Intelesul Muzicii, mai mult decat sunet Optiuni

[jet li]

O melodie buna ? Ce este ea ? De fapt e doar o insiruire de sunete, dar care se imbina unul cu celalalt intr-o armonie totala, parca simtim ce sunet (nota muzicala) trebuie sa urmeze, si simtim atunci cand apare o greseala care strica armonia. Ascult acum o melodie de Ennio Morricone Il Tramanto, azi am gasit-o. O melodie descrie o intreaga lume spune mult mai mult decat poate fi spus sau scris. Sa zicem ca faptul ca eu pot vedea asta intr-o melodie se datoreaza mediului in care am trait, un strain poate ar intelege altceva ? Pentru milioane de oameni insa aceasi melodie spune aceasi poveste, si trezeste aceasi stare de spirit. Ca un limbaj care poate fi doar ascultat si nu vorbit. Ascultand muzica , comunicarea prin vorbe imi pare chinuitoare ca si o civilizatie inainte de inventia rotii sau a focului.
Da unele melodii sunt melodii doar cu numele, altele au insa o continuitate perfecta pe care orice in plus sau minus ar strica-o, ar suna "fals". In ce fel reusim sa sitim asta ? Cum poate un sunet care urmeaza altuia sa fie sau nu potrivit ? De unde am invatat ?

[leirn]

Mai mult decat sunet...culoare. Cand numa' stau, fara sa am mintea agitata, simt culorile muzicii. Culorile canta, iar sunetele sunt colorate... Treaba asta o percep doar cand sunt relaxata, cand mintea tace.

[Johann_Moritz]

Mai mult decat sunet...culoare. Cand numa' stau, fara sa am mintea agitata, simt culorile muzicii. Culorile canta, iar sunetele sunt colorate... Treaba asta o percep doar cand sunt relaxata, cand mintea tace.

Se numeste synestezie (Synaisthesis). Si eu sunt "bolnav" de asa ceva. Nu doar sunetele, dar chiar si cuvintele, numele oamenilor, mirosurile, toate au o culoare a lor. leirn, de exemplu, e galben auriu, devenind albastru-cenusiu spre final (pe masura ce il pronunti).

Despre muzica: cred ca e cea mai expresiva, intensa si precisa forma de exprimare a constructiei interioare a fiecaruia, fie ca esti creator de muzica sau doar ascultator. Adevarat, am auzit opinii ca muzica este o forma de exprimare si de traire a celor superficiali, ca inteleptii pot trai extazuri asemanatoare sau mai intense in fata unor idei. Se prea poate sa fie asa, dar pe de alta parte cred ca lipsa pasiunii pentru muzica e caracteristica sufletelor sarace, vestejite.
Si mai e ceva.
Muzica e guvernata de ritm. Multe lucruri sunt guvernate de ritm pe lumea asta, inclusiv poezia si dansul (asociate muzicii). Dansul cosmic al lui Krishna poate ca tocmai asta simbolizeaza, ca universul intreg e guvernat de ritm.
Mai este insa ceva guvernat de ritm, asociat cu viata si cu omul: respiratia.
Respiratia presupune o interiorizare (inspiratia) si o exteriorizare (expiratia). Identitatea de simbol lingvistic intre primul moment al respiratiei si revelatia mentala cu origine exterioara, nu e specifica doar limbii romane. Suflul e asimilat vietii, viului dar si spiritului, deci inspiratia este vazuta ca o interiorizare deopotriva a materiei (functie fiziologica) si a spiritului. In acelasi fel, expiratia este o exteriorizare a materiei si spiritului propriu de data asta. Nu intamplator, expiratiei anticii i-au atribuit puterea de a crea. (Brahma, in somnul sau milenar, creeaza prin respiratie: fiecare expiratie a sa creaza o lume, absorbita prin urmatoarea inspiratie.)
Dar nu oricum! Ce se afla la capatul expiratiei? Sunetul: cuvant sau muzica, cuvant si muzica si intotdeauna forta, pentru ca suflul este o manifestare a materiei vii. Si astfel, muzica este ritmul nostru interior facut cunoscut lumii. Respiratia si actul sau final, sunetul, sunt manifestarile spirituale ale sinelui.
Poate ca atunci cand Biblia spune ca "La inceput a fost cuvantul" ceea ce se spune cu adevarat e ca la inceput a fost muzica, armonia. Asa cum preotii din vechime isi cantau litaniile, de ce nu ar fi crezut omul antic ca si primele acte ale creatiei au fost de fapt un cantec al zeului.
Muzica a insotit intotdeauna ritualurile religioase, de fapt, se pare ca asa a si aparut, ca o manifestare a vietii religioase (la fel dansul). Ea este deci de la inceputuri expresia celor mai intime trairi: extazul religios.
Oricat de mult s-ar fi laicizat intre timp, mi se pare de necontestat faptul ca ea ramane o forma de comunicare ce poate reda cu mai multa precizie decat cuvantul sau gestul trairi profunde si poate fi extrem de eficienta intre oameni care simt in mod asemanator.

Acest topic a fost editat de kumarbi: 1 Sep 2009, 06:42 PM