@fiatlux

Bill Bruford este membru fondator al legendarului grup de rock progresiv Yes. După ce a realizat cinci albume cu aceștia, a luat o decizie care pentru mulți a fost surprinzătoare: a părăsit o formație aflată în momentul de vârf al creației, pentru o alta caracterizată de nenumărate frământări și schimbări de personal, dar care era condusă de, probabil, cel mai mare geniu muzical al rockului progresiv. Simțea nevoia unei noi provocări. A ramas alături de King Crimson și de Robert Fripp până la prima dizolvare a grupului și a contribuit la realizarea a trei albume de excepție. A răspuns ulterior la mai toate solicitările lui Fripp de reformare a grupului.

Cu propria trupă, fie că s-a numit Bruford sau Bill Bruford's Earthworks, a virat spre fusion și jazz.
Nu a uitat însă rockul, participând la diverse proiecte (UK, Anderson Bruford Wakeman Howe) sau fiind chemat în ajutor de altele (Gong, Genesis – albumul live Seconds Out, National Health, Gordian Knot, etc).
Alte colaborări interesante: Tony Levin (un album de excepție), Michiel Borlstarp, Roy Harper, Anette Peacock, Al di Meola, Patrick Moraz. Și mai sunt și altele.

Nu prea vei găsi la el solouri devastatoare, dar s-a spus despre el că este bateristul cu cel mai pronunțat simț muzical dintre toți cei care au activat pe scena progresivă.

Trebuie evidențiat faptul că a participat la realizarea a patru capodopere, aflate în topul 10 sau 20 ale aproape oricărui amator de rock progresiv: Fragile (1971) și Close to the Edge (1972) cu Yes, Larks' Tongues in Aspic (1973) și Red (1974) cu King Crimson.
Din ce am ascultat eu, mai găsesc remarcabile albumele: One of a Kind (1979, cu propria trupă), The Sound of Surprize (2001, cu varianta Earthworks), Bruford Levin Upper Extremities (1998) și In Two Minds (2008, cu Michiel Borlstarp).

În 2009 Bill Bruford a publicat o carte autobiografică dar s-a și retras din activitatea muzicala.

@The Dude

Eu am băgat bani în ediția 30th Aniversary Edition a albumelor King Crimson (HDCD – 24 bit remaster) și, o spun cu mâna pe inimă, că am avut senzația că redescopăr albumele. Nu e vorba de linia muzicală ci de sunetele pe care le auzi și de care nici nu știai înainte că există: doi clopoței acum, un foșnet mai încolo, o ușoară vibrație mai departe, un flaut foarte slab în fundal sau uneori liniștea deplină. ”Moonchild” de pe In the Court of the Crimson King te lasă fără cuvinte. Sigur că pentru astfel de înregistrări trebuie să ai și scule audio capabile să le reproducă.

Am auzit că remasterizările din 2009 (HQCD) sunt devastatoare, dar nu m-am încumetat să le mai cumpăr.

Gryphon ai un stil de a scrie care ma indeamna sa raman printre voi in continuare (pt initiere). Iti multumesc si tie si lui Dude, Tynkerbell, Cla ..care m-ati..agatzat pe ultima suta . Sa va aduca ..Mosul ce va doriti !

you're welcome fiatlux. există așa de multă muzică bună că putem afla încă multe unii de la alții.

albumul acestei săptămâni:
Junetrip - Aimna (2013)
debutul promițător al clujenilor Cristian Ciceu și Cristina Moraru.



Acest topic a fost editat de Gryphon: 22 Dec 2013, 05:28 PM

multumesc..la fel.

