tocmai am citit din jurnalul lui black ice despre Noaptea lui. Mi'a facut pielea gaina.

pentru blackie:

-- a se citi in minte cu o voce puternica si pitigaiata --

sunt un om mic, rotund si cret. sar intotdeauna foarte mult dintr'o parte in alta si nu dau atentie lumii, nici macar cand atunci cand ii dau atentie.
am deja prejudecatile mele despre oameni si despre ceea ce fac ei. tot ce fac este sa'i sortez... gigel este verde, gigica este galbena. din cand
in cand se mai fac din rosi, galbeni si din albastri, caprui, dar asta e tot, sunt destul de banali oamenii.
eu stiu totul despre toate si daca nu stiu eu inseamna ca e ceva ce nu se poate intelege.

-- a se citit in minte cu o voce domoala si plansa --

acum sunt cam nedumerit, a venit la mine un individ care pretinde ca nu'i nici verde nici galben. cica e alta culoare. cica ar fi o infinitate de culori
si nu poti sa le dai un nume fiecaruia. hmmm.... recunosc, nu arata a nici o culoare. dar cum e posibil? eu ce sa mai cred? si totul era asa de simplu.
si eu care stiam tot.... si acum e ca si cand nu mai stiu nimic.

O poza foarte sugestiva care are ca personaj principal mamaliga mea.... pe care am facut'o pentru seara internationala in Portugalia.

Pofta mare.... .

P.S. Am mai promis si mai promit, pana la urma tot o sa invat sa fac mamaliga buna.

Pentru sensibilitatea ta !!!

Atta, iti stau la dispozitie oricand, pentru lectii de bucatarie.

Am aici ceva de mare pret pentru mine. Este un bilet pe care l'am gasit hoinarind prin sertarele din sufragerie.
Iata ce scrie mama mea, pe la sfarsitul anilor '50 asa zisului Mos Gerila (care noi stim insa ce este de fapt Mos Craciun).

-- Recunosc, acest post mi'a fost inspirat de "Cum scrieti" --

mi'e cam dor de jurnalul asta... si voi reveni. foarte curand.

Toamna asta mi'a fost plina de momente perfecte. Mi'e frica insa ca nu sunt si de neuitat. Asa ca incep aici un album al amintirilor, inca recente.


O seara perfecta - fotografie


Era ca si cand ai merge pe un nor fara sa'ti imaginezi ca e imposibil. totul e perfect, mai ales culorile si cerul e senin.
Nici un gand al meu nu parasea prezentul chiar daca povestile o faceau.
Eram atat de _acolo_ dar percepeam doar strictul necesar. Strangerea de mana, rasetele si vorbele, lacul negru si felinarele, cantecul, drumul si banca.

Multumesc suflet trist pentru fericire.

Acest topic a fost editat de atta: 2 Dec 2003, 07:41 PM

...mai tii minte cand mi-ai spus ca : merita sa fii bun;si sa iubesti?...
...tu crezi ca uitasem asta?...am vrut sa-ti spun atunci...
...dar...'se mira toti arhitectii,ca se prabusesc peretii'...
...stiu ca n-am sa uit niciodata cum sa fiu bun......poate doar...cum sa iubesc...

@motz .




Un etaj ingramadit de fum si indivizi.
De fiecare data cand vin aici ma simt bine. rareori nicicum. o data, hai de doua ori, chiar prost.

Muzica e buna. (* tine minte *)
Si sunt momente in care ramanem doar noi cu muzica. Cu cat suntem mai multe suflete cu atat doare muzica mai tare. De parca ne doare, pe fiecare in parte, durerea tuturor si nu ne mai putem hotari daca suntem prea multi sau prea putini.

Cateodata, tot ea, ma danseaza. La inceput mai greu, pana nu ma mai gandesc. Si atunci, tot asa cum aerul e facut ca sa'l respir, muzica e facuta sa o dansez. Nu ma mai pot opri si am un zambet mare blocat pe mine si prin mine. Totul si toti mi's dragi si vreau sa'i iau si'i iau in brate si iarasi simt ca sunt prea multi sau prea putini.

