@ factura: da, da! las'că îl aducem și pe kumarbi, apusul.

Pai....o iau ca pe o intrebare care asteapta raspuns (opus uneia retorice)...Pai...DA.

Tarkovsky e fotograf....Unul al dracului de bun...Vine din partea romantica a fotografiei. Ca sa il intelegi mai bine ar trebui poate sa vezi inainte de toate filmul lui "Oglinda", care pentru cei mai multi critici este o succesiune de flashbackuri autobiografice, iar pentru cei putini (cunoscatorii), o inegalabila suita de replici ale unor celebre opere de arta din toate timpurile..Toate astea la un loc amintind de subconstientul colectiv anuntat de Jung..

Jung spune ca in mintea unui singur om stau cumulate, la un nivel al constientului inabordabil in mod direct, toate experientele trecute ale tuturor predecesorilor sai. Tarkovsky, utilizand metafora, asimileaza intamplarile copilariei sale altor intamplari petrecute asemanator si care au declansat reactii afective majore, in oameni exceptional echipati pentru a le comunica pe cale artistica la superlativ.

Asta e in general modul in care opereaza Andrei Tarkovsky. Preia cele mai reprezentative imagini din intelectul colectiv (fondul comun al cunoasterii), le prelucreaza in stil propriu si apoi le reasambleaza dupa retetele unor povestiri confuze, fara un final precis, cu multe interpretari, dar fascinant de empatice.

Acum despre Calauza.

Nuvela fratilor Strugatki ce sta la baza ecranizarii (intitulata "Picnic La Marginea Drumului") si care nu are mai nimic de a face cu filmul, vorbeste despre o prezenta extraterestra care ar fi campat pentru cateva ore in mai multe locuri de pe Pamant pentru un scurt popas, dar care plecand lasa neglijent (asa cum se intampla prea frecvent din pacate) resturi ale repaosului. Ceea ce ramane este misterios, supranatural si de neanteles pentru oameni...Ca atare, ei se grabesc sa inchida zonele si sa le supuna unor restrictii aspre de acces. Simbolistica este destul de transparenta si de directa..Ce cred furnicile despre ce gasesc in urma consecintelor si a resturilor unui picnic ??

sau mai pe sleau:

"imaginează-ți o pădure, un drum de țară, o poieniță. Mașinile merg pe un drum de țară și ajung în poieniță, un grup de tineri ies afară cu sticle, coșuri cu mâncare, radiouri și aparate foto. Ei aprind focul, întind corturile, ascultă muzică. Dimineața, a doua zi, pleacă. Animalele, pasările, insectele, care toată noaptea au privit cu groază la tot ce s-a petrecut, ies din ascunzătorile lor. Și ce văd? Ulei scurs pe pământ, benzină vărsată, vechi bujii și filtre de ulei stricate aruncate în jurul lor... Cârpe, becuri arse și un breloc în formă de maimuță lăsat în urmă... Și, bineînțeles, mizerie ca de obicei - cotoare de mere, ambalaje de bomboane, rămășițele focului de tabăra, cutii, sticle, batista cuiva, briceagul cuiva, ziare rupte, monede, flori veștejite din alte poienițe...”. Animalele nervoase din această analogie sunt oamenii care au privit de mai departe Vizita extratereștrilor, descoperind în Zonă elemente și anomalii care sunt obișnuite pentru cei care le-au aruncat, dar de neînțeles sau mortale pentru cei care le găsesc."

Rupt cu totul din aceasta parabola, dar acceptand-o ca punct de start, Tarkovsky imagineaza zona ca un loc in care exista un centru ce poate asigura implinirea oricarei dorinte..Sigur, el are nevoie de explicarea facultatilor paranormale ale zonei (pe care o imprumuta din nuvela) si mai are nevoie de personaje puternice si credibile (foarte greu de gasit) care sa fie in cautarea indeplinirii unei dorinte fundamentale pe o cale de scurtatura. Nu intamplator ele sunt Scriitorul si Fizicianul.

Ca si cum toate astea nu ar fi suficiente, pentru a nu suprancarca demersul, Tarkovsky muta atentia pe un personaj de margine al povestirii, pe calauza, singurul care poate asigura legatura intre cei ce doresc si cel ce poate (centrul dorintelor in acest caz)..Pana la urma chiar scoate din asta un personaj extrem de bine conturat..

Nu stiu daca despre film s-au mai spus lucrurile pe care eu le zic si iarasi nu stiu daca ce am descoperit eu in el corespunde mesajului pe care Tarkovsky a vrut sa il transmita, dar stiu cu certitudine un lucru: ca acest film e relatat in cea mai mare parte de imagine, de inlantuirea unor cadre fotografic concepute (de mare incarcatura psihologica) si cu un efect devastator asupra celui care priveste..

