Omu' Bun Sub Pomu' Copt Optiuni

[Mihai]

Jurnalul Omului Bun. Amintiri, scrieri, opinii si ganduri din viata sa si nu numai.
Lectura placuta.

[OMU'BUN]

...N-am mai trecut de foarte mult timp pe-aici! Si poate nici acum n-as fi trecut daca... Nu stiu! Oare ar trebui sa-mi fie rusine de trecutul meu, de cei din jur sau de mine insumi ? Recitind, raman la concluzia ca a fost frumos. Doar ca ceea ce noi numim frumos, poate fi pentru anumite persoane un adevarat dezastru. Mi-am cerut si imi mai cer iertare pentru durerea pricinuita. Arta de a scrie, nu-i o scuza, atunci cand cuvintele invelite in poleiala, otravesc totusi sufletele curate. Poate tocmai de aceea nu am inteles niciodata relatia dintre Eminescu si Veronica Micle, si am condamnat-o, desi m-am imbatat in poezia extrem de valoroasa !
...Viata e delicata, presarata cu tentatii chiar si pentru cei cu mult mai multa tarie si chibzuinta! Tocmai de aceea e bine sa nu ne hazardam in a arata cu degetul catre altii, atat timp cat noi insine suntem sortiti ispitelor de tot soiul, carora nu intotdeauna le poti face fata.
Soarta se razbuna de fiecare data in felul ei, dupa cum este sufletul fiecaruia. Astfel incat la un moment dat sa ajungi sa regreti cu toata fiinta ta, momentele de ratacire si sa-ti doresti sa nu se fi intamplat niciodata... Daca as fi stiut ca in acest foarte scurt concediu voi redescoperi inaltimea si adancul, probabil as fi ezitat mult inainte sa plec.
Dar, despre asta mai tarziu... Acum cate ceva de "nazdravani". I-am regasit dupa mai bine de un an... Doamne, cata fericire iti poate da, dragostea copiilor tai !... Ma "cautau" mereu ! Voiau sa fie cu mine; sa ne luptam, sa ne jucam, sa ne plimbam sau sa dormim impreuna... Cand intr-o zi, i-am zis celui mic ca o sa-mi fie dor de el , zambetul si lumina din ochii lui s-au transformat brusc intr-o durere greu de descris. M-a stans in brate si a inceput sa planga incet, iar mie mi-a fost imposibil sa-l intrerup vreo jumatate de ora, poate fiindca si mie imi curgeau lacrimile atunci cand incercam sa-l... imbarbatez!... De atunci, de cate ori isi amintea ca va trebui sa plec, de atatea ori venea sa ma mangaie si sa ma sarute! Dar niciodata nu mi-a cerut sa nu mai plec, asa cum a facut-o cel mare, care parca nimeni si nimic nu-l mai putea impaca cu ideea despartirii. Oare de ce trebuie sa fim supusi la atata suferinta, daca trecutul si constiinta noastra nu-si gaseste motivatia reala a acestei suferinte ? Sa fie de vina pacatele savarsite intr-o alta viata? Sa fie de vina stramosii nostri ? Sau poate acesta este Purgatoriul, pentru a invata sa pretuim fiecare clipa de fericire !... E greu de raspuns !...