Cronica De Carte A Lui Tinkerbell |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Cronica De Carte A Lui Tinkerbell |
24 Nov 2005, 05:49 PM
Mesaj
#1
|
|
Gazda Hanului Grup: Admin Mesaje: 8.578 Inscris: 22 February 03 Din: Hanu Ancutei Forumist Nr.: 1 |
Carte, dulce carte... cinste cui te-a scris, lauda celui ce te citeste!
Va invit sa ne delectam impreuna cu recenzii si comentarii ale lui Tinkerbell pe marginea cartilor pe care le-a citit! -------------------- |
|
|
20 Oct 2009, 07:24 PM
Mesaj
#36
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Multumesc pentru vizita, nefertiti. Sper sa se mai bucure si altii de ele, de aceea mai scriu aici cite un rind-doua...
-------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
5 Dec 2009, 04:40 PM
Mesaj
#37
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Juan Carlos Onetti - Istoria cavalerului rozei si a fecioarei venite din liliput cu burta la gura Ed. Nemira, 2008, Colectia Babel Trad. Ileana Scipione Habar n-am avut pe ce bijuterie pun mina, cind mi-am cumparat cartea asta de povestiri. Cine-i omul care scrie? Editura zice aici mai multe despre el, traducatoarea povesteste aici cum e sa traduci un scriitor de talia lui Onetti. Scriu pentru prima data despre o carte din care n-am parcurs decat una, o singura povestire, si anume cea mai veche dintre toate- scrisa in 1933, celelalte adunate in carte au fost scrise pe parcursul a patruzeci de ani- si asta cred ca spune destul. Undeva la pagina a treia, doamna aici de fata era deja tabloul viu al incintarii -daca nu chiar al extazului!- pricinuit de intilnirea cu unul dintre cei mai mari maestri ai scrisului pe care am avut norocul sa-i citesc in viata asta. Revin. Acest topic a fost editat de Tinkerbell: 6 Dec 2009, 01:06 PM -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
Promo Contextual |
5 Dec 2009, 04:40 PM
Mesaj
#
|
ContextuALL |
|
|
|
5 Dec 2009, 11:51 PM
Mesaj
#38
|
|
[Vera] Grup: Moderator Mesaje: 4.054 Inscris: 25 October 06 Din: pe plaja Forumist Nr.: 8.842 |
Eu am cumparat-o de la Kilipirim, dar inca nu am citit-o. In schimb, am Viata scurta si mi-a placut. Inca nu am apucat sa scriu despre ea. Cred ca o sa scriu dupa ce le citesc pe toate.
De fapt, de la Kilipirim am luat si celelalte doua carti ale lui traduse la noi. -------------------- |
|
|
7 Dec 2009, 10:52 PM
Mesaj
#39
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Mi-a spus o prietena buna ca am devenit foarte "mainstream" in alegerea cartilor.
So what, if I did? Am in lista inca si carti mari, unice, irepetabile, alea la care te gindesti cu respect, despre care n-ai curaj sa scrii doua rinduri...cum ar fi? cum ar fi...ar fi citeva: mai am inca pe lista Elias Canetti- Orbirea, Somnambulii lui Broch; Omul fara insusiri al lui Musil -il citesc acum, in paralel cu "mainstreamul", my dear friend (pina acum l-am tot aminat, sa ma mai maturizez-cind o fi si aia!)... imi place sa ma extaziez cind citesc o fraza perfecta, chiar daca vine din cele mai neasteptate surse. Sunt si eu doar un om din multime, n-am nimic care sa ma plaseze altundeva. @nefertiti: da, am vazut ca sunt patru carti ale lui Onetti, traduse la noi si publicate de Nemira. Ceea ce le voi citi pe toate. -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
28 Dec 2009, 07:49 PM
Mesaj
#40
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Revin abia acum, am vrut sa editez postul de mai sus pentru ca l-am scris cu oarece amaraciune, si de cite ori il vad simt un pic din amaraciunea aceea…dar nu conteaza.
Asa…Ce e atit de special la Onetti e felul ametitor in care stie sa povesteasca, felul unic in care alege cuvintele si le pune in fraza, cu un efect uimitor asupra celui care citeste. "..era nascut ca sa convinga, sa creeze atmosfera umeda si calduta in care infloreste prietenia si se accepta sperantele. Era nascut si pentru fericire, ori cel putin ca sa creada cu indaratnicie in ea, cu orice pret, in pofida vietii si erorilor ei. Era nascut, mai ales, si asta-i cel mai important, ca sa impuna transe de fericire intregii lumi. " " isi presimtea intotdeauna propria fata cu o clipa inaintea oricarei expresii, ca si cum si-ar fi putut-o privi si palpa. " " nu teama de singuratate, ci teama de pierderea singuratatii pe care o mobilasem cu senzatia puterii, cu un soi de noroc pe care zilele nu mai puteau niciodata sa mi-l dea ori sa mi-l compenseze."» "acolo, primavara creste in taina pe sub nea apoi sare brusc in sus si acopera totul ca o inundatie" As vrea sa stiu cum e sa scrii asa, cum e sa traduci un asemenea text- cum e sa citesti stiu! o fac cu mare bucurie, as vrea sa tina cit mai mult si imi rezerv portii pe mai tirziu, asa cum fac cu unele lucruri bune care imi plac mult de tot si la care ma gindesc ca la un premiu. Onetti are orasul asta imaginar- Santa Maria- care are ceva din aerul din Buenos Aires si ceva din cel din Montevideo, in care isi dospeste visele si le arunca in realitate sublimate in clipe unice, pline de poezie intunecata. Acolo oamenii nu sint aproape niciodata fericiti, cred ca pot intelege starea de fericire dar reusesc doar sa isi poarte cu gratie nebunia, dindu-ti de inteles ca esti privilegiat sa intri pentru putina vreme in lumea lor. Orasul e in stare sa izoleze in neantul uitarii femeia care te-a dezamagit, chiar daca acum locuieste doar la patru strazi mai incolo, gata, nu mai e, a sters-o de tot -din timp si din spatiu, si din orice farima de amintire. E undeva in carte o povestire in care o femeie, o aparitie stranie, plateste citiva oameni de teatru sa ii puna in scena o bucata dintr-un vis aparent fara noima, pe care l-a avut cindva, si in care s-a simtit pe deplin fericita. N-o intereseaza cit costa, vrea doar ca el sa ii fie decor pentru momentul ei de trecere dincolo, iar actorii din biata trupa scapatata de provincie nu inteleg ce e cu femeia asta, dar fac totul asa cum li se cere si inmarmuresc in final, intelegind totul in clipa din urma. Mai este una in care o pereche (cavalerul cu roza la rever si « cu indolenta in alerta si plina de sperante, cu o prietenie pentru viata mai batrina decit el »si piticuta cu burta la gura) isi face aparitia bulversind viata molcom-binecunoscuta a orasului; santamarienii ii cerceteaza suspicios ca pe o amenintare si le comenteaza fiecare miscare-el e prea curtenitor, ea e prea irezistibil de draguta, amindoi prea tineri si fericiti -lucru care nu poate dura la nesfirsit («…privindu-i trecind, noi adaugam dispretului o timida si calculata oferta de prietenie, intelegere si toleranta ») ; o alta in care un barbat trist, solitar si urmarit de vini mai mult sau mai putin imaginare legate de moartea fratelui, se simte atras fara scapare de o enigmatica pustoaica in rochie galbena, vesnic cu o bicicleta aparind si disparind printre grindurile de la malul unei mari iluzorii. Inca una in care un barbat isi savureaza razbunarea amara, peste ani, asistind la esuarea in banal (odata cu maturizarea) a unui adolescent insolent, care i-a distrus cu cruzime