Jurnal Fără Valoare [Gânduri (ne)insemnate], [Jurnalul Romeliei] Optiuni

[Romelia]

ATENTIE!!!

Daca citesti, o faci pe riscul tau...
Asta e noua?! Nu!?...
Se poarta ca la poarta noua...
O sa te uiti 'ca vitelul la poarta noua'...
O sa se uite 'ca bou' la poarta noua'...
Dupa cum la " O poarta noua" "Sta un bou "... asta cum vine? 'Stai ca Bou` la poarta noua'???
"Cine fura azi un ou, maine fura ca un bou"... Asta e!... NU poti sa treci ca un bou prin viata si sa nu iei nimic...

... contempla portile masive de fier. Aveau tepuse in varf si erau inalte de cel putin doi metri cincizeci. Studie cu mare atentie portile. De fiecare parte a lor era cate un gard viu de nepatruns, inalt de un metru optzeci si se puteau deschide numai pe baza unor dispozitive electrice. Singura posibilitate era sa le escaladeze. Dar... brusc observa indicatoarele, cate unul de fiecare parte.
Pe primul scria: CAINI DE PAZA PERICULOSI!.
Pe al doilea: PAZNICI INARMATI!.
Ce vremuri domle, ce vremuri!...
Cata risipa, domle! Cata opulenta, domle!... Iti taie rasuflarea.
ASTAZI TOATE SI-AU PIERDUT NOIMA.
Omul "SIMPLU" nu e decat caricatura 'noului' stapan.

- Ce naiba caut eu AICI?... risc sa fiu sfasiata in mii de bucati... sau chiar mai rau, impuscata!

[Romelia]

Intr-o buna zi...
Intr-o buna zi, o sa am si eu o casa cu caini de paza si paznici inarmati. Intr-o buna zi. Curand. Totusi, o sa am grija sa las cainii liberi pentru a insfaca orice nepoftit care mi-ar escalada Portile (Inimii).
Pana una alta, imi continui drumu` pipaindu-mi ruptura pantalonilor in c**... pe putin de douazeci de centimetri.
Zgomotul portilor electrice deschizandu-se m-au speriat de moarte si am ramas un moment neclintita. Apoi, farurile unei masini care se apropia cu toata viteza... Abia am avut timp sa sar intr-un tufis, aterizand pe bratul drept, fapt care mi-a provocat o durere ingrozitoare. Am scos un geamat... de durere.
Pamantul era ud datorita atentiei permanente a stropitorilor, astfel ca m-am trezit rostogolindu-ma in NOROI.
Ptiuuu, D*ace!!!... altceva ce-as putea zice?
Intr-o buna zi... NICIODATA!... Ptiu' D*ace! - Vorba Inteleptului.

Acest topic a fost editat de Romelia: 6 Jul 2006, 10:28 AM

[Romelia]

Caut un Fat Frumos BOGAT!!!... Nu rade!!!
Nu asta cauta toata lumea?
... pana cand se ridica si alerga la porti, acestea erau inchise iar. Departe se auzea latratul unui caine, dar zgomotul nu venea spre ea, asa ca rasufla usurata. Asta ii mai lipsea, un caine turbat repezindu-se la f***-ul ei. Bratul ii zvacnea dureros... poate se rupsese.
Pe cine pot invinui??? Pe NIMENI.
Altceva si mai important. Pot escalada portile cu bratul rupt? Facu o incercare, dar nu reusi decat sa-si sfasie camasa 'Yves Saint Laurent'.
Oh! E camasa mea cea mai buna... Si, pe urma toti bani mei sunt in buzunarul pantalonilor Rupti In C**... pe putin de douazeci de centimetri...
Caut un Fat Frumos BOGAT!!!... sa-mi cumpere alta camasa. Sa-mi cumpere alte HAINE.

Cel ce poate - face, cel ce nu poate - invata pe altii. Cel ce ARE - DA SI LA ALTII???

Fetelor! nu-l asteptati pe Fat-Frumos... s-a ratacit.
... pe atunci asteptam un Fat-Frumos si o viata de basm... ACUM - VREAU SA UIT!!!

[Promo Contextual]

[Romelia]

Unora le place, altora NU...
Unora le pasa, altora NU...
"Unora le place jazz-ul... " [Nu! nu ma refer la film...] Altora NU.
Unora le place locul, altora NU...
Unora le place muntele, altora NU...
Unora le place cafeaua, altora alcoolul, altora drogurile...
- altora le place SA TRAIASCA -
Ceea ce unora le place altora le poate parea ridicol sau neinsemnat sau neinteresant.

Peste oras se lasase seara... acoperind de-a binelea strazile zgomotoase ale orasului.
... pasind incet, ma uitam la firmele cu neon si la oameni. Puzderie de oameni ca furnicile pe trotuare. Misunau. Misunau ca furnicile in toate partile. Inauntru si afara, razand, povestind zgomotos, abatuti, alti beti, unii tinand in maini sacose burdusite, altii tineau pahare de carton si introduceau monede in automate.
Unora le place enorm sa joace, sa indoape aparatele acelea de parca ar hrani o armata de rechini lacomi.
Mi-as fi dorit sa-i pot opri.
Aparatele sunt rele. Se hranesc cu bani. Banii sunt rai. Oamenii care se joaca cu banii sunt canibali...
Canibali rai care sug sangele.
M-am invartit pe acolo o vreme simtind pulsul locului si privind tot timpul - cu ochii negri si reci si inexpresivi - furnicile intrand si iesind din locurile lor de proslavire. Furnici antropofage. Dumnezeul lor era banul...
Furnicile astea par sa se gaseasca peste tot...

Am obosit!... vreau sa dorm, sa mananc si sa-mi spal murdaria vietii de pe trup.

Acest topic a fost editat de Romelia: 6 Jul 2006, 04:12 PM

[Romelia]

07 Iulie 2006 - Vineri dimineata.
Gimnastica - un ritual al fiecarei dimineti.
Urc repede scarile. Un alt ritual al diminetii. Astazi nu am timp (a se citi chef) pentru gimnastica... si urcarea scarilor in fuga e o perfecta activitate cardiovasculara. Imi face bine. Mai bine decat sa fac flotari sau sa sar coarda "FARA MANERE".
Am ajuns SUS... si inima imi bate exact in ritmul care trebuie...
(7/7/2006 3:29:48 AM).

[Romelia]

Am indraznit sa zbor... si am zburat.

