Jurnal Fără Valoare [Gânduri (ne)insemnate], [Jurnalul Romeliei] Optiuni

[Mihai]

Scrieri, ganduri, amintiri din viata Romeliei veti ptuea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

[Romelia]

Acum e acum...
Ce scriu?
Sa scriu ca nu este nimic de scris.
Ce spun?
Sa spun ca nu este nimic de spus.
Aiurea... acum nu mai pot, mi-e frica sa nu se creada ca ma bag in seama aiurea, sau cum se mai zice la mine in cartier "ca musca-n c***... poneiului". [era "calului" dar am adaptat, parca suna mai dragut.]

As vrea sa pot sa scriu ceva interesant, dar nu stiu ce si nu stiu cum...

- Ti-ai facut si tu drum pe aici?
Daca da, hai sa-ti scriu salutul meu tie, celui ce vei citi aceste randuri; te salut si te compatimesc.
Salutul meu iti este adresat, deoarece salutar este faptul ca vrei sa-mi citesti jurnalul, totodata, te compatimesc pentru ca, nu cred ca vei gasi ce cauti, in jurnalul meu.
Tare mi-e teama ca ai intrat datorita titlului - titlul, intelege-ma, l-am folosit ca pe o plasa de prins tantari, constienta ca nu-i frumos sa-mi ademenesc in felul asta cititorii.
Asta e! Te-am pacalit! Ai intrat, acum suporta!
Nu-i vina mea, asta se vede cu ochiul liber, alegerea si optiunea ti-au apartinut. Ai si tu dreptul tau constitutional, cu atat mai mult cu cat unii si altii il aproba si il voteaza.
Citeste!... doar citind vei intelege ca aparentele inseala si aici, ca peste tot... La urma urmei, galagie e peste tot, ce mai conteaza inca una aiurita.

Altadata, nu te mai aventura, stai pe pace, vezi-ti de treaba, nu o sa gasesti nimic interesant. N-am usurinta la scris, nu stiu sa-mi gestionez bine aglomerarile de vorbe, nu pot urmari o idee si ma pierd deseori in propriile elucubratii, folosesc cuvinte fardate fara pricepere. Obisnuiesc sa sar de la una la alta, ma autoflagelez, incerc sa folosesc un limbaj voit pueril pentru a starni hohote de ras si aplauze - din pacate, nu-mi reuseste, scriu fără nici o valoare.
Dar asta nu-i tot, sa ma vezi cand folosesc "......." , "majuscule suparatoare", "linii liniute si alte 'scame' "... iar parantezele sunt o alta manie a mea (sau cum s-o numi)... [{sa vezi cand pun acolade si patrate si rotunde, iti vine sa te iei cu mainile de zulufi sau de bigudiuri daca ti le-ai pus deja.}]

AOLEUUU, AM INCEPUT SA MA COMENTEZ SINGURA... [{( imi cer scuze pentru ca am scris toata propozitia cu litere mari, dar subintelesul o cerea cu o impetuozitate careia nu am putut sa-i rezist )}]


Si nu ma intreba: daca este un "Jurnal fără valoare" de ce l-am mai postat.

Revin, inevitabil. ... poate invat si eu sa scriu in "catifeluri " ( nu stiu cum vine asta, dar cica asa e cool sa scrii)

[Lotte]

Bun venit!Am intrat => te suport!

[Promo Contextual]

[Romelia]

'Am revinit!'
Bine ca... Am revinit. Am jurnal. E ca un blog. Ce e ala blog?...
A fost zi. Dupa care s-a facut seara...
Literele sunt tot acilea... si eu am trecut pacilea sa le amestec... din nou.
De fapt, nici n-am fost plecata ---> AM LENEVIT <--- acum doar m-am trezit ==> LA REALITATE <== nashpa - cum se trezeste fizicul omului de rand de pe meleagurile zgubilitice, cum este luat la rost, si introdus in ocupatia sa zilnica...

