Imaginati'va un drum lung, tare lung.

Imaginati'va o lacrima curgand pe un obraz, incet, incet...

Este intr'adevar un drum lung, din august pana in aprilie, iar apoi de acasa la Gara de Nord, din Bucuresti la Constanta, Mangalia si in sfarsit in capat
de tara, Vama Veche.
Este inca pustie Vama, asa ii sta cel mai bine.
Bucuroasa de revedere, alerg cu picioarele goale prin nisip spre mare sa'i dau binete.
Avem chef de joaca, si eu, si ea.
Ma vede ca ma apropri si se retrage, dar nu face nici doi pasi inapoi si se razgandeste, vine spre mine, eu ma feresc. Dansam asa pana ne plictisim.
- Buna ziua Mare.
- Buna sa'ti fie inima, Maria.
... buna sa va fie inima si voua.

Lacrima ajunge dupa ceva timp la coltul gurii si se opreste. Ma opresc si eu si, fara sa le spun nimic, buzele si ochii mei se apuca sa zambeasca.
Daca ele mai pot face asta, pot si eu... sufletul meu zambeste.

Se prelinge incet pe obrazul meu si astept sa cada. Mica, lucind timid intr-o raza de soare, calda, ma face sa tremur sub mangaierea ei. Tremur...de fericire. Ridic doi ochisori albastri, tulburi, spre soare si-i multumesc, sfios, pentru tandrele atingeri ale razelor sale. Privesc in jos si vad marea contopindu-se undeva cu cerul si soarele. Imi doresc sa fiu acolo, la ingemanarea albastrului inchis cu negrul neantului si auriul soarelui si sa vad, sa simt, si mai ales...sa renasc.
Vreau sa-mi eliberez sufletul de tot ce e rau, urat si intunecat.
Vreau ca lumina aurie sa ma purifice, sa-mi dea aripi si sa ma impinga spre albastrul cerului...
Vreau sa am certitudinea cerului pentru a putea gusta din neant inca o data.
Vreau...o lacrima.

Imi iau la revedere de la lacrima. Se va simti mai bine dusa de valuri.

Este intr'adevar un drum lung, drumul de la un capat la altul al lumii.
Un cerc mare si stralucitor, foarte aproape de cer, l'a strabatut astazi. De ceva timp a cazut dupa pamant si nu se mai vede.
Ne'a lasat ca amintire o roseata roz usturatoare.
Cerului ii lipseste regele sau. Negru de suparare, plange stele.
Un nor ii stearge lacrimile rand pe rand dar ele apar la loc.
Deodata, cercul se ridica din mare. Este tot mare, dar marea l'a stins. Nu i se mai zice soare ci luna.
Cerul se lumineaza putin dar asteapta dimineata.

Luna a rasarit din nou. O admir de pe o banca din parc.
Imi imaginez cum ar fi sa zbor pe deasupra norilor, sa intind mana - si chiar ridic mana - si s-o ating. S-ar speria, s-ar rusina, sau doar s-ar arata uimita de indrazneala mea? Poate mi-ar zambi, mi-ar prinde mana si m-ar face...luceafar.
Da...luceafar. Sa rasar in fiecare noapte in dreptul ei, sa domnesc in fiecare noapte alaturi de ea, sa ne contopim cu intunericul, sa disparem sub nori, sa ne iubim si sa plangem impreuna....
Desarte dorinte, luminate de ea.
Incet, incet, a venit vremea sa apun. Se face dimineata.

Este intr'adevar un drum lung... ba nu e lung deloc, e chiar scurt drumul de la cortul meu pana la mare.
Asta'i toata poanta, sa fie scurt. Sa nici nu existe as vrea eu, daca'ar stii cortul meu sa inoate... dar nu stie.
Eu stiu sa inot. Ajung in mare ca prin vis, impinsa de nabuseala imposibila care m'a dat afara din cort. Ma trezesc inotand sub apa.
Daca ar fi dupa mine as sta sub apa ore in sir, dar nu se poate pentru ca ei, plamanii, vor sa respire.
Ies la aer...