...asta era o ghicitoare?
...daca da, cred ca stiu raspunsul...

nu, nu e ghicitoare.
dar care e raspunsul? sa stim si noi .

Camera mea.


Am un birou lung si incaptator pentru tot felul de poze, foi, rame, carti, flori uscate si cotoare de mar.
Dulapul imi duduie de haine.. si ma mir si eu cateodata cum de incap toate acolo.
Patul este langa geam, asa ca am mai castigat cativa centimetri de cer.
Fotoliul sta in colt, dupa usa, ca un tron de unde am o vedere asupra intregului regat si a imprejurimilor marcate prin luminite aprinse in blocurile de vis a vis.
Un cactus ma pazeste din geam. Foarte rar il mai ud (cu apa).
Unul dintre pereti este practic gol. Mi'ar placea sa'l pot desena in fiecare zi dupa bunul plac.
In mijloc imi ramane atat loc cat sa dansez, sa ma invart sau sa ma plimb de colo colo cu mitzi dupa mine.


Cand vine pe la mine se aseaza de obicei pe fotoliu. Este fotoliul lui preferat si odata mi'a oferit 200Euro pe el. Cred ca glumea.
La mine in camera, eu sunt altfel. Daca pe afara ma ridic cateodata la cel mult rangul de printesa timida si incurcata, aici sunt regina. Si asta se simte (eu o simt). Cred ca si el este altfel. Si aici tot timpul ne intelegem bine. Adica nu ma enerveaza. Eu il mai supar. Si imi cer iertare.. dar prea tarziu.
Aici suntem cei mai prieteni. Vorbim despre orice, ne radem, poate o sa si plangem.

De vorba.

Dupa ore si zile la rand in care vorbim, mancam, invatam, dormim impreuna, despartirea este tare grea. O mai amanam mergand impreuna pana la metrou. Pe drum, inevitabil, incepem o discutie foarte interesanta de parca acum ne'am fi intalnit intamplator dupa ceva timp si facem schimb de noutati. Cu cat mergem mai incet cu atat discutia este mai aprinsa. Evident, nu ne putem desparti la gura de metrou, pur si simplu mai sunt atatea de spus. Exploram imprejurimile in cautarea unui loc adecvat taifasului. Dambovita e la doi pasi... pe malul ei gasim niste "peroane" de barci. (Cred ca termenul exact este ponton .. dar mi'e ca vorbesc aiurea). Ne lungim fiecare pe cate unul. Avem noroc, am prins o zi insorita si cu ceva apa in Dambovita. In cateva minute discutia se domoleste. Motaim la soare simtind despartirea din ce in ce mai departe. Aruncam pietricele in apa, mai spunem cate o gluma, ne amintim de una, de alta, comentam comportamentul ciudat al unui nene de pe malul celalalt, care periodic face cate un set de flotari chiar in apa nu prea mare a Dambovitei. Uitam ca gura de metrou e la doi pasi.

Priviri

Din nou intr'o incapere plina de fum si de oameni, doar ca de data asta nu la etaj ci intr'o pivnita transformata, ca atatea altele din Bucuresti, in club. Este o incapere mare, separata de mai multe coloane de caramida care fac locul sa para mai mic. Intr'un colt se afla o scena folosita din cand in cand pentru concerte. Mesele si scaunele sunt in partea cealalta a localului, asa ca aici scena este folosita si ca scaun. Langa scena este si locul meu favorit.

Seara, dupa ora 11 locul este plin de oameni. Ca de obicei sunt prin multime si dansez cu toate ca nu gasesc ritmul muzicii.