@Lotte

[Hashaspire]

Imi place mult ca scrii exact cum iti vin gandurile. Nu aranjezi cuvintele.

[Romelia]

[Cla]

Ce fain!! (sper ca-mi dai voie sa-mi bag nasu' )
E o binecuvântare de a avea privilegiul a citi asemenea rânduri...

adica: ce misto sa mai citesti si asa ceva

[Hashaspire]

Gizăs! Adica de bine.
Nu-mi mai scot ochii din jurnalul tau.

Pana una alta, am observat ca

[Romelia]

@Cla

[Erwin]

Foarte FAIN! Go on!

[Romelia]

Cine-a zis ca 'no' sa fie fain? Adica FOARTE fain...
Daca nu mor de cald, daca nu "mor de ras"... cred ca o sa mor de-atata FAIN.
Foarte fain!
Intr-adevar o sa fie tare fain...
Si sa mor eu daca O SA MOR de 'foarte fain' - viata e facuta sa o traiesti asa cum ai chef, adica foarte fain.
Go on!

Era sa uit... [de primitoare ce sunt]... Bine ai venit, Erwin in 'casuta mea"

Acest topic a fost editat de Romelia: 1 Jul 2006, 03:24 PM

[Hashaspire]

Indraznesc sa mai intru o singura data sa inghit in sec, sa fac ochii mari, sa admir si sa ma intreb:
Tu chiar esti religioasa? Chiar iti pasa de soarta PSD-ului?
Spor la scris. Nota 10 la tot (relatari si ascunzis).
Intr-adevar, m-ai/te-am prins.
Stai linistita, ca trag. Mi-am schimbat tigarile si pot trage oricat de tare, nu ma afecteaza.
Bey, deci scrii super. Esti un fel de Mesia .


Acest topic a fost editat de Hashaspire: 2 Jul 2006, 01:31 PM

[Romelia]

[Romelia]

Am deschis ochii si am hotarat sa iau o pauza de... AER.
Ma plimb agitat dintr-o parte intr-alta, fara stare, fara aer. Nu am pic de aer aici. Doar o caldura insuportabila, fara soare, fara lumina. O bezna fierbinte. Nu mai am aer deloc... cer o gura de aer! Nici nu mai stiu ce miros are aerul curat, ce culoare are lumina.
Aer,aer, aer, aer, aer!!! Acum as da orice pentru o gura de aer...
Ma 'mai' scoate si pe mine cineva, la aer curat... cersesc putin aer curat!
Cer prea mult?!
(Sub clar de luna - dorinta plimbarii este mult mai mare decat dorinta de a lua o gura de aer curat... )
Discreta, mana stanga se duce singura la gura. Nu, nu casc, deschid, politicoasa, gura... intrerupta de suspine, ma cearta: "D*ace, tu nu vezi, eu NU suport aerul asta!"
Inchide gura.... ammmmmmmmmmmm (e sunetul sarutului). FARA AER.

Realitatea din jurul meu este clara... ma sinucid constienta, dar, totusi, ma incapatanez si sustin ca vreau sa traiesc fara aer!
Concluzia: Vreau (sa invat) sa traiesc fara aer!
Exista si varianta ignorarii, dar indraznesc sa cred ca nici un om normal nu o poate folosi.
Am inchis ochii si intr-o clipa i-am deschis la loc... esti aici.

Acest topic a fost editat de Romelia: 3 Jul 2006, 01:02 AM

[Romelia]

Eu v-am spus uneori...? Daca nu, va spun acum:
Uneori avem nevoie de dragoste, uneori avem nevoie de singuratate, uneori avem nevoie de zi, alteori avem nevoie de noapte, uneori de frig, alteori de caldura...
Uneori ne lipseste caldura, alteori frigul...
Murim de caldura uneori, alteori inghetam singuri de frig... si doar inima ne mai tine de cald!
Dar... obosim cu timpul... si inghetam... DE FRIG.

