Dragobetele Sau Valentine's Day Optiuni

[neanonim]

despre Valntine's day stiti deja... iata ce am gasit eu pe net despre Dragobete:

DRAGOBETELE SAU SĂRBĂTOAREA DRAGOSTEI


Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii, în special cei tineri, ţineau sau făceau Dragobetele. Potrivit tradiţiei Dragobetele era "o zi frumoasă pentru băieţii şi fetele mari, ba chiar şi pentru bărbaţii şi femeile tinere." Dimineaţa devreme, tineretul se îmbrăca în haine de sărbătoare şi, dacă vremea era urâtă, se strângeau în cete pe la casele unora dintre ei; dacă vremea era frumoasă, se ieşea afară din sat, băieţii adunând lemne pentru foc iar fetele culegând flori de primăvară, flori folosite apoi în descântecele de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi; această apă, păstrată cu mare grija, avea proprietăţi magice, spunându-se că este născută din surâsul zânelor, putând face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase; dacă nu erau omăt şi fragi, se folosea banala apă de ploaie sau cea de izvor, acest lucru făcându-se atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie.

În jurul focurilor aprinse pe dealurile golaşe din jurul satelor, fetele şi băieţii discutau vrute şi nevrute însă, cel mai adesea, se spuneau glume cu substrat erotic. Fetele, cum simţeau apropierea prânzului, începeau să coboare în fugă spre sat, în sudul României această goana fiind numită "zburătorit". Conform obiceiului, fiecare băiat urmărea fata care îi căzuse dragă; dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica, în fapt, logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne prefaţând logodnele adevărate. Dacă nu se făcea Dragobetele, se credea că tinerii nu se vor putea îndrăgosti în anul care urma; în plus, un semn rău era dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, opinia generală fiind că tot anul respectivii nu vor mai fi iubiţi.

Maturii aveau partea lor în cadrul Dragobetelui. Astfel, femeile credeau că era îndeajuns să pui mâna acum pe un bărbat... străin (de sat) şi deveneai drăgăstoasă bărbaţilor în tot anul care urma! Femeile mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, dar şi păsărilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificată la Dragobete. Îndeobşte, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari.

Dragobetele era închipuit ca un flăcău voinic, puternic, frumos şi tare iubitor, putând fi întâlnit prin păduri; unele fete şi femei doreau chiar să fie pedepsite de Dragobete, lucrând de ziua lui, iar apoi luând drumul pădurii, aici fiind "nevoite" să se lase iubite de Dragobete. Chiar dacă mai "pedepsea" femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

Originea acestei sărbători este în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor. Nu întâmplător, pasărea era considerată una din cele mai vechi divinităţi ale naturii şi dragostei. Ei bine, românii numeau sărbătoarea Dragobetele şi Logodnicul Păsărilor, spunând că acum acestea se împerechează şi îşi fac cuib, de la păsări obiceiul fiind preluat şi de către oameni. Motivaţiile preluării erau profunde, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc "pasăre" însemnând chiar "mesaj al cerului".

În final, o întrebare şi o urare. Întrebarea: de ce nu găsim în şirul sărbătorilor noastre locul potrivit şi Dragobetelui, imitând, în schimb, forma occidentală a aceleiaşi sărbători? Urarea: să ne aducem mai des aminte de păsări, animale şi flori şi vom face din zilele noastre sărbători ale dragostei! Cu atât mai mult cu cât una din funcţiile esenţiale ale sărbătorilor tradiţionale era aceea a repunerii în acord a omului, a comunităţilor, cu Dumnezeu, cu Universul.

Marcel Lutic, februarie 2001

[genicon]

Se tot discuta despre Dragobete si Valentine's Day si este normal ca parerile sa fie diferite (moama cat de destept am fost la faza asta ).
In ceea ce ma priveste pe mine si probabil intreaga mea generatie, se stiu foarte putine despre acest Dragobete. Probabil ca cele mai multe lucruri le-au auzit despre aceasta sarbatoare tot in preajma Valentine's Day-ului, in discutii astemanatoare cu cea de fatza.
E drept - este o sarbatoare de origine romana, este de-a noastra, este traditie, insa, cam cum se intampla in general prin tara noastra, traditia este uitata. Iata si urmarea - aceasta sarbatoare nu imi spune absolut nimic, pana acum 2 ani nici nu stiam care este data la care se serbeaza si in general chiar nu am vazut/auzit pe nimeni sa o serbeze. Deci, din pacate, este o traditie sau cum vreti voi sa ii spuneti, care a murit. Poate intr-un fel e bine, caci orice cultura trebuie sa fie deschisa schimbarii. Iar aceasta schimbare a venit cu un Sfant Valentin care propavaduieste iubirea, cu o zi in care romantismul din noi iese la suprafata si incercam sa fim ceva mai buni cu persoana de langa. Si, sincer, prefer un astfel de "imprumut" care intr-adevar inseamna ceva si "se vede" decat o traditie de care nimeni nu stie nimic si care nu mai exista.

Pese: Mi-am amintit acum - in urma cu 2 ani, s-a tinut in orasul meu o "Sarbatoare a Dragobetelui" - cu trupe care au cantat, momente comice etc. Prezenta severinenilor a fost uimitor de redusa (de obicei, la astfel de serbari se strang enorm de multi oameni) - daca erau 50 de curiosi, e bine...

Am zis