Jurnalul Omului Bun. Amintiri, scrieri, opinii si ganduri din viata sa si nu numai.
Lectura placuta.

Deocamdata semnez doar condica.De ce acest titlu? Pai ce e mai placut decat sa stai de vorba cu un "om bun" sub un "pom copt"? Poate ca ar fi trebuit sa-i spun "Pomu'bun si omu'copt", da' acu' o lasam sucita, ca asa-i pornita, ce mai!...
Imi exprim totusi dorinta de a nu se abuza de... bunatatea omului. Combaterile se fac pe la "toba", "repulsii" sau "spune ce-ai in cap". Aici e mica mea gradina si oaza mea de intelepciune, iar cine n-o agreaza, sa-si deschida propriul jurnal (in cazul in care nu-l are!) Multumesc pentru intelegere!

...Cu fiecare cadere de stea, am cautat sa culeg o dorinta si s-o pun sub aceeasi cheita , care parca anume s-a lasat pierduta pentru o vreme. Acum tu mi-o dai s-o tin eu!... Dar ce sa fac eu cu ea, in avalansa care se-apropie? Ma prabusesc, vezi bine!...Bulgarii albi ma cuprind si par sa-mi stapaneasca fiinta...Ce se petrece?... Eram doar un om, un om cumsecade... Si...iata cum se poate cadea...
De cand oare n-am mai fost un copil rasfatat? De cand nu mi-a mai zis cineva "Puiule, ti-a ramas dulceata pe buze, dar nu te grabi sa ti-o stergi... Eu sunt aici... iar grija mea e doar aceea de a te sti fericit! Iti lipseste ceva, dragul meu copil rasfatat?" ... Ce-ar putea sa lipseasca? Nu esti tu draga mea colega de joaca? Nu pe tine te prind de codite si-ti soptesc la urechi mici sotii care te-amuza... Iar tu razi cu gura pan' la urechi... si eu ma pierd in melodia hohotului tau, pentru ca-mi place enorm de mult sa te vad razand... Dar acum...? Acum ce mai e? De ce plangi? Ti-am gresit cu ceva? Ei, nu, tu glumesti... Nu asa se plange cand esti fericita... Eu sunt un copil mai mare...Tu poate n-ai stiut asta, dar eu stiu... Pentru mine plangi, tu, iubita, sau pentru cel ce tocmai s-a ghemuit intr-un colt, fiindca tu l-ai uitat?... Poate sa vina si el sa se joace, ca eu nu ma supar... Chiar mi-e drag... Locul meu nu mi-l ia... Doar ca el e-un copil mai timid ... Nu cunoaste el regula jocului asta... Iar daca incearca, va pierde... Copii mici plang atunci cand li se ia jucaria iubita... Dar... nu eu i-am luat-o... Nu ma certa, ca nu-s vinovat!... Ai uitat ? Nu tu m-ai lasat sa-ti intru tiptil in odaia aceasta cu jucarii minunate? M-ai mintit cand ai zis ca odaia aceasta s-a luminat de cum am intrat? Eu stiu, mi-s tare dragi jucariile astea, dar nu-mi apartin... Ma voi juca un pic, si-apoi am sa plec! Ma straduiesc sa nu stric vreo rotita, la trenul care alearga de zor... Visele trenului asta, nu-s si visele mele... Nu-ncap eu in el... Eu sunt un copil muuult mai mare... Si stiu sa ma joc. Nu te teme... Sunt aici pentru tine... Iar cand razi, ma simt bine... Doar ca eu am sa plec intr-o zi... Iar tu stii asta prea bine... Mi se pare ca de-asta te temi!... Dar ce pot eu sa fac? Imi esti draga si tu, dar cand striga mamica, trebuie sa fug... Nu vreau s-o supar pe mama... Ea e tot ce-am mai scump... Papusile date de ea imi seamana mie, tu stii? Si-s papusile mele... Poate tu crezi ca baietii nu se ataseaza de papusi... Nici eu... Dar daca mamica le-a facut pentru mine... Tocmai de aia sunt niste papusi speciale, fara de care-as muri !... Nu le dau nimanui... Sa nu-mi ceri sa renunt!... Cine sa-mi iubeasca papusile mai mult decat eu le-as iubi?... Dar ce-ncerc eu sa fac? Sa-ti explic? Tie? Dar tu esti o fata desteapta, si stii!... TU STII TOT ! Ai stiut, ai simtit, ai trait fiecare secunda din vraja aceasta, ce se rupe-ntr-o zi! Cand ne vom trezi, vom fi doar doua frunze cazand de pe-aceeasi crenguta de aur... Eu pe-un drum... tu pe-un drum... Rataci-vom mereu, prin multimea de frunze, eu stingher, tu la fel... Stie doar vantul - si poate nici el! - incotro vom sfarsi... Doi copii, mai batrani cu o zi, asteptand noutati pentru ziua de maine...