De cele mai multe ori reusim, dar uneori, nu... pe caldura asta.
Uneori suntem priviti cu rezerva, uneori cu caldura, uneori cu raceala, alteori cu suspiciune...
Uneori uitam soaptele, privirile, caldura... alteori uitam de lacrimi, si surasuri, si cuvinte...
Ma scol cu precautie, ma indrept spre oglinda... ma dau inapoi ingrozita de figura ce-o zaresc. Ziua asta ma prapadit. Toata fata mi-e mototolita, ca si cum ar fi facuta dintr-o ceara moale, nesigura... brusc, inima incepe sa-mi bata cu putere, uda de sudoare, cu parul zburlit imi rotesc cu mirare ochii in jur.... tipand:

Caldura mare, mon ser!!!!!!!!

[milimetru]

Arşiţa asta nesuferită pesemne că nu citeşte ce scrii tu mai sus. Altfel s-ar duce ca împuşcată... Dar stai, tocmai s-a mai domolit un pic ieri şi astăzi... De ce oare? Te-o fi surprins uitîndu-te în oglindă?!...

[Romelia]

Surprinsa de vizita ta neasteptata... privesc din nou spre oglinda... si zambesc!
Daca te plictisesti, te invit sa mai vii... sa-ti arunci o privire sau chiar mai multe... spre 'oglinda mea' M-as bucura...

Mi-e foame!
In jurul meu, vanzatorii ambulanti de zarzavaturi imping inaintea lor carutele incarcate cu legume proaspete. Salata se releva verde fraged, carotele sunt de un galben roscat, ridichile de un rosu vesel, prazi `naltuti si prosti ca niste 'poeti din provincie', guliile de un violet tandru, mazarea cu boabe de jad elegant, rosiile colorate aprins... mi-e foameee!
Si 'masa asta de bunatati' trece pe sub privirea mea, nepasatoare...
O amaraciune fara leac imi intuneca fruntea, o nervozitate de orice clipa, ascunsa, surda, ma inteapa cu mii de ace, iar un nod face ravagii in stomacelul meu, ca un vierme ascuns intr-un mar...
Mi-e foame, mi-e cald, mi-e sete, mi-e dor, mi-e somn...
Vara asta mi-e foame tare rau... na, na, na, na, na...
Cucule, pasare sura, cuc, cu-cu,
Ce tot canti la noi pe sura
Ori ti-e foame, ori ti-e sete, cuc, cu-cu,
Ori ti-e dor de codrul verde...
J`ai faim!

[Romelia]

In ultima vreme, nu port ceas la mana, il consider un obiect inutil...

Imi privesc degetele... lungi, albe, subtiri, cu unghiile bombate si nitel recurbate... le examinez cu atentie, unul cate unul. Aoleuuu!!!
Ce senzatie ciudata!
Degetele mele imi amintesc de ghiarele unui vultur... nu se poate! Nu!!!
Nu, nimeni nu trebuie sa mi le mai vada... caut sa ma stapanesc, dar degetele mi se inclesteaza unul de altu` si simt cum unghiile se infig in carne fara sa doara...
Ciudat. Degetele de la propriile mele maini au ajuns, intr-un timp foarte scurt, sa-ma scoata din sarite... le privesc dusmanos, apoi imi spun, gata, de maine port manusi!

[Felina]

[Romelia]

Bucuria este de partea mea, draga Vrajitorule... te imbratisez si te pup, iaca` asa
Multumesc pentru 'perechea de ochelari roz', dar mai stiu ca tu esti atotputernic si poti sa indeplinesti multe dorinte, asa ca, indraznesc sa apelez la mestesugurile tale, rugandu-te sa-mi schimbi ghearele...

In speranta ca Vrajitorul ii va putea indeplini si ei dorinta, adormi linistita...

[Felina]

Nu trebuie decat sa porti ochelarii ce ti i-am dat. Ghearele se vor preschimba in cele mai frumoase degete si vor fi pe placul tau.