Gata, nu mai pot... nu va mai scriu despre mare pentru ca mor de dorul ei si o sa incep sa plang la propriu in curand daca o tin tot asa.
Promit insa ca la vara voi reveni cu amintiri proaspete :-).

Sa va povestesc putin despre mine....

Ca si majoritatea oamenilor de pe acest Pamant, sunt si eu o persoana deosebita.
Traiesc viata din plin, in felul meu. Nu prin petreceri dupa petreceri, baute etc. etc. (apropo, nu am nici un viciu "clasic").
Ci ma bucur, de vant, de soare, de apa si mai ales de oameni. Sunt f norocoasa din punctul asta de vedere, la oameni.
Am multi prieteni buni. Am mari probleme cu intelegerea notiunii de rau, drept pentru care sunt usor de prostit, sunt credula.
Am o familie extraordinara, la noi in casa e tot timpul liniste si pace... drept pentru care sunt f sensibila la certi, daca tipa cineva
la mine ma reduce la tacere instantaneu. Unul dintre cantecele mele preferate este Bjork - It's oh so quiet, drept pentru care nu
il am pe calculator pentru ca vreau sa ma satur de el nicioadata.
Cred de care nu m'as satura prea usor este Pink Floyd - Wish you were here.
Ma consider o persoana f norocoasa... mai ales cu firea mea, in general sunt vesela si cu zambetul pe buze.
Ma supar rar si'mi trece greu.
Unele dintre cele mai urate momente sunt cele in care ma simt singura... si nu este vorba de singuratate fizica ci "singura intre oameni".
Cu toate ca mie mi se pare ca sunt o persoana "transparenta" cred ca sunt putini cei care ma cunosc, nu stiu cum vine asta.
Unde am eu f putin noroc... in dragoste.. as putea spune ca am chiar ghinion, dar nu vreau sa fiu asa dura.
Imi place sa vorbesc noaptea, toata noaptea chiar.
cu drag...

P.S. am si defecte, pe cuvant... dar acum le'am uitat.. daca'mi aduc aminte vi le spun maine .

Din pacate netinerea promisiunilor nu se afla pe lista de mai jos... asa ca sunt nevoita sa va spun din defectele mele (am mai tinut si pentru mine... )

mandra

las totul pe ultimul moment

oarecum lenesa

neserioasa

oarecum tocilara

plinuta

frumoasa

neingrijita... n'am nici o sansa la Cain

sufar de "fear of commitment"

nu'mi pasa decat de putine lucruri... restul e lasat la voia intamplarii

dezordonata

dau impresia ca nu aud cand mi se vorbeste... dar eu aud

vorbesc incet

pot trece ore intregi pana sa ma imbrac... nu stiu cum se face dar toti pantalonii imi fac fundul mare (

nu pot fi degajata decat cu cei pe care ii cunosc

nu pot intra in vorba cu necunoscuti. am tupeu sa ma duc la ei cu o replica, sa iau raspunsul si sa plec.. dar daca stau
mai mult pe capul lor mi'e frica sa nu'i deranjez.

parerea celorlati conteaza destul de mult, in sensul ca daca cineva nu are o parere buna despre mine nu pot vorbi cu el/ea.

in anumite privinte sunt cam proasta... de exemplu nu pot sa joc bridge sau jocuri la care tr sa gandesti in avans. Sper
totusi sa dau odata o sansa mai mare bridge-ului.

sunt intr'un fel snoaba... dar asta'i greu de explicat

nu pot suporta prostia sociala, prin asta inteleg prostia smecherasului de cartier

sunt inculta (.

Sunt studenta la Politehnica. Toata viata am vazut doar partea "reala" a lumii. Tot liceul am suportat orele de literatura ca pe un
chin suprem. Citesc cate o carte din an in Paste, iar cand intr'adevar binevoiesc sa incep o carte de rare ori o si termin.

Si... si acum m'a apucat pofta de scris.
Si... si ca si cand nu ar fi fost de ajuns cata era, citind ce a scris Oribilul Mosh si mai ales cum a scris el am si mai mult chef de
scris.

Citesc foarte incet, nici nu'mi place sa citesc repede.
Eu de fapt nici nu citesc. Nu, eu aud vocea scriitorului cum imi povesteste mie personal tot ce se intampla... si eu intru in povestea sa.

