Despre Legile Naturii, Necesitate si contingentã Optiuni

[jock]

Sunt legile matematice ale naturii necesare sau contingente? Deoarece legile fundamentale, stabilite de fizica modernã sub forma unor ecuatii, au forme particulare din perspectivã matematicã, ne putem întreba: de ce tocmai aceste forme au fost alese pentru structurarea realitãtii si nu altele? Existã vreo ratiune a acestei optiuni? Se poate prelungi cumva fizica matematicã pe domeniul matematicii pure? Unii ar putea argumenta cã forma legilor este determinatã de proprietãtile spatiului si timpului (de pildã, faptul cã intensitatea câmpurilor este invers proportionalã cu pãtratul distantei tine de caracterul tridimensional al spatiului), dar nu putem sti dacã nu cumva e invers: legile ar putea determina aceste proprietãti. Într-o lucrare de tinerete (" Despre evaluarea fiintelor vii...", nu-mi amintesc exact titlul), Kant chiar afirma cã forma legii lui Newton, ca si numãrul de dimensiuni spatiale, ar fi date de cantitatea totalã a materiei din univers. Teoria relativitãtii generale pune în evidentã doar dependenta localã a structurii spatio-temporale de continutul material, numãrul de dimensiuni ale spatiului fiind postulat prin însãri forma matematicã a ecuatiei.
Dintr-o perspectivã mai largã, am putea sã ne întrebãm, fireste, ce înteles pot avea aceste formule matematice pentru filosof? Pot fi traduse ele în limbajul neformalizat al filosofiei? Ce semnificã, sub aspect ontologic, o ecuatie (o functie), o variabilã (argument), o valoare numericã a variabilei sau a functiei? Îsi pot gãsi toate acestea vreun loc în schema conceptualã clasicã a gândirii sau trebuie inventate concepte noi, mai intuitive decât cele deja existente ale formalismului matematic?
Dacã nu se dovedeste cã aceste forme matematice care descriu structura universului nostru fizic ar fi necesare, atunci este logic sã se tragã concluzia cã universul nostru nu este unic si cã el ar face parte dintr-o structurã, la alt nivel al existentei, unde ar functiona alte legi, s.a.m.d. Aceasta ar presupune o anumitã ordonare a formelor matematice, care ar reflecta ordonarea universurilor pe diferite niveluri. Aici ar trebui sã rãspundã un matematician: existã o astfel de ordonare (ierarhizare) pe tãrâmul matematicii pure?
În sfârsit, nici conceptul de cantitate si cel de numãr nu au o definire clarã din punct de vedere filosofic.
Poate reuseste cineva sã facã un pic de luminã în aceste chestiuni, în privinta cãrora am mari nedumeriri.

[Erwin]

am lipsit putin si s-au incins spiritele pe aici!

am sa incerc sa raspund la cateva lucruri, nu stiu daca voi reusi. mai intai la obiectia lui jock despre reductionism:

