Incursiune in albul absolut 26dec 2010-30dec 2010
Ziua 3 marti 28.12.2010
Dimineata m-am trezit chiar inainte de rasarit, dar deja am zarit cerul perfect curatat, cu stele, cu luna, iar in avangarda locului pe unde avera sa apara soarele se putea deja observa lumina curata a unui rasarit mirific. Ne-am strans lucrurile destul de rapid, hotarea de a merge mai departe s-a luat automat, sub imboldul claritatii peisajului de afara aproape ca nici n-a mai fost nevoie de cuvinte..am mancat si imediat dupa ce s-a facut lumina am pornit pe schiuri, de aceasta data cu vant, dar si cu detalii foarte vizibile.
Mai jos vazute din Tarcu, chiar dupa rasarit, incepand de la stanga la dreapta varful Gugu, apoi culmea Moraru si varful Godeanu.
Nu l-am mai vazut dimineata pe domnul meteorolog care anticipase atat de amanuntit vremea. Am accentuat un pic problema prognozei meteo si a locului de unde obtii informatii, pentru ca e bine sa pastrezi intotdeauna o rezerva de neincredere in discutiile cu orice meserias fara recomandare si cred ca asta e valabil in orice domeniu, nu numai pe munte. Trebuie sa nu uitam ca romanul e nascut poet si uneori se apuca sa spuna lucruri care incep de la un punct sa-i faca si lui placere sa le asculte, asa ca veridicitatea este lasat in plan secund. Oricum, sa fie sanatosi toti meteorologii din Romania, am prieteni pe la tot felul de statii (sa traiesti George, ce mai o fi pe la voi pe la Omu?), iar cei care cunoscc atata meteorologie si o etaleaza asa cum am patit noi cu omul nostru din Tarcu – treaba lor, doar nu le platesc eu salariul..).
Lasam deci in urma aceasta ultima structura de civilizatie si patrundem intr-un univers al tacerii si singuratatii.
Si pornim..
Locuri in care, in vremurile nostre, din pacate apar uneori forme de bruiaj cum sunt snow-mobile sau motociclete de cross (vara). Ce impact pot avea asupra animalelor astfel de forme de poluare fonica, numai ele stiu. Gazele de esapament le altereaza desigur si mirosul. Cat despre urmele vizibile vara pe pasunile alpine, lasate de motoristii care trag brazda dupa brazda in iarba alpina frageda, nici nu mai pot avea cuvinte de spus. Delicatetea tastelor nu lasa loc la ceea ce as avea de exprimat…Oricum, acestea sunt povestile triste ale muntelui si din pacate sunt scrise direct pe fata lui. Pot fi citite de oricine, cu conditia sa vrea. La noi insa, in timpurile prezente, cand este vorba de lucruri in care nu apare un interes material imediat, ca si in multe alte privinte, nu itervine nici unul din factorii care ar trebui sa spuna si sa faca ceva pentru oprirea raului. Ori se paseaza responsabilitatea, ori se executa maiestuos datul la fund. Asta e unul din riscurile nasterii de organisme de control, supracontrol, si paracontrol, toate pe aceeasi problema, pe care cineva ar trebui sa stie si sa o si rezolve simplu si bine. Cand sunt mai multi care trebuie sa rezolve un lucru, desigur ca in momentul cand apare intrebarea cine ar trebui sa faca efectiv ceva, intotdeauna e vorba de fapt de celalalt..
Noi lasam in urma aceste ganduri, laolalta cu varful Bodea, de pe care coboram pe o zapada foarte buna, schiatul fiind o placere in aceste conditii.
Lasam urcarea spre varful Caleanu in stanga noastra, parcurgem saua Plaiului, trecem pe langa troita din traseu, unde facem si un scurt popas.
Urmeaza cateva urcusuri si coborasuri mai mici, apoi vedem deja reperul unde o vom lua in dreapta pe Prislop. De aici inainte, marcajele sunt foarte rare si desigur le vedem oricum numai pe cele de pe stalpi. Ele ajung pana in saua Suculetului, unde ajungem cam intr-o ora si jumatate de la plecarea din Tarcu. Inainte se poate merge spre saua Iepii, muntii Tarcu, sau daca urci spre Nedeia, poti coti la stanga si ajungi la Poiana Marului, desigur, asta cam intr-o zi de mers Pustiu desavarsit, de aici, odata intrati spre directia valea Cernei (in dreapta cum vii dinspre Tarcu), nu mai apare chiar nici un fel de semn al trecerii altor fapturi inaintea noastra.
Totusi, eu mai facusem si aceasta bucata a traseului cu ani in urma, pana sub varful Godeanu.
Arareori vedem urme de animale, albul este intr-adevar absolut, singuratatea parca apasa, vantul parca te ameninta. Valuri albe de ceata se vad pe vai, nelasand privirii nici un reper al prezentei civilizatiei in apropierea acestor locuri.
