Pariul lui Pascal Optiuni

[abureala]

Cel mai sanatos argument : Pariul lui Pascal. Insa se pare foarte greu de inteles de atei. Daca nu, respins cu ostentatie :

[Clopotel]

Dragii mei,
Parerea mea este ca trebuie sa abordam altfel discutia credinciosi - atei...
Pariul lui Pascal nu este o abordare sanatoasa in discutia cu un ateu, dupa umila mea opinie... Asta o spun din experienta sa stiti... Ba din contra, in mintea ateului genereaza gandul ca daca un crestin aduce ca argument Pariul lui Pascal, atunci cu siguranta ateismul este calea cea buna, caci un Dumnezeu daca ar exista, nu ar putea avea un astfel de rationament bazat pe "maximizarea profitului" dupa o logica materiala... Stiut este pentru cei credinciosi cu adevarat, ca puterea credintei vine de la Dumnezeu si nu de la om... Omul, si asta, cred eu, ar putea fi spus ateilor, trebuie, si subliniez trebuie, sa fie atent doar la sufletul sau, la cele tainice ale sale, si sa le asculte, sa le urmeze... Sa fie atent la viata lui, la viata celor din jurul sau... Sa incerce sa vada si sa inteleaga scopurile a toate cate sunt in jurul sau... Daca ajuta un semen, de ex., sa aibe sentimentul ca se ajuta pe sine..Ai vazut sufletul cum tresalta de bucurie cand ajuti aproapele? Dar l-ai simtit strangandu-se sau crispandu-se cand faci ceva rau, desi mintea iti zice ca o sa ai un profit gras sau implinirea unei pofte?.. Omul, ar trebui sa vada ca nu este stapanul vietii sale... Ca nu este stapan cu adevarat peste nimic, ci ca aceasta stapanire a lui, este iluzorie...
Daca cineva crede ca este stapan peste ceva, ca are vreo putere asupra ceva, sa ne spuna si noua aici acest lucru...
Un om a "stapanit" peste foarte multi bani si si-a facut ferma si vila super cu vedere la apa... Era tare mandru de puterea sa... Acum au fost inundatii, si nu mai este stapan peste nimic... Se uita neputincios cum "stapanirea" sa se dizolva in apa si dispare ca fumul... Atunci a vazut ca de fapt nu stapanea nimic, caci peste ce stapanesti te asculta, dar "averea lui" nu-l asculta deloc, ci pleca de la el cu mare viteza...
Un alt om isi facea planuri de viitor, antrenand si alti oameni in aceste planuri... Fara el nu se putea face nimic... De aceea el era puternic in sinea lui... Atunci a intervenit un accident de masina, o banala secunda de neatentie... Toate aceste planuri neinfaptuite acum sunt doar amintire...
Acestea doua nu sunt inventii, le-am vazut la TV...
Ce incerc eu sa spun este ca: doar sa fim atenti... Daca fiecare pas al nostru, fiecare plan, fiecare investitie are la temelie gandul "ca maine pot sa mor", atunci de ce te apuci mai intai astazi? Daca maine ai putea muri, astazi ce vei face mai intai? Vei scoate banii din banca? Ii vei pune in banca? Vei face un proiect de vila? Vei incepe vreo afacere? Vei da un "tun"? Ce vei face? Poate te gandesti ca tu nu vei muri maine? Cati din oamenii care au murit maine s-au gandit ieri ca vor muri maine? Poate niciunul... Si totusi au murit, nu-i asa? Asta este o alta certitudine: aproape toti oamenii care au gandit ieri ca nu mor maine, au murit maine...
Toti avem motive sa nu dorim sa murim maine... fie atei fie credinciosi...
Ateul, ca nu si-a terminat toate planurile.... Dar cand si le termina? Indiferent cand va muri tot cu planurile neterminate ramane, caci el in continuu are planuri, nu-i asa? Apoi nu exista ateu fara o farama de indoiala... Dar daca totusi e ceva? Sa fim sinceri in primul rand cu noi insine...Are ateul vreo certitudine in viata? Nu are nici una decat aceea ca sigur va muri... Si asta doar daca este realist... Daca nu, isi inchipuie ca este nemuritor... Doar el, caci moartea intotdeauna vine la altii, nu-i asa? Ma rog, e de analizat de fiecare in parte...
Credinciosul nu doreste sa moara maine... Eu desi nu ma consider credincios nici pe departe cat ar trebui, va spun sincer ca nu doresc deloc sa mor maine... Ba chiar as intra in panica daca as sti ca mor maine mai mult decat un ateu... Ma gandesc cu cutremur ca nu am facut nimic bun, ca nu am fost milostiv, ca nu am iubit aproapele, nici pe Dumnezeu cat de putin macar... De pacatele facute nici nu mai vorbesc, caci nicicand nu m-am cait cat ar trebui.... Daca eu mor maine, cu ce fapte voi sta eu inaintea Tronului de Judecata al Dreptului Judecator? Pentru care fapta rea facuta de mine voi plange atunci mai intai...
Din aceasta cauza eu nu doresc deloc sa mor maine, ca nu am timp sa fac fapte bune pe masura pacatelor mele, ca astfel sa se stearga, si nici timp de pocainta nu am suficient... Si aici exista aceeasi certitudine ca la atei: niciodata nu voi fi pregatit cu adevarat sa mor, caci niciodata nu voi fi fiind curatit de pacate prin propriile mele fapte, de aceea ma rog la Dumnezeu sa nu ma ia maine ci sa-mi mai ingaduie timp de pocainta....

De aceea, indraznesc eu sa spun, ca nu ateismul e falimentar, ci neatentia oamenilor la cele tainice ale lor, la neascultarea de propriul strigat interior, care striga si se zbate sa fie auzit, dar noi, incurcati cu cele materiale si cele viclenesti, il imbrancim cu buna stiinta in haurile noastre, pana aproape ca nu-i mai auzim glasul... Iar la sfarsit, cand avem nevoie de el, ne ducem dupa el acolo unde l-am imbrancit, in haul cel mai adanc... Acesta este falimentul, dupa parerea mea...