„Un teritoriu
care se cheamã Transilvania…“
*
Al II-lea rãzboi mondial, urmat de ocupatia sovieticã a tãrilor central-sud-est europene, hotãrîtã de marii aliati prin întelegerile secrete din anii 1942-1945 si legiferatã prin tratatele de pace de la Paris din 1947, a izolat aceste tãri de comunitatea europeanã timp de mai bine de o jumãtate de secol. Cãderea comunismului, schimbãrile structurale fundamentale ce au avut loc, eforturile acestor tãri de a ajunge la un numitor comun cu celelalte, care nu au cunoscut sovietizarea si regimul totalitar comunist, se dovedesc a fi un proces complicat, dificil, cu multe necunoscute. În acest context, mentalitãtile evolueazã greu, sechelele trecutului altereazã adesea întelegerea prezentului, dar si definirea viitorului, precum si construirea relatiilor interumane pe baza respectului reciproc, tolerantei, convietuirii pasnice.
În perspectiva reintegrãrii europene si mondiale, consolidarea economico-politicã a acestor state, stabilitatea si echilibrul în zonã sînt cerinte sine qua non, incompatibile cu dezagregarea politico-teritorialã, cu tensiunile si conflictele interetnice, cu instabilitatea internã, crizele sociale si politice, deteriorarea relatiilor interstatale.
La noi se poartã, de mult si cu obstinatie, falsa „problemã“ a Transilvaniei, reflectatã într-o sumedenie de proiecte, programe, declaratii, discursuri, simpozioane, conferinte, seminarii etc., realizate printr-o impresionantã desfãsurare de forte pe plan intern si extern, care vor sã demonstreze ceea ce nu reusesc niciodatã sã facã si anume: Transilvania n-ar fi pãmînt românesc. România n-ar fi stat national unitar si indivizibil – formã perimatã într-o Europã unitã. Concluzia: România trebuie sã accepte federalizarea sau desprinderea provinciilor „alipite“ ei în 1919-1920 prin tratatele de pace, sau „mãcar“ autonomia Transilvaniei, formula minimã fiind reeditarea, într-o formã de asa-zis „europenism“, a createi staliniste: Regiunea Autonomã Maghiarã. Noua „editie“, fãrã îndoialã, nu si ultima, a luptei pentru autonomie este constituirea Consiliului National Secuiesc care, evident, cere autonomia, dar nu a maghiarilor, ci a secuilor din Transilvania.
Înainte de a trece la analiza de fond a acestui real pericol pentru interesele vitale ale Poporului Român, reprezentat de agitatia autonomistã maghiarã cu formele ei concrete de manifestare, este de precizat cã iredentismul maghiar la adresa României, cu bagajul sãu de „argumente“ contra statului national-unitar, semãnã, pînã la identitate, cu iredentismul ruso-ucrainian, preluat de regimul comunist de la Chisinãu si manifestat prin „moldovenism“. În acelasi timp se impune si o altã constatare: indiferent de culoarea regimurilor politice care s-au succedat în Ungaria dupã prãbusirea dublei monarhii în 1918, revendicãrile teritoriale la adresa României si a altor state vecine, bazate pe aceleasi falsuri istorice grosolane, prezentate fãrã succes de contele Apponyi la Conferinta de Pace de la Paris în 1919-1920, au rãmas neschimbate pe fond; situatia este identicã si în ceea ce îi priveste pe comunistii de peste Prut, indiferent de etnia lor.
Demonstratia noastrã va evolua pe douã coordonate: date statistice si date istorice.
Constitutiile de dupã 1989, adoptate prin referendum, definesc România ca stat national unitar si indivizibil, precizîndu-se cã teritoriul ei este inalienabil. Legea fundamentalã respinge separatismul, federalismul, pedepsind actiunile care ar pune în pericol integritatea teritorialã, caracterul unitar al Statului Român, suveranitatea nationalã.
Caracterul national al Statului Român este determinat de mai multi factori, dintre care amintim: comunitatea de limbã, traditii, dezvoltarea istoricã în acelasi spatiu geografic timp de mai bine de douã milenii, unitatea geograficã a teritoriului locuit de unul si acelasi popor, structura etnicã a populatiei etc.
Conform recensãmîntului din 2002, populatia României numãrã 21,7 milioane de locuitori, din care 89,5% sînt români; minoritãtile sînt reprezentate de unguri, 6,6%, adicã 1.432.000 de locuitori (inclusiv secui), celelalte minoritãti însumînd 3,9% (vezi Banca Nationalã a României, Raport Anual 2002, p.5). În Transilvania, minoritatea ungarã este de cca 900.000 de persoane, restul fiind rãspîndite în celelalte zone ale tãrii, altele decît Transilvania.
Caracterul majoritar românesc al Transilvaniei este atestat de statisticile maghiare, cu toate eforturile ce s-au fãcut de a se cosmetiza realitatea:
· În 1786 erau 65% români, fatã de 21% unguri (inclusiv secui – N.B.: statisticile unguresti n-au departajat niciodatã pe secui ca etnie);
· În 1850 erau 58% români, fatã de 28% unguri (inclusiv secui);
· În 1890 erau 56% români, fatã de 31% unguri (inclusiv secui);
· În 1910 erau 53,7% români, fatã de 31,6% unguri (inclusiv secui).
Este de precizat cã diminuarea constantã a numãrului românilor nu se datora descresterii natalitãtii si cresterii ei la unguri, ci maghiarizãrii numelor românesti, stabilirii etnicitãtii dupã limba vorbitã si, într-o anumitã mãsurã, si emigrãrii românilor în America, din cauza sãrãciei si oprimãrii economice si nationale (dupã Philip Mosely, Transilvania partitioned, în „American Quartely Review“, octombrie 1940, p.4). În momentul Unirii, în Transilvania, erau 2.830.000 români si 1.353.000 unguri (inclusiv secui). În 1940 erau în Transilvania 3.365.000 români si 1.411.000 unguri.
Drepturile si obligatiile minoritarilor sînt înscrise si garantate de Constitutie, precum si de o serie întreagã de legi, conventii internationale, la care România este parte, alte acte normative. Dupã cum se stie, forurile europene specializate au apreciat ca exemplar regimul de care se bucurã minoritãtile în România.
În ce-i priveste pe secui, scosi de la un timp „în fatã“ cu tot mai multã insistentã, se cuvine a preciza cîteva date istorice.
Chestiunea originii si a asezãrii lor în Transilvania este încã controversatã. Specialistii au avansat ideea cã este vorba de o populatie de origine turcicã, al cãrei nume ar deriva din cuvîntul turcesc szekilsikil, care însemna „de neam ales“. Dupã informatiile lui Anonymus, aceastã populatie s-ar fi aflat în Nord-Vestul Transilvaniei înainte de pãtrunderea, prin nordul Carpatilor Pãdurosi, a triburilor ungurilor spre Cîmpia Panonicã. Secuii li s-au alãturat în aceastã expeditie, participînd la cucerirea zonei amintite, precum si la celelalte rãzboaie purtate de unguri în secolele X-XII si avînd mereu rolul de avangardã. Aceastã trãsãturã caracteristicã a secuilor i-a determinat pe conducãtorii unguri sã-i colonizeze în zonele de granitã. Cronicarul Simon de Keza îi pomeneste pe secui asezati prin pãrtile Bihariei alãturi de bãstinasii valahi, de la care, spune cronicarul ungur, nou venitii ar fi deprins scrierea. Regii arpadieni, înaintînd spre Rãsãrit în Transilvania, au cãutat sã-si întãreascã dominatia asupra bãstinasilor prin asezarea secuilor în zonele Harghita si Covasna, prima mentiune documentarã fiind din 1213. Cu timpul, populatia secuiascã a fost asimilatã de unguri: limba de origine turcicã, diferitã de cea maghiarã, s-a pierdut, ca si traditiile specifice, identitatea etnicã. Tendinta generalã este de a fi confundati sau nu cu maghiarii, în functie de „necesitãti“ de ordin politic.
Tendintele revizioniste si iredentiste de sorginte maghiarã, vizînd anularea clauzelor teritoriale ale Tratatului de Pace de la Trianon din iunie 1920, confirmate în Tratatul de Pace dintre România si Natiunile Unite din februarie 1947, se materializeazã si în proiecte autonomiste vizînd toatã Transilvania, sau Transilvania si Banatul, sau „mãcar“ Covasna si Harghita.
Aceste idei si proiecte nu sînt noi.

Prof. univ. dr. Viorica Moisuc

Asa-zisa „Ungarie Mare“, apusã odatã cu disparitia dublei monarhii, în 1918, a devenit visul obsesiv al tuturor regimurilor politice din Ungaria, redusã, cum spunea Nicolae Iorga, „la granitele ei firesti“. Aristocratul Karoliy, seful primului guvern al Republicii Ungaria, i-a încredintat conducerea comunistului Bela Kuhn, care promitea „ridicarea întregului proletariat pentru refacerea «Ungariei milenare»“. Cu ajutorul neprecupetit al lui Lenin, Bela Kun vedea posibilã realipirea la Ungaria a teritoriilor pierdute în 1918, în contextul „revolutiei mondiale“ si al constituirii „republicii sovietice fãrã hotare“; aceasta presupunea „topirea“ noilor frontiere ale statelor central-europene într-o formatiune politico-teritorialã aflatã sub dominatia sovieticã, în tandemul Moscova-Budapesta. Pentru acest vis nebunesc al celor care pierduserã enorme latifundii, bunuri materiale, avantaje de tot felul si privilegii în Transilvania, Slovacia, Croatie etc., au murit zeci de mii de români, unguri, slovaci, cehi, în absurdul rãzboi din 1919.
În anii ce au urmat, Horthy, „amiralul fãrã flotã“ si „regentul“ fãrã regat, împreunã cu marii perdanti ai anului 1918, a desfãsurat un imens arsenal de mijloace si metode, urmãrind unul si acelasi scop: anularea Trianonului. Alianta cu Hitler avea sã aducã acestora o partialã satisfactie, atît în 2 noiembrie 1928 (primul Diktat de la Viena pe seama Cehoslovaciei), în martie 1939 (desfiintarea Cehoslovaciei ca stat în cîstigul Germaniei si al Ungariei), dar mai ales în august 1940, cînd Ungaria a anexat coltul de Nord-Vest al Transilvaniei, cu o populatie majoritar româneascã: 50,3%, fatã de 37% maghiari. (Se pune întrebarea de ce statul ungar, care clama atunci necesitatea autodeterminãrii grupurilor etnice compacte, nu a acordat de îndatã celor 50% români din zona ocupatã statut de „autonomie“?).
Înfrîngerea Germaniei în cel de-al II-lea rãzboi mondial a adus noi reglementãri politico-teritoriale în Europa de Rãsãrit, hotãrîte de marii aliati. În ceea ce priveste frontiera de Vest a României, se precizase în Conventia de armistitiu din 12 septembrie 1944, semnatã la Moscova de cãtre reprezentantii Guvernului român, pe de o parte, si Maresalul Malinovski, reprezentîndu-i pe marii aliati, pe de altã parte, cã prevederile Diktatului de la Viena din august 1940 se anuleazã, iar Transilvania, „sau cea mai mare parte a ei“, va reveni României. S-a creat, astfel, o conjuncturã favorabilã ca, la negocierea tratatului de pace cu România, partea ungarã sã insiste în încercarea de modificare a
*
Prof. univ. dr. Viorica Moisuc