cindva planurile de casatorie cu sora sa, doar pentru ca el il credea nepotrivit si « prea batrin ». “Nimeni n-a iubit vreodata o femeie cu aceeasi intensitate cu care ii iubesc eu decaderea, modul definitiv de a trai cufundat īn viata murdara a oamenilor. Nimeni nu-i mai fascinat din toata inima decat mine de tresaririle lui fugare, de proiectele fara convingere pe care acest Bob distrus si distant le emite uneori si care nu-mi servesc decit ca sa masor precis pina unde s-a cufundat pe veci in noroi. Nu stiu daca in trecut i-am urat vreodata bun venit lui Ines cu atata bucurie si iubire cum fac zilnic cu Bob in lumea tenebroasa şi urat mirositoare a adultilor. (...) Ca pumnul de pamint de acasa, pozele cu strazi si monumente, ori cintecele pe care imigrantilor le place sa le ia cu ei, eu compun pentru el diferite planuri, convingeri si zile de miine, cu lumina si savoarea tarii din tinerete, de unde a venit cindva.” Splendid. Acest topic a fost editat de Tinkerbell: 28 Dec 2009, 07:53 PM -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
29 Dec 2009, 08:12 AM
Mesaj
#41
|
|
[Vera] Grup: Moderator Mesaje: 4.054 Inscris: 25 October 06 Din: pe plaja Forumist Nr.: 8.842 |
Toti sud-americanii scriu asa... Au un stil anume, care curge, da, asta cred ca e cuvantul potrivit. Indiferent despre ce ar vorbi, povestea curge, nu se opreste si te face sa citesti mai departe, chiar daca sunt lucruri banale, de fapt. Doar la unii portughezi am mai intalnit stilul asta. Sau, ma rog, unul foarte apropiat.
Eu citesc acum tot un sud-american: Jorge Edwards, Casa lui Dostoievski. O recomand, dar o sa scriu despre ea cand o termin. Un an nou cat mai bun si mai frumos sa ai! p.s. Stii ca vine Duke Ellington Orchestra la Bucuresti? -------------------- |
|
|
29 Dec 2009, 02:33 PM
Mesaj
#42
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Multumesc frumos de urari, un an minunat iti doresc si eu tie!
P.S. Sper sa apuc sa merg la mai multe concerte la anul, macar sa nu mai ratez Garana... -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
29 Dec 2009, 09:01 PM
Mesaj
#43
|
|
[kumarbi] Grup: Membri Mesaje: 1.047 Inscris: 24 October 08 Forumist Nr.: 12.188 |
Orasul e in stare sa izoleze in neantul uitarii post-it: de identificat pe harta. Acest topic a fost editat de kumarbi: 29 Dec 2009, 09:02 PM -------------------- Las cabezas frķas de la flor estįn lloviendo sobre mi corazón. Hoyo
del Oh de la ruina, cueva feroz del naufragado. ----------------------------------------------------------------------------- Usted tragó todo, como distancia. Como el mar, como tiempo. ”En usted todo se hundió! ^^^so not true! |
|
|
30 Dec 2009, 02:55 PM
Mesaj
#44
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
@ kumarbi:
Multumesc pentru vizita. Vreau sa pun aici la pastrare citeva bijuterii pe care le-am descoperit recent, autorul este George Almosnino: singuratatea serii prin fereastra deschisa caldura unui evantai punct un tipat deschide multe ferestre fereastra lui inchisa respiratie pe geamul inghetat pietre mangaiate noaptea de maini singuratice insistenta de a-ti apropia concretul cu un abur stari critice si perdelele ca femeile in fata ferestrei deschise tremurand remember noaptea stau si astept intoarcerea noptii uimire cand rana se usuca te gandesti la scoarta copacului si te miri ca poti umbla sa-i spunem nostalgie seara aceasta vanataie care dispare a doua zi confesiunea unui timid totdeauna m-am gandit: gura e o usa daca eliberez tipatul se prabuseste casa contrapunct iluzoriu anonimatul indarjita tacere a nemarginirii incapatanare sa incerci noapte de noapte cu indarjirea unui caine speriat sa spui adevarul cuiva care trece strada culpa citesc recitesc nimic nou cameleonul e in mine exercitii de a deveni obiect privesc picioarele scaunului inutile miscarii imi simt muschii incleindu-se lent sfidare sunt pedepsit sa stau in casa si sa scriu ah, grohaitul purceilor primavara capcanele culorilor speriat privesti zorile rosii ca o palma indarjita de frig semn de carte as vrea un om atat de drept ca linistea intr-o cladire gotica in labirint de la un timp tot caut dincolo de ceea ce se vede nu inceputul nu sfarsitul doar o usa vesti din tara indepartata si ingerii trec uneori incerc sa dorm cu ochii larg deschisi micile farse ale naturii o pasare voios colorata langa un pian spart urma pianistului cicatrizandu-se saltul in imediat cand nu mai ai ochelari te intrebi poate cineva sa treaca peste propria sa tacere intre doua oglinzi singuratatea ochiului unde au fost muntii ramane doar un nor infractorul nevazut pana la urma voi afla secretul dulapului unde intunericul imi incearca palariile o aproximativa descriere a vesniciei unde nu e culoare orice intalnire e posibila George Almosnino, sotul scriitoarei de succes Nora Iuga, a fost cultivat de prieteni, desigur, pe merit. A trecut prin scoala oniricilor, poezia si proza sa au ceva crepuscular, fantastic si pregnant,ca un vis-cosmar. Existentialist solitar, precum Strainul lui Camus, el a strabatut o cariera fara multa galagie, precum participari la cenacluri, festivaluri etc. Fara a fi un intimist, dimpotriva, era un mare mestesugar,un aurar, un slefuitor de lentile pentru eul poetic, original, neancorat la nici un curent modern, dar nici la realismul socialist, atit de pagubos pentru evolutia multor scriitori. Titlurile volumelor publicate: Laguna(1971), Nisipuri miscatoare (1979), Omul de la fereastra (1982), Poemele din fotoliul verde (1984), Marea liniste (1995 - postum). S-a nascut la 17 iulie 1936, la Bucuresti, a absolvit Facultatea de Istorie, a practicat diverse meserii, a publicat rar in presa literara, dar la Cartea Romaneasca, datorita lui Florin Mugur i-au aparut patru carti de poezie in circa un deceniu (1971-1982). A murit la 24 noiembrie 1994. In 1999 a aparut o antologie, in colectia Scriitori romāni, cu poeme de Almosnino. Creatii ale sale au fost traduse la Viena, Luxemburg, Basel. I-au fost prieteni si au scris despre el Florin Mugur, Constantin Abaluta, Miron Radu Paraschivescu (care l-a debutat la Ramuri Povestea vorbei), Dinu Flamānd, Gh. Grigurcu, Alex Stefanescu, iar postum, l-au cultivat Aura Christi, Octavian Soviany, Mariana Marin, Daniel Banulescu, Valeriu Mircea Popa, unii dintre ei revendicandu-se de la poezia domnului Nino, cum i se spunea in viata. Regretata Mariana Marin scria:Pentru a-si pastra memoria si identitatea, poezia romāneasca contemporana a avut nevoie de umarul stabil si puternic al seniorilor discretiei. George Almosnino a fost si este unul dintre ei. (extras dintr-un articol semnat Boris Marian si aparut in decembrie 2006) Citeva articole dedicate, din Observatorul cultural: Constantin Abaluta despre Almosnino Octavian Soviany despre Almosnino Forta si intelepciunea unui timid si sotia: Nora Iuga Nora Iuga din nou -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
7 Mar 2010, 11:04 PM
Mesaj
#45
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Un alt Nino extraordinar: Ion Stratan.
