Despre Legile Naturii, Necesitate si contingentă |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
Despre Legile Naturii, Necesitate si contingentă |
7 Mar 2004, 04:05 PM
Mesaj
#1
|
|
Vataf Grup: Membri Mesaje: 197 Inscris: 18 February 04 Forumist Nr.: 2.263 |
Sunt legile matematice ale naturii necesare sau contingente? Deoarece legile fundamentale, stabilite de fizica modernă sub forma unor ecuatii, au forme particulare din perspectivă matematică, ne putem întreba: de ce tocmai aceste forme au fost alese pentru structurarea realitătii si nu altele? Există vreo ratiune a acestei optiuni? Se poate prelungi cumva fizica matematică pe domeniul matematicii pure? Unii ar putea argumenta că forma legilor este determinată de proprietătile spatiului si timpului (de pildă, faptul că intensitatea câmpurilor este invers proportională cu pătratul distantei tine de caracterul tridimensional al spatiului), dar nu putem sti dacă nu cumva e invers: legile ar putea determina aceste proprietăti. Într-o lucrare de tinerete (" Despre evaluarea fiintelor vii...", nu-mi amintesc exact titlul), Kant chiar afirma că forma legii lui Newton, ca si numărul de dimensiuni spatiale, ar fi date de cantitatea totală a materiei din univers. Teoria relativitătii generale pune în evidentă doar dependenta locală a structurii spatio-temporale de continutul material, numărul de dimensiuni ale spatiului fiind postulat prin însări forma matematică a ecuatiei.
Dintr-o perspectivă mai largă, am putea să ne întrebăm, fireste, ce înteles pot avea aceste formule matematice pentru filosof? Pot fi traduse ele în limbajul neformalizat al filosofiei? Ce semnifică, sub aspect ontologic, o ecuatie (o functie), o variabilă (argument), o valoare numerică a variabilei sau a functiei? Îsi pot găsi toate acestea vreun loc în schema conceptuală clasică a gândirii sau trebuie inventate concepte noi, mai intuitive decât cele deja existente ale formalismului matematic? Dacă nu se dovedeste că aceste forme matematice care descriu structura universului nostru fizic ar fi necesare, atunci este logic să se tragă concluzia că universul nostru nu este unic si că el ar face parte dintr-o structură, la alt nivel al existentei, unde ar functiona alte legi, s.a.m.d. Aceasta ar presupune o anumită ordonare a formelor matematice, care ar reflecta ordonarea universurilor pe diferite niveluri. Aici ar trebui să răspundă un matematician: există o astfel de ordonare (ierarhizare) pe tărâmul matematicii pure? În sfârsit, nici conceptul de cantitate si cel de număr nu au o definire clară din punct de vedere filosofic. Poate reuseste cineva să facă un pic de lumină în aceste chestiuni, în privinta cărora am mari nedumeriri. |
|
|
11 Apr 2006, 06:54 PM
Mesaj
#2
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.477 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Aspectul aparent – perceput – al fiinţelor simţitoare are loc simultan şi instantaneu cu apariţia întregului univers (fiinţele conştiente făcând parte integrantă din el), în timp ce cunoaşterea universului de către acestea, prin mijlocirea aparatului psihosomatic (organele de simţ, împreună cu facultăţile lor de percepţie), apare imediat după aceea, ca un rezultat indirect.