Alternata alb/negru-color (tot ce e in afara zonei este alb negru sau sepia / tot ce se afla in zona e in culori eastman) intareste acest efect, iar multitudinea cadrelor statice preluate in travelinguri de minute in sir, lasa spectatorul sa vada in film lucruri aflate dincolo de ecran; evenimente si trairi din adancul fiintei fiecaruia..e o abila si o sofisticata invitatie la introspectie, pana la urma.

De aceea Calauza nu este un film care poate fi privit oricand si oricum..
Pentru el e nevoie de o anumita stare si de o totala detasare.
Dar si de multa rabdare si atentie..


PS. Finalul filmului, care ar trebui sa fie o mare surpriza (ajunsi dupa multe peripetii in centru dorintelor - niciunul dintre protagonisti nu mai are vreuna) nu reuseste sa mai surprinda pe nimeni..Pentru ca epuizat de calatorie nici spectatorul nu mai crede in altceva decat in valoarea incercarii si in frumusetea ei...

PS.' Sigur ca si acest film, ca orisicare alta capodopera de altfel, isi face lucrarea lui in tine, te transforma si te modifica, te inalta si te elibereaza..Sfatul meu este sa privesti Calauza ca si cum ai rasfoi un album de reproduceri din pictura clasica si contemporana...cu aceiasi concentrare si cu aceiasi atentie la detaliu.

PS.'' Atentie si la coloana sonora, tratata dupa acelasi tipar si care amesteca poeziile ce apartin lui Fiodor Tiutcev si Arseni Tarkovski, cu muzica lui Ravel, Artemiev Eduard, Beethoven...in cel mai complementar mod posibil, imaginilor de pe ecran

Acest topic a fost editat de The Dude: 31 Mar 2012, 11:45 AM

@factura:
kumarbi nu mai traieste. nu mai are chef. e intr-una dintre starile alea, de depresie deloc metafizica.

the dude are dreptate in privinta lui Tarkovsky. cu Tarkovsky, ori te apuci sa iti construiesti o cultura uriasa (nu neaparat suficient dar e premisa esentiala), ori afli de la altii ce a vrut sa comunice. in genera, exceptand rare momente de iluminare, aplic metoda a doua, ca nu vreau sa mor prost.

de ex. in scena aia, esential e Bach. prin muzica lui Bach, Tarkovsky reuseste sa redea subiectul initial al cartii lui Lem, care e cam ignorat in restul filmului, in favoarea unei altor idei: ce recunoastem (in sensul de acceptam) drept omenesc? ce iubim la ceilalti?
ei bine, Lem se intreaba: oare e cu adevarat posibil sa intelegem o inteligenta extraterestra? dar pe Dumnezeu (si el un extraterestru)?
piesa lui Bach se numeste Ich ruf zu dir, Herr Jesu Christ - Te chem, Iisuse Christoase. iar pe fundal e Bruggel, evocand un timp cand astfel de preocupari erau fundamentale in chiar viata cotidiana.
scena asta m-a izbit, pur si simplu, tocmai pt. ca nu il citisem inca pe Lem atunci cand am vazut filmul, dar il stiam pe Bach. iar revelatia a fost cutremuratoare, pt. ca merge dincolo de simplul "incurcate sunt caile Domnului". Lem si Tarkovsky ne spun ca, de fapt, omul nu va intelege niciodata fibra creatiei, caci ea a fost tesuta de o Inteligenta superioara calitativ. nu puterea de procesare a creierului nostru e neajunsul, ci alcatuirea sa. Dumnezeu nu este mai inteligent decat noi, El este o altfel de Inteligenta.


ps: te sunasem atunci sa iesim. ti-am vazut apoi apelul. am tot zis ca te sun...

Acest topic a fost editat de Johann_Moritz: 2 Apr 2012, 09:56 PM

n-am vazut scena. dar merita vazuta.

Aterizai si io.

@ Tinkerbell
N-am vazut filmele, dar am semne puse in carte. Uite ca s-a agatat si k., dar disparu.

@The Dude
Multumesc frumos. Cred ca o sa-mi prinda tare bine recomandarile cand o sa -l revad. Uite, de chestii de astea ziceam. Pun si aici un semn.

@kumarbi de JM
Zeii astia nu-s nemuritori? Asa, in felul lor?
E o conspiratie.

***

M-am bagat in seama pur si simplu. Stiu. N-am nicio idee. Dar voi sunteti misto. Pa.