[Romelia]

Sala Barului - o sala lunga si stramta, cu tavanul jos, cu peretii zugraviti cenusiu, cu perdele de creton, prinse de galeriile de lemn, luminata de o jumatate de duzina de lampi - era complet plina. In jurul fiecarei masute, stateau cate patru sau cinci clienti, fete si baieti, consumand alcool si sarutandu-se in plina libertate, in galagia infierbantata si vesela a barului.
Ea si El stateau intr-un colt al barului, aproape de usa - de cate ori se deschidea usa, un val de aer cald intra, si cu el un grup de noctambuli, care isi roteau privirile prin sala.
Odata cu ora inaintata (21:30), divanurile aurii si invechite ale barului nocturn se populau de un public consumator vesel si ametit 'de caldura', care striga si radea pe masura ce se familiariza cu atmosfera barului (mai bine zis - se chercheleau). Un public fara ocupatie, specific acestui local, si care se poate intalni numai prin barurile nocturne...
Baieti bine, barbati maturi, distinsi si impecabili in hainele lor 'severe', care stiu sa iubeasca si sa se imbete intotdeauna discret... aventuriere de toate soiurile, in toalete atragatoare, care vorbesc intr-o limba neinteleasa - un argo special, cu fraze alese din diferite dialecte - care stiu sa danseze si sa bea fara sa se ameteasca, sa ceara bani si sa dea mangaieri in toate limbile lumii.
'Sextetul ciocolatiu', costumat in haine de marca, putin invechite de timp si de noptile rele, canta 'o melodie' la moda.
Prima pereche care incepu sa danseze era dintre 'artistii' angajati ai barului.
Ea se distra uitandu-se la ei. Nu intelegea cum cineva poate sa considere aceste miscari grotesti drept dans.
Dar, in sfarsit........
Fiecare OM cu lumea lui.

Intr-un tarziu, el rupse tacerea, intreband-o:
- Ce pot sa fac pentru tine?
Ea il privi o clipa si apoi, cu glasul tremurator, ca si cum toata viata ei ar fi stat in aceste cuvinte, izbucni:
- VREAU SA PLECAM!

[Romelia]

Ce sa fie, ce sa fie?
Durere de Cap sau Durere de Inima?
Sunt foarte suparata si... cand sunt suparata nu pot sa dorm.
Asa ca, aleg Una din Doua, decat sa-mi distrug bunatate de timp, mai bine vorbesc cu tine, Jurnalul Meu...
Taci si asculta. Eu te-am deschis, eu te-am ales, eu te finantez... si, te rog sa ma crezi, sunt o multime de lucruri ce vreau sa ti le spun. Te rog sa apreciezi. Vreau sa-ti spun ca, uneori, nu-mi place cum te porti cu mine, cum incerci sa-mi pui 'pumnu` in gura', cum ma lasi de izbeliste, cum ma tratezi...
Vreau sa-ti spun ca - daca ai de gand sa fii dificil, te las si te anulez.
Asta vrei? Mai bine imi spui de acum, inainte sa fie prea tarziu.
Si, altceva si mai rau - NU ma urmaresti ATENT. Nu pot sa povestesc cand cineva nu ma asculta, nu ma urmareste cu atentie...
Daca tot avem sa traim impreuna imi datorezi macar atata lucru. Taci!... si asculta.

... ceva, nu stiu ce, imi provoaca O Durere de Cap sau de Inima.
Una din Doua. Nu stiu exact.
Ce fel de medic imi poate prescrie un tratament pentru - Una din Doua? -
Toti medicii prescriu medicamente... contra deprimarii sau pentru relaxare - antistress - chestii din astea. Un medic poate sa te vada foarte deprimat, altul 'bolnav cu capu`', si cei multi 'Pe Moarte'.
Orice medic iti poate prescrie un tratament. Dar cine iti poate prescrie tratamentul corect?
Medicul, oricat ar sustine ca face un act caritabil si misionar, nu face altceva decat sa-si burduseasca buzunarul - (NU SARITI! - doar unii) - ... iar alti...
(Alti ar face orice daca ti-ai da - . - 'jos' pentru ei.)
Un medic caruia ii place Ceea Ce Face... ti-ar putea DA tratamentul corect.
Si, 'daca' ii place si stie ce face - TE-AR PUTEA VINDECA.
Merita sa-l cauti. E bine sa ai o rezerva buna de medici. Fac viata mai usoara...

[Si totusi, Medicii Profesionisti fac o munca absolut extraordinara, iar salariul este o batjocura, asa ca, ar fi o nesimtire sa consideri ca statul ii asigura banii pe care ii merita pentru serviciile ce le presteaza. Nu-i da spaga cu scopul de a obtine niste favoruri, ci dai un "bonus" neconditionat - UN MEDIC PROFESIONIST trebuie sa valoreaze mai mult in ochii tai decat in ochii statului.]

Eu mi-am inceput tratamentul...

[Romelia]

Cat de ciudata aceasta stare paradoxala a sentimentelor... mi se pare ca traiesc o viata fantastica, nebanuita, ca si cum in sufletul meu s-ar fi nascut fulgerator o adolescenta noua, deosebita de cea de altadata, cu alta inima si alte ganduri, pe care niciodata nu le-am cunoscut.....
Pentru orgoliul nostru de oameni, care au descoperit si inventat atatea minuni, exista ceva ce ramane tainuit, de nepatruns, ca un dispret azvarlit ignorantei noastre si ca o dovada de eterna noastra nimicnicie - INIMA si CREIERUL - studiate de intelepti pana in cele mai mici amanunte...
- SUFLETUL si GANDURILE -

[Romelia]

Se aseza afara, pe balconul ce dadea spre gradina, alaturi de 'Mutti', sorbind un suc rece.
O pisica persana, neagra si grasa, torcea incantata in poala bunicii, cu ochii semiinchisi, in timp ce stapana o mangaia cu mana imbatranita de vreme... o alta persana neagra se alinta la picioarele ei, lingandu-si delicat labutele.
Pisicile sunt niste animale atat de minunate, asa de recunascatoare si afectuoase, si totusi atat de distante si independente. Privi cu dragoste la pisica din poala bunicii - arata ca o printesa.
Privindu-le, nu e greu sa intelegi de ce egiptenii le venerau...
Se spune ca - pisicile au noua vietii si sunt ucise de curiozitate.
(De fapt, curiozitatea asta poate ucide pe oricare dintre noi, nu-i asa?)
Cu un falfait, o vrabiuta se aseza pe creanga unui pom si incepu sa ciripeasca tare. In poala bunicii, persana isi deschise somnoroasa ochii galbeni, dar ramase linistita, sub mangaierea continua a maini imbatranite, care o alinta bland...
- Stii ce minunat canta vrabiile? E o minune sa le asculti... e o bucurie sa traiesti, ascultandu-le!
Pacat ca nu canta mai des...
Mica pasare zbura si bunica canta cateva acorduri, cu o voce surprinzator de puternica, ridicand si vocalizand si intonand delicat... apoi lasa cantecul sa se stinga si ramase tacuta, zambind unei amintiri din trecut...
Eu ma simteam ca prinsa intr-un vis care luase o turnura nedorita, dar din care nu ma puteam trezi... pentru o clipa am inchis ochii, speriata ca bunica mi-ar putea descoperi secretul si ar dori sa-l impartasesc.
Un moment de reculegere, o traire de-o clipa, apoi se auzi o izbucnire de entuziasm:
- Sunt gata! Putem pleca...