viaţa şi moartea S-a īnecat Buddha cu un bob de orez - spun bătrānii. Binecuvāntat fie Buddha binecuvāntat bobul, binecuvāntaţi bătrānii. Binecuvāntate cuvintele care ne dau voie să vorbim despre moarte. Atāţia prieteni am acolo, īncāt nu ştiu dacă sunt mort sau sunt viu. Visez uneori că istoria se repetă viaţa se repetă vorbele se repetă Alteori nu visez, ca un pumnal sfāşiind o mătase mă trezesc cu rouă pe piept. Ca un cuţit, ca un pumnal străluceşte gheaţa īn inima mea. Am iubit, am urāt şi n-a fost destul. Unde ne duci viaţă Saturată de timp ? Mă bucură copiii crescānd Mă īntristează bătrānii murind. Aici stau, īntre două anotimpuri cu crucea pe piept şi hainele Puse īn rānduială. Părul creşte, unghiile cresc Dar n-am timp să observ asta. Vinul trece, apele rămān Dar n-am timp să observ asta. Viaţa trece, numai moartea rămāne. Dar n-am timp să observ asta. (din volumul DE PARTEA MORŢILOR, Ed. liberART, 1998) "Ion Stratan a fost nu numai unul dintre cei mai importanti poeti romani si europeni (si stiu bine ce spun cand afirm asta), dar si un spirit critic, lucid, analitic si sintetic, o raza imaculata care a strabatut ceturile unor vremi revolute. A fost un mare inovator, un cautator de aur care a descoperit diamantul reflexivitatii elegiace. O faptura sensibila, un june rupt parca din alta epoca, un erou de capa si spada, un degustator fin al desenelor ce animau perioada studentiei noastre de pe la mijlocul anilor 70, un indragostit de viata, de muzica, de cuvintele ce lui ii pareau un miraculos joc al ielelor - iata doar una din ipostazele in care imi apare poetul." (Traian T. Coşovei) "Ion Stratan este o legendă literară, īn frumoasa tradiţie a lui Labiş şi Nichita Stănescu. Foarte important ca poet, Stratan a fost şi un personaj incomparabil. Omul era la īnălţimea operei... Sunt cazuri, mai rare īn rāndul poeţilor, cānd autorul este eclipsat total de operă. Mă gāndesc la Blaga, Bacovia, Pillat, dar şi la prozatori ca Rebreanu şi Ştefan Bănulescu... Geo Bogza şi Zaharia Stancu, din contră, şi-au dominat cu autoritate opera. Aceasta din urmă este situaţia cea mai puţin prielnică pentru posteritatea creaţiei. Cum spuneam, Stratan a fost, dacă putem spune aşa, egal cu propria poezie. Īn al doilea rānd, autorul nostru a fost de departe cel mai dificil poet optzecist... Textele sale mai mult ascund, decāt arată, deosebindu-se, prin aceasta, de Coşovei, Iaru, Cărtărescu, Muşina." (Şerban Tomşa) S-a născut la 1 octombrie 1955 īn comuna Izbiceni, din judeţul Olt şi a murit īn mod tragic, sinucigāndu-se īn apartamentul său din Ploieşti, la 19 octombrie 2005. De aceea, nu mai pot fi citite decāt īntr-o anumită cheie premonitorie titlurile cărţilor sale sau versuri precum: "Viaţa asta, moarte īnceată / Şi viaţa cealaltă, o moarte iute / Nu mai pot, nu mai vor pe-ncercate/ Primat să-şi dispute / Nu mai vrea lumea cealaltă să se opună aici / Şi nici existenţa nu vrea sa mai pară / Un gol de furnici/ S-au săturat existenţele / De-atāta vid / Haide şi tu, prag īntre dānsele / Să aluneci avid." ("Moarte īnceată", din volumul "Spălarea apei", Editura Eminescu). De altfel, īn ultimii ani, Ion Stratan a publicat cu o febrilitate luată de unii drept inexigenţă, de alţii ca o revarsare a adāncului său poetic, īmpiedicat să publice timp de un deceniu de către autorităţiile comuniste. A absolvit īn 1981 Facultatea de Limbă şi Literatura Romānă a Universităţii din Bucureşti. Īn timpul studenţiei a fost membru al cenaclului "Amfiteatru", apoi al "Cenaclului de Luni" condus de criticul literar Nicolae Manolescu şi al "Cenaclului I.L.Caragiale" din Ploieşti. A fost cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme cānd ceilalţi optzecisti īncă īşi pregăteau ucenicia. A fost redactor şef al revistei Contrapunct şi bibliotecar la Biblioteca "Nicolae Iorga" din Ploieşti. Este unul dintre optzeciştii care a luat poezia īn serios, consacrāndu-i viaţa. Prieten cu Nichita Stănescu, considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a recurs şi la izvorul celuilalt mare ploieştean al Rāsu-plānsului, Ion Luca Caragiale, dar īn tonul sumbru al berlinezului sensibil la dezastrul din 1907. Ion Stratan a fost īnmormāntat la Cimitirul Bellu din Bucureşti īn ziua de 22 octombrie 2005, īn vecinătatea nu foarte īndepărtată a bătrānului Nichita, fiind condus pe ultimul drum de către rude, prieteni, co-generi optzecişti şi scriitorii importanţi contemporani. Avea, la fel ca Nichita, numai 50 de ani. (sursa: wikipedia) Īn capcana limbajului Īn capcana limbajului mă-nvārt ca o fiară - deşi nu-mi pasă prea mult ce-i afară- Mai mănānc o consoană, un pleonasm Conjug verbe vechi, ce-mi dau astm Şi păstrez concordanţa timpului īntre Ce s-a-ntāmplat şi ce era să se-ntāmple De nu erai, de nu eram, de n-am fost Şi găsesc īn toate astea un rost Fără rest cum cuvintele īnsele Au venit şi mi s-au plāns, Plānsele. Preziceri Nu puteam să lipsesc astă seară La petrecerea ce-o dau pentru mine Sub o scenă īn mare acvariu Voi prinde īn păr crengi marine Şi nu voi pleca şi nu voi pleca Şi nu voi sta şi nu voi sta -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
31 Mar 2010, 03:34 PM
Mesaj
#46
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
-------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
9 May 2010, 08:28 PM
Mesaj
#47
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Cumva īn continuarea postului de mai sus, de subliniat cu roşu că Mircea Ivănescu a tradus magistral minunea asta:
