Drumetii/excursii/expeditii, povestiri, descrieri de trasee, aventuri, plimbari Optiuni

[pelicanul]

Salutari
Invit aici pe toti cei care doresc sa impartaseasca din bucuria descoperirii ineditului in natura, sa-si expuna in text si imagini istorisirile legate de iesiri in afara aglomeratiilor urbane.

Acest topic a fost editat de pelicanul: 20 Dec 2010, 04:25 PM

[pelicanul]

puterea exemplului - ca sa existe un inceput, am sa postez eu cateva randuri scrise acum vreo 5 ani despre o tura in munte...


21-22 iulie 2006-Incursiune solitara in frumos

Caldura sufocanta de jos a contribuit mult la luarea deciziei de a urca la inaltimi de peste 2000 de metri si de a incerca din nou sa unesc 3 masive muntoase.
O bucurie ireala ma cuprinde de cate ori reusesc sa ajung in creasta muntilor Godeanu sau Tarcu. Cu toate ca nu au nici abrupturile si spectaculozitatea Craiului, nici maretia Fagarasului, au ceva aparte care face ca sa fie muntii mei de suflet. E vorba de intinderea lor, senzatia de singuratate-izolare date de putinii turisti ce se avanta prin masiv si poate chiar inaccesibilitatea lor din cauza capriciilor conditilor climaterice locale si distantelor foarte mari de la orice fel de infrastructura.
De aceasta data a fost doar Godeanu. De fapt o traversare chiar la frontiera dintre Retezat si masivul Godeanu. Am vrut sa fac legatura mai departe cu muntii Tarcu, cu iesire in Saua Iepei si apoi Poiana Marului, dar cu muntii astia e o problema, una mare. Se aseamana intru-catva cu o printesa cum putine mai gasesti in zilele noastre - sunt foarte greu accesibili, caci nu pot zice chiar inaccesibili, iar portiunile care se lasa descoperite sunt rare si pe bucati. Astfel, de cate ori am incercat sa fac creasta, legatura dintre cele doua masive(cunoscatorii stiu ca este posibila doar prin saua Mlaci), am avut vizibilitate exact atat cat sa fiu lasat sa admir mirificul peisaj, dar nu sa si parcurg efectiv traseul propus. Ma mai gandesc insa ca pregatirea mea este insuficienta si ineficienta in cazul acestei "printese". Cred ca pentru a o cuceri, este nevoie de mult mai mult decat pregatire fizica, probabil ca de mult mai multa hotarare si atentie acordata si desigur, un anume gen de pregatire spirituala..
Am urcat cu masina pe la barajul Gura Apei, de pe Raul Mare si de aici, mai departe, spre cabana Rotunda si chiar pana in poiana Pelegii. Am facut un aranjament cu niste baieti de la Siemens Timisoara sa imi coboare masina in Poiana Marului, mi-am luat bagajele si am pornit spre culme, insa nu din Poiana Pelegii, ci mai de jos, pe valea Paltinul. In cca o ora si jumatate am fost in creasta principala a Retezatului, chiar la capatul ei dinspre Retezatul Mic si imediat am trecut de saua Soarbele, de unde se considera ca incepe masivul Godeanu. Am intrat in traseu la 17.30 dupa-amiaza de vineri..Caldura destul de mare, dar pe cat urcam eu, pe atat se adunau nori tot mai amenintatori, atat deasupra lacului Bucura - inspre Retezat, dar si inspre muntii Tarcu. Sus, ceea ce asteptam, mi s-a indeplinit voia, ca sa nu cumva sa uit pentru ce am urcat - mult-asteptata briza alpina aducatoare de racoare..


