Cauzalitate, (până la urmă... ce-i aia?) |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
Cauzalitate, (până la urmă... ce-i aia?) |
14 Jan 2005, 01:57 PM
Mesaj
#1
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
În mod tradiţional, gândim cauzalitatea ca pe o reţea de săgeţi care "împănează" lumea, care leagă fapte, evenimente şi întâmplări. O săgeată din aceasta duce de la un fapt numit cauză la un altul numit efect. Pentru că imaginea unui graf orientat este extrem de intuitivă, cauzalitatea pare că e lămurită: e un graf orientat, săgeţile conducând de la cauze la efecte.
Dar... sunt totuşi probleme. Să luăm un exemplu: Tocmai am făcut un accident de maşină. Care este cauza accidentului? Mai întâi, pentru a putea răspunde ar trebui să ştim ce înţelegem prin "accident de maşină". Ne referim strict la configuraţia particulară de atomi/particule/obiecte de la locul accidentului? Sau admitem că sunt posibile mai multe configuraţii care să corespundă toate propoziţiei "acest accident de maşină a avut loc"? Dacă admitem că "acest accident de maşină" este un nume pentru un "ciorchine" de configuraţii, atunci trebuie să lămurim ce cauză căutăm: 1. cauza care a determinat apariţia exact a acelei configuraţii particulare care-a avut loc (şi deci nu ne interesează cauzele care ar fi condus la apariţia vreunei alte configuraţii din ciorchinele "acest accident de maşină"), sau 2. cauza care conduce la apariţia unei configuraţii oarecare din ciorchine -- cu alte cuvinte o cauză a ciorchinelui ca ansamblu de configuraţii potenţiale. Deşi varianta 1 este mult mai apetisantă logic (pentru că pare că se tratează simplu), din păcate în realitate ne confruntăm cu dificultăţile variantei 2: nu vorbim de cauza "acestui accident de maşină, având exact această configuraţie a atomilor", ci vorbim de cauza "acestui accident de maşină, indiferent de configuraţia particulară a atomilor". Prima dificultate este deci chiar identificarea lucrului căruia îi căutăm cauza: când încetează el să mai fie "acest accident de maşină" şi devine "alt accident de maşină"? Care sunt graniţele "ciorchinelui de configuraţii"? Evident, ele sunt difuze. Ciorchinele acesta este un obiect inerent vag, fără limite precise. În spaţiul tuturor configuraţiilor posibile, "acest accident de maşină" este o constelaţie difuză. Să ne apropiem cu microscopul minţii şi să analizăm totuşi un anume punct din constelaţie -- o configuraţie particulară, bine precizată. Care este cauza (în accepţiunea 1 de mai sus) a acelei configuraţii particulare? O altă configuraţie, nu-i aşa? Dar ce înseamnă o configuraţie, de fapt? Ce intră şi ce nu intră în configuraţia-cauză pe care o căutăm? Poziţia aripilor păsării care acum 3 zile a prins o libelulă pe câmpul de la marginea drumului -- este acesta un factor care a influenţat poziţia firelor de praf de pe capota maşinii în momentul accidentului? Principial, da. Deci acel factor trebuie să fie inclus în configuraţia-cauză a "acestui accident, cu aceste detalii". Observăm că sunt foarte mulţi factori care trebuie luaţi în considerare. De fapt, e mult mai simplu să spunem ce factori nu trebuie luaţi în considerare: aceia atât de îndepărtaţi încât influenţa lor este garantat nulă (fizica relativistă arată că astfel de factori există -- ei se numesc "factori separaţi spaţial faţă de accident"). Deci cauza pe care-o căutăm este o configuraţie a unei porţiuni uriaşe din Univers (putem neglija doar evenimentele din afara "conului cauzal trecut" definit de fizica relativistă). Este această cauză unică? Cu alte cuvinte, este posibil ca în spaţiul configuraţiilor trecute posibile să existe mai multe configuraţii ale Universului care să conducă la acelaşi "accident prezent" (identic până în cele mai mici detalii)? Mă opresc deocamdată cu analiza aici, pentru că văd că mesajul a început să devină descurajant de lung... Vă invit la comentarii. a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
|
|
7 Apr 2006, 01:35 PM
Mesaj
#2
|
|||||||
Vornic Grup: Membri Mesaje: 382 Inscris: 11 May 05 Forumist Nr.: 6.278 |
Octavi, din punct de vedere formal, exemplul este foarte bine inteles si descris de catre stiinta. Interpretarea lui este insa o problema; si nu este o problema usoara devreme ce rezista de atata vreme. Dealtfel, toata fizica cuantica este o mare problema pentru intelegerea umana pentru ca ea submineaza aproape tot ceea ce (credem ca) stim despre miscare, determinism, cauzalitate. Btw, exemplul nu este deloc fara valoare intr-o discutie de principiu despre cauzalitate pentru ca actiunea asupra particulei A pare a fi cauza unui efect instantaneu asupra particulei B. Daca gandesti mai departe, cunoscand faptul ca nu exista simultaneitate abosoluta fara coincidenta spatiala remarci faptul ca cele doua evenimente (cauza si efectul) pot fi vazute in orice ordine temporala din diferite sisteme de referinta si deci chiar si definitia cauzalitatii este pusa sub semnul intrebarii la nivel cuantic.
Exista o lacuna dar ea este una de interpretare; si aceasta lacuna se incapataneaza sa existe tocmai datorita faptului ca interpretarea fenomenului nu prea se poate face fara a renunta la separabilitate. Ori daca renunti la separabilitate, arunci in aer si ideea ca orice sistem este simpla suma a partilor. Treci foarte usor peste o problema clara: fenomenul exista, el este foarte bine formalizat, dar nu poate fi inteles in cadrul 'ortodox' al fizicii. Problema exista de foarte multa vreme si multi mari fizicieni au sperat ca este doar o problema de incompletitudine a formalismului. Lucrurile merg insa in directie opusa, iar teorema lui Bell si verificarile ei pe experimente de tip Aspect au dat un verdict destul de clar: exista sisteme cuantice in care starile partilor nu pot fi descrise separat de sistem, indiferent cat de mult ar fi separate partile intre ele. Este evident ca te cam invarti in jurul cozii atunci cand spui ca "nu poti aduce ca argument acest dumnezeu al lacunelor". Spun asta deoarece asazisa lacuna este una de explicatie/intelegere si nu una de fizica (teoretica), iar ea (lacuna) exista pentru ca eventuala explicatie nu este cea pe care esti tu dispus sa o accepti: un sistem cuantic nu este intotdeauna simpla 'suma' a partilor ci dispune si de o alta resursa (entanglement) care guverneaza comportamentul partilor indiferent cat de mult ar fi ele separate spatial. Daca vrei sa gandesti acest entanglement ca o interactiune ai o problema datorita simultaneitatii si independentei de distanta spatiala, neputand fi deci intermediata de vreo particula (gen foton) sau camp.
Penrose este un matematician stralucit si un spirit foarte patrunzator. Cartile lui sunt controversate, speculative - dar foarte bine documentate si argumentate, dar nu mi s-au parut deloc comerciale - fiind pline de formule si rationamente abstracte. Daca vrei sa-l critici ai face bine sa-i citesti macar o carte; eu zic ca merita (in masura in care-ti plac matematica si un pic de speculatie metafizica). Acest topic a fost editat de bonobo: 7 Apr 2006, 01:46 PM |
||||||
|
|||||||
Versiune Text-Only | Data este acum: 24 May 2024 - 01:29 AM |