O clasificare facuta de Morton Deutsch.

Trust as despair: this occurs when the negative consequences of not trusting, or of staying in the present situation, are so great or so certain that the trusting choice is made out of despair. [Trust] is the lesser of two evils.

Trust as social conformity: in many situations, trust is expected, and violations lead to severe sanctions. [An individual decides to trust otherwise] he may end up socially ostracised or labelled a coward.

Trust as innocence: the choice of a course of action may be made upon little understanding of the dangers inherent in the choice. This innocence may be rooted in lack of information, cognitive immaturity, or cognitive defect (pathological trust).

Trust as impulsiveness: inappropriate weight may be given to the future consequences of a trusting choice.

Trust as virtue: cooperative action and friendly social relations are predicated upon mutual trust and trustworthiness. Thus trust is naturally considered a virtue in social life.

Trust as masochism: pain and unfulfilled trust may be preferable to pleasure. Since people tend to try to confirm prior expectations, they will trust negatively, and generally find their expectations satisfied.

Trust as faith: [the trusting person] may have faith in preordained paths which mean that whatever awaits is fated and thus to be welcomed. Having faith to a large extent removes the negative consequences of a trusting decision.

http://www.istc.cnr.it/T3/map/cells/men-psy.html

Zilele trecute am ascultat la radio o emisiune pe acest subiect.
Concluzia? ... increderea are mai multe componente, dar doua din ele sunt de fapt cele mai importante : increderea generata de cunoastere si increderea instinctiva.
Procentul lor se schimba odata cu virsta, in adolescenta predominind increderea instinctiva.

O a treia componenta, uneori deloc neglijabila, ar fi increderea din "nevoia organica de a avea incredere", sau mai bine zis increderea generata de nevoia de a te simti in siguranta, de a te simti inteles si ajutat.

Am urmarit aseara o emisune televizata pe teama increderii in oameni.
Printre alte multe lucruri discutate pe marginea subiectului, s-a spus ca persoanele lipsite de incredere in semenii lor nu pot ramine perioade lungi la locul lor de munca, cautind mereu sa-l schimbe, adica sa-si schimbe colegii de munca.

Am fost oarecum surprinsa sa aflu ca cea mai mare parte a 'neincrezatorilor' nu se exprima niciodata cu voce tare in privinta neincrederii lor, preferind sa ramina tacuti ... sau chiar sa mimeze increderea.

nu stiu daca poti fi 100% increzator in cineva. Probabil ca singurele persoane in care poti avea incredere aproape totala sunt parintii. Dar nici lor nu le acorzi incredere in orice domeniu.
Pot fi persoane de incredere in mod fundamental, te bazezi pe ajutorul lor daca e sa fii la ananghie, dar nu prea cunosc persoane carora sa le detainui tot, in care sa ai incredere oarba.

Asadar eu am incredere in multe persoane, dar fiecaruia ii aloc un anumit nivel de incredere; am incredere in anumiti colegi de servici in probleme legate de servici, am incredere intr-o anumita vanzatoare din piata ca nu ma trage-n piept atunci cand cumpar fructe; am incredere in cateva rude ca daca e sa am probleme nu ma lasa sa mor pe strada etc. etc.

Din acest punct de vedere cred ca increderea este generata, de la caz la caz, de intuitie, de capacitatea de a analiza o alta persoana (de intelect), de experienta si de orice combinatie intre acestea trei.

Mai cred ca este important modul in care abordeaza fiecare viata.
Pentru unii starea initiala este cea de neincredere, apriori ceilalti nu sunt persoane de incredere pana cand nu dovedesc ca merita. Un fel de prezumptie de vinovatie, care daca este predominanta intr-o societate creaza probele relationale de grup. Lumea e permanent suspicioasa, reticenta, societatea nu se manifesta in mod unitar.

Pentru altii (mult mai putini) starea initiala este cea de incredere, limitata de nivelul relatiei cu cealalta persoana, dupa cum spuneam mai sus. Un fel de prezumptie de nevinovatie. In acest caz aparent esti expus unor riscuri mari, dar daca stii cum si cat sa ai incredere in ceilalti nu e mai riscant decat in prima situatie. Daca acesta este sentimentul predominant intr-o societate, spiritul de grup actioneaza pozitiv asupra acelei societati, oamenii sunt mai deschisi, mai uniti, mai linistiti.

din aceste motive am ales in sondaj optiunea 'altceva'.