Observ doi oameni care stau unul langa altul pe marginea scenei. Un tanar cu parul valvoi si un nene cu ochelari, mai in varsta. Sper ca sunt prieteni... ca intr'un film frumos. Tanarul mi'a fost prezentat mai demult. Are o porecla haioasa, am uitat acum care si un zambet care ar merita sa fie al unui om bun. Sunt convinsa ca e un fustangiu, iar eu sunt pornita impotriva lor de cand m'am indragostit ultima oara de unul. Asa ca fac tot posibilul sa nu'i arunc nici o privire. Ii las pe cei doi, tacuti pe marginea scenei.

Ma apuca o buna dispozitie de zile mari. Dansez mai frumos, le iau in brate si le pup pe fete, ma prostesc, mai flirtez cu baietii. Si totusi, nu pot sa nu observ ca tanarul se mai uita din cand in cand la mine, iar nenea de langa el nu ma scapa din ochi. Felul in care se uita la mine ma face sa cred ca il bucur. Asta ma face si pe mine sa ma simt bine. Poate ii place sa vada pe cineva ca se bucura atata, poate isi aduce aminte de ceva frumos, poate. Parca tocmai pentru nenea asta dispozitia mea e pentru zile din ce in ce mai mari.

Ma mir ca nu m'a uimit ca a venit sa'mi vorbeasca. De obicei baietii nu intra in vorba cu mine. Sigur e un fustangiu. . Vorbim nu chiar nimicuri. Suntem minunati.


Acest topic a fost editat de atta: 6 Dec 2003, 05:33 PM

Haine

Felul in care ma imbrac si starea mea de spirit se influenteaza reciproc.
Nu tin minte sa ma fi simtit vreodata bine imbracata sever (prin asta inteleg o tinuta diplomat gen taior... ).
Iar eleganta nu ma atrage decat in rochiile de seara care ma fac sa ma simt ca o printesa.
Nu ma imbrac in negru si pana de curand nici nu'i intelegeam pe cei care o fac. Mi se parea ca vor sa se stearga din multime sau ca'si manifesta o atitudine negativa/pesimista in fata vietii.

Avusesem niste zile proaste. Se intamplasera mai multe lucruri anapoda, nu'mi aduc aminte acum decat ca pierdusem o partitie pe care aveam toate mailurile din ultimii 6 ani. In seara aceea ieseam in oras si ca de obicei stateam nehotarata in fata dulapului nehotarandu'ma cum sa ma imbrac... Inspiratie!! am pus cap la cap singura mea pereche de blugi negri, care sunt destul de vechi si cam decolorati, singura mea bluza neagra, decolorata si ea de la o spalare brutala si singurul meu hanorac negru cu gluga. Odata imbracata astfel am simtit o satisfactie la care nu ma asteptam. Ma razbunam pe lume pentru tot ce'mi facuse. O pedepseam pentru pierderea partitiei. Eram de'a dreptul fericita. Am continuat actul razbunarii cu o pereche de sosete negre si cu un snur negru pus la gat. Si ca si cand totul nu era deja perfect... pe hanorac am localizat o pata de la ceva ce mancasem mai demult. Sublim!

In oras, in drum spre locul de intalnire ma simteam complice cu toti cei imbracati in negru. In sfarsit ii intelegeam. Eram cu totii niste razvratiti.

La drum sau scrisori - 4 o scrisoare trimisa astazi.




Imi place sa calatoresc. Nu atat pentru gustul locurilor noi, necunoscute, uneori chiar surprinzatoare, cat pentru miscare, deplasare, trecere. Savurez, pur si simplu, ipostaza de trecator, fie ca sunt intr'un tren, o masina, un avion, niste role, un vapor, o barca cu motor, o motocileta cu atas, niste bocanci, niste adidasi de oras, un taxi ...

Sa luam cazul in care mijlocul de transport este echipat cu geamuri. Este esential ca macar un geam sa fie lateral si nu frontal (parbriz) este diferenta intre trecere si inaintare, sosire, patrundere. Asa'mi explic faptul ca prefer locurile din spate celor din fata.
In continuare, cand ma voi referi la un geam, se subintelege ca este vorba de acest geam lateral.