Pretentiile ungurilor se bazeaza pe dovezi istorice vechi dinainte de '20 sau '47.
Faptul ca sint mai multi romani ca unguri ar putea sa nu fie un argument decisiv, in cazul Israelului de ex. n-a contat. Depinde de atmosfera politica si cine are bani sa faca lobby la Washington.

Avem declaratia fatisa, facuta la Budapesta, pe cale populara, ca si pe cale oficiala ca fata de bunavointa Italiei si chiar a Germaniei, de a se servi dorinta de reintregire nationala a ceea ce se numeste, de unguri, “Ungaria ciuntita”, masura nu este inca atinsa, ca dincolo de ceea ce a fost considerat, cu o atat de mare darnicie, ca trebuind sa revina Regatului fara rege, dar care ieri inca a sarbatorit in toate bisericile Capitalei, aniversarea regelui, care nu poate fi rege. Otto de Habsburg, si alte provincii, ar trebui sa fie recapatate, numai prin faptul ca odinioara, de pe vreme unei opere de cucerire, intr-o vreme cand nu se pomenea de drept national, si acolo s-au intins hotarele unui Stat medieval, osandit de vremea cea noua cu o sentinta fara apel.
Deci programul este foarte lamurit si fiecare stie la ce se poate astepta, indata ce s-ar prezenta ceea ce revizionistii considera ca o scadenta: tara cum a fost pe vremea Arpadienilor si a Angevinilor, poate chiar pe vremea lui Mateias Corvinul care, cum se stie, ocupase Viena, unde si-a sfarsit si zilele, ca un adevarat Cezar roman.
Problemele de reconstituire a unui stat intereseaza insa, in legatura foarte stransa care, in ciuda gesturilor de dusmanie, zvonurilor de presa si discursurilor aruncate in vant, leaga deosebitele tari europene si pe altii decat acei care prezinta o reclamatie si spera ca ea le-ar putea folosi la ceva. Oricum, chiar in afara de consideratii care privesc numai statele, intrebarea se pune inaintea opiniei publice si ea cere, macar inaintea acestui tribunal, ale carei sentinte au o valoare mai mare, decat cum se pare la prima vedere, un raspuns. (...)
Orice schimbare s-ar aduce actualei ordini de lucruri trebuie deci subordonata acestei garantii pentru viitor, ca nu se vor ivi razboaie noi amenintand aceasta sfanta munca a omenirii.
Dar, cand Ungaria cere ceea ce numeste intregirea ei nationala, poate fi vorba de o dorinta aprinsa, din partea unor populatii care ar fi robite de a se vedea din nou adunate sub steagul care a trebuit sa se coboare in acele locuri, de pe urma greselilor pe care le-a facut guvernul ungar, in timpul marelui razboi? Si o alta intrebare: gasesc populatiile de acolo, oricare ar fi caracterul lor national, un nou avantaj sa se gaseasca sub o alta obladuire care se inspira de la principii care se desemneaza din ce in ce mai puternic si care nu sunt altceva decat o copie mai brutala si mai grosolana, si mai ales lipsita de orice conducator cu oarecare amploare, a formelor de guvern pe care anumite necesitati, care nu exista in Ungaria, le-au impus in alte tari?
Nu este greu sa se raspunda la amandoua aceste intrebari.
In teritoriile pe care le ravnesc doritorii de expansiune teritoriala de la Budapesta se gasesc elemente nationale care, oricat ar fi in unele momente nemultumite de neajunsurile unei guvernari care se poate schimba printr-o simpla imbunare a oamenilor, sunt foarte bucuroase ca in sfarsit se pot folosi de limba lor, ca li se da un invatamant sprijinit pe trecutul lor national, ca pot ajuta pe altii dintre ai lor pentru a indeplini, in formele lor proprii, o opera de munca spornica si folositoare omenirii. Supusi din nou ungurilor, ei vor fi ceea ce cu siguranta se va face in tinuturile slovace, de curand obtinute prin arbitrajul de la Roma. (...)
A ajuta Ungaria sa-si atinga scopurile ei, aceasta nu inseamna altceva decat a crea un nou izvor de tulburari care, in chip fatal, ar angaja si popoare si state, care n-au nici o vinovatie si ar pune din nou in discutie acele probleme europene, catre a caror solutie se indreapta, cu toate mijloacele lor, tarile care-si dau seama de interesele superioare ale umanitatii.
1938
(CronicaRomana)

Se prea poate ca notiunea de stat national unitar sa fi devenit perimata. Desi acum cativa ani buni ni se parea ceva foarte grav si de neconceput sa renuntam la asta, poate ca e bine sa acceptam schimbarile aduse de istorie. Doar ca nu cred ca Romaniei i-ar face bine o schimbare in acest sens si in acest moment. Mai ales ca, judecand dupa alte experiente similare, s-ar ajunge la interventii militare, ceea ce nu poate sa aduca nimic bun. Argumente pro si contra aduc ambele parti, de ani de zile. Mai mult sau mai putin mocnit, problema asta este intretinuta si readusa in atentie, periodic. Ca exista anumite interese, e clar. Unele ne pot fi de folos, daca stim sa le exploatam. Dar ar fi foarte greu de convins populatia ca un asemenea demers e binevenit. Si de aici s-ar isca marile probleme.

Cred ca in problema Transilvaniei sunt foarte multe aspecte importante de care trebuie sa se tina seama inainte de a putea evalua situatia. In primul rand, in ultimii 14 ani au avut loc in Europa o unificare (Germania) si trei dezmembrari (Cehoslovacia, Iugoslavia, URSS). Presupun ca prevederile tratatului de la Paris puteau fi interpretate in toate cele 4 cazuri in asa fel incat nici una dintre aceste modificari de frontiere sa nu contravina flagrant tratatului. In cazul Transilvaviei insa, nu exista un precedent. Ar fi necesar ca mai intai sa-si declare independenta, iar apoi sa fie incorporata Ungariei, iar aici apar 2 mari probleme. Prima, ma indoiesc ca exista vreo regiune a Romaniei capabila in acest moment sa reziste dpdv economic in cazul declararii independentei. Romania a fost construita ca un 'bloc' din toate punctele de vedere, iar rezultatul 'spargerii blocului' ar putea fi un soc economic urias atat pentru noul stat independent cat si pentru Romania propriu-zisa. In plus, in acest moment, Ungaria efectiv nu are forta economica necesara pentru a 'absorbi' o regiune de dimensiunile Transilvaniei. Din cate stiu Ungaria are o datorie externa de vreo 30 md USD, si probleme mari cu deficitul bugetar. De unde ar putea gasi fondurile necesare pentru a integra noua regiune ? Aa, peste 15-20 de ani ar putea exista resurse, in acest moment insa, orice tentativa de acest gen ar pune in pericol stabilitatea economiei ungare, sau altfel spus, ar pune in pericol investitiile foarte mari care s-au facut acolo.

Daca se va ajunge, totusi, la asa ceva, Ungaria va fi ajutata financiar. In fond, e vorba de interese mult mai mari, ce depasesc granitele ei.

Sa presupunem ca sa e. Sa presupunem ca exista persoane sau organisme interesate de refacerea Ungariei mari, si deci ca aceste persoane vor face tot posibilul pentru a sprijini Ungaria in acest scop. Persoanele respective au insa niste limite dictate de propriile interese, iar o Ungarie mare nu implica neaparat si o convergenta cu respectivele interese. Ce motive ar putea avea cineva sa investeasca sume enorme intr-un astfel de proiect in conditiile in care, dupa unificare, 45 % din parlamentul maghiar va proveni din Transilvania, dar tot de acolo vor proveni numai un sfert din PIB, a zecea parte din profituri si sute de mii de persoane in cautare de lucru in orasele din vestul Ungariei ?

Daca te uiti la harta transilvaniei si compari resursele naturale cu cele ale intregii Ungarii...ai sa intelegi imediat ca merita orice investitie!

N-as putea spune exact. Ipoteze pot fi mai multe. Nu cred ca acest subiect este adus in actualitate doar ca o diversiune, desi nu exclud in totalitate aceasta posibilitate. Cei care i-ar putea ajuta ar fi americanii, care vor sa-si extinda influenta in zona. Noi suntem mai vulnerabili, sa zicem. Influenta rusilor la noi inca nu poate fi neglijata. Deci un alt pol de siguranta pentru SUA n-ar strica.

Ok, sa presupunem ca asa e si ca eu gresesc. Problema e ca, in cazul in care ai dreptate, atunci transilvanenii sunt in drept sa afirme ca 'regatenii' nu le-au adus nimic bun, fiindca altfel nu poate fi explicat faptul ca o regiune continand resurse inestimabile se gaseste printre cele mai sarace zone ale Europei.

