Multumesc mult denise
. Urarea de La Multi Ani a fost la timp, anuntul meu ca a fost ziua mea precum si raspunsul asta sunt cu intarziere
.
Desi sunt crestin, de ceva timp nu mai sunt impresionat de sarbatori. Singurul lucru pentru care imi plac este faptul ca sunt momente in care aproape nimeni nu mai lucreaza, in care oamenii au timp sa se mai relaxeze, sa se mai intalneasca cu prietenii, sa stea mai mult cu familia.
O mare problema a oamenilor in general cred ca e singuratatea. Singuratatea in fata soartei. Pentru alungarea ei se folosesc, constient sau inconstient, tot felul de metode. Ajungi sa simti ca faci parte din ceva colectiv, mai presus de tine. Esti la fel ca altii, dar totusi deasupra unora din ei
.
Una din ele este religia (recomand oricui "Istoria ideilor si credintelor religioase").
Fotbalul are de asemenea o raspandire mare. Tii cu o echipa pana la fanatism, si ajungi sa te simti partas la momentele ei de glorie, ca si cum tu insuti ai fi contribuit la succes, dar incerci sa te disociezi cand pierde. Esti solidar cu alti oameni tinind cu aceeasi echipa, ajungi sa urasti pana la moarte pe suporterii alteia. Fotbalul a ajuns un nou razboi, pasnic de data asta. Cu alte sporturi se intampla la fel, doar ca pe arii ceva mai restranse decat fotbalul.
Alte tendinte: Politica. Alinierea la moda, la tendintele societatii de consum. Posesia ACELOR bunuri.
Traditia, mai ales la momente festive. Mandria faptului ca am cel mai inalt brad, cel mai bine impodobit, ca am toate bucatele traditionale. Insusi faptul ca am brad.
Ca am cei mai multi bani, ca sunt cel mai conformist, cel mai nonconformist, cel mai rezistent la bautura sau cel mai seducator.
Conteaza, zic eu, inteligenta, bunatatea, intelegerea altora, grija fata de familie, fata de prieteni, fata de tine insuti. Atunci cand poti, sa alegi ce provocari accepti. Sa mai si razi, sa te mai si joci, dar sa iti indeplinesti si responsabilitatile. Sa accepti ca lumea nu e perfecta, si sa incerci ca macar o bucatica sa o faci mai buna. Sau cel putin sa nu o faci mai rea. Incercarea ca tu insuti sa devii mai bun.
Sa gasesti pe cineva cu care sa te intelegi, sa te distrezi si cu care sa imparti si responsabilitatile, bucuriile, necazurile. Sa te faca sa simti ca viata are sens. Si reciproc.
Eh, dar am pornit prea mult pe panta analizei, si subiectul e prea vast ca sa-mi expun sentimentele clar si scurt.
Craciun Fericit tuturor! Sa iubiti si sa fiti iubiti!