Amintiri, opinii, ganduri din viata zmeului veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

De cand ma stiu, am fost fermecat de povesti. Au fost mai intai basmele povestite de ai mei cand eram mic. Apoi am invatat sa citesc si am putut sa-mi aleg singur povestile, si sa citesc tot mai multe. Imaginatia ma purta deseori in lumea povestii, si ma trezeam pe diverse meleaguri in plina aventura. S-au adaugat in timp si povestile de la televizor sau cinema.
Atunci cand eram mic, povestile erau pentru mine in "alb-negru". Fat-Frumos era personajul bun, cu care tineam din toata inima, si ca atare el castiga intotdeauna, ramanind cu Ileana Cosanzeana, iar zmeul era intotdeauna rau si in final invins. Doar ca, pe masura ce am crescut, am observat ca in viata reala povestile au mult mai multe nuante de gri. Ca Fat-Frumos nu are o Cosanzeana a lui bine stabilita, ba chiar s-ar putea sa nu aiba deloc una. Ca deseori zmeul e mai bun. Ca printesa poate sa nu-l aleaga pe print. Ca sfarsitul nu e cunoscut dinainte, dar tocmai acest lucru poate face povestea interesanta. Ca lupta nu e una intre bine si rau. Ca poate fi mai bine sa fii zmeu, sau macar sa ai unele din caracteriticile sale.
Cum reusesc eu sa fiu cu adevarat, ramane de vazut. Poate si de catre domniile voastre, printese Cosanzene, printi, imparati si cavaleri.

Stimabile cavaler , imi cer scuze de deranj, dar abia astept sa vad ce se petrece pe "meleagurile de peste mari si tari" despre care povestiti. Opriti-va la Han, odihniti calul si povestiti ! Curaj domnule zmeu ! viitorul suna bine! (daca nu doriti interventiile umile ale ascultatorilor, va rugam sa fiti direct si sa ne-o marturisiti deoarece nimeni nu doreste sa supere un zmeu...)

In primul rand, multumesc gazdei pentru jurnal, ca si celor care mi-au adresat mesaje de bun venit pe forum.
Multumesc de asemenea pentru prima interventie in jurnal, am uitat sa mentionez ca acestea sunt binevenite (caci, nu-i asa, ce ar mai fi un zmeu daca nu ar avea pe cine sa impresioneze prin "rautatea" lui).
Voi incerca sa-mi desert sacul de povesti, dar va previn ca nu stiu care va fi ritmul... sunt in postura deocamdata noua de a-mi impartasi sentimentele unor "muritori" (adica oameni pe care nu ii cunosc, nothing personal despre forumisti), ceea ce ma face sa ma simt nesigur, dar lupt sa-mi depasesc aceasta stare .

.....

O melodie care ma obsedeaza in ultimul timp: "Bring me to life" - Evanescence.
Ideea e ca daca nu iesi de loc din casa nu va veni nimeni sa-ti bata la usa ca sa te "aduca la viata". Dar nici daca iesi in oras cu prietenii, cunosti oameni interesanti, iti faci noi prieteni,etc nu poti garanta ca iti vei gasi "marea dragoste". O sa incerci sa devii prieten cu o fata care o sa iti placa si uneori(sau poate deseori) vei fi respins(doar daca nu esti Fat-Frumos, bineinteles ). Uneori vei iesi la o intalnire, doua, trei pana ca unul din voi sa-si dea seama ca nu e ceea ce vrea. Uneori vei intra chiar intr-o relatie de mai lunga durata, dar la un moment dat se va sfarsi. Iar cand vei fi cu adevarat norocos, o vei gasi pe "ea". Viata e ca o loterie, iar premiul cel mare e sa gasesti dragostea. Doar ca trebuie sa ai curajul sa joci ca sa poti castiga, si oricate bilete promitatoare ai avut dar care n-au avut rezultatul scontat, trebuie sa-ti lasi inima sa poata iubi din nou, si sa ai curajul sa incerci iar.
O mare parte din aceste momente vei trai sentimente de inegalat, care "merita toti banii". Fiorul primelor intalniri. Sentimentul ca ea iti devine tot mai draga. Bucuria cand simti ca o faci fericita. Plutirea in al noualea cer (cand simti ca poti zbura ca zmeii).
Si chiar daca pe parcurs te superi, sa stii ca nu prea ai pe cine in mod obiectiv... Ceea nu te impiedica sa te pomenesti la un moment dat cu inima franta, caci cu cat ti-ai pus mai multe sperante caderea e mai abrupta...