Ma uit pe geam imbratisand o melancolie cu suras, calduta si usor fericita. Imi simt inima batand, chiar daca nu bate tare.
Merg deodata cu timpul. Simt un foarte pal aer de superioritate fata de copacii, florile, iarba, casele, oamenii, stalpii de telegraf ce stau locului, sau mai bine zis stau timpului.

timpul nu trece decat atunci cand stam fizic, mental.

Toate astea seamana cumva cu ceva ce am descoperit in Sighisoara. Nu m'am urcat niciodata in turn. Mai apoi mi'am dat seama ca nu a fost chiar o intamplare. Jos in strada multimea este miscare si eu sunt parte din multime. Sus in turn as fi copacul, florea, firul de iarba, casa, omul, stalpul de telegraf ce conduc cu privirea trenul ce trece in goana. In turnul cu ceas timpul sta.




Uneori calatoria imi da ocazia sa scap de durerile de cap, suflet.. Ca si cand nu ar avea bilet de calatorie raman neputincioase pe peron, iar eu le fac cu mana pe geam zambind ironic, fericita ca le'am pacalit.





Mai este ceva ce indragesc la calatorie. Sentimentul rucsacului plin. Rucsacul greu din spate imi da libertate, nu mai apartin nici unui loc si totusi apartin intregii lumi. In ciuda greutatii, imi da aripi.
Nu o sa uit niciodata admiratia, jindul, pofta cu care ma uitam din curtea unei case de la marginea Zarnestiului la cetele de tineri cu mers hotarat si rucsaci imensi ce se indreptau in fiecare dimineata spre munte. Era o lumea pe care inca nu o cunoscusem dar care ma atragea si inca ma mai atrage teribil.



Epilog.

Scriind, am ramas uimita de cat de stransa este legatura dintre exterior si interior.

Vin

Cand muzica nu mai este muzica ci este o liniste care te invaluie in spirale ca un vin ce'ti place tare.

Imi vine sa inchid ochii, de fapt nu ma opun faptului ca ochii mi se inchid. si apoi imi pare bine ca pot tasta blind... si zambesc, zambesc, zambesc ... intr'o alta dimensiune pentru ca sa nu doara...ahhh, jazzzzz...

Ochii se deschid, desigur, inca o gura de vin. ameteala, ameteala.... pai daca viata ma ameteste pe mine, eu de ce sa nu o ametesc pe ea, ma rog?

Incep o plimbare scurta si lunga, lunga si scurta, lunga printre culori, sunete, arome, amintiri, ganduri, enumerari, repetitii, repetitii, repetitii. Sunt dirijor.

Cura

Nu, la vara nu vreau sa merg nici la Praga, nici in Grecia, nici in Slovenia, doar cu cortul la mare, doar cu cortul la mare...

Cu cat mai mult cu atat mai bine. Sa ma simt ca acasa si sa sfidez timpul. Sa mananc supe la plic facute la butelie, sa fac dusuri reci, sa stau la soare, sa ma innisipesc, sa inot pe sub apa, sa dansez... cu alte cuvinte sa nu fac nimic. Sa dorm sub cerul liber, sa alerg pe plaja, sa joc volei, sa joc freesbee. Sa citesc, sa stau de vorba cu oamenii, sa cunosc oameni noi, sa dansez : ). Sa rad, sa zambesc, sa pun cortu'. Sa invat sa inot mai bine. Sa'mi fac prieteni noi dar mai ales sa ma joc cu cei vechi (nu de alta dar majoritatea se mai uita pe forum ). Sa ascult muzica buna, sa dansez in jurul focului, sa plang de fericire. Sa caut unde sa ma ascund de soare la amiaza. Sa ma ude cu furtunu'.

Liniste si zgomot la un loc. La mare!!

Asa ca eu, in mijlocul lui ianuarie visez la ce nu am mai avut de un an si jumatate, o cura la mare.

... ....stiam eu ca nu ma mai iubesti... ....

