De Ce Rādem?, Ce este rāsul? |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
De Ce Rādem?, Ce este rāsul? |
24 Jan 2005, 03:06 PM
Mesaj
#1
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
Da, ştiu că problema s-a pus demult şi de multe ori (s-au scris şi povestiri SF celebre...), dar totuşi: Ce este rāsul? De ce ne amuzăm, ce este umorul, de ce ne vine să rādem? "De ce" īn sensul de "Care-i cauza", dar şi īn sensul de "Care sunt... chestiile de care rādem". Este adevărat că, dintre toate vieţuitoarele, numai omul se amuză? De ce? Cum a apărut rāsul la Homo sapiens? La ce serveşte el?
Eu am reflectat puţin asupra subiectului şi am cāteva observaţii: 1. Niciodată nu rādem de ceva inanimat. Ca să rādem sau să ne simţim amuzaţi trebuie ca obiectul amuzamentului nostru să fie ori o persoană (un om), ori ceva asupra căruia putem proiecta caracteristici psihice umane, ceva ce putem personifica. Īn afară de alţi oameni, putem rāde de exemplu de un animal -- dar numai dacă īl personificăm (măcar momentan), īnzestrāndu-l cu atribute psihice umane. De o piatră nu rādem. Nici de un nor, de un scaun sau de un pantof. Decāt dacă ele intră īntr-o relaţie oarecare cu omul -- şi atunci eventual rādem de fapt de acea relaţie, nu de obiectul īn sine. Mai pe scurt, pentru a rāde de ceva e nevoie de o relaţie empatică cu acel ceva: trebuie să mă pot pune īn locul acelui ceva, trebuie să fie posibilă substituţia mentală "Dacă aş fi fost eu īn locul lui..." (măcar la nivel metaforic). Cu o piatră e imposibilă relaţia empatică. Obiectul rāsului este īntotdeauna ceva compatibil cu noi īnşine (la nivel psihic). 2. Obiectul rāsului este un act sau o ipostază umană. Nu rādem de aspectul unei persoane, de diformităţile ei fizice -- decāt dacă ne imaginăm o poveste, ne imaginăm nişte acţiuni sau măcar nişte relaţii cu altceva. Pe scurt spus, rādem de un verb, nu de un substantiv. Chiar dacă uneori nu este evident, īntotdeauna putem descoperi o acţiune sau măcar o relaţie ca fiind "miezul" chestiunii de care rādem. Acţiunea/relaţia respectivă poate fi doar sugerată, poate fi implicită şi nu explicită, dar ea există cu siguranţă şi de fapt de ea rādem. [Punctele 1 şi 2 nu sunt o banalitate. Ele nu sunt general valabile, nu se regăsesc neapărat la toate trăirile umane. De exemplu, plăcerea estetică: poae fi resimţită şi vizavi de ceva inanimat; şi poate fi resimţită vizavi de obiecte statice, nu e obligatoriu să existe o acţiune, nu trebuie ca un agent să facă/gāndească ceva. O piatră poate fi frumoasă. Dar nu ne poate provoca rāsul.] 3. Rāsul este īn general contagios. (De aceea la toate sitcom-urile scenele hazlii sunt punctate de rāsete audibile...) Rezultă că rāsul are o latură socială. Observaţia asta e importantă cānd īncepem să ne gāndim la originile rāsului la Homo sapiens. 4. Rāsul este plăcut (pentru cel care rāde). Cel ce rāde doreşte să mai rādă, doreşte ca senzaţia să revină. Īn consecinţă, el īi apreciază pe cei hazlii, simpatici, hātri, pe cei ce provoacă rāsul. Aceştia au mare trecere socială, cāştigă statut social. 5. Rāsul este neplăcut (pentru cel de care se rāde). Este ca un soi de sancţiune (blāndă) -- cānd ceilalţi rād de tine e clar că ai făcut ceva inadecvat, o gafă sau ceva de care trebuie să-ţi fie (puţin) ruşine. Nu ştiu cāt ajută aceste observaţii... Şi nici nu sunt sigur că sunt corecte. Păreri? a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
|
|
28 Jan 2005, 11:28 AM
Mesaj
#2
|
|||||||||
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
Da, iată o altă posibilitate!
E, uite asta mi se pare că n-are cum să fie aşa. Sugarul rāde, dar are o inteligenţă mult mai scăzută decāt cea a unui cāine adult. Orice facultate a omului care este "rodul" inteligenţei sale crescute se manifestă numai la adulţi, cānd inteligenţa devine efectiv mai mare decāt a altor animale. Iată de exemplu capacitatea de a rezolva integrale -- e proprie doar omului şi se datorează inteligenţei sale crescute; dar ea se observă numai la oamenii adulţi, nu şi la sugari!
Īnţeleg de ce. Ele par chestiuni... opuse, contrare, ca două feţe ale unei monede. Totuşi, mă gāndesc la un lucru: plānsul există clar şi la animale -- scheunatul cāinilor, răgetele ursoaicei dacă păţesc ceva puii ei etc. Motivele de bază pentru plāns sunt cam aceleaşi şi la om şi la animale. OK, omul a ajuns să plāngă şi din motive de carieră, impozite etc., dar totuşi motivele de bază sunt aceleaşi ca la animale: pierderea perechii sau a copiilor sau a unei rude apropiate, durerea fizică... Pe cānd la rās lucrurile par a sta foarte diferit -- acolo nu mai identificăm cauze şi manifestări comune īntre om şi animale. Rāsul pare a fi propriu doar oamenilor.
Păi e destul de simplu de verificat dacă īn cadrul comunităţilor umane există sau nu o corelaţie īntre nivelul de stres/panică/dezamăgire/frustrare/etc. şi frecvenţa rāsului. Nu cunosc studii, dar după intuiţia mea nişte băştinaşi necivilizaţi şi lipsiţi de griji din Hawaii rād mai mult decāt nişte funcţionari/filozofi moderni, frustraţi, panicaţi şi dezamăgiţi... a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
||||||||
|
|||||||||
Versiune Text-Only | Data este acum: 12 June 2024 - 07:18 AM |