[Romelia]

Cand treci brusc de la fericirea, de la ingrijirea pe care ti-o da dragostea materna, la... la situatia in care ma aflu eu, te gandesti la atatea lucruri... atatea lucruri pe care nu le poti suporta! Ah! cat eram altadata de pazita si de imprejmuita de tandretea mamei, cat de mult ma despartea, ma apara aceasta tandrete de restul lumii!... Si iata-ma acum singura... ies singura... traiesc singura... traiesc printre straini... ceea ce e tot una cu a trai singura. E greu... nu sunt obisnuita... imi lipseste! Si totodata pare-se ca si lumea dimprejur ghiceste cat sunt de izolata, de dezarmata... si abuzeaza.
Ieri de dimineata... cand am sosit la familia X, am cunoscut-o pe domnisoara Y, care urmeaza sa se casatoreasca cu baiatul familiei X. Nu-i frumoasa, e prea inalta, prea puternica, prea masiva... nu-i tocmai inteligenta, ii lipseste orice distinctie (lipsa frumusetii la o femeie ar putea fi compensata de o alta calitate frumusetea interioara), dar are zestre, are o afacere personala de un milion cincisute mii de euroi si alte milioane in perspectiva... Atunci, se compenseaza, nu-i asa?
Fata asta e tot atat de nevrednica de averea ei pe cat e de nevrednica de dragostea lui X. Si ce este mai bizar, e ca nici ea nu parea foarte fericita de aceasta "PARTIDA".
Nu e bizar, e omenesc... Cine o fi hotarat aceasta casatorie?
Am incercat sa-i felicit, desi, "angajamentul" lor nu-mi dadea dreptul la prea mult entuziasm.
Sa-mi ierte comportarea, dar... in acele momente casatoria lor imi provoca atata rau!
Parca-mi venea sa le spun: "Ce pacat!"

Nu-mi pot inchipui cum o fata/baiat consimte sa fie femeia/barbatul unui barbat/femei fara sa-l iubeasca profund, nebuneste!
Va sfatuiesc sa nu va casatoriti astfel!

[milimetru]

Romelia, am să-ţi spun ceva care o să te mire (sper să nu te şi oripileze!): cele mai multe divorţuri se produc în acele familii unde cei doi s-au luat dintr-o dragoste profundă, adevărată, poate nebunească!...

Iubirea nebunească este una. O căsătorie trainică e alta. Chiar dacă te vei indigna de ceea ce spun, am s-o spun totuşi: căsătoria nu înseamnă doar iubire; înseamnă şi un contract social între parteneri. Cu timpul iubirea iniţială se transformă (ca să nu zic "diluează") şi parteneriatul soţilor trece în prim plan. Acolo e şi iubire dar e şi prietenie, respect, înţelegere reciprocă... şi altele. E o "artă" dificilă căsătoria, nu oricine poate fi un "artist" bun...

Sigur, vorbesc în general, nu mă refer la X/Y pe care-i menţionezi tu. Oricum, dacă cineva mi-ar cere sfatul, eu aş spune exact invers decît spui tu: vă iubiţi nebuneşte... şi... intenţionaţi să vă căsătoriţi? Căscaţi ochii (dacă puteţi!!) să nu vă frigeţi!!...

Îndrăznesc să sper că nu te-am supărat cu "gîndurile" mele. Dacă "ţi-au căzut greu" îmi cer scuze.

[Romelia]

[Romelia]

Da, si eu am slabiciunile mele...
Mi-ar placea sa traiesc la Palma de Mallorca, sa traiesc undeva aproape de mare, sa traiesc pe un tarm, acolo unde este in permanenta o adevarata parada de barci cu panze, yahturi colorate si vapoare albe. Ca dolescenta visam mereu sa fac o calatorie pe un vas cu panze albe, sa colind in jurul lumii, sa-mi pierd urma intr-un tinut indepartat al aventurii.
Visez.....
Mai am ragaz si pentru cateva minute pretioase de yoga, inainte de-a ma imbraca pentru plimbare...
Nu, nu practic yoga adevarata... doar ma intind pe jos, imi odihnesc spinarea si mai ales imi limpezesc mintea. Asta in mod obisnuit ma ajuta cand ies in lume. Acum insa NU.
Surescitata, mintea mea lucreaza, intrebandu-ma: NU e nimic de facut???

