Omu' Bun Sub Pomu' Copt Optiuni

[OMU'BUN]

Tare ciudata e viata asta cateodata...
Desi mi-am propus ca ziua de azi sa fi fost una banala, obsesia sosirii ei m-a urmarit toata ziua... Cred ca n-a ramas nici un avion care sa intre in aria privirilor mele, si sa nu-l urmaresc, macar in treacat...
Ziua a trecut mai greu ca niciodata, desi stiam ca n-am cum sa ajung la aeroport... De fapt ... nici nu voiam... Ce sa caut eu la aeroport? Ce-s eu, copil? Da oare chiar nu ma pot stapani?...
Pe la 4.30, o stire la radio, a facut inconjorul site-ului: un accident grav pe autobanda M 25, pe care veneam de obicei acasa... Asta implica din nou, ore lungi de asteptat bara la bara, in trafic...
Fara a sta prea mult pe ganduri, am luat-o in sens invers... De ce? Ma tot intrebam "Doamne , de ce fac asta? Sunt nebun? " Am privit ceasul din bord. Mai era mai putin de jumatate de ora pana la aterizarea avionului... Iar eu mai aveam cale lunga... Am vazut pentru prima oara acul kilometrajului ajungand la 95 mile/ora (150 km/ora) Nu stiu cand am parcat, nici n-am mai platit parcare, si am intrat val-vartej la "sosiri". Nu stiam terminalul, dar banuiam si speram sa fie "1". Avionul era sosit de 10 minute, iar pasagerii erau asteptati la iesirea prin vama. Dintr-o ochire, am vazut pustiul din fotografia atasata pe forum... Astepta cuminte langa mama lui... Femeia tinea la piept un carton cu numele ei... Am zambit, si am trecut "in umbra" sa nu atrag nicicum atentia...
Ma simteam ca un pusti care se joaca de-a "v-ati ascuns"-elea, si-mi venea sa rad...
Cand a aparut, am ramas uimit... Daca mai aveam oarecari rezerve, acum erau spulberate cu desavarsire... Arata mai bine decat o stiam din fotografii...
Directia lor, parea sa fie aceeasi cu a mea, eu urmand sa ma intorc in parcare... Am mers in spatele lor, la doar doi pasi, strapungand orice obiect textil mi se opunea privirii... Aveam ce vedea...
La capatul imensului hol, eu ar fi trebuit sa cobor pe scari, dar am optat pentru acelasi lift cu care pareau si ele ca intentioneaza sa coboare... Am urcat, imediat dupa ea, iar dupa mine, s-au inchis usile... Nu sunt claustrofob, dar de data asta... inima parea sa atinga si ea... 150... S-a intors cu fata catre mine si ... N-am putut rezista... Mi-era teama sa nu ma dau de gol... M-am intors si eu cu fata spre usa... Am iesit si eu si ele... dar... era wrong way... Am zambit pe ascuns si am intrat inapoi in lift... Ele n-au mai apucat... Inainte sa se inchida, am privit-o in ochi timp de o secunda... Zambetul meu il intampina pe-al ei, dar motivul era diferit... Nu din cauza confuziei zambeam eu... Am ajuns acasa cu vreo doua ore mai tarziu, dar am fredonat tot timpul pe drum niste melodii fara cap si fara coada...
Cred c-am sa dorm mult mai linistit in noaptea asta... Voiam atat de mult s-o vad in carne si oase pe cea care m-a facut sa alunec, fie si pentru un timp, eu care pana nu de mult ma bateam cu caramida in piept cat de viteaz sunt in materie de "tentatii"... Daca nu mi-ar fi placut, mi-ar fi fost ciuda... Dar acum pot sa spun ca am sufletul multumit... chiar daca poate va mai trece mult timp pana sa reusim sa "ne vedem" cu-adevarat... Sau poate ca nu se va intampla asta niciodata... Acum , aproape ca nu-mi mai pasa la fel de mult... Voi lasa lucrurile la voia intamplarii, fara sa fortez si fara sa insist... Cred ca avea dreptate cand spunea: "Pe cel ce-l iubesti, lasa-l liber !"... De va veni, eu n-am s-o alung... Dar de nu, sunt o mie de motive sa-i dau circumstante...
Pana una-alta, WELCOME TO LONDON, SWEET HEART !

