E Liniste. E Pace. Ne Mor Copiii., Dormiti, oameni buni! Optiuni

[Mihai]

E liniste. E pace. Ne mor copiii. Dormiti, oameni buni!

Demult, cand nu se inventasera sistemele de alarma si cand luminile orasului erau stinse una cate una, de un lampagiu care sufla in fiecare felinar in parte, exista obiceiul ca gardianul strazii sa anunte ceasurile noptii: "E ora doua. E liniste. E pace. Dormiti oameni buni."
In vremurile noastre luminile orasului se sting de la un singur buton. Nu ne mai anunta nimeni cat e ceasul si nici nu ne mai aminteste ca e liniste. Ca e pace. Ca putem dormi linistiti. Si cu toate astea, dormim foarte linistiti. Dupa ce ni se termina serialul preferat, meciurile, stirile despre violurile zilei si talk-show-urile in care sunt promovati interpretii de manele ori manechinele frumoase si atat, adormim impacati. Nici macar cainii nu mai latra noaptea, pentru ca primarul a europenizat capitala si i-a strans pe toti intr-o vara intens mediatizata.
In vreme ce noi dormim, in timpul somnului nostru, bizar de lin pentru zilele astea, langa noi are loc un fenomen curios pe care nu-l percepem pana nu se intampla in casa noastra sau unuia dintre cei apropiati: NE MOR COPIII.

Astazi am aflat ca unei colege de serviciu i-a murit bebelusul, la cateva ore dupa ce l-a nascut. Mi-a fost teama sa intreb de ce, nici macar nu e relevant. Ieri, o prietena din Germania mi-a dat sa citesc doua scrisori postate pe un site despre copii. Intr-una din ele, o femeie tanara povestea odiseea lui Cristi, un copil abandonat de mama lui in maternitate, pentru ca medicii ii spusesera ca nu va trai mai mult de o luna. Cristi a sfidat stiinta vracilor si dupa trei ani de zile, desi foarte bolnav, continua sa traiasca. Din nou, medicii au spus ca nu mai are mult, dar el nu pare sa tina cont de parerea acestor oameni mari si se lupta cu moartea fara ca macar sa stie. E prea mic, nu-si da seama.

In cealalta scrisoare o mama isi striga durerea catre semenii ei adormiti. Fetita ei de 4 ani a murit de cancer. E inutil sa redau aici aceasta tragedie. Scrisoarea a fost publicata recent si de o revista care isi rezerva toate drepturile asupra textelor tiparite in paginile ei. Ce m-a cutremurat in randurile acestei mame a fost urmatoarea intrebare: "Ce ii urezi unui inger?"

In urma cu nu foarte multe saptamani, un adevarat scandal de presa a atras atentia asupra falselor decese ale unor nou-nascuti intr-o maternitate din provincie. Parintilor li s-a spus ca le-a murit copilul. Dupa o vreme au fost acuzati de abandon.

In tara asta, atat de ocupata sa intre in Europa, sa-si bea berile cu traditie de 100 de ani in vreme ce urmaresc meciurile sau extragerea Loto, au inceput sa moara copiii. Nu de ieri, de azi. Nu mor pe capete, loviti de gripa puiului sau de boala vacii nebune. Unii mor de cancer. Altii mor de SIDA. Altii sunt injunghiati de mamele lor innebunite sau mor de foame sau mor pentru ca parintii au fumat prea mult sau erau ei insisi prea subrezi ca sa le dea si celor nou-nascuti putere. Mor discret, dispar in cosciuge mici ca niste cutii de papusi si nu se face prea mult tam-tam, in general, unei familii careia ii moare copilul, ce-i poti spune? Condoleante?

In doar doua zile, aproape de somnul meu, au murit doi copii si un altul refuza sa se stinga. E liniste. E pace. Ne mor copiii. Dormiti, oameni buni.

Andreea Demirgian, Liternet.ro



Euthanasie pentru Cristi

Cristi s-a nascut la Spitalul Judetean Constanta intr-o zi de 14 martie 2001. Nu a fost un copil dorit. Nascut prematur si cu o malformatie grava la inima, copilul a fost abandonat dupa trei saptamani de la nastere in Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului din Constanta. Medicii nu au fost nici ei prea optimisti: copilul nu poate trai cu malformatia asta mai mult de o luna. Apoi au crezut ca nu va trai mai mult de doua luni, apoi sase, dupa care au spus hotarat: copilul va fi mort pana la varsta de un an. Dar Cristi nu a murit si atunci au mai pus o llimita: un an si jumatate, poate doi. Si Cristi le-a depasit si pe astea continuand sa-si traiasca viata mica intre paturile aceleiasi sectii unde fusese abandonat.