Există două aspecte: pe de-o parte relaţia dintre numenul subiectiv şi manifestarea obiectivă, inclusiv a fiinţelor simţitoare şi conştiente şi pe de altă parte cunoaşterea de către acestea din urmă a universului manifestat (prin mecanismul minţii scindate, duale): aspectul creativ şi aspectul cognitiv. Fiinţa conştientă face marea greşeală să privească toată această lume fenomenală ca pe un obiect separat de el însuşi, în vreme ce ea este parte integrantă în TOTALITATE MANIFESTĂRII, care este ASPECTUL OBIECTIV AL ABSOLUTULUI NEMANIFESTAT. OBIECTUL SIMŢITOR (FIINŢA UMANĂ) ESTE CREAT ODATĂ CU CELELALTE OBIECTE, CÂND APARE UNIVERSUL OBIECTIV, iar conştiinţa imanentă în fiinţa simţitoare este capabilă să perceapă şi să cunoască universul prin intermediul simţurilor trupului. ÎNTREAGA MANIFESTARE ESTE ASPECTUL OBIECTIV AL NUMENULUI REFLECTAT ÎN OGLINDA CONŞTIINŢEI. Conştiinţa este similară unei oglinzi: ea nu este un lucru obiectiv şi cu toate acestea în afară de ea nimic altceva nu există. Când conştiinţa priveşte către ea însăşi, acolo nu există nici un obiect, ci doar subiectivitate pură, aceasta este transcenderea dualităţii subiect-obiect – absenţa fenomenală TOTALĂ care este prezenţa potenţială numenală. Tot ce percepem ca obiecte exterioare nu sunt decât simple oglindiri ale propriei noastre interiorităţi. Un observator poate percepe un obiect, dar simpla prezenţă a obiectului nu îl transformă pe acela într-un observator. Este adevărat că observatorul percepe obiectul, însă obiectul perceput este însuşi observatorul, iar dacă obiectul nu ar exista deloc, cum ar putea observatorul să susţină că l-a perceput? Observatorul vede în oglindă imaginea chipului său şi, aceea fiind doar o reflecţie, ceea ce vede nu are o existenţă independentă. Similar un om se vede în vis pe sine şi pe ceilalţi, o experienţă similară este şi această viaţă. Vederea ca atare este o funcţie numenală a manifestării universului fenomenal – vedere care este percepţie pură, deoarece nu există lucruri care să fie văzute şi lucruri (obiecte care îşi asumă pseudo-subiectivitate) care să vadă. Întreaga existenţă fenomenală nu este altceva decât o simplă aparenţă în conştiinţă. Toate caracteristicile fiinţelor simţitoare şi conştiente – forma, percepţia, cunoaşterea, etc – sunt doar mişcări în conştiinţă – şi toate acţiunile şi evenimentele întreprinse sunt simple extensii în structura conceptuală spaţio-temporală, astfel încât să poată fi percepute senzorial şi măsurate ca durată. Însă, în realitate, toate se petrec în conştiinţă, la fel ca nişte vise. Conştiinţa, în care apare totul ca într-un vis, este şi visătorul – adică aspectul subiectiv şi dinamic al conştiinţei statice (în repaus); în timp ce aspectul obiectiv este elementul perceput, visat, distinctiv de elementul visător. Altfel spus: visul, care este această manifestare fenomenală ce apare în conştiinţă, este perceput şi recunoscut de conştiinţă şi interpretat de ea prin dualitatea inerentă manifestării – dualitate care este mecanismul sau instrumentul prin care apare manifestarea (pur conceptuală) şi în a cărei esenţă observatul nu este altul decât observatorul. Obiectul şi subiectul PAR DUALI DOAR ÎN MANIFESTARE. Deşi nu se poate nega faptul că imaginea chipului este văzută într-adevăr în oglindă, chipul real nu se află în oglindă şi el EXISTĂ INDEPENDENT DE EXISTENŢA OGLINZII. Similar, în timp ce aparenţa fenomenală este perceptibilă simţurilor, SUBIECTUL CA NUMEN NEMANIFESTAT EXISTĂ INDEPENDENT DE MANIFESTAREA FENOMENALĂ. Aşa cum faţa există independent de oglinda care îi arată reflexia, similar conştiinţa există ca numen, chiar dacă numenul este obiectivat ca fenomene manifestate (precum imaginea în oglindă). -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 15 May 2024 - 05:01 AM |