Conteaza de mii de ori mai mult stilul decat continutul. Sunt in stare sa citesc o
poveste care nu'mi place de dragul stilului si implicit al vocii . Dar daca vocea nu e clara, familiara, usor spirituala degeaba.

Cat as vrea sa am si eu o voce ca cele pe care le apreciez atata (Paul Goma de exemplu).
Dar nu, cand vreau eu sa scriu se arunca toate cuvintele sa iasa pe hartie (mai nou pe tastatura) si se calca in picioare de parca
ar fi incendiu... si macar daca ar fi s'ar napusti si cuvantul pe care'l caut... dar nu, el prefera sa ramana undeva ascuns in
vocabularul meu modest.

Si daca s'ar termina totul aici, la cuvinte, dar nu... din cuvinte trebuie sa faci propozitii! atunci, e atunci.
Fa tu, Maria draga, toate cuvintele sa se inteleaga intre ele si sa reprezinte exact ideea aia a ta.
Si daca s'ar termina totul aici, la propozitii, dar nu...

Ciudat, pana acum credeam ca esti o persoana careia ii place literatura...de fapt, chiar iti place.
Felul in care ai descris ceea ce simti cand citesti o poveste e foarte edificator in acest sens. La fel fac si eu. Simt ceea ce scrie acel autor doar ca la mine continutul conteaza la fel de mult ca si stilul. Degeaba e frumos stilul daca povestea nu-mi transmite nimic. La fel si invers, degeaba povestea e bogata in continut daca stilul e...varza.

Ultima carte pe care am citit'o, Tunelul de Ernesto Sabato m'a facut sa cred ca pot citi mai orice daca imi place stilul. Este vorba despre un nebun care descrie cum si de ce omoara o femeie... Ei bine, chiar ma enerva subiectul dar am citit cartea pe nerasuflate.. Si din categoria asta mai fac parte si alte carti dar nu'mi aduc aminte acum.

Acuma poate este vorba despre latura mea criminala .


P.S. Pentru dragii mei cititori... eu nu ma supar daca scrieti si voi aici... eventual de bine .

Da, da, da! S'a gandit la mine, o stiu! Daca eu ma gandesc la el, el de ce sa nu se gandeasca la mine?
Am adormit cu zambetul pe buze. De dimineata tot acolo era! Buimaca, ma intreb ce s'a intamplat.
Ce cauta ditamai zambetul pe gura mea?
Si apoi mi'am adus aminte! A, e zambetul lui. Multumesc, multumesc si uite unul si pentru tine .

Intr'adevar este un drum lung, drumul de la supermarketul de pe colt,
drumul de la fantana din centrul satului...
pana acasa.

Astazi cele doua drumuri au avut ceva in comun, apa.
Carand 6 sticle de apa minerala naturala Dorna imbogatita cu bioxid de carbon natural,
aplecata usor spre stanga de cat de mult bioxid de carbon natural au bagat in ele mi'am adus aminte de drumurile dupa apa pe care le faceam cand eram mica.
Gogu, in postura sa de bunic, ne dadea cate 20 de bani pe ulciorul de apa adus cu bine acasa si 50 de bani pe galeata.
Nu sunt mai mult de 100 de metri, hai 200, de la fantana pana la poarta casei dar cand esti plecat cu asemenea misiune credeti'ma ca par a fi cel putin un kilometru daca nu mai multi.
Dar si cand ajungeam la poarta cu apa pe jumatate in galeata si cu picioarele ude de cealalta jumatate de galeata eram cea mai importanta fiinta din ograda.
Daca n'as fi fost eu mureau cu totii de sete.

Eram un tanc (tanc care plange, nu tanc de se duce la razboi). Un tanc (vezi paranteza anterioara) nevorbitor.
Erau vremuri grele, vremuri de caldura si de seceta.
Mama vroia sa ploua, asa ca in cele din urma a inceput incet, incet sa picure.
Tata vazand minunea pe masura ce aceasta cadea din cer sub forma de bilute mici si ametite de apa striga in casa:
"Cristi, uite ploua!". Mama nu aude... Asa ca eu de colo "Clisti, ute poua!". Si acestea au fost primele mele cuvinte multiple.