... cele cateva minute pe care mi le-am acordat au trecut si trebuie sa incep sa ma dichisesc. De cand ma stiu, fardul meu se limiteaza la putin ruj, o atingere cu creionul pe sprancene, putin rimel, si obisnuiesc sa-mi pudrez foarte usor nasul, ca sa nu luceasca. E mult mai simplu de cand mi-am taiat parul scurt, il perii, doar cat sa-i dau o linie. Cat am suferit cand aveam parul lung, il simteam prea greu si doream sa ma simt libera, usoara... il purtam pe spate, innodat la ceafa.
Improspatata, imi imbrac rochia alba, imi prind un mic sirag de perle(clar, imitatie) in jurul gatului, imi asez ochelarii fumurii pe ochi, imi incalt pantofiorii fara toc si...
Voilà, sunt gata sa ma intalnesc cu NOUA MEA LUME!!!

N-am inteles niciodata de ce fetelor le place sa-si vada degetele inecate in aur... (am gasit raspunsul: ele n-au gheare de vultur)... oare ne deosebim la gusturi, idealuri, maniere, slabiciuni?

[Romelia]

Intoarsa acasa, m-am improspatat si dupa o scurta deliberare cu mine insami, m-am decis sa scriu in jurnal...

Compliment sau obraznicie?
Pe masura ce timpul se scurgea, apareau persoane tot mai interesante, grupul de tineri in care ma aflam incepu sa se largeasca... si cum inflatia nu-i atinge niciodata pe cei bogati, cele mai multe discutii se legau de moda, masini, vacante de vis, si ceva sport...

- Da-mi voie sa te intreb la ce te gandesti acum? (... buza de sus surazandu-i intr-un fel ciudat)
- Mi-e teama sa nu te dezamagesc, dar tot ce fac acum este sa-mi las gandurile sa alerge departe, departe de locul asta (i-am raspuns sec, zambind in sinea mea)...
(mi-am dat seama cam cine este el de cum l-am vazut)
Parul deschis la culoare, rebel, imi aducea aminte de un baiat cunoscut acum un an, un neamt, desirat, un tip sportiv, cu zambet de gheata, si avand in ochi siguranta ca poate seduce toate fetele, dar...
Umorul lui obscen era prea picant pentru gustul meu si m-am simtit usurata cand mi-a intors spatele. A disparut, dar nu pentru mult timp, aruncandu-si plasa in alta parte...

- Pipitele sunt specialitatea mea, baby, sau poate ca n-ai stiut inca... (l-am auzit argumentand, putin mai tarziu, in apropierea unei blonde)

Nu dupa mult timp... incepu tortura, isi facu din nou aparitia, soptind:
Tu trebuie sa fii fata care a sedus soarele pe CER...
apoi cu voce tare:
"In realitate, sunt un baiat serios, poti intreba pe oricine de-aici..."
- Hmmm!... ma intreb ce vrei sa spui cu adevarat...
- Vreau sa spun ca tu esti ascunsa in spatele realitatii, izbucni rautacios, examinandu-ma de parca as fi fost un anumit gen de marfa... fara sa piarda prea mult timp, ma complimenta din nou, pe mine cat si rochia mea, pe care o gasi un vis, o rasuflare a primaverii, dar eu mult prea ascunsa in ea...
- Ai s*ni pe cinste, copilo, de ce ii tii in inchisoare? Arata-i, imprastie putina fericire in jur! (sopti din nou, foarte aproape de urechea mea)
(Nici macar nu era adevarat!)

Cu o eleganta dezinvolta, fara sa-i raspund i-am intors definitiv spatele... inutil sa va spun ce prost m-am simtit, siragul de perle parca urca sus si se strangea in jurul gatului...
Ahhh!!! daca as fi avut o pereche de foarfeci in mana i-as fi taiat LIMBA!!!

