Din Cand In Cand ... Din Gand In Gand ..., [Jurnalul Forumistului Calfa] |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Daca doriti si dumneavoastra un Jurnal, trimiteti un mesaj in acest sens in cadrul topicului Detalii Forum.
Nou: Autorul unui jurnal are dreptul de a decide ca un mesaj scris in cadrul Jurnalului sau de catre altcineva sa fie sters. Daca doriti acest lucru, trimiteti-mi un PM cu adresa mesajului in cauza si acesta va fi sters (bineinteles, atat timp cat nu se exagereaza).
Din Cand In Cand ... Din Gand In Gand ..., [Jurnalul Forumistului Calfa] |
20 Jan 2004, 02:23 PM
Mesaj
#1
|
|
Gazda Hanului Grup: Admin Mesaje: 8.578 Inscris: 22 February 03 Din: Hanu Ancutei Forumist Nr.: 1 |
Ganduri, opinii, amintiri din viata forumistului calfa veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.
Lectura placuta! -------------------- |
|
|
25 Feb 2004, 12:46 PM
Mesaj
#2
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.894 Inscris: 7 December 03 Forumist Nr.: 1.410 |
"Analogii"
Dupa "evenimente" ("din decembrie", desigur) am avut ocazia sa intru in contact cu lume foarte diversa, cu idei foarte noi pentru mine. Prin acea diversitate de lume si idei, am auzit odata ceva de genul "poti trece pe langa anumite idei daca nu esti pregatit pentru ele". Sau "pentru a primi trebuie sa fii pregatit". Cum interpretez eu asta acum ? Noi, oamenii, suntem intr-o permanenta schimbare. Ideile noastre sunt intr-o continua "deplasare". Ideea mea despre Dumnezeu era una in frageda copilarie, cand eram dus la biserica, alta in scoala, unde trebuia sa fiu convins ca nu exista, altele din adolescenta incoace, pe masura ce am descoperit si altceva in afara "materialismului dialectic si istoric". Asadar, fiecare dintre ideile noastre poate fi in miscare. Miscare care are o directie (ce se poate schimba), care este punctul nostru de vedere despre acea idee. La un moment dat, ideea mea despre ceva anume are o anumita directie. In acelasi timp, ideea cuiva de langa mine despre acel ceva fie nu exista, fie, daca exista, are o anumita directie. Cand intru in dialog cu acea persoana pe acea idee, directiile noastre fac un unghi. Daca directia ideilor mele si ale altcuiva despre un subiect e aceeasi sau macar apropiata, vom discuta cu placere acel subiect, pentru ca vom gasi puncte de vedere comune. Dialogul va fi mai mult o permanenta "confirmare" a corectitudinii viziunii noastre. "Impactul" dintre ideea mea si cea a celui de langa mine va fi consolidarea propriei perspective. La fel cum o balustrada (aflata paralel cu sensul nostru de mers) ne da siguranta ... Cu cat difera mai mult directia, cu atat dialogul tinde mai spre o dezbatere. "Impactul" ideilor poate avea diferite rezultate. Daca eu sunt maleabil (la nivel de idei) sau nesigur de ideea mea, e posibil ca ideea mea sa isi schimbe directia. La fel in cazul celuilalt. Daca suntem amandoi maleabili, din "impact" iesim cu ideea partial modificata, si cu o nesiguranta privind corectitudinea ei. Daca suntem amandoi rigizi in sustinerea ideii, dialogul e unul "al surzilor", ideea celuilalt "intrand pe o ureche pentru a iesi pe cealalta". Cam asta despre "dialogul" pe o anumita idee. Acum, daca eu am pe o anumita tema o anumita idee, in momentul in care "aud" (citesc, etc.) o parere pe acea tema, o "receptez" in functie de cat ma intereseaza tema, de unghiul facut pe acea tema de ideea mea cu parerea respectiva, si eventual de cat de maleabil sunt pe acea tema. "Culmea pregatirii" ar fi interes maxim pe acel subiect, si ideea proprie foarte apropiata de cea intalnita. De asta se spune ca "o carte iti place in masura in care iti gasesti ideile in ea". Cam asta inseamna pentru mine acum, a fi pregatit pentru a "recepta". Desigur, e posibil sa auzi ceva spus pe o anumita tema, si sa nici nu stii ca acea tema exista, sau sa desconsideri din start tema. Asta e "culmea nepregatirii". O alta "culme a pregatirii" ar putea fi interes maxim pe acea tema, si ideea proprie diferita de cea intalnita, dar maleabilitate mare (deschidere mare fata de idei noi). p.s. Asta da confirmare a faptului ca "sunt cu ochii pe tine" nu e o simpla promisiune, denise_d ! Vad si aici un semn, despre tine. Acest topic a fost editat de calfa: 25 Feb 2004, 12:52 PM -------------------- ... incertitude in certitude ... independence in dependence ... insight in sight ...
|
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 8 June 2024 - 07:13 PM |