,,Pentru multi, prea multi dintre noi,credinta în Dumnezeu este ca o haina de sarbatoare, pusa în sifonier la buna pastrare, scoasa de doua ori pe an (de Pastesi de Craciun) si purtata “crestineste”, cu risipa de cruci facute pe drum, pâna la biserica si înapoi. Altii, si ei destul de multi, o îmbraca în schimb ca pe o salopeta, o haina de lucru religios uzata de atâta purtare, între diferitele institutii pamântene ce se cuvin sfintite si cinstite. Este aici – si într-un caz, si în celalalt – un conventionalism care usuca tocmai sevele spirituale, o credinta “caldicica” pe care Dostoievski o privea cu reala oroare. Convingerea profunda în existenta unui factor transcendent care ne limpezeste sufletul si ne lumineaza viata exclude expozitia, vitrina, taraba, ca si participarea mimetica la evenimente ce-i atrag pe toti, si la care nu se cade sa lipsesti. Show time. Adevaratul credincios mai mult face decât vorbeste, daruieste fara a cere nimic în schimb, îsi conduce viata dupa preceptele crestine, încercând så faca bine, cât mai mult, si rau, cât mai putin.
Dar poetul, scriitorul, artistul? Nu exista oare o incompatibilitate între smerenia crestina si orgoliul auctorial, umilinta si superbie, între eul autodiminuant, inundat de lumina divina, si eul proiectiv, creativ, demiurgic în spatiul foii albe pe care îsi asterne literele? Cum reuseste sa împace un scriitor veritabil aceasta dubla exigenta, facând din dispozitii sufletesti contrare trepte ale unui singur parcurs?” ,, Adevarul literar si artistic” - Nopti albe de Daniel Cristea- Enache.
As mai adauga la parerea dansului cvasiperfecta faptul ca un sfant nu cere ca noi dovezi, aparitia unui inger sau cine mai stie ce altele, considerandu-se nevrednic de o asemenea cerere. O povesete spune ca odata un diavol spuse altui:“Uitã-te la acel sfînt umil care merge pe stradã,. “Cred cã voi merge sã-i corup sufletul.” “ Nu te va asculta pentru cã este interesat doar de lucrurile sfinte” îi spuse tovarãºul sãu.Dar diavolul, în maniera sa impetuoasã, luã înfãþiºarea Arhanghelului Mihail ºi apãru în faþa sfîntului. “Am venit sã te ajut,” spuse. “Cred cã m-ai confundat cu altcineva,” rãspunse. “Nu am fãcut nimic în viaþa mea care sã merite atenþia unui înger.”ªi îºi vãzu de drum fãrã sã ºtie niciodatã pe cine evitase.
Se spune despre acest secol ca ori va fi secolul credintei, ori deloc, dar cred ca adevarul e dat de o fraza nietzchiana: ,, Omule nu poti trai total lipsit de mila” care isi are o puternica doza de hegelianism.
Cat despre poeti avem exemple ca Arghezi, Voiculescu, si contempoarana Constanta Buzea, care L-au cautat pe Dumnezeu si L-au gasit. Nu sunt sfinti insa, dar au incercat. Iar eu, ca om si scriitor inca Il mai caut, mai ales pentru ca am nevoie sa cred in ceva. Poetii, zic eu, mai orgoliosi decat ceilalti vor sa creada insa mai presus de orice, ca mai e ceva dupa viata asta. Nu concepem ca lumea sa fie atat de trista si sa fie creata la intamplare. Dumnezeu insusi e un artist, spunea Picasso. A creat lumea cum a vrut, girafa, hipopotamul si alte ciudatenii. Ne-a creat si pe noi.

Eu zic că nu, dar s-ar putea să mă înşel...

Îmi aduc aminte de cineva care a scris o carte "de profil" absolut magnifică, lectură de referinţă pentru un număr mare de oameni credincioşi. Autorul nu a vrut să-i fie marcat numele pe acea carte. Numai curiozitatea şi perseverenţa urmaşilor săi au făcut ca în cele din urmă numele său să fie scos în evidenţă. Cartea se numeşte Imitatio Christi şi pe copertă apare numele Thomas a Kempis...

Acest topic a fost editat de caa: 8 Sep 2005, 04:43 PM

Daca vrei sa crezi in ceva, ce te opreste sa-l alegi pe Satana, sau sa alegi Apa Sfintita, sau altceva? Este mai mult decit ceva, Natura Divina este in tine asa ca o cauti chiar inconstient. De aceea cauti ceva, pentru ca esti deja parte din ceva.
Exista poeti care pun cuvintele laolalta din indeminare si tehnica. Exista poeti care pun cuvintele laolalta pentru ca asa le vin lor cuvintele, de undeva din afara lor, sau mai bine zis, dinauntrul lor, ca si cum ar curge spre ei de altundeva. Tot asa vine la Om si Cunoasterea Spirituala, deoarece nu este Posesie Personala ci este de Origine Divina. Aceasta este o deschidere catre Divinitate prin care Dumnezeu se reveleaza Omului. Aceasta n-ar trebui sa conduca la orgoliu, ci la smerenie.
Pe Dumnezeu nu trebuie sa-l cauti ca scriitor ci pe Dumnezeu trebuie sa-l cauti ca un Fiu Ratacit si ca un simplu Om. Cit timp nu cunosti ca cautarea lui Dumnezeu nu este Scriitoriceasca ci Umana, inca nu-L vei fi gasit.