Imi fac timp sa raspund in detaliu la opiniile exprimate aici.
Dupa cum spunea si
Frisky, cauzele care genereaza sentimentul de incredere evolueaza de la copilarie spre maturitate. Cu ce avem de a face in copilarie? Numai cu intuitie? ... caci despre experienta de viata nu se poate pune problema? Sau in acea perioada intra in combinatie si empatia, dupa cum sugera
actionmedia?
Ciudat ca nimeni nu a spus o vorba despre intelect sau despre coeficientul de inteligenta? Oare sa nu aiba el nici in rol in cladirea increderii fata de cineva?
bobo66 vorbeste despre un anume tip de
rezonanta. Sunt adepta acestei teorii, si anume ca intre oameni se produce fenomenul de rezonanta, chiar daca el nu poate fi explicat asa cum trebuie.
@OvidiusNu am inteles de ce ar trebui ca la maturitate sa tratam totul sec si rece?
QUOTE
Pana la o anumita varsta, cred ca obisnuinta si nevoia de afectiune joaca un rol mare in increderea instanta, dar o data cu maturizarea, ar trebui ca aceste scheme emotionale sa fie rupte, iar persoana cu care intri in contact sa fie judecata doar la rece
@GordinQUOTE
Celalalt fel de incredere nu depinde de dovezi, doar de un sentiment care ti-l inspira persoana. Sentimentul poate izvori din simplul fapt ca persoana arata intr-un anumit fel, da suna cam ciudat, dar unele fizionomii inspira incredere (ochii, expresia fetei in general, gesturi relaxate).
E adevarat. M-am convins personal de asta si cred ca acesta este un aspect fundamental in mecanismul formarii increderii la copii. Si ca sa ma apropii de ce spunea
Fantasee:
QUOTE
Mă fascinează încrederea pe care o manifestă copiii. Rareori este greşit acordată, probabil că este intuiţie; clar nu putem pune ceva pe seama experienţei de viaţă în acest caz.
O vorba din batrini spune ca cel mai greu lucru pentru un om rau este sa pacaleasca copii si ciinii. Ambii il depisteaza cu usurinta. Dar de la aceasta 'cunoastere instinctiva' si pina la formarea sentimentului de incredere exista mai multe verigi.
Mistinguett are o cu totul alta parere:
QUOTE
Daca rareori , cum se face ca sunt atatia copii victime abuzurilor sexuale? rapiti?
Nu sunt psiholog, dar cred ca adultii care urmaresc anumite lucruri in raport cu copii sunt foarte buni cunoscatori ai psihologiei copilului. Un rapitor sau un pedofil stie in ce fel sa vorbeasca, sa gesticuleze, sa se imbrace ... intr-un cuvint sa se incadreze in sablonul care sa genereze increderea victimei... sa nu para suspect in fata unui copil. Si poate ca in esenta, in acele citeva minute premergatoare, un pedofil nu este 'omul rau' ... si din cauza aceasta copilul nu il poate 'simti. Poate ca el traieste cu adevarat sentimentul de simpatie fata copil... dupa care insa izbucneate latura aceea ascunsa.
S-ar putea sa gresesc, dar asa am inteles eu citind anumite carti.
Despre rapitori nu ar fi mare lucru de spus. Ei sunt platiti de catre altii sa rapeasca un copil, in cele mai multe cazuri pentru a obtine bani de pe urma lui, sau pentru a obtine o rascumparare ... de orice natura.
Ceea ce stim noi despre 'rapitori' e ceea ce ne este prezentat in filme, unele de calitate indoielnica. N-am citit pina acum nici un roman care sa trateze acest subiect, desi m-a interesat.
Dar sa revin on topic.
QUOTE
Eu zic instinct alimentat de experienta de viata + o anumita doza de chimie intre cele 2 persoane implicate (ati avut vreodata incredere in cineva care v-a fost nesuferit? nu zic ca nu se intampla, dar e f f f rar).
Mi s-a intimplat. Eu insami am fost mirata sa-mi dau seama ca pot avea un sentiment de incredere fata de cineva care-mi este antipatic. Tocmai de aceea la intrebarea din sondaj am ales optiunea "nu stiu".
Interesant ca inca o persoana a votat la fel ca mine. Ma intreb cine este ea?