Cred ca determinind o raportare fata de semeni, tipul nostru psihologic ne poate influenta si credinta.
Oamenii au predispozitii dominate spre un anumit tip de relationare: reflexiv sau afectiv. Pentru a lamuri termenii, dau citeva citate dintr-o carte despre tipurile psihologice.
In ce ma priveste sunt convins ca majoritatea ateilor sunt reflexivi. Iar majoritatea credinciosilor afectivi. Eu sunt predominant reflexiv, dar inteleg importanta afectivitatii si o respect mult.
Voi ce credeti?

REFLEXIVUL
• la decizii sub influenţa raţiunii; este impersonal şi obiectiv cînd alege.
• Priveşte lucrurile din unghi logic şi raţional. Bun analist, are principii ferme.
• Reacţionează emoţional la fel ca un afectiv, dar pentru că nu se exteriorizează mulţi îl cred insensibil.
• E devotat firmei sau companiei în cadrul căreia lucrează; este capabil să facă faţă oricărei situaţii fără să
se implice emoţional.
• în majoritatea cazurilor, rămâne ferm pe poziţie.
• Crede de obicei că afectivii sunt confuzi şi ilogici.
• l-ar fi de folos să ţină seama de sentimentele celorlalţi şi de latura umană a diverselor situaţii.
AFECTIVUL
• la decizii sub influenţa sentimentelor; ţine cont de valorile subiective şi personale când alege.
• Priveşte lucrurile din unghiul nevoilor umane; crede că acestea trebuie să primeze întotdeauna.
• Simpatia şi armonia între oameni sunt pentru el esenţiale.
• îşi exteriorizează sentimentele.
• Este devotat şefului şi colegilor de serviciu; se simte implicat în majoritatea situaţiilor şi încearcă să menţină armonia în relaţiile umane.
• în majoritatea cazurilor, se lasă convins de doleanţele oamenilor.
• Crede de obicei că reflexivii sunt calculaţi şi fără inimă.
• l-ar fi de folos să facă apel la raţiune şi logică; e bine să ceară părerea unui reflexiv când trebuie să ia o
decizie importantă.
Pe reflexivi şi afectivi îi desparte nu atât incapacitatea de a se înţelege unii pe alţii, cât neputinţa de a cădea de acord.

Când reflexivii află de greutăţile cuiva, ridică din umeri şi zic «Ei şi? O să treacă», în vreme ce afectivii privesc compătimitor şi spun «Săracul de el!». Reflexivii nu sunt totuşi lipsiţi de sentimente, chiar dacă nu li se citeşte în ochi compasiunea, aşa cum se întâmplă cu afectivii. Se pare că predispoziţia pentru judecăţi reflexive şi cea pentru judecăţi afective sunt la fel de frecvente.
Totuşi bărbaţii se deosebesc de această dată de femei: 65% dintre ei aparţin tipului reflexiv, faţă de 35% dintre femei.

O situaţie tipică e aceea în care bărbatul reflexiv îi spune femeii afective: «Fii şi tu logică măcar o dată!», iar femeia îi răspunde: «Pune şi tu un pic de inimă!». Schimbul acesta de replici e tipic tocmai pentru că există mai mulţi bărbaţi reflexivi şi mai multe femei afective. Când rolurile se inversează, ceea ce se întâmplă destul de rar, tradiţia noastră culturală este bulversată.
«Bărbatul viitorului mileniu», despre care se crede că va avea un comportament predominant afectiv, nu pare prea uşor de acceptat, aşa cum nu e acceptată nici femeia reflexivă.
Reflexivii - bărbaţi sau femei - nu-i prea menajează pe oameni şi spun lucrurilor pe nume, cu riscul de a se dovedi lipsiţi de tact. Nu ţin neapărat să placă, aşa că nu fac nimic în acest sens. Afectivii, în schimb, evită din răsputeri să spună celor din jur lucruri neplăcute şi, cu tactul care-i caracterizează, preferă uneori să le ascundă adevărul. Vor să fie simpatizaţi şi mulţi dintre ei caută prilejuri în care să-şi manifeste însuşirile afective, bucurându-se astfel de căldura şi aprobarea oamenilor.
De exemplu, un reflexiv nu se va simţi stânjenit să anunţe pe cineva că e concediat, chiar dacă nu e încântat s-o facă. In schimb, unui afectiv îi va displăcea profund o asemenea însărcinare şi va găsi, probabil, o persoană care s-o preia. Când afectivii sunt totuşi obligaţi să anunţe o concediere, ei vor suferi împreună cu cel în cauză.
Reflexivii şi afectivii pot mai uşor convieţui şi lucra împreună dacă îşi împărtăşesc unii altora punctul propriu de vedere. Reflexivii înţeleg atunci că şi afectivii sunt sensibili la logică, iar aceştia văd că şi reflexivii au sentimente profunde, chiar dacă le maschează. Când reflexivii acceptă să ia în considerare dorinţele şi sentimentele oamenilor, iar afectivii acceptă să ţină cont de consecinţele logice ale unei decizii, şansa ca cele două tipuri să se înţeleagă sporeşte.

