Ceva interesant mi s-a intamplat azi.
Eram in Cluj si ma plimbam, agale, cu prietena mea pe o oarecare straduta. La un moment dat, apare un camion cu gunoi ce se opreste in fata noastra. Soferul scoate capul pe fereastra si ma intreaba:
"-Pot sa-ti spun ceva?".
"-Sigur", ii raspund.
"-Ai o prietena foarte frumoasa...."
"-Stiu", ii spun, zambind larg.
"-Va potriviti", incheie el.
(dupa cativa pasi)
"-Dragutz tipu'" - replica prietenei mele, rosind in acelasi timp
Am fost de aceeasi parere. Chiar a fost tare faza. Cel putin eu nu patesc chestii de genul acesta in fiecare zi. De fapt, e prima data cand mi se intampla

Inca ceva: tot astazi, tot pe o straduta oarecare, tot eu si prietena mea, stateam imbratisati. Deodata, discutia cade pe fagasul vorbelor de alint. Exact in acel moment eu ma gasesc sa citesc cu voce tare un graffiti de pe zidul din fata mea: "Hot shit".
Se desprinde, incet, din imbratisare, se uita putin ciudat la mine si izbucneste in ras. Atunci, ii intorc capul spre inscriptia citata si mai izbucnim o data amandoi, in hohote de ras.

QUOTE (black ice @ Aug 25 2003, 09:43 PM)

Inca ceva: tot astazi, tot pe o straduta oarecare, tot eu si prietena mea, stateam imbratisati. Deodata, discutia cade pe fagasul vorbelor de alint. Exact in acel moment eu ma gasesc sa citesc cu voce tare un graffiti de pe zidul din fata mea: "Hot shit".

Sper ca nu te deranjeaza ca ma bag si eu pe aici, da' treaba asta mi-a adus aminte de o chestie care m-a distrat la culme.
Acum citiva ani, ma plimbam prin parc. La citiva pasi in fata mea, un cuplu de indragostiti care se plimbau imbratisati. Fara sa vreau am surprins urmatorul dialog:

EA: - Puiule, ma iubesti?
EL (cu o replica super romantica) : Da' cum p**a mea sa nu te iubesc?!

M-a apucat un ris incontrolabil si m-am dus rapid de acolo ...

P.S.

E pe bune.

Ghost, nu e nici o problema, poti sa intervii cand vrei
Tare faza, btw

----------------------------------------------------------------------

Trecand acum la lucruri ceva mai serioase, nu stiu ce mi-a venit de am inceput sa recitesc mailuri mai vechi....Unul anume mi-a atras atentia in mod deosebit. Eram intre ciocan si nicovala, eram nervos, ofticat pe unii asa zisi prieteni si suparat ca mi-as putea pierde prietena cea mai buna...
Il reproduc mai jos. E...destul de edificator...asupra conceptiilor mele despre...toate cele. O singura mentiune am: intre timp - adica de la acest mail si pana in prezent - mi-am mai "domolit" unele teorii si idei, am acceptat faptul ca exista si exceptii si....cam atat...