Gandeam in tacere: Desigur, un baiat foarte serios, plin de sarm, ingrozitor de sigur pe sine...
"In realitate, sunt un baiat serios, poti intreba pe oricine de-aici..." - NU-I NEVOIE... am tras singura concluzia - MA PRICEP SI SINGURA CUM S-O STERG DIN PREAJMA TA.

...intr-un tarziu, se apropie din nou de mine, putin mai serios:
Te rog, iarta-ma! Este singurul lucru pe care vreau sa ti-l spun... acum.

Pacat. Totul era lipsit de sens.
(curata obraznicie!)

Acest topic a fost editat de Romelia: 4 Jul 2006, 06:02 PM

[Romelia]

Acum ascult cantecul meu favorit si mi-am implinit seara.
Oare sunt o sentimentala?
Nu, nu sunt... sentimentalismul este apanajul celor slabi...
Sunt numai cand e vorba de muzica, mai ales cand e vorba de cantecul asta...
Amintiri... ???
Nu! Nu, cantecul insusi imi spune ceva... pur si simplu imi place. N-am nici un fel de educatie muzicala, mai degraba sunt o primitiva. Cred ca asta si explica de ce melodiile care-mi plac mie, nu plac altora.
Intre sentimentalism si a fi slab este o corelatie?
Nu cred.
Ceea ce este slabiciune pentru uni, ar putea fi, un ingredient pentru alti. Si trebuie luat in considerare si in ce grad se manifesta... in cazul meu sentimentalismul e slabiciune, totusi, cand e vorba de muzica, poate, cu multa indulgenta fata de mine, o pot numi feblete...

[Romelia]

Somnul este pentru cei slabi...
Eu sunt un prieten desavarsit al noptii...
Incerc sa-l citesc pe Nietzche, dar... nu reusesc. Eu nu l-am citit niciodata pe Kant, Schopenhauer, Nietzche... nicio carte cap-coada, scriu ciudat. Nu i-am putut intelege si... nici nu ma astept sa-i inteleg vreodata, ei scriu pentru cei alesi.
Dumnezeu n-a murit!... femeile nu sunt niste jucarii...
Asta era... nu le pot impartasi gandurile. Sau... ca sa fiu corecta, trebuie sa spun ca nu sunt suficient de desteapta pentru a intelege ce merita sa fie citit.
Imi simt capul ciudat, iar picioarele pur si simplu ma desfinteaza... cred ca am nevoie de odihna adevarata... poate ca ar trebui sa...
Ei bine, oamenii sunt foarte ciudati cand sunt obositi...
Si totusi, nu sunt deloc obosita, doar ca in acest puzzle atatea piese razlete se aseaza la locul lor. Si noaptea, noaptea asta are un fel de a face oamenii sa uite...
Da, asa e, mi-am soptit singura, si cu atentie mi-am pus capul inapoi pe perna.
Bine, draga jurnalule, vom vorbi maine, incerca sa dormi si tu putin... ceea ce nu-i asa de simplu...

Stau intinsa in pat, uitandu-ma in tavan, incercand sa inteleg... ciudata, natura paradoxala a fiintei umane!
Noi toti mergem la biserica, totusi continuam sa ne ranim unii pe altii pacatuind.
Exista pentru unii o anumita satisfactie in a-i umili pe ceilalti?
De ce o fac? Refulare? Aparare? Prostie?
N-am sa descopar niciodata adevarul... Niciodata!
Pentru totdeauna!
Pentru totdeauna???... totdeauna este o minciuna. Am aflat ca nimic nu este dat odata pentru totdeauna. Nu exista asa ceva! Din cauza asta am continuat sa scriu, am continuat sa lupt, fiindca n-am sa pot sa imbatranesc alaturi de tine, draga jurnalule...
Si totusi, trebuie sa existe ceva 'pentru vesnicie', dar... acum nu stiu ce, nu mai pot sa gandesc corect.
Pur si simplu trebuie sa dorm. E tot ce stiu.