Brazil - mi-a plăcut, un film adevărat. Mulțumesc!

cica zeii mor cand sunt uitati. cand nu mai e nimeni sa care sa ii adore.
cu atat mai grav atunci cand zeii nu se mai adora pe ei insisi.

...cat de interesant...


tocmai discutam cu cineva (de nicio insemnatate) despre asta...
...nope...zeii nu mor..nici atunci cand uiti de ei...

...e o faza cu Zeus..ce apartine primei generatii divine (sigur ca are si el un debut altundeva)...
....ca el moare, dar reantors la viata...

...asa e cu astia...cu zeii...

... nu mor niciodata...

...sau mor niciodata indeajuns....dar cred ca intrerup ceva...

Acest topic a fost editat de The Dude: 15 Apr 2012, 08:54 PM

Shame - în regia lui Steve McQueen

te pune pe gânduri... aștept niște păreri avizate!

Am vazut Steve McQueen si am tresarit ! Acest foarte bun actor ( Lt Bullitt , Cei Sapte magnifici.. ) a murit de mult si nici nu a facut regia la vreun film.
Dupa aia am vazut ca e vorba de un anume britanic Steve Rodney McQueen despre care nu stiu mare lucru.

Când a murit Steve McQueen... tocmai m-am uitat la Bullit si la ala cu Thomas Brown
Desi la Bullit daca va uitati atenti, el soferind prin San Fransisco, cred ca era un Ford Mustang, îi zboara 6 capace de pe 4 roti

Acest topic a fost editat de Cla: 16 Apr 2012, 02:22 PM

e ok, dude. era doar un fragment de idee, dintr-o discutie mai veche.
cat despre zei, eu cred ca totusi mor. sau se retrag sa se odihneasca, pana cand va fi din nou nevoie de ei.

The Grey cu Liam Neeson.
Chiar dacă scenariul este ficțiune, filmul cu relativ puține efecte speciale reușește să transmită întreg dramatismul luptei pentru supraviețuire. La 180 grade față de emisiunile Discovery...

Am vazut Shame si mi-a placut. Mie-mi place si Carrey Mulligan si o cam urmaresc de la An education incoace.
In ce sens te-a pus pe ganduri, Erwin?


Multumiri la Tinkerbell pt pontul din seara asta...TVR Cultural 22.15 A woman under the influence

chiar voiam să vă zic repede de el, să nu-l ratați

Io n-am cablu, deci ratez.(sau am ratat?) E bun Cassavetes asta? Eu stiu doar ca l-a influentat pe Cristi Puiu , si cum Cristi Puiu a facut Lazarescu ala (care imi pare genial) plus declararea intr-un mod subtil a dragostei catre Jim Jarmusch, atunci ma astept la chestii. Misto.

Pana acum n-am vazut nimic de el. Cel putin intr-un mod constient.

Cassavetes ăsta cred că ție ți-ar veni mănușă, draga mea factura. Pe mine m-a lovit tare de tot, poate că m-a și prins cînd trebuia, că știi că e nevoie și de asta... Mi-ar plăcea să-l dezbatem puțin, după ce vezi ceva de el.
A, și trebuie să spun asta: Gena Rowlands a făcut un rol absolut excepțional (și mi se pare prea sărac cuvîntul!) în filmul ăsta, nu știu cum naiba nu știe mai multă lume despre ea.
Și ”Faces”- să-l pui în listă după ce vezi ”A Woman Under The Influence”.

Multumesc mult pentru info. Termin cu niste perioade zbuciumate si revin cu niste Cassavetes.

Lilja 4 ever

E o întreagă serie John Cassavetes la TVR Cultural. Au fost deja difuzate Shadows (Umbre), A Child Is Waiting (Un copil așteaptă), Faces (Chipuri), și A Woman Under the Influence (O femeie dominată) iar vinerea asta vom avea The Killing of a Chinese Bookie (Asasinarea unui agent de pariuri). Posibil să mai urmeze și altele în săptămânile următoare. Le-am înregistrat pe toate cele difuzate, pentru a le putea viziona în tihnă, în momentele în care am dispoziția potrivită.

Aseară m-am uitat la Shadows, filmul lui de debut. Dincolo de câteva stângăcii în jocul actorilor (Cassavetes a declarat că este doar o improvizație), filmul e remarcabil și tulburător. Este alb-negru, are doar 81 de minute, iar muzica e semnată de Charles Mingus (grozavă, ca întotdeauna).

Am văzut The Tree of Life o singură dată și nu mă încumet să spun prea multe despre el. Am doar vreo 2-3 fire de care să trag (Cartea lui Iov; apariția vieții/creația; iertarea). E un film care cere multe vizionări.