"Vrei sa fii totul dar nu esti nimic. Te uiti la altii, ii asculti, te gandesti putin si-ti dai seama ca... esti atat de mic, atat de insignifiant, atat de departe de ceea ce vrei sa fii... ce discrepanta interesanta. Momentul in care mi-am ales nickul a fost o pura intamplare. Mi-a placut, atata tot. N-avea nici o contatie ascunsa.... dar a venit cu timpul. Ciudata anticipare din partea... sortii? Ironic. Antiteza. Asta e nickul meu. Pe de o parte e ceea ce vreu sa fiu si pe de alta parte ceea ce sunt. Dar stii care e partea ciudata? Faptul ca nu stiu care e una si care e alta. Nu stiu daca eu sunt black sau daca vreau sa fiu black. Poate ca sunt acea liniuta inexistenta dintre ele... rupt in doua, intre doua lumi, neapartinand de nici una. Si asta de ce? De una mi-e sila, iar de cealalta frica. Nehotarare. Care sa fie? Cand voi putea alege? Cand nu-mi va mai fi frica sau cand nu voi mai putea suporta dezgustul? Mdea. Calea de mijloc. Intotdeauna am cautat calea de mijloc, compromisurile. Acum de ce nu se mai poate? De ce nu ma mai pot ascunde? Un zambet stramb atarnat pe o masca ridata. Asta a mai ramas din mine. Cum de s-a intamplat asta? Cat de orb am fost... de fapt, nici acum nu sunt cu mult mai treaz. Am si uitat ce am vrut sa scriu...muzica nu-mi prea place, e trista. Oare cand voi da peste ceva frumos care sa nu fie si trist in acelasi timp? Exista asa ceva? De fapt, ce exista pe lumea asta? Iubire? Prieteni adevarati? Fericire? Prostii. Nu exista nimic din toate astea. Tot ce vad e egoism, vanitate si...tradare. Un trio fatal. Ce-mi place la oameni e ca recunosc atat de deschis asta incat ai impresia ca se mandresc cu ele. E de fapt doar o scuza jalnica pentru a continua sa faca toate acele porcarii, pentru a nu se schimba. La urma urmei, de ce sa te schimbi? Pentru ce si cine? Pentru dragoste, pentru iubire sau pentru fericire? Dar vai, parca ziceam ca acestea nu exista. De ce? Pentru ca sunt anulate fara drept de apel de acele splendide insusiri. Intalnesti un om bun, inocent, si ce faci? Incerci sa’l impresionezi cu asa zisa ta superioritate, sa’l inveti, chipurile, ce e iubirea, sa’l aperi de...lume si sfarsesti prin ai fura inocenta. Nici macar nu aveai nevoie de ea. Dar, de ce nu? Daca se poate...
Incet incepi sa te schimbi. Sa vezi lumea cu alti ochi. Sa vezi tristete peste tot. Vrei sa fii lasat in pace de toti dar in acelasi timp vrei sa fii in mijlocul lor. Insa oricum vei fi te vei simtii singur. Sa fie oare singuratatea solutia?
Ce-mi place cel mai mult e ca lumea e inteligenta. e puternica si hotarata. Dar de cate ori a fost pusa la incercare? De cate ori a dovedit ca e intr-adevar puternica si hotarata? Drept sa spun, nu stiu. Si nici nu-mi pasa. E usor sa vorbesti,sa arunci pe altul responsabilitatea. Sa-i spui ca e prost si slab. Nimeni nu se uita la cauze. Nimanui nu-i pasa de tine. E interesat doar de el, sau de oricine altcineva inafara de tine. Tu nu contezi. Tu esti trecut. O amintire care nu merita mai mult.
Esti depasit, valea!
E dragutz cand mai auzi din cand in cand asa ceva. Te pune pe ganduri, dar nu in sensul in care s-ar crede. Stai si te gandesti, oare toata viata ai fost doar o masca nenorocita? te-ai ascuns toata viata? De ce? Iar acum de ce nu poti sa renasti, sa-ti smulgi masca de pe fata, sa o arunci pe jos, sa o calci in picioare, sa o plangi, sa o regreti si in cele din urma sa o iuti? Pentru ca e parte din tine si nu poti face asa ceva. Nu te poti sinucide. Dar cat as vrea sa omor acea parte din mine. Sa o injunghii, sa privesc cu o fascinatie morbida cum sangerez si mor. Ce poate fi mai crud decat sa fii lasat in mijlocul drumului sangerand? De s-ar termina totul mai repede. De am face toti ce e e de facut mai repede... ne-ar fi mult mai usor, ca timpul sa treaca mai repede. Dar el trece asa cum stie, din totdeauna, implacabil, imun la toate...uneori prea incet, uneori prea repede...
Acea masca frumoasa, angelica, iubita de toti, incepe sa se crape, din ce in ce mai mult. Incepe sa...moara. E timpul pentru o noua masca? Cine-mi poate imprumuta una? Macar pentru o vreme....