Robert Musil - Omul fără īnsuşiri Ed. Univers, 1995 Nu mă pricep să scriu despre cartea asta, adică orice aş scrie mi se pare prea puţin şi prea stāngaci. E din galeria cărţilor majore despre care niciodată nu spui destul, cu care te simţi norocos că te-ai īntīlnit şi despre care ştii de la bun īnceput că trebuie recitită, pentru că acum, chiar dacă nu te grăbeşti cu cititul, eşti abia la primul nivel de īnţelegere. Două cronici, de văzut: Stelian Ţurlea, īn Ziarul de duminică Ilinca Ilian, īn Contrafort şi ar mai fi multe altele, n-am avut răbdare să le aleg. Un fragment superb, la care m-am īntors de vreo trei ori: O rază fierbinte şi zidurile care s-au răcit ...Privi īn jurul lui, observīndu-şi mediul īn care trăia. Toate aceste linii circulare, īncrucişate, drepte, curbe şi īmpletite din care este alcătuit interiorul unei locuinţe şi care se strīnseseră īnconjurīndu-l, nu erau nici un produs al naturii, nici al vreunei necesităţi lăuntrice, ci erau pīnă la ultimul detaliu īnţepenite īntr-o supraabundenţă barocă. Curentul şi bătaia inimii care īnsufleţesc fără īncetare toate lucrurile, construind mediul nostru, se opriseră o clipă. Eu nu sīnt decīt īntīmplătoare, īi rīnjea īn faţă necesitatea; eu nu arăt īn esenţă altfel decīt ca o faţă nemīncată de eczemă, dacă mă priveşti fără prejudecată, īi mărturisea frumuseţea. Īn fond, nu era vorba de prea mare lucru; un lucru căzuse, o sugestie se risipise, un lanţ de obişnuinţă, aşteptare şi īncordare se rupsese, un echilibru fluid, tainic īntre emoţie şi lume fusese tulburat. Tot ceea ce simte şi face cineva se īntīmplă īntr-un fel īn direcţia vieţii, iar cea mai mică abatere īn afara acestei direcţii este diferită sau īnfricoşătoare. Lucrurile stau de altfel tot aşa pur şi simplu şi cīnd mergi pe propriile picioare: īţi ridici centrul de greutate, īl īmpingi īnainte şi īl laşi să cadă; īnsă un detaliu cīt de mic schimbat, o timiditate cīt de vagă īn faţa acestui abandon cu care te-laşi-să-cazi-īn-viitor sau pur şi simplu uimirea īn faţa acestei inerţii şi nici nu mai poţi să stai drept! Nu trebuie pur şi simplu să te gīndeşti la asta. Şi Ulrich īşi dădu seama că toate momentele care īnsemnaseră ceva important īn viaţa lui īi lăsaseră un sentiment asemănător cu acesta. Īn stradă făcu semn unui comisionar şi-i dădu biletul. Era cam ora patru după amiază şi hotărī să facă drumul pīnă acolo īncet, pe jos. Ziua aceea primăvăratecă de toamnă īl īncīnta. Aerul fierbea parcă. Pe chipurile oamenilor era parcă un păienjeniş tremurător. După īncordarea monotonă a gīndurilor sale din ultimele zile se simţea acum transportat ca dintr-o celulă īntr-o baie molatecă. Se străduia să meargă liniştit, destins. Tot ceea ce e gata de īncordare şi de luptă īntr-un trup omenesc bine exersat prin gimnastică i se părea astăzi neplăcut ca faţa unui bătrīn comedian care e adesea īncărcată de pasiuni mimate, neadevărate. Īn acelaşi fel strădania sa spre adevăr īi umpluse eul lăuntric cu formele de mobilitate ale spiritului, i-l divizase, echilibrat exercitīndu-se unele īmpotriva altora, şi-i imprimaseră, la drept vorbind, o expresie nedevărata şi teatrală, aşa cum capătă toate, chiar şi sinceritatea, īn momentul cīnd devine obişnuinţă. Astfel se gīndea Ulrich. Curgea ca un val printre alte valuri surori, dacă se poate spune aşa; şi de ce nu s-ar putea spune, dacă un om care s-a īnsingurat prin muncă se īntoarce īn compania celorlalţi şi resimte fericirea de a curge īn aceeşi direcţie cu semenii săi! Īn astfel de momente s-ar putea ca nimic să nu fie mai departe de gīndurile oamenilor decīt ideea că viaţa pe care o duc ei şi care īi duce pe ei nici nu-i interesează prea mult pe oameni, nu-i interesează īn fundul inimii lor. Şi totuşi lucrul acesta īl ştie oricare om, atīta vreme cīt e tīnăr. Ulrich īşi mai amintea cum i se păruse o zi ca aceasta, pe străzile de aici, cu zece sau cincisprezece ani īnainte. Pe atunci totul fusese īncă o dată splendid şi totuşi se simţea foarte lămurit īn această dorinţă clocotitoare un fel de presimţire chinuitoare de captivitate; un sentiment neliniştitor, spunīndu-i, tot ceea ce vreau eu să realizez, mă realizează pe mine; o bănuială chinuitoare că īn lumea aceasta afirmaţiile neadevărate, neglijente şi din punct de vedere personal lipsite de importanţă vor avea un ecou mai puternic decīt cele mai sincere şi adevărate. Frumuseţea aceasta? te gīndeai atunci foarte bine, dar este ea a mea? Este adică adevărul pe care-l cunosc eu adevărul meu? Ţelurile, glasurile, realitatea, toată fascinaţia aceasta, care te ispiteşte şi te poartă cu ea, pe care o urmezi şi īn care te arunci cu capul īnainte; - este deci asta realitatea reală, sau nu se arată din ea nici acum nimic mai mult decīt un suflu intangibil care pluteşte asupra realităţii care ţi se oferă? Diviziunile şi formele dinainte făcute ale vieţii sīnt cele care arată distincte neīncrederii noastre, ceea ce revine mereu asemănător cu sine insuşi, preformaţiunile transmise din generaţie īn generaţie, limbajul gata format nu numai al limbii, ci şi al senzaţiilor şi al emoţiilor.