Nu stiu daca sa-mi para rau ca te-am facut sa cazi. Stiu c-ai sa pleci si ca trebuie sa fugi cand te striga mamica. Stiu ca-ti iubesti papusile desi esti baiat mare, dar daca seamana cu tine… si asa le-ai furat destul timp. Ma tem de plecare, ma tem fiindca am stiut din momentul in care te-am gasit ca nu poti fi al meu. Si asta doare si va durea totdeauna. Ce avem de noi de impartit? Rasate, dulceata unor vorbe de alint? Eu nu am invatat sa ma joc, sa stii. Si nu nici nu cred ca pot invata vreodata. Mi se pare mult prea greu sa te joci. E sfasietor jocul asta si imi rupe inima … nu vreau sa traiesc cu o inima cusuta din bucati. Vreau sa am inima intreaga pe care sa o dau viselor copilului care incape in trenul meu. Asa e, tu nu incapi, asa cum nici eu nu ma pot amesteca printre papusile tale. Stii cat e de trist? Stii… dar mai stii ca nu se poate schimba nimic. N-o sa te chinui, promit. O sa soptesti la urechea fetitei cu codite, cuvinte scoase din sacul tau cu iubire si zambete. Fetita o sa rada, ca sa te poti bucura de rasul ei. Si cand va veni vremea sa pleci, fetita n-o sa se poarte ca un copil alintat si n-o sa bata din picior. Poate…. Chiar o sa plece ea inaintea baiatului...
O singura tristete mai am: cat inseamna un pic pentru tine? Poate sa insemne o ora, cateva zile sau mai mult? Cred ca nici tu nu stii… si poate e mai bine asa.
Acum parca-ncepe sa-mi para rau. Am facut un pas dincolo de inocenta… si, ai avut dreptate e alunecare. Iar eu ti-am zis ca nu vreau sa te las sa aluneci. Daca n-ai sa mai poti urca inapoi ce te faci? daca trenul tau pleaca mai repede si nu reusesti sa te urci? N-ai sa te cazi, ai incredere in mine. Si daca va fi nevoie, am sa te duc eu la papusile tale fiindca iubirea inseamna altruism. Un posesiv nu poate iubi, ori mai bine zis nu va iubi niciodata frumos. N-o sa ne prabusim fiindca in loc sa ramanem frunze, cazand de pe crenguta de aur, ne vom preface in nori miscatori… eu pe drumul meu, tu pe drumul tau. Sunt sigura ca ne vom intalni … - stii, cerul nu-i chiar asa de mare si de necuprins - si atunci amintirile ne vor face sa plangem iar lacrimile noastre vor fi ploaie calda peste fata aspra a pamantului indragostit de apa. Lacrimile noastre vor magaia atatea alte doruri si iubiri neimplinite. Ne vom fi atins scopul fiindca i-am facut pe altii fericiti.
Iar tu, baietel nazdravan si care esti atat de bun de alintat, poti sta cat doresti cu dulceata pe buze. Eu sunt tot aici.

„Un far puternic lumina intamplari vechi, porniri cu totul stranii care zaceau cine stie unde, departe in straturile adanci ale constiintei. Iata o clasa cu gulerase albe in ghesuite in recreatie langa fereastra, se aud voci tinere, infiorate:
-Mie-mi place sa fie inalt si blond, cu gatul lung, cu ochii negri, mi-mi place sa fie cum e Rudolf Valentino, mie-mi place…. Mie-mi place… Si tie? Tie, Mirona?
Se face tacere. Tacerea creste si eu, Mirona, fetita cu coadele intunecate, rotite in jurul capului, soptesc aproape fara sa vreau.
-mie-mi place… mie-mi place sa fie… parfumat
Rad, chicotesc gulerasele albe si toate perechile acelea de ochi care mai intai ma incolteau lacrimeaza de mult ce se amuza. Unei fetite cu trasaturi mongole, cu ochi oblici verzi ii ard obrajii de rusine si ciuda. Nimeni nu stie ca e printesa Ringhii-Ring… si ca la varsta cand atatea colege de scoala erau indragostite de ofiteri, ea iubea un pisoi cu ochii albastri, limpezi…”

Obisnuiai sa-mi desenezi vise frumoase
Din sperante si din petale de nori...
Adormea primavara peste varfuri de case
Iar cerul canta cu glas de cocori !

Mirosea a iubire, a vis si a noapte
Simteam cum stelele ma fura tiptil
Si am fost atunci, la rascruce de soapte
Pentru a nu-stiu-cat-a oara in viata - copil !

Am fost copil, si mi-ai spus o poveste
Despre-un zmeu cu aripi de lut
Despre zapada aburind peste creste
Si un cer de basm pentru mine nascut...

