Absurditatea De A Nadajdui, aici si dincolo de anosta realitate Optiuni

[bishop]

"Proprietari si cersetori: doua categorii ce se opun oricarei schimbari, oricarei dezordini innoitoare. Aflati la cele doua capete ale scarii sociale, ei se tem de orice modificare in bine sau in rau: sunt la fel de solid instalati, unii in belsug, altii in saracie. Intre ei se afla - sudoare anonima, temelie a societatii - cei ce se zbuciuma, ostenesc, persevereaza si cultiva absurditatea de a nadajdui. Statul se hraneste cu anemia lor; fara ei, ideea de cetatean n-ar avea nici continut si nici realitate, si nici cea de lux si de pomana: bogatii si cersetorii sunt parazitii saracului.
Exista nenumarate leacuri pentru a ne vindeca de mizerie, dar nici unul care sa ne vindece de saracie. Cum sa-i ajuti pe cei ce se incapataneaza sa nu moara de foame ? Nici chiar bunul Dumnezeu nu le poate indrepta soarta. Intre privilegiatii destinului si amaratii in zdrente, circula acesti infometati onorabili, exploatati de fastul unora si de peticile celorlalti, jefuiti de cei care, urand munca, se cuibaresc, dupa cum le e norocul sau vocatia, in salon sau in strada." - Emil Cioran

Ce resurse invigoreaza oare fiinta, astfel incat visam dincolo de anosta realitate ? Ce ne determina sa o luam din nou de la capat, construind castele de nisip ? Absurd este sa speri sau sa deznadajduiesti ? Pe momente avem revelatia sfarsitului inexorabil, a inutilitatii oricarei tentative de a continua, si totusi, revenim proiectand planuri de viitor marete... Pana cand ?

[Octavi]

De ce crezi tu ca unui musulman i-ar surade sa se roage la Iisus (desi probabil n-am ales o varianta foarte convingatoare fiindca s-au mai intamplat si cazuri in care musulmanii au devenit crestini sau invers!!!)

Nu puneam aici problema susceptibilitatii unui anume credincios de a se ruga la zeitatea altui cult (sau credincios); speram ca ai putea incerca, sau macar imagina incercarea propusa; era o gluma, care sa te faca sa gandesti ca nu rugamintile tale la nu stiu cine iti indeplinesc dorintle, ci viata insasi; fara rugaminti, ai fi obtinut acelasi rezultat; cu rugaminti, viata o sa-ti dea ocazia din pacate, sa obtii acelasi rezultat nedorit ca si in cazul in care nu te-ai fi rugat. E un fapt de care s-au prins chiar si multi religiosi . . . .

Daca l-as fi cunoscut pe unicornul roz asa cum l-am cunoscut pe Dumnezeu,

Si cum l-ai "cunoscut" pe Dumnezeu? L-ai vazut? L-ai auzit? L-ai mirosit? L-ai dedus logic? L-ai dovedit exeperimental? Sau cum . . . . Daca o sa-mi spui ca ai simtit asa o stare, am sa-ti zic ca sunt multe stari care ne inseala; care ne dau senzatia de realitate, insa nu fac o realitate.

si daca acest unicorn roz imi inspira atat de multa inceredere, cu siguranta l-as fi determinat sa-mi faca din cand in cand cate o favoare.

Eh, aici ai atins punctul nevralgic al religiei: subiectivitatea.

Eu nu stiu daca e foarte important ca se numeste Allah, Budda, Unicornul roz sau Dumnezeu, dar cu certitudine este deasupra puterilor noastre de a intelege Adevarul.

E important oarecum, in masura in care se contrazice permament, de-a lungul si latul textelor sacre si de la o religie la alta. Insa asta e o alta discutie. Problema este cum ajungi la astfel de certitudini ca cea pe care o enunti mai sus, anume ca nu puteam inelege ceva anume, ceva despre care stim totusi anumite lucruri "minore" ca de exemplu ca exista ( ); ba unii stiu chiar mai mult decat atat, stiu si ce vrea acest "Adevar", si ce-i place, si ce nu-i place, si ce-a mai facut el nu stiu cand anume, etc.

Si poate ca cel mai bine ar fi sa-l numim simplu: ADEVAR ! Atunci n-ar mai fi atatea controverse intre dogme si religii! Mie mi s-au intamplat toate cate mi s-au intamplat fiindca eu cred. Daca as crede in pisica neagra care-mi taie calea, nimeni si nimic nu m-ar putea convinge ca n-o sa am ghinion la acel drum.