Dragii mei,

Azi, sambata, 28 iunie am ultimul examen. Tot astazi, dupa examen, plec in vacanta. Cu trenul . Sunt foarte incantata si va voi tine la curent cu excursia mea mareata...
Nu o sa va mai pot scrie pana luni, cand voi ajunge la prima destinatie, Paris unde voi poposi cam o luna.

Succes la examen si o calatorie cat mai placuta

Sorin.

Sorine, multumesc pentru urari... a tinut chiar... cu examenul a fost ok, si aici e fain pana acum...

O sa va povestesc foarte pe scurt cum a fost duminica la Viena.

Eram cam frante dupa o noapte pe tren (Diana si cu mine)... asa ca l'a inceput nu ne'a impresionat asa de tare orasul... dar pana la urma ne'a cucerit.

Am fost la Dunare... care era atat de curata incat oamenii faceau baie in ea, am intrat si eu cu picioarele si tare mi'a parut rau ca nu am un costum de baie la mine... tot pe dunare am vazut i o lebada.

Am mancat inghetata... cea mai buna din lume!!!!

Era o cladire, care pe o parte avea scari pana sus, pe acoperis... si de acolo sus se vedea orasul, cred ca as fi putut sa stau acolo ore intregi...

Am stat in centru pe iarba, am ascultat jazz... si cate si mai cate.

Inghetata mai buna decat la Berthillon in Paris?

Nu stiu inca... dar bine ca mi'ai spus ca o sa verfic... .



Salutari tuturor... imi pare rau ca nu mai pot da mult pe aici.... dar sa stiti ca in toamna revin.

Drumurile lungi sunt facute din multe clipe care vin si pleaca repede, repede.
Unele seamana mult intre ele drept pentru care avem impresia ca formeaza o singura clipa mai mare.
Altele, insa, nu seamana deloc cu celelalte si noi le tinem minte mai bine, adaugandu'le ceva bucurie, tristete, lacrimi, regret si cine mai stie ce.
Gasesc ca e mai usor sa vorbesti clipe decat drumuri lungi… asa ca voi incepe aici o serie de clipe.
______

Poteci, copaci si cerul… alb, alb si albastru…
La munte este frumos iarna.
Trantita intr’o zapada mare, rece, alba si… mare, nu ma mai gandesc la nimic. La ce sa te mai gandesti atunci cand totul este bine ?

Se apropie clipa in care eu voi parasi Parisul pentru o perioada nelimitata de timp... Portugalia ma asteapta calda, luminoasa si prietenoasa.... O sa ma vada soarele!!!!

Ma simt putin ciudat ca plec de aici... ma obisnuisem... dar si la drum imi place...


Pe cai!!!

Bine v'am regasit....


Nu am timp deloc acum dar am vrut sa semnez condica.... M'am intors... ... si sper ca o sa apuc sa va povestesc ce si cum s'a intamplat cu mine in ultimile doua luni.

Pe curand.

Atta, bine-ai venit!
Sa ne povestesti tot, si eu astept cu nerabdare sa aflu ce ai gatit pentru seara internationala.

pagina de jurnal

Da, da! Dupa o luna de stat intr'un oras mult prea mare, inalt, aglomerat, scump, faimos, chiar si frumos plec la drum.

Si da, intr'adevar este un drum lung din care imi aduc aminte asa:

Am plecat din Paris si am ajuns la Lisabona, 23 de ore mai tarziu, franta de oboseala.

In Franta, pe cele doua scaune din dreapta mea erau un tata cu fiul sau. Dupa ce au coborat alt tata, cu alt fiu le'au luat locul. Ambii baietii la un moment dat in timpul calatoriei alaturi de mine au mancat ciocolata.

In Spania am calatorit in timpul noptii intr'un compartiment foarte asemanator cu al unui accelerat romanesc.