[...] S-ar putea ca pentru cei mai mulţi dintre oameni să constituie o plăcere şi un sprijin faptul că pot găsi lumea gata făcută, prefabricată, cum ar veni, pīnă la cīteva mici detalii personale şi n-ar trebui să se pună īn nici un fel la īndoială nici faptul că ceea ce persistă īn īntregul său este nu numai conservator, ci constituie chiar fundamentul oricărui progres şi revoluţii, cu toate că trebuia să se adauge şi acea stīnjeneală adīncă, umbroasă, pe care o simt īn această situaţie oamenii care trăiesc pe cont propriu. Ulrich īşi dădu deodată seama, īn timp ce contempla cu deplină īnţelegere a subtilităţilor arhitectonice această construcţie sacră (era īn faţa unei biserici), că fără voia lui era silit să se gīndească şi că la fel de bine oamenii ar fi putut să se apuce să-şi mănīnce semenii, īn loc să construiască asemenea minunăţii demne de admirat sau de a lăsa pur şi simplu să existe mai departe. Casele din jur, bolta cerului deasupra, īn totul o armonie dicibilă a tuturor liniilor şi spaţiilor, care atrăgea şi ducea mai departe privirea, aspectul şi expresia oamenilor care treceau pe jos pe sub toate acestea, cărţile şi morala lor, copacii de pe marginea străzii... toate acestea sīnt īntr-adevăr uneori la fel de ţepene ca nişte paravane spaniole , şi la fel de dure ca nişte ştampile tipografice şi atīt de nici nu se poate spune altfel decīt desăvīrşite atīt de desăvīrşite şi īncheiate, īncīt nu mai eşti faţă de toate astea decīt o ceaţă prisosind, o mică suflare expirīnd dintr-o gură, de care Dumnezeu nu mai are grijă. Īn acea clipă el īşi dorea să fie un om fără īnsuşiri. -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
21 May 2010, 06:41 PM
Mesaj
#48
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Am găsit-o! Am căutat-o mult, am dat un anunţ şi aici pe Han, mai demult, dar abia acum am reuşit s-o găsesc:
Ramon Gomez de la Serna- Omul pierdut Editura Fabulator- 2004, trad. Radu Niciporuc Ramon Gomez de la Serna a intrat la noi tārziu, abia īn 2004. Cānd am citit pe liternet.ro prezentarea cărţii, am fost uimită că nimeni nu se gāndise mai repede să traducă un scriitor căruia īn lumea literară hispanică i se spune simplu şi fără posibilitatea niciunei confuzii, "Ramon". Şi s-a īntīmplat datorită īntīlnirii dintre doamna Ioana Zlotescu Simaru, o autoritate īn domeniul studierii operelor complete ale lui de la Serna chiar acasă la el, īn Spania, şi Radu Niciporuc, traducătorul şi cel care şi-a inaugurat editura chiar cu Omul pierdut al lui Ramon Gomez de la Serna. Ramon, inventatorul acelor mici bijuterii numite greguerias, m-a dus cu gīndul la Quevedo īncă de la primele rīnduri ale acestei cărţi. Mi-a plăcut ce spune Caligraf despre el, şi linkurile puse de el acolo, pe blog. Pānă unde am ajuns eu cu lectura, cartea e o nebunie, o sfidare, un afront adus regulilor de orice fel, logicii, convenţiilor, cuminţeniei, banalului cotidian. M-a pierdut şi m-a regăsit de mai multe ori, şi probabil tot aşa va fi pīnă ajung la final. E năucitoare. Un şir de interferări, de pătrunderi subtile īn poveşti de viaţă şi de moarte -mai ales de moarte- ale unor personaje rătăcite, enigmatice, neīnţelese, captive ale unor cuşti nevăzute. "Omul meu pierdut este pierdut pentru că este bun, e cel ce nu vrea să creadă īn convenţional, cel ce nu cedează īn faţa dezgustului pe care i-l trezeşte lupta cu o viaţă sordidă, īmpărţită īn tagme, cel ce preferă īn locul lucrurilor obişnuite şi clasate, informul, ropotul pur de observaţii, halucinaţii şi frunze uscate ce străbat paginile cărţii, confesionalul insolent şi dezagreabil al vieţii. Omul meu pierdut e o mulţime incalculabilă de oameni pierduţi ce au nevoie de această carte, care nu este o farsă ci lectura cerută de cei care neputīnd citi alte cărţi, o solicită pe aceasta pentru a compensa aciditatea şi apatia īn care au fost aruncaţi de o lume idioată şi īnşelătoare. "Poate am izbutit să fiu la unison cu aceste suflete extenuate ce nu vor să ţină seama de romancierii dogmatici. Aceşti cititori mă interesează mai mult decīt cei manieraţi, cărora le plac cărţile cu subiect liniar, pline de naivităţi demodate ce nu mai pot fi crezute. Cred că vor putea citi această carte stimulaţi de plictisul vieţii. Ei sīnt cei ce-mi insuflă curajul de a-mi pune īn practică teoria conform căreia romanul trebuie să fie un lucru rău, capabil să se transforme īntr-unul bun, operīnd prin cataliză īn maniera bizară prin care zahărul arde doar dacă i se adaugă puţină cenuşă. Asta īnseamnă să fii scriitor, să te īntorci din teatrul vieţii īnfruntīndu-te cu īntreaga realitate, formulīnd răspunsuri mai mult sau mai puţin stupide lucrurilor fără răspuns, respingīnd, desigur, soluţia ce ni se oferă: de a ne dormi liniştiţi moartea, ca pe un somn fără deşteptare. Scriitorul nu se poate duce la culcare, pentru că vrea să fie treaz īnainte de venirea morţii şi năzuieşte să fie treaz şi la venire, şi după venirea ei. Literatura de tunel este literatura fidelă destinului ei şi trebuie să consiste dintr-un ansamblu de farse geniale, de extravaganţe, de alchimii ale unui Faust care să nu-şi fi vīndut -asta īn niciun caz!- sufletul diavolului.... Nu sīntem altceva decīt mister: nu trebuie să fim altceva decīt mister, pentru că este singurul care īncurajează şi dă demnitate vieţii. Dar nu misterul unei intrigi sau al unei prezumţii, ci toate misterele. A explora misterul, a descifra misterul, acesta e singurul contrast impunător al vieţii. Un scriitor īn labirintul de coridoare al destinului: iată senzaţionalul. Acţionăm asupra misterului vieţii pentru a dobīndi memoria imemorială din misterul morţii, iar acest lucru nu poate fi decīt un har al lui Dumnezeu acordat omului, căci singurul roman bun, amuzant şi dramatic, este romanul "Cosmos" scris de El. Pentru asta să mă ierte Dumnezeu." Acesta este Ramon Gomez de la Serna. -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
21 May 2010, 06:55 PM
Mesaj
#49
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 1.281 Inscris: 3 March 06 Forumist Nr.: 7.944 |
Te face sa simti cum ard cuvintele.
