Cineva mi-a adus in atentie un discurs al decanului de la Yale (daca vreti, il puteti citi aici: http://www.yale.edu/opa/campus/2007_freshm...9_salovey.html).

Ideile care m-au pus pus pe ganduri in mod special ar fi urmatoarele:
- o viata fericita este una in care depasim granitele nevoilor si dorintelor propriei persoane si ne dedicam unei cauze mai mari
- virtutile de baza detectate in majoritatea culturilor/religiilor sunt intelepciune, cunoastere, curaj, dragoste, omenie, dreptate, moderatie, transcendenta - iar acestea caracterizeaza o viata care si-a gasit punctele forte si, exersandu-le, fericirea

Aceste idei mi-au generat o serie de intrebari la care mi-as dori sa imi raspunda si alti oameni.
1. Cum se explica psihologic aceasta dorinta de a te dedica unei cauze mai mari? Ori este ea doar o consecinta a faptului ca societatile bazate pe ajutor reciproc si angajament in proiecte comune mai mari au supravietuit mai bine?
2. In cazurile particulare ale oamenilor din jurul meu, care sunt aceste cauze pe care ei le servesc si care dau sens si multumire vietii?
3. Care mai este controlul pe care il ai asupra propriei fericiri daca ea depinde de ceva sau cineva extern? Ce atitudine trebuie sa ai daca factorul extern la un moment dat dispare?
4. Cum ar trebui abordata cautarea propriei cauze, descoperirea propriilor puncte forte si a domeniilor in care acestea sunt utile?
5. Este posibil ca un om sa nu simta satisfactie din exercitarea propriilor calitati sau suntem predispusi sa fim fericiti daca facem lucrurile la care suntem buni?
6. Sunt virtutile de mai sus niste mijloace de a ajunge la fericire? Sunt ele niste efecte ale fericirii? Este normal sa fim virtuosi atunci cand practicarea unei anumite virtuti pare ca se pune cap in cap cu ceea ce percepem drept cauza pe care o servim? Daca da de ce, la ce ne foloseste?
7. De ce terapia cu oamenii nefericiti se concentreaza asupra dezordinii din sufletul lor si nu incearca sa caute cauze care li se potrivesc si pe care ei sa le serveasca?
8. Se pot folosi aceste idei pentru a fabrica fericire (sau in fine, multumire) acolo unde ea nu exista?