Cam atat deocamdata... nu stiu daca am zis sau nu platitudini, dar e ceea ce simt.

Ideea (traznita) a zilei : Daca zmeilor le plac printesele, oare zmeoaicelor le plac printii?

Sa iubiti si sa fiti iubiti

Se pare ca Zmeul nu e chiar atat de....zmeu (la fel cum eu poate nu sunt la fel de polonic.. .). Oricum, pastrez atmosfera : din pacate nu numai zmeii au probleme de a-si gasi parteneri pe masura... asa ca "formula magica" nu prea exista. Nu prea am comentarii marete de adaugat, dar iti recomand sa-ti iei calul si sa pleci spre taramuri noi, oricare ar fi "pretul" calatoriei, pentru ca SIGUR cineva te asteapta!

Taramul meu pentru un cal! (regate au doar printii ).
Cu alte cuvinte multumesc de interventie si de vorba buna, chiar daca (poate ) nu esti asa de polonic.

N-am mai scris de mult aici, si acum ca scriu voi fi si carcotas :

Greu mai e sa tii un jurnal. Pentru mine, cel putin. Problema e ca niciodata nu sunt multumit de ceea ce am scris, nu sunt sigur daca ma reprezinta cu adevarat, sau poate daca vreau eu sa indice anumite lucruri despre mine (chiar daca unele sunt adevarate ). De exemplu in ultimul meu mesaj din jurnal am scris jumatate de pagina pe care puteam sa o rezum in esenta la: "Think positive" ... doar ca m-am apucat sa dau o aplicatie in domeniul (atat de complex) al sentimentelor si citind acum mi se pare un mesaj din perspectiva unui om cu inima franta... ceea ce nu-i adevarat... e doar o inima mereu banuitoare, chiar daca spera mereu ca va fi bine, si careia nu ii e usor sa-si impartaseasca sau sa-si exprime sentimentele.
Si din nou ma apuca ideea: de ce scriu aici? de ce scriu ceilalti in jurnale pe acest forum? (nu ca as fi singurul care se intreaba, dar asa...). Adica un jurnal ar trebui sa fie ceva care sa te ajute sa te impaci cu tine insuti... in care sa exprimi si bune si rele despre tine si prin exprimare sa ajungi sa constientizezi ceea ce esti si ceea ce ai vrea sa fii... pe cand in "Povestea Vietii Tale", ideea e de a trezi reactii la alti oameni impartasind experiente de-ale tale...

Problema e ca atat timp cat nimeni din cei care te cunosc nu citeste jurnalul, poti sa zici ce vrei. Dar altfel, chiar daca esti (inca) anonim (ca mine ), exista posibilitatea sa se afle cine esti daca intri in lucruri specifice. Si atunci incepi sa te ingrijorezi daca nu cumva vei rani vreo persoana apropiata, care nu te va intelege bine; sau poate tocmai va intelege bine si va afla niste lucruri care ar deranja-o... Dar pe care daca nu le spui e o minciuna prin omisiune, caci ce fel de jurnal mai e daca spui doar anumite lucruri nederanjante, si le omiti tocmai pe cele importante poate pentru tine... Si atunci incepi sa vrei sa poti sa scrii un jurnal magic care sa contina tot si sa nu deranjeze pe nimeni... dar cum nu poti, te intrebi: de ce scrii de fapt aici?

----------------------------

Daca tot timpul ne propunem sa traim in prezent, sa traim clipa (si/sau sa planuim pentru viitor), ce rost au jurnalele, ca doar ele sunt inregistrari despre trecut?