|
|
|
7 Aug 2010, 11:05 PM
Mesaj
#50
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Max Frisch Numele meu fie Gantenbein Editura Polirom, 2003 Trad. Ondine- Cristina Dăscăliţa Aceasta ar putea fi -cumva- povestea adevărată a lui Filemon şi a preaiubitei lui soaţe, Baucis, văzuta prin globul de cristal al tuturor posibilităţilor. Filemon şi Baucis -ştiţi deja- sunt cei doi soţi care s-au iubit pāna la moarte şi dincolo de ea, cerāndu-i lui Zeus fericirea ultimă, aceea de a īnchide ochii īn aceeaşi clipă, astfel ca niciunul dintre ei să nu fie nevoit să suporte nicio clipă de viaţă fără celălalt. Şi au căpătat nemurirea, aşa e legenda. Cartea lui Frisch face un portret mişcat al vieţii de cuplu, o imagine incompletă a cātorva poveşti de iubire cu aromă de Wong Kar Wai, fragmentată de dese şi derutante hiaturi. Femeile lui Wong Kar Wai: siluete īnvăluite īn mister, parfum fin şi foşnet de mătase. Bărbaţii... Aici ne rupem de film. Avem naratorul, care īn atotputernicia-i auctorială īncepe fiecare scenariu cu un intransigent Īmi imaginez..., după care aruncă datele problemei aşa cum ai arunca zarurile, aşteptānd să hotărască hazardul. Dacă ar fi fost aşa? Sau aşa? Ce ar fi să mai avem o variabilă aici? Pentru el e chiar interesant să urmărescă noul curs al poveştii (probez poveştile ca pe haine!) desprinzāndu-se cumva din fiecare personaj ca un alter-ego critic, o variantă care se arată de cele mai multe ori dezamăgită de fragilitatea originalului. Relaţia primordială dintre bărbat şi femeie, cum funcţionează , ce legi o guvernează şi cum face din noi nişte fiinţe pe care nu le mai īnţelegem- cam de aici īncepem, aici e capătul firului. Avem un domn care ajunge cāndva printr-un concurs de īmprejurări să poată alege dacă īşi va continua viaţa aşa cum īl ştie toată lumea sau... ca orb. Nimeni nu ştie că de fapt, el nu e orb, aşa că poate vedea lumea īn alt fel, exact aşa cum e ea cānd nu ştie că cineva observă. Numele lui fie Gantenbein. E suficient atāt. Fascinantă treabă, să vezi fără să fii bănuit că vezi. Totul şi toate īn jur se arată cu adevărata faţă, nemaiavīnd grija măştii. Prietenii, rudele, oamenii de care te loveşti tot timpul, femeia iubită, tu īnsuţi- cāţi vor trece testul adevărului? Mai avem cāteva figuri masculine dintre care cea a lui Enderlin se detaşează, el fiind genul de intelectual rasat, discret, elegant, care din principiu evită complicaţiile existenţiale şi care se simte irepresibil atras de o femeie necunoscută, īntr-o seară ploioasă, īntr-un bar slab luminat, rupt parcă din Reconstruction-ul lui Boe, sau dintr-un film de Wong Kar Wai: aceasta e una dintre (im)posibilele poveşti create de mintea lui Gantenbein cu şi despre soţia lui, despre care īşi imaginează că inevitabil va găsi la altul ceea ce nu are, sau nu este Ganteinbein. Dar dacă nu e aşa? Ar putea fi la fel de bine doar povestea unei experienţe, spusă de un barman unui domn necunoscut care aşteaptă pe cineva, īntr-o seară ploioasă. -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
24 Aug 2010, 08:01 PM
Mesaj
#51
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Astăzi e 24 august, ziua īn care s-a născut Jorge Luis Borges.
Infernul, I,32 "Din zorii zilei şi pānă la lăsarea nopţii, către sfārşitul veacului al XII-lea, un leopard vedea nişte tăblii de lemn, drugi verticali de fier, chipuri de bărbaţi şi femei care nu erau niciodată aceleaşi, un zid gros şi, poate, un şanţ de piatră acoperit cu frunze uscate. Nu ştia, nu putea şti, că jinduieşte iubire şi cruzime şi aprinsa dorinţă de a sfāşia pānă şi vāntul care aduce cu el iz de cerb, īnsă ceva īnlăuntrul lui simţea că se īnăbuşă şi că se răzvrăteşte, iar atunci Dumnezeu īi glăsui īntr-un vis: Trăieşti şi vei muri īn temniţa aceasta pentru ca un om pe care eu īl ştiu să te privească de un anumit număr de ori şi apoi să nu te poată da uitării şi să-ţi pună făptura şi simbolul īntr-un poem, care īşi are locul precis īn urzeala universului. Īnduri captivitatea, īnsă vei dărui acelui poem un cuvānt. Dumnezeu, īn vis, ilumină grosolănia fiarei şi aceasta īnţelese pricinile şi īşi īncuviinţă destinul, dar nu găsi īnlăuntrul ei, cānd se trezi, decāt o īntunecată resemnare, o curajoasă ignoranţă, căci mersul lumii este prea complex pentru naivitatea unei fiare. După ani, la Ravenna, Dante īşi trăia clipele de pe urmă, la fel de nejustificat, la fel de singur ca oricare alt om. Īn clipa unui vis, Dumnezeu īi dezvălui tainicul rost al vieţii şi migalei sale; Dante, uimit, află īn sfārşit cine era şi ce era şi binecuvāntă amărăciunile īndurate. Tradiţia povesteşte că, la deşteptare, simţi că a primit şi a pierdut un lucru infinit, ceva ce nu putea recupera şi nici măcar īntrezări, căci mersul lumii este prea complex pentru naivitatea unui om." din volumul Făuritorul, 1960 -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
31 Aug 2010, 07:53 PM
Mesaj
#52
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 1.281 Inscris: 3 March 06 Forumist Nr.: 7.944 |
Muriel Barbery Eleganta ariciului Am primit-o de curand , imi place tare. E chiar ...delicioasa. Sper sa revin dupa. Imi place mult locusorul asta al tau, am citit prima oara aici de ea, o asteptam, am tinut minte. E ca o harta a micilor frumuseti. Mai scrie. edit. si locusorul si cartea. ca harta. Acest topic a fost editat de factura: 31 Aug 2010, 07:55 PM |
|
|
6 Sep 2010, 07:45 PM
Mesaj
#53
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 1.281 Inscris: 3 March 06 Forumist Nr.: 7.944 |
Am terminat-o. Nu stiu ce de am scris atunci, in 31 august, ca o sa revin. Nu am nimic de spus. Am uitat sa vorbesc, cum sa vorbesc despre carti. Sunt coplesita de ...frumusete. A cartii, a lumii.
De fapt, nu mai vin aici, nu vreau sa tulbur linistea coltului, voiam doar sa -ti mai las scris asta: "..." Ma mir de fiecare data cand citesc o carte de care stiam, care astepta cuminte in biblioteca, care nu ma striga. O citesc, ma invaluie cu lumea aia a ei si apoi trec rusinata pe langa toate cartile aliniate acolo si ma simt ca si cum exista milioane de vieti langa mine, in casa mea, atat de aproape. Si imi pare rau ca le uit des. Eleganta ariciului e despre frumusetea. *** *si la tine, mai sus exercitii de a deveni obiect privesc picioarele scaunului inutile miscarii imi simt muschii incleindu-se lent George Almosnino |
|
|
8 Sep 2010, 11:26 PM
Mesaj
#54
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Te astept aici cu mare drag, oricind.