[OMU'BUN]

...N-am mai trecut de foarte mult timp pe-aici! Si poate nici acum n-as fi trecut daca... Nu stiu! Oare ar trebui sa-mi fie rusine de trecutul meu, de cei din jur sau de mine insumi ? Recitind, raman la concluzia ca a fost frumos. Doar ca ceea ce noi numim frumos, poate fi pentru anumite persoane un adevarat dezastru. Mi-am cerut si imi mai cer iertare pentru durerea pricinuita. Arta de a scrie, nu-i o scuza, atunci cand cuvintele invelite in poleiala, otravesc totusi sufletele curate. Poate tocmai de aceea nu am inteles niciodata relatia dintre Eminescu si Veronica Micle, si am condamnat-o, desi m-am imbatat in poezia extrem de valoroasa !
...Viata e delicata, presarata cu tentatii chiar si pentru cei cu mult mai multa tarie si chibzuinta! Tocmai de aceea e bine sa nu ne hazardam in a arata cu degetul catre altii, atat timp cat noi insine suntem sortiti ispitelor de tot soiul, carora nu intotdeauna le poti face fata.
Soarta se razbuna de fiecare data in felul ei, dupa cum este sufletul fiecaruia. Astfel incat la un moment dat sa ajungi sa regreti cu toata fiinta ta, momentele de ratacire si sa-ti doresti sa nu se fi intamplat niciodata... Daca as fi stiut ca in acest foarte scurt concediu voi redescoperi inaltimea si adancul, probabil as fi ezitat mult inainte sa plec.
Dar, despre asta mai tarziu... Acum cate ceva de "nazdravani". I-am regasit dupa mai bine de un an... Doamne, cata fericire iti poate da, dragostea copiilor tai !... Ma "cautau" mereu ! Voiau sa fie cu mine; sa ne luptam, sa ne jucam, sa ne plimbam sau sa dormim impreuna... Cand intr-o zi, i-am zis celui mic ca o sa-mi fie dor de el , zambetul si lumina din ochii lui s-au transformat brusc intr-o durere greu de descris. M-a stans in brate si a inceput sa planga incet, iar mie mi-a fost imposibil sa-l intrerup vreo jumatate de ora, poate fiindca si mie imi curgeau lacrimile atunci cand incercam sa-l... imbarbatez!... De atunci, de cate ori isi amintea ca va trebui sa plec, de atatea ori venea sa ma mangaie si sa ma sarute! Dar niciodata nu mi-a cerut sa nu mai plec, asa cum a facut-o cel mare, care parca nimeni si nimic nu-l mai putea impaca cu ideea despartirii. Oare de ce trebuie sa fim supusi la atata suferinta, daca trecutul si constiinta noastra nu-si gaseste motivatia reala a acestei suferinte ? Sa fie de vina pacatele savarsite intr-o alta viata? Sa fie de vina stramosii nostri ? Sau poate acesta este Purgatoriul, pentru a invata sa pretuim fiecare clipa de fericire !... E greu de raspuns !...

[OMU'BUN]

Hotarat lucru: ceva se intampla cu FEMEIA , la nivel astrologic sau psihologic - habar nu am, dar se pare ca anumite persoane , traiesc o perioada de mare sensibilitate, care intr-un anumit fel ar trebui sa ne bucure, dar in orice caz, interesul este incontestabil. Am "rasfoit" pe ici - pe colo, pagini de jurnal, si am ramas surprins de cata sensibilitate dau dovada fetele noastre (atta, Dificila, Diana-Maria!) intr-un moment in care am redescoperit sensibilitatea...sotiei mele ! Sensibilitate de care nu cred ca as fi crezut-o in stare...
Din prea multa obisnuinta, de cele mai multe ori, nici nu ne dam seama pe cine avem in preajma noastra, si avem tendinta de a privi pe deasupra, cautand "padurea" si nu "copacii" din care aceasta este alcatuita !
Pentru cine nu stie, mi-am lasat sotia in tara in urma cu trei ani si jumatate, cu un munte de griji si de sperante. Avem doi baieti - 5 si 7 ani, pe atunci 2 si 4 ani. Lucreaza in domeniul bancar, intr-un oras in care toata lumea stie pe toata lumea si unde programul de lucru n-a fost niciodata mai scurt de 10 ore, iar cand lipseste cineva dintr-un motiv sau altul, se prelungeste pana tarziu in noapte. Stresul se adanceste, iar crizele de dureri de cap si caderi de tensiune se repeta din ce in ce mai des !
Am gasit o iubita vlaguita de puteri, care aproape ca-si pierduse speranta de mai bine! O iubita panicata de timpul care trece fara intoarcere, iar placerile sufletului raman ingropate in uitare si neputinta... Fara sa vreau , am descoperit un jurnal, in care ea isi gasise refugiu catre singura bucurie pe care si-o putea singura face. O sa incerc sa-l redau mai jos, pentru ca starea sufleteasca cu care m-am intors din tara, sa fie inteleasa de cei care vor sa-si faca o idee despre intelegere si sacrificiu!
JURNALUL SOTIEI MELE