Totusi exista oameni, in special introvertitii si cei carora le-a fost inselata increderea in mai multe rinduri, care nu sunt influentati prea mult, uneori deloc, de starea de spirit din jurul lor.

Eu ramin la parerea ca 'generarea' sentimentului de incredere tine in foarte mare masura de o nevoie interioara, nu in ultimul rind de dorinta de a vedea oamenii mai frumosi sufleteste.

Ai dreptate in ce priveste nivelele de incredere .

In jurnalul cuiva am gasit un citat pe care nu-l stiam si care are legatura cu acest subiect de discutie .

„Încrederea înseamnă să crezi ceea ce nu poţi vedea, iar recompensa pentru această încredere, este să ajungi să vezi ceea ce ai crezut”
Sf. Augustin

CREDINTA

Nu as reduce spusele lui Augustin doar la credinta.
Ideea exprimata in aceasta propozitie simpla se aplica cu succes si in viata (laica) de zi cu zi.

Nu as reduce spusele lui Augustin doar la credinta.
Ideea exprimata in aceasta propozitie simpla se aplica cu succes si in viata (laica) de zi cu zi.

pe de alta parte, am observat ca cei mai multi oameni cinstiti, care nu sunt pusi pe dat tepe, sunt inclinati sa acorde incredere partenerului de afaceri, amicului pana la proba contrara. Insa o persoana mincinoasa, incorecta, lipsita de caracter va proiecta asupra interlocutorului propriile sale intentii. Un om fals, pus pe pacalit va avea permanent tendinta sa te suspecteze de minciuna, gandusi ascunse, capcane etc.

Exact asa e. Prin anul II de facultate se mutase cu noi in apartament o tipa (fosta colega de generala care imi furase mie un pix in clasa a 5-a si pe care nu am uitat-o niciodata ). Toate bune si frumoase o vreme... eu aveam rezervele mele cu privire la ea, rezerve pe care mi le exprimasem de la inceput (fata de celelalte colege). Mai spre sfarsitul anului ajungem la concluzia (concluzie pe care am evitat-o mult timp) ca asta chiar ne fura! Nu mai exista nici un dubiu. Iar dupa o vreme aflam ca ea isi tinea toate lucrurile (inclusiv mancarea) in camera ei pentru ca era convinsa ca noi ii furam ei din lucruri/mancare

Omul ii judeca pe ceilalti prin prisma lui, oglindind in ei ceea ce e el. Chestie foarte gresita de multe ori, sursa multor neintelegeri.

Acest topic a fost editat de Serenity: 24 Nov 2008, 02:03 AM

Uite, de ceva vreme am invatat ca omul prea circumspect ascunde ceva. Cand o persoana te suspecteaza ca minti sa fii sigur ca, la randul ei, nu spune niciodata adevarul!

Pai si daca te suspecteaza din cauza ca il suspectezi? Cine mai minte? Exista doua categorii de circumspecti: cei care au inclinatii sa minta, cum zici tu, si cei care sunt patiti.

Exista persoane din cale afara de circumspecte, aproape la limita patologicului. Nimanui nu i-ar place sa se afle in compania lor. Indiferent de situatie si de persoană, ele isi arata neincrederea.

Persoanele patite, la care faci tu referire Blakut, au o doza normala de circumspectie care este perfect explicabila si care este trecuta printr-un filtru al logicii.

Zilele trecute asistam la o discutie intre colegii mei care au copii adolescenti. Am remarcat ca fara nici o exceptie, toate cele cinci persoane participante la discutie, nu aveau incredere in copii lor.
Cred ca e foarte stresant sa traiesti zilnic cu acest sentiment. Si pentru copii e stresant sa stie ca mereu sunt priviti cu neincredere.

Numai trecerea timpului ne poate invata cit de placut e sentimentul acela cind poti avea incredere deplina in cineva ...