Despre-o zana cu destinul in ceata,
Despre-un print aparut din trecut...
Despre timpul cand Omul invata
Ca dragostea e cel mai frumos inceput...

Si ceruri adanci, plangeau in fantana
In care atatia aruncasera flori...
Pleca intunericul noptii, iar mana
Construia un castel peste margini de zori...

Dar - vai - tu nici nu bagasesi de seama
C-ai construit din nisip un castel !
S-a daramat !!! Si tare mi-e teama
Ca ti-a ramas copilaria sub el...

26 - iulie 2003
Iubita mea sotie implineeste 36 de ani... Iar eu...
Cred ca m-am trezit dintr-un cosmar... Era si timpul...

Imi pare rau ca nu sunt langa tine
Sa-ti spun "multi ani!" si sa te strang la piept!
Sa-ti pot aduce clipe mai senine
Pe care le astepti cum eu le-astept!...

Mi-e dor de tine, scumpa mea sotie
Si n-o sa-ncapa alta-n locul tau!
Esti tot ce am si mi-a fost dat sa-mi fie,
Si-am sa raman cu visul tau mereu !

Poate-ntr-o zi iti voi putea aduce
Lumina si speranta ce-ai pierdut !
As vrea sa crezi ca port aceeasi cruce
Si chiar de-i grea, eu nu ma dau batut!...

Incarca-ti, dara, sufletul cu-n zambet
Si-arunca-ti lin privirea spre apus,
Cand gandul tau ma va atinge-ncet
Voi sti ca ai simtit tot ce ti-am spus!...

Vom mai spera un timp...ce-am putea face?
Nu vreau sa ne racim fara motiv!
Inca mai cred in acea zi de pace
Si stiu ca nu-i un simplu vis fictiv...

Multi ani, din nou, tu, scumpa mea iubire,
Si nu uita... sunt doar un om si eu...
As vrea sa-ti dau intreaga fericire
Dar n-am de-ajuns putere - si mi-e greu !...

Omule, sa-ti traiasca nevasta, sa fie fericita si sa i se indeplineasca toate dorintele!
Sper sa fiti impreuna cat de curand si sa-ti arati dragostea care o pui asa frumos in versuri.

Omule , Bunule , Iarina (vedeti ? Omul face cat doi cu o virgula-ntre ei ) , voi ma faceti sa nu dorm nici in noaptea asta ? Ma aruncati pe aripi de ... ia mai taceti , nu vreau sa mai aud nimic .

Sa inteleg, draga Lilith ca te delecteaza acest tip de literatura, sau te deranjeaza faptul ca s-a terminat ? Pai... nu s-a terminat... Abia a inceput
Sa nu ne certi ca ne fuge...muza...

Am ratacit un timp, incercand sa uit... Am ramas ratacit, iar de uitat... nici vorba ! M-am privit in oglinda sa vad daca mai sunt eu, dar cel care ma privea era un biet copil disperat, ratacit in mijlocul iarmarocului... Pare sa-i placa tot ce se petrece in jurul lui, dar ii lipseste siguranta de a avea aproape pe cineva in care sa aiba incredere... Fiindca si-a cam pierdut orientarea... Rasaritul parca era in alta directie, dar acum a vazut cu ochii lui cum Soarele poate sa rasara si din alta parte... Singura lui consolare este aceea ca acum este abia "rasaritul"... Pana in "amurg", se va dumiri el intr-un fel ... unde este Soarele... Numai de nu se va innoura, si sa vina vreo ploaie cu gheata... Atunci va fi vai si-amar de sufletul lui...

Iarina , unde esti? Continuarea ! Daca ma delecteaza ? Pot sa spun ca ma dati dracului ?
Mihaaaai , nu daaaaaa! M-a lasat Omu Bun ! Zau nu mint !

Lilith, am si eu o rugaminte la tine: chiar daca te amuza sau te delecteaza, chiar daca te pune pe ganduri sau te sperie d-abinelea... chiar daca ai un ocean de tentatii pe care nu mai stii cum sa le mai stapanesti, as dori ca pe acest topic sa nu se spuna nici zau , nici drac... Am eu niste expresii pe care nu le folosesc niciodata, si as dori, cine-mi "intra in casa", sa-mi respecte... hachitele... Nu te supara ca ti-am spus...
In plus, jocul nostru e unul spontan... Chiar daca se joaca la scena deschisa, incurajarile din sala ar putea sa aduca "actorii" in stare de trac, fapt care sa-i determine sa "joace" in culise !...
Sa fii iubita, draga Lilith!

Bine , Omule , imi cer scuze ca am intervenit , si mai ales atat de vulgar . As vrea sa sterg dar nu stiu cum , nu am sa mai intervin in nici un fel . Iti respect spatiul ,cu mii de scuze .