23-09-2002

Eu... sunt? Unde?

Inchid ochii si vad trandafirii din fata mea ! Stiu ei ca eu...sunt?
Intr-o bucatarie, o oala, o lingura si mai multe farfurii... Ce sunt ele? Nici nu stiu cine-i mai strain: eu sau ele? Cine vrea sa raspunda in locul meu?
O viata de intrebari... Ma duc sa caut raspunsuri in sufragerie! Tacerea tresare speriata, dar se asterne din nou fara un raspuns. Poate in dormitor? Si ce gasesc? O alta intrebare: cine sunt ei ? Cine vor fi ei, copii mei, uneori fara mama, de mai multe ori fara tata?...
Dorm linistiti!
Intind mainile , si-mi intra pana la cot si mai sus, in golul care-mi umple locul.
Adorm cu ideea de gand ce nu poate fi dus pana la capat... As vrea sa dorm cu "Linistea". Sa ne vorbim despre dragoste! Dar mai bine , nu!! Inca mai pot sa inteleg!!!
S-a auzit ca vine toamna si ca diminetile vor fi mai negre ! Oare ce anotimp ne trebuie pentru un "sfarsit" ? Stiu ca daca ...l-as sti, l-as blestema!!!

16-11-2002

Daca o frunza refuza sa cada, refuza sa se ingalbeneasca, ce poate sa faca copacul ei? Menirea ei a fost doar de o vara! Ce-i trebuie unei ierni, verdele, galbenul sau negrul unei frunze?
Abia astept sa-mi lipesc palma de o frunza care a fost la inceput, mugure!!!

24-03-2003

Ti-as cere o portie din gandurile tale! Cred ca mi-ar place gustul lor ! Mai bine da-mi o felie din prezentul tau si promit sa nu fac firimituri...
Dar ca sa nu raman cu mana intinsa, o retrag si o lipesc de golul din mine ! Oare ce doare? Da, e ultima boaba de speranta! Da-mi oceanul sa o inec in el, si o sa vezi lumina in mai multe culori!!!
Sa-i spun gandului sa taca, pentru ca am obosit! Sa-i spun inimii sa-i treaca , fiindca ma doare! Cine-mi da si mie linistea de care am atata nevoie? De fapt, pacea mea o vreau! Sunt in razboi cu mine de prea mult timp, iar ca sa capitulez, va trebui sa separ trupul de suflet,minte si inima!
Dumnezeule, Tu, de acolo, de la mine n-ai mai primit nimic! Poate de aceea privesti mereu in alta directie cand am atata nevoie de tine!

21-04-2003

Si azi e primavara si crud si dulce si amar... Oare ce dimensiune are o ora de primavara? Caut acest raspuns! Ofer recompensa! Ce? O ora de toamna - e bine?

24-04-2003

E prea primavara pentru bucata mea de suflet. E prea tarziu? E prea devreme? Pentru o licitatie a gandurilor, care ar fi pretul de inceput? Sau de sfarsit? Sau cine vrea asa ceva? Un vis pentru fiecare bucata de suflet mi se pare un pret rezonabil!...

30-05-2003

PROGRAM DE LUCRU
- Receptie schema interioara pe o scara de CREIER/INIMA
- Masurare si control densitate suflet
TRANSFER ILUZII - 12.30
PRELUCRARE VISE - 14.30
RESTITUIRE GANDURI - 16.30
GOLIRE FISIERE LOGICE - 17.00
INCHIDERE ZI

....................................................