Nu vreau sa fiu tot ceea ce sunt, vreau sa fiu tot ceea ce nu sunt...Nu-mi mai place de mine chiar daca...imi place. E lupta dintre mine si mine. Dintre constiinta si...egoism. Nu-mi place ce fac... dar nu ma consider vinovat. Doar nu sunt eu cel care e puternic. Voi sunteti aceia. Ce ti-e si cu termenii astia. Esti asa cum vreau ceilalti sa te vada. Degeaba vrei...degeaba le explici, nu vreau sa vada pur si simplu. Esti egoist, slab, las, naiv, mai prost ca ei, si inca cate si mai cate...
Da, acum vad, tu esti cel vinovat de toate. Chiar asa. Tu porti toata vina, da, tu ar fi trebuit sa fii puternic, hotarat, destept, curajos, matur, pentru toti. Dar nu esti nimic. In schimb ceilalti sunt. Acum, poate mi se pare mie, dar intrezaresc un mic paradox. Cum este posibil asa ceva? Daca tu esti ultimul dintre ei cum se face ca toate lucrurile au depins si depind de tine? De cuvintele tale? Le oferi totul pe tava... dar cei puternici, hotarati si destepti ce fac? Nimic. Cum sa nu te revolti? Cum sa nu te superi, cum sa nu fii nervos?
Maestrul egoismului extrem si al ipocriziei absolute - da, asta sunt. E vina mea ca sunt asa? E vina mea ca nu va spun toate astea deschis, in fata?
Sinceritate? O alta prostie din ce in ce mai inexistenta. Face bine din cand in cand, dar de cele mai multe ori nu e nici o diferenta intre a minti si a spune adevarului, uneori ai chiar unele beneficii de pe urma unei minciuni spuse bine. Si iar revin: de ce sa fii tu cel bun, altruist s.a.m.d.? Si de aici iarasi, as putea sa reiau toata povestea. E un cerc vicios. E...lantul slabiciunilor. Toti ne folosim unul de altul, toti simtim mila si compasiune unul fata de altul, toti ne credem mai buni, mai puternici, mai destepti decat ceilalti, toti facem lucrul asta. Nu e nici un secret. Altul e secretul: aceste lucruri nu trebuie spuse. Ce castigi daca spui ceea ce gandesti? Niciodata n-am inteles lucrul asta. O palma poate.
Cateodata ma intreb ce s-ar intampla daca am fi intr-adevar toti puternici, buni, hotarati si destepti. Cred ca ar fi sinucideri in masa in fiecare saptamana. Ideea tocmai asta e. Fiecare om se foloseste de celalalt. Dar chiar trebui spusa chestia asta pe fata? E o chestie reciproca, dai dar si primesti. Te folosesti dar esti folosit. E ceva josnic in asta? E in natura omului, atata tot.
Sa fii sociabil ce presune? Sa fii tolerant, sa-i lasi pe ceilalti sa se foloseasca de tine, acelasi lucru il presupune si termenul de ‘altruist’. Totul este sa stii ce si cand sa iei, sa te folosesti si tu de ceilalti. In momentul in care realizezi ca nu ai luat nimic de la celalalt, cand iti dai seama de lucrul asta se cheama ca ai fost folosita. Omul este egoist, vanitos, orgolios si toate celelalte, el nu va da niciodata nimic din proprie initiativa, fara a astepta ceva in schimb, fara a lua ceva in acelasi timp. Asta inseamna sa-ti traiesti viata in prezent. Sa stii cand sa profiti de clipa, de moment, cand sa iei ceea ce ti se ofera. Viitorul, trecutul nu mai conteaza. Totul este in prezent. atat trecutul cat si viitorul. Trecutul pentru ca te poate influenta in actiunile tale din prezent iar viitorul pentru ca e influentat de actiunile tale din prezent. Acum, in clipa aceasta iti faci si hotarasti viitorul. Va fi asa cum vrei tu. Daca ai vointa si vei face totul ca sa se intample cum vrei tu asa va fi. Totul este ca vointa ta sa nu intre in conflict cu vointa altora. In cazul asta castiga
cel care are vointa mai puternica, cel care este mai hotarat. Dar am deviat. Rau de tot. Altceva as fi vrut sa scriu. Ceva frumos. Mi-e dor sa scriu... Mi-e dor de multe... Oare cand vor veni? Cand voi fi multumit? Cand nu voi vrea altceva, mai mult, mai bine, mai frumos, mai...altfel? Cred ca atunci cand va fi prea tarziu.
Inca o lume a cazut, s-a prabusit, s-a spart in mii si mii de bucati. N-o mai pot aduna. Iar trebuie sa-mi fac alta. Iar...si iar...si iar... Cand nu voi mai putea ce se va intampla? E prea trist sa gandesc asa departe....
Deseori m-am gandit sa te intreb ce vrei de la mine, ca sa stiu ce-ti pot oferi. Acum ma intreb ce vreau eu de la tine...si sincer, nu stiu. O prietena careia sa-i spun totul, care sa ma asculte si inteleaga, care sa fie langa mine cand am nevoie de ea...da, uite, asta vreau eu. Nimic in plus, nimic mai mult. M-ai intrebat vineri unde e scanteia, stiu unde e: e in dragoste. Eu nu sunt indragostit de tine, te iubesc, dar nu sunt indragostit...nu esti the one...dar tot am nevoie de tine."