Urcusul spre Prislop aduce cu el o briza insotita de valuri groase de ceata care se ridica de pe valea Suculetului. Temperatura scade brusc cu cca 10 grade C si eu resimt asta din plin cand inspir aerul inghetat. Plamanii parca ard. In cateva minute insa ma obisnuiesc cu senzatia.
La un moment dat ma uit inspre vest si vad deasupra cetii, ancorata in neant – Crucea de pe Muntele Mic. Din pacate, la acel moment aparatul foto pe care-l aveam cu noi, incepuse deja sa dea semne ca nu prea vrea sa functioneze la temperaturile acelea. Suntem deasupra negurilor care invaluie totul la altitudini mai joase, iar faptul ca se vede foarte bine pe culme, iar in jos totul este de un alb laptos, creeaza si mai mult o senzatie de prezenta singulara, parca am fi doar noi si locurile acestea ireale. De fapt asta si suntem – stapani ai pustiului, in acele momente puseseram stapanire pe albul absolut. Poteca pe care o taiem noi este in apropierea culmilor care strabat pe rand pasajele de pe culmea Prislop, ce merge in directia valea Cernei. Inca de dimineata am zarit in ultimul plan al orizonturilor noastre varful Godeanu, iar in stanga lui culmile Morarului si varful Gugu, cel mai inalt din zona. Distantele erau mari, insa si noi ne simteam bine. Ajunsi catre saua Prislop, ne dam seama ca de acum suntem pe cont propriu, distanta pana la orice forma de civilizatie fiind de cel putin o zi de mers - in conditii de vizibilitate. Avem insa la dispozitie cele mai frumoase privelisti posibile, iar zapada pe care inaintam pe schiuri este din cele mai bune la care ne-am fi putut astepta..nici prea mare si afanata, care sa ne impotmoleasca la mers, dar nici nici inghetata de vant, pe care sa nu mai prinda canturile si sa derapam in lateral pe multele traverseuri pe care le aveam de facut. Pieile lipite pe talpi isi fac datoria atat la urcusuri cat si la coborasuri. Eu merg pe Pomoca, Sergiu pe Coltex. Observ ca la vale el aluneca ceva mai bine. Ma gandesc ca urmatoarea pereche pe care o voi achizitiona sa fie Coltex - sunt “mercedesul” pieilor de foca…Din cand in cand, valuri de ceata se mai trezesc pe vai, ridicate de vanturi, dar ele se risipesc repede spre inaltimi. Vizibilitatea este extraordinara, se vad foarte bine toate inaltimile dinspre muntii Cernei. Deocamdata nu putem vedea spre Retezat, din cauza culmilor mai inalte ale Gugului, iar Godeanu ne obstructioneaza orizonturile inspre est. Cand vom urca pe Godeanu, asteptam deschiderea altor perspective. In locurile unde inaintam chiar pe creasta principala putem admira peisajul atat cel din dreapta in sensul inaintarii noastre – valea raului Rece,
cat si pe partea cealalta, inspre afluentii raului Ses,
rau ale carui canioane maiestuoase ne despart de masivul ce urca spre varful Gugu. Acesta pare foarte aproape, insa stiu foarte bine ca pentru a ajunge pe panta care ar urca spre varf ar trebui sa rezervam cel putin doua zile, din cauza diferentei de nivel si a stancariilor care ar trebui intai coborate si apoi urcate de cealalta parte a raului Ses, chiar daca la inceput coborarea pare facila. Un traseu aproape imposibil si fara rost, mai ales cand e iarna si ai schiurile la tine. Ne continuam inaintarea spre saua Mlaci, se vede tot mai aproape depresiunea, se zareste si capul Prislop, ultimul reper de pe aceasta culme. Sus, in apropierea punctului de maxima altitudine, facem o pauza si scrutam orizonturile. Inspre sud est se vede continuarea traseului pe culme, prin Mlaci, apoi varful Ciocanasu, spre cracul Olanului, inainte de care ar trebui sa viram stanga spre Godeanu, iar chiar in fata noastra se vede confluenta Mlacilor cu raul Ses si apoi urcusul abrupt spre varful Godeanu. Traseu mult mai scurt, dar cu pierdere mare de nivel, urmata desigur de un urcus pe masura. In plus, pe aceasta varianta ar fi trebuit sa trecem peste apele Mlacilor si apoi ale raului Ses. Luam hotararea sa mergem pe varianta scurta, chiar daca stiam ce ne asteapta in cazul in care jos gaseam apele involburate, doar mai trecuseram nu odata iarna prin apele inghetate ale altui rau din zona - Lapusnicul Mare. Ar fi trebuit sa ne dezbracam de pantaloni, sa ne descaltam si foarte probabil sa trecem desculti prin niste ape cu temperaturi aproape de cele ale inghetului, iar pe partea cealalta sa ne imbracam la loc. Pana la urma, nici ca si timp nu ar fi fost aceasta varianta economica, dar parca ne mersese prea bine in aceasta zi, trebuia un pic fortat si norocul. Cand am inceput coborarea de pe capul Prislop era putin trecut de ora 13, iar gandurile noastre pentru azi se indreptau spre un loc de cort undeva dupa varful Godeanu – zona ramasa neexplorata din turele anterioare.. Pierdem destul de multa altitudine, de la 1800 pana pe la 1550 de metri, cat aveam sa gasim jos la confluente. Schiem frumos inspre vale, insa zapada se cam subtiaza, reusesc sa gasesc si un musuroi de care mi se agata un schiu in coborare si sigur ca iau rapid contact cu planul de alunecare. Ma ridic repede, aproape din mers si imi continui coborarea. Face si Sergiu indeaproape cunostinta cu zapada, mai in aval de mine, dar tot fara urmari. De fapt la schi eu am zis intotdeauna ca nu are absolut nici o importanta de cate ori cazi, ci de cate ori reusesti sa te ridici in urma cazaturilor..