Eram vreo 10 oameni pe 8 locuri, 2 stateau pe afara, o familie de portughezi cu 2 copii. Fetita imi vorbea in portugheza (eu nu intelegeam NIMIC), se juca cu cozile mele si eram prietene. Singura persoana cu care puteam vorbi era francezul, nu stiu ce ma faceam fara el. Mai erau si niste spanioli. Au vorbit pana la 4 dimineata, credeam ca innebunesc.

In primul rand vreau sa'i multumesc lui tata, care plateste nota la telefon.

Apoi mai sunt, fratele meu care doarme, voi toti ceilalti forumisti fara de care as fi crezut ca vorbesc singura, lui Mihai fara de care acest site nu ar fi existat, intregii comunitati INTERNET.

Este o mare, f mare onoare sa fiu ridicata la rangul de vataf.

Multumesc.

P.S. Vreau sa mai multumesc si numarului 100 pentru ca este un numar atat de rotund.

Te pup iubita , ma bucur sa te revad printre noi

imi vine sa tip. . aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

sper ca nu am trezit pe nimeni!..... asta imi place aici... ca pot sa tip in voie... si nu deranzej pe nimeni. Pot sa incurc si j cu z ul intre ele .... si nu face nimic. Tot timpul incurc zjv intre ele.... si imi place.

cred ca fetele folosesc mai multe puncte puncte decat baietii... la mine este un fel de reflex. scriu, scriu, si in pauza pun puncte puncte. de respiratie.

....

Hihi, Atta, pot sa tip si eu in jurnalul tau??Plsssss....Daca te superi poti sa ma bati dupa aia oricum am sa tip acum:





TE IUBEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEESSSCCC!!!!

uite ce am facut eu pentru tine:

--------------------------------------------------



--------------------------------------------------

tocmai am citit din jurnalul lui black ice despre Noaptea lui. Mi'a facut pielea gaina.

pentru blackie:

-- a se citi in minte cu o voce puternica si pitigaiata --

sunt un om mic, rotund si cret. sar intotdeauna foarte mult dintr'o parte in alta si nu dau atentie lumii, nici macar cand atunci cand ii dau atentie.
am deja prejudecatile mele despre oameni si despre ceea ce fac ei. tot ce fac este sa'i sortez... gigel este verde, gigica este galbena. din cand
in cand se mai fac din rosi, galbeni si din albastri, caprui, dar asta e tot, sunt destul de banali oamenii.
eu stiu totul despre toate si daca nu stiu eu inseamna ca e ceva ce nu se poate intelege.

-- a se citit in minte cu o voce domoala si plansa --

acum sunt cam nedumerit, a venit la mine un individ care pretinde ca nu'i nici verde nici galben. cica e alta culoare. cica ar fi o infinitate de culori
si nu poti sa le dai un nume fiecaruia. hmmm.... recunosc, nu arata a nici o culoare. dar cum e posibil? eu ce sa mai cred? si totul era asa de simplu.
si eu care stiam tot.... si acum e ca si cand nu mai stiu nimic.

O poza foarte sugestiva care are ca personaj principal mamaliga mea.... pe care am facut'o pentru seara internationala in Portugalia.

Pofta mare.... .

P.S. Am mai promis si mai promit, pana la urma tot o sa invat sa fac mamaliga buna.

Pentru sensibilitatea ta !!!

Atta, iti stau la dispozitie oricand, pentru lectii de bucatarie.

Am aici ceva de mare pret pentru mine. Este un bilet pe care l'am gasit hoinarind prin sertarele din sufragerie.
Iata ce scrie mama mea, pe la sfarsitul anilor '50 asa zisului Mos Gerila (care noi stim insa ce este de fapt Mos Craciun).

-- Recunosc, acest post mi'a fost inspirat de "Cum scrieti" --

mi'e cam dor de jurnalul asta... si voi reveni. foarte curand.

Toamna asta mi'a fost plina de momente perfecte. Mi'e frica insa ca nu sunt si de neuitat. Asa ca incep aici un album al amintirilor, inca recente.


O seara perfecta - fotografie


Era ca si cand ai merge pe un nor fara sa'ti imaginezi ca e imposibil. totul e perfect, mai ales culorile si cerul e senin.
Nici un gand al meu nu parasea prezentul chiar daca povestile o faceau.
Eram atat de _acolo_ dar percepeam doar strictul necesar. Strangerea de mana, rasetele si vorbele, lacul negru si felinarele, cantecul, drumul si banca.