Daca cumpararea Transilvaniei ar fi "actuala",Ungaria ar reusi sa o cumpere cu un deficit de.....60 de miliarde de dolari!
Si nu ar avea nici o problema sa "gaseasca" acesti bani!

Asta inseaman "investitie pe termen lung"!
Cat despre "lobby-ul" din strainatate,sunt convins ca cel ungar ar reusi sa recruteze o suma MUUUUUULT mai mare decat "lobby-ul" romanesc(cam inexistent,dupa cunostintele mele!).

Dar ce "cutie a Pandoriei" ar deschide acest act!
Sa nu uitam ca mai exista si in Rusia/Ucraina voci care inca mai sustin ca granita lor de rasarit trebuie sa fie muntii Carpati!
Si atunci s-ar trezi si bulgarii cu niste "pretentii" asupra sudului Romaniei!(Cadrilater si Dobrogea!)

Nu contam pentru Europa, sintem prea mici pentru lumea asta mare dar multi ar vrea o bucatica din Romania noastra, asa chinuita cum e ea...
Unu` vrea Ardealul, altu` Banatu, altu` Bucovina, altu` Dobrogea si Cadrilaterul...ca oricum nu mai e la noi...
Sufletul din noi nu-l vor?!

Ba da, e primul care il iau, si inca cu usurinta. Romanul nu mai simte romaneste, sau mai bine zis din ce in ce mai putin romaneste si tot mai mult....americaneste. Sistemul din invatamint vad ca se ia dupa asta american, limba asimileaza tot mai multe cuvinte englezesti, moda, sistemul medical a inceput sa fie copiat,tot mai multi puincuristi , mai putin respect fata de valorile culturale, imprumuturi straine- Valentina, Hallowine, Ziua recunostiintei , fast food, McDonalzi si super magazine cu hrana procesata, pina si emisiunile de scandal de la TV sint reinvigorate la noi. Sa nu mai spun ca 80% din tara vrea sa emigreze si nu mai spun de cei care ajung aici si vorbesc cu accent american dupa 5 luni.
Deci cu sufletul , e treaba usoara! Si cum nu mai avem o regina Maria sa faca minuni....cum o vrea Dumnezeu!

Un teritoriu care se cheamã Transilvania...(2)

Asa-zisa "Ungarie Mare", apusã odatã cu disparitia dublei monarhii, în 1918, a devenit visul obsesiv al tuturor regimurilor politice din Ungaria, redusã, cum spunea Nicolae Iorga, "la granitele ei firesti". Aristocratul Karolyi, seful primului guvern al Republicii Ungaria, i-a încredintat conducerea comunistului Bela Kun, care promitea "ridicarea întregului proletariat pentru refacerea «Ungariei milenare»". Cu ajutorul neprecupetit al lui Lenin, Bela Kun vedea posibilã realipirea la Ungaria a teritoriilor pierdute în 1918, în contextul "revolutiei mondiale" si al constituirii "republicii sovietice fãrã hotare"; aceasta presupunea "topirea" noilor frontiere ale statelor central-europene într-o formatiune politico-teritorialã aflatã sub dominatia sovieticã, în tandemul Moscova-Budapesta. Pentru acest vis nebunesc al celor care pierduserã enorme latifundii, bunuri materiale, avantaje de tot felul si privilegii în Transilvania, Slovacia, Croatia etc., au murit zeci de mii de români, unguri, slovaci, cehi, în absurdul rãzboi din 1919. În anii ce au urmat, Horthy, "amiralul fãrã flotã" si "regentul" fãrã regat, împreunã cu marii perdanti ai anului 1918, a desfãsurat un imens arsenal de mijloace si metode, urmãrind unul si acelasi scop: anularea Trianonului. Alianta cu Hitler avea sã aducã acestora o partialã satisfactie, atît în 2 noiembrie 1938 (primul Diktat de la Viena pe seama Cehoslovaciei), în martie 1939 (desfiintarea Cehoslovaciei ca stat în cîstigul Germaniei si al Ungariei), dar mai ales în august 1940, cînd Ungaria a anexat coltul de Nord-Vest al Transilvaniei, cu o populatie majoritar româneascã: 50,3%, fatã de 37% maghiari. (Se pune întrebarea de ce statul ungar, care clama atunci necesitatea autodeterminãrii grupurilor etnice compacte, nu a acordat de îndatã celor 50% români din zona ocupatã statut de "autonomie"?).
Înfrîngerea Germaniei în cel de-al II-lea rãzboi mondial a adus noi reglementãri politico-teritoriale în Europa de Rãsãrit, hotãrîte de marii aliati. În ceea ce priveste frontiera de Vest a României, se precizase în Conventia de armistitiu din 12 septembrie 1944, semnatã la Moscova de cãtre reprezentantii Guvernului român, pe de o parte, si Maresalul Malinovski, reprezentîndu-i pe marii aliati, pe de altã parte, cã prevederile Diktatului de la Viena din august 1940 se anuleazã, iar Transilvania, "sau cea mai mare parte a ei", va reveni României. S-a creat, astfel, o conjuncturã favorabilã ca, la negocierea tratatului de pace cu România, partea ungarã sã insiste în încercarea de modificare a vechii frontiere a Trianonului. La 11 iunie 1946, în memorandumul înaintat Conferintei, partea ungarã a cerut alipirea la Ungaria a unui teritoriu de 22.000 kmp. din Transilvania si autonomia localã pentru minoritatea maghiarã ce va fi rãmas în restul Transilvaniei. La 31 august, ministrul Ungariei la Paris, Paul Auer, membru în delegatie, a adus în fata Conferintei "problema unui teritoriu care se cheamã Transilvania" ? teritoriu ce ar fi apartinut dintotdeauna Ungariei si pe care Conferinta de Pace din 1920 l-a "alipit" României, "fãrã consultarea" populatiei; el a "micsorat" revendicãrile Ungariei, cerînd anexarea doar a zonei de frontierã cu centrele Satu-Mare, Carei, Oradea, Salonta, Arad si, ca o conditie sine qua non a "rezolvãrii problemei", "asigurarea unei largi autonomii locale blocului etnic compact ungar [N.B.: deci nu era vorba de secui!] care trãieste în partea de Est a Transilvaniei".

Ungurii vor teritoriile dinainte de 1918

http://www.raremaps.com/maps/big/1260.jpg

Au sau nu au dreptul!

Acest topic a fost editat de Oul Dogmatic: 11 Feb 2004, 06:12 AM

Depinde de cine sustine si cat de serioasa este cererea!
Un precedent exista deja in istoria Transilvaniei.
Nu cred ca o schimbare de frontiere este ceva real in actuala ordine europeana!
Desi si aici exista precedente!
O republica Moldova exista deja,vom avea si o republica Transilvania si una a Olteniei!

Sau poate,cine stie,din nou o ROMANIE MARE!

Sunt ardelean de origine si nu accept inca un nou Consiliu regal care sa cedeze Ardealul fara lupta. In momentul aderarii la NATO mi-am spus: gata cu uite popa nu e popa. In momentul intrarii Romaniei in UE nu va mai conta granita ungaro-romana in cadrul unei globalizari europene.

Serbia de rasarit: o mare de români
=======================


Se tot vorbeste de sute de mii de români din Serbia de la sud de Dunare care nu au nici cel mai mic drept la identitate nationala. Am vizitat la sfârsit de august 2003 zona si pentru început va prezint lista localitatilor din Serbia de rasarit în care traiesc români (în paranteza localitatile în care alaturi de români traiesc si alte nationalitati):



Judetul Branicevo

Plasa VELIKO GRADISTE: Doljasnica, Topolovnik, Cesljeva Bara, Durakovo, (V.Gradiste, Ram);

Plasa GOLUBAC: Brnjica, Dvoriste, Zitkovica, Krivaca, Kurdes, Snegotin, (Golubac);

Plasa ZABARI: Vitezevo, Kocetin, Mirijevo, Porodin, Svinjarevo, Polatina, Ticevac, (Vlaski Do, Zabari);

Plasa ZAGUBICA: Breznica, Laznica, Milanovac, Osanica, Seliste, Sige, (Bliznak, Zagubica, Krepoljin, Medvedica);

Plasa KUCEVO: Blagojev Kamen, Brodica, Bukovska, Voluja, Vukovic, Duboka, Kacna, Ljesnica, Mustapic, Neresnica, Radenka, Rakova Bara, Sena, Srpce, Turija, Ceremosnja, Cerovica, Sevica, (Kucevo);

Plasa MALO CRNICE: Aljudovo, Vrbnica, Zabrega, Kobilje, Kravlji Do, (Veliko Selo, Sljivovac);

Plasa PETROVAC NA MLAVI: Busur, Vitovnica, Dubocka, Zdrelo, Kladurovo, Leskovac, Manastirica, Melnica, Orljevo, Ranovac, Rasanac, Stamnica, Slarcevo, (Bosnjak, Oreskovica, Pankovo, Petrovac);

Plasa POZAREVAC: Ostrovo, Recica, (Kostolac, Pozarevac, Poljana);



Judetul Pomoravlje

Plasa DESPOTOVAC: Beljajka, Jasenovo, Resavica Selo, (Despotovac, Zibilje, Lipovica);

Plasa JAGODINA: Dobra Voda;

Plasa SVILAJNAC: Bobovo, Macevac, Prostinac, Subotica, (Dubnica, Svilajnac, Troponje);

Plasa CUPRIJA: Batinac, Bigrenica, Vlaska, Isakovo, (Cuprija, Supska);



Judetul Bor

Plasa BOR: Brestovac, Bucije, Gornjane, Zlot, Krivelj, Luka, Metovnica, Ostrelj, Slatina, Tanda,Topla, Sarbanovac, (Bor);

Plasa KLADOVO: Brza Palanka, Vajuga, Velesnica, Velika Vrbica, Velika Kamenica, Grabovica, Davidovac, Kladusnica, Korbovo, Kostol, Kupuziste, Ljubicevac, Mala Vrbica, Manastirica, Milutinovac, Novi Sip, Podvrska, Reka, Recica, Rtkovo, Tekija, (Kladovo, Petrovo Selo);

Plasa MAJDANPEK: Boljetin, Vlaole Golubinje, Debeli Lug, Jasikovo, Klokocevac, Leskovo, Miroc, Mosna, Rudna Glava, Topolnica, Crnajka, (Donji Milanovac, Majdanpek);

Plasa NEGOTIN: Bukovce, Veljkovo, Vratna, Dupljane, Dusanovac, Zlokuce, Jabukovac, Kobisnica, Kovitlovo, Mala Kamenica, Malajnica, Milosevo, Mihajlovac, Mokranje, Plavna, Prahovo, Radujevac, Samarinovac, Slatina, Srbovo, Urovica, Crnomasnica, (Negotin);



Judetul Zajecar

Plasa BOLJEVAC: Bacevica, Bogovina, Valakonje, Dobro Polje, Osnic, Podgorac, Savinac, (Boljevac, Lukovo, Mali Izvor);

Plasa ZAJECAR: Vel. Iasikovo, Vel. Jasenovac, Gamzigrad, Glogovica, Gradskovo, Dubocane, Lubnica, Mala Jasikova, Mali Jasenovac, Nikolicevo, Prlita, Tabakovac, Halovo, Cokonjar, Sipikovo, Sljivar, (Grljan, Zajecar).