Aerul in vale devine nemiscat, se vad o multime de urme de animale, probabil capre negre, vulpi, lupi si pasari. E o zona fertila vara, iar acum, iarna este un loc de adapat si probabil de promenada pentru vietuitoarele acestor locuri, curentii de aer intalniti jos fiind foarte calzi – cred ca era cu 10 C mai cald decat pe creasta. Inainte de a ajunge la firul vaii, vedem in apropiere o stana de piatra, stravechi vestigiu al prezentei pastorilor pe aceste meleaguri inca din zorii istoriei poporului nostru.
Este foarte posibil ca traditia constructiei stanelor din piatra si acoperite integral cu pamant sa se fi pastrat inca din acea perioada. Investigam locul si apoi mergem la apa, care nu este foarte mare, se poate trece fara descaltare. Nu inainte insa de a merge la unul din paraurile ce coboara dinspre saua Mlaci, ca ne improspatam proviziile de apa, care se subtiasera considerabil de la plecarea din Tarcu.
Odata cu coborarea, in afara de altitudine am pierdut si orice reper, astfel ca ruta pe care urma sa pornim la asaltul urcusului spre Gugu, devenea o proba de aduceri aminte pentru mine, intrucat trebuia sa reconstitui din memorie un traseu pe care il facusem candva intr-o vara. Destul de dificil, dar nu imposibil. In plus, stiam sigur ca trebuie sa urcam, insa n-am fi vrut sa urcam o creasta solitara care sa se termine brusc cu o alta vale, cu implicatiile evidente unui nou coboras urmat de inca o urcare. Trecem fara mari probleme peste Mlaci, luand punct de sprijin al sariturii noastre un bolovan mare.
Trecem deci pe malul drept, apoi coboram cateva sute de metri fara a mai ne pune schiurile pe picioare si ajungem la confluenta raului Ses cu Mlacile. Aici lucrurile se schimba putin in privinta debitului, raul Ses fiind mult mai mare decat afluentul sau – Mlacile. Iar noi trebuia sa trecem de cealalta parte a raului Ses, pentru a putea sa ne incepem urcusul spre varful Gugu. Un urcus de aproximativ 750 de metri. Ochesc totusi un loc mai ciudat, in care malurile se apropie, iar peste apa se formase un pod de gheata. Imi dau jos bagajele si merg sa fac o proba de rezistenta. Se pare ca tine, asa ca ma echipez si trec.
Trece apoi si Sergiu, fara nici un incident, pe partea cealalta urmand sa atacam o panta foarte inclinata care urma sa ne urce spre varful Tucila si apoi pe Godeanu. Pe prima portiune luam abruptul la clapar si nu ne putem pune schiurile. Proba este una de rezistenta, care ne face sa amintim de vremuri nu demult trecute, cand urcam pantele inclinate spre Khan Tengri in masivul Tian Shan. Acolo insa aveam corzi fixe si blocatoare care ajutau foarte mult in procesul de catarare, aici totul era la liber, natural si fara asigurari.
Dupa vreo jumatate de ora de urcus, panta se mai domoleste, insa si noi suntem cam sfarsiti, luam cate un baton de ciocolata si ne punem din nou schiurile. Pe masura ce urcam, aerul se raceste din nou, iar vantul isi semnaleaza prezenta. Transpiratia care a ramas neevacuata de goretexurile de pe noi se raceste si ne da senzatii tari si reci pe spate, asa ca ar trebui sa reglam un pic urcarea, asa incat sa ne regasim confortul termic. Destul de dificil in conditiile in care rezerve de energie nu prea mai aveam, facusem deja in jur de 15-16 km de mers pe zapada in aceasta zi.
