Matei 6:5-6, a te ruga ca ipocritii Optiuni

[axel]

(5) Si să nu fiti ca ipocritii nici atunci când vă rugati! Lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi si la colturile străzilor, pentru ca astfel să fie văzuti de oameni. Însă, vă spun adevărul, aceasta este toată răsplata pe care o vor primi vreodată!
(6) Dar când tu te rogi, retrage-te singur într-o cameră, încuie usa după tine si roagă-te astfel Tatălui tău care este nevăzut, iar Tatăl tău, care vede ceea ce faci în secret, te va răsplăti.


Sunt foarte curios de opinia fundamentalistilor, care prisosesc pe han, in privinta acestor versete din Biblie... cum vad ei relatia dintre ceeace fac ei si ce ar trebui sa faca ei, conform Bibliei pe care ei o pretuiesc atat de mult...

[andra_v]

Cred ca versetele in cauza critica formalismul, ipocrizia, care poate se poate manifesta atat in rugaciunea particulara, cat si in cea colectiva, in egala masura.
Ipocrizia, pe langa faptul de a-ti minti apropele, presupune, in primul rand, lipsa de sinceritate cu tine insuti si cu Dumnezeu. Tu, in fata ta, te vezi perfect, bun, consideri ca ti-ai indeplinit datoria. A se vedea si pasajul pe care ni l-a reamintit francmason32 (cu dedicatie speciala pt. mine) cu rugaciunea fariseului si a vamesului. Primul se ruga cu trufie, stand drept in templu, spunand in sinea sa ca este corect, pazeste poruncile, face milostenie, isi cinsteste parintii, etc. Al doilea, care a plecat mai indreptat decat fariseul din sinagoga, nu indraznea sa se uite in sus si se ruga lui Dumnezeu cu multa umilinta: "Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul!". Ideea este ca vamesul se ruga sincer (indiferent daca era vorba de rugaciunea particulara, sau colectiva), iar fariseul era plin de orgoliu, considerandu-se fara pacat. Si il mai si judeca pe vames, care varsa lacrimi de pocainta. Se subintelege ca vamesul nu a repetat nedreptatile savarsite in trecut, ci a devenit alt om, in timp ce fariseul, plin de sine, nu a fost capabil de nici un progres pe plan spiritual si, in consecinta, moral.
Former, vad inclinatia ta spre psihologie sociala. Ar fi interesanta o sociologie a scaunului din biserica, dar pe un alt subforum, psihologie. In nici un caz aici. Romanul, ingenios, daca doreste sa se aseze, gaseste un subterfugiu: gard, treapta, piatra, lada, exista o solutie pt. toate. Dar este o psihologie a locului din Biserica, asa cum era cu bancile la liceu. Tocilarii si pretentiosii stateau mai in fata, erau mai atenti la tinuta, la modul in care ii vad profesorii si clasa. Smecherii, in schimb, baietii de gasca, mai in spate, unde chibitau, sau ascultau in liniste, dar cu un orgoliu deosebit de rafinat ca ei nu sunt ca tocilarii aia care stau in fata.
Ce vreau sa spun este ca mandria si ipocrizia, in biserica sau in alta colectivitate, se manifesta in n moduri: asezatul in fata, cu atentie la pozitia corpului si gesturi, poate corespunde sentimentului importantei. Stau teapan ca sunt prea mandru sa ma asez pe gardul din spate. Asezatul in spate, unde iti permiti pozitii mai lejere, poate veni din sentimentul de mandrie, deosebit de subtil, ca tu nu esti ca ipocritii aia care stau in fata, tepeni ca niste bete. La fel de bine poti fi modest si neprefacut, indiferent de pozitia corpului, sau a locului in care te afli. Dupa cum poti fi ipocrit in camera ta, rugandu-te cu multe figuri in cap, sa-ti demonstrezi tie insuti cat esti de grozav. Sau sa te rogi sincer, vazandu-te pe sine insuti cum esti, fara sa-i judeci pe altii.
Cat despre rugaciunea in Piata (Universitate, marsuri) poate avea drept motiv, in afara de credinta, atat dorinta (in special a politicienilor) de a fi vazuti, cat si o efervescenta colectiva, dorinta de descatusare a unor emotii. Pe aceasta linie, adaug ca masele cad prada lesne seductiei colective, daca nu au un indrumator spiritual la rugaciune. Foarte usor un lider carismatic ia fata multimii, prin manipularea emotiilor, trairilor in timpul rugaciunii.
Eu personal, in afara de o slujba in Biserica, nu particip la euforiile colective din piete, adunari in case, etc. Daca cineva zice "Hai sa ne ruagm pt. X, bolnav, sau pt. lucrul Y", nu accept niciodata sa ma rog in grup, ci fiecare in coltul sau, "in camara" inimii sale. Tocmai pt. a evita inchipuirile, senzatiile de importanta pe care le obtii usor intr-o colectivitate neindrumata.

Acest topic a fost editat de andra_v: 3 Sep 2007, 05:00 PM