Hai sa-ti zic si eu parerea mea...de polonic mic. Sincer, doar statura mea este mica. Dar iubirea de mosie... Si eu am incercat sa tin jurnale. Incepand cu cele de la 12 ani in care scriam ce minunat a fost ca PERSOANA din banca a 2-a de la geam s-a uitat la mine etc si terminand cu adevarate eseuri pe teme religioase sau filosofii care mai de care lagate de viata. Partea buna este ca atunci cand scrii parca te descoperi mai mult pe tine. De aceea nu conteza ce vor citi niste necunoscuti despre tine. Conteaza ce ai descoperit tu despre tine scriind !!! Eu am intrat la han din curiozitate. Si mi-a placut la nebunie din primul moment. Dar nu imi place sa ma "bag" in mijlocul discutiei. De aceea am ales sa ma alatur celor mai noi discutii ca sa pot urmari evolutia lor. Asa ca nu te supara, frate daca iti scriu prin jurnal mereu. Sunt doar un necunoscut care are si el destule pe suflet (ca toti membrii hanului, cred!) Scrie cu incredere !

Azi am (re)descoperit placerea de a alerga cu vantul in fata... si de a simti ca ai o super viteza, ca aproape zbori (mai ales intr-o zi frumoasa cum a fost azi).

Aseara, intr-un club bucurestean. Lume putina, probabil multi mai au inca sesiune. La un moment dat se pune o piesa din aia la care rockerii isi arunca pletele in toate partile. Prins nu atat de muzica, cat de sentimentul de distractie, si cu un gand ghidus de infiltrare in nonconformism, ma apuc si eu sa scutur din cap in ritmul muzicii. La un moment dat un rocker cam afumat, dar binedispus, vine si imi zice ca ar trebui sa-mi las parul sa creasca ca sa pot da din cap pe muzica aceea. La care eu ii raspund: "Dar spiritul este cel care conteaza, nu-i asa?"

Da...am uitat sa scriu aici ca imi place jurnalul tau...pacat ca nu scrii mai des...

@polonic : Nu ma supar de interventii, sunt binevenite, scrie cand vrei fara sa te scuzi . Si daca tot ai scris jurnale, mai incepe unul si pe han daca vrei
@Nicodim : Multumesc de apreciere, sa stii ca si mie imi place jurnalul tau (si nu o zic doar ca reciprocitate ).

O perioada am fost cam prins in diverse chestii si n-am mai avut timp sa postez (sau cand intram pe net intram in fuga si n-aveam chef), desi in diverse momente au fost lucruri pe care vroiam sa le scriu... dar care s-au estompat cu trecerea timpului...
Cea mai importanta schimbare e ca am plecat din tara pentru cateva luni. N-am ajuns de prea mult timp aici si inca sunt in faza de obisnuire, dar totul pare strange. Macar am intrat intr-un ritm cat de cat, asa ca sper sa am mai mult timp sa mai intru mai des pe han, sa mai citesc si sa mai si postez. Mai ales ca acum fiind departe intr-o tara straina, oportunitatile de a iesi si de a petrece timp cu cineva live sunt pe la 0... dar sambata o sa ma duc pentru prima oara in discoteca aici si o sa dansez (sau o sa incerc sa ma misc cat de cat in ritm cu muzica:) ) si sper sa fie misto. In timpul saptamanii, lucru, ca doar trebuie sa fac ceea ce mi-am propus.