[Romelia]

O jumatate de ora mai tarziu...
Masina circula pe partea dreapta a drumului, cu farurile aprinse. Traficul era lent, dar nu aglomerat... o geana de lumina brazda cerul la orizont. In masina geamurile inchise erau pe jumatate aburite, afara o ploaie neobosita sfichiuia in bataia vantului. Stergatoarele de parbriz, suprasolicitate, alunecau la dreapta si la stanga metronomic, abia reusind sa faca fata potopului. Ploaia impiedica vizibilitatea... si valul pe care il forma apa in cadere izola masina intr-o lume proprie, stranie si mohorata. Casele ca niste corabii, veneau si treceau...
La o rascruce... intoarse scurt la stanga si incepu sa urce la deal cu greutate, avand de o parte si de alta poieni cu flori salbatice, potopite de ploaie. Un zgomot de bricheta tacani si se aprinse scurt, dezvaluind trasaturile soferului in peumbra.
In timp ce masina urca incetisor panta spre P., stergatoarele de parbriz nu incetau sa se agite asemenea labelor unei insecte gigantice agatate de un geam. De o parte si de alta a drumului, copacii se ridicau ca peretii unei fortarete. Si in tot timpul acesta, o melodie incredibil de dulce continua sa se scurga cu forta din casetofon...
.....
Where were you when I was burned and broken
While the days slipped by from my window watching
Where were you when I was hurt and helpless
Because the things you say and the things you do surround me
While you were hanging yourself on someone else's words
Dying to believe in what you heard
I was staring straight into the shining sun...
.....
... pipai usa masinii pana cand gasi butonul care actiona fereastra. Cu un zgomot usor, geamul aluneca si arunca afara chistocul, urmarind scanteile pe care le arunca in intuneric. Cu un sfert de ora mai tarziu, calatoria se sfarsi, masina se opri si soferul se intoarse in scaun...
- Am ajuns, zise soferul, rasufland usurat.....

[Romelia]

Timpul este uneori un Prieten Rau.
Ne face sa ajungem inainte sau dupa, si in aceasta graba sau intarziere sta cheia fericirii sau tristetii noastre.
Timpul e cel care ne face sa ne intalnim cu Tristetea sau cu Fericirea.
Un minut sau un an de intarziere e totuna in fata Eternitatii.

Timpul - Creatorul Uitarii, magul neinvins, care transforma TOT.
Timplu - Dusmanul Durerii; timpul neobosit, care transforma Lacrimile de Durere in Zambete Fericite, care sadeste Florile Primaverii in Zapada Iernii si face sa rasara Trandafirii peste deznadejdea mormintelor.

Timpul - topeste.
Timpul - loveste. Ne loveste si devenim prizonierii lui.
Cand nu mai am timp - pretuiesc Clipa.

[Romelia]

Exista doua tipuri de torace...
Un torace ca lumea trebuie sa fie agresiv, sa tasneasca in afara, sa se extinda, ca si cand ar vrea sa inghita cat mai mult spatiu cu putinta.
Un alt tip de torace, spre deosebire de primul, e toracele in defensiva, ce bate in retragere in fata lumii, aducand cu o camasa de forta care se strange tot mai mult in jurul omului si, in cele din urma, il sufoca si-l da gata.
Pe viitor, ai grija sa te uiti mai bine la toracele celor din jur.

Daca nu m-as fi vazut niciodata intr-o oglinda si-ar fi trebuit sa-mi descriu infatisarea exterioara dupa ceea ce cunosc din interiorul meu, portretul nu s-ar asemana catusi de putin cu originalul. Mi se intampla uneori sa fiu cu totul alta decat par in realitate. Am momente ca, de pilda, cele petrecute cu ceva timp in urma, cand uit cu desavarsire de infatisarea mea.
Acum insa, m-am asezat in fata oglinzii si ma privesc... sunt inzestrata pe neasteptate cu un trup si cu o bluza tip kimono.
Nu mai reusesc sa-mi vad toracele...

Acest topic a fost editat de Romelia: 10 Jul 2006, 05:34 PM

[Romelia]

Am o multime de neplaceri...
Neplaceri cu gustul.
Neplaceri din cauza gandurilor...
Adeseori imi displac pana si propriile mele ganduri. In mintea mea nu exista compartimente bine definite. Cele vazute si auzite imi afecteaza toate cunostintele anterioare. Unele dintre combinatii sunt greu de suportat, dar nu le pot anticipa si nici nu le pot bloca sau reprima. Standardele de decenta si buna-cuvinta imi sunt terfelite si haituite de aceste asociatii si viziuni... imi pare rau ca in zona osoasa a craniului nu am nici o fortificatie pentru ce mi-e drag.
Conexiunile se inlantuie cu viteza luminii. Judecatile de valoare apar ca niste reactii spontane la o lectura antrenanta. Nu-mi pot niciodata sustine sau cordona gandirea.
Imi consider modul de gandire grotesc, dar util, ca un scaun facut din coarne de cerb, pe care nu sunt in stare sa-l schimb.

[Romelia]

Oamenii se tem intotdeauna de ceea ce nu stiu, de ceea ce nu inteleg, de lucrurile nefamiliare sau diferite de ale lor, iar aceasta frica se transforma, fara exceptie, in ura. O ura necugetata, care n-are nici un sens.
Exista oameni care urasc fara nici un motiv. Pur si simplu urasc.
Nu isi dau seama ca ura lor nejustificata se intoarce, inevitabil, spre interior, distrugandu-i.
[Ah, ce ciudata este fiinta umana, nu-i asa?]
Pana la urma, ura este autodistructiva.

[Romelia]

Edit.

