,,Pentru multi, prea multi dintre noi,credinta în Dumnezeu este ca o haina de sarbatoare, pusa în sifonier la buna pastrare, scoasa de doua ori pe an (de Pastesi de Craciun) si purtata “crestineste”, cu risipa de cruci facute pe drum, pâna la biserica si înapoi. Altii, si ei destul de multi, o îmbraca în schimb ca pe o salopeta, o haina de lucru religios uzata de atâta purtare, între diferitele institutii pamântene ce se cuvin sfintite si cinstite. Este aici – si într-un caz, si în celalalt – un conventionalism care usuca tocmai sevele spirituale, o credinta “caldicica” pe care Dostoievski o privea cu reala oroare. Convingerea profunda în existenta unui factor transcendent care ne limpezeste sufletul si ne lumineaza viata exclude expozitia, vitrina, taraba, ca si participarea mimetica la evenimente ce-i atrag pe toti, si la care nu se cade sa lipsesti. Show time. Adevaratul credincios mai mult face decât vorbeste, daruieste fara a cere nimic în schimb, îsi conduce viata dupa preceptele crestine, încercând så faca bine, cât mai mult, si rau, cât mai putin.
Dar poetul, scriitorul, artistul? Nu exista oare o incompatibilitate între smerenia crestina si orgoliul auctorial, umilinta si superbie, între eul autodiminuant, inundat de lumina divina, si eul proiectiv, creativ, demiurgic în spatiul foii albe pe care îsi asterne literele? Cum reuseste sa împace un scriitor veritabil aceasta dubla exigenta, facând din dispozitii sufletesti contrare trepte ale unui singur parcurs?” ,, Adevarul literar si artistic” - Nopti albe de Daniel Cristea- Enache.
As mai adauga la parerea dansului cvasiperfecta faptul ca un sfant nu cere ca noi dovezi, aparitia unui inger sau cine mai stie ce altele, considerandu-se nevrednic de o asemenea cerere. O povesete spune ca odata un diavol spuse altui:“Uitã-te la acel sfînt umil care merge pe stradã,. “Cred cã voi merge sã-i corup sufletul.” “ Nu te va asculta pentru cã este interesat doar de lucrurile sfinte” îi spuse tovarãºul sãu.Dar diavolul, în maniera sa impetuoasã, luã înfãþiºarea Arhanghelului Mihail ºi apãru în faþa sfîntului. “Am venit sã te ajut,” spuse. “Cred cã m-ai confundat cu altcineva,” rãspunse. “Nu am fãcut nimic în viaþa mea care sã merite atenþia unui înger.”ªi îºi vãzu de drum fãrã sã ºtie niciodatã pe cine evitase.
Se spune despre acest secol ca ori va fi secolul credintei, ori deloc, dar cred ca adevarul e dat de o fraza nietzchiana: ,, Omule nu poti trai total lipsit de mila” care isi are o puternica doza de hegelianism.
Cat despre poeti avem exemple ca Arghezi, Voiculescu, si contempoarana Constanta Buzea, care L-au cautat pe Dumnezeu si L-au gasit. Nu sunt sfinti insa, dar au incercat. Iar eu, ca om si scriitor inca Il mai caut, mai ales pentru ca am nevoie sa cred in ceva. Poetii, zic eu, mai orgoliosi decat ceilalti vor sa creada insa mai presus de orice, ca mai e ceva dupa viata asta. Nu concepem ca lumea sa fie atat de trista si sa fie creata la intamplare. Dumnezeu insusi e un artist, spunea Picasso. A creat lumea cum a vrut, girafa, hipopotamul si alte ciudatenii. Ne-a creat si pe noi.