ceea ce am creionat acolo despre biti ca atomi intr-adevar este o idee reductionista, dar este o paradigma acceptabila si foarte convenabila pentru a incepe descrierea unui model de univers. bineinteles ca alte paradigme ar putea fi mai adecvate, iar ceea ce ai sugerat tu privind legile ca restrangeri de posibilitati imi aminteste de paradigma orientarii pe obiecte din programare, cand definesti clasele de obiecte, mostenirea si celelalte proprietati ca legi iar obiectele ca instante ale acestor legi care primesc valori reale ale parametrilor. Am vrut sa spun ca indiferent dinspre care capat ai incerca sa concepi un model, pana la urma el este o poveste sau un sistem matematic, adica tot insiruiri de biti. Daca cel mai simplu lucru care poate fi conceput este bitul atunci de ce n-ar putea fi acesta o realitate obiectiva? Cum anume se face trecerea de la biti - informatie pura - la particule elementare dotate cu proprietati cum este energia, campul de forte, spinul sau altele, aici este marea provocare. In fizica cuantica am intalnit notiunea de fluctuatii in vid, vidul poseda o energie potentiala intrinseca, nu este un spatiu gol pur si simplu, dar nimeni nu stie din ce anume este constituit,nu stim altceva despre el in afara de ecuatii matematice foarte complicate care fac uz de o geometrie multidimensionala. Dificultatea ontologica ar fi mai usor de trecut daca consideram ca exista acesti biti fundamentali ca informatie libera, neasociata vreunui proces sau lege anumita, dar care se pot asocia spontan dand nastere unor fluctuatii in oceanul informational (care e totuna cu acel vid cuantic), nivelul la care se intampla aceste fluctuatii este mai profund si mai ascuns decat ceea ce putem cerceta actualmente prin experimentele cuantice, inca nu avem acces la acest nivel decat teoretic... am citit cu multi ani in urma despre o teorie informationala a particulelor elementare dar nu imi amintesc acum de cine era scrisa, acolo se faceau legaturi intre proprietati ale particulelor si numere binare si functii booleene de asociere a acestor numere care coincid exact cu cele determinate experimental... mi-a placut aceasta teorie, dar am considerat ca e insuficienta informatie acolo pentru descrierea in intregime a realitatii, aceasta e mai complexa si mai subtila, ceea ce inseamna ca modelul respectiv este numai o rezultanta, o integrare a ceea ce exista de fapt. Am mers mai departe cu extrapolarea sugerand ca exista un substrat ultim al materiei care nu este altceva decat informatia. Nimeni nu stie exact ce anume este energia, dar toata lumea intelege acest termen prin legile fizicii cunoscute. Stim ca exista energie cinetica si energie potentiala, la fel, exista informatie libera, in miscare, si informatie legata de un suport, fixata intr-o anumita structura. Am numit aceasta informatie legata de structura informatie de stare a unui sistem, iar aceasta informatie este perceputa in exteriorul sistemului ca o lege. Daca acest mod de a privi lucrurile este o paradigma universala, general valabila in orice domeniu al cunoasterii, atunci de ce n-ar putea fi exact aceasta realitatea? Adica lumea ar fi putea fi reductibila la biti elementari cu conditia sa fie posibil de a cunoaste toata informatia dintr-un sistem cercetat, lucru care din pacate nu este posibil, exista niste obstacole greu de trecut, numesc aici doar doua: legea lui Shannon si principiul lui Heisemberg. La un moment dat, in orice model sau in orice teorie ajungem la niste limite ontologice, iar adecvarea modelelor sau teoriilor cu realitatea tine de gradul de certitudine in cunoastere. Exista lucruri repetabile, reproductibile prin experimente, sisteme stabile si sisteme cu durata de viata suficient de lunga pentru a fi observabile, la acestea avem acces prin mijloacele stiintei sau chiar direct prin organele de simt, dar exista si lucruri si fenomene irepetabile, sisteme instabile sau cu durata de viata extrem de scurta, pe acestea nu le putem lua in considerare in mod convingator, desi ele au o influenta probabil la fel de mare ca si celelalte in realitatea obiectiva, ele constituie adesea exceptii de la legile cunoscute, introduc parametrii ascunsi in teorii, dau nastere suspiciunilor despre neadecvarea teoriilor, sau pur si simplu sunt neglijate ca erori de masurare, ca abateri probabilistice, cu toate ca intervin in lantul cauzalitatii la fel ca cele cunoscute (cognoscibile)... descrierea lumii prin modele reductioniste sau holiste trebuie sa tina seama si de aceste lucruri aflate dincolo de orizontul cunoasterii, iar pentru ca nu se pot preciza concret se fac speculatii in care credem sau nu, dupa imaginatia fiecaruia...

despre obiectia lui dorinteodor:

noi suntem niste observatori in Univers, ceea ce comunicam despre realitatea obiectiva nu este realitatea obiectiva in sine ci doar o parere subiectiva pe care o avem, individual sau impreuna. Obiectia ta este de principiu si nu de fond, caci se subantelege ca nu avem acces direct si nemijlocit la realitatea obiectiva. Cel mult putem crede ca detinem niste adevaruri. La fel cum pentru oamenii din secolul trecut legile lui Newton erau fundamentale, pentru noi teoriile actuale sunt cele mai aproape de realitate, dificultatile pot fi trecute doar daca nu ne cramponam de una sau alta dintre aceste teorii si putem renunta la ele atunci cand apare o teorie mai buna. Cu toate astea, sunt destule exemple de domenii in care legile stiintei asa cum au fost fundamentate de antici sau de contemporani sunt perfect valabile atata timp cat nu se incearca fortarea aplicarii lor la intreg Universul. De pilda nu avem nevoie de teoria relativitatii ca sa rezolvam o problema de mecanica cum ar fi deplasarea unui tren si nici de teoria cuantica ca sa analizam cantitatea de oxigen dintr-un reactor chimic de oxido-reducere. Asta tocmai din cauza ca in realitate legile si sistemele coexista...