Acest topic a fost editat de Romelia: 10 Jul 2006, 06:23 PM

[Romelia]

Zambesc - eternul meu zambet nesuferit, compus ad-hoc ori de cate ori e cazul sa maschez o alta miscare sufleteasca.
Sunt egoista, sunt rea, mandra, inchisa, rece si inutila, inchisa mereu in cercul vicios al gandurilor si visurilor mele.
Mi-e frica de resemnare. Nu-mi doresc o viata fara suferinte - ar insemna sa nu traiesc, ci sa accept totul resemnata.
Tot ce vreau e sa inteleg totusi, macar uneori, ce inseamna fericirea.
- Ce vreau?! Nu stiu nici eu ce vreau. De fapt n-am nici curajul de a-mi dori ceva. Las totul la voia intamplarii si astept ca viata sa dezlege unele probleme si sa-mi puna altele.
Nu ma pot satura niciodata... sa privesc apa, iarba sau ferigile, intotdeauna gasesc la ele ceva ciudat si nou. Susurul apei e odihnitor si tot atat de odihnitor e sa stai pe o piatra, in tihna si sa astepti ca in jurul tau viata sa-si urmeze cursul. Te pierzi si te regasesti astfel in copaci, in stanci, in apa, in pasari si in cer. Nu te mai simti chiar o bruta.
Mi-ar placea sa ma intereseze pescuitul - sa simt cum o fiinta incearca sa o inhate pe cealalta - in loc sa contemplu si sa caut sa patrund natura lucrurilor.
Uneori, imi place sa stau linistita, sa privesc stelele si sa incerc sa inteleg ce se petrece in mintea mea.
Sunt si eu doar o 'ambitioasa marunta'

Azi-noapte am descoperit ca stelele zboara. Nu cad, zboara. Pasari mici de foc si de lumina care se topesc in bezna. Stelele danseaza - un cadril grav. Un vals universal, coplesitor.
Am fost pana nepermis de tarziu nepermis de copila.

[Romelia]

M-am intins.
Si, jurnalele mele stau marturia acestui lucru. Nu vreau sa neg ca, am avut, uneori, impresia ca ma pot strecura, nevazuta. M-am incurajat cu ziduri de discretie, vietuind frenetic la intersectia realitatii imediate cu rasfrangeri in propria mea constiinta. Am trait mereu intre realitatea si ideea de realitate pe care am cultivat-o constant, cu disperata incapatanare. Mi-am construit singura, netulburata, propunerile de real - absenta si dezinteresata total fata de ceea ce inseamna 'lumea din afara'. Am stat cu privirea atintita asupra universului interior, de fapt treceam pe langa evenimentele realitatii - si eu, si ele - treceam unele pe langa altele, cu o indelunga exersata indiferenta. Orgolioasa, timida, egoista din nesiguranta, am trait o insatisfatie interioara, o nesiguranta intima pe care trebuie sa o uit.
Acum, fara curaj, incerc sa ma strecor ca un "musafir nepoftit", nu refuz realitatea, dar nu am putere sa-i dau glas pana la capat...
Ma simt pustiita si seaca, mi-e teama sa ma dezvalui, ma sperii, resursele mele interioare au devenit inexistente, acum, nu sunt numai inutila, ci si indezirabila, vreau in carapacea mea - tot n-am nimic de dat si a primi ceva nemeritat e un 'furt'.

... chiar si in culmea fericirii - teama te pandeste de undeva de sus ca umbra unui vultur.
E prea frumos ca sa dureze.

[Romelia]

Am ezitat atat.
De ce?
Pentru ca... sunt in situatia de-a nu indrazni sa scriu pur si simplu TOT ce gandesc.
De ce?
Nu stiu. Nu stiu de ce. Si totusi, stiu... gandurile mele nu au esenta in nimic care sa motiveze aceasta ezitare. De fapt, gandurile mele sunt asa de invalmasite, asa de neclare...
Oare... sunt sincera?
Sau urmaresc numai cateva miscari - la mine.
Prea bine nu inteleg nici eu ce e cu mine.
Gandesc. Incerc sa caut, undeva in mine, un suport...
Si sunt atat de obosita.
Of! Am impresia ca nu mai pot scrie nimic! M-am zapacit complet.
Dar, oare, nu o fi altul motivul?
Oare, nu m-am uitat pe mine, cea adevarata?
Nu!!! Nu am 'dreptul' sa fac asta. Dreptul - din siguranta fata de mine.
N-am experimentat 'totul' in viata. Sau, in orice caz, NU TOT ce m-ar putea interesa.
Ma vad batrana - oare sunt? Nu! Nu sunt!... nu atata timp cat viata ma surprinde.
N-am ratacit pe toate paralele, nici n-am navigat pe toate marile, n-am gustat toata limpezimea lor si nici n-am ajuns la capatul pamantului.
Am pastrat linistea si tacerea.
Ma intreb insa (asta in virtutea vechiului pact de sinceritate cu mine insami) daca accept ca definitiva stare asta de liniste si tacere in care ma aflu?! Nuuu~!!!
Recunosc... starea mea de-acum e invecinata cu sublimul, dar... gratie numai atributului de provizorat pe care m-am surprins acordandu-i-o. Transformata in permanenta, toata situatia asta ar deveni o povara greu de carat. E clar.

Astazi - ma reculeg din mine si ma privesc acum de undeva, de la distanta, straina si rece, cu singurul sentiment de care ma simt capabila: MIRARE.

[Romelia]

Atunci - am inteles ca, fire incurcata cum sunt, voi fi obligata sa nu mizez niciodata pe un suport, ci sa ma impart sau, mai bine, sa iau din toate doar ceea ce-mi va fi de folos si mai cu seama sa dau la fel, farame numai din fiinta mea si niciodata pe mine, intreaga.
Acum - mai inteleg ceva. Trebuie sa inchid in mine NU gandirea(cel putin, in coordonatele ei de baza), ci TOT ceea ce ma defineste ca fire sensibil feminina. E un potential de puritate, candoare, vis, care nu se contrapune gandirii (cred ca se determina reciproc), dar care trebuie sa ramana definitiv inchisa in mine.
Ca reteta, urmeaza sa abordez un aer de indiferenta...
Si uite asa - m-am cufundat in marea liniste din mine, cu voluptatea chinuitoarelor dorinte contrazise.
Si totusi - n-am luat nici o hotarare, in afara de aceea de a astepta inca, eterna asteptare.
In asteptare...
Zambete care dor...
Clipe, clipe, clipe...
Ma uit la ceas si imi cronometrez asteptarea.
Departari, astazi alte departari...
Alte departari, acum voite, departari care dor.
Curata greseala de calcul... am mers prea departe si surprinzator de repede.
Atat insa, si niciodata mai mult.

