De Ce Rādem?, Ce este rāsul? |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
De Ce Rādem?, Ce este rāsul? |
24 Jan 2005, 03:06 PM
Mesaj
#1
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
Da, ştiu că problema s-a pus demult şi de multe ori (s-au scris şi povestiri SF celebre...), dar totuşi: Ce este rāsul? De ce ne amuzăm, ce este umorul, de ce ne vine să rādem? "De ce" īn sensul de "Care-i cauza", dar şi īn sensul de "Care sunt... chestiile de care rādem". Este adevărat că, dintre toate vieţuitoarele, numai omul se amuză? De ce? Cum a apărut rāsul la Homo sapiens? La ce serveşte el?
Eu am reflectat puţin asupra subiectului şi am cāteva observaţii: 1. Niciodată nu rādem de ceva inanimat. Ca să rādem sau să ne simţim amuzaţi trebuie ca obiectul amuzamentului nostru să fie ori o persoană (un om), ori ceva asupra căruia putem proiecta caracteristici psihice umane, ceva ce putem personifica. Īn afară de alţi oameni, putem rāde de exemplu de un animal -- dar numai dacă īl personificăm (măcar momentan), īnzestrāndu-l cu atribute psihice umane. De o piatră nu rādem. Nici de un nor, de un scaun sau de un pantof. Decāt dacă ele intră īntr-o relaţie oarecare cu omul -- şi atunci eventual rādem de fapt de acea relaţie, nu de obiectul īn sine. Mai pe scurt, pentru a rāde de ceva e nevoie de o relaţie empatică cu acel ceva: trebuie să mă pot pune īn locul acelui ceva, trebuie să fie posibilă substituţia mentală "Dacă aş fi fost eu īn locul lui..." (măcar la nivel metaforic). Cu o piatră e imposibilă relaţia empatică. Obiectul rāsului este īntotdeauna ceva compatibil cu noi īnşine (la nivel psihic). 2. Obiectul rāsului este un act sau o ipostază umană. Nu rādem de aspectul unei persoane, de diformităţile ei fizice -- decāt dacă ne imaginăm o poveste, ne imaginăm nişte acţiuni sau măcar nişte relaţii cu altceva. Pe scurt spus, rādem de un verb, nu de un substantiv. Chiar dacă uneori nu este evident, īntotdeauna putem descoperi o acţiune sau măcar o relaţie ca fiind "miezul" chestiunii de care rādem. Acţiunea/relaţia respectivă poate fi doar sugerată, poate fi implicită şi nu explicită, dar ea există cu siguranţă şi de fapt de ea rādem. [Punctele 1 şi 2 nu sunt o banalitate. Ele nu sunt general valabile, nu se regăsesc neapărat la toate trăirile umane. De exemplu, plăcerea estetică: poae fi resimţită şi vizavi de ceva inanimat; şi poate fi resimţită vizavi de obiecte statice, nu e obligatoriu să existe o acţiune, nu trebuie ca un agent să facă/gāndească ceva. O piatră poate fi frumoasă. Dar nu ne poate provoca rāsul.] 3. Rāsul este īn general contagios. (De aceea la toate sitcom-urile scenele hazlii sunt punctate de rāsete audibile...) Rezultă că rāsul are o latură socială. Observaţia asta e importantă cānd īncepem să ne gāndim la originile rāsului la Homo sapiens. 4. Rāsul este plăcut (pentru cel care rāde). Cel ce rāde doreşte să mai rādă, doreşte ca senzaţia să revină. Īn consecinţă, el īi apreciază pe cei hazlii, simpatici, hātri, pe cei ce provoacă rāsul. Aceştia au mare trecere socială, cāştigă statut social. 5. Rāsul este neplăcut (pentru cel de care se rāde). Este ca un soi de sancţiune (blāndă) -- cānd ceilalţi rād de tine e clar că ai făcut ceva inadecvat, o gafă sau ceva de care trebuie să-ţi fie (puţin) ruşine. Nu ştiu cāt ajută aceste observaţii... Şi nici nu sunt sigur că sunt corecte. Păreri? a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
|
|
26 Jan 2005, 10:36 AM
Mesaj
#2
|
|||
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
Hmm... Foarte ciudat... Ciudat mi se pare nu atāt faptul că alte specii au simţul umorului, cāt faptul că vorbeşti de un mod de manifestare sonoră asemănător cu al nostru. Mie mecanismul fiziologic al rāsului, felul concret īn care omul īşi exteriorizează amuzamentul mi se pare... un accident, o īntāmplare. O convenţie, oarecum. Cam cum e cu atracţia sexuală -- ceea ce nouă ni se pare "sexy" nu e deloc neapărat să fie aşa la modul absolut, general valabil. Nu e deloc obligatoriu ca ceea ce vede păianjenul "sexy" la păienjeniţa lui să ni se pară şi nouă atrăgător. Şi cu simţul umorului mi se pare cam la fel -- dacă el a fost "descoperit" de mai multe specii, ce motiv ar exista ca ele să aibă aceeaşi manifestare externă a amuzamentului? Īn cazul particular al gorilelor, văd o singură explicaţie: ştim că avem un strămoş comun cu gorilele şi deci pare plauzibil că acel strămoş comun era capabil să rādă şi de la el am moştenit atāt noi cāt şi gorilele această capacitate. OK, dacă-i aşa, asta nu ne ajută prea mult... Ne ajută doar să găsim o limită superioară a datei apariţiei rāsului la strămoşii noştri -- ea este sigur anterioară desprinderii gorilelor de hominizi. a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
||
|
|||
Versiune Text-Only | Data este acum: 1 November 2024 - 01:03 AM |