Multumesc suflet trist pentru fericire.

...mai tii minte cand mi-ai spus ca : merita sa fii bun;si sa iubesti?...
...tu crezi ca uitasem asta?...am vrut sa-ti spun atunci...
...dar...'se mira toti arhitectii,ca se prabusesc peretii'...
...stiu ca n-am sa uit niciodata cum sa fiu bun......poate doar...cum sa iubesc...

@motz .




Un etaj ingramadit de fum si indivizi.
De fiecare data cand vin aici ma simt bine. rareori nicicum. o data, hai de doua ori, chiar prost.

Muzica e buna. (* tine minte *)
Si sunt momente in care ramanem doar noi cu muzica. Cu cat suntem mai multe suflete cu atat doare muzica mai tare. De parca ne doare, pe fiecare in parte, durerea tuturor si nu ne mai putem hotari daca suntem prea multi sau prea putini.

Cateodata, tot ea, ma danseaza. La inceput mai greu, pana nu ma mai gandesc. Si atunci, tot asa cum aerul e facut ca sa'l respir, muzica e facuta sa o dansez. Nu ma mai pot opri si am un zambet mare blocat pe mine si prin mine. Totul si toti mi's dragi si vreau sa'i iau si'i iau in brate si iarasi simt ca sunt prea multi sau prea putini.

...asta era o ghicitoare?
...daca da, cred ca stiu raspunsul...

nu, nu e ghicitoare.
dar care e raspunsul? sa stim si noi .

Camera mea.


Am un birou lung si incaptator pentru tot felul de poze, foi, rame, carti, flori uscate si cotoare de mar.
Dulapul imi duduie de haine.. si ma mir si eu cateodata cum de incap toate acolo.
Patul este langa geam, asa ca am mai castigat cativa centimetri de cer.
Fotoliul sta in colt, dupa usa, ca un tron de unde am o vedere asupra intregului regat si a imprejurimilor marcate prin luminite aprinse in blocurile de vis a vis.
Un cactus ma pazeste din geam. Foarte rar il mai ud (cu apa).
Unul dintre pereti este practic gol. Mi'ar placea sa'l pot desena in fiecare zi dupa bunul plac.
In mijloc imi ramane atat loc cat sa dansez, sa ma invart sau sa ma plimb de colo colo cu mitzi dupa mine.


Cand vine pe la mine se aseaza de obicei pe fotoliu. Este fotoliul lui preferat si odata mi'a oferit 200Euro pe el. Cred ca glumea.
La mine in camera, eu sunt altfel. Daca pe afara ma ridic cateodata la cel mult rangul de printesa timida si incurcata, aici sunt regina. Si asta se simte (eu o simt). Cred ca si el este altfel. Si aici tot timpul ne intelegem bine. Adica nu ma enerveaza. Eu il mai supar. Si imi cer iertare.. dar prea tarziu.
Aici suntem cei mai prieteni. Vorbim despre orice, ne radem, poate o sa si plangem.

De vorba.

Dupa ore si zile la rand in care vorbim, mancam, invatam, dormim impreuna, despartirea este tare grea. O mai amanam mergand impreuna pana la metrou. Pe drum, inevitabil, incepem o discutie foarte interesanta de parca acum ne'am fi intalnit intamplator dupa ceva timp si facem schimb de noutati. Cu cat mergem mai incet cu atat discutia este mai aprinsa. Evident, nu ne putem desparti la gura de metrou, pur si simplu mai sunt atatea de spus. Exploram imprejurimile in cautarea unui loc adecvat taifasului. Dambovita e la doi pasi... pe malul ei gasim niste "peroane" de barci. (Cred ca termenul exact este ponton .. dar mi'e ca vorbesc aiurea). Ne lungim fiecare pe cate unul. Avem noroc, am prins o zi insorita si cu ceva apa in Dambovita. In cateva minute discutia se domoleste. Motaim la soare simtind despartirea din ce in ce mai departe. Aruncam pietricele in apa, mai spunem cate o gluma, ne amintim de una, de alta, comentam comportamentul ciudat al unui nene de pe malul celalalt, care periodic face cate un set de flotari chiar in apa nu prea mare a Dambovitei. Uitam ca gura de metrou e la doi pasi.

