Impersonalele gen: s-a spart, personificarile si multe alte procedee de deculpabilizare sunt incastrate in subconstientul nostru lingvistic. Le folosim la greu, uneori fara se ne dam seama pentru a iesi din corzi, pentru a ne justifica si a ne explicita. Oare care ar fi trecerea la Omul de Actiune?



Ovidiu Bufnila
consilier de imagine

Defineste omul TAU de actiune!

Ia defineste-l matale! Ce, numai bufnilul asta obraznic si arogant sa munceasca la problema? Te rog frumos sa construiesti chiar tu un model de Om de Actiune. Ia sa vedem cum e! Cum iti iese?

Acest topic a fost editat de Ovidiu Bufnila: 23 Nov 2005, 11:41 AM

Tu ai intrebat

iar eu nu stiu ce intelegi tu prin acea definitie.

Cred ca se refera la asumarea responsabilitatii...
Dar nu este vorba de o personificare care sa ne scoata din corzi, ci mai degraba o constructie care sa dea o imagine mai clara asupra actiunii. Personificarea nu este creata ca sa ma scoata in afara actiunii, ci ca sa imi permita sa fac o alta actiune in acelasi timp.
Sa luam exemplul cu "s-a spart". As putea spune ca "am spart-o" sau "l-am spart". Dar asta ar da o directie implicita intentiei si actiunii mele, directie care nu exista. Faptul ca eu am facut ceva care a condus la spargere inseamna ca eu l-am spart/am spart-o. Dar indirect. Vointa si actiunea mea era indreptata catre altceva. Nu vad atunci de ce as "trece la Omul de Actiune" cand sunt deja .

Nu, eu nu am nici o vina. Vinovat e numai se-ul meu, fratele meu oricum altcineva dar eu insami niciodata.

alfa, exact asta e pricipiul dublei personalitati

Si unii pretind ca nu exista asa ceva...
Mi-am creat un `alter-ego` pe care sa-l incarc cu intreaga responsabilitate, care sa poarte vina si totul porneste de la o personalitate scindata, disociata` urmare a unor traume suferite cine stie cand si ascunse in inconstient. `

Acest topic a fost editat de alfa: 24 Nov 2005, 12:14 AM

Adica la ce te referi?? Oricum sper ca nu doare

Sorin.

Ma intreb daca nu am putea sa definim Omul de Actiune fara sa ne referim la constructiile impersonale ale limbajului...

Nu de alta, dar am citit ce a spus Calfa in alt subiect:

In cazul asta, impersonalele sunt folosite (parerea mea, deh! ) numai pentru a diferentia actiunea unui autoexecutabil de actiunea directa a celui care il lanseaza. Asa ca am putea sa le lasam deoparte, nu?

Dar hai ca devin obsesiv...

Tu ce crezi?

Om de actiune:Mitica Dragomir
Face si nu tace.

Acest topic a fost editat de alfa: 2 Dec 2005, 02:03 AM

Dragomir nu e lider.
NU E LIDER!
Arhipelagul Imaginii e deschis LIDERILOR.
Alfa, ai calitati de lider? Ai curajul de a deveni LIDER?
sa te vad, tigrule.
Sa te vad cum te descurci. Din ce vad eu pana acum, mai e de lucru. Hei, construieste-ti altfel Insurgenta.
Astept tigrule.


Ovidiu Bufnila cu degetul pe tragaci.
Gloantele lui bufnila sunt inimi de dragoste, se intelege:

Ovidiu

De ce nu "tigresse" ?

Super, Exergy33!
OK, facem corectia. Ce inseamna un LIDER? Ai putea fi LIDER?
Liderul propriu al tau, Vocea Ta Navigatoare.
Ai putea fi LIDER de situatie, furtuna pe ocean sau conflict intre vecini, sesfi si subalterni?
Ai putea fi LIDER in situatii-limita: inundatii, catastrofe umane?


Astept, tigresse!