Cum sa stergi o provincie de pe blazon



Aceasta zona a Serbiei de rasarit sau a Timocului a fost luata de sârbi de la turci abia în 1833. Pâna atunci aici fusese pasalâcul de Vidin si, mergând înapoi în timp, taratul si cnezatul de Vidin, tinuturile Maciva si Branicevo sub unguri, imperiul româno-bulgar al Asanestilor, Imperiul Bizantin, Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia romana, Tribalia (dupa vechea spita a dacilor-tribalii). Vechea Rasca sau Serbia nu atingea Dunarea fiind situata mai la sud (vezi atlasul istoric sârb de la 1925 si bulgar de la 1917). Timocul sau Craina a fost si în stapânire austriaca, fiind unit administrativ cu Banatul, dar si sporadic în stapânirea Munteniei.

Între 1804-1813 a existat o uniune între Serbia si Tribalia, între sârbi si românii timoceni pentru lupta împotriva turcilor (fara colaborarea românilor timoceni care controlau dreapta Dunarii, sârbii nu aveau acces la sprijinul rusesc ce venea prin principate). Acest lucru este evident din stema respectiva care reunea cunoscuta stema a Serbiei ramasa pâna azi (cei 4 S în 4 colturi) cu stema Tribaliei (un cap de mistret strapuns de o sageata, uneori si o bufnita). Deci cam pe când rapeau rusii Basarabia, sârbii se uneau cu românii timoceni din fosta Tribalie, pentru ca mai târziu sa se faca stapâni în zona, uitând de ajutorul dat de acestia împotriva pagânilor si devenind niste asupritori crestini mult mai salbatici în metode.

Etnograful sârb Tihomir Georgevici a fost acuzat de tradare fiindca publicase lucrarea ,,Printre românii nostri’’, încumetându-se ,,sa vorbeasca despre românii care trebuiau sa fie tainuiti caci altfel s-ar putea naste o asa zisa periculoasa chestiune româneasca din Serbia.’’

Cum poti ascunde un milion de români



Cu toate ca sârbii la 1833 au început imediat interzicerea limbii române în scoli si biserici si au dat tuturor nume sârbesti pe care le puteau alege dintr-o lista la botez, cu toate ca nici un român nu primea vreo functie si ca erau adusi sârbi pentru orice post de raspundere, la recensamântul din 1895 apar totusi 159.510 români. Sârbii se sesizeaza si vor schimba macazul, mai ales dupa ce, la 191, unele glasuri din Timoc cer unirea cu România. Astfel la recensamântul din 1921 nu mai apare nici un român ci apare o noua etnie – cea valaha cu 142.773 suflete. Prea multi însa pentru sârbi si dupa ce în 1946 vor cere drepturi etnice, va urma o mai mare prigoana si munca de lamurire cum ca ei sunt de fapt sârbi ce vorbesc si o alta limba. Astfel în 1953 apar în statistici doar 36.728 valahi si 198.728 sârbi cu limba materna valaha, iar în 1961 doar 1330 valahi si 2233 români.

În ultimii ani, paralel cu initiativele unor asociatii ale românilor de aici de redesteptare nationala, au început acuze în presa sârba la adresa liderilor acestora ca vor destabilizarea Serbiei si un nou Kosovo (regiunea locuita de români este mai întinsa decât Kosovo). Biserica Ortodoxa Sârba a facut apel cetatenilor sa se declare sârbi pentru binele patriei si ortodoxiei. În ciuda acestor presiuni, la recensamântul din 2002 s-au declarat 39.953 valahi si 4.157 români. Un numar ridicol de mic si totusi mai mare decât cel al românilor din Voivodina, care se bucura de drepturi etnice firesti.

Referitor la aceste comice recensaminte mentionez ca ele îi fac pe unii intelectuali sârbi sa roseasca si sa le conteste chiar ei obiectivitatea. Astfel istoricul dr. D.Petrovici într-o lucrare despre valahi nu crede ca pot fi mai putini de 240.000.

O brosura oficiala privind minoritatile din Serbia recunoaste ca în ceea ce îi priveste pe valahi recensamintele sunt ,,datatoare de confuzii si greu de explicat din punct de vedere demografic’’. Mai scrie ca ,,Vlahii nu sunt reprezentati la nivelul conducerii administrative nici macar în Homolie sau Valea Timocului, unde acestia sunt majoritari’’. În acelasi buletin editat de Belgrad se recunoaste ca ,,membri ai acestei populatii, fara îndoiala, au caracteristici asemanatoare cu cele românesti, iar limba si folclorul conduc spre varianta originii lor românesti. Reprezentantii minoritatii vlahe sustin originea lor româna’’. Daca orice sârb cinstit spune ca românii timoceni sunt majoritari în 200 localitati înseamna ca sigur este vorba de 400. Organizatiile românesti au contestat oficial recensamântul din 2002 în fata guvernului sârb si OSCE. România a tacut chitic.



Uite cine vorbeste



Un reprezentant în parlament al opozitiei sârbe din vremea lui Milosevici spunea ca sunt 1.100.000 de români timoceni. Eu, dupa ce am batut zona în lung si în lat fara sa întâlnesc pe cineva care sa nu vorbeasca româneste, afirm ca sunt între 400.000 si 1.000.000 de români în estul tarii vecine, ei reprezentând între 10% si 1/6 din populatia Serbiei.

O mare de români este lipsita de cele mai elementare drepturi nationale. Nici un minut de limba româna în scoli, nici un cuvânt românesc în bisericile lor, nici un cuvânt românesc la televiziunea sau radioul public sârbesti care sa se receptioneze în zona, nici un reprezentant al lor în Consiliul National Român din Serbia în urma manevrelor Belgradului din decembrie 2002.

În acelasi timp, în Voivodina, la nord de Dunare este un paradis pentru minoritati: cei 35.000 români sunt majoritari în doar 17 localitati, învatamânt în limba româna fac în noua localitati, în celelalte se studiaza doar limba româna facultativ. Ar mai fi loc si aici de mai bine, dar este incomparabil cu zona Timocului. Nu pot sa nu amintesc tupeul cu care niste deputati sârbi oaspeti ai Aradului (a fost si televizat discursul lor la TV RCS în ultima saptamâna din august) amenintau România ca vor sesiza UE ca nu acorda sârbilor din România aceleasi drepturi cu ale românilor din Serbia. Oficialii aradeni au tacut chitic.



Biblioteca maghiara doar la Calarasi


Ca sa termin cu Voivodina, unde situatia este totusi prin comparatie roz, sa amintesc ca sârbii nu recunosc titlul de Episcop conferit de biserica româna lui Daniel de la Vârset. Ei doresc sa ramâna doar vicariat la Vârset de teama ca îsi va extinde competenta si în Timoc unde îi este interzis sa se deplaseze în calitate oficiala. Cum ar fi ca lui Tokes sa nu îi permitem sa mearga în Harghita si sa acordam drepturi exclusiv maghiarilor din Timis? Este similar cu ce se petrece în Serbia prietena. Românii recunosc la Timisoara episcopie sârba si consulat sârb.

Daca Republica Moldova a fost reclamata si obligata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului sa recunoasca Mitropolia Româneasca a Basarabiei, nu vad de ce nu reclamam si Serbia. În ceea ce priveste consulatul sârb de la Timisoara, trebuie sa retinem ca noi nu avem nici un consulat în Serbia, chiar daca românii timoceni au cerut unul la Bor.

O alta lucratura a Belgradului în Banat este ca înfiinteaza institutii pentru românii banateni departe de locurile lor. Cu toate ca românii locuiesc în jurul Vârsetului, s-a înfiintat o biblioteca la Novi Sad, unde nu locuia nici un român. Acum în Novi Sad s-au mutat câtiva angajati români ai bibliotecii si RTV. Cititorii nu. Cum ar veni sa deschidem noi biblioteca maghiara doar la Calarasi? Am uitat sa mai spun despre Comunitatea Românilor din Iugoslavia, care a fost scoasa afara din sediul pe care l-a ridicat chiar ea sub austrieci. Se judeca si acum. Bucurestiul nu aude. Adresa CRI este acum Vârset, str. Sterijino sokace bb tel 013 823 435, e-mail criyu@hemo.net . Editeaza combativa publicatie de tinuta Cuvântul Românesc, iar în conducere sunt Ion Cizmas, Marin Gaspar, Todor Groza Delacodru, Pavel Greoneant. Spre deosebire de acestia exista si români vândutI, dintre care am cunoscut pe Lucian Marina si pe seful Libertatii - oficios român al statului sârb, care nu vor sa auda de românii timoceni.



Viorel DOLHA, Presedintele Asociatiei Invatatorilor din Arad

Dupa cele spuse de talusa ar exista suficiente dovezi ca Romania este mai mare decit credeam si in cazul asta ar trebui sa ne cerem drepturile delimitarii geografice care a existat acum 1000 de ani

Nu e nici-un secret ca sunt (multi)romani prin tarile invecinate; si la fel cum minoritatea maghiara isi cere drepturile in tara, si romanii ar avea dreptul la statut minoritar in alte tari(ex. Serbia).

