Cronica De Carte A Lui Tinkerbell |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Cronica De Carte A Lui Tinkerbell |
24 Nov 2005, 05:49 PM
Mesaj
#1
|
|
Gazda Hanului Grup: Admin Mesaje: 8.578 Inscris: 22 February 03 Din: Hanu Ancutei Forumist Nr.: 1 |
Carte, dulce carte... cinste cui te-a scris, lauda celui ce te citeste!
Va invit sa ne delectam impreuna cu recenzii si comentarii ale lui Tinkerbell pe marginea cartilor pe care le-a citit! -------------------- |
|
|
24 Nov 2005, 09:44 PM
Mesaj
#2
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Aş vrea să încep cu Orlando Barone, "Dialoguri între Borges şi Sabato".
Editura RAO, ediţie 2005, pentru că este lectura mea în momentul de faţă. Orlando Barone, scriitor şi jurnalist argentinian, are meritul de a fi făcut posibilă întâlnirea celor doi scriitori în vara 1974-1975, cărora le-a propus un pact de neagresiune bazat pe ideea mai multor întâlniri şi discuţii spontane pe teme generale, evitând subiecte politice care ar fi putut reedita animozităţi trecute. Jorge Luis Borges avea şaptezeci şi cinci de ani iar Ernesto Sabato, şaizeci şi trei. "Cred că îşi ating mâinile. Şi un braţ, sau umărul poate. Obişnuiesc să-mi imaginez mai multe decât văd. Trebuie că şi-au spus totuşi lucruri comune: Bună, Borges; Ce mai spui, Sabato...Am obligaţia, ca martor, să înregistrez vorbe exacte. Dar poate că acest moment oarecare l-a visat dintotdeauna orice scriitor, orice artist şi e mai bine ca eu să împărtăşesc senzaţii, nu cuvinte. Ştiu că înaintau încet prin coridorul casei, ţinându-se de braţ. În mâinile lui Borges bastonul era un pendul. Am zărit două umbre şi, în spatele lor, doi bărbaţi, iar în umbre şi oameni am zărit iubirea şi moartea, lupta şi arta, adică viaţa. Puţin mi-a păsat că abia m-au salutat (pot suporta ideea că, dacă aş fi plecat atunci, ei nici nu şi-ar fi dat seama). Şi banda a început să curgă....." Este un exerciţiu de admiraţie faţă de aceşti doi mari scriitori ai Argentinei şi ai lumii; foarte multe dintre frazele rostite atunci pot fi motto-uri perfecte. Se simte în discuţia lor o anumită tensiune deşi e clar că se respectă şi se preţuiesc. Sabato nu are reţineri în a vorbi mult despre Borges, ceea ce nu e valabil şi reciproc. Borges copleşeşte cu nesfârşitul bagaj de cunoştinţe, fără a face paradă, aşteptând replica lui Sabato. Ca şi personajul Bruno din Despre eroi şi morminte, Sabato vorbeşte- deşi nu întotdeauna laudativ!- despre opera lui Borges ca despre un bun naţional, îl include ca personaj în cărţile sale, simte nevoia să vorbească despre el. Frumoasa, ciudata, neînţeleasa Alejandra recită din Borges, Borges este Argentina. Cred că nu e de neglijat nici obsesia lui Sabato referitoare la orbi- Borges orbise în ultimii ani de viaţă. Barone întreabă: Credeţi că există scriitori pentru scriitori? Sabato răspunde: Joyce, Borges, Andre Gide. Când Borges se arată uimit, Sabato îi spune că Borges oferă o delectare "pe care nu ştiu dacă o simte cititorul comun". Iarăşi Sabato: "Pe domnia ta, Borges, ereziarh al periferiei oraşului Buenos Aires, latinist al lunfardo(argoul mahalalelor), sumă a numărului infinit de bibliotecari a căror natură se contopeşte cu Verbul Divin, ciudat amestec de Asia Mică şi Palermo, de Chesterton şi Carriego (scriitor argentinian postmodernist), de Kafka şi Martin Fiero, pe domnia ta, Borges, te văd înainte de toate, ca pe un Mare Poet. Arbitrar, genial, gingaş, minuţios ca un ceasornicar, delicat, măreţ, triumfător, falimentar, magnific, nefericit, limitat, copilăros şi nemuritor." Orlando Barone merită toată consideraţia chiar şi numai pentru faptul de a-i fi provocat pe cei doi la un memorabil şir de discuţii înregistrate care au luat forma acestei cărţi. Acest topic a fost editat de Tinkerbell: 24 Nov 2005, 09:47 PM -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul în care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 9 June 2024 - 04:55 AM |