Prostie matura

Ma inchid in camera mea si'mi stapanesc cu greu plansul, o vreme. De atatea sughituri nici nu ma mai aud... Pana la urma totul se reduce la de ce? de ce? de ce? ... Am uitat sa cresc (sau cum se creste) si ma mir ca toti copiii din jur au disparut. Si pe oamenii mari nu'i inteleg. Viata e atat de simpla si ei o complica. Ceva imi spune ca nu este decat vina mea. Mami, mami.. eu cand o sa cresc mare?

Sunt singura singurul copil.




--- edit .... adica pe sleau ---

sunt mica si proasta ... si ceva imi spune ca nu sunt deloc singura. .

Acest topic a fost editat de atta: 26 Jan 2004, 01:44 PM

altfel


Din cand in cand ma pierd. Uit ca sunt altfel. Uit ca nu trebuie sa fiu nicicum. Uit ca sunt libera.

Faptul ca sunt om, de obicei om bun, este suficient.

Intotdeauna regasirea este placuta. Ma las sa fiu asa cum sunt, altfel.

Sunt libera, zburd.

Acest topic a fost editat de atta: 26 Jan 2004, 02:44 PM

mami, mami, nu e asa...nu esti mica si proasta ... sunt eu, si mai mica, si mai proasta si cu aceeasi intrebare: unde s-au dus toti copiii?

Imi place cum scrii.... ai dar de povestitor.

S'au ascuns in trupuri de adult, in spatele unor suflete de adult, care au uitat ca exista si inocenta in ei...
Din cand in cand murmurul jocului ii ia de mana si ii scoate afara din ascunzatoarea lor si ei rad se joaca, ca si cum timpul i'ar fi ocolit
Sterge-ti lacrimile si bucura-te ca tu esti acea care scoate ce-i mai bun din fiecare din noi, cei care uitam atat de des ce se ascunde'n noi...

Acest topic a fost editat de axel: 27 Jan 2004, 05:09 AM

am primit flori

din Portugalia

Periuta mea de dinti este din Portugalia. La fel si deodorantul, Nivea, lasa pete albe pe haine.

o periuta de dinti, un deodorant antiperspirant, un dispozitiv mai mult decat ciudat, o sticluta de parfum, doua perechi de cercei si jumatate, un fel de toba, mai multe hartii cu tot felul de nume pe ele dezlipite de pe usile caminului in care am stat, 2 palarii si o sapca, 4 bluze, 2 fuste, o pereche de pantaloni portocali deja jigariti, flori uscate, 2 carioci, pietricele, un indian, niste banuti, o minge uitata in tren sunt din Portugalia.

niste amintiri, poze, prieteni, prietenii, vise, impresii, dorinte, iubiri, lacrimi, nopti, zambete, imbratisari, vorbe, speranta, zile, saptamani sunt din Portugalia.

o parte din mine este din, in Portugalia.


obrigada.


P.S. lacrimi e putin spus

Acest topic a fost editat de atta: 2 Feb 2004, 12:43 AM

Ciocolata alba, ciocolata neagra

Din cand in cand tata ne cumpara ciocolata. De fiecare data, una alba si una neagra. Atat eu cat si fratele meu ne uitam putin critic la cea neagra si o deschidem pe cea alba. Nu'i spunem niciodata sa nu ne mai ia ciocolata neagra. Ciocolata neagra asteapta sa se termine ciocolata alba. Ciocolata alba se termina. Ciocolata neagra se termina. Ciocolata se termina ... pana cand tata ne ia iarasi ciocolata, una alba, una neagra.

ta-na-na-na: ciocolata alba s'a terminat!!!

As zice ca tatal vostru e un poet. Copacii albi, copacii negri, stau tristi in parcul secular.
Cat despre ciocolata neagra, as spune ca o lasi la urma pentru ca e ceva mai comuna.
Stim cu totii ca cea neagra e "adevarata" ciocolata. Numai cea neagra ne poate da acea euforie despre care, citez,
Scientists at the Neurosciences Institute in San Diego, California, suggest that the chemicals in chocolate have roughly the same effect on the brain as marijuana.
Eu unul o prefer neagra. Stiu, e mult mai comuna, e acea ciocolata care va fi mereu pentru mine; dar macar e buna, si e mereu acolo pentru mine.