Acest topic a fost editat de black ice: 25 Aug 2003, 09:13 PM

Foarte frumos...Trist, adevarat, dar frumos spus....Pup iu...Mi-ar face mare placere sa te intalnesc...Desi pare ciudat, ne asemanam in multe privinte, cu exceptia uneia: eu nu sunt atat de sincera cu mine..De ce? Mi-e foarte frica de ce-as putea sa aflu..Presimt o schimbare majora in viata mea, una care imi va aduce multa suferinta si in acelasi timp multa dragoste si fericire...Insa nu vreau sa vorbesc cu mine despre asta...Si nici cu altii...Las timpul sa curga , sa hotarasca pt mine...Acum, in acest prezent al meu, vointa mea e prea insignifianta, pt ca nu stiu ce sa-mi doresc...De fapt , stiu, dar nu vreau sa imi spun nici macar mie...Vointa timpului va fi mai mare ca a mea...Si voi pierde sau voi castiga...Dar imi va parea rau ca nu am fost sincera cu mine...Insa va trece si asta...Ca multe altele....
Te pup blaky

Stiu ca ne asemanam - doar ca mie nu mi se pare ciudat
Dupa ce va incepe faculta si voi fi in bucuresti, daca nu se iveste o intrunire forumistica promit ca voi da fuga pana in constanta, ok? Si eu vroiam sa te intalnesc. Doar nu degeaba eram invidios pe geni ca a fost la mare

btw, nici eu nu sunt sincer cu mine. si eu prevad multe "rasturnari de situatie" in ceea ce priveste viitorul meu, dar de dragul unor persoane pe care le iubesc incerc sa par optimist. chiar le spun "aveti incredere in viitor - totul va fi bine". desi imi dau seama ca mint, desi stiu ca suna ca ultimul cliseu, nu pot sa le spun cum vad eu viitorul. nu-mi pot permite acum o astfel de cadere....
ce vroiam sa spun cu toate astea: nici eu nu sunt sincer - nici cu mine, nici cu ceilalti.
si tare cred ca la fel mai sunt si alte persoane....

timpul, cica, le va rezolva pe toate :smilie_care_zambeste_amar: - ca dupa un cliseu adevarat....

