Mila Societatii, neajutorati, cersetori, saraci |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Mila Societatii, neajutorati, cersetori, saraci |
20 May 2004, 08:47 PM
Mesaj
#1
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 4.405 Inscris: 16 May 04 Din: Bucuresti, the belly of heck Forumist Nr.: 3.508 |
Ce parere aveti despre asta? Merita oamenii sa fie ajutati de societate? Ajutati voi cersetorii cu cate un ban, sau donati vreodata bani pentru 'o cauza nobila'?
Sunteti de parere ca societatea trebuie sa-si ajute elementele, sa aibe grija si mila de cei ce nu pot (sau poate nu vor!!!)? -> acest thread a fost inspirat de subforumul acestei sectiuni. -------------------- |
|
|
4 Sep 2004, 10:55 AM
Mesaj
#2
|
|
Musteriu Grup: Musterii Mesaje: 2 Inscris: 20 August 04 Forumist Nr.: 4.303 |
Multumesc mult, Milimetru, si sa stii ca nu ai scris nimic necuvenit, dimpotriva, cuvintele tale sunt pline de caldura si intelegere. Apoi, nu am postat mesajul gandindu-ma ca viziunea mea este perfecta sau ca nimeni nu ma va contrazice pentru ca este vorba despre o persoana cu handicap si - vai, Doamne! - cum sa spunem ceva rau despre o persoana si asa napastuita de soarta?! Tocmai, m-am gandit ca poate - sigur! - am gresit si eu pe undeva, iar un sfat, o opinie pot fi foarte bune chiar daca nu suna placut, ceea ce nu s-a intamplat in mesajul tau, in nici un caz. Vedeti, oricat as incerca sa-mi pastrez obiectivitatea, nu pot, pentru ca o iubesc, si recunosc ca mi s-a intamplat sa fiu cuprinsa de furie in timp ce ea era calma si inceca sa ma linisteasca pe mine! Sentimentele, in cazul meu, ma impiedica sa privesc situatia "la rece", de aceea am si scris pe forum, sperand sa aflu cum se vad lucrurile din afara, cum se spune. Nu m-am gandit nici o clipa sa fac vreo comparatie, am si spus ca nu am cum sa ma pun in locul ei, imi pare rau ca a sunat ca o comparatie care chiar nu si-ar avea rostul. Sora mea, din fericire pentru ea, nu gandeste "of, de ce nu sunt si eu ca tine", ci imi spunea mereu ca ar vrea si ea sa fie acceptata asa cum este, nici cu mai multa, dar nici cu mai putina bunavointa. Acum nu mai vrea sa mai lupte, nu mai viseaza ca inainte sa-si termine liceul sau sa faca o scoala profesionala, ci s-a lasat in voia sortii, agatandu-se de mine ca de un colac de salvare. Iar eu, fatalista de felul meu, ma gandesc cum sa fac sa iasa din aceasta stare, pentru ca azi sunt, maine se poate sa nu mai fiu, iar ea va ramane absolut fara nici un sprijin material si moral. Pe de alta parte, este atat de bine sa-mi mai spun "ofurile" din cand in cand pe forum, mai aud o opinie, chiar si o critica este buna, o vorba calda, o incurajare, pentru ca sunt departe de a fi o sfanta si asa-mi vine cateodata sa fug de tot si de toate, undeva cat mai departe... In fata ei, in fata copiilor mei trebuie sa-mi maschez neputinta si slabiciunile, nu vreau sa o fac sa sufere gandindu-se ca-mi este o povara (nici nu-mi este, dar mai am si eu perioade proaste), iar pe copii nu vreau sa-i fac sa se simta vinovati pentru ca, vezi Doamne, fac sacrificii pentru ei. Si sa stii, Milimetru, ca nu este deloc usor sa vorbesti chiar cand nu esti tu cel in cauza, daca ai un suflet bun si sensibil ca al tau. Iti multumesc pentru urari si sa ne ajute Dumnezeu sa fim sanatosi si puternici, atat cat putem!
Cu drag, Mihaela |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 13 May 2024 - 03:10 PM |