Gigantul China, Incotro? Optiuni

[nefertiti-old]

Punctul de pornire ar fi urmatorul material, intitulat "Desuetul Made in SUA":

Abby Chan, copywriter la o agentie chineza de publicitate, nu-si mai cumpara blugi Levi’s si nici nu mai trece pentru o cafea pe la restaurantul Starbucks din mall-ul din Guangzhou. Si nu e vorba doar de cafea ori de denim - de fapt, au ramas putine produsele americane care reusesc sa-i mai starneasca interesul.

Chinezoaica de 23 de ani si-ar dori acum haine Chanel si posete Louis Vuitton, viseaza sa aiba, intr-o zi, un BMW sau un Mercedes-Benz, si-si bate capul sa gaseasca, totusi, un brand american care s-o intereseze. „Ai mai multe de ales dintre brandurile europene, sunt mai multe stiluri, deci sunt mai interesante“, spune ea. In recenta sa vizita la Beijing, presedintele George W. Bush cerea Chinei sa reduca uriasul sau excedent comercial cu Statele Unite - aflat in continua crestere - si care e pe punctul de a atinge anul acesta un volum record de 200 miliarde de dolari.

Dar, din cauza unui lung sir de motive, produsele americane se lupta acum sa supravietuiasca pe piata chinezeasca si au mari dificultati in a tine pasul cu brandurile europene sau chiar cu unele dintre cele chinezesti. Pentru fiecare dolar pe care-l exporta in China, Statele Unite cumpara de aici produse in valoare de sase dolari. Se poate spune ca, numai pentru a impiedica deficitul sa creasca si mai mult, exporturile americane catre China ar trebui sa se tripleze in fiecare an - daca luam in calcul faptul ca importurile americanilor din aceasta tara cresc anual cu o rata de aproape 30 de procente.


Economia Chinei a luat-o la galop tocmai acum, cand o lunga lista de minusuri ale Americii s-au cumulat, lovind in exporturile americane. Chinezii incep sa se intrebe ce mai are de fapt de oferit eticheta „Made in USA“ cand vine de la multe dintre brandurile americane, de la automobile la imbracaminte - pentru ca acestea sunt fabricate, de fapt, in China. „Singurele lucruri fabricate intr-adevar in Statele Unite pe care le stiu eu si care se gasesc in cantitati mari in China sunt dolarii“, spune Matthew Crabbe, managing director al Access Asia Ltd., o firma de cercetare de piata.


Iar cele cateva produse pe care americanii le fac foarte bine, si care se si vand bine, n-au etichete la vedere: e vorba de avioane Boeing, echipamente General Electric, componente pentru locomotive si pentru motoare de avioane. Daca le excludem pe acestea, exporturile americane catre China cresc in mod constant mult mai putin decat importurile - iar anul acesta cresterea a fost chiar mai mica decat inainte.


Multi economisti pun sub semnul intrebarii abordarea potrivit careia nu e important sa te focalizezi pe un singur deficit comercial bilateral - chiar daca e vorba de unul pe care Rob Portman, reprezentantul pentru comert al Americii, l-a calificat intr-un disurs la Beijing drept „cel mai mare deficit comercial din istoria lumii“.
Oficialii chinezi incearca sa respinga avalansa de critici, insistand ca America s-a deprins sa consume pe datorie - iar dependenta ei se accentueaza. „Chiar daca SUA ar opri importurile din China, ar continua sa le faca din alta parte“, spune Liao Xiaoqi, adjunctul ministrului chinez al comertului.


Un alt motiv important pentru cresterea deficitului bilateral tine de modelele comerciale in schimbare. Tot mai mult, companii din Japonia, Coreea, Taiwan si din alte parti ale Asiei produc acasa numai cele mai sofisticate componente din punct de vedere tehnologic, pe care le trimit in China, de unde cumpara componentele mai putin complexe la preturi mici. Asambleaza dupa aceea totul in China, dupa care trimit marfa direct in Europa sau in Statele Unite.