M-am mai gandit de ce-mi place jurnalul lui Nicodim, si am ajuns la concluzia ca datorita faptului ca descrie un om care isi traieste viata, asa cum o vede el. Si am ajuns la concluzia ca toata lumea ar trebui sa faca asta, dar putini o fac. Si mai mult, unii ajung sa-si midifice viziunea asupra vietii dupa cum traiesc, si nu se lupta cu destula energie pentru ceva mai bun.
Ce nu inteleg eu la multi sunt lamentarile legate de alti oameni. De genul: "De ce m-a parasit, cand eu ii ofeream totul?"; "Nu m-a meritat"; "Nu voi mai iubi niciodata atat de mult". Bine, de fapt am vazut un documentar pe Discovery despre substantele care ne ajung la creier atunci cand suntem indragostiti, si efectele negative pe care le poate avea o intrerupere brusca. E ceva similar cu un drog, produce multa placere incat multi ajung sa fie indragostiti tot timpul. Doar ca si acest drog luat prea des poate duce la obisnuire... si daca unul se obisnuieste mai rapid o sa caute senzatia unui noi variante a drogului, in timp ce celalalt nu e gata sa renunte. Deci de fapt inteleg dpdv fizic, dar incerc sa abordez rational. Cred ca trebuie sa fii extrem de norocos sa gasesti o dragoste care sa tina (reciproc) o viata, dar daca pe parcurs ai incercari nereusite nu are sens sa te superi pe celalalt, doar tu l-ai ales (sau ai ales-o) la inceput, daca e sa te superi pe cineva supara-te pe tine ca nu ai stiut sa alegi, in fond cam toti urmarim acelasi lucru (iar cei care nu, treaba lor). Dar cel mai bine e sa nu te superi, ci sa-ti spui ca asta e, ai mai incercat o data fara succes, si sa te gandesti ce vei face in continuare.
Si sa-ti traiesti viata, si sa zambesti, si sa speri ca vei avea noroc, si sa apreciezi din plin daca ai, si sa incerci sa-i intelegi si pe ceilalti.

O vreme superba in ultimele zile. De fapt imi dau seama ca totul, pana si vremea, e afectat de perceptia personala. Daca esti indragostit si sentimentul e reciproc (sau daca doar gandesti pozitiv ),la vreme naspa vei zice "o vreme buna de facut copii" . Daca vremea e frumoasa si esti suficient de negativist, nu te va ajuta cu nimic. Dar totusi eu de ce-s asa incantat de vreme? Hai? Ca doar nu-s indragostit. Ia sa fac bine si ori sa ma intristez, ori sa ma indragostesc, ca nu se mai poate! ().
Petrecere sambata seara, draguta in felul ei dar cu nimic deosebit... Cred ca si faptul ca erau oameni abia cunoscuti. Dar am mai stat de vorba cu unii, am mai dansat, au fost si cateva melodii care imi plac mult...

Si-a mai trecut un weekend... Ce mai freamat, ce mai zbucium . Sambata, plimbare prin oras toata ziua, "zburat" pe aripile vantului, iar cand ajung seara in camin lumea(adica cei mai vechi pe aici, care au vizitat deja orasul in lung si in lat ) cica : hai pregateste-te ca iesim in oras, asa ca am iesit in oras . Am fost intai intr-un bar "la moda" ca statea lumea si pe terasa desi era destul de racoare; noi am prins o masa inauntru (dupa gustul meu era mai bine afara ca nu era fum de tigara ). Dar a fost ok, am cunoscut si persoane noi. Apoi am vrut sa mergem cu totii in discoteca, dar unde am incercat era super plin si nu incapeam tot grupul, asa ca am mers intr-un alt bar si am stat iar de vorba . Am ajuns acasa, am dormit ieri din plin, a si plouat afara, azi iar la facultate .

M-am apucat sa-mi analizez relatiile de prietenie... desi teoretic o prietenie mai mult "se simte" decat poate fi analizata concret.
Voi reveni mai tarziu cu concluziile...
Am si un numar de prieteni forumisti, de la care am aflat de han, dar carora nu le-am zis ca m-am inscris. Cum unii din ei stiu ca mai citesc jurnale iar unii au si ei jurnale, lansez o provocare de a ma recunoaste in caz ca ajung sa citeasca si aceste randuri. Desi dupa cum stiu au devenit cam selectivi, nu ca mine care ma uit cam prin toate jurnalele cand am timp (acu ori m-am laudat peste masura, ori m-am admonestat sever in public, nu stiu prea bine care ).
Si iata ca am lansat o provocare de tip Masca de Aur la care insa nu ar putea raspunde decat cativa membri, si care are destul de multe sanse de a rezista in timp, la cat de citit e jurnalul meu
Mai multe detalii despre aventurile fiorosului zmeu, in editia de maine .