------edit------
vai, ce-am putut uita: pup iu 2

Acest topic a fost editat de black ice: 25 Aug 2003, 10:36 PM

Hehe, blaky, presimt ca avem cam multe de vorbit noi doi Si stai linistit, nu trebuie sa-l invidiezi pe geni, a fost norocul lui ca a ajuns mai devreme Oricum Iarina a deschis lantul intalnirilor mele cu forumistii si ma bucur nespus ca am cunoscut cativa...Sunt oameni extraordinari, abia astept sa ii vad si pe ceilalti!!
Mor de nervi ca mi s-a blokat compu si nu am mai putut sa joc..Si nici nu salvasem..Grrrr!!
"vai, ce-am putut uita: pup iu 2"--Pai sa nu mai uiti niciodata de-acum incolo--hahahaha Sorry, blaky, voiam sa fiu glumeata, nush' daca mi-a iesit...Te pupicesc si eu inca o data si abia astept sa ne vedem...Poate trag eu o fuga la Bucuresti pana sa vii tu in Constanta...

ti-a iesit, ti-a iesit, stai linistita - gluma, that is

nici o problema, vom avea timp destul de povestit: de obicei am insomnii

Hahaha si eu..De cele mai multe ori...Faza e ca am un singur comp si dial-up...Cel putin momentan..Sper macar sa-mi bag net prin cablu, daca nu sa iau inca un comp ca sa stau pe net cand vreau si cat vreau...Ca acum ma cert cu al meu ca si el vrea sa stea la comp

Acest topic a fost editat de afrodita: 25 Aug 2003, 10:59 PM

Superb. Multumesc pentru ca mi-ai aratat ca mai exista si oameni care au momente de sinceritate cu ei insisi si pentru ca am avut ocazia sa ma regasesc in tot ce ziceai tu.

o chestie putin cam ciudata: nickul tau mi-a adus aminte de ceva ce am scris acum cateva luni....atunci, aveam o idee, dar acum ca recitesc ce-am scris, simt ca acea idee s-a pierdut undeva, printre cuvinte...poate de acolo si senzatia de "neterminare" pe care am avut-o....si pe care, poate, o veti avea daca veti citi chestia de mai jos...

File de jurnal

"Prima zi

Un vis ciudat mi-a colindat mintea zilele trecute. Era aceeasi lume, aceeasi realitate cu aceleasi probleme si oameni. In aparenta nimic nu era diferit. Totusi, aveam impresia ca iarba era mai verde, ca cerul era mai albastru, soarele mai stralucitor si mai cald, oamenii mai frumosi si parca mai buni. Aveam sentimentul ca ceva era schimbat.
Zile stralucitoare, pline de speranta, ghidate de un vis ciudat...atata tot. Purtat de val m-am intrebat la un moment dat: ar putea fi aceasta realitatea? Mi-am raspuns destul de curand.... N-a durat mult, zilele si-au recapatat aspectul sters, cenusiu, banal.
Nu conteaza, un alt vis a murit, o alta speranta. Nimic nou.

A doua zi

Recitesc randurile de mai sus si zambesc amar....
Ah, uite, am gasit raspunsul la vesnica intrebare ce imi bantuia noptile: cine sunt? Un cimitir de vise....

A treia zi

Azi as fi vrut ceva normal. Nimic mai mult, doar ceva simplu, fara complicatii...
Doamne, iata-ma sperand, visand....la ceva normal! In schimb m-am lovit de banalitatea, egoismul si ipocrizia zilnica...

A patra zi

Vreau sa traiesc. Vreau sa arunc acea umbra inghetata ce ma invaluie si sa imbratisez viata. Sa ma arunc in valtoarea ei fara urma de regret, sa traiesc cat pot de mult, sa simt...altceva. Dupa atata intuneric, putina viata era de dorit.
Mie dor de un zambet sincer...