Draga omule bun, initial n-am vrut sa intru pe aici cu vreo parere gandindu-ma ca sectiunea "jurnal" este un colt unde fiecare dintre noi se retrage..cu sine, in sine si ca ar parea inoportuna orice interventie. Vreau doar sa-ti spun ca mi-au placut poeziile...continua tot asa!

Tare ciudata e viata asta cateodata...
Desi mi-am propus ca ziua de azi sa fi fost una banala, obsesia sosirii ei m-a urmarit toata ziua... Cred ca n-a ramas nici un avion care sa intre in aria privirilor mele, si sa nu-l urmaresc, macar in treacat...
Ziua a trecut mai greu ca niciodata, desi stiam ca n-am cum sa ajung la aeroport... De fapt ... nici nu voiam... Ce sa caut eu la aeroport? Ce-s eu, copil? Da oare chiar nu ma pot stapani?...
Pe la 4.30, o stire la radio, a facut inconjorul site-ului: un accident grav pe autobanda M 25, pe care veneam de obicei acasa... Asta implica din nou, ore lungi de asteptat bara la bara, in trafic...
Fara a sta prea mult pe ganduri, am luat-o in sens invers... De ce? Ma tot intrebam "Doamne , de ce fac asta? Sunt nebun? " Am privit ceasul din bord. Mai era mai putin de jumatate de ora pana la aterizarea avionului... Iar eu mai aveam cale lunga... Am vazut pentru prima oara acul kilometrajului ajungand la 95 mile/ora (150 km/ora) Nu stiu cand am parcat, nici n-am mai platit parcare, si am intrat val-vartej la "sosiri". Nu stiam terminalul, dar banuiam si speram sa fie "1". Avionul era sosit de 10 minute, iar pasagerii erau asteptati la iesirea prin vama. Dintr-o ochire, am vazut pustiul din fotografia atasata pe forum... Astepta cuminte langa mama lui... Femeia tinea la piept un carton cu numele ei... Am zambit, si am trecut "in umbra" sa nu atrag nicicum atentia...
Ma simteam ca un pusti care se joaca de-a "v-ati ascuns"-elea, si-mi venea sa rad...
Cand a aparut, am ramas uimit... Daca mai aveam oarecari rezerve, acum erau spulberate cu desavarsire... Arata mai bine decat o stiam din fotografii...
Directia lor, parea sa fie aceeasi cu a mea, eu urmand sa ma intorc in parcare... Am mers in spatele lor, la doar doi pasi, strapungand orice obiect textil mi se opunea privirii... Aveam ce vedea...
La capatul imensului hol, eu ar fi trebuit sa cobor pe scari, dar am optat pentru acelasi lift cu care pareau si ele ca intentioneaza sa coboare... Am urcat, imediat dupa ea, iar dupa mine, s-au inchis usile... Nu sunt claustrofob, dar de data asta... inima parea sa atinga si ea... 150... S-a intors cu fata catre mine si ... N-am putut rezista... Mi-era teama sa nu ma dau de gol... M-am intors si eu cu fata spre usa... Am iesit si eu si ele... dar... era wrong way... Am zambit pe ascuns si am intrat inapoi in lift... Ele n-au mai apucat... Inainte sa se inchida, am privit-o in ochi timp de o secunda... Zambetul meu il intampina pe-al ei, dar motivul era diferit... Nu din cauza confuziei zambeam eu... Am ajuns acasa cu vreo doua ore mai tarziu, dar am fredonat tot timpul pe drum niste melodii fara cap si fara coada...
Cred c-am sa dorm mult mai linistit in noaptea asta... Voiam atat de mult s-o vad in carne si oase pe cea care m-a facut sa alunec, fie si pentru un timp, eu care pana nu de mult ma bateam cu caramida in piept cat de viteaz sunt in materie de "tentatii"... Daca nu mi-ar fi placut, mi-ar fi fost ciuda... Dar acum pot sa spun ca am sufletul multumit... chiar daca poate va mai trece mult timp pana sa reusim sa "ne vedem" cu-adevarat... Sau poate ca nu se va intampla asta niciodata... Acum , aproape ca nu-mi mai pasa la fel de mult... Voi lasa lucrurile la voia intamplarii, fara sa fortez si fara sa insist... Cred ca avea dreptate cand spunea: "Pe cel ce-l iubesti, lasa-l liber !"... De va veni, eu n-am s-o alung... Dar de nu, sunt o mie de motive sa-i dau circumstante...
Pana una-alta, WELCOME TO LONDON, SWEET HEART !