Si ...au fost mai multe pagini, dar ma voi opri aici ! Ma doare neputinta ! Daca as putea, m-as intoarce si maine acasa, definitiv si iremediabil... Dar ma sperie lipsa de perspectiva. O caut cu disperare! Doamne, ce se va intampla , oare?

[Promo Contextual]

[Mistinguett]

Om Bun, aduna-ti puterile si, in numele suferintei care a trecut deja, termina ce ai inceput. Sensibilitatea sotiei tale este ce o intareste. Si asta trebuie sa te intareasca si pe tine. E cumplit sa treci prin asa incercare - dar dragostea si speranta intr-un viitor mai bun invinge. Si veti fi impreuna iar, mai puternici si mai legati ca niciodata. Va veni ea ziua... Si-atunci toata durerea va fi doar o amintire.

Cel mai important lucru e ca te vei intoarce la ei.

[dificilaold]

Omule bun,cu ce drept intru eu aici desii mi-am dat seama ca toate usile sint inchise?pentru ca am aruncat o privire prin cioburile sufletului....unui suflet si am intrezarit durere,tristete,remuscare si m-am pus pe prag si am oftat.
De ce plecam cand plecam?ce demon ne poarta pasii hai hui?Ce rost are locul,timpul,daca nu sintem intregi,ce rost are cautarea daca ne-am pierdut pe noi si poate nici nu mai vrem sa ne regasim.Oricum amintirile ne bantuie,ne domina,ne trag inapoi,ce a fost trait asa ramane.
Staruie intrebarea: de ce plecam atunci cand am vrea sa ramanem?

[OMU'BUN]

Multumesc, Misti si Fragila, (iarta-ma ca nu-ti pot spune Dificila, dar pentru mine esti o Delicata !... ), pentru gandurile voastre bune! Probabil nimic din ce-a fost, n-o sa mai fie ! Ma simt inca la rascruce de ganduri, si habar nu am daca nu ma voi lasa spulberat intr-o zi, de vanturile neputintei si nehotararii !... Poate imaginea familiei , va avea puterea sa faca din mine un catarator de performanta!...
Aici, in prima zi de scoala, cel mare, cel mic si sotia. Poza este facuta cu un aparat digital nu tocmai performant. Celelalte fotografii, vor fi developate curand si atasate la jurnal!

Descarca fisierul/ele

 Picture_010.jpg ( 27.28K ) Numar descarcari: 40

 

[OMU'BUN]

Si separat !

Acest topic a fost editat de OMU'BUN: 24 Sep 2003, 11:59 PM

Descarca fisierul/ele

 Picture_011.gif ( 45.6K ) Numar descarcari: 34

 

[OMU'BUN]

Pentru el nu era loc in banca!

Descarca fisierul/ele

 Picture_012.jpg ( 35.13K ) Numar descarcari: 33

 

[dificilaold]

Sa fiti fericiti,tu si cei dragi tie.
Catarator de performanta?nu sti ce pustiu e acolo sus?ce vanturi?ce zapezi?cata singuratate?
Nu-ti mai biciui inima,determina tu soarele sa vina la tine.
Fragila.

[OMU'BUN]

[dificilaold]

Fragilitatea trestiei.....forta acestei fragilitati....doar vantul o cunoaste....

[OMU'BUN]

Hm! In alte conditii mi-ar fi placut sa fiu Vantul ! Acum cred ca mi-ar place sa fiu doar... o adiere cu miros de fan cosit!

[dificilaold]

....adiere....
freamat.....
emotie......
vibratie.....

[OMU'BUN]

Tu, dulce adiere , in noaptea cea senina,
Ce freamat lin,te cheama? Ce ganduri te anima?
Emotia ce-mi dai, imi taie rasuflarea ...
Vibratia ta blanda, imi domina miscarea !...

[dificilaold]

Frumos....

[bufnitza]

este nespus de frumos....tot ce se spune aici!
ma simt "handicapata" ca nu pot gasi cuvinte la fel de frumoase ca cele de aici...
Nu stiu multe dar stiu a simti alaturi de oameni,poate nu deplin --nu sint in locul lor--dar atit cit pot.
Nu sint decit de doua zile pe la han si deja regret ca nu v-am descoperit mai inainte,pe voi,OAMENII !
o poveste trista...dar e loc si de happy-end!
happy-end pe care ti-l doresc sincer si din toata inima,Omule atit de Bun!

[OMU'BUN]

Sarbatori fericite!