Voi reveni, sint tot pe fuga zilele astea. -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
13 Dec 2010, 07:25 PM
Mesaj
#55
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Dubravka Ugresic - Ministerul durerii Ed. Polirom 2010 Trad. Octavia Nedelcu Am ajuns la cartea asta căutīnd o alta (tot a ei), "Muzeul capitulării necondiţionate", la care ajunsesem eu de aici. Sau de aici, nu mai ştiu, că am vizitat multe locuri pe net atunci. Incredibil de tristă poveste. Nici nu mă aşteptam la altceva, fiind vorba despre refugiaţi din fosta Iugoslavie care īncercă să-şi refacă vieţile prin alte părţi ale lumii. Pot spune că stilul de povestitoare al Dubravkăi Ugresic e simplu, direct, fără ocolişuri, taie ca lama unui cuţit bine ascuţit. Simţi că te afli īn prezenţa unei femei excepţionale, inteligente, educate, care-ţi spune cum e să-ţi recompui viaţa din cioburi după ce ai pierdut tot: locurile dragi, familia, prietenii din copilărie, limba īn care te-ai născut. Cum e să trăieşti tot timpul cu urma unei palme pe faţă. Se īntreabă din cīnd īn cīnd cine e vinovat de destrămarea fostei Iugoslavii, cine e cel care a transformat un popor īntreg īntr-o mare de umbre rătăcitoare prin lume. Numai cei din boxa acuzaţilor, dacă au avut ghinionul să fie prinşi? Nimeni nu se socoteşte vinovat, normal. "Mă īntrebam ce se īntīmplase cu sutele de mii de oameni anonimi, fără sprijinul cărora războiul nu ar fi avut loc. Oare ei nu se simţeau vinovaţi? Ce era cu panica aceea generală care i-a cuprins pe politicieni, diplomaţi, īnalţi funcţionari şi militari străini de au dat năvală īn ţara noastră? Erau plătiţi regeşte, īn afară de bani, au dobīndit şi aura salvatorilor, iar apoi şi accesul pe o treaptă superioară īn ierarhia instituţională a ONU sau oricare alta. Iar Croaţia şi Bosnia erau simple locuri de muncă cu multiple avantaje. Hotelurile nu erau chiar atīt de proaste, mīncarea era bună, litoralul Mării adriatice aproape. Oare ei se simţeau īn vreun fel vinovaţi? Şi ei īşi făceau pur şi simplu treaba. Criminalul acela din munţi, lunetistul care a īmpuşcat o femeie de pe o stradă oarecare din Sarajevo, şi el īşi făcea treaba. Foto-reporterul străin care filmase femeia- fără să-i dea prin gīnd să cheme o ambulanţă (ca să primească ulterior pentru imaginile sale incitante premiul īntīi la concursul pentru fotografia de război a anului)- şi el īşi făcea treaba. Sărmana femeie care se chircea pe trotuar īn vreme ce din ea gīlgīia sīngele, chiar şi ea, fără să ştie, īşi făcea treaba īn spectacolul autentic al războiului." Am citit-o greu, cu hopuri, am īnchis-o cu sentimentul că ar trebui să ne mai gīndim cīnd ne simţim nemulţumiţi de viaţa noastră. Noi măcar putem alege. -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
19 Dec 2010, 01:36 PM
Mesaj
#56
|
|
Vataf Grup: Membri Mesaje: 244 Inscris: 2 November 10 Din: Arad Forumist Nr.: 18.990 |
Salutari
Dupa subtirimea acestui topic, ne putem da seama ca putina lume se mai oboseste sa citeasca. Media a cam acaparat (din pacate) totul.. As fi interesat si eu in continuare sa aflu ce merita cumparat si citit. Daca imi permiteti, pentru cei pasionati de genul turism extrem-aventura, as incerca sa fac si eu o recomandare - "Luptand cu imposibilul" de Mike Horn. Editura RAO. As fi curios de niste recenzii la aceasta carte... |
|
|
8 Jan 2011, 10:32 PM
Mesaj
#57
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Jean-Claude Carriere, Umberto Eco - Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi Humanitas, 2010 Am ajuns la cartea asta pentru că cineva (foarte drag mie) din familie o căuta, am găsit-o eu şi am aruncat o privire īnăuntru. Cine ar fi putut discuta pe tema asta mai īnfocat ca aceşti doi domni un pic săriţi (cānd vine vorba despre carte, desigur, altfel nu ştiu cāt de săriţi sunt)? Carte de vizită, pe scurt: Jean-Claude Carriere este istoric, scriitor, scenarist (colaborator statornic al lui Bunuel, cu care a lucrat la “Le charme discret de la bourgeoisie“, “Belle de jour”, printre altele), actor –ameţeşti cānd īi citeşti cv-ul. Şi bibliofil, desigur. Pe domnul Eco īl rugăm să nu se supere dacă īl sărim de data asta, īl cunoaşte toată lumea destul de bine. Despre ce se discută: despre cărţi, sub orice formă, dacă a trecut sau nu vremea cărţii tradiţionale, pe suport de hārtie, despre cum va arăta biblioteca viitorului şi tot aşa. Surpriza este că aceşti oameni sunt atāt de convinşi de veşnicia cărţii (sub forma tradiţională sau sub orice formă asemănătoare acesteia) că nici nu acordă prea multă importanţă īntrebării obsedante dacă nu cumva răspāndirea pe scară largă a comunicării electronice va duce la moartea cărţilor aşa cum le ştim noi, cu file foşnitoare. „Cartea este ca lingura, ciocanul, roata sau dalta. Odată inventate, nu pot fi ameliorate semnificativ. Nu se poate inventa o lingură mai bună decāt o lingură. Cartea a dovedit ce poate şi nu vedem un alt obiect mai bun pe care l-am putea crea pentru aceeaşi īntrebuinţare. Poate vor evolua elementele sale, poate că paginile nu vor mai fi de hārtie. Dar cartea va rămāne ce este.” Eco spune asta. Acestea fiind spuse şi subliniate, discuţia trece īn continuare către evoluţia cărţii de-a lungul timpului. Aici e marea bucurie şi plăcere a celor doi, din cānd īn cānd īntrerupţi de moderator (Jean-Philippe de Tonnac) care īi scoate discret pe cei doi către alte limanuri atunci cānd cad victime ale unei perioade mai ofertante din istoria cărţii, cum e cea a evului mediu, de exemplu. Mi-a plăcut cu predilecţie Carriere. Mult mai reţinut cu potopul de titluri īn comparaţie cu Eco şi făcānd des trimiteri la arta cinematografică, a dat discuţiei o notă de varietate binevenită. La īntrebarea ce şi-ar dori mai mult īn viitor, ca bibliofil şi iubitor de cărţi, a spus că visează să descopere un codex maya. (Īn 1964, ajuns īn Mexic pentru prima oară, a aflat că fuseseră inventariate vreo sută de mii de piramide maya, din care doar trei sute au fost cercetate. E de īnţeles de ce visează aşa ceva, e chiar foarte posibil să se īntāmple). Şi unde mai pui că are şi o colecţie impresionantă de cărţi de poveşti şi legende, vă daţi seama ce minunăţii o fi avānd omul ăsta acasă? La aceeaşi īntrebare, Umberto Eco spune că ar vrea să descopere un exemplar al primei cărţi tipărite, biblia lui Gutenberg. Simpla evocare a acestei cărţi rarissime e prilej de visare pentru bibliofili. Cīnd vine vorba despre cărţile adunate de-a lungul anilor, J.C.C spune: "Nu de puţine ori, mi se īntāmplă să merg īntr-o cameră īn care am cărţi şi să le privesc, pur şi simplu, fără să ating vreuna. Primesc atunci ceva ce nu pot exprima īn cuvinte. Mă tulbură şi īn acelaşi timp mă linişteşte." Şi la final, un gānd frumos al lui Paul Claudel din La Philosophie du livre (eseu publicat īn 1925), citat de acelaşi J.C.C: "Ştim că lumea este un text, iar acest text ne vorbeşte, cu smerenie şi cu bucurie, despre propria sa absenţă, dar şi despre prezenţa eternă a altcuiva, anume Creatorul ei." Acest topic a fost editat de Tinkerbell: 8 Jan 2011, 11:42 PM -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
10 Jan 2011, 12:36 PM
Mesaj
#58
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 18.844 Inscris: 30 January 04 Din: EU Forumist Nr.: 2.042 |
Despre romanul " Frumosii nebuni ai marilor orase " un interviu cu Fanus Neagu aici .