Gryphon e bomba albumul...dar am o contraoferta de sezon...de fapt o oferta you just can't refuse

Three Ships - Jon Anderson




un album bestial pentru partea asta a anului pe care te (va) invit sa il (re) asculti (ascultati)

Piesa principala...La mine acasa in dimineata de Craciun ea se aude pe volum ridicat in toate camerele defazat..
In living am sculele de baza, si acolo intra pe DVD...in bucatarie e un CD care face si el ce poate, iar in camera de lectura/auditii e un rack mai vechi care are un sound deosbit.
De ani de zile, toate fac acest lucru simultan, On Christmas day, On Christmas day in the morning


And what was in these ships all three
On Christmas day
On Christmas day
And what was in those ships all three
On Christmas day in the morning

Our savior Christ and his lady
On Christmas day
On Christmas day

^ în ultimii ani am ascultat în perioada aceasta a anului o mulțime de albume de Crăciun realizate de cunoscuți artiști/formații de rock și jazz, dar uite că pe acesta l-am pierdut. E o idee bună.

Aimna a fost albumul săptămânii trecute, pentru aceasta am pregătit:

Elena Mîndru Quintet - Romanian Christmas Stories (2012)

Incearca "Easy Money" de pe Larks...pentru sunetele alea...puse aparent alandala, dar atat de pline de sens...

Pawn Hearts - Van der Graaf Generator



"Lemmings (Including Cog)" – 11:37
"Theme One" (George Martin) – 2:55
Only the original US and Canadian releases contained "Theme One".
"Man-Erg" – 10:20


"Eyewitness" (2:25)
"Pictures/Lighthouse" (Hammill, Banton) (3:10)
"Eyewitness" (0:54)
"S.H.M." (1:57)
"Presence of the Night" (3:51)
"Kosmos Tours" (Evans) (1:17)
"(Custard's) Last Stand" (2:48)
"The Clot Thickens" (Hammill, Banton, Evans, Jackson) (2:51)
"Land's End (Sineline)" (Jackson) (2:01)
"We Go Now" (Jackson, Banton) (1:51)

uite, în seara asta am să reascult Easy Money.

Aplauze pentru Pawn Hearts .

Mi-era dor de ceva…
De un album care îmi provoacă mereu o stare de bucurie:

Quella Vecchia Locanda – Il tempo della gioia (1974)





Socotit la vremea lui prea pretențios, astăzi el trece drept o capodoperă a anilor 70.
Pentru mine, cel puțin, asta și este.



QVL

Da frate...jos cu palaria...Habar n-aveam ca exista astia...e cum spui, trebuie sa ne ajutam unul pe altul ca sa ne tinem la curent cu toate cate se intampla....

eu, rockul italian...mai mult de premiata forneria maccaroni (cum ii placea sa ii sicaneze Cornel Chiriac), nu stiu mare lucru...

ceva gianna nannini...slabbuuutzz....si uite ce colceau acolo....


suuuper album....



a fost clasat in arhiva de aur...




multumesc mult

Rockul italian e ceva special, mai ales cel progresiv.
Pot să înșir aproape instantaneu 10 albume de nivelul lui Il tempo della gioia.
Ia să vedem…

Celeste – Principe di un giorno
Le Orme – Uomo di pezza
Carnasciala - Carnasciala
Banco del Mutuo Soccorso – Io sono nato libero
Biglietto per l’Inferno - Biglietto per l’Inferno
Il Balletto di Bronzo – Ys
Museo Rosenbach – Zarathustra
Osanna – Palepoli
Premiata Forneria Marconi – Storia di un minuto
De De Lind – Io non so… (un titlu foarte lung)
… etc

E un filon extraordinar. Soundul e specific scenei italiene, romantic, pastoral (folosesc mult flautul și vioara) dar foarte variat, mergând până în zone simfonice sau dark. E destul de mult de discutat despre rock progresivo italiano. Eu i-am descoperit cu doar 5 ani în urmă (la sugestia cuiva) și de atunci tot dau peste alte și alte mari albume.
Au avut câteva mari trupe: Premiata Forneria Marconi (cu o bună ieșire internațională), Le Orme, Banco del Mutuo Soccorso, Area, dar specific lor este numărul incredibil de mare de trupe care au scos unul sau două albume iar apoi au dispărut (Quella Vecchia Locanda are două). Despre unele dintre ele nu prea mai există informații. Trupele astea au făcut cu adevărat artă pentru artă. Nu au reușit să vândă și s-au desființat. Este marele merit al internetului că a ajutat la redescoperirea multor capodopere obscure.