Acest topic a fost editat de IoanV: 22 Feb 2007, 10:34 PM

Eu cred ca nimica nu este mai fals decat sa imparti oamenii in relexiv si afectiv .Si apoi Ioan tu singur scrii la tipul reflexiv urmatoarea : " Reacţionează emoţional la fel ca un afectiv, dar pentru că nu se exteriorizează mulţi îl cred insensibil"
Deci cu alte cuvinte reflexivul este si afectiv dar nu se exteriorizeaza la fel ca celalalt tip.Unii se vaita si-si smulg parul din cap in fata unui mormant.Altul sta tacut si-i plange sufletul in tacere.Insa desigur ca primul sare mai usor in ochii poporului.Asta nu inseamna insa ca al doilea nu are sentimente.Pentru ca nu-si smulge hainele de pe el nu inseamna ca nu te poti baza pe el sau ca daca ai nevoie de ajutor nu-ti va intinde o mana.
Prin urmare ce rost mai are intrebarea ?
Pentru ca mie una nu-mi place sa bag oamenii in sertare pe care sta deja lipita o eticheta.Prefer sa-i amestec pe toti intr-o cutie mare ca si piesele de LEGO.

Tipologiile nu le-am facut eu, si au o aplicabilitate destul de buna. Iar ce am scris sunt dintr-o carte, nu imi apartin afirmatiile. Insa eu subscriu la ele pentru ca vad ca imi ajuta sa explic anumite lucruri si i-am vazut aplicarea in practica. Reflexiv si afectiv nu trebuie privit la modul in care unii sunt lipsiti de sentimente iar altii de ratiune.
Doar importanta acordata lor este diferita. Un reflexiv este mai rece, accent mai mare pe sine. Un afectiv pune accent mai mare ce afecte si poate pe relatia cu ceilalti.
Mi-ar placea si mie ca fiinta umana sa nu poata fi cuprinsa in tipuri, etc. Dar din fericire omul nu e chiar asa greu de cunoscut si de inteles, si totusi fiecare ramine un unicat. Pentru ca tipologiile surprind tendinte generale, nu explica sau determina absolut comportamentul...
Poate nu ai nevoie sa cunosti oamenii, insa in meseria mea e f. important. Si la fel de important e sa ma cunosc pe mine.

Acest topic a fost editat de IoanV: 23 Feb 2007, 02:07 PM

In ordine.Eu ma recunosc la reflexiv.
Prin urmare simpatia si armonia intre oameni NU sunt esentiale pentru mine, NU sunt devotata sefului si colegilor, NU ma simt implicata în majoritatea situaţiilor şi NU încerc să menţin armonia în relaţiile umane,NU privesc lucrurile din unghiul nevoilor umane.
Am inteles corect ?
Atunci e grav.
Ar trebui sa fac ceva sa trec in tabara cealalta.

Eu cred despre mine ca sunt reflexiv. Uneori pot fi foarte rece in deciziile pe care le iau si nu prea imi pasa de consecinte daca stiu ca asa e corect. Deciziile le iau rational, nu las afectivul sa ma opreasca. Insa prin educatia crestina am inceput sa fiu mai atent la consecintele asupra oamenilor, sa imi dezvolt aptitudinile afective. Poate eram mai egoist inainte, acum mai putin. Fac loc si altora "in mine". Rationalitatea s-a imbogatit cu dimensiunea empatiei si constiinta faptului ca un om nu e ceva dat ci ceva in devenire. Iar aceasta devenire e importanta Nu mai pot jigni oamenii, nici nu vreau. Ratiunea incepe sa se inteleaga cu afectivitatea.
Probabil esti predominant refelexiva, dai ratiunii ultimul cuvint. Dar nu iti lipseste partea afectiva. Suferi la fel de mult ca un afectiv cind esti jignita. Doar actiunea in afara este diferita. Nu trebuie si nici nu cred ca putem trece in tabara cealalata dar putem invata sa fim si ca ei.
Fiecare trebuie, cred, sa ajungem sa gindim cu inima. Adica nici afectivitate oarba, nici reflexivitate rece.

