![]() |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Daca doriti si dumneavoastra un Jurnal, trimiteti un mesaj in acest sens in cadrul topicului Detalii Forum.
Nou: Autorul unui jurnal are dreptul de a decide ca un mesaj scris in cadrul Jurnalului sau de catre altcineva sa fie sters. Daca doriti acest lucru, trimiteti-mi un PM cu adresa mesajului in cauza si acesta va fi sters (bineinteles, atat timp cat nu se exagereaza).
![]() |
![]()
Mesaj
#1
|
|
![]() Vataf ![]() ![]() ![]() Grup: Membri Mesaje: 125 Inscris: 29 January 08 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 11.201 ![]() |
De aproape trei saptamani am renuntat la drumul cu masina catre birou si m-am intors la plimbarea cu metroul. Evident aglomerat si dincolo de orice conditie umana, insa am hotarat sa pastrez calmul unei detasari usor de controlat. In masina beneficiez de spatiu, care uneori ma izoleaza periculos de mult. Imi era dor sa fiu in mijlocul oamenilor, sa ii privesc ca si cum adevarul vietii se afla in fata mea. Sa meditez asupra perechilor de ochi inteligenti cu sclipiri contrastante, sau asupra chipurilor anoste, de parca in spatele lor stau niste sfori invizibile si nimic mai mult. Oamenii din jurul meu sunt oameni buni. Pacat de confilctele nascute dintr-o reactie mai degraba de grup, depersonalizata, fara ca cineva sa gandeasca. Sunt convinsa ca luati individual sunt oameni dedicati, cu simturi asemanatoare, care apreciaza faptele bune si sunt in stare de ele. In multime insa comportamentul de schimba, de parca omul este singur impotriva unui zid, totul devine lupta dintr-un mecanism fara logica, instinctiv. Mai grav este ca se intampla des, se intampla zilnic, iar repetitia conduce la obisnuinta si obisnuinta la plafonare. Zidul exista asadar, noi il construim, numai pentru ca el este realitatea noastra din acea clipa.
Aflata aseara in metrou, ma apropiam de casa. Eram intr-un capat de vagon putin mai liber si mai aerisit. M-am sprijinit cu spatele de un perete din placaj si relaxata am privit. Intai de-a lungul lui, trecand fugitiv printre oameni, apoi privirea mi s-a intors ca prin zbor pe deasupra lor. Ca si cum as fi filmat o scena. Mi-am dat seama ca era o scena, reala, un moment din viata noastra, a tuturor celor din vagon. Un moment ce merita constientizat, apreciat si trait. Nu stiu daca cineva ar avea revelatia acestor clipe irosite de dragul preocuparilor din viitorul apropiat. Ne gandim la destinatii fara sa ne bucuram de drum. Destinatie la care ajungem fara indoiala oricum si care apoi ne indreapta mereu si mereu catre alta, si alta, si alta...Ce pacat, mi-am spus. Timpul ne daruieste trairi in fiecare secunda, insa noi le irosim sperand mereu, in avans. Suntem in stare sa ajungem oriunde trebuie sa ajungem, pot sa ne preocupe scopurile, dorintele, placerile noastre, dar cum ramane cu rabdarea de a ajunge pana la ele? In acelasi uitat, irosit si invizibil timp. In care am putea sa zambim, sa ne bucuram ca existam, pur si simplu. ![]() -------------------- Hannah
In cautarea Adevarului. |
|
|
![]() |
![]()
Mesaj
#2
|
|
![]() Domnitor ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Grup: Membri Mesaje: 2.816 Inscris: 16 March 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 2.605 ![]() |
Daca intelegi, nu te simti ranit fals! dar poti uita...
Daca intelegi, nu te simti ranit etc Linica. prea complicat vezi o secventa simpla. Nu e un experiment al unui bogatas, care renunta la o masina pentru a merge cu un tren, e doar o revelare simpla. |
|
|
![]()
Mesaj
#3
|
|
![]() Dregator ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Grup: Membri Mesaje: 640 Inscris: 6 August 04 Forumist Nr.: 4.202 ![]() |
Daca intelegi, nu te simti ranit fals! dar poti uita... Daca intelegi, nu te simti ranit etc Linica. prea complicat vezi o secventa simpla. Nu e un experiment al unui bogatas, care renunta la o masina pentru a merge cu un tren, e doar o revelare simpla. freeman, aceasta secventa, intr-adevar, simpla(sa nu zic obisnuita - in sensul ca ni se intampla multora) a dat startul topicului si am luat-o ca pe o provocare la a medita/discuta pe baza subiectului. Imi pare rau ca nu sunt concisa si clara; dar sunt in etapa de invatare... ![]() Cred ca atunci cand e vorba de a avea rabdare, fiecare situatie ce o cere reprezinta o situatie cheie in dezvoltarea unui gen de cumpatare in asteptare... Am in minte doua exemple, pe langa cel al Mariei, mama lui Isus(vezi intr-un mesaj anterior) de personaje care "arata" ce inseamna sa ai rabdare si la ce rezultate duce aceasta. Primul este Toranaga din romanul Shogun(era chiar un citat reprezentativ pentru aceasta tema, stiu ca l-am notat undeva-sper sa il gasesc). Al doilea personaj este Michael din serialulPrison Break. Amandoi stiu sa aiba rabdare in a trai situatiile in care ajung(in genere, noi) si a utiliza toate informatiile ce apar - si pe care le culeg cu dibacie - spre finalizarea celor propuse. In antiteza cu celelalte personaje, care intra in panica si fac gafe(din care, ce-i drept, tot ei castiga de obicei ![]() |
|
|
![]() ![]() |
![]() |
Versiune Text-Only | Data este acum: 18 June 2024 - 10:26 PM |