LE: titlul albumului De De Lind este Io non so da dove vengo e non so dove mai andro. Uomo e il nome che mi han dato.

Acest topic a fost editat de Gryphon: 3 Jan 2014, 04:32 PM

...si tu mi-ai bagat mortu'n casa...caut recomandarile tale si ascult din ele...deocamdata sunt doar piese care imi plac, dar stii cum e ...in progres, prima auditie e cateodata insuficienta si mai intotdeauna inselatoare ...

vedem.



****

pana atunci:

Renaissance - A Song For All Seasons


"Opening Out" (Camp-Dunford) – 4:14
"Day of the Dreamer" (Camp-Dunford) – 9:43
"Closer than Yesterday" (Camp-Dunford) – 3:18
"Kindness (At the End)" (Camp) – 4:51
"Back Home Once Again" (Camp-Dunford) – 3:15
"She Is Love" (Dunford-Thatcher) – 4:11
"Northern Lights" (Dunford-Thatcher) – 4:06
"A Song for All Seasons" (Camp-Dunford-Sullivan-Thatcher-Tout) – 10:53

^ coperta aia, nu știu de ce, mereu m-a dus cu gândul la Julie Andrews.
E cântecul lor de lebădă. Nu e totuși la nivelul celor trei capodopere ale lor (Ashes, Turn Of și Scheherazade). Ce a urmat după A Song nu prea se mai pune.

La mine a fost Pat Metheny (with Charlie Haden & Billy Higgins) - Rejoicing (1984)


un album cu foarte puțin fusion, în care s-a axat pe jazz, mergând chiar spre avangardă.

..asa e...nu e la nivelul alora, dar are sclipirile lui de genialitate (vezi Northern Lights)

una peste alta un disc frumos...

acu' hai sa vedem mai indeaproape si noua ta propunere...ca vad ca ai o mica pasiune pentru Ornette Coleman & Co...nu ca oamenii astia nu ar merita o maxima atentie, doar ca pana sa ii aduci tu in prim planul discutiei, eu ii tineam undeva prea departe..


aaaa...multumesc pentru astia Gryphon...chiar multumesc

Miriodor - Rencontres (1986)

încercări, experimente, avant-garde jazz
Jan Garbarek With Terje Rypdal - Esoteric Circle (1969)

...sa vedem...ca nu il stiu...



propunerea mea:


Jethro Tull - A Passion Play

e albumul meu de capatai...si la mine a fost zilele astea un fel de sarbatoare..

l-am ascultat de 1000 de ori il stiu pe de rost...fiecare nota...

sper sa va placa:

1. "A Passion Play, Part I"
Act 1 - Ronnie Pilgrim's funeral - a winter's morning in the cemetery.
I. "Lifebeats" (instrumental) – 1:14
II. "Prelude" (instrumental) – 2:14
III. "The Silver Cord" – 4:29
IV. "Re-Assuring Tune" (instrumental) – 1:11
Act 2 - The Memory Bank - a small but comfortable theatre with a cinema-screen (the next morning).
V. "Memory Bank" – 4:20
VI. "Best Friends" – 1:58
VII. "Critique Oblique" – 4:38
VIII. "Forest Dance #1" (instrumental) – 1:35"