-------------------- Un prost gaseste intodeauna unul mai prost , care sa-l admire
Nicolas Boileau |
|
|
1 Feb 2011, 09:59 AM
Mesaj
#59
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Gheorghe Crăciun - Trupul știe mai mult. Fals jurnal la Pupa Russa (1993-2000) Ed. Paralela 45, 2006 Gheorghe Crăciun mi-a pus īn față, prin Trupul știe mai mult, cea mai profundă carte (a unui scriitor romān) cu care mi-a fost dat să mă īntīlnesc īn ultima vreme. Păstrīnd proporțiile, mi s-a părut că citesc un alt fel de Cioran: īntors către sine, concentrat pe propriile neputințe, lașități, deziluzii, limite. Fascinat de relația de corp-text, ii acordă tot timpul petrecut īn fața caietelor pe care īși īnșiruie gīndurile īn timp ce lucrează la romanul Pupa russa (roman despre care s-a spus că a atins subtilități incredibile ale psihologiei feminine, așa īncīt e greu de crezut că a fost scris de un bărbat). Interviu acordat lui Marius Chivu in 2006, aici ”Continuīnd notația de ieri noapte: Eu nu am teme, am doar obsesia de a ajunge la ele, īntr-o stare de puritate absolută care nu este aceea a ideii, ci a trupului. Ce ciudat! Nu doar mintea simte nevoia să elimine impuritățile care i-ar putea bruia buna funcționare, ci și corpul. Și unde vreau să ajung? La o corporalitate restituită prin limbaj, la nimic altceva. Nu e ciudat? Pariul meu nu are īn vedere trupul pur și simplu, ci posibilitatea de a scrie trupul, fără a-l alfabetiza.” ”E limpede că noi nu ne stăpīnim īn totalitate ființa, că există o mare imagine diurnă a existenței noastre la care, imediat după trezire, cu un efort mai mare sau mai mic, ne racordăm. Această imagine e regăsită grație unor stimuli exteriori repetabili. Ea presupune răspunsuri pe care le știm deja. Ea īși confirmă previzibilitatea. Cīnd, prin 1980, am scris īntr-un text propoziția Trupul știe mai mult, aveam probabil īn minte toate acestea, dar analiza n-a fost făcută. Iar situația este și mai gravă īn cazul celui care scrie, tocmai pentru că scrisul nu te lasă să ignori ceea ce existența rațională pur și simplu elimină, fără mari complicații. Scrisul nu te lasă să dormi, el īți adīncește fisura existențială și pīnă la urmă te desființează, te lichidează, ca o substanță corozivă īn stare să topească și scheletul. Ce altceva e scrisul, dacă nu un lichid, chimic și organic īn același timp, un fel de suspensie coloidală īn care a fost macerată toată carnea trupului tău, cu creier cu tot!” "Cred că īn sinea mea dispreţuiesc filosofia. Mă apăr astfel de un handicap. Nu am nici aptitudinea, nici plăcerea de a fi un gīnditor. Gīndirea ca activitate sistematică (te) izolează de lume. Distanţarea de ceilalţi prin gīndire? Prefer, fără nici o ezitare - dacă asta este implacabil -, distanţarea de ceilalţi prin trăire." ”Īn orizontul trăirii a trăit Gheorghe Crăciun, gīndind. Şi i-a făcut plăcere să se gīndească la trăire; a numit-o, deci a īmblīnzit-o, a aşteptat să i se aşeze cuminte la picioare şi, după ce a fotografiat-o, nu a mai ieşit din casă fără fotografia ei. Dacă Gheorghe Crăciun a murit, asta s-a īntīmplat din nerăbdarea de a trăi odată. Pentru că el ştia ce ştie trupul cel mai bine: boala ca singura formă de viaţă inexorabilă, imposibil de amīnat, mai autentică decīt orice imagine. Ea a venit, a văzut, a īnvins.” (Alexandru Mușina) Acest topic a fost editat de Tinkerbell: 1 Feb 2011, 10:05 AM -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
3 Apr 2011, 04:54 PM
Mesaj
#60
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Pe 31 martie a fost ziua de naștere a lui Nichita, adică cea mai importantă zi din istoria modernă a Romāniei, cum spunea cineva drag mie.
Vreau să vă spun că pe facebook Oana Pellea a creat o pagină cu majuscule, NICHITA STANESCU, pe care de atunci oamenii pun īntruna poeziile lui, ca și cum atīt așteptau. Am putea paria liniștiți pe poezie, oameni buni. Cine mă poate contrazice? (fragment dintr-un documentar din 2007) Acest topic a fost editat de Tinkerbell: 3 Apr 2011, 05:01 PM -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
22 Jul 2011, 10:28 PM
Mesaj
#61
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 534 Inscris: 1 November 05 Din: Arad, RO Forumist Nr.: 7.178 |
Mircea Ivănescu
către seară, mă aşez la picioarele tale... aş vrea să ies la plimbare, şi ea, răsturnată adānc īn fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră, chipurile, īn vremea din faţa ei, să mă urmărească trecānd, pe străzi bāntuite de ploaie. şi cu ochiul stāng eu urmărindu-i atenţia, oarecum īntretăiată, mereu zvācnită īnainte, spre ceea ce crede ea că este mai important īn jocul realităţii, pe care īl vede dincolo. eu īnsă, īn timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant, pe genunchii ei, alăturaţi cast, şi pe care ea īi acoperă uneori cu māna, īncet. (semn că-mi simte privirea, desigur)...şi iară aş vrea să merg, tot mai departe de ea, cu un umblet apăsat de ploaie, şi vāntul care īi bate ei īn fereastră să-i amestece chipurile acestea toate. -------------------- "Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul īn care trăim."
[Octavian Paler] last.fm user profile |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 8 June 2024 - 08:33 AM |