Acest topic a fost editat de Romelia: 12 Jul 2006, 01:13 AM

[Romelia]

Uneori... doar uneori.
Uneori... sufletele canta. Cu stelele, cu luna, cu apele si cu pamantul. Dar canta atat de rar...
Uneori... sufletele ar vrea sa cante. Au luat insa gresit tonul. E atat de chinuitor zbuciumul sufletului care bolboroseste incapabil sa se puna la unison cu lumea...
Uneori... sufletele fredoneaza. Fraze disperate din partiturile marilor lumini...
Uneori... ah! uneori.
Uneori... mi-e dor sa pun ca mi-e dor, s-o spun incet, in mine, cu sufletul, cu ochii, cu zambetul...
Uneori... mi-e dor atat de tarziu. Uneori, de atata dor, inaintez spre tivul de lumina al departarii...
Uneori... visez pentru ca nu pot altfel. Visez, desi stiu ca nu trebuie...
Uneori... uit visele. Nu le retin, le inregistrez numai ca pe ceva natural si lipsit de importanta... si, uite asa:
Visele mor, se usuca.
Uneori... doar uneori, exista iubire.
Exista deci iubire! Iubire cu piedici, cu defecte, temporara sau in timp nedefinit, de aproape sau de departe... dar exista si trebuie constatata si nu judecata.
Uneori supara Finalul.
Uneori supara Timpul.
Uneori supara Viata.
Uneori se supara indragostiti.
Se supara in lupta... in lupta cu timpul.
Si eu ma supar... si el, si cei cuprinsi in spatiul unui destin care ii impletise laolalta in tesatura lui complexa.
Uneori... te superi si pleci.
Uneori... e atat de greu sa pleci.
Sa pleci!!!
Sa pleci cu tot sufletul tau.
Uneori... n-ai vrea sa pleci.
Si totusi, trebuie...
Bucata ta de rol s-a terminat. Au intrat altii in scena.

[Romelia]

Vara enervanta, apasatoare.
Ah, vara, vara vasta si nesfarsita!
Vara adanca si calma!
Vara, vara, vara... cu zile lungi, monotone, de ploaie de vara.
Mi-s dragi serile si diminetile de vara, dar dupa-amiezile sunt asa de pustii! Dupa-amiezi goale. De peste tot se aud aceleasi chemari. E plina dupa-amiaza asta de cioburi de cantece si chemari...
Doi batrani trec pe sub fereastra camerei mele, repetand, obsedant, elogiul oamenilor stralucitori de altadata. In departare un caine latra sacaitor de insistent...
E de-a dreptul amuzant...
P.S. ... ACUM NU MAI e mai demult.
Am devenit superstitioasa: pasiente, culori, numere fatidice, semne, vise...
Si totul iese bine.
Singurul inconvenient e ca realitatea iese prost.

Ufff! m-am incurcat cu atatea dupa-amiezi...
Dupa-amiezi, de-o parte si de alta a ochilor mei...


Care este pluralul de la "amiază" ===>"amiezi"?
Dar la "Dupa-amiază" sa fie ===> "Dupa-amieze"?

[Romelia]

Mi-e dor de mine, mi-e dor de mine cea imprastiata in ganduri, mi-e dor de linistea din mine, mi-e dor de o zi frumoasa scursa intre flori si ireal, mi-e dor de gustul amar al lacrimilor, mi-e dor de caietele de amintiri, desi le inteleg inutilitatea; mi-e dor de portile fermecate care nu se deschid decat cu un descantec; mi-e dor de amintirea unei iubiri, mi-e dor de cuvinte sovaielnice, mi-e dor de ciudateniile mele, mi-e dor de parfumul abia simtit, dar formidabil de persistent al boabelor de levantica; mi-e dor de o problema complicata, mi-e dor de anumite carti, mi-e dor de juramintele de sinceritate absoluta, mi-e dor de o neliniste eterna, mi-e dor de un zbucium chinuitor si, mai recent, mi-e dor de o descurajare totala; mi-e dor de melancolia ta, mi-e dor de mandria ta de etern neinteles, mi-e dor de comportamentul tau incolor, mi-e dor de zambetul tau trist, mi-e dor de fiinta ta crispata; mi-e dor de o clipa absurda, mi-e dor de sticla albastra imaculata, mi-e dor de nostalgia sunetelor, de unicul sunet care poate trezi pustiitatile inghetate; mi-e dor de senzatia unei prabusiri, mi-e dor de spaima sentimentala, mi-e dor de o scrisoare de la tine, de neplacuta senzatie pe care ti-o dau cateva randuri scrise in sila; mi-e dor de pustiul tau, mi-e dor de centrul de greutate al prieteniei, mi-e dor de pericolul gandurilor si al hotararilor, mi-e dor de starea pura, de starea de gratie a promisiunilor, mi-e dor de o tresarire, de o tresarire nemascata, o tresarire de surpriza; mi-e dor de gandul ce ma tine paralizata in fata ta, mi-e dor de nobletea suferintei, mi-e dor de forta de-a invinge, mi-e dor de blestematul meu egoism, mi-e dor de un zambet chinuit de asteptare, mi-e dor de un "Neînceput de Poveste", mi-e dor sa ma zbucium, sa plang sau sa simt ca innebunesc pentru un cuvant sau pentru o privire; mi-e dor de senzatia vietii, de senzatia aceea de oboseala, mi-e dor de lumina, de-a putea judeca limpede, mi-e dor de vesnica, nesfarsita liniste, mi-e dor de tot ce inseamna viata, mi-e dor de cat mai multe puncte de tangenta cu viata; mi-e dor de singuratatea mea, mi-e dor de marele intuneric, mi-e dor de aer si apa, mi-e dor de cer, mi-e dor de soare, de luna, de stele, mi-e dor de ploaie, de curcubeu si de norii din ochii tai, mi-e dor de pamant, mi-e dor de iarba, de copaci, de flori, de minunatele mele flori, mi-e dor de UNIVERSUL TAU; mi-e dor de marele mister pe care n-am stiut sa-l traiesc, mi-e dor de tine ' Învăluit în Mister', mi-e dor sa-ti caut din nou privirea, tacerea si zambetul cald, mi-e dor de ochii care ma cauta, mi-e dor de capatul unui drum, mi-e dor de cei ce se iubesc simplu si cald; mi-e dor de un bilet ratacit intr-o carte, mi-e dor de un cuvant nerostit, mi-e dor de-o intamplare, de ceva care nu trece, mi-e dor de zambetul vesniciei, mi-e dor de faramitura luminoasa din eternitatea omeneasca, mi-e dor de pulsatiile vietii, de rezonanta cu pulsatiile unei alte inimi, de pulsatiile pamantului, ale marii, ale infinitului; mi-e dor de miracolul margaretelor, mi-e dor de parfumul verde al brazilor, mi-e dor de cantecul coplesitor al pasarilor, mi-e dor sa ma trezesc ametita de iubire, mi-e dor sa fulguie cu anii tai peste mine, mi-e dor de tine; mi-e dor de pulberea de pe genele stelelor, mi-e dor de lumina ochilor tai, de privirea retinuta in care mocneste ceva de nepatruns; mi-e dor in asteptari si ganduri, mi-e dor de pustiurile reci, mi-e dor de intrebarile fara raspuns, mi-e dor de instrainarea ta, mi-e dor de fericirea tulburatoare a impacarilor de demult; mi-e dor sa-ti soptesc in serile cu luna plina, mi-e dor de noptile nedormite cu tine, mi-e dor sa platesc NU fericirea, ci faptul ca n-am stiut sa stiu sa fiu fericita; mi-e dor si cersec timpului orele de intalnire cu tine, mi-e dor sa-mi fie DOR, mi-e dor sa strig lumii ca MI-E DOR DE TINE!!!