Hristos A Inviat!
sau bine v-am gasit, pentru cine prefera .

Eu tot timpul sunt pornit pe ideea de "Chiar daca lucrurile nu merg cum vrei, zambeste si va fi mai bine". Ei bine, faptul ca m-am apucat sa scriu aici m-a facut sa mai analizez unele lucruri din viata mea, si asa de exemplu am ajuns la concluzia ca pot adopta filozofia de "Smile" deoarece in sinea mea sunt convins ca in final totul va fi bine. Si atunci, avind acest sentiment, nu are rost sa fiu cu adevarat suparat. Adica si eu ca toti oamenii nu-mi place cand ceva nu merge cum as vrea, daca pot face ceva incerc sa schimb situatia, sa ma lupt cu soarta, caci fiecare om trebuie sa incerce sa realizeze cat mai mult din ce-i ofera viata. Dar optimismul din mine ma face ca destul de des sa zambesc... in sinea mea macar daca nu in afara...

S-au intamplat atatea lucruri de Pasti...
Am gasit si o biserica ortodoxa greceasca aici, am fost la Inviere. A fost frumos, chiar daca n-am inteles ce spunea preotul .
Am fost la un lac de munte superb, in care se reflectau muntele si padurea si casele...

Dunare, Dunare,
drum fara pulbere...

de imi dai voie, alatur si eu un zambet,

am dat reply crezand ca pot spune mai multe, insa simt ca e suficient sa iti zambesc. cel putin acum.

si da, adevarat c- a inviat!

Asa-mi trebuie, presupun. Ieri am declarat aici ca sunt optimist si ca zambesc si ca ma lupt cu soarta, iar azi dimineata am facut una din cele mai mari boacane din viata mea... probabil ca sa arat ca pot sa-mi dau singur cu stangul in dreptul. Si apoi am intrat pe han, si am vazut un zambet in jurnalul meu care m-a facut sa ma simt mai bine si sa zambesc la randul meu . Multumesc, secunda.

Sa-ti dai cu stangul in dreptul e un termen cunoscut mai ales de microbisti, si inseamna sa-ti pui bete in roate singur. Dar in cazul meu, cand folosesc acest termen inseamna ceva mai mult. Inseamna ca m-am comportat de parca am planuit ca lucrurile sa o ia razna.
De ce-mi place la han? Pentru ca ma stimuleaza sa gandesc. Pentru ca are povesti reale. Pentru ca se discuta civilizat, pentru ca sunt un numar de oameni destepti si simpatici.
Si totusi, sa va povestesc o istorioara drept avertisment :

Acum vreo doua luni, stateam cu niste buni prieteni la o masa intr-un bar din Regie. Discutam noi una alta,
si discutia aluneca spre ce potential avem de afirmare pentru ca suntem baieti destepti. La care unul din noi
replica : "Oare exista pe undeva un grup de prieteni, care sa se puna asa ca noi la o masa, sa se uite unii la
altii si sa isi zica : <<Ma, da prosti mai suntem!>>?"

Si iata ca optimismul a functionat si de data asta! Ca sa prelungesc analogia, mi-am dat eu cu stangul in dreptul, dar arbitrul a acordat fault . Pe viitor trebuie insa sa am grija sa fiu mai atent, ca altfel...
Sau oare nostalgia de primavara ma face sa fiu cu capul in nori?

Am stat vreo ora in piata centrala de aici, care e folosita ca punct de intalnire cum e Universitatea in Bucuresti. Si am tot vazut cupluri intalnindu-se : intai venea unul din ei, astepta, se uita cu nerabdare in jur, apoi venea si celalalt, li se lumina fata la amandoi cand se vedeau, se sarutau infocat, plecau si in urma lor altii si altii treceau prin acelasi ciclu...