De ce TREBUIE ? Pentru cine si pentru ce ? te referi mult la felul de a reactiona la jigniri. Nu-mi bat capul cu asa ceva si nu-mi pierd vremea facandu-mi inima verde ca cineva m-a jignit. Treaba lui. Eu imi cunosc valoarea si nu ma afecteaza. De jignit nu jignesc din bun simt. Asta nu inseamna ca nu imi spun parerile pe fata. Empatia de care vorbesti e o podoaba cu care - fara virgula - se inzorzoneaza ipocritii. In esenta toti sintem pe cont propriu.
Am votat reflexiv ateu. Asta e.

Acest topic a fost editat de Don Quijote: 23 Feb 2007, 06:03 PM

Unitatea fiintei inseamna a impleti in vointa si afectiunea si gindirea. In aceasta idee, a regasirii unitatii pierdute am spus "trebuie". Un imperativ care vine dinauntru, nu dinafara.
Empatia nu e o podoaba a ipocritilor ci o conditie a relatiei profunde intre oameni. Cum sa te intelegi cu ei, cum sa ii intelegi, daca nu te poti pue in locul lor?
In invatamint, de ex., e o calitate foarte necesara.
In esenta suntem pe cont propriu dar putem fi fericiti probabil numai impreuna. Altfel toti am fi pustnici.

Acest topic a fost editat de IoanV: 23 Feb 2007, 06:10 PM

Eu am dovezi sa cred ca in viata de zi cu zi totul se rezuma la aparente. In scoli, nu as spune ca existe empatie, e doar obligatia dascalului fata de elevi. Sant persoane care in ajun de mari sarbatori fac donatii la casele de copii si biserici si aziluri, apoi merg si fac temenele in altar si uite asa ei se simt cu sufletul impacat ca li se mai iarta din pacatele infaptuite zi de zi peste an, pacate facute din dorinta de imbogatire, orgoliu, si altele asemanatoare. Sint deci ipocriti.
Nu mai putem impleti ratiunea cu simtirea. Santem produsul societatii pe care am creat-o si sa fim fericiti daca mai putem sa ne deschidem inima catre cei foarte apropiati noua.
Nu, nu sint suparata pe lume, sint doar un observator.

Ma declar reflexiv religioasa. Educatia si experienta m-au format astfel si, nu de putine ori, mi s-a verificat teoria conform careia nu poti separa ratiunea de simtire, daca vrei sa iei deciziile corecte. Sunt de acord cu acest "trebuie" ca imperativ launtric. Este tocmai ceea ce ne ajuta sa depasim obstacolele dintr-o lume, dupa parerea mea, doar aparent ipocrita.

In lume asa este. Insa daca iesi din lume descoperi si altceva, certitudinea iubirii.
Cine sntem noi sa judecam pe altii? Poate or fi ipocriti multi oameni, dar suntem obligati sa fim ca ei?
Putem uni ratiunea cu simtirea, doar sa vrem asta mai mult decit produsele lumii. Ne lasam invinsi devenind ca lumea sau invingem lumea fiind noi insine si unitari.

Ioan, a judeca faptele unora nu inseamna ca esti ipocrit.Dimpotriva.A trece cu vederea peste ele dai dovada ca NU te intereseaza ce se intampla in jurul tau.Cu cat te intereseaza mai mult cu atat mai mult vei ajunge mai devreme sau mai tarziu in conflict cu faptele unora.A intoarce privirea de la lucrurile rele inseamna ca nu vrei sa ai de a face cu ele .Insa unde ramane responsabilitatea despre care se vorbea mai sus.
Daca cineva iti face rau cu bunastiinta si tu sti acest lucru insa nu intervii in nici un fel in ideea ca tu nu vrei sa fii doara ca respectivul nu da dovada de bunatate crestina ci uneori de slabiciune si lasitate , poate putina lene, un strop de nepasare la unii .Si stii de ce ? pentru ca prin tacere semnalizezi ca esti o victima usoara .Si in jungla vietii de astazi esti pierdut cu o asemenea atitudine.
Nimeni nu zice ca trebuie sa scoti pusca sa-ti elimini dusmanii insa sa ridici vocea cu fermitate si sa spui : pana aici si nici un pas mai departe cred EU este un lucru cu bun simt.

