colectionara:
fără pretenţia de a da răspunsuri destul de
serioase:
QUOTE
1. Cum se explica psihologic aceasta dorinta de a te dedica unei cauze mai mari? Ori este ea doar o consecinta a faptului ca societatile bazate pe ajutor reciproc si angajament in proiecte comune mai mari au supravietuit mai bine?
În noi există o genă a empatiei, avem tendinţa naturală de a ajuta alte persoane din jur, unii simt o nevoie imperioasă de a se dedica, alţii nu simt nimic şi sunt mulţumiţi cu ei înşişi, dar în general fiecare dintre noi avem la un moment dat (perioade din viaţă) altruism şi simţim nevoia de a face bine necondiţionat altora...
QUOTE
2. In cazurile particulare ale oamenilor din jurul meu, care sunt aceste cauze pe care ei le servesc si care dau sens si multumire vietii?
de exemplu, în privinţa profesiunii, sunt mulţumit când reuşesc să îmi fac bine treaba, când oamenii sunt mulţumiţi de serviciile prestate, de cele mai multe ori prefer să le cer mai puţini bani decât ar merita lucrarea respectivă, pentru că satisfacţia materială nu este pe primul plan şi doresc ca ei să fie conştienţi de asta.
QUOTE
3. Care mai este controlul pe care il ai asupra propriei fericiri daca ea depinde de ceva sau cineva extern? Ce atitudine trebuie sa ai daca factorul extern la un moment dat dispare?
Un control îl poţi avea prin alegerile pe care le poţi face, utilizând sau nu şansele pe care viaţa le oferă, de a trăi cu sau fără ceva sau cineva extern. Este bine să conştientizezi că fericirea poate fi obţinută în multe alte feluri, şi fără acel factor extern, ea poate fi găsită şi în noi înşine, schimbându-ne modul de viaţă dependent cu unul independent...
QUOTE
4. Cum ar trebui abordata cautarea propriei cauze, descoperirea propriilor puncte forte si a domeniilor in care acestea sunt utile?
cu multă consecvenţă şi răbdare, pentru că este o problemă complexă, comportă situaţii şi necesităţi personale diverse, uneori divergente, contradictorii, uneori nu reuşim să ne (re)definim pentru a conştientiza propriile puncte forte din cauza unor factori perturbatori, prejudecăţi, anturaj nepotrivit etc...
QUOTE
5. Este posibil ca un om sa nu simta satisfactie din exercitarea propriilor calitati sau suntem predispusi sa fim fericiti daca facem lucrurile la care suntem buni?
Este posibil ca un om
perfecţionist să nu fie mulţumit niciodată de ceea ce realizează, cred că nu strică puţină moderaţie, toleranţă la greşeli şi un pic de iubire de sine - autostima este importantă, la fel ca şi micile recompense pe care ni le acordăm în cazul în care am realizat ceva ce ne-am propus.
QUOTE
6. Sunt virtutile de mai sus niste mijloace de a ajunge la fericire? Sunt ele niste efecte ale fericirii? Este normal sa fim virtuosi atunci cand practicarea unei anumite virtuti pare ca se pune cap in cap cu ceea ce percepem drept cauza pe care o servim? Daca da de ce, la ce ne foloseste?
Depinde foarte mult de sistemul de valori pe care ni l-am format, de experienţa şi de mediul în care trăim, pentru că în majoritatea acţiunilor ce implică recunoaşterea lor ca virtuoase depindem şi de factorii externi, de educaţie, de interacţiunile sociale în care suntem angrenaţi... Nu numai propria părere contează, ci contează şi cum ne privesc ceilalţi, nu evoluăm independent. Posibil ca un lucru ce noi îl considerăm bun, alţii să-l vadă ca rău, relativ la sistemul de valori diferit...
QUOTE
7. De ce terapia cu oamenii nefericiti se concentreaza asupra dezordinii din sufletul lor si nu incearca sa caute cauze care li se potrivesc si pe care ei sa le serveasca?
Pentru că în medicina contemporană s-au permanentizat anumite modele mecaniciste despre funcţionarea omului ca fiinţă biologică şi adesea se aplică tratamente în analogie cu reparaţia unei maşini, se pierde din vedere complexitatea şi diversitatea fiinţei psihologice, se tratează după scheme şi statistici predefinite, uitând adesea că psihicul omului este unic, individual, în permanentă evoluţie, omul în realitate este un proces, nu un obiect...
QUOTE
8. Se pot folosi aceste idei pentru a fabrica fericire (sau in fine, multumire) acolo unde ea nu exista?
Cred că este posibil ca unele dintre ele să aducă cel puţin mulţumire, împăcare cu condiţia umană, stabilitate şi echilibru emoţional. O stare de fericire nu poate fi fabricată, pregătită sau planificată, este o trăire de moment la care concură foarte mulţi factori asupra cărora nu avem cum să dobândim un control real, eventual putem să ne amăgim, dar n-ar fi o fericire autentică...