Ploaia Care Va Veni..., le va potopi pe toate Optiuni

[The Dude]

adevarul...

Se spune ca intr-un loc de pe lumea asta exista un magazin care comercializeaza adevar.
Un om sincer si bine crescut, dar in dezacord total cu gradul de adevar pe care il purta cu sine (din nastere, ori dobandit) decide ca astfel, prin achizitie, sa isi completeze bagajul cu ceea ce ii lipsea.

Intrat in magazin, constata curand ca toate produsele expuse contineau adevar numai procentual: sampon de par cu 65% adevar, crema de ghete cu 40% adevar, lichior de anason cu 75% adevar, covrigi cu susan avand 50% si in sfarsit tot felul de alte produse, niciunul cu un continut de adevar mai mare de 85 de procente..

Contrariat, omul nostru se adreseaza unui vanzator intrebandu-l daca magazinul nu are in oferta sa de produse si adevar pur

E un produs care se vinde tare greu, aproape deloc si este cerut de foarte putina lume..
Nu are mare cautare, insa magazinul nostru are in spatele rafturilor, intr-o camera retrasa, si asa ceva. Doriti sa va conduc ?

Da..sigur..Clientul era decis, asa ca s-a lasat condus de vanzator pana in fata raftului, unde in spatele unor usi de sticla asigurate existau numai cateva sticlute, toate purtand o eticheta minuscula ce anunta o concentratie de 100% adevar. Cu gesturi precise, vanzatorul a deschis usa dulapului a scos una dintre ele, apoi privind-o indelung a continuat sa ii vorbeasc clientului:

Nici nu e foarte scump. Efectul survine aproape imediat si nu exista niciun risc biologic. Va avertizez insa ca din clipa in care acest elixir isi va face efectul asupra dumneavoastra, rudele va vor abandona pe rand; la fel prietenii si colegii. Veti deveni brusc antipatic pentru toti cunoscutii. Nu veti ma putea socializa cu nimeni, iar lumea intreaga va va izola si ignora. Mai rau decat atat, dumneavoastra insiva nu va veti mai putea nici accepta si nici suporta…veti experimenta o criza existentiala acuta, cu multe si complicate imputari

Adevarul pur, pana la urma, nu e decat o altfel de otrava.
Pentru ca traim intr-o lume in care notiunea de adevar nu mai are nicio valoare
El suprima fiinta, asa dupa cum secretiile viperei, corect administrate, interzic functionarea ei organica.

Inca doriti sa cumparati o doza ?


Sa spui adevarul…..intotdeauna o alegere proasta.

Acest topic a fost editat de The Dude: 5 Oct 2012, 08:41 PM

[The Dude]

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".

Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva".
Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".


Cateodata darurile pe care le facem sunt, putin, gresit sau chiar deloc intelese...
Asta nu le stirbeste cu nimic din valoare si nici nu ar trebui sa le afecteze in vreun fel.
Din cand in cand cineva pricepe, dar si ignorate darurile pe care le facem vorbesc tot timpul numai despre noi..

Acest topic a fost editat de The Dude: 7 Aug 2013, 08:14 AM