...N-am mai trecut de foarte mult timp pe-aici! Si poate nici acum n-as fi trecut daca... Nu stiu! Oare ar trebui sa-mi fie rusine de trecutul meu, de cei din jur sau de mine insumi ? Recitind, raman la concluzia ca a fost frumos. Doar ca ceea ce noi numim frumos, poate fi pentru anumite persoane un adevarat dezastru. Mi-am cerut si imi mai cer iertare pentru durerea pricinuita. Arta de a scrie, nu-i o scuza, atunci cand cuvintele invelite in poleiala, otravesc totusi sufletele curate. Poate tocmai de aceea nu am inteles niciodata relatia dintre Eminescu si Veronica Micle, si am condamnat-o, desi m-am imbatat in poezia extrem de valoroasa !
...Viata e delicata, presarata cu tentatii chiar si pentru cei cu mult mai multa tarie si chibzuinta! Tocmai de aceea e bine sa nu ne hazardam in a arata cu degetul catre altii, atat timp cat noi insine suntem sortiti ispitelor de tot soiul, carora nu intotdeauna le poti face fata.
Soarta se razbuna de fiecare data in felul ei, dupa cum este sufletul fiecaruia. Astfel incat la un moment dat sa ajungi sa regreti cu toata fiinta ta, momentele de ratacire si sa-ti doresti sa nu se fi intamplat niciodata... Daca as fi stiut ca in acest foarte scurt concediu voi redescoperi inaltimea si adancul, probabil as fi ezitat mult inainte sa plec.
Dar, despre asta mai tarziu... Acum cate ceva de "nazdravani". I-am regasit dupa mai bine de un an... Doamne, cata fericire iti poate da, dragostea copiilor tai !... Ma "cautau" mereu ! Voiau sa fie cu mine; sa ne luptam, sa ne jucam, sa ne plimbam sau sa dormim impreuna... Cand intr-o zi, i-am zis celui mic ca o sa-mi fie dor de el , zambetul si lumina din ochii lui s-au transformat brusc intr-o durere greu de descris. M-a stans in brate si a inceput sa planga incet, iar mie mi-a fost imposibil sa-l intrerup vreo jumatate de ora, poate fiindca si mie imi curgeau lacrimile atunci cand incercam sa-l... imbarbatez!... De atunci, de cate ori isi amintea ca va trebui sa plec, de atatea ori venea sa ma mangaie si sa ma sarute! Dar niciodata nu mi-a cerut sa nu mai plec, asa cum a facut-o cel mare, care parca nimeni si nimic nu-l mai putea impaca cu ideea despartirii. Oare de ce trebuie sa fim supusi la atata suferinta, daca trecutul si constiinta noastra nu-si gaseste motivatia reala a acestei suferinte ? Sa fie de vina pacatele savarsite intr-o alta viata? Sa fie de vina stramosii nostri ? Sau poate acesta este Purgatoriul, pentru a invata sa pretuim fiecare clipa de fericire !... E greu de raspuns !...

Hotarat lucru: ceva se intampla cu FEMEIA , la nivel astrologic sau psihologic - habar nu am, dar se pare ca anumite persoane , traiesc o perioada de mare sensibilitate, care intr-un anumit fel ar trebui sa ne bucure, dar in orice caz, interesul este incontestabil. Am "rasfoit" pe ici - pe colo, pagini de jurnal, si am ramas surprins de cata sensibilitate dau dovada fetele noastre (atta, Dificila, Diana-Maria!) intr-un moment in care am redescoperit sensibilitatea...sotiei mele ! Sensibilitate de care nu cred ca as fi crezut-o in stare...
Din prea multa obisnuinta, de cele mai multe ori, nici nu ne dam seama pe cine avem in preajma noastra, si avem tendinta de a privi pe deasupra, cautand "padurea" si nu "copacii" din care aceasta este alcatuita !
Pentru cine nu stie, mi-am lasat sotia in tara in urma cu trei ani si jumatate, cu un munte de griji si de sperante. Avem doi baieti - 5 si 7 ani, pe atunci 2 si 4 ani. Lucreaza in domeniul bancar, intr-un oras in care toata lumea stie pe toata lumea si unde programul de lucru n-a fost niciodata mai scurt de 10 ore, iar cand lipseste cineva dintr-un motiv sau altul, se prelungeste pana tarziu in noapte. Stresul se adanceste, iar crizele de dureri de cap si caderi de tensiune se repeta din ce in ce mai des !
Am gasit o iubita vlaguita de puteri, care aproape ca-si pierduse speranta de mai bine! O iubita panicata de timpul care trece fara intoarcere, iar placerile sufletului raman ingropate in uitare si neputinta... Fara sa vreau , am descoperit un jurnal, in care ea isi gasise refugiu catre singura bucurie pe care si-o putea singura face. O sa incerc sa-l redau mai jos, pentru ca starea sufleteasca cu care m-am intors din tara, sa fie inteleasa de cei care vor sa-si faca o idee despre intelegere si sacrificiu!
JURNALUL SOTIEI MELE

23-09-2002

Eu... sunt? Unde?