Interesanta afirmatie. Din pacate suma e putin insuficienta. Cat despre 'gasirea' banilor ... nu-i chiar atat de simplu, pentru simplul motiv ca o mare parte din banii primiti de Ungaria nu provin din conturile personale ale lui Ferencz si Istvan from west, ci sunt imprumutati. Fireste, in conditii bune, cu dobanzi minime si termene de rambursare indepartate, dar tot imprumutati raman, deci cineva va trebui sa-i returneze candva, fie si partial. Integrarea Ungariei in UE nu rezolva problema, ci o amplifica, deoarece chiar si asa Ungaria avea un sold negativ al balantei de plati si nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla atunci cand economia ungara se va 'masura' cu economiile celorlalte state membre ale UE. Probabil deficitul se va mari, deci vor fi necesari bani pentru mentinerea 'pe linia de plutire', orice alta utilizare a lor fiind imposibila in urmatorii cativa ani.

Iar o administrare corecta si si o explotare rentabila a unui tinut ca Transilvania va face ca acel imprumut(luat in conditii excelente,dupa cum sustii!) va fi mult mai usor de rambursat!(Am amintit de "o investitie pe termen lung)
Gandeste-te numai la potentilul turistic care nu-i exploatat!
Sau la capitalul strain care poate fi atras acolo!

Dar eu am discutat numai despre DACA!!!!(Suma era "imaginara",dar puterea lobby-ului unguresc in strainatate este incomparabil mai mare decat al celui romanesc!!De multe ori,o "vorba" soptita la urechea potrivita valoreaza imens!!)

Drepturile Basarabiei si cele privind Basarabia


http://www.ournet.md/~obrega/basarabia.html

E un paradox, daca Transilvania nu apartinea României, locuitorii ei o duceau MULT mai bine în prezent.

ADEVARAT PARADOX!

Daca e sa facem speculatii, am putea spune ca, in situatia mentionata, poate si regatenii ar fi dus-o MULT mai bine in prezent. Din pacate, astfel de speculatii sunt inutile.

Eu zic sa nu ne scarpinam unde nu ne doare ! Odata intrati in NATO si in UE chestiunea granitelor nu mai e subiect de discutie. Poate la desfiintarea acestor organizatii. Acum, numai Funar mai rabufneste din cand in cand, cica dupa construirea unui tunel pe sub Feleac ar vrea sa vopsea acest deal in trei culori !
Dar nu ma mai intind la discutii pe acesta tema aici, pentru ca acesta este mai degraba un subiect pentru "politica interna" !

Cred ca s-ar putea explica 'apetenta' unui procent insemnat din electoratul roman pentru PRM afland de exemplu cum a fost posibil ca 30 % din electoratul austriac sa voteze partidul lui Haider, sau aproape 10 % din francezi sa voteze partidul lui LePen.

Cred ca e simplu: atata vreme cat restul partidelor se limiteaza la promisiuni fara acoperire, fapt demonstrat, PRM-ul castiga printr-un discurs demagogic ce pare mai apropiat de realitate. Si care atinge niste probleme in aparenta mai umane, desi sunt tot la nivel de demagogie. Probleme mai sensibile. Si coroborate cu o nativa inclinatie spre nationalism iese acel procent. Iar cand spun inclinatie spre nationalism nu ma gandesc doar la romani, ci si la austrieci sau francezi, pentru ca s-a pomenit de ei.

Comparatia buna cu populatia Austriei si a Frantei,nefertiti!

Dar era preferabil de facut aceasta comparatie atunci cand nivelul economic la populatiei din Romania ar fi echivalent cu cel din tarile susamintite(mi se pare ca se discuta despre 80 de ani?)!!

In legatura cu Franta,nu uita "minoritatea" musulmana care trezeste acest nationalism.
Nu-mi pot explica fenomenul austriac,dar dupa aceasta "cadere" in Austria imi este si mai inexplicabil votul romanesc pentru PRM.
Adica , in Austria Uniunea Europeana nu a acceptat un astfel de partid si cu Romania vor fi mai....blanzi?

talusa

Revenind la subiect, intr-adevar, situatia din Romania nu e deloc roza, si deci ar mai fi multe de facut pana cand Romania va fi o tara cu adevarat europeana din toate punctele de vedere. Tocmai asta e problema : ma tem ca formulele de genul 'vai de capul vostru / nostru' nu folosesc la nimic. Nici cetatenilor romani, nici cetatenilor altor state. N-am auzit de vreo tara care sa se fi refacut in urma organizarii unor coruri de bocitoare sau a manifestarii plenare a compasiunii la nivel mondial. In schimb am auzit de tari care au obtinut foarte multe pur si simplu in urma unor eforturi sustinute ale propriilor sai cetateni.

Referitor la problema 'comercializarii evreilor'. Fii te rog mai explicit. Ce vrei sa spui cu acest lucru ?

Nu e necesar sa discut despre 'noi/voi' cu romanii din straintate, datorita unui motiv foarte simplu : daca de exemplu as pleca in Canada sau in orice alta tara as deveni unul dintre 'ei'. As intampina probabil unele probleme pentru a ma intregra, dar cu un anumit efort le-as putea depasi. In Israel insa, faptul ca as munci acolo nu mi-ar fi suficient pentru a solicita cetatenia israeliana, si in nici un caz nu as putea deveni unul dintre 'voi'. Aveti suficiente probleme cu emigrantii evrei din alte tari, nu cred ca aveti nevoie si de emigranti neevrei est-europeni.

?Un teritoriu care se cheamã Transilvania?? (3)

Un moment de glorie a ideii autonomiste l-au constituit anii ?50

La 7 septembrie 1951, P. Arhipov si P. Tumanov, consilierii sovietici pentru ?problemele constructiei de stat? ai Consiliului de Ministri al Republicii Populare Române, au înaintat lui Gh. Gheorghiu-Dej propunerea de constituire a Regiunii Autonome Maghiare, dezvoltînd ?în mod creator învãtãtura tovarãsului Stalin în problema nationalã?. Proiectul sovietic, însusit ?ad litteram? la Bucuresti si aplicat în contextul modificãrii organizãrii administrativ-teritoriale a tãrii (cele 28 de judete au fost topite în 18 regiuni), a dus la constituirea Regiunii Autonome Maghiare, în care au intrat raioanele Ciuc, Tîrgu Secuiesc, Sf. Gheorghe, Odorhei, estul raionului Racos, raioanele Gheorgheni, Reghin, Sîngiorgiu de Pãdure, Tîrgu Mures si Toplita. ?Capitala? RAM era Tîrgu Mures. Constitutia RPR, din 24 septembrie 1952, a consacrat aceastã anomalie politico-teritorialã. Despre semnificatia actului amintit, regretatul om politic Ion Ratiu spunea, în martie 1995: ?Dupã rãzboi, în anii ?50, pactul Madosz-Groza a creat regiunea autonomã maghiarã. Ungurii si evreii de limbã si culturã maghiarã se aflau peste tot în conducerea treburilor în Transilvania, mai ales în Securitate, deoarece comunistii care conduceau tara nu aveau si nu puteau avea încredere în români?. El deslusea faptul cã într-o astfel de formatiune autonomã ?românii devin minoritari în propria lor tarã?, iar ungurii din restul României devin ?strãini în România?, care este de fapt patria tuturor. ?Ungurii ? sublinia el ? vor fi strãini, izolati între doi poli: Ungaria si Regiunea Autonomã Maghiarã. Discriminarea si sovinismul s-ar exacerba si, în mod inevitabil, relatiile interetnice s-ar deteriora?.
Începînd cu ajunul cãderii Regimului Ceausescu, documentele ce pun în discutie statutul României ca stat national-unitar indivizibil s-au succedat în mod sistematic, însotite de o gãlãgioasã campanie propagandisticã pe plan national si international. Ideea în jurul cãreia se construiesc teoriile autonomiste sau federaliste este detasarea Transilvaniei din întregul pe care-l reprezintã tara, tratarea ei ca entitate de sine stãtãtoare apartinînd ?occidentului catolic?, diferentiatã de restul României, rãmasã ?balcanicã si ortodoxã?. Începutul l-a fãcut Declaratia de la Budapesta, din 16 iunie 1989, în care un grup de intelectuali români si unguri, de alte persoane din diasporã, din Ungaria si România, si-a consemnat pãrerile asupra drepturilor minoritãtii ungare din România si convietuirea sa cu românii. Plecînd de la afirmatia, nefundamentatã nici istoric, nici etnic, nici politic, dupã care ?cele 2 natiuni s-au format în acelasi spatiu geografic? se declarã cã Transilvania trebuie sã aibã ?dreptul la o reprezentare politicã autonomã si la autonomie culturalã a fiecãrei natiuni... etc.?. Desi în 1999, cînd s-a agitat din nou problema autonomiei Transilvaniei si Banatului, iar presedintele Emil Constantinescu a apreciat cã era vorba de ?un fel de copie? a Declaratiei de la Budapesta (?Adevãrul?, 9 iunie 1999), semnatarii actului amintit au negat vehement cã acesta ar fi exprimat în vreun fel oarecare ideea autonomiei Transilvaniei, dar n-au explicat în nici un fel ce semnificatie are expresia ?dreptul la reprezentare politicã autonomã?. Dupã pãrerea noastrã, Declaratia de la Budapesta este neechivocã din punctul de vedere al dezideratului privind autonomia Transilvaniei.
Documentul nu este singular în acea vreme. În acelasi an, ?Comitetul International Transilvania?, cu sediul la Viena, a lansat un Apel cãtre maghiarii din România pentru autodeterminarea Transilvaniei si ruperea de România. Revista ungarã ?Elet es Irodalom? (?Viata si Cultura?) dãdea chiar un avertisment: ?În casa Europei nu va fi pace pînã cînd Transilvania nu va primi o camerã separatã?. Cãderea dictaturii comuniste în România a fost interpretatã, de multi dintre cei interesati, ca o perspectivã apropiatã pentru punerea în practicã a desprinderii Transilvaniei. Lãsînd la o parte tentativa nereusitã de secesiune a Ardealului, declansatã prin actiunea de la Tîrgu Mures ? lãmuritã si pentru cei mai sceptici ? anul 1990 abundã în actiuni propagandistice care ilustreazã o adevãratã euforie a celor ce îsi închipuiau cã zilele Trianonului sînt numãrate. Iatã cîteva exemple:
La 19 martie lua fiintã, la Budapesta, ?Fundatia pentru arta ardeleanã?, ce-si propunea, în programul sãu, ?popularizarea trecutului maghiar al Transilvaniei, a existentei primordiale a ungurilor pe teritoriul acesteia, a faptului cã Ardealul este leagãnul civilizatiei si culturii maghiare?, formulîndu-se dezideratul autonomiei.
Prof. univ. dr. Viorica Moisuc