Acest topic a fost editat de Romelia: 13 Jul 2006, 12:31 AM

[Romelia]

"Ziua de Joi"

Dand nitel din coate, ea izbuti sa isi 'vare' subtirea-i faptura in multimea ingramadita pe cele doua margini ale covorului intins de la marginea trotuarului pana in pragul bisericii. Lumea era agitata. Femeile isi vorbeau, se inghesuiau, lungeau gatul intr-o parte si alta. Un flacau calare, teapan ca insasi "legea la noi in tara", pe un cal 'gros', roib, punea ordine in multimea curiosilor, facand loc alaiului de invitati cu un semn prietenesc din cap sau aruncandu-le cate un cuvant.
Un alai de automobile lucitoare care astepta intr-o strada laturalnica, se puse incet in miscare. Usa bisericii sta deschisa. Se auzeau sunetele orgii. O fanfara isi amesteca trompetele, clarinetele, flautele, basii puternici in fata bisericii, cu vuietul adanc al strazii, cu claxoanele de automobil, cu strigatele invitatilor si sunetul clopotelor.
Inauntru bisericii, muzica se facu mai tare, preschimbandu-se intr-un mars sacadat. Multimea amutii. Femeile zambeau, cateva incepura sa lacrimeze cand din umbra bisericii se ivi tanara pereche, unita in fata oamenilor si a lui Dumnezeu.
... zari prima data mirele pasind sigur, privind grav spre un grup de tineri surazatori. Intr-o secunda, ea cuprinse toata infatisarea miresei. X purta pe paru-i negru o cununa de flori albastrii, care umbreau chipu-i subtire si oval. Faptura-i miniona, intr-o rochie alba, dantelata, se rezema usor de bratul lui. In mana stanga tinea un buchet mic de trandafiri si crini albastrii, iar adierea vantului risipea fire galbene de polen pe pieptu-i care palpita. Ochii ei negri priveau cu nevinovatie la multimea adunata in jur.
- O! Dumnezeule, cat e de frumoasa! ofta tare o femeie, alaturi de ea...
Cateva domnisoare de onoare duceau trena alba a miresei. Buchete imense de flori se incrucisara in cinstea tinerei perechi, care se indrepta prin multimea de langa marginile covorului spre automobilul fastuos impodobit. In aceeasi clipa, ea iesi din multime si cu privire scaparatoare, puse mana pe bratul miresei.
- Fii fericita!!!... O! Fii fericita!... ii spuse cu glas frant, in vreme ce o napadeau lacrimile. Mireasa se opri uluita, era atat de trista, nu stia ce trebuie sa faca, ce sa spuna la aceasta izbucnire...
... ea isi duse servetelul la ochi, se intoarse si disparu, urmata de murmurul uimit al multimii.
...
Trec tigani prin colb
Colbul este orb,
Orbul e un corb,
Giacardea.
Cade seara-n camp,
Soarele-i scalamb,
Cortul este stramb,
Foc ardea.
Fac tiganii foc,
Focu-i la mijloc,
Fete cu ghioc.
Si cu carti de joc,
Hai, noroc, noroc,
Vino la soroc...

[Romelia]

... cu un suras larg, bunica incerca sa-mi explice: 'nici nu ma ostenesc sa le prind... se prind singure. Pun cateva boabe intr-un castron si harsss!!! Am prins-o!
La apropierea ei, gainile se napustira asupra hranei din castron, dar erau totusi nelinistite, se uitau cu neincredere la ea cu ochii lor rotunzi, galbui ca pucioasa. Cel mai neinsemnat gest al ei care nu arata ca le-ar imparti hrana era de-ajuns sa le puna pe fuga.
Nu!!!!! Nu pot sa suport!!! Urasc sa faci asta!!!
Ele simt ce se intampla cu ele cand le prinzi! Ele stiu TOT!... Stiu tot!... Ufff!...
TREBUIE sa faca cineva asta. TREBUIE sa taie cineva gainile, ca sa ajunga sa le manance altii... "Trebuie sa muncesti ca sa traiesti!"
Auzi la ea - TREBUIE - stiu ca e nevoie sa muncesti ca sa poti trai, dar nu trebuie "SA TAI TU GAINILE!"
Trebuie. Ce cuvant ticalos. Trebuie! Eu nu inteleg acest cuvant. Si nu vreau sa cred in acest cuvant. N-am vrut sa ma dau in spectacol, dar m-a suparat... si ne-am certat...

... in timp ce-si stergea minutios mainile cu servetul se uita cu mirare la mine. Cu o neliniste retinuta, imi zise rar:
Gainile tot vor muri odata...
Sa moara, ce te priveste pe tine? Toti vom muri. Dar a ucide o vietuitoare nevinovata e o brutalitate infioratoare.
NU e drept sa ucidem. Nimeni nu are dreptul sa ajute la crimele care se petrec pe lumea asta...
... rade in hohote, dar nu se opreste din comentarii.
Eu tai numai cand mi-e foame. Si ce fac eu fac si alti. TREBUIE sa taie cineva si 'gainile astea'...
Iarasi TREBUIE???
Auzi, tu fato... de ce omoara pisica soarecele?
Pentru ca pisica e o salbaticiune, asemenea oamenilor care pun "mana pe arme"
Spui cuvinte fara noima, baga-ti mintile in cap... viata e altfel de cum o vezi tu... si inca ceva, n-am nimic impotriva "gogomaniilor" tale atata vreme cat nu supara pe altii. Te-am invatat de mica ca trebuie sa respectam parerile altora, simtirile, trairile, credintele...
Respect TOT ce e infinit - si mi-e mila de TOT ce e trecator... (i-am raspuns sarcastic)
Esti obraznica! (mi-a strigat furioasa)...
............................
Ufff! N-am vrut nici o clipa sa o jignesc, dar nu suport sa vad cum taie gainele.
Ii voi cere iertare, dar... NU ASTAZI.


Acest topic a fost editat de Romelia: 13 Jul 2006, 04:15 PM

[Romelia]

Exista unii oameni despre care crezi ca stii tot ceea ce merita sa stii. Crezi ca i-ai integrat intr-o forma si i-ai definit cu rigurozitate matematica. Nu te mai intereseaza pentru ca nu-ti pun, pur si simplu, nici o problema. Si dintr-o data intelegi ca mai exista lucruri pe care nu le stii inca, sau, mai grav, ca s-ar putea foarte bine sa te fi inselat in rationament, sedus de cine stie ce trasatura lipsita de importanta, dar afirmandu-se cu tarie, mascand omul. Sau, poate, fara toate acestea, sa descoperi odata... si asta nu oricand... o singura nota care sa te impresioneze astazi mai mult decat toata schelaria psihica dinainte.