2. "A Passion Play, Part II"
Interlude - The Story of the Hare Who Lost His Spectacles.
IX. "The Story of the Hare Who Lost His Spectacles" – 4:18 (Anderson, Hammond, Evan)
Act 3 - The business office of G. Oddie & Son (two days later).
X. "Forest Dance #2" (instrumental) – 1:12
XI. "The Foot of Our Stairs" – 4:18
XII. "Overseer Overture" – 4:00
Act 4 - Magus Perdé's drawing room at midnight.
XIII. "Flight from Lucifer" – 3:58
XIV. "10:08 to Paddington" (instrumental) – 1:04
XV. "Magus Perdé" – 3:55
XVI. "Epilogue" – 0:43"



..si o explicatie necesara: Take the prize for instant pleasure, captain of the cricket team
public speaking in all weathers, a knighthood from a queen.








ps...o sa placa la nebunie povestea iepurasului care...IX. "The Story of the Hare Who Lost His Spectacles"

Acest topic a fost editat de The Dude: 26 Jan 2014, 07:20 PM

^ daaaaa...unul din cele două epice ale lor, cam de aceeași valoare cu Thick as a Brick.

Canned Heat - Living the Blues (1968)



glorios, superb dublu album.

cel mai bun al lor ascultat de mine până acum.

partea a doua are o singură piesă, de peste 40 de minute, ruptă în două (ca-n epoca vinilurilor).

Refried Boogie

...da...intr-adevar superb...

Doamne ce vremuri am apucat...mie nu imi place asta cel mai cel...imi scapa acum al de imi placea cel mai mult..insa recent am ascultat asa ceva si mi-a parut cool: Hooker 'n Heat, live at the Fox Venice Theatre (1981)

Caldura la conserva au cantat la woodstock si au fost socotiti cel mai reprezentativ grup al miscarii hippie



m-am indragostit de ei ascultandu-i la FE intr-un hotel paraginit, unde la parter era o nunta...pasaje din melodii se intersectau cu hitul autohton :"cucu si pupaza", dupa cum se inversunau interpretii sau dovedea bruiajul...



merci Gryphone

Având o săptămână foarte grea, am simțit nevoia unui ”calmant”,
așa că am scormonit în lada cu vechituri după albumul ăsta:

Yatha Sidhra - A Meditation Mass (1974)

Fripp and Eno - No Pussyfooting (1973)


1. "The Heavenly Music Corporation" 20:55
2. "Swastika Girls" 18:43

Dude, ai ramas pe un trip LSD ?

Flashback, Heart Attack

Nope Cla...n-am avut ocazia cu LSD...si chiar daca as fi avut-o, nu cred ca m-as fi bagat..
...nu e din liga mea...Io merg pana la morfina:





sau poate coca ......










Acest topic a fost editat de The Dude: 15 Feb 2014, 07:37 PM

Acum.....albumul "No Pussyfooting"..pe langa faptul ca vine in completarea propunerii meditative a lui Gryphon (inca odata o excelenta alegere: Yatha Sidhra - A Meditation Mass) este si o provocare directa.


Robert Fripp (mai mult, decat Eno) a semnat un contract dezastros cu impresarii lui...In cele mai multe participari extra contract, Fripp a trebuit sa semneze diferit (bobby tripp, rob tripp, endless fripp, etc..)

Brian Eno, si pasiunea sa devoratoare pentru inovatie nu au gasit niciodata mai mult, decat in colaborarea cu Fripp, o asociere mai benefica.....a fost denumita muzica ambientala....whatever that means ???


e pentru meditatie..si pentru antidepresie...si pentru mai bine..



**********

numele discului e intre paranteze.

No Pussyfooting inseamna, in cea mai buna traducere: fara tertipuri

semnificatia ?


...e pentru prima data cand Fripp si Eno au o altfel de colaborare decat ce semnasera deja cu casele lor de discuri..
o spun direct: " suntem artisti, avem o treaba de facut...ne doare in cot de finante si vrem doar arta..pentru arta !"