Pentru ca inceputuri imi plac teribil, o voi lua (din nou) de la capat in acest jurnal cu cateva povesti legate mai mult de muzica decat de altceva.

Iubi, Florin Chilian


Dupa 2, 3 zile de stat pe plaja, satul de la mare devine casa mea, o casa mare cu multe odai nestiute si chei inca negasite. Si totusi, nicicand nu ma simt mai ca acasa aici decat la amiaza cand soarele pune stapanire cu prea mare usurinta peste o plaja mai mult pustie. Pe ici, pe colo, un furtun caraghios incearca sa linisteasca cate o ulita prafuita si chinuita de sus numitul soare neindurator.

Noi suntem intr'o curte, la randul ei mai mult goala decat plina. Primusul este vedeta orei, iar noi asteptam rabdatori si incantati totodata finalul piesei, final incununat in mod normal de o supa calda si din intamplare de pui.

In caz ca nu ati observat pana acum, este liniste.

Am "Bucuria vietii" la mine, sub forma unei carti cartonate scrise de Irving Stone despre nimeni altul decat Van Gogh. O carte cum nu se poate mai potrivita atat pentru loc cat si pentru ora. Din cand in cand mai citesc, cate o pagina. : ).

Atentia imi este distrasa... "Iubi... iubi...". Este strigat, ruga, mirare, liniste, zgomot, dorinta, implinire, dor, vis? Da, da, da ...

Inexplicabil, dar cantecul in loc sa o ia brambura prin vazduh pare sa se ciocneasca de cine stie ce constructii invizibile si'si regasesc drumul catre mine si mai ales catre urechile mele (ce sunt mai ciulite decat erau acum 5 minute), gata sa prinda orice ecou, ecou, ecou... Iuuubi hai sa numaram nisipul.

Acest topic a fost editat de atta: 15 Feb 2004, 02:34 AM

Miss Elliot

Este unul dintre acei artisti despre care mi'am schimbat parerea (mai bine zis, mi'am format o parere) dupa ce am vazut un reportaj despre viata sa.

O fetita al carui joc preferat in copilarie era jocul de'a cantatul. O mogaldeata de copil statea cu orele cocotata pe un butoi din gradina si canta, si canta, si canta, si canta, refuzand sa'si intrerupa spectacolul pana nu'l stia dus la capat cu succes.

Visul lui Miss Elliot a devenit realitate.

Eu nu'i am nici visul, nici vocatia... dar am sentimentul butoiului. Imi place ca din cand in cand sa ma cocot pe un scaun din mijlocul casei si sa privesc lumea, lumea mea, de sus.

Stiu ca nu sunt singura care am sentimentul butoiului, stiu cel putin o persoana care obisnuia sa se urce pe mormane de zapada.

Acest topic a fost editat de atta: 15 Feb 2004, 12:57 AM

James, Sometimes

De la Piata Unirii pana la casa bunicului meu sunt vreo 10 minute de mers pe jos, de'a lungul garlei.
Seara de iarna, mereu grabita, ajunsese in oras inca cu o jumatate de ora inainte de inceputul povestii mele.
Deloc surprinzator, circulatia masinilor spre Piata Unirii era tare greoaie, as putea chiar spune ca jignesc termenul "circulatie" amintindu'l aici.

Sa vorbim acum si despre mine... nu chiar din egocentrism ci din simpla datorie pe care o am fata de acest jurnal

In drum spre locuinta bunicului, evitand trotuarul acoperit de gheata, mergeam pe langa masinile care veneau din sens opus cu o viteza deloc amenintatoare.