Inchid ochii si vad trandafirii din fata mea ! Stiu ei ca eu...sunt?
Intr-o bucatarie, o oala, o lingura si mai multe farfurii... Ce sunt ele? Nici nu stiu cine-i mai strain: eu sau ele? Cine vrea sa raspunda in locul meu?
O viata de intrebari... Ma duc sa caut raspunsuri in sufragerie! Tacerea tresare speriata, dar se asterne din nou fara un raspuns. Poate in dormitor? Si ce gasesc? O alta intrebare: cine sunt ei ? Cine vor fi ei, copii mei, uneori fara mama, de mai multe ori fara tata?...
Dorm linistiti!
Intind mainile , si-mi intra pana la cot si mai sus, in golul care-mi umple locul.
Adorm cu ideea de gand ce nu poate fi dus pana la capat... As vrea sa dorm cu "Linistea". Sa ne vorbim despre dragoste! Dar mai bine , nu!! Inca mai pot sa inteleg!!!
S-a auzit ca vine toamna si ca diminetile vor fi mai negre ! Oare ce anotimp ne trebuie pentru un "sfarsit" ? Stiu ca daca ...l-as sti, l-as blestema!!!

16-11-2002

Daca o frunza refuza sa cada, refuza sa se ingalbeneasca, ce poate sa faca copacul ei? Menirea ei a fost doar de o vara! Ce-i trebuie unei ierni, verdele, galbenul sau negrul unei frunze?
Abia astept sa-mi lipesc palma de o frunza care a fost la inceput, mugure!!!

24-03-2003

Ti-as cere o portie din gandurile tale! Cred ca mi-ar place gustul lor ! Mai bine da-mi o felie din prezentul tau si promit sa nu fac firimituri...
Dar ca sa nu raman cu mana intinsa, o retrag si o lipesc de golul din mine ! Oare ce doare? Da, e ultima boaba de speranta! Da-mi oceanul sa o inec in el, si o sa vezi lumina in mai multe culori!!!
Sa-i spun gandului sa taca, pentru ca am obosit! Sa-i spun inimii sa-i treaca , fiindca ma doare! Cine-mi da si mie linistea de care am atata nevoie? De fapt, pacea mea o vreau! Sunt in razboi cu mine de prea mult timp, iar ca sa capitulez, va trebui sa separ trupul de suflet,minte si inima!
Dumnezeule, Tu, de acolo, de la mine n-ai mai primit nimic! Poate de aceea privesti mereu in alta directie cand am atata nevoie de tine!

21-04-2003

Si azi e primavara si crud si dulce si amar... Oare ce dimensiune are o ora de primavara? Caut acest raspuns! Ofer recompensa! Ce? O ora de toamna - e bine?

24-04-2003

E prea primavara pentru bucata mea de suflet. E prea tarziu? E prea devreme? Pentru o licitatie a gandurilor, care ar fi pretul de inceput? Sau de sfarsit? Sau cine vrea asa ceva? Un vis pentru fiecare bucata de suflet mi se pare un pret rezonabil!...

30-05-2003

PROGRAM DE LUCRU
- Receptie schema interioara pe o scara de CREIER/INIMA
- Masurare si control densitate suflet
TRANSFER ILUZII - 12.30
PRELUCRARE VISE - 14.30
RESTITUIRE GANDURI - 16.30
GOLIRE FISIERE LOGICE - 17.00
INCHIDERE ZI

....................................................

Si ...au fost mai multe pagini, dar ma voi opri aici ! Ma doare neputinta ! Daca as putea, m-as intoarce si maine acasa, definitiv si iremediabil... Dar ma sperie lipsa de perspectiva. O caut cu disperare! Doamne, ce se va intampla , oare?

Om Bun, aduna-ti puterile si, in numele suferintei care a trecut deja, termina ce ai inceput. Sensibilitatea sotiei tale este ce o intareste. Si asta trebuie sa te intareasca si pe tine. E cumplit sa treci prin asa incercare - dar dragostea si speranta intr-un viitor mai bun invinge. Si veti fi impreuna iar, mai puternici si mai legati ca niciodata. Va veni ea ziua... Si-atunci toata durerea va fi doar o amintire.

Cel mai important lucru e ca te vei intoarce la ei.

Omule bun,cu ce drept intru eu aici desii mi-am dat seama ca toate usile sint inchise?pentru ca am aruncat o privire prin cioburile sufletului....unui suflet si am intrezarit durere,tristete,remuscare si m-am pus pe prag si am oftat.
De ce plecam cand plecam?ce demon ne poarta pasii hai hui?Ce rost are locul,timpul,daca nu sintem intregi,ce rost are cautarea daca ne-am pierdut pe noi si poate nici nu mai vrem sa ne regasim.Oricum amintirile ne bantuie,ne domina,ne trag inapoi,ce a fost trait asa ramane.
Staruie intrebarea: de ce plecam atunci cand am vrea sa ramanem?