Paradoxul in acesti munti este ca relieful, dar si clima, sunt guvernate de catre bazinele hidrografice foarte numeroase. Exista practic o axa principala, pe culme, cu dispunere generala nord-sud - care incepe cu masivul Retezat, se continua cu Godeanu si apoi cu muntii Cernei. Aceasta este si cumpana apelor ce delimiteaza bazine hidrografice ce pleaca atat spre vest, cat si spre est. Pe langa axa nord-sud, exista o singura culme de legatura est-vest, ce face de fapt legatura intre Godeanu(sau muntii Cernei) si Tarcu, prin saua Mlaci. Aceasta porneste chiar de sub varful Godeanu si ajunge in partea cealalta undeva intre saua Iepii si saua Suculetului. Nu am certitudini (nu am facut inca trecerea..), insa am banuieli indreptatite (am urcat pana sus si am scrutat orizontul din toate directiile-Tarcu, Cernei si acum Retezat) - sa spun ca peisajul poate fi numit fara exagerare halucinant, peisajele mirifice, culmile incredibile, parcurgerea lor - ireala. Spuneam de clima ..predominenta formelor de manifestare meteo nu este neaparat acaparata de ploi, ci mai mult de vant si mai ales de ceata - acest din urma fenomen desigur nu pe placul anumitor pasari cu ciocul mare(cunoscatorii stiu de ce..).


De aceasta data a trebuit sa galopez din cauza amenintarii de ploaie, ce se arata atat din fata cat si din spate(mi-era teama sa nu ajunga sa se uneasca cele doua fronturi..). Vizibilitatea a fost insa relativ buna, atat inspre Retezat cat si in fata...astfel am avut ocazia sa admir o buna parte din intregul lant muntos... Privelisti de vis. Din pacate, n-am putut sa savurez prea mult momentele de transhumanta poetica ce m-au cuprins, deoarece tunetele si mai ales fulgerele se apropiau amenintator si m-au facut sa iau in seama realitatea imediata. Am gasit sub creasta niste adaposturi din pietre, dar fara acoperis(de fapt erau un fel de paravane doar pentru vant). Fiindca eu nu aveam la mine cort, eram nevoit sa gasesc o stana pentru innoptat. Spre surprinderea mea, nu abunda de astfel de locasuri zona respectiva. Deja se lasau umbrele amurgului, proces accelerat de norii negri, cand am luat hotararea sa ies din creasta principala la varful Galbenele si sa trec inspre platoul Borascu, unde mai fusesem chiar in iarna trecuta si am avut marele noroc (atunci) sa prind o fereastra senina, in care am vazut totul in jur si mi-am si intiparit in memorie peisajul, parca stiind ca voi avea candva nevoie de el..Am luat aceasta decizie, pentru ca stiam de un adapost sigur, unde am tras si in iarna, iar oricum, din creasta nu mai aveam posibilitatea sa disting o forma care sa stiu sigur ca e stana - era deja noapte, crepusculul trecuse. Stiam ca mai am de parcurs o distanta de cca doua ore pana la refugiu, insa imi place sa stiu ca ma indrept inspre ceva sigur, cunoscut si in consecinta am "bagat mare". La un moment dat, in caldarea din drapta varfului Galbena am vazut lucind un foc, la inceput am crezut ca sunt turisti si m-am gandit ca n-are rost sa cobor, pentrui ca mai mult ca sigur nu au loc si pentru mine in cort. Asa ca am vrut sa trec mai departe. Traseul spre varful Borascu, de unde se coboara spre refugiu, nu e foarte lin, e cu diferente de nivel moderate, trebuind trecute niste sei. Intr-o astfel de sa am reusit sa vad ca m-am inselat si de fapt era chiar o stana - se vedeau oile!


Am dat un racnet si mi s-a raspuns asemenea, asa ca am luat-o la vale, cat am putut de repede - primii stropi tocmai incepusera sa cada, temperatura scazuse brusc vreo 10 grade si noaptea era pe mine..Am reusit sa ajung in timp util si am avut marele noroc sa intalnesc trei ciobani foarte de treaba, au potolit cainii si am stat apoi cu ei la foc, la masa si la povesti toata seara. A fost frig, a trebuit sa iau pe mine doua bluze de polar! Am aflat o multime de lucruri despre viata la stana, povesti cu lupi, ursi, vipere, oi atacate si multe altele, dar nu cred ca e momentul sa vi le povestesc aici si acum. Merita sa traiti singuri si sa savurati o astfel de experienta. Un singurul lucru o sa mai mentionez, am mancat toti dintr-un singur ceaun, dar inainte de a ne aseza la masa, ciobanii au rostit fiecare in gand o scurta rugaciune. Am fost impresionat..