Am revazut "Breakfast at Tiffany's". Mi-a placut mai ales o replica din final:
"People do fall in love. People do belong to each other. Because that's the only chance anybody's got for real happiness."
Asa ca, dragi cititori, va doresc ceea ce-mi doresc si mie : sa gasiti fericirea.

Se apropie vara... si vin zile in care e placut sa stai undeva afara, ferit de soare, in bataia vantului...
... la o terasa, cu prietenii, sa bei un suc sau o bere, discutind nimicuri (sau punind tara la cale ), sa auzi in jur un zumzet continuu de voci...
... pe veranda casei la mine la tara, sa vezi padurea si sa auzi vantul fosnind printre copaci...
... dupa o zi de plaja si baie, la mare, pe un hamac, la taclale, asteptind si simtind apusul soarelui si racoarea care se lasa...

Sau sa te plimbi de mana cu o fata care-ti place...

Sau sa alergi, ca vantul si ca gandul... prin parc... pe iarba in padure... pe plaja, la mare, cu picioarele in apa...

Ehei, dragi cititori, iata ca in jocul continuu dintre cognitiv si senzorial, cel din urma s-a impus in prima bucata a acestei file de jurnal. Uneori cele 2 planuri sunt in conflict, alteori se imbina. In general totul se petrece in subconstient... Unele batalii sunt de mult castigate de una din parti (desi razlet mai au loc... atentate ), altele sunt marcate de frecvente inaintari si retrageri...

Am facut rost de "As good as it gets" si am mai revizionat secvente. Una din clipele care mi-au placut: Jack Nicholson, vorbind despre ea "You make her laugh, you got a life." Vreau sa simt si eu asa pentru cineva...

Asta nu-i prea greu de realizat, la cate frumuseti cu chip uman sunt in jur...Partea grea e sa ai norocul si respectiva sa simta la fel pentru tine... Deci, cum se zice, "sa iasa lipeala"...

Adevarul are nevoie de cea mai mare realizare a spiritului uman: o minte deschisa

Legenda spune ca atunci cand provincia New Mexico a devenit parte integranta in Statele Unite ale Americii si in noul stat s-a deschis prima sesiune a tribunalului, judecatorul era un fost cowboy si fost luptator impotriva indienilor.
El si-a ocupat locul la tribuna si procesul a inceput. Primul caz a fost cel al unui barbat acuzat de furtul unor cai. Acuzarea si-a sustinut din plin cauza, in timp ce apararea si martorii acesteia abia daca au fost ascultati.
In sfarsit avocatul apararii s-a ridicat si a luat cuvantul:
- Si acum, onorata instanta, as dori sa prezint si punctul de vedere al clientului meu.
- Stai jos, i-a raspuns judecatorul. Acest lucru nu este necesar. Nu ar face decat sa induca juriul in eroare.

Daca ai un ceas,
stii cat e ora.
Daca ai doua ceasuri,
nu poti fi sigur niciodata...
(rugaciunea broastei- anthony de mello)

###

Zmeule viteazule, intr-o zi, vei intalni persoana careia sa ii zambesti. Fie ca atunci sa o poti vedea si sa nu o treci cu vederea.
Pana atunci, nu uita sa iti zambesti tie insuti.

Nu e replica mea, dar imi place :
"C-o Vama toti suntem datori."

S-au intamplat multe in ultimul timp. M-am intors in tara. Mi-am reintalnit familia, prietenii. Am predat proiectul de diploma si am terminat facultatea. Am fost la mare. M-am bronzat - neuniform dar merge . Maine avem ceremonia oficiala de absolvire a facultatii - cu depunere a juramantului de inginer, robe, nebunii .
La intoarcere am observat ca lucrurile au ramas cam la fel... adica am regasit oamenii cam cum ii stiam, cu bune si rele... M-am simtit cam departat de unii prieteni, nu stiu daca din cauza despartirii atata timp sau poate pentru ca ii considerasem eu mai apropiati inainte decat erau...
Pe plan profesional sunt in plina ceata...
Iar pe plan sentimental tot singur...
Dar sper ca vara asta sa aduca lucruri bune...
Intre timp, zambesc .