Intre deformare nationalista si adevar istoric Vineri 20 Februarie 2004


In urma cu un an si ceva, editura Corint a publicat o istorie a Bulgariei scrisa de trei istorici bulgari, Plamen Pavlov, Iordan Ianev si Daniel Cain. M-a interesat, mai cu seama, momentele in care istoriile celor doua popoare vecine s-au intrepatruns si cel mai important dintre acestea a fost, fara indoiala, intemeierea Imperiului Romano-Bulgar al Asanestilor, cum este cunoscut in istoria noastra. Acest moment este tratat in sectiunea a VII-a a Capitolului I, intitulata ÇEliberarea si consolidarea taratului bulgar (1186-1207)È1. In aceasta sectiune, in care insusi titlul contrazice adevarul istoric, nici nu se pomeneste de vlahi, romanii de la sud de Dunare, ca si cum nici nu ar fi existat. Se afirma ca boierii din Tarnovo, fratii Petru si Asan, erau Çlegati prin familie de vechea aristrocratie bulgaraÈ, de unde rezulta ca nu erau bulgari, dar nu se spune de ce neam erau. E drept ca, spre cinstea editurii Corint, redactorul editorial al cartii face cuvenitele observatii.
Nu este totusi surprinzator. In timpul studentiei am vazut un film bulgar, Kaloioanis, in care era vorba de faptele marete ale lui Ionita, prezentat ca bulgar get-beget iar la lupte luau parte numai bulgari. Pe vremea aceea erau atatea deformari ale istoriei, incat aceasta parea un fleac pe langa altele. Nu m-as fi gandit ca totusi istoria avea sa se repete peste zeci de ani si inca dupa ce, prin prabusirea comunismului de tip sovietic, fiecare popor isi poate reconstitui identitatea nationala reala si scrie istoria asa cum a fost.
Aceasta pagina a istoriei noastre a fost abordata in trecut de istoricii romani, dar in ultima jumatate de secol nu stiu sa se fi ocupat cineva in mod special de ea. Cartea istoricului Constantin Rezachievici Istoria popoarelor vecine si neamul romanesc in evul mediu2 trateaza stiintific si obiectiv in Capitolul XIV despre "Statul vlaho-bulgar al Asanestilor", bazat pe relatarile a doi autori greci3, dar fata de vastitatea temei cartii acest capitol este tratat sumar in contextul respectiv.
Desfasurarea evenimentelor dramatice determinate de deturnarea Cruciadei a IV-a de la scopul sau initial, cucerirea Ierusalimului, la inscaunarea unui imparat bizantin pribeag, urmata de cucerirea de catre cruciati a Constantinopolului, sunt descrise de un cronicar francez, Geoffroi de Ville Hardouin, cronica pe care o citisem in studentie intr-o editie cu textele paralele, franceza veche, in care fusese scrisa, insotita de versiunea in franceza moderna4. Acesta, imi aduceam bine aminte, participant la eveniment, ca o capetenie de rang mai mic a armatei cruciate, dar si carturar, infirma intru totul alegatiunile din amintita Istorie a Bulgariei. Nu intereseaza desfasurarea reala a faptelor - poate un istoric se va ocupa vreodata de aceasta tema importanta pentru istoria Romanilor, ci ceea ce se consemneaza despre participantii la acele evenimente.
Descrierea lui Geoffroi de Ville Hardouin este ampla si din ea se pot trage concluzii clare in legatura cu intemeierea Statului de la sud de Dunare, la puntea dintre secolele XII si XIII. Mentionarea lui Ionita, sub numele de Johanis (care, in nici un caz, nu poate reproduce in franceza vreun Ivanov sau ceva asemanator, ci numai numele romanesc Ionita; de altfel, in traducere engleza a cronicii, accesibila pe Internet, se spune "Johhanizza"), este frecventa la Geoffroi de Ville Hardouin. In editia folosita de mine, cea citita in timpul studentiei si recitita acum la Biblioteca Academiei Romane, cronica este numerotata pe paragrafe. In prima mentiune, in paragraful 202, cronicarul relateaza ca la suirea pe tron a tanarului Alexe ca imparat al Constantinopolului, toti Grecii (...) au venit sa-i jure credinta si sa-i aduca omagiu ca senior al lor (in franceza veche: Çtuit li Grieu... li firent fŽaltŽ et homage con ' lor signeurÈ), afara numai de Ionita care era rege al Valahiei si al Bulgariei (Çfor solement Johannis qui ere rois de Blaquie et de Bougrie5È). Si adauga cronicarul, mentionand in mod expres: Si acest Ionita era un vlah... (Çet cil Johanis era uns Blas...È).
In continuare, Johannis este mentionat, simplu, fara vreo indicare a titlului, de 26 de ori6; impreuna cu titlul de rege al Valahiei (Çrois de BlaquieÈ) de 17 ori7, iar cu cel de rege al Valahiei si al Bulgariei (Çrois de Blaquie et de Bo(u)grieÈ), dar totdeauna cu Valahia pe primul loc, este mentionat tot de 17 ori8.
Valahia singura este mentionata expres de opt ori9, iar Bulgaria, in afara de titulatura lui Johannis, nu este mentionata niciodata!
Pe popoare, Valahii si Cumanii impreuna sunt mentionti de patru ori10; Valahii cu Grecii si Cumanii de doua ori11; Valahii cu Bulgarii si Cumanii o data (352); Valahii cu Bulgarii o data (459); Bulgarii cu Grecii o data (389).
Ceea ce este interesant ca, in afara de Valahi, cel mai des mentionati singuri sunt Cumanii, de noua ori12, iar Bulgarii singuri o singura data, nu ca o armata, ci ca o ceata de oameni razvratiti, care ataca o ariergarda imprudenta (498).
Parasind cercetarea, oarecum statistica, a cronicii, necesara pentru a demonstra totala nascocire a autorilor Istoriei Bulgariei, vom gasi la Geoffroi de Ville Hardouin relatate unele fapte care privesc de cele mai multe ori exclusiv pe Vlahi, alteori asociati cu Cumanii, la care Bulgarii nu sunt niciodata mentionati.
Astfel cu privire la razboaiele purtate de Ionita, Geoffroi de Ville Hardouin afirma ca isi procura un mare numar de Cumani si de Valahi (...); ca Grecii (...) facusera juramant regelui Valahiei sa ucida si sa predea pe Francezi (...); ca pe prizonieri Ionita ii duse in Valahia in inchisoare13.
Impotriva regelui Valahiei, iar nu al Bulgariei, Francezii se pregateau sa lupte: si ei facura un legamant ca la sfarsitul verii, in luna lui octombrie, cu toata puterea lor, in campia de la cetatea Adrianopole, sa se razboiasca cu regele Valahiei (ÇEt en pristrent un parlement que il seroient ' l'issue d'estŽ, el mois d'octubre, ' tot lor pooir, en la praire d'Andrenole, poor hostoier le roi de BlaquieÈ - 497).
Geoffroi de Ville Hardouin descrie si una din incursiunile victorioase ale cruciatilor: Si a doua zi plecara si calarira catre tara lui Ionita si au calarit patru zile. Si in a cincea zi, ajunsera la poalele muntilor Valahiei, la o cetate care avea numele Eului, pe care Ionita o populase din nou cu oameni. Si cand oamenii locului vazura oastea venind, parasira cetatea si fugira in munti (Çsi guerpirent la citŽ, et fo•rent est montagneÈ-). Se regaseste aici unul din mijloacele folosite de Romani spre a face fata urgiilor: refugierea in munti.
Acestea erau cele stiute de mine din liceu si facultate (bineinteles, cu prilejul redactarii acestor randuri am recitit pe cronicarul francez), dar ulterior, mult mai tarzi, aveam sa fac rost de o carte rara: La Conqu�te de Constantinopole, de Robert de Clari14, pe care am cumparat-o de la un anticariat din Ploiesti pe la inceputul anilor 1950. Trebuie sa fac precizarea ca acest anticariat era foarte bogat, deoarece in acest oras, capitala a petrolului romanesc pana in 1948, traisera multi straini, actionari sau functionari la societatile petroliere si, dupa nationalizarea acestora, au parasit tara si multi dintre ei au fost nevoiti sa-si abandoneze multe lucruri mobile, mai ales cartile.
Cand am cumparat cartea, am fost intr-o eroare: credeam ca este vorba de cucerirea in 1453 a Constantinopolului de catre Mahomed II, sultanul Turcilor. Ajungand acasa si constatand eroarea, primul moment a fost de dezamagire, dar a dost urmat de indata de o mare satisfactie: era vorba despre Cruciada a IV-a, de cucerirea Constantinopolului nu de catre Turci, ci de catre cavalerii cruciati in anul 1204, relatarea apartinand unui cavaler care luase parte efectiv la aceste lupte.
Nu auzisem de Robert de Clari, care nici nu este mentionat in cartile de istorie a literaturii franceze de nivel scolar sau studentesc. Cartea, care cuprinde memoriile sale, caci nu este o cronica ci relatarea faptelor la care a luat personal parte, nu se gaseste nici in Biblioteca Academiei Romane si n-am gasit-o citata decat de Xenopol, care, in Istoria Romanilor din Dacia Traiana, are un intreg capitol despre Imperiul Valaho-Bulgar si il mentioneaza dintr-o culegere de cronici medievale15.
Ca si Geoffroi de Ville Hardouin, si Robert de Clari nu vorbeste nicaieri despre Bulgari, ci numai despre Valahi si Cumani. Relateaza, de exemplu, Robert de Clari despre tineri de neam, care nu voiau sa se supuna uzurpatorului Andronic si au fugit din Constantinopole, iar unul dintre ei s-a dus intr-o tara care se numeste Valahia (in traducere franceza: Çs'en alla en une terre qu'on appelle ValachieÈ, p. 43). El consacra un capitol intreg lui Ioan Valahul (ÇJean le ValaqueÈ), denumit de el stapanul tarii sale Valahia (Çseigneur de sa terre de ValachieÈ), care a atacat Constantinopolul cu barbatii inalti ai Valahiei (Çles hauts hommes de ValachieÈ), la care atrasese pe Cumani, precizand: Cumania este o tara care se afla la hotar cu Valahia, dar despre Bulgari nu spune nici un cuvant.
Un alt capitol din cartea lui Robert de Clari se numeste ÇPierre de Bracheux chez les ValaquesÈ, unde se vorbeste din nou de ÇJean le ValaqueÈ, despre Çdes hauts hommes de ValachieÈ si in mod repetat despre Çles Valaques et les ComansÈ, precum si despre o tabara a Valahilor (Çle camp des ValaquesÈ).
Cartea lui Robert de Clari a fost scrisa in franceza veche, dar traducatorul in franceza moderna precizeaza int-o nota (38), referindu-se la Jean le Valaque, ca este vorba de ÇJohannis-As�n, roi des ValaquesÈ, ceea ce inseamna ca asa este el cunoscut in istoriografia franceza.