Ovidiu Bufnila
care va iubeste

Psiholoaga ma invatza sa fiu propriul meu LIDER in lupta cu anxietatea. Bineinteles ca daca as reusi o astfel de lupta nu inseamna ca as putea reusi pe toate planurile, insa o lupta o duc sigur si singura cu mine, cu ceea ce sunt si cu ceea ce vreau sa fiu. Nu cred ca e de ajuns sa fii propriul tau lider pentru a putea sa fii un lider si in ochii celorlalti.
Anxietatea, dupa cum unii stiu, este o stare care actioneaza impotriva dorintelor tale, desi e mult spus. Iar la mine se agrava pe zi ce trecea pentru ca eu nu o vroiam in mine si nu vroiam sa mi se faca rau din cauza atacurilor de panica. Drept pentru care, am invatzat sa lupt cu ea spunandu-i, la modul cel mai serios, ca vreau sa am un atac de panica, ca vreau sa mi se faca rau, si mai rau, din ce in ce mai rau, ca o accept pentru ca sunt puternica, iar modul in care ea reactiona la aceste impulsuri era de a se ascunde de mine, de a ma lasa in pace, de a nu-mi face pe plac. Atata timp cat mie mi-era frica de ea si nu o vroiam prezenta, ea se hranea cu frica mea pentru scoala, pentru oameni, pentru aglomeratie, pentru mijloace de transport, pentru profesori si chiar pentru ea. Pentru ca ajunsesem sa mi am atacuri de panica de frica sa nu am atacuri de panica
Poate am luat-o un pic pe aratura, dar pentru ca eu acum sunt propriul meu lider, nu inseamna ca as putea fi un lider in randul oamenilor. Sau poate as putea, dar n-am fost inca pusa in situatia asta

Kitty, atacurile de panica au mai multe cauze. Poti consulta un specilist in domeniu. Poate fi vorba de o deficienta chimica, de o disfunctie cultural-educationala...
Atacul de panica poate surveni si dintr-o disfunctionalitate datorita unui Autocontrol exacerbat. Multe trupe de comando au sfarsit in misiune in mod tragic in pricina exacerbarii Autocontrolului.

Este excelent ca acum esti propriul tau lideri! Poate ca cineva care isi este propriul LIDER nu poate fi si Lider al altora dar, DAR POATE DARUI din experienta sa! Pentru ca exista un gol de experienta intre generatii si pentru ca Next Generation e pusa in fata unor probleme complexe de supravietuire si de SUCCES, cei care au reusit sa devina proprii lor LIDERI au o misiune nobila, as spune, fara sa fiu patetic, de a-i invata si pe ceilalti.
In asta consta frumusetea Spiritului De Navigatie: sa daruiesti celorlalti!

Altfel nu putem inainta in experienta noastra de viata, in experienta noastra istorica.

Multumesc pentru acest mesaj incantator si insurgent, Kitty!


Cu pretuire,

Ovidiu Bufnila
consilier de imagine

Uneori eu sunt de vina si recunosc, desi nu vreau, alteori sunt de vina, dar prefer sa pasez responsabilitatea accidentului altcuiva, iar din cand in cand nu sunt de vina, dar sunt inculpata
Imi place sa cred ca sunt un om de actiune si imi place sa cred ca sunt propriul meu lider si ca as putea sa fiu si liderul altora, daca mi s-ar da ocazia...

Ba da, da' nu ma intreba care, ca afla unii si p-ormo o speculeaza.
C-asa e unii...

Cum sa scapam de impersonalul din noi? Nu suntem pregatiti s-o facem. Ne insoteste peste tot este lasitatea noastra si dependenta de functionare, de mecanica:
1. Fatalismul: asa a fost sa fie, totul e destin , eu nu pot face nimic. Nu exista libertate ci doar necesitate.
2. Majoritatea: altii decid pentru mine. Nu ma pot opune, aleg sa ma supun pentru a ma adapta.
3. Conjunctura nefavorabila: in acele conditii nu am avut ce face, era imposibil sa procedez altfel, am avut ghinion.
4. Autoiluzionarea: tot raul a fost spre bine.
Suntem pierduti mereu intr-un se care ne copleseste, ne-a patruns adanc si am uitat chiar si uitarea lui acolo.