Intr-un tarziu, cand tacerea a devenit oprimanta, mi-am dat seama de singuratatea mea, de intuneric si de noaptea infinita pe care o am in fata...

[Romelia]

Mare mister este si cu inima omeneasca... cum poate sa reuseasca un flux emotiv sa prosteasca un om normal. Va puteti inchipui, cum trebuie sa prosteasca, un asemenea fenomen, pe o biata fata cand da aceasta boala peste ea?
- Un japonez frumos???
Ati vazut vreodata japonezi frumosi? Nici nu exista japonezi frumosi. Toti au fata latareata, pometii si falcile iesite si nasul lat si ridicat in sus. Cred ca nasurile astea sunt foarte bune pentru casnicie. Asa cum i-am vazut eu pe japonezi, am capatat convingerea, ca nevestele lor, cand ii privesc le vad prin nari, tocmai in interiorul creierului si le ghicesc gandurile...

Fugi, fato! Fugi cat vezi cu ochii...
Ati vazut vreodata doi caini de vanatoare asmutiti asupra vanatului? Daca da, atunci va puteti imagina cum arat eu, 'eu si cu mine', alergand, sarind cate sapte trepte la vale, pe scari. Cu viteza asta n-am mai vazut pana acum decat doua feluri de corpuri in miscare: ale alergatorilor pe suta de metri si ale bisnitarilor pe strada X, cand vine politia...

Acest topic a fost editat de Romelia: 5 Jul 2006, 10:36 AM

[Romelia]

Sansele nu sunt egale deloc...
El are toate avantajele si eu toate piedicile. Nu! nu sunt sansele egale... "It is not fair play!"
Am o singura nadejde... poate sa-mi treaca. Poate da si poate nu... depinde de creier...

[Romelia]

Inainte de-a scrie acest vis, am avut o mica sovaire... nu mi-e greu sa-mi formez cuvintele, dar ceva ma retine, poate ilaritatea, amestecata, de data aceasta, cu tristetea...
Am adormit. Am avut visuri ingrozitoare - un soi de compendiu al tuturor povestirilor lui Edgar Allan Poe... eram despicata in doua de masinarii monstruoase, inecata intr-un ametitor vartej de noroi, zidita de vie in piatra si... cel mai inspaimantator - ingropata de vie. Noaptea intreaga am trait sentimentul neputintei, al imposobilitatii de a ma exprima, de a misca sau de a striga pentru a protesta impotriva inexorabilei greutati a pamantului, care nu contenea sa fie aruncat peste mine...
Bam!... Bum!... Bam!... Bum!... Bam!... peste trupul meu paralizat, intins, cadavru viu pregatit pentru ingropaciune in nisip.
In desert domneste un frig ascutit! Stii?...
Cand m-am trezit, era deja dimineata. Am ramas intinsa pe spate, privind drept in sus, la cerul albastru-verzui si la salul lui transparent de ceata... ca un minuscul glob de cristal, solitar si senin, Venus stralucea in pacla deasupra lumii... LINISTITE.
Dulce-Amar... Ce e aici?
Petrecere sau morga?
Lasa tristetea!
Hai sa ne distram un pic...

[Felina]

[Romelia]

[Romelia]