Incep sa calculez ce sanse avem sa trecem azi de Godeanu si imi dau seama ca va fi foarte greu. Ora era trecuta de 15 si eram abia pe la 1800 de metri altitudine, cand facem o noua pauza in plin vant, pe o panta de urcare nu prea accentuata, insa persistenta. Scot GPS-ul, sa vad pe ce versant suntem si daca nu cumva ne asteapta surpriza ca la capatul portiunii pe care urma sa o urcam, ne-ar astepta o vale…Nu era asa, am ales bine fata pe care urcam, insa apreciez ca e momentul sa caut si un loc pentru tabara din noaptea ce urma sa vina. Incep din zonele vecine varfului Godeanu, dau zoom mai mare pe GPS si nu prea se intrevede nimic propice pentru cort. Aveam la noi un cort de asalt, Camp Millenium pentru 2 persoane, de 3 kg si care necesita un spatiu destul de mic la montare, insa nu prea imi doream sa ne expunem in plin vant, mai ales ca urma o noapte cu cer senin si temperaturi anuntate de -25 C. Ma consult si cu Sergiu si imi confirma ca e si el destul de obosit, moment in care Road 2008, incarcat ca si harta pe GPS-ul meu, imi aduce in atentie o stana aflata in curba de nivel, la vreo 400 de metri in fata. Dupa o scurta consultare cu partenerul meu, hotaram sa o gasim, asa ca lasam traseul nostru ascendent, deviem un pic spre dreapta si in cateva minute vedem stana chiar sub noi, mai aveam de coborat cam 50 de metri.
Zona este superba, plasata intre 2 versanti, dar pe un tapsan destul de larg, iar in apropiere se vad confluentele unor izvoare. Imi imaginez aceeasi zona cum ar putea sa arate vara si parca simt in nari mirosul de iarba proaspata si verde. Las deoparte reveria, il astept si pe Sergiu, trecem de o cornisa inaltata de curentii de aer care se ciocnesc aici si coboram langa locul ales. Stana este inconjurata de nameti, iar inauntru, prin crapaturile acoperisului se vede ca e plin cu zapada. Nu ne lasam, aveam la mine si o lopata de zapada de la Ortovox, asa ca gasim un loc care ar putea fi intrarea in interior si in cateva minute e eliberat.
Apoi, odata patruns, fiind intr-o verva miniereasca deosebita, imi continui lopatatul si in jumatate de ora aranjez toata stana, folosind la maxim materialele locale - zapada gasita in plus in interior la tencuit si astupat fisurile din pereti.
Asa ca avem un loc de cort cat se poate de ferit si ne amenajam si un colt in care va fi bucataria.
Sergiu monteaza cortul, eu ma ocup de gatit, primusul cu benzina fornaie si topeste zapada, facem mai multe randuri de ceai si apoi cate un plic de mancare liofilizata, ramasa de la expeditia din vara. Buna treaba, dupa ce ne ghiftuim bine, ne bagam in sacii de dormit si ne incalzim rapid, insa era doar ora 17.30, cand intunericul era deja instalat, iar noi culcati. Mai povestim, mai citim la lumina frontalelor Petzl si astfel se face ora 21, cand dam stingerea, hotarati ca dimineata sa plecam cat se poate de repede. A fost o zi plina, insa cat se poate de frumosa si am fost parca purtati pe aripa sansei, in cei aproape 20 de km pe care i-am strabatut in 6 ore, fara a intalni in drumul nostru piedici majore sau peste limita noastra. De altfel, intr-o tura de acest gen conteaza foarte mult omogenitatea, din toate punctele de vedere, atat a echipei, cat si a echipamentului. Toate dificultatile traseului vor fi mai usor depasite cand pregatirea coechipierilor este cam de acelasi nivel, atat fizic cat si psihic, la fel si calitatea, cantitatea, si fiabilitatea echipamentului, care insumate dau utilitatea acestuia. In privinta acestei nopti, petrecuta in plin pustiu, la temperaturi exterioare anuntate de -25 C, nu-mi aduc aminte foarte multe. Asta inseamna ca m-am odihnit bine, iar echipamentul pentru somn – sacul de puf, cele doua izolire de dedesupt, unul autogonflabil si celalalt tip fagure, ambele de la Thermarest, si-au facut din plin datoria. Ca sa nu am probleme dimineata, m-am culcat incaltat cu gheata interioara de la claparul de tura, insa la un moment dat mi-aduc aminte ca ma incalzisem asa de tare la picioare ca m-am trezit si a trebuit sa le dau jos, insa le-am lasat in sac, ca sa pot sa ma execut operatia de incaltare dimineata in conditii cat mai normale.
end of day three