Multumesc, Misti si Fragila, (iarta-ma ca nu-ti pot spune Dificila, dar pentru mine esti o Delicata !... ), pentru gandurile voastre bune! Probabil nimic din ce-a fost, n-o sa mai fie ! Ma simt inca la rascruce de ganduri, si habar nu am daca nu ma voi lasa spulberat intr-o zi, de vanturile neputintei si nehotararii !... Poate imaginea familiei , va avea puterea sa faca din mine un catarator de performanta!...
Aici, in prima zi de scoala, cel mare, cel mic si sotia. Poza este facuta cu un aparat digital nu tocmai performant. Celelalte fotografii, vor fi developate curand si atasate la jurnal!

Si separat !

Pentru el nu era loc in banca!

Sa fiti fericiti,tu si cei dragi tie.
Catarator de performanta?nu sti ce pustiu e acolo sus?ce vanturi?ce zapezi?cata singuratate?
Nu-ti mai biciui inima,determina tu soarele sa vina la tine.
Fragila.

Fragilitatea trestiei.....forta acestei fragilitati....doar vantul o cunoaste....

Hm! In alte conditii mi-ar fi placut sa fiu Vantul ! Acum cred ca mi-ar place sa fiu doar... o adiere cu miros de fan cosit!

....adiere....
freamat.....
emotie......
vibratie.....

Tu, dulce adiere , in noaptea cea senina,
Ce freamat lin,te cheama? Ce ganduri te anima?
Emotia ce-mi dai, imi taie rasuflarea ...
Vibratia ta blanda, imi domina miscarea !...

Frumos....

este nespus de frumos....tot ce se spune aici!
ma simt "handicapata" ca nu pot gasi cuvinte la fel de frumoase ca cele de aici...
Nu stiu multe dar stiu a simti alaturi de oameni,poate nu deplin --nu sint in locul lor--dar atit cit pot.
Nu sint decit de doua zile pe la han si deja regret ca nu v-am descoperit mai inainte,pe voi,OAMENII !
o poveste trista...dar e loc si de happy-end!
happy-end pe care ti-l doresc sincer si din toata inima,Omule atit de Bun!

Sarbatori fericite!

Stop-cadru in mijlocul fericirii!

Nu vrem sa plece tati!

Sublimul aproape!

Stop-cadru in mijlocul fericirii!

Bucatarul mare se formeaza de mic!!!

Omule ...sa fie intr-un ceas bun cei 2 micutzi si sarutari de maini Doamnei....mama ce prapad fac azi in frigider...si asta numai din cauza ....ta:) Ultima poza .....aia cu sarmalele in foi de vitza...mi-a provocat un gol imens in stomac!

Sarbatori fericite OMULE

Sa-ti traiasca baieteiii si mult noroc tie si sotiei, om bun!! Si eu sint singura pe intervale, sotul merge adesea peste ocean asa ca stiu cum este sa-ti vezi de servici, ale casei si doi copii singura. Pareti oameni deosebiti si sint convinsa ca timpul nu va macina dragostea pe care o impartiti. Daca ii scrii la fel de frumos ca si aici, la Han, o sa ramina indragostita de tine de-a pururea.

Sa-ti traiasca , Omule !

Te-ai prafuit de tot, dragul meu jurnal. Oare sa-mi fi pierit imaginatia, sau doar cheful de a mai privi in interiorul fiintei mele? E greu de spus. Undeva am insistat mai mult asupra acestei teme,(clic) si uneori mai arunc cate o privire pe-acolo, fiindca durerea ma mai incearca din cand in cand, iar eu nu prea am alte posibilitati s-o potolesc. Mi-e dor si m-e greu. Noroc de Han, unde am gasit cea mai buna metoda de a uita de ceea ce de fapt ma obsedeaza in fiecare clipa! Privesc in jur. Cu totii avem neimpliniri, mai mici sau mai mari... Nu le poti avea pe toate! Dar oare realizeaza cineva cu adevarat cat este de minunat sa poti trai alaturi de familia ta, si nu la mii de km departare? Oricate telefoane s-ar da, oricate vise s-ar creea, faptul ca tu nu esti acolo te goleste de vlaga! Iar iubirea... Iubirea se stinge incet ca o candela a carei fitil n-a mai fost curatat de multa vreme. Linia orizontului nu e strapunsa de nici un punct, care sa ma determine sa cred ca acela este visul pe care sa-l ating cu privirea. Poate o fi pe cealalta parte a globului... Sau pe cealalta lume!... Mi-e si teama sa indraznesc sa sper intr-un miracol, fiindca nu-l merit... Am cam uitat de Dumnezeu in ultima vreme!...