Nici o data, nici de doua ori... nu-mi place!!!
Ca flirt, mai merge, dar ca...........................
Numai gandul ca s-ar putea sa am langa mine un om care sa-mi restranga libertatea, ma supara.
Sa privesti, sa zambesti, sa flirtezi... Toate astea sunt frumoase, foarte bune, si imi plac mult, dar sa fii monopolizata de un singur om, sa-i fii supusa si ascultatoare, sa-l vezi cum iti otraveste existenta cu gelozia si interdictiile lui, asta nu-mi surade deloc, MARTURISESC.
Iluzia e cel mai frumos lucru, nu-i asa?
Un baiat... asa, vazut de departe, elegant si politicos...
Ma bucura sa-l privesc, stiind ca-l fac fericit cu o privire. Imi face placere cand ma urmareste, ascunzandu-se printre trecatori, si ca pot sa-l zaresc aproape de mine, in vreun magazin, la cumparaturi...
In felul acesta pot sa mi-l inchipui cum vreau eu, cu toate calitatile care imi plac, fara ca realitatea sa le dezminta. De asemenea, si el poate sa isi inchipuie ca "eu sunt o minune", cea mai buna fata din lume.
Nu-i asa, ca iluzia e cel mai frumos lucru din lume?
Cand te cunosti prea mult, se duc noptile romantice si plimbarile, se duc 'asteptarile nerabdatoare' si galanteriile.
OFICIALUL are toate drepturile, si devine uneori antipatic, suparator si caraghios...
Nimic nu mai ramane ca la inceput, proaspat si racoritor... [Bai Gheo, iti miros picioarele!... ]
... si uite asa, OFICIALUL ARE TOATE DREPTURILE.
NU doar o data, nici de doua ori... MEREU.
Sau... ???
Depinde, mai mult sau mai putin, de indrazneala - OFICIALULUI...
'Nici o data!!!'... asa si nu altfel, sentimentele vor avea toata libertatea.
Vointa si inima noastra, care sunt, in definitiv, cele care sunt, se destrama cand le convine sau cand se plictisesc de... OFICIAL.
=========================
Asculta, draga, cati ani ai in clipa asta?
In clipa asta, cu o zi mai mult decat ieri...
==========
Si cu toate acestea... vreau sa ma casatoresc?!

[Romelia]

De ce lucrurile n-au suflet?
De ce mobilele si oglinzile stau mute, indiferente si neinsufletite, incapabile sa vibreze in fata vietii?
Dar... ar fi groaznic sa te simti spionat vesnic de ochi imateriali si multiformi pentru care nu exista nici o taina. Ce importanta tragica si definitiva ar capata oglinzile, de pilda, daca ar fi in stare sa reproduca, dupa voia omului, scenele si fetele pe care le-au oglindit mai inainte! Ce intime, suparatoare marturisiri n-ar putea sa faca rochiile... matasurile si dantelele ar putea povesti despre fiorii trupului, camasutele brodate ar putea divulga bataile inimii in clipele de dorinta si descatusare...

Noaptea e linistita... pe cerul limpede stralucesc mii de stele. Ramase singura. Isi scoase vesta, camasa... de pe masuta de langa fotoliu, lua dintr-un pachetel alb, o tigara. O aprinse. Si cand sorbi a doua oara fumul aromatic, se opri, amintindu-si: Oh! E prima oara cand fumez... vru sa arunce tigara, dar se retinu. Avea pofta sa fumeze.
De ce fumeaza oamenii???
Fumeaza putin de placere, si mai mult ca sa faca ce face toata lumea. Uneori... tigara le devine un bun prieten. E ceva ce-i intovaraseste si care s-ar putea spune ca-i sfatuieste sau le inspira unele hotarari. Am vazut oameni cum incercau cu mucul unei tigari sa aprinda o alta. Asta inseamna ca tutunul ii stapaneste sau ca nu se pot lipsi de el? Totul in viata nu-i decat o chestie de vointa, de a dori sau nu, sa faci ceva. In ce ma priveste, as putea spune ca cel mai mic rau pe care mi l-ar provoca o tigara, m-ar face sa nu mai aprind nici una in viata mea. Si totusi, oamenii nu renunta cu usurinta la acest 'MIC' viciu. De ce? Pentru ca acest 'mic viciu' are in oameni radacini mai adanci decat o mare pasiune...

Din fericire - pentru ea - NU ERA UN VICIU..... si - tristetea trece si poate fi stapania.
Mare minune!!!... sa nu fii stapanit, in viata, de nicio tristete...
Stinse tigara, apoi lumina, si se ghemui sub asternut.

Acest topic a fost editat de Romelia: 6 Jul 2006, 12:40 AM