Malick m-a cucerit total cu al său The Thin Red Line, un film care m-a fascinat încă de la prima vizionare și care e undeva la vârf de tot în preferințele mele.

Badlands și Days of Heaven sunt oarecumva diferite de Tree și Thin Line și ambele tratează subiecte asemănătoare: cupluri proscrise care încearcă să se izoleze de lumea din jur.

Badlands va fi săptămâna asta pe TCM.

The Flowers of War - un film despre invazia japoneză în China în al doilea război mondial. Impresionant.

văzut Faust al lui Sokurov. legătura cu Goethe, slabă de tot. parcă am intrat într-un tablou al lui Hieronymus Bosch, cu toate păcatele și relele lumii personificate, mișunînd în jurul meu... dar filmul e mult mai mult de atît. tre” să-mi revin. apusul kumarbi și ne-apusa factura, faceți bine de-l vedeți.

Sa va uitati la trailerul lui Dupa dealuri al lui Cristi Mungiu. Mie mi-a facut pielea gaina!

In ce sens?

In sensul ca dialogul dintre cele 2 fete este extrem de veridic si dramatic...
Sa ma explic: una din ele ia o hotarare ireversibila pentru viata ei, o apuca pe un drum fara iesire, lasand-o pe prietena ei in imposibilitatea de a mai putea s-o salveze...e ca si cum cel mai bun prieten al tau se arunca in fata ta intr-o prapastie si tu nu poti face nimic! restul scenariului e adaptat pornind de la istoria din cazul Tanacu si cartea Tatianei Niculescu Bran

E 02.16 a.m. si am revazut Brazil pentru a doua oara, o capodopera in adevaratul sens al cuvantului.
INSA...poate sa ma lamureasca cineva de ce se numeste Brazil?

Din cate am inteles, 'Brazil' vine de la cantecul cu acelasi nume (interpretat de Kate Bush http://www.youtube.com/watch?v=_1KFEdtymyw...eature=related). E un fel de metafora care arata rezistenta visului si a imaginarului in fata sistemului birocratic si a totalitarismului.

O prostie (in fond) 'ideea' asta. Filmul foarte misto. Finalul 'ma sustine'. Poate d'asta.

@Tinker
Inca n-am ce sa-ti spun. Dar ma gandesc (adica, daca ar fi ceva de spus, ti-as zice tie)

Acest topic a fost editat de factura: 9 Jun 2012, 07:46 PM

'prostie'?

Da. (dpv meu). Cu ghilimele. N-am vrut sa "...".
Nu exista rezistenta. Doar paralelism.

'paralelism'? (incerc sa inteleg mai bine interpretarea ta )

Ca si cum exista mai multe lumi. Visul e una. Impotriva lui nu poate exista rezistenta. Imposibil de atins (daca-l atingi, bagi mana in praf), imposibil de combatat. E un fel de Costa Rica. Poate ma refer la plaja.

... Aici sunt multe de spus.

Prin explicatia asta s-ar putea crede ca m-am indepartat. Nu.



edit. 'viceversa' e valabila. un vis impotriva sistemului e la fel de pe langa ( , trebuia sa-l folosesc. la pe langa ma refer) ca un sistem in visul meu.

Acest topic a fost editat de factura: 9 Jun 2012, 11:44 PM

e destul de greu de inteles din cateva randuri pe forum, dar cred ca vad unde vrei sa ajungi
Si revenind la titlu, uite ce spune imdb : "The myth behind the name of the film relates to Terry Gilliam being at a beach in the UK one day. Apparently the weather wasn't particularly great, but a man was sitting on the beach alone listening to the famous song (on a stereo) that we hear in the film. Gilliam was fascinated by the man sitting there despite all the "adversity", and this became the theme and name for the film. "
Banuiesc ca se bazeaza ei pe vreun interviu dat de Gilliam, dar de gasit nu l-am gasit

Noapte buna ... si vise placute

Titlu.
Ce ....ciudat! Tot despre o plaja e vorba. Si despre un cantec si-'o fronda'. Habar n-aveam. Eu il iubesc pe Gilliam incepand cu Brazil. Nu m-am gandit niciodata la nume, dar daca e asa...pai , nene, acum ma si prind. Brazil e fascinatia apei. Adancul. Indepartarea. Nisipul. Plaja. Nu stiu, poate marketingul a facut asta, dar Brazil suna ca si cum te-ai putea pierde. In tine, prin tine, pe langa...ce mai conteaza?




Si cat mai multi spiridusi! Multumesc.

(incep cu si, nu e bine, stiu)