Acest topic a fost editat de alfa: 3 Dec 2005, 03:48 AM

Ovidiu Bufnila

Pentru unii este. Lider. Ce e un lider? Doua variante: un conducator recunoscut sau o fiinta tragica , care a reusit sa puna ceva distanta intre el si ceilalti.
Nu am curajul de a deveni lider, de cat cel mult utopic. In fantezia mea sunt lider. Un lider al nimanui pierdut intr-o privire interioara , marginalizat de un desert Apocaliptic care asteapta sa-l inghita din clipa in clipa. Un lider alege Viata si speranta, mie imi place Indiferenta. Pot trage in orice cilpa din orice pozitie in mine insumi. Fara sa-mi pese. Insurgenta mea n-ar fi decat un esec cata vreme nu-mi pot identifica un adversar exterior. Daca ar fi toata lumea nu m-as putea separa de el.

Fiert în suc propriu, adevărul se metamorfozează într-un porcuşor care-şi bagă râtul trandafiriu în creierele fiinţărilor insuflându-le dragoste absolută de canon şi de principiu, plecăciune în faţa soclului ocupat vremelnic de glorii scofâlcite şi cocoşate de prostie.
Din când în când, în marasmul SF, omogenizat şi adus la ordine prin patimile lumeşti, moarte după glorie şi laude de tinichea, se produce inevitabil fractura.
Căci evoluţiunea, cultivată cu grijă de fabulosul educatores, este o chestiune falsă care nu scapă magicianului. Magicul explicitează incitând şi dezvăluind omului liber, fie el şi scriitor de SF, falsitatea evoluţiei şi prostia omogenului aşa-zis conţinut în diversitate.
Chemând magicul să ne dezvăluie pare a fi mai degrabă o ieşire din omenesc şi e bine să te eliberezi, să priveşti de afară, să te uneşti cu tine însuţi cel adevărat. Nu comuniune ticăloasă şi deşartă cu acest sufocant şi idiot educatores, complex militaro-politico-industrial luptând fie cu bâta, fie cu bomba atomică.
Fractura pune în pericol educatores. El se grăbeşte a acoperi scriitorul/fractură cu laude toxice sau cu uitare căci fiinţele sălbatice sau creştinate sau barbare, după caz, sunt pline de patimi şi orbite.
Fandomul românesc, din toate aceste cumplite puncte de vedere, ultime şi profunde, e plin de fracturi. Neomogenitatea lui, strânsă în chingi de augusta oficială printr-un arsenal sofisticat de la diatribă la diploma cu panglică aurie, este o adevărată superbie. Augusta oficială, târfă de lux, dragă lui educatores, îşi saltă cărnurile peste ficţiune încercând să se ţină departe de magie. Dar magicianul, venit de nicăieri, o poate pierde pe augusta oficială.
Fractura nu produce revoluţii şi nici nu schimbă sistemul educatores. Fractura e semnul evident că evoluţiunea e un mit pentru sugari şi că premiul cu coroniţă pe care-l primesc sefiştii e doar o deşartă accepţiune a înregimentării în educatores. Fie premiu euroconic, fie premiu cenaclier sau insular, premiul venit dinspre educatores ofileşte spiritul magic al fiinţării SF. Savantlâcurile nu pot, în chip paradoxal, să salveze SF-ul. Izbăvirea lui aparţine magicului. Iar critica academică sau cenaclieră, bineînţeles, sunt ale lui educatores copile de casă ştirbe şi şleampăte. Lipsind eliberarea omului de actiune din arestuitul sau istoric.