Cu mai mult timp in urma cineva m-a intrebat ce sa faca ca sa-si recapete increderea, si desi stiam ca la mijloc a fost o neintelegere, totusi nu i-am mai putut acorda increderea de la inceput.
Din acel moment un senzor invizibil ma punea frecvent in stare de alarma ... nu stiu daca reala sau falsa.

Chiar daca nu s-au intimplat evenimente care sa-mi intareasca suspiciunea, dar nici ceva semnificativ care s-o spulbere definitiv, tot am rezerve fata de ea. Uneori rezervele sunt dublate de un sentiment de vinovatie (din partea mea).

Exista oare o reteta ajutatoare in re-acceptarea increderii piedute de catre cineva?

Mark Twain spunea ca "Pentru a reuşi în viaţă aveţi nevoie doar de ignoranţă şi de încredere."

... iar eu ma intrebam daca prima o conditioneaza pe cea din urma.

si eu caut raspunsul la aceasta intrebare...

reteta de re-castigat increderea si pus trei kg de echilibru pe tine:

1. se ia un prieten
2. se inmulteste cu tine si cu toate experientele (alea castigate) impreuna
3. se toaca marunc acuzatiile. faptele doar se gusta
4. amestecul se tine intr-un bol mic, acoperit cu capac din os(oasele se intaresc mai repede, pielea se lasa doar)
5. se tine la macerat 3 zile si 24 de minute
6. se incalzeste apoi, la foc mic, fara piper, doar sare
7. se intinde o fata alba de masa
8. se deschide fereastra
9. se arunca la gunoi resturile (servetele uscate de ex)oricum, resturile difera mereu. in functie de ce iti e mai ''la indemana'' sa arunci.
10. se serveste impreuna cu x, alaturi de vin alb.

p.s. sau se renunta la siguranta si se alege iubirea. increderea in cineva e supraestimata. aia in tine e sub-devalorizata cand se pierde in cineva increderea.
atunci cand nu mai ai incredere in cel de langa tine, de fapt te uiti pe tine. cand ai incredere in cineva nu faci doar- decat sa-ti creezi un confort. viata e mai putin plictisitoare de atat, nu?

Reteta da rezultate pana cand samanta neincrederii gaseste conditii propice de germinare si incolteste. Atunci reaplici reteta. De cate ori vrei sau niciodata. Depinde. Sunt multi factori incontrolabili. Autosugestia la mine nu functioneaza. Pentru ca e vorba de doi.
Oricum merita incercata. Pentru ca ar trebui sa aiba un rezultat, oricare ar fi el. Cu conditia ca si tu si prietenul sa faceti reteta in acelasi timp, in acelasi spatiu si in acelasi loc. Prezenta fizica nu e suficienta.


Siguranta sau iubire? Siguranta si iubire se poate?

Tinind cont de ceea ce a spus factura ( in special punctul 3) si Glock, trag concluzia ca increderea e ca o legatura covalenta, tine atit de persoana ce trebuie sa o re-accepte cit si de cea care a pierdut-o si doreste sa o recucereasca ...

Unele legaturi covalente, odata desfacute, nu se mai pot reface niciodata.

increderea vine din propria persoana...

"increderea"....este o sarcina pusa pe seama cuiva cu toate atributele sale( mentionate deja)....de regula ...(in cazul multor femei)....barbatilor...

Nu cred ca ai nevoie de siguranta atunci cand exista iubire. Pentru ca nu simti nevoia. Asa cum zicea mutulica, increderea vine din propria persoana. Daca nu o dobandesti asa, ai nevoie de siguranta. Vii incomplet. Cred, zic si io, asta-mi trece acum prin cap. Oare iubirea(aia) poate fi traita doar de persoane completate deja?

Da, exergy33, e ca o legatura covalenta. Unele da, nu se mai pot reface. Dar ea nu se stie inca ce fel de legatura e. Pentru ca implica iubirea. Crezi, te increzi in ceva ce iubesti, nu? Se poate incredere fara iubire?

Sau cine stie, tace. Sau dati-mi si mie cartea aia.

nely, de ce barbatilor ?

..dc barbatilor?
pentru ca ei au nevoie cel mai mult de aceasta stare...
cred ca mi-a ramas in minte ceea ce a scris Dr. J Gray..."Barbatii sunt de pe Marte si femeile de pe Venus"si de ce anume au nevoie barbatii.....