Iubirea nu se stinge... Nu o iubire care a dat roade , care s-a intrupat in doua perechi de ochisori sfredelitori si care sclipesc plini de bucurie cand te vad. Iubirea sufera, plange ghemuita, dar respira printre suspine. Si va veni si ziua in care o mana calda ii va sterge lacrimile de pe obraji. Ai parcurs un drum lung si greu, mai ai ceva cale de strabatut, iar la capatul ei te asteapta trei ingeri, numai pe tine, tu esti speranta lor, tu esti cel cu care ei adorm in gand in fiecare seara... Daca soarta va impiedica sa va intalniti o vreme, gandurile, sperantele, asteptarile si visele voastre se intalnesc mereu.

Cred ca lumea e facuta sa dezamageasca intr-un fel sau altul. Sau poate ca zilele omului sunt facute sa fie diferite, pentru a mai evita rutina si monotonia... Ma gandesc ca aici este singurul loc unde ar trebui sa mai scriu daca vreau sa-mi inchei ziua fara stres si indispozitii. Sa vorbesc cu mine si sa nu astept raspunsuri, care sa loveasca in ceea ce simt, in ceea ce cred, in ceea ce sunt! Sa nu-mi pese de ipocrizia ascunsa in spatele monitorului sau a lumii virtuale.
In sfarsit, altceva! Tot trist din pacate! Credeam ca mi-e dor de Romania! Mi-a trecut!! Am facut ieri o vizita la Consulat si m-a apucat durerea de cap... Te duci linistit, cu gandul de a-ti rezolva o problema si nici nu te apropii prea bine de usa (bineinteles ca afara e coada, ce credeati?) si devii din ce in ce mai agitat, mai nervos, mai sceptic de o mie de ori fata de cand ai plecat de-acasa ca o sa-ti rezolvi totusi problema, de altfel minora. Oamenii aia n-au inteles nimic! Ii trateaza pe toti cu un sictir de parca au ajuns la consulatul din Londra cu Concordul, au terminat scoli inalte si ca atare isi permit sa te trateze cu un dispret penibil si gratuit. Si sa nu indraznesti sa le spui ca esti nemultumit de varianta pe care ei ti-o propun, ca te trimit direct la Haga, daca nu ai timp sa le scrii... (In decurs de cateva minute nu mai putin trei persoane au fost tratate la fel: "nu va convine, scrieti la Haga, sau mergeti personal".) Pana si portarul are atitudine de "The biggest bodyguart form the world", chiar daca iti aminteste de noptile cand il vedeai dormind in post pe la nu stiu ce fabrica din tara! Dar ce m-a dezamagit mai mult este faptul ca vii acolo si ai de asteptat multe ore, dar nu ai o toaleta macar pentru copii. Cum poate functiona o astfel de institutie fara un WC pentru omul care are atata de asteptat.
Am vazut destule pana mi-a venit randul... Prin sala, din cand in cand mai vine un individ care se plimba plin de sine ca voda prin loboda si iti ia hartia din mana fara sa ti-o ceara de parca tu ai fi analfabet, iar el e ditamai decanul. In cazul meu, dupa ce a citit plin de importanta continutul, a declarat scurt: "Nu e bun! O sa trebuiasca sa-l mai scrii o data!" (faptul ca ne tutuiam, nu avea nici o relevanta; el se integrase deja in UK, din punctul asta de vedere!...) "De ce?" - intreb eu. "Pai ai pus prenumele inaintea numelui!" "Ei, am s-o vad si pe asta, ca direct la Haga ma duc!" am incercat sa glumesc, desi el n-a gustat chiar deloc gluma mea. Nu s-a intamplat asa, desi mi-am spus ca pana la urma orice e posibil!... Cand am iesit, m-am pomenit zicand ca multi altii dinaintea mea: "What is wrong in that picture?"
Nu stiu... Sunt roman si nu mi-e rusine sa spun asta, dar parca unii tot inapoi inteleg sa mearga. Ma chinui sa-mi aduc familia si oricat a fost de greu, pana la urma a decis si sotia ca asta e cea mai buna solutie, indiferent de jobul pe care-l are acolo. Nu intelegea de ce ii intalnea pe unii intorsi din strainatate cu ceva bani, unii chiar cu multi, hotarati sa ramana definitiv in Romania, iar dupa un timp extrem de scurt sa-i reintalneasca si sa-i auda spunand, pe fiecare-n parte cam acelasi lucru: "Ce mi-o fi trebuit mie sa ma-ntorc? Mai bine-mi bagam un dest intr-un loc! M-am saturat pana peste cap, nu mai pot!... Plec inapoi si nu ma mai intorc in veci, ca aici nu se poate trai civilizat, fratilor!" E si ciudat cum ma vad uneori intrat in polemica, sustinand teoria ca Romania nu e chiar de speriat, dar cam toti care se intorc in tara simt acelasi gust amar al badaraniei, al tupeului si ipocriziei!... Va fi oare vreodata si bine?

Lipseste doar OMU BUN!