Tot intre surprize s-a incadrat si descoperirea mea ca ciobanii nu dorm in stana, ci indiferent de vreme, ei dorm afara, fiecare asigurand un colt al perimetrului in care dorm oile. Stana e pentru adapostirea alimentelor, un fel de magazie centrala. De aceasta data insa a fost transformata cu mici ajustari si intr-un confortabil "hotel" - pentru mine.


Noaptea furtuna s-a risipit, dusa de vant, cerul s-a limpezit, iesind la iveala puzderie de stele, dar din pacate dimineata a adus cu ea, odata cu racoarea matinala si o multime de nori, iar ca desert, nelipsita ceata! Unul din ciobani cobora la vale in zona barajului Gura Apei, cu magarii, ca sa faca aprovizionarea. Dupa o oarecare chibzuinta, pana la urma am hotarat ca e mai bine sa fac si eu coborarea, vremea aratandu-se nefavorabila, echipamentul meu de vreme rea, insufcient, iar traseul propus, foarte lung, de aici inainte nemaiavand nici retrageri cunoscute la indemana...am coborat prin Borascu, am revazut traseul pe care am coborat cu schiurile in iarna in 5 min, acum facand o ora - iar bineinteles, peisajul mi s-a parut cu totul schimbat. Raman totusi la parerea ca iarna e mai frumos, mai ales in creasta. …Diferenta de nivel intre platoul Borascu si baraj este putin peste 1000 de metri, dar am coborat bine, cam in 2 ore am fost jos la drum. M-am despartit de cioban si am mai facut ceva mai mult de o ora pana la Rotunda, unde mi-am recuperat masina-stiam ca grupul Siemens urmeaza sa coboare abia la 6 p.m.. Ar mai fi de mentionat doar ca aproape de cabana am vrut sa-mi schimb incaltarile, mai exact sa scot bocancii din picioare si sa-mi pun sandalele Teva tocmai achizitionate si - stupoare, mai aveam prinsa de ruksac doar una. Am alergat dupa masina, mi-am luat la revedere, am multumit pentru bunele intentii si apoi am coborat la baraj si am luat-o pe stanga lui, pe un drum nu tocmai accesibil masinilor mici-cel ce duce la intrarea in traseu pe valea Borascu, spre varful omonim. Luasem decizia ca, in ciuda oboselii acumulate, sa nu-mi abandonez sandaua pe munte, singura in pustie. Aveam eu o banuiala ca s-a agatat de ceva prin padure si astfel a cazut, nefiind asigurata decat cu o chinga. Pentru cunoscatori, pot spune ca acest drum de acces spre intrarea in traseu (drum forestier, pe conturul lacului Gura Apei), este cu ceva mai rau si mai putin batut decat cel ce duce in Fagaras, de la Victoria spre cabana Turnuri. Apoi, cand o iei la deal, de marcaje nici nu poate fi vorba aici. Se deslusesc doar urme lasate de animale (oi, caini si magari) in parcursul lor spre inaltimi sau la coborare, dupa caz. Cu mari emotii si solicitand la maxim masina am ajuns la capatul drumului, am lasat vehicolul si... din nou la deal. Ma rugam sa nu ploua cat urc si cobor eu, ca acolo as fi ramas, cu tot cu masina..Sansele de reusita in intreprinderea mea de recuperare erau ce-i drept minimale, sandaua, in momentul desprinderii putea sa cada intr-o rapa sau intr-o deschizatura intre stanci si n-as fi mai avut cum sa o vad..Rugamintile mi-au fost ascultate, semn Divin, sandaua mea se odihnea pe un platou destul de larg, chiar in traseu, atat doar ca a trebuit sa mai urc inca odata tot versantul, pana aproape de refugiu, ca sa fac aceasta recuperare. Coborare mai mult in fuga, masina recuperata, drumul inapoi spre baraj (nu plouase intre timp) si apoi valea. Dupa mai putin de 24 de ore eram inapoi pe asfalt, dar cu o experieta acumulata cat altii poate nu ajung sa o intalneasca o viata..Nu mai spun ca pe drum s-au rupt norii in figuri si in bucati, de ploua asa de tare ca nu faceau fata stergatoarele date la maxim. Am ajuns cu bine acasa si m-am gandit sa scriu aceasta istorioara, pentru ca mi s-a parut interesanta si plina de invataminte totodata.

Acest topic a fost editat de pelicanul: 20 Dec 2010, 08:26 PM