Zmeule, mai zi-ne ce mai faci, ca unii dintre noi iti duc dorul...

S-au intamplat multe... si parca totusi atat de putine .
Am depus juramantul de inginer si a fost super misto festivitatea - la Sala Palatului.
Am fost la 2 nunti, din care una a unei bune (foste) colege si prietene, au mai venit si alti colegi, m-am distrat, am ... dansat , am furat mireasa .
Am fost apoi la Bicaz cu familia, m-am dat cu barca si cu vaporul, am mancat pastrav luat direct de la pastravarie.
In schimb, n-am mers la ziua unei colege, n-am fost la Sighisoara (tot imi propun sa ajung de cativa ani). Si in weekendul asta mai era si un festival de bridge in Bucuresti...
Inca o incercare de a o gasi pe EA pare sa dea gres inca din faza incipienta... asa ca analizez perspectivele in continuare .
Nicodim, interesante aventurile tale prin tara
Secunda, daca citesti, distractie placuta pe acolo
Tuturor care cititi, o vara placuta cat mai e .

Un baiat a intalnit o fata... e doar un inceput de poveste, sa vad ce va urma...
(Asa incep toate povestile, nu?)

( Povestea a fost frumoasa dar scurta... )

Club A ar trebui sa fie din cate stiam eu un loc al nonconformismului... Unde nimeni nu ar trebui sa comenteze felul in care esti imbracat de exemplu, pentru ca fiecare vine cum vrea... Asa ca faptul ca am fost intrebat in noaptea asta (spre dimineata de fapt) in legatura cu hainele mele l-am luat drept un semn ca eram un nonconformist intre nonconformisti .
Cum eram imbracat va intrebati? Foarte normal, cu camasa alba, costum, pantofi, cravata. (Nu mai povestesc cum de-am ajuns sa merg asa in Club A . De ce nu mi-am scos sacoul si cravata ca sa par mai rocker? Ca n-am vrut. Si asa am ajuns sa fac senzatie... )

Acest topic a fost editat de zmeul: 11 Sep 2004, 10:22 AM

De cand n-am mai scris pe aici... se sparie gandul .
De mai multe ori am vrut sa scriu pe aici dar am renuntat... Sentimente de impartasit, evenimente, teorii asupra comportarii umane...
Intervin acum pentru ca ma simt oarecum dator sa consemnez ce-am mai facut...
Am intalnit live cativa forumisti cu o ocazie foarte placuta . Multumesc, stii tu cine esti .
Am pornit masterul... sunt si asistent la facultate...
Am jucat fotbal prima oara dupa vreun an...
Am mai jucat bridge... Constientizez cat de mult mai am de invatat... Dar si ca imi place tot mai mult sa ma joc...
Am cumparat colectia "Ciresarii" si am recitit-o...
Am citit "Enciclopedia zmeilor" si mi-a placut.
Atat deocamdata... revin alatadata .

Iar nu mai scrii, zmeule ! Te-ai indragostit iar ? Sau ti s-au inecat corabiile ? As opta pentru prima varianta, de felul meu sunt optimista !

Si eu sunt optimist, doar ca in ultima perioada optimismul nu a avut si acoperire in fapte .

Am fost in seara asta la baletul operei de stat din Viena. Superbe si muzica, si coregrafia. Mai ales pentru mine, un profan in ale dansului. Dansul, un amestec intre un abandon in voia muzicii si un control al mintii asupra trupului. Ma gandesc de ceva timp sa ma apuc si eu sa iau niste lectii de dans clasic.

Ce-a mai fost in ultima perioada... A fost ziua mea acum ceva timp. Asa ca aveti grija, sunt scorpion . Am dansat, am mancat prajituri (mmm), am revazut prieteni dragi, am ras, am povestit.

Si la orizont parca se intrezareste un catarg .