Ce te face sa crezi ca ei ar avea mai multa nevoie de aceasta stare ( de incredere) ?

daca e sa vb despre barbati...sustin cele scrise...Ei au nevoie de inceredre mai mult decat o femeie...Nu voi aduce argumente in sensul acesta, de ce o femeie e mai increzatoare...pentru ca asta tine de o alta discutie...!Asa cum nu se explica multe din natura femeii( ex: intuitia, legatura paranormala la nivel telepatic : mama/copil..).Pentru a valida cele spuse, cred ca e nevoie de ceva probe clare, teste, statistici.etc...cu siguranta s-au facut...dar cea mai buna dovada reprezinta partea masculina de langa noi, pe care o vad ca fiind un frumos intreg bine conturat dar timid...si lipsit de aceeasi energie pozitiva feminina.Probabil se va comenta parerea mea despre femeie/barbat, repet, e doar o parere proprie, care nu e nevoie sa fie "zguduita " de argumente pro/contra.
In contextul de mai sus, am dat un inteles " increderii" unui " imbold intern", asta mi-a trecut prin minte...nu am facut referire la " incerderea in ceilalti"

nely, fara argumente mi-e foarte greu sa te cred .

Pai, cred ca mai degraba nu vor sa jigneasca, asa incat sa atraga si mult din ceea ce zic ei ca este negativitate asupra lor; cred ca e mai mult o reactie de aparare, nu neaparat politete...




E vrut sa fie sarcastic, dar a ramas, zic eu, doar rautacios, fiindca greseste profund, cu sau fara intentie; in loc de ignoranta ar fi trebuit sa spuna curaj... Bine, ca desteptii observa intotdeauna curajul prostilor, adica lucrurile facute cu curaj doar din prostie, cand respectivii se expun unor mari pericole deja cunoscute de "destepti"... Pe de alta parte "desteptii" ar putea sa supraliciteze anumite pericole, asa incat sa isi impiedice de buna voie propria dezvoltare, lasand tot succesul in seama "prostilor" care nu stiu de frica...

Poate ca se gindea la faptul ca cel ce e ignorant nu-si da seama de pericole si de consecintele unei actiuni ce implica riscuri. Nesesizind pericolele nu va avea de ce sa-i fie teama. Deci va avea curaj.

Nu crezi ca era totusi prea istet ca sa nu stie ca de la un anumit punct orice om este un ignorant? De aceea consider ca si-a permis o rautate(fiindca nu vad sa fi fost chiar el tipul inhibatului care vede pericole peste tot si se manifesta excesiv de prudent); cu alte cuvinte , astfel avem dovada ca nu a fost nici pe departe un sfant.

Depinde la ce fel de incredere ne referim,incredere in ce? incredere in noi insine,in cei apropiati etc? increderea se castiga prin experienta,in timp.Personal am incredere in mine insami pentru ca m-am "testat" de-a lungul timpului,ma cunosc , in alte persoane am incredere dupa ce acestea imi dovedesc in timp ca pot avea incredere in ele prin modul cum abordeaza diferite situatii,probleme,persoane,prin felul cum se poarta cu mine, cu ceilalti si cu ei insisi.Sentimentul de incredere reprezinta pentru mine acea siguranta ca acea persoana nu va face niciodata acele lucruri de care ma feresc,ma tem, acea siguranta ca in viata pot reusi in orice imi propun etc

Raspunsul l-am dat in mesajul cu care am deschis topicul ...

Nu era o intrebare pe care ti-am adresat-o tie sau altora, era o intrebare formulata pentru a segmenta raspunsul pe care il pregateam vis-a-vis de subiect......

Sentimentul de incredere intr-o institutie ori persoana este determinat de:
_ce face si cum face
-modul de comportare fata de cei care ii contacteaza
-daca respecta intelegerile pe care le-a facut
-daca face ce spune si spune ce face
-daca sunt corecti si cinstiti in ceea ce fac
-daca sunt profesionisti si competenti
-daca au o reputatie buna
daca sunt eficienti iar munca lor este utila celorlalti.
Mai sunt si alte criterii ,cum ar fi talentul unui artist,indemanarea unui sportiv etc.
gigip