"Si eu si el...suntem doi....la o adica, impartim si costurile si valoarea imaginii in orice proces, cu orice casa de discuri sub orice contract..suntem artisti !...fara tertipuri (tripp, bobby, endless..)...atacati-ne daca va simititi in stare !!"

doi sunt mai puternici decat orice....

Acest topic a fost editat de The Dude: 15 Feb 2014, 08:26 PM

..si ca sa ii bag mortul in casa lui gryphon...


aaaa,.... adica sa ii iau fata...propunerea mea (inaintea lui..pentru prima data !!!)






STEPAN PROJECT - “Sensul vieţii”







PS..Gry...it's one hell of a week...iti astept.cu infrigurare replica..

... ca am adus vorba de LSD si morfina...
pe morfina primesti constipatie.
Pe Lsd... o stiu de la vecinu-meu, a fost undeva la un concert.
Prietenul sau zice: Auzi, fa-ti ochii ca un zoom, sa vezi mai bine.
Dup-aia a zis el... Sa nu crezi, functioneaza !! ca un zoom.

Dupa pastile de LSD
Psst, eu nu le-as baga, am vazut oameni cu Flashbacks si altii care au ramas pe trip... nu-i de gluma daca vezi paianjeni pe pereti...

Acest topic a fost editat de Cla: 15 Feb 2014, 09:13 PM

Shadow on the wall

Mike Oldfield

morfina...???.. ...numai de doua ori '82 si '13...cred...nicio problema cu consti...
poate la utilizatori sa fie...?


LSD...mai, nici n-as incerca. ! ...pi bune..!! Nu vad ce ar putea sa fie peste opiacee..si daca e intr-adevar ceva....Cui ii pasa ??



Plus de asta LSD e sintetic si fiecare priza face ravagii ireparabile pe cortex...
...nu ca al meu ar mai conta cine stie ce, dar chiar nu vad nimic peste opiacee...



Acest topic a fost editat de The Dude: 15 Feb 2014, 09:50 PM

..bai frate cum mi le ridici tu la fileu !!

Mike Oldfield - Moonlight Shadow

e pentru ca suntem frati si pentru ca vorbim la fel..si pentru ca la vara are sa fie prapad cu noi amandoi la un loc..

chiar si in varf de munte...






Acest topic a fost editat de The Dude: 15 Feb 2014, 10:04 PM

So live and let die

Guns and Roses

Lasa baiete, ca la prapad ma pricep perfect: Ce nu stii tu, nu stiu nici eu
Ok, asta a fost o gluma. Ne-am întregi, ce nu stii tu, as sti eu, sau invers
Ce-ar fi cu niste gagici pe lânga ? Sa nu ne-mbatam singuri.

Acest topic a fost editat de Cla: 16 Feb 2014, 12:09 AM

Pentru Dude. Nu sunt numai chestii pentru tine, ci uneori au de-a face cu mine

Două lucruri despre (No Pussyfooting):
1. De la început m-a amuzat teribil titlul albumului (și încă o mai face). E ceva involuntar, n-am ce-i face...
2. Înainte de a-l asculta eram foarte sceptic în privința lui. E greu să explic de ce. Cred că nu mi-se părea că cei doi se potrivesc. Și nu prea îl vedeam pe Fripp în zona ambientală. Tocmai de aceea surpriza a fost mare când am constatat că-mi place. Nu l-am mai ascultat de mult, dar parcă țin minte că e mai pe stilul Eno decât pe stilul Fripp. Oricum, cu siguranță o să-i mai vină rândul.

Dacă ar fi fost să merg în continuare pe linia A Meditation Mass - (No Pussyfooting), cel mai probabil aș fi ales primul album Ash Ra Tempel. Dar momentul a trecut...

Mă bate gândul să reascult săptămâna viitoare ceva greu, greu de tot, dar nu știu dacă voi avea dispoziția necesară. Mai văd.

Săptămâna asta:
Bill Frisell - With Dave Holland and Elvin Jones (2001)