Daca iesi din lume sa descoperi " certitudinea iubirii " nimeresti intr-un cerc gen misa unde se pare ca ratiunea e dincolo de noi da toates-s roz bombon pana la starea de greata.

Când reflexivii află de greutăţile cuiva, ridică din umeri şi zic «Ei şi? O să treacă», în vreme ce afectivii privesc compătimitor şi spun «Săracul de el!».
Trasa de par afirmatia, sau, mult prea generala.....Oricum, si daca o luam asa cum e sa zicem, un reflexiv si un afectiv afla de necazul cuiva , o terta persoana exterioara cercului lor....Reflexivul are tendinta de a nu se "implica " nici macar emotional in acea situatie deoarce stie ca nu poate ajuta. Afectivul zice un "vai saracul" , lasind impresia ca se implica. dar in fapt e in aceiasi pozitie ca si reflexivul. Reflexivul va cere detalii in momentul in care poate intervenii cu ceva, afectivul spune"vai saracul" indiferent daca se va implica sau nu....

Am luat doar citeva fragmente dintr-o carte, acolo si in alte carti care traeaza subiectul lucrurile sunt mai clar exprimate... Poate gasiti pe net mai multe informatii daca va intereseaza subiectul.
Ca idee, ce am prezentat eu este una din axele personalitatii din cele 4:

Personalitatea
Studiile psihologice au identificat 16 tipuri de personalitati determinate de 4 axe principale:

1. Introvertit/Extrovertit - defineste, conform teoriei fundamentate de Isabel Briggs Myers, modul in care primim cea mai mare parte a stimulilor si anume, din interior (in cadrul introvertitilor) sau din mediul exterior (in cazul persoanelor extrovertite).

2. Senzorial/Intuitiv - defineste modul in care extragem informatii din mediul inconjurator. Persoanele care se incadreaza in temperamentul senzorial se bazeaza in mare parte pe informatiile obtinute prin intermediul celor cinci simturi, in timp ce persoanele intuitive se bazeaza mai mult pe intuitie.

3. Reflexiv/Afectiv - defineste modul in care persoanele iau decizii si anume, fie bazandu-se pe logica si argumente obiective (persoanele de tip reflexiv), fie in functie de propriile valori si opinii, de cele mai multe ori subiective (persoanele de tip intuitiv).

4. Judicativ/Perceptiv - defineste modul in care privim lumea din jurul nostru. Persoanele de tip judicativ sunt persoane organizate, care-si planifica activitatile, in timp ce persoanele de tip afectiv sunt mai flexibile, adaptabile si spontane. Informatii de pe acest site, ca sa nu mai copiez din carte.

Acest topic a fost editat de IoanV: 24 Feb 2007, 06:44 PM

Si cum ai ajuns sa te intrebi daca influenteaza tipul psihologic credinta ?
Adica intrebarea e interesanta insa tocmai ca tu ai luat doar fragmente din acea carte .
Era vorba in carte despre intrebarea care ai pus-o tu ?

Cartea din care am dat fragmente: Personalitate si temperament, subtitlu Ghidul tipurilor psihologice, de Patricia Hedges, nu face referiri la orientarile religioase. Eu ma gindeam insa ca fiind mult mai rationali, refelexivii ar putea fi mai putin inclinati spre religie. De aceea am si propus un sondaj, poate impreuna sa descoperim influenta psihologicului si de ce unii suntem mai atrasi de religie, altii mai putin. Stiu si reflexivi religiosi si afectivi(e) mai putin religio(a)si(e). Totusi cred ca printre cei nereligiosi predomia reflexivii.

Acest topic a fost editat de IoanV: 25 Feb 2007, 02:10 PM

De cand nereligios e sinonim cu ateu?

Nu e sinonim, dar ca sa nu fac sondajul kilometric le-am pus impreuna. Ori una (nereligios) ori alta (ateu), la alegere, nu am gindit ca daca e una (nereligios) atunci e si cealalta (ateu).

Acest topic a fost editat de IoanV: 28 Feb 2007, 08:55 AM

Parerea mea:credinta influenteaza tipul psihologic.

Credinta ne influenteaza convingerile, caracterul, modul in care participam constient la realitate, etc.. Eu inclin sa cred ca influenteaza mai putin tipul psihologic, acesta tine poate mai mult de partea noastra "hardware".