Descarca fisierul/ele

 poza_mica.JPG ( 279.19K ) Numar descarcari: 45

 

[OMU'BUN]

Stop-cadru in mijlocul fericirii!

Descarca fisierul/ele

 Stop_cadru_in_mijlocul_fericirii.jpg ( 413.98K ) Numar descarcari: 44

 

[OMU'BUN]

Nu vrem sa plece tati!

Descarca fisierul/ele

 Nu_vrem_sa_plece_tati__.JPG ( 264.82K ) Numar descarcari: 43

 

[OMU'BUN]

Sublimul aproape!

Descarca fisierul/ele

 Cu_tati_la_mare.jpg ( 296.21K ) Numar descarcari: 43

 

[OMU'BUN]

Stop-cadru in mijlocul fericirii!

Descarca fisierul/ele

 Stop_cadru_in_mijlocul_fericirii.jpg ( 139.58K ) Numar descarcari: 34

 

[OMU'BUN]

Bucatarul mare se formeaza de mic!!!

Descarca fisierul/ele

 Bucatarul_mare_se_formeaza_de_mic__.JPG ( 347.24K ) Numar descarcari: 47

 

[AIWA]

Omule ...sa fie intr-un ceas bun cei 2 micutzi si sarutari de maini Doamnei....mama ce prapad fac azi in frigider...si asta numai din cauza ....ta:) Ultima poza .....aia cu sarmalele in foi de vitza...mi-a provocat un gol imens in stomac!

Sarbatori fericite OMULE

[bimbiritzu]

Sa-ti traiasca baieteiii si mult noroc tie si sotiei, om bun!! Si eu sint singura pe intervale, sotul merge adesea peste ocean asa ca stiu cum este sa-ti vezi de servici, ale casei si doi copii singura. Pareti oameni deosebiti si sint convinsa ca timpul nu va macina dragostea pe care o impartiti. Daca ii scrii la fel de frumos ca si aici, la Han, o sa ramina indragostita de tine de-a pururea.

[Lilith]

Sa-ti traiasca , Omule !

[OMU'BUN]

Te-ai prafuit de tot, dragul meu jurnal. Oare sa-mi fi pierit imaginatia, sau doar cheful de a mai privi in interiorul fiintei mele? E greu de spus. Undeva am insistat mai mult asupra acestei teme,(clic) si uneori mai arunc cate o privire pe-acolo, fiindca durerea ma mai incearca din cand in cand, iar eu nu prea am alte posibilitati s-o potolesc. Mi-e dor si m-e greu. Noroc de Han, unde am gasit cea mai buna metoda de a uita de ceea ce de fapt ma obsedeaza in fiecare clipa! Privesc in jur. Cu totii avem neimpliniri, mai mici sau mai mari... Nu le poti avea pe toate! Dar oare realizeaza cineva cu adevarat cat este de minunat sa poti trai alaturi de familia ta, si nu la mii de km departare? Oricate telefoane s-ar da, oricate vise s-ar creea, faptul ca tu nu esti acolo te goleste de vlaga! Iar iubirea... Iubirea se stinge incet ca o candela a carei fitil n-a mai fost curatat de multa vreme. Linia orizontului nu e strapunsa de nici un punct, care sa ma determine sa cred ca acela este visul pe care sa-l ating cu privirea. Poate o fi pe cealalta parte a globului... Sau pe cealalta lume!... Mi-e si teama sa indraznesc sa sper intr-un miracol, fiindca nu-l merit... Am cam uitat de Dumnezeu in ultima vreme!...

[denise]

Iubirea nu se stinge... Nu o iubire care a dat roade , care s-a intrupat in doua perechi de ochisori sfredelitori si care sclipesc plini de bucurie cand te vad. Iubirea sufera, plange ghemuita, dar respira printre suspine. Si va veni si ziua in care o mana calda ii va sterge lacrimile de pe obraji. Ai parcurs un drum lung si greu, mai ai ceva cale de strabatut, iar la capatul ei te asteapta trei ingeri, numai pe tine, tu esti speranta lor, tu esti cel cu care ei adorm in gand in fiecare seara... Daca soarta va impiedica sa va intalniti o vreme, gandurile, sperantele, asteptarile si visele voastre se intalnesc mereu.