[Romelia]

Trebuie sa ai pe cineva caruia (sau careia) sa te poti plange... (iarasi - trebuie.)
Eu te-am ales pe tine, jurnalul meu. Tu esti pentru mine: "groapa din nisip" unde imi ingrop, pe soptite, cuvintele care altfel m-ar sufoca. Si cred ca toate gandurile mele - un fel de exorcizare prin clarificare poate - fac din tine un fel de pavaza a decentei - o garantie ca nu-i impovarez pe altii cu 'trairile mele'. Libertatea mea este - partial - salvata prin acest joc, jocul de-a scrisul, de-a statul la taclale cu tine. Am intrat in acest joc fara sentimentul de spaima, fara sentimentul iremediabilului, cu sentimentul (fals, dar ce conteaza!) ca retragerea e oricand posibila.
In fond, ce mare lucru e sa te las de izbeliste?
Nu te speria! Momentan nu am de gand sa renunt la tine...
Razi?! Da?! Nu rade, nu te bucura... doar pentru moment, se pare ca ai scapat.
Astazi, din pacate, trebuie sa dialogam - in scris, vorbesc - pentru ca, vrand-nevrand, astazi inca, sunt prizoniera ta. Dumnezeule, cum trebuie platite toate!

Stii ca turturelele zboara nelinistite, trimitand in fiecare dimineata difuza de vara chemarile lor... sunt inspaimantate ca vine TOAMNA. In dimineata asta, doua s-au oprit pe stalpul din fata ferestrei mele. Una isi tremura nelinistita aripile si privea nesigura, cu capul plecat, spre cealalta. O alta se apropia in zbor nervos si isi striga chemarea. Turtureaua cea speriata si-a luat zborul ca un 'musafir nepoftit', urmarita de fosta ei tovarasa furioasa...
Acum ploua enervant...

[Romelia]

Amintirile si-au pierdut caracterul de proprietate, de amintiri proprii, au devenit cunostinte straine.
Trecutul nu-si mai traieste continuitatea in prezent. Timpul e unidimensional - singura realitate e prezentul. Senzatiile si imaginile au pierit in trecut din notiunile prezentului. Viitorul e prezentul in plina desfasurare. Uite asa, se sfarseste totul, definitiv, cu imposibilitatea reluarii. Despartirea arunca acel timp intr-un trecut ireversibil. Singuratatea, dorinta de-a fi liber inseamna si libertatea fata de trecut, izolarea fata de un trecut din care nu mai pastrezi nimic material. Ramane un trecut 'mumificat in amintiri'. Un trecut ce devine, dintr-o data, in intregime neant - adica nonexistenta.
Neantul e inimaginabil. E si el o existenta, aparuta dupa multe alte existente...

Speranta fiindu-mi mereu inselata, am ajuns sa descopar cauza deziluziei. Momentul l-am depasit, a fost - sau ar trebui sa fie - trait si trecut in amintire.
Acum - "traiesc in gand" - compensatoriu, impulsul fiecarei clipe.
Astazi - imi construiesc, netulburata, propunerile de real.

Ce valoare mai are toata aceasta POVESTE daca lucrurile s-au lamurit atat de firesc si daca nimeni nu mai are de ce sa scormone cenusa vremurilor ce s-au irosit... ?

[Romelia]

Iarta-ma ca incep ex-abruto, dar nu ma pot opri sa te intreb: DE CE ZAMBESTI?
Multi dintre filosofi s-au ocupat cu definirea, cu clasificarea zambetelor care infloresc in natura. Si s-a ajuns la o concluzie: toate unitatile fizice sau spirituale din univers sunt in stare sa zambeasca - zambesc tainic stelele, surade siret LUNA, isi pleaca sfios capetele imbujorate florile si parca tremura, intre petalele lor inmiresmate, un zambet din alte lumi. Si asemeni acestor imagini, de mult se zamislea in coltul gurii tale un zambet. In timp - s-a intarit, a imbracat o noua fata: aceea a seriozitatii si a dorintei de a zagazui suferintele celuilalt. Mai tarziu insa, batut de vanturi puternice, ce s-au iscat fara de veste, zambetul, ca o scanteie, s-a stins. Astazi a murit, dar tot mai staruie in mintea mea, ca un crin pictat pe vitralii albastre, ca un colt de rai, in noianuri de truda.

Undeva, in departare, intr-un colt mai intunecat de cer o singura stea luceste simbolic, zambind dureros...

[Romelia]

... perlele cele mai frumoase sunt acelea care nu s-au pescuit, iar rubinele cele mai rosii sunt acelea care nu se daruiesc ci se arunca la marginea drumului.
Refuza, dar refuza zambind.
Raneste, dar vindeca in acelasi timp.
... un lucru delicat si greu.

NU EXISTA NEFERICIRI MICI.
Exista suferinta tacuta, grea, cenusie, care patrunde in toti porii si exista dureri violente, nefericiri, nu 'mari', ci URIASE. Durerea se naste cu noi, se taraste cu noi, se hraneste cu noi. Suntem nemuritori numai prin suferinta, pentru ca, durerea singura e eterna. Traieste si in fericire, caci fericirea nu e multumire si echilibru, ci paroxism al vietii, intensa, dureros de intensa, traire.

[Romelia]

Timp pierdut... Timp pierdut inutil... Timp pierdut aiurea...
De ce pierdem timpul in zadar?
De ce e atat de putin spornic timpul?
Timp pierdut... imensa risipa de timp. Pierdere de vreme... de care toti ne plangem.
Nimic explicabil... in toata acesta pierdere de timp, pierdere de vreme...
De fapt, e altceva, mult mai grav, iremediabil pare-se: timp pierdut - cu ochii pe pereti in intuneric, in timpul pauzelor de lumina; timp pierdut - cu vise smulse din tavan, timp pierdut - in ganduri, timp pierdut - in asteptari, timp pierdut - cu umbre si indoieli; pierdem timpul in vorbe, pierdem timpul in taceri, pierdem timpul cu meditatiile; timp pierdut - cu lectii de viata, timp pierdut - intr-o stare latenta de plictiseala si lene; pierdem timp incercand sa ne aparam punctul de vedere sau sa ne impunem limite clare peste care ceilalti sa nu treaca, pierdem timp - asteptand mai mult de la ceilalti, pierdem timp - in deciziile noastre; ne pierdem timpul incercand sa ne ascundem de ceilalti, ne pierdem timpul alaturi de cei ce pierd timpul risipindu-l si pe al nostru; timp pierdut - la cozi (la mine, mai putin, nu-i cazul), timp pierdut - la mijloacele de transport (imens), timp pierdut - fara motiv, timp pierdut - cu discutii inutile; ne pierdem timpul unul cu altul, ne pierdem timpul si energia cu tot felul de nimicuri; timp pierdut - degeaba, timp pierdut - croindu-ti o lume in care crezi (chiar daca e utopica - cred ca inveti in timp sa te desprinzi de ea), timp pierdut - cu fabrica noastra de planuri; pierdem timpul facand speculatii gratuite; timp pierdut - cu prieteniile, cu regretele; timp pierdut - cu exemple, cu blamari, cu nervi, cu tristeti si suparari. Timp pierdut - inotand impotriva curentului. Timp pierdut - incercand sa grabim timpul.
Si - uite asa - te vei uita in urma la un moment dat si vei constata ca cei mai frumosi ani i-ai irosit, facand "nimic"!
Ai pierdut timpul.
Toti ne pierdem timpul?
Nu cred.
Sunt unii oameni care pur si simplu nu au timp liber, adica - fac tot timpul ceva - nu pierd timpul.
Si totusi, noi toti - PIERDEM TIMPUL - pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem 60 de secunde de lumina!
HAI sa nu pierdem timpul. Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.