Cu acest prilej, aveam sa descopar, din fericire pentru istorie, ca peripetiile Cruciadei a IV-a fusesera descrise de doi participanti la acest eveniment, un nobil care era si cronicar si capetenie de oaste, Geoffroi de Ville-Hardouin, care combina descrierea faptelor cu propriile cunostinte istorice, si de un cavaler, acest Robert de Clari, care luptase efectiv ca simplu cavaler si care a relatat faptele pe care le traise (unii autori pretind ca nici nu stia sa scrie si ar fi povestit faptele unui stiutor de carte), asa cum se petrecusera ele fara sa fie influentat de cunostinte sau prejudecati istorice. Descrierile lor cu privire la participarea principala a Vlahilor la aceste evenimente coincid intru totul si obiectivitatea lor este mai presus de orice indoiala. Ei ar putea fi eventual suspectati de subiectivititate cu privire la relatarea faptelor cruciatilor, dar in nici un caz cu privire la ceilalti participanti la evenimente, deoarece nici unul nici altul nu era nici Grec, nici Valah si nici Bulgar.
Cercetand amplul schimb de scrisori dintre Ionita si Papa Inocentiu III16, constatam ca Ionita insusi ii comunica Papei ca este de neam roman (roman, nu roman, constient de continuitatea neamului!), fapt de care acesta este foarte incantat, asa cum rezulta din raspunsurile sale: Noi insa din cele aflate ca prin origine stramosii tai se trag din nobilii orasului Roma si ca tu de la ei ai impreunat nobletea sangelui cu sincerul sentiment al devotamentului... (ÇNos autem, audito quod de nobili Urbis Romae prosapia progenitores tui originem traxerint, et tu ab eis et sanguinis generositatem contraxeris et sincere devotionis affectum...È).
Ionita, recunoscand autoritatea ecleziastica a Papei in imperiul sau, solicita in schimb recunoasterea sa ca imparat, anticipand chiar: Venerabilului si Foarte Sfantului Parinte al Sacrului Oficiu. Eu, Calojohannis, imparatul Bulgarilor si al Vlahilor, iti trimit bucurie si sanatate... (ÇVenerabili et sanctissimo patri summo pontifici, Ego Caloiohannes Imperator Bulgarorum et Blachorum, gaudium et salutem mando tibi...È).
Papa ii acorda insa numai titlul de Rege, dupa cum rezulta din scrisorile sale: Fiului foarte iubit in credinta lui Hristos, Calojohannis, Rege ilustru al Bulgarilor si al Valahilor (ÇKarissimo in Christo filio Caloiohanni illustri Bulgarorum et Blachorum RegiÈ.
Apare totusi curios, la prima vedere, ca Ionita, desi era Valah si capetenia unei armate alcatuite numai din Valahi si Cumani, pune el insusi pe Bulgari inaintea Valahilor in titulatura solicitata. Aceasta era o explicatie in conceptie politica a Evului Mediu, cand predomina principiul originii divine a monarhiei. Oricine voia sa i se recunoasca un titlu monarhic, indiferent de titlul sau de noblete sau de puterea pe care o exercita, trebuia sa se legitimeze prin antecedente, fie preexistenta unei formatiuni statale, fie ca succesor al unui titlu anterior. Or, cum inainte nu existase un stat valah in Balcani, dar existase unul bulgar, pentru a-si intemeia legitimitatea, Ionita era obligat sa invoce succesiunea Statului bulgar disparut (distrus de Vasile II Bulgaroktonul), dar, fiind el insusi Valah, adauga Çsi al ValahilorÈ, ceea ce Papa avea sa-i acorde.
Este de asemenea interesant ca Geoffroi de Ville Hardouin foloseste uneori si titlul de "Rege al Valahiei si Bulgariei", pe cand Robert de Clari numai pe cel de Rege al Valahiei. Explicatia este simpla si se gaseste in formatiunea intelectuala a celor doi: Robert de Clari, ca simplu cavaler, chiar om fara carte, cum spun unii, relateaza numai despre cei pe care i-a intalnit el efectiv in lupte, Valahii si Cumanii, pe cand Geoffroi de Ville Hardouin, om instruit si una din capetenii, chiar daca nu de un rang superior, cunostea probabil titulatura oficiala a lui Ionita, acordata de Papa Inocentiu al III-a (Papii totdeauna comunicau monarhilor si nobililor privilegiile acordate unei personalitati, ca acestia sa stie sa le respecte). Desigur, spre deosebire de Robert de Clari, Geoffroi de Ville Hardouin stia ca Papa Inocentiu III ii acordase lui Ionita titlul de ÇRege al Bulgarilor si ValahilorÈ, dar, cunoscator al situatiei reale, el modifica titulatura in ÇRege al Valahilor si BulgarilorÈ, cu prioritate data Valahilor, sau chiar numai ca ÇRege al ValahieiÈ, dupa preponderenta pe care el o cunostea de pe campurile de lupta.
Se observa de asemenea ca acest cronicar foloseste titlul de Rege al Valahiei si Bulgariei numai cand Ionita este prezentat in relatiile sale diplomatice, fapt pe care i-l impunea titulatura sa oficiala, dar cand se relateaza lupte se foloseste numai titlul de Rege al Valahiei: caci Ionita Regele Valahiei le facuse un razboi inversunat.
In concluzie, este clar ca ceea ce numesc istoricii bulgari primul tarat bulgar a fost, in realitate, cum se exprima A.D.Xenopol, "Imperiul Vlaho-Bulgar", la intemeierea caruia Valahii au contribuit prin lupta efectiva impotriva cruciatilor. Intrucat rascoala vlahilor a avut cauza financiara, impunerea unor taxe exorbitante pentru nunta imparatului bizantin, dupa rezolvarea ei si ca urmare a stingerii dinastiei Asanestilor, dupa moartea ultimului Asan, Borila, vlahii s-au retras treptat in muntii lor, lasand conducerea statului in seama bulgarilor, astfel ca statul a devenit al doilea tarat bulgar.
Pentru a demonstra continuitatea primului tarat bulgar cu al doilea, istoricii bulgari exclud pur si simplu din istorie un popor atestat in mod categoric si il substituie cu propriul lor popor. Istoricii bulgari nici nu ar fi avut nevoie de aceasta mistificare, de vreme ce in cele din urma imperiul intemeiat de cei trei frati romani a devenit bulgar prin retragerea vlahilor in muntii lor. Era insa important sa includa in istoria bulgara o personalitatea care se impusese pe plan european.
Interesant si mai mult amuzant este faptul ca istoricii bulgari, cu putine exceptii, nu numai ca il considera pe Ionita conational al lor si-l citeaza numai cu numele lui elino-latinizat, Calojohannis, spre a ascunde originea lui romaneasca, dar vor sa explice de ce in toate cronicile medievale, nu numai cele doua abordate de mine, se vorbeste numai de Vlahi si niciodata de Bulgari. Ei pretind ca este o conspiratie a istoricilor bizantini, de a trece sub tacere numele de Bulgar, deoarece ei considerau ca imparatul Vasile al II-a Bulgaroktonul ii exterminase pe bulgari si numeau Vlahi pe Bulgarii din partea de nord-vest a tarii.
Cum se explica atunci ca Robert de Clari, care nu era bizantin si deci nu lua parte la conspiratia acestora, vorbeste numai de Vlahi si nici odata de Bulgari? Pentru ca el, un simplu cavaler, stia cu cine a luptat, cu Vlahii si Cumanii, si nu auzise de Bulgari.
Autorul din care am luat aceasta informatie, R. Wolff nici nu ia in serios aceasta naivitate si foloseste in mod exclusiv termenul de Vlah, considerand aceasta asertiune Ça tissue of misunderstandings and false assumptionsÈ (o tesatura de neintelegeri si false asumari).
Este cunoscut ca unii din vecinii nostri au un complex al ilegimitatii, ca popoare venite mai tarziu fata de popoarele autohtone, Grecii, Albanezii si Romanii, si recurg uneori la demonstratii puerile pentru a-si demonstra o vechime care le lipseste. Aceasta trasatura a aparut prima oara la istoricul got Iordanes, care a scris Getica, in care se trateaza despre Istoria... Gotilor. Ungurii pentru a demonstra o imaginara terra derelicta in Transilvania, reneaga pe cel pe care il considerasera inainte de 1866 (crearea Statului Austro-Ungar), pe drept cuvant, cel mai mare cronicar al lor, Notarius Anonymus, pentru ca acesta atesta existenta terra Blacorum si pe Gelou, dux Blacorum. Bulgarii nu puteau ramane mai prejos!
Si totusi, din pacate, asa se scrie uneori istoria, daca nu se da replica adevarului istoric!
1. P. Pavlov, I. Ianev si D. Cain, Corint. Bucuresti 2002. V. pp. 45-52.
2. Editura Albatros, Bucuresti 1998, pp. 298-313.
3. Nichita Choniates, Istoria, si Ioan Kinnames, Epitoma, ambii preluati din Fontes Historiae Daco-romanae, vol. III, Bucuresti 1975.
4. La conqu�te de Constantinople par Geoffroi de Ville-Hardouin avec la continuation de Henri de Vallenciennes. Texte original, accompagnŽ d'une traduction par M. Natalis de Wailly, membre de l'Institut, Paris, 1872, 512 p.
5. Numele Bulgariei din vechile cronici medievale franceze, sub ambele variante.
6. Paragrafele 202, 356, 393, 394, 399-401, 415, 429, 422, 425, 428, 429, 431, 432, 433, 439, 442, 446, 447, 461, 473, 491, 500.
7. Paragrafele 311, 335, 339, 345, 352, 354, 374, 393, 394, 412, 413, 443, 444, 472, 475, 497.
8. Paragrafele 202, 273, 276, 333, 350, 371, 386, 387, 389, 393, 398, 404, 424, 442, 451, 459, 488.
9. Paragrafele 394, 414, 416, 417, 420, 461, 491.
10. Paragrafele 359, 363, 404, 419.
11. Paragrafele 363, 412.
12. Paragrafele 352, 355, 357, 358, 386, 419, 461, 474.
13. Çil les fit emmener en Blaquie en prisonÈ - 414.
14. Robert de Clari. La Conqu�te de Constantinople, traduis par Pierre Charlot. Paris E. de Boccard, Editeur, 1939, 244 p.
15. A.D.Xenopol. Istoria Romanilor din Dacia Traiana. Editia a IV-a, Vol. I. Bucuresti, 1985. Pagina 466, Nota 71, citeaza pe Charles Hopf. Chroniques greco-romaines inŽdites ou peu connues, Berlin, 1873.
16. Documente privitore la Istoria Romanilor culese de Eudoxiu de Hurmuzaki. Publicate sub auspiciile Academiei Romane si ale Ministerului Cultelor si Instructiunii publice. Bucuresci. Stabilimentum graficu: SOCECU&TECLU. 96, Strada Berzei, 96 (22, 30). Prefata de Nic. Densusianu, Bucuresci, in 16 Februarie 1887 (XXX pagini Seria Documenteloru. 702 p.) Volumul I. 1199 - 1345. Bucuresci 1887.