A invatat incet orele la care se fac internarile, numele asistentelor a doctorilor, a invatat tratamentele fiecarui copil pasager pe la Terapie Intensiva. Pentru el nu venea niciodata ziua externarii. Medicii, obligati de lege, au contactat-o pe mama copilului, dar ea a refuzat sa-l mai vada, chiar daca dupa un an dupa ce l-a abandonat pe Cristi a mai nascut o fetita in acelasi spital, cu un etaj mai jos de locul unde primul ei baiat lupta sa existe.

Intre timp, inimioara bolnava devenea tot mai bolnava. Au urmat niste drumuri la Bucuresti si Timisoara si apoi din nou la Constanta, din nou la Terapie Intensiva. Apoi s-a aflat si la Cluj de cazul lui . Si apoi cineva s-a decis sa il faca vedeta asa ca timp de cateva luni, Cristi a fost pe prima pagina a unui ziar din Constanta.

Asa am aflat eu de el. Ne-am cunoscut prin septembrie. Un capsor cu par blond dincolo de gratiile unui patut de fier. Am aflat despre boala lui si am inceput drumurile.

Doctorii de la Constanta mi-au spus ca baiatul este luat in evidenta la Cluj pentru operatie. Asa ca primul drum, l-am facut la Cluj. Dupa cateva ore de stat in fata cabinetului medicului pediatru (nu vreau sa dau nici un nume), am spus in cateva cuvine ca sunt acolo pentru Cristi. Raspunsul n-o sa-l uit, a fost: Daca e copilul despre care cred eu ca e, le-am spus doctorilor de la Constanta ca nu se poate face nimic. Copilul asta trebuia operat in primele zile de viata. Acum nu se mai poate face NIMIC! Am insistat sa-l primeasca totusi si in final au acceptat, asa ca dupa cateva zile eram impreuna intr-o Salvare inghetata, alergand spre Cluj. L-au externat dupa cateva zile in ideea ca va veni la Cluj o echipa de medici americani si poate vin ei cu alta parere.

Din nou la Constanta. Ajunsesem dependenti unul de altul. Eu eram Adenina lui. Apoi a urmat un nou drum la Cluj. Venisera americanii. L-au consultat, l-au adorat si ne-a spus ca rezultatul va veni prin ianuarie. De Craciun l-am avut acasa. El singur, a fost sarbatoarea noastra.

Apoi a venit raspunsul de la Cluj: Cristi poate fi operat de americani. Am simtit ca asa trebuia sa fie, ca fiecare zi merita traita doar pentru o zi ca asta. Dar intre timp starea lui Cristi s-a agravat, iar cand a ajuns la Cluj, avea febra mare si respira greu.

L-au mutat la Spitalul de Copii unde l-au tinut pe antibiotice si a inceput sa se simta mai bine. Operatia, insa, a cazut! Si atunci probabil, doctorii si-au amintit ca se pricep, de minune, sa dea verdicte. Mi-au spus ca de fapt nici nu l-ar fi operat pe Cristi, ca nu l-au adus decat sa ii faca niste analize si mi-au dat si un sfat cat se poate de sanatos: sa renunt la copilul asta pentru ca nu e un copil care va trai. Cum nu poate fi operat, va mai trai probabil 3, 4, 5 ani si apoi se va prapadi.

Si atunci mi-am amintit de cainii comunitari! Exact! Si nu am inteles cum de idea nu i-a venit chiar doctorului, atunci, pe loc. Euthanasia. E cea mai buna solutie pentru Cristi. Euthanasia. Poate trebuia facuta de mult, atunci la trei saptamani, cand ORICUM SE STIA CA NU VA TRAI MAI MULT DE O LUNA! Iar de data asta au fost atat de generosi! Trei, patru, cinci ani! De ce sa mai asteptam atat? In fond nu e decat un copil abandonat.

Dar are parul blond si and rade, isi lasa capsorul intr-o parte si rade cu toata fata. Imi spune ca sunt baba si mos si bandita. Apoi zice ca nu. Adenina nu e bandita. Si iar rade. Si ma pupa zgomotos pe nas si pe frunte, apoi uita de mine si imi cauta prin buzunare telefonul! Am doua. Unu nu-i place. Il vrea pe ala "mit si losu". De celalalt spune ca e "ticat". Intr-o zi mi-a zis ca i-a scris lui Mosu sa-I aduca iaurt. Ca are voie iaurt! Pentru ca nu e cu sare. Nu mai pot scrie mi-au dat lacrimile.

Pentru toti cei care stiu ca Cristi nu va mai trai, pentru toti cei care l-au euthasiat de mult?, nu stiu - rugati-va pentru ei ca nu stiu ce fac!

Adelina Toncean, DespreCopii.com


E liniste. E pace. Ne mor copiii. Dormiti, oameni buni!
Cristi insa are incredere. Are incredere ca sunt persoane ce se gandesc la un somn fara griji pentru el. Cristi are incredere in viata. PentruCristi.ro