Edit: E 1.45, si eu in loc sa ma culc m-am apucat sa colind playlistul dupa melodiile favorite... iata cum muzica buna iti deschide cheful pentru mai multa muzica buna .

Acest topic a fost editat de zmeul: 11 Dec 2004, 01:48 AM

cu intarziere... Fericire, sanatate, prieteni, indeplinirea celor mai secrete vise....

Multumesc mult denise . Urarea de La Multi Ani a fost la timp, anuntul meu ca a fost ziua mea precum si raspunsul asta sunt cu intarziere .

Desi sunt crestin, de ceva timp nu mai sunt impresionat de sarbatori. Singurul lucru pentru care imi plac este faptul ca sunt momente in care aproape nimeni nu mai lucreaza, in care oamenii au timp sa se mai relaxeze, sa se mai intalneasca cu prietenii, sa stea mai mult cu familia.
O mare problema a oamenilor in general cred ca e singuratatea. Singuratatea in fata soartei. Pentru alungarea ei se folosesc, constient sau inconstient, tot felul de metode. Ajungi sa simti ca faci parte din ceva colectiv, mai presus de tine. Esti la fel ca altii, dar totusi deasupra unora din ei .
Una din ele este religia (recomand oricui "Istoria ideilor si credintelor religioase").
Fotbalul are de asemenea o raspandire mare. Tii cu o echipa pana la fanatism, si ajungi sa te simti partas la momentele ei de glorie, ca si cum tu insuti ai fi contribuit la succes, dar incerci sa te disociezi cand pierde. Esti solidar cu alti oameni tinind cu aceeasi echipa, ajungi sa urasti pana la moarte pe suporterii alteia. Fotbalul a ajuns un nou razboi, pasnic de data asta. Cu alte sporturi se intampla la fel, doar ca pe arii ceva mai restranse decat fotbalul.
Alte tendinte: Politica. Alinierea la moda, la tendintele societatii de consum. Posesia ACELOR bunuri.
Traditia, mai ales la momente festive. Mandria faptului ca am cel mai inalt brad, cel mai bine impodobit, ca am toate bucatele traditionale. Insusi faptul ca am brad.
Ca am cei mai multi bani, ca sunt cel mai conformist, cel mai nonconformist, cel mai rezistent la bautura sau cel mai seducator.

Conteaza, zic eu, inteligenta, bunatatea, intelegerea altora, grija fata de familie, fata de prieteni, fata de tine insuti. Atunci cand poti, sa alegi ce provocari accepti. Sa mai si razi, sa te mai si joci, dar sa iti indeplinesti si responsabilitatile. Sa accepti ca lumea nu e perfecta, si sa incerci ca macar o bucatica sa o faci mai buna. Sau cel putin sa nu o faci mai rea. Incercarea ca tu insuti sa devii mai bun.
Sa gasesti pe cineva cu care sa te intelegi, sa te distrezi si cu care sa imparti si responsabilitatile, bucuriile, necazurile. Sa te faca sa simti ca viata are sens. Si reciproc.

Eh, dar am pornit prea mult pe panta analizei, si subiectul e prea vast ca sa-mi expun sentimentele clar si scurt.
Craciun Fericit tuturor! Sa iubiti si sa fiti iubiti!

Iata ca a venit din nou perioada aceea din an in care sunt provocat sa studiez lucruri din diferite domenii, sa inteleg cum functioneaza si de ce, sa-mi imbogatesc astfel cunostintele pentru ca apoi sa le aplic intr-un cadru organizat, reintalnindu-mi cu acest prilej vechi si buni prieteni (e vorba de sesiune, desigur ).

Am ascultat recent la radio o discutie pe tema implinirii prin altii si mi-am dat seama ca se leaga un pic de ce am zis in postul anterior. Parintii prin copii, spectatorii prin sportivi, savanti, personalitati cu care au un motiv sa se identifice. Cred ca un fenomen asemanator se produce si cu cititorii si personajele romanelor, spectatorii si personajele din filme.

Am rapit o printesa, nu cer recompensa, nu o dau inapoi .