Acest topic a fost editat de denise_d: 7 Mar 2004, 04:46 PM

[OMU'BUN]

Cred ca lumea e facuta sa dezamageasca intr-un fel sau altul. Sau poate ca zilele omului sunt facute sa fie diferite, pentru a mai evita rutina si monotonia... Ma gandesc ca aici este singurul loc unde ar trebui sa mai scriu daca vreau sa-mi inchei ziua fara stres si indispozitii. Sa vorbesc cu mine si sa nu astept raspunsuri, care sa loveasca in ceea ce simt, in ceea ce cred, in ceea ce sunt! Sa nu-mi pese de ipocrizia ascunsa in spatele monitorului sau a lumii virtuale.
In sfarsit, altceva! Tot trist din pacate! Credeam ca mi-e dor de Romania! Mi-a trecut!! Am facut ieri o vizita la Consulat si m-a apucat durerea de cap... Te duci linistit, cu gandul de a-ti rezolva o problema si nici nu te apropii prea bine de usa (bineinteles ca afara e coada, ce credeati?) si devii din ce in ce mai agitat, mai nervos, mai sceptic de o mie de ori fata de cand ai plecat de-acasa ca o sa-ti rezolvi totusi problema, de altfel minora. Oamenii aia n-au inteles nimic! Ii trateaza pe toti cu un sictir de parca au ajuns la consulatul din Londra cu Concordul, au terminat scoli inalte si ca atare isi permit sa te trateze cu un dispret penibil si gratuit. Si sa nu indraznesti sa le spui ca esti nemultumit de varianta pe care ei ti-o propun, ca te trimit direct la Haga, daca nu ai timp sa le scrii... (In decurs de cateva minute nu mai putin trei persoane au fost tratate la fel: "nu va convine, scrieti la Haga, sau mergeti personal".) Pana si portarul are atitudine de "The biggest bodyguart form the world", chiar daca iti aminteste de noptile cand il vedeai dormind in post pe la nu stiu ce fabrica din tara! Dar ce m-a dezamagit mai mult este faptul ca vii acolo si ai de asteptat multe ore, dar nu ai o toaleta macar pentru copii. Cum poate functiona o astfel de institutie fara un WC pentru omul care are atata de asteptat.
Am vazut destule pana mi-a venit randul... Prin sala, din cand in cand mai vine un individ care se plimba plin de sine ca voda prin loboda si iti ia hartia din mana fara sa ti-o ceara de parca tu ai fi analfabet, iar el e ditamai decanul. In cazul meu, dupa ce a citit plin de importanta continutul, a declarat scurt: "Nu e bun! O sa trebuiasca sa-l mai scrii o data!" (faptul ca ne tutuiam, nu avea nici o relevanta; el se integrase deja in UK, din punctul asta de vedere!...) "De ce?" - intreb eu. "Pai ai pus prenumele inaintea numelui!" "Ei, am s-o vad si pe asta, ca direct la Haga ma duc!" am incercat sa glumesc, desi el n-a gustat chiar deloc gluma mea. Nu s-a intamplat asa, desi mi-am spus ca pana la urma orice e posibil!... Cand am iesit, m-am pomenit zicand ca multi altii dinaintea mea: "What is wrong in that picture?"
Nu stiu... Sunt roman si nu mi-e rusine sa spun asta, dar parca unii tot inapoi inteleg sa mearga. Ma chinui sa-mi aduc familia si oricat a fost de greu, pana la urma a decis si sotia ca asta e cea mai buna solutie, indiferent de jobul pe care-l are acolo. Nu intelegea de ce ii intalnea pe unii intorsi din strainatate cu ceva bani, unii chiar cu multi, hotarati sa ramana definitiv in Romania, iar dupa un timp extrem de scurt sa-i reintalneasca si sa-i auda spunand, pe fiecare-n parte cam acelasi lucru: "Ce mi-o fi trebuit mie sa ma-ntorc? Mai bine-mi bagam un dest intr-un loc! M-am saturat pana peste cap, nu mai pot!... Plec inapoi si nu ma mai intorc in veci, ca aici nu se poate trai civilizat, fratilor!" E si ciudat cum ma vad uneori intrat in polemica, sustinand teoria ca Romania nu e chiar de speriat, dar cam toti care se intorc in tara simt acelasi gust amar al badaraniei, al tupeului si ipocriziei!... Va fi oare vreodata si bine?

[flori]

Lipseste doar OMU BUN!