Nomal, realitatea ar trebui sa te convinga ca nu ai ghinion cu pisica neagra; e adevarat insa, cand omu' nu vrea sa fie convins, nu e! Nici macar de realitate!!! Asta ne-a invatat marele psiholog social Leon Festinger, care ne explica prin conceptul de "disonanta cognitiva", ca pusi in fata unei situatii care le neaga credintele, oamenii prefera sa gaseasca explicatii, oricat ar fi ele de absurde, pentru a pune din nou in acord credintele lor cu realitatea. Sunt exemple studiate . . . escatologii care rateaza cate o venire a Mantuitorului, nebuni care asteapta OZN-uri si ii lasa realitatea doar cu ochii in soare, etc.
Deci inteleg exact si corect, despre ce vorbesti matale.

Este arhiverificat: crezi intr-o superstitie? Ajunge sa devina reala! De aceea spuneam mai sus ca fiecare dintre noi devenim la un moment dat niste marionete! Singura mea superstitie doresc sa fie Dumnezeu.

Pai sunt de acord cu tine, ca a crede in Dumnezeu, e mai onorabil decat multe alte superstitii! E mai filozofic, e mai inaltator, e mai nobil.

Prefer sa cred in El, si nu vad de ce-as gresi? Probabil ca daca mi-as spune cu tarie ca aparitia pisicii negre in drumul meu imi aduce o mare implinire, sunt convins ca chiar asa ar fi! Ei, si? Daca admitem ca toate astea se intampla doar datorita puterii noastre de a ne materializa propriile ganduri (bune sau rele, ce mai conteaza?) de ce sa nu admitem ca totul are o sorginte divina care vegheaza la echilibru alb/negru; bine/rau, urat/frumos etc?

Asta e marea problema!!!!!!!! Realitatea ne invata, crud, ca nu exista un echilibru intre alb si negru, in lumea asta ticaloasa. Nu pot spune daca exista sau nu o divinitate care sa gereze acest lucru, insa e clar ca daca o divinitate care exista si cumva si se ocupa de chestia asta, o face tare prost din punctul meu (al nostru, uman) de vedere. Parerea mea . . .

Nu va mai strofocati sa dezvoltati idei originale care sa ne determine pe noi sa renuntam la realitatea in care noi ne complacem din motive clare pentru noi, dar imposibil de patruns de cei care nu o pot accepta din ratiune. Omul care se ghideaza numai dupa ratiune, sau numai dupa inima, nu cred ca este un om integru.

E o forma de infatuare ce zici. E o forma de dispret fata de ceilalti. Insa de chestia asta nu scapa nici ateii . . . . Singura grija care poate apare vazand un astfel de mod de gandire, este daca nu cumva asta poate duce la intoleranta; la dorina de a-l domina, de a-i impune celuilalt adevarul tau, realitatea ta; de a-l intregi cu forta; nu zic ca tu vrei asta, sa ca ce spui duce obligatoriu la asta, mi-a venit si mie pe chelie!

Speranta? Nu cred ca poti primi ceva fara sa incerci macar sa speri. Uneori insa se intampla un lucru ciudat; cica "De ce te feresti, de-aia nu scapi!"

Speranta e una, rugaciunea si credinta ca ea schimba realitatea si cursul inexorabil al lantului de cauze si efecte, e alta. Toata lumea spera, numai unii se roaga.

Cu cat speri sa nu ti se-ntample ceva rau, cu-atat parca determini acel lucru sa se intample! E ironia sortii? E coincidenta? E Natura care ne face sicane? Nu stiu ce e, dar..e!

Pai speram sa nu ni se intample, atunci cand chiar logica ne spune ca exista pericolul sa se intample; nici o mirare, din acest punct de vedere; n-ai sa auzi oameni zicand "Am sperant sa nu ma loveasca naveta Columbia, si m-a lovit!"
Ai sa auzi in schimb oameni zicand "a facut testul de malignitate pentru tumoarea care i-a gasit-o luna trecuta la anus, si desi ii era frica de se kka pe el (si pe ea), i-a iesit ca e canceroasa".

Acest topic a fost editat de Octavi: 20 Apr 2005, 03:31 AM