Priviri

Din nou intr'o incapere plina de fum si de oameni, doar ca de data asta nu la etaj ci intr'o pivnita transformata, ca atatea altele din Bucuresti, in club. Este o incapere mare, separata de mai multe coloane de caramida care fac locul sa para mai mic. Intr'un colt se afla o scena folosita din cand in cand pentru concerte. Mesele si scaunele sunt in partea cealalta a localului, asa ca aici scena este folosita si ca scaun. Langa scena este si locul meu favorit.

Seara, dupa ora 11 locul este plin de oameni. Ca de obicei sunt prin multime si dansez cu toate ca nu gasesc ritmul muzicii.

Observ doi oameni care stau unul langa altul pe marginea scenei. Un tanar cu parul valvoi si un nene cu ochelari, mai in varsta. Sper ca sunt prieteni... ca intr'un film frumos. Tanarul mi'a fost prezentat mai demult. Are o porecla haioasa, am uitat acum care si un zambet care ar merita sa fie al unui om bun. Sunt convinsa ca e un fustangiu, iar eu sunt pornita impotriva lor de cand m'am indragostit ultima oara de unul. Asa ca fac tot posibilul sa nu'i arunc nici o privire. Ii las pe cei doi, tacuti pe marginea scenei.

Ma apuca o buna dispozitie de zile mari. Dansez mai frumos, le iau in brate si le pup pe fete, ma prostesc, mai flirtez cu baietii. Si totusi, nu pot sa nu observ ca tanarul se mai uita din cand in cand la mine, iar nenea de langa el nu ma scapa din ochi. Felul in care se uita la mine ma face sa cred ca il bucur. Asta ma face si pe mine sa ma simt bine. Poate ii place sa vada pe cineva ca se bucura atata, poate isi aduce aminte de ceva frumos, poate. Parca tocmai pentru nenea asta dispozitia mea e pentru zile din ce in ce mai mari.

Ma mir ca nu m'a uimit ca a venit sa'mi vorbeasca. De obicei baietii nu intra in vorba cu mine. Sigur e un fustangiu. . Vorbim nu chiar nimicuri. Suntem minunati.

Haine

Felul in care ma imbrac si starea mea de spirit se influenteaza reciproc.
Nu tin minte sa ma fi simtit vreodata bine imbracata sever (prin asta inteleg o tinuta diplomat gen taior... ).
Iar eleganta nu ma atrage decat in rochiile de seara care ma fac sa ma simt ca o printesa.
Nu ma imbrac in negru si pana de curand nici nu'i intelegeam pe cei care o fac. Mi se parea ca vor sa se stearga din multime sau ca'si manifesta o atitudine negativa/pesimista in fata vietii.

Avusesem niste zile proaste. Se intamplasera mai multe lucruri anapoda, nu'mi aduc aminte acum decat ca pierdusem o partitie pe care aveam toate mailurile din ultimii 6 ani. In seara aceea ieseam in oras si ca de obicei stateam nehotarata in fata dulapului nehotarandu'ma cum sa ma imbrac... Inspiratie!! am pus cap la cap singura mea pereche de blugi negri, care sunt destul de vechi si cam decolorati, singura mea bluza neagra, decolorata si ea de la o spalare brutala si singurul meu hanorac negru cu gluga. Odata imbracata astfel am simtit o satisfactie la care nu ma asteptam. Ma razbunam pe lume pentru tot ce'mi facuse. O pedepseam pentru pierderea partitiei. Eram de'a dreptul fericita. Am continuat actul razbunarii cu o pereche de sosete negre si cu un snur negru pus la gat. Si ca si cand totul nu era deja perfect... pe hanorac am localizat o pata de la ceva ce mancasem mai demult. Sublim!

In oras, in drum spre locul de intalnire ma simteam complice cu toti cei imbracati in negru. In sfarsit ii intelegeam. Eram cu totii niste razvratiti.