Rezultatul e ca Asia de Est si-a implinit visul care in urma cu cateva decenii a dat nastere NAFTA (Acordul Nord-American pentru Comert Liber): un centru industrial regional in care fiecare tara produce exact acele lucruri pe care le poate face mai eficient si mai ieftin. Liantul pentru aceasta extrem de eficienta masina regionala de export sta in regulamentele Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), la care a aderat si China in noiembrie 2001.


Aceste regulamente sunt o bariera atunci cand Statele Unite, care fac parte din OMC, incearca sa impuna unilateral limite pentru importurile chinezesti - iar acest lucru da incredere investitorilor care planuiesc sa-si faca fabrici in China pentru a folosi imensul rezervor de munca ieftina al tarii.


Regulamentele OMC permit insa ceva mai multe restrictii in privinta textilelor si a agriculturii, ceea ce a permis Statelor Unite sa limiteze importurile de textile din China; cele agricole sunt insa mici, deci limitarile au efecte nesemnificative.


Dar de ce America nu poate vinde, totusi, in China? Acesta e rezultatul mai multor restrictii diferite. Cateva dintre acestea sunt auto-impuse; e vorba, de exemplu, de restrictiile impuse dupa 11 septembrie in privinta vizelor americane. Pentru unele companii, astfel de politici inseamna dificultati la patrunderea pe teritoriul Statelor Unite si limitari la exportul de tehnologie cu aplicatii militare potentiale.


Alte limitari pentru vanzarile americane sunt rezultatul unor politici ale statului chinez - cum ar fi, de exemplu, decizia guvernului de a cumpara lunar peste 20 de miliarde de dolari si alte valute cu scopul de a impiedica aprecierea monedei chineze. China cere, de asemenea, ca transferurile de tehnologie catre firmele chinezesti sa insoteasca orice importuri de dimensiuni mari - de la masini la software.


Aceasta insistenta a Chinei, alaturi de salariile care continua sa ramana mici, a incurajat multinationalele sa construiasca, sa cumpere sau sa investeasca in fabrici in China pentru a furniza marfa pe piata chinezeasca, in loc sa exporte aceleasi produse catre aceeasi piata -, asa cum au facut aceleasi multinationale in cazul Africii Americii Latine si al restului Asiei.


Piata chineza - care inseamna o cincime din intreaga omenire - e atat de mare, incat mari corporatii americane ca General Motors si Caterpillar au fost tentate sa-si mute exact acolo productia, nu in orice alta tara in curs de dezvoltare.


Ceea ce China cumpara, pentru ca nu poate sa-si cultive singura sau nu are, sunt alimentele si mineralele. Fermierii americani au facut la un moment dat lobby pentru comertul liber cu China, de vreme ce aceasta uriasa piata ii intampina cu mai putine restrictii decat altele.


La nivelul consumatorilor, gusturile chinezilor se schimba, si ele, in paguba companiilor americane.
Pe masura ce China devine tot mai cosmopolita, idolatria timpurie fata de produsele americane paleste tot mai mult. Generatia studentilor care au ridicat o copie a Statuii Libertatii in timpul protestelor din 1989 din Piata Tienanmen s-a transformat intr-o generatie cu gusturi la fel de internationale ca cele din oricare alta tara din lume.


Brandurile auto americane ca Ford sunt promovate aici drept vehicule de calitate, care dau nota despre gusturile si gradul de sofisticare ale proprietarului. „A pune simboluri americane explicite in mesajele publicitare ar putea avea efecte negative, nu din cauza antiamericanismului, ci din pricina nationalismului chinez“, spune Tom Doctoroff, director executiv pentru China la JWT Advertising Agency.


O profesoara care-si facea saptamana trecuta cumparaturile in acelasi centru comercial ca si Abby Chan - cea careia nu-i mai plac blugii Levi’s si cafeaua Starbucks - spune ca atitudinea fata de produsele americane s-a schimbat. „Poate unii credeau inainte ca brandurile americane erau de calitate mai buna decat cele chinezesti, sau ca in cazul lor beneficiaza de servicii mai bune“, spune ea. „Acum nu mai cred asta“. (Business Magazin)