Avem timp sa invatam sau invatam sa avem timp?
Pierdem timpul - cand invatam ?
Din pacate, nu pierdem timpul - invatam doar pentru ca pierdem, atunci cand pierdem ( si nu ma refer la timp), timpul este un simplu spectator. Si TIMPUL nu depinde in nici un fel de NOI... timpul ne alunga trecutul fara sa ne arate viitorul, lasandu-ne doar 'azi'... si nu 'azi' tot timpul, ci doar "ACUM".
Intr-o zi... vom descoperit mirati ca, desi ne-am ancorat dincolo de timp, timpul tot trece... vom simti timpul alergand.
Cu timpul ajungem sa pretuim TIMPUL.

[Romelia]

Iubesti clipa pentru ea insasi, ti-o fixezi, dar nu vrei s-o opresti, pentru ca 'a trai' inseamna a accepta moartea clipelor succesive. Dar dupa ce le-ai sacrificat (nici nu se poate, dar nici nu vrei altfel, pentru ca vrei sa traiesti aventura, clipa care vine, adusa de cea prezenta) ele mor definitiv, implinindu-si sensul. Si reactualizarea prin memorie e imposibila, pentru ca trecutul e ireversibil, e doar ideea pe care prezentul si-o face despre el.
Sunt si clipe ciudate, de pura placere, cand 'acum' si 'atunci' coincid fara imagini (cu imagini nu pot coincide, se specifica inevitabil si te rup); in 'atari' momente e fantastic de bine, imi vine sa ma intind si sa torc ca o pisica masurand un timp de parca eu as fi timpul, dinlauntrul lui, fara nevoia vreunui suport care sa-l instraineze, sa mi-l (sau sa ma) instraineze.
Sunt clipe rotunde, moi, par supuse, feminine cumva, ca atunci cand inoti singur, departe...
In clipe din astea totul scapa de sub control si te napadeste o alta fata a lumii (uneori vaga, aproape fara chip, total, nemaipomenit de prezent intr-un moment din trecut). Si ai certitudinea sfasietoare a unui 'acolo' care te bantuie si-ar trebui sa spui ca sa-l scapi, ca sa-l prinzi, ca sa nu-ti mai scape. Cu cat trece timpul 'acolo' se populeaza cu ce-am fost si ce-am trait odata, nu-n amintire (eu nici 'n-am memorie', uit tot, incurc pana si visele cu faptele reale), ci intr-un 'prezent salvat'.
La inceput, 'acolo' era un fel de timp pur, de alt timp, promis, neumplut cu nimic.
Acum - uneori cel putin - se umple cu prezentul intermitent, coplesitor, a lui 'altadata'. Probabil mai tarziu in viata va fi 'plin-ochi' cu prezentul asta pe care altfel il numim trecut - nu stiu, banuiesc doar...
Astazi, acum - pandesc timpul cumva cu nasul frematand dupa 'o urma' sau 'o boare' care poate promite CEVA.

Ma intreb: oare cat de plicticos si fara rost e - din afara - ceea ce scriu? Stiu ca toate astea par idioate 'din afara'. Dar eu stiu prea bine ce inseamna ele 'dinlauntru'.
Ma joc de-a absolutul. Cred - imi construiesc o certitudine. Apoi, mirajul se destrama. Si ma autoconsum asteptand sa renasca miracolul credintei in fericire.

[Romelia]

De fiecare data mi-e teama.
Lumea s-a retras, politicoasa, in cuvinte. Cuvintele lumii imi surad si-mi dau buna ziua. Mi-e teama... de fiecare data.
Surad si eu si ma apar, decent, cu un cuvant care a invatat, din copilarie, bunele maniere. Uneori - cuvintele se tem de mine si fug cat vad cu ochii. De cate ori apuc un cuvant mai putin prudent, il iau in palma si il dezghioc. De fiecare data, cuvantul ofteaza si moare fara sa marturiseasca nimic.
De fiecare data mi-e tot mai teama - in loc sa le apropiu, cuvintele fug, de fiecare data cu un pas mai departe.
Citesc. Curand am sa termin tot 'Dictionarul', inclusiv capitolele cu majuscule. Apoi va 'trebui' sa gasesc un cuvant destul de larg ca sa ma incapa si pe mine si sa ma inchid cuminte in el ca sa pot 'trai frumos'.
De fiecare data mi-e... ... si asa ad infinitum.

[Romelia]

Mi-e dor de mine. Mi-e dor si mi-e teama...
Mi-e dor de starea pura, de starea de gratie a promisiunilor dinaintea oricarei alegeri. Dor de mine, cea imprastiata in ganduri. In ganduri care nu-s esentiale - ganduri transformate in trairi experimentale, in formule, in jumatati de masura...
Le-am uitat (oare cu voia?) facand mereu altceva - ....... - si, cand nu ma astept, ma trezesc iar prada lor.
Astazi imi ajunge o clipa de neatentie, de vacanta, ca sa reapara.
Nu ma intreb acum daca fug de ele si de certitudinea ratarii. Am invatat ca totul se autoconstruieste in adancuri si ca e inutil sa fortezi portile noptii inainte de amurg.
De altceva ma tem... eliberare sau inmormantare, zidire inghetata in ceea ce, desprins de mine, a devenit altceva.
Doamne, de ce ma lasi sa traiesc la cheremul lor, la cheremul slabiciunii gandurilor mele. Ajuta-ma sa ma strang in mine. Sa nu ma mai doara nimic, sa nu ma mai sangere fiecare gand. Sa lupt si sa ma inving.
Astazi am facut un pariu, un pariu riscant, ca toate pariurile cu timpul...
Iubindu-te - Te-am uitat.

... in cazul in care as mai trai, as supravietui fizic, dar si sufleteste?

Acest topic a fost editat de Romelia: 23 Jul 2006, 05:28 PM

[Erwin]