Hit-points Chronicles…, … sau recenzia jocurilor pe calculator Optiuni

[ypsilonalpha]

Păi dacă există cronica de carte, cronica de film şi cronica muzicală, apoi de ce n-ar exista şi cronică de jocuri pe calculator? Îndrăznesc să fiu primul care deschide un astfel de jurnal, jurnal în care intenţiunez să scriu cît de constant pot. Heh, publicul-ţintă e cu siguranţă mai redus numeric, şi în plus concurenţa este puternică, avînd în vedere cîte site-uri de profil există. Dar, să vedem ce iese …

A, şi încă un amănunt: jocurile nou-apărute şi de răsunet (Age of Empires 3, Quake 4, Civilization 4 etc.) vor avea parte de topice speciale, în care toată lumea să-şi poată da cu părerea. (De asemenea, cei care vor să comenteze opiniile expuse aici – fie pro, fie contra – sînt cît de poate de bineveniţi).

Aşadar, să începem.

[ypsilonalpha]

Revenim la Gun.

Avem o grămadă de arme în acest joc – 20 la număr – pe care, în buna tradiţie a shooterelor, Colton le poate purta toate odată, mai ceva ca nea Arnie. În prima poză apar tipurile de arme: pistoale, puşti, carabine, arme albe (melee), boambe (cocktailuri Molotov, dinamită), ba chiar şi arcuri, care îşi au rostul lor, pentru că misiunile de vînătoare nu pot fi îndeplinite decît cu arcul, ţintind la fix ţeasta animalului indicat de un bătrîn indian înţelept, fie că e lup cenuşiu sau alb, bizon sau urs grizzly (de fapt, ursuleţu’ fiind mai fioros şi dînd replica sub formă de lăboanţe peste ochi, pe el ai voie să-l cotonogeşti şi cu arme de foc).



Există arme, în special shotgunurile, unde, atunci cînd tragi cu ele, apoi simţi că tragi ... iar căderea spectaculoasă din şa a banditului ţintit nu mai pare deloc trasă de păr; ba uneori cad împreună, cal şi călăreţ, prilej de mare satisfacţie pentru mine.

Unele puşti au şi funcţie de zoom, care e practic obligatoriu în unele misiuni – de exemplu cea în care trebuie salvat un condamnat la spînzurătoare – ghici cum? Evident, tăind cu un glonte funia ... Tot un fel de zoom e şi quickdrawul (oricum înguistează bine de tot cîmpul vizual, ce-i al lui al lui), pe care uneori îl activam din pură plăcere, alteori din dorinţa de a creşte statusul la acest capitol (vezi poza a doua), iar alteori din nevoia de a doborî într-un timp scurt diverse obiecte zburătoare, adică batoane de dinamită şi cocktailuri Molotov. Chestia asta seamană teribil cu proba de talere din tir ... şi am practicat-o odată împotriva unor indieni şi a doua oară în confruntarea finală cu Magruder.

În buna tradiţie RPG, o parte din arme sînt capturate de la boşii înfrînţi; vezi cele două puşti din prima poză etichetate SECRET. Evident nu orice coiot din preerie are ceva de oferit cînd moare. Valabil şi pentru bandiţi, şi pentru cetăţenii paşnici. De fapt, nu prineşti nimic învingînd adversarii (cu excepţia armelor mai sus pomenite) ci doar îţi creşte statusul pe diversele abilităţi – alea din a doua poză. Se vede că majoritatea abilităţilor sînt băgate la grămadă sub o singură pălărie – de pildă Gunhand înseamnă şi reîncărcare mai rapidă, şi ţintire mai bună, şi rată de foc mai mare, ceea ce ar fi inacceptabil dpdv al unui RPG „clasic”. (După cum se vede, am reuşit să maximizez aceste statusuri – nici nu e greu pe Easy – ajungînd astfel o adevărată Legendă a Vestului ... mwahahaha!)



Şi cu asta ajungem încet-încet la partea de role-playing a jocului.

Este misiuni specifice şi side questuri? Este.

Este faimoasele shopuri de unde să cumperi diverse? Este, dar nu poţi decît să cumperi, nu să şi vinzi – bine, că nici nu e nimic de vîndut. Sînt chiar 3 shopkeeperi (invulnerabili, mama lor! ca şi omul de la bac şi încă vreo două-trei personaje-cheie pozitive) lacare găseşti upgradeuri de arme şi unelte auxiliare care măresc capacitatea armei, raza de acţiune etc. În final cumpărasem tot de la toţi 3 vînzătorii şi încă mai aveam vreo 200 de dolari (itemurile din shop merg de pe la 5-10 pînă pe la 50 de dolari).

Este hartă clară pe care se desfăşoară jocul? Este, dar e foarte-foarte mică dacă ne gîndim la un Morrowind, Gothic sau alte minuni ale genului. Practic, dintr-un colţ la altul al hărţii puteam ajunge în vreo trei minute în galopul calului. Paradoxal, mie mi-a plăcut micimea hărţii, am învăţat-o rapid pe dinafară şi tot mă chinuiam să-mi dau seama pe unde naiba au ascuns level-designerii movilele de aur. (Cum ziceam, nici acum n-am idee unde dreq sînt 3 din movile).

Este avansare în nivel? Este, aşa cum am arătat mai înainte, dar sistemul e destul de primitiv şi seamănă mai mult cu cel din No One Lives Forever 2, de exemplu, ca primitivism, şi e de tip DungeonSiege-istic în rest, adică abilităţile se dezvoltă prin folosire, nu atribuind după pofta inimii nişte XP-uri cîştigate pe diverse căi. Dar, iarăşi, mie îmi convine simplitatea asta, pentru că dă prilejul să aduci toate abilităţile la 100%, ceea ce e foarte rewarding. (în RPG-urile obişnuite aşa ceva nu prea e posibil, motivaţia fiind că personajul trebuie să se dezvolte cumva după chipul şi asemănarea jucătorului, pe anumite caracteristici, nu pe toate odată. Da’ dacă eu vreau să fiu perfect în toate, ce, n-am voie?).

Ah, să mai notăm că bidiviii din joc sînt foarte frumoşi, mai ales ăia bălţaţi, mustangii, şi sînt foarte deştepţi, ei ştiind să ţuricheze corespunzător şi să se cabreze pentru a sparge cu copitele din faţă diversele obstacole. Păcat că sînt toţi o apă şi-un pămînt ca şi atribute, şi-s perfect interschimbabili – afară de namila aia împlătoşată pe care am pozat-o în postul precedent şi cu care n-am apucat să joc pentru că nu mai aveam ce. Chiar şi modul cum cotesc la dreapta sau la stînga e simpatic şi bine modelat, tragi de dîrlogi în direcţia dorită, iar calul îşi apleacă capul şi se învîrt cătinel într-acolo.

Iote şi harta, care arată toată lumea jocului:


[va urma] (şi se va încheia, adaug eu)