Ascultand muzica la radio Activ, traiam unul din acele momente in care te simti mic pe dinafara si mare pe dinauntru. Imi traiam propriul videoclip... care, printr'o pura intamplare, seamana cu cel al cantecului Everybody hurts.

Mersului sigur si tinutei drepte si cu capul (pe) sus, muzica le dadea din cand in cand mici nuante zburate sau saltate.
Detasata de decor facusem din tot ce era in jur de la cladirea mare a tribunalului de pe malul stang, la blocurile vechi, cu 2-3 etaje de pe malul drept, scena mea.

Cu un aer din care nu'mi puteam ascunde fericirea de a detine rolul principal cercetam pe rand privirele soferilor masinilor amortite pe drum. Muzica, ma incuraja din casti, chiar ma incita.... "Sometimes, when I look deep in your eyes, I swear I can see your soul". Imi place sa ma uit in ochii oamenilor, si sa'i intreb din priviri: "Esti bine?".

Si aici incepe jocul de'a cine pe cine. Camera de filmat se intorcea pe nesimtite de la soferii ordonati frumos in coloane, catre mine, ridicandu'se totodata din ce in ce mai sus. Imi iscodea privirea in care imi uitasem un suras cu gust de lamaie, si sufletul.

Cine era in spatele camerei de filmat? Nu stiu.

Acest topic a fost editat de atta: 15 Feb 2004, 02:33 AM

Dans nebun


Aceeasi camaruta si mica si mare, si a mea si a lui, inghesuita si fara limite.
Beat, eu ametita... ma invarte putin stangaci, nici nu observ.
Ma tine strans fara sa stie cine sunt, ma vrea fara sa stie ce doreste.

Ma iubeste fara sa'l cred.
Inca doua ture... il iubesc si eu vreme de un dans nebun. Zambim si ne invartim in cercuri, cercuri, cercuri ... ... .. .

Acest topic a fost editat de atta: 15 Feb 2004, 02:55 PM

Un carton cu doua fetze

Simplu
O idee, un rand, o clipa!

Complicat
Un moment, un om, o dorinta

Curiozitate si intelegere

Despre curiozitate si intelegere in lumea mea.

Curiozitate nu. Intelegere da.

Nu caut dar descopar.

Nu intreb dar ascult.


Multi nu ma inteleg. Putini inteleg. Unii nu inteleg ca pot sa nu inteleg, sa traiesc fara sa intreb, fara sa stiu, fara sa vreau, uneori fara sa sper.

ganduri simple. Intregul meu sistem de gandire este unul simplu. Situatiile complicate il fac sa para greoi si asta pentru ca nu le face fata. produc zilnic contradictii, cercuri vicioase, paradoxuri, oximoroane.

sunt si frumoasa si urata. sunt si desteapta si proasta.
binele inainte.

sunt si urata si frumoasa. sunt si proasta si desteapta.
save the best for last.



--- si totusi nu am avut niciodata un pahar cu apa ---

cateodata ma intreb cum poate un om sa traiasca in oras. si sa vada natura doar de cateva ori pe an, cu totul intamplator. cred in naturaletea vietii. cred in normalitate. cred in firesc. cred in viata. cred in Dumnezeu. cred in mine. cred ca lumea exista. cateodata mi se pare ca as putea face orice fara sa fie ceva nebunesc. cred ca avem o viata si sunt mii de feluri in care o putem trai si sa fie bine. nu cred in fericire. nu cred in fericirea comercializata. nu cred in placere. nu cred in retete. la urma urmei ce inseamna o viata reusita? viata. sa fii bun. sa ajuti. sa faci ce poti. sa te respecti si sa respecti. sa nu renunti. sa nu renunti sa visezi. sa iubesti. incep sa cred ca "iubire" este un cuvant intoxicat. pacat de el. cred ca exista multe prejudecati globale. media ... iiihhh, distribuitor autorizat de ... rahat. un om ar trebui sa nu uite ca este o individualitate. orice om exista. imi place sa gandesc. imi place sa ma gandesc. imi place sa nu fac sens.