Un articol de ELEODOR FOCSENEANU

ROMANIA LIBERA

Date statistice privind Transilvania in perioada 1880-1992 :

http://kia.hu/konyvtar/erdely/maeurom.htm

Acest topic a fost editat de talusa: 23 Feb 2004, 09:17 PM

Regiunea Autonomã Transilvania“? Niciodatã!
=============================
Stimate colege, stimati colegi,
Multe vorbe se macinã la moara politicii. De acolo iese multã pleavã care se spulberã în vînt, dar, iatã, din cînd în cînd iese si otravã. Despre asemenea vorbe otrãvite, rostite recent, vreau sã spun cîteva cuvinte. Domnul Marko Bela a rostit, de c*rînd, în cadrul unei sedinte a Consiliului Reprezentantilor Unionali, niste vorbe care pentru mine sînt zguduitoare, în grozãvia lor si în utopia lor rea. Domnul Marko Bela a declarat – dacã presa a reflectat corect – citez textual: „Þelul nostru este unul ºi acelaºi (cu cel al radicalilor), autonomia“ si a reluat ideea, putin mai departe: „Programul politic al UDMR afirmã cã þinta Uniunii este autonomia“. Este momentul sã spun cã se vede limpede, în aceastã declaratie, jocul de teatru ieftin pe care-l practicã UDMR în legãturã cu asa-zisii „radicali“ si asa-zisii „moderati“. Sînt o apã si un pãmînt, unii sînt doar mai vicleni, ceilalti sînt mai brutali, dar scopul lor este „unul si acelasi“ si presedintele acestei organizatii – care nu este partid – o spune cît se poate de limpede. Despre ce autonomie este vorba ? Autonomia inimii fatã de trup!? Acest cuvînt ascunde, de fapt, o intentie miseleascã, ascunde intentia de federalizare a României, pentru ca astfel Transilvania sã poatã fi influentatã, directionatã si, cîndva, chiar guvernatã de Budapesta. Sã ne amintim cã, prin ’97, în acele bãnci, stãtea un domn cu papion numit Csapo Josef, care venise aici, la acest microfon, si propusese sã facem un fel de… o chestie ca în Evul Mediu, o enclavã statalã, un „Vatican“, stat în stat, maghiar în miezul României, un fel de guvernorat, o republicã medievalã, care sã aibã steag propriu, imn propriu, justitie proprie, politie proprie. Tin minte cã m-am ridicat, atunci, din banca mea, m-am dus la el si l-am întrebat : „Aveti deja, ati cumpãrat si sîrma ghimpatã cu care sã înconjurati aceastã republicã, «Republica Trei Scaune»? Si sã-mi spuneti de unde se vor lua pasapoartele ca sã intrãm în Republica Trei Scaune“. Ceea ce declarã domnul Marko Bela nu este departe de aberatiile domnului Csapo Josef. Autonomie înseamnã federalizare, adicã bicefalizarea României. Partidul România Mare n-o sã admitã asa ceva în vecii vecilor, decît atunci cînd se va numi „Partidul Româno-Ungaria“, poate atunci. Dar nici un român de bun-simt nu poate admite asa ceva, pentru cã ar însemna sã ne întoarcem în Secolul XIX, sub jumãtatea lui. Aceastã idee aminteste de sinistra Regiune Autonomã Maghiarã, înfiintatã de un mustãcios care fusese în compania lui Lenin, tovarãsul Stalin. Ei bine, este cumva un ideolog al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România Iosif Vissarionovici Stalin? Se inspirã Uniunea Democratã a Maghiarilor din România din lucrãrile tãtucului de la Kremlin ? Mã îndoiesc cã este asa. As vrea sã am de ce sã mã îndoiesc cã este asa. România nu este un stat multinational. Ideea de autonomie sunã oribil urechilor românilor cinstiti si patrioti. Sunã oribil! Ca Uniunea Democratã a Maghiarilor din România sã vinã cu asa ceva nu este decît un act de provocare si de tulburare a apelor. Tin minte cã de la acelasi microfon, cel pe care-l am în fatã, am vorbit în legãturã cu votul meu la Legea administraþiei publice locale. Prim-ministrul Adrian Nãstase era acolo cînd votasem abþinere. În aceeasi directie bãtea si acea lege. O „autonomie“ lingvisticã. O a doua limbã oficialã în România, pe usa din spate, atunci – si pe usa din fatã, recent, prin Constitutie. Lucrurile se petrec în continuare urît în multe zone din România unde talibanii UDMR fac legea, chiar dacã ele se musamalizeazã (asa cum încearcã Guvernul PSD sã musamalizeze si esecul de la Bruxelles). Din regiunile în care românii sînt minoritari se continuã expulzarea lor, fie si în ghilimele, determinarea lor de a pãrãsi acele locuri. În acele regiuni, monumentele românesti sînt în continuare desconsiderate, dacã nu chiar intentionat distruse sau lãsate sã se pãrãgineascã. Aceastã idee a autonomiei nu vine decît în sprijinul unei asemenea politici de învrãjbire a românilor cu maghiarii, lucru pe care eu – ca intelectual, pur si simplu, si ca membru al Partidului România Mare – nu pot sã-l accept. Vreau sã mai spun cã asemenea declaratii radicale vin în continuarea unor „pasi mãrunti“, ca sã citez chiar din dl. Marko Bela. La Tîrgu Mures se institutionalizeazã, aproape pe fatã, sfidãtor, necunoaºterea limbii române ca o valoare, ca un criteriu de promovare, prin înfiintarea de – auziti dvs.! – locuri maghiare la Medicinã pentru etnicii maghiari. N-am înteles! Existã, în România, o Medicinã maghiarã si o Medicinã româneascã? Cum sã faci o asemenea monstruozitate? Sã creezi locuri speciale pentru cei care beneficiazã de meritul de a nu stii limba românã? Spun cuvîntul cu toatã asprimea: este o nerusinare ce se întîmplã acolo! Este o nerusinare care continuã cu aceste declaratii absolut sfidãtoare. Domnul Marko Bela poate cã a dorit, prin aceastã declaratie a sa, sã dea o loviturã, electoral vorbind, „radicalilor“ (repet, asa-zisilor, radicali). Am spus o loviturã. Poate trebuie sã spun, în limbajul diplomatiei românesti, o „leapºã“, pentru cã acesta este, acum, limbajul distins al exprimãrilor nuantate. Dar rãmîn, totusi, de modã veche, la termenul loviturã. Dincolo de orice ironie sau glumã, nu e vorba doar de o manevrã intern electoralã a UDMR. Este o dezvãluire, cu cinism, a unor intentii pe care nu mã sfiesc sã le numesc malefice. Asa cã închei ce am de spus. Cred este destul de limpede care îmi este punctul de vedere. Sînt împotriva pluricefalizãrii sau bicefalizãrii României, sînt împotriva unui stat chipurile „multinational“ românesc, pe placul contestatarilor Trianonului, sînt împotriva ideii de autonomie, de fãrîmitare a României în bucãtele de Românii, începînd cu Transilvania. Asa ceva, cîtã vreme vor mai fi oameni sãnãtosi la cap în aceastã tarã si cîtã vreme va exista Partidul România Mare, vã asigur cã nu se va întîmpla în vecii vecilor. (Aplauze)
George Pruteanu,
Senator PRM de Bistrita-Nãsãud

(Discurs rostit liber, în plenul Senatului,
luni, 23 februarie 2004)