A cincia zi

Am fost intr-o gradina minunata azi. Un trandafir rosu m-a fascinat. Avea ceva ciudat, misterios, era...diferit. Insa diferit intr-un sens opus mie.
Trebuie sa vin sa il vad si noaptea.

A sasea zi

Mi-am contemplat trandafirul timp de doua ore incheiate.
Am stat si l-am privit doar incercand sa-mi dau seama ce anume ma atrage la el.
Pentru o secunda, luna a intrat in nori, iar rosul aprins a devenit aproape negru. Imi placea. In aceeasi secunda o petala m-a atins timid, dand nastere unei oaze de nuante de rosu si negru, nestiute de nimeni, contopite in noapte sub valul auriu al lunii nou rasarite.
Am din nou o speranta, un vis. Si parca e mai frumos....

A saptea zi

Nu mai pot sa scriu nimic. Ascult o melodie cam trista si recitesc ce-am scris pana acum. Ciudata anticipatie am facut.
Uite, o viata-ntreaga, cuprinsa in sapte zile! O viata de om, in doar sapte zile....Aceleasi sentimente:...speranta...deznadejde...

................................................................................................................

Vantul patrunse, violent, in camera si rasfira cateva foi de pe masa.
Am mers si le-am ridicat.
O umbra mi-a trecut fulgerator peste chip la vederea lor. Am zambit ingaduitor si le-am pus peste alte zeci de asemenea foi. Imi aduceau aminte de cine sau ce as fi vrut sa fiu, de tineretea mea. Erau sperantele, frustrarile, sentimentele si ideile mele; era sufletul meu cuprins in acele pagini. Am decis sa le ard: le-am luat pe toate si le-am aruncat in semineul din mijlocul maiestoasei sufragerii. Flacari mari, argintii, incepura sa-mi arda acele nevinovate vise.
Cenusa... o mare de cenusa, e tot ce mai ramasese.
O foaie carbonizata fu transformata in cenusa de caderea unei lacrimi.
Am luat un ziar si am incercat sa imprastiu cenusa de-a lungul semineului. Un fior m-a strabatut si o intrebare mi-a zguduit mintea la vederea unui cuvant ce flacarile au refuzat sa-l arda. Cuvantul era “trandafir” iar intrebarea:
Daca ar fi curs o picatura de sange?
Daca in acea noaptea un ghimpe ar fi strapuns un deget si un firicel tremurator de sange ar fi patat tulpina firava a trandafirului, avida de viata, ce s-ar fi intamplat?

M-am asezat in fotoliu si am cazut pe ganduri o vreme. Apoi, m-am ridicat, am mers pana la birou si am scos o cutie mica, rosie. Am deschis-o incet si am scos din ea o scrisoare si un trandafir. Era acelasi. Il aveam de multi ani pastrat in acea cutie. L-am ridicat pana aproape de buze. Vroiam sa-i mai simt adierea catifelata o ultima data. L-am atins si un fior placut mi-a strabatut tot corpul. Teama. Fiorul acela era teama de a nu-l rani, insa era prea tarziu. Cand mi-am deschis ochii toate petalele trandafirului zaceau moarte, innegrite de vreme, pe masa. Tineam in mana doar o tulpina moarta, o planta ai carei tepi mi s-au sfaramat in mana. Nu mai aveau puterea de a-mi patrunde in piele, de a ma rani. Nu mai avea nevoie de nici o picatura de sange pentru ca era mort. Ce a mai ramas din el: cateva petale negre si o tulpina franta. Nimic. As fi vrut sa-l imbratisez, sa-l strang cu putere in maini. As fi vrut ca sangele meu sa-i dea viata, sa-l faca sa renasca, dar acum e prea tarziu. Mult prea tarziu. Nimic nu-l mai poate aduce la viata. Timpul e neiertator. Acum doar visul a mai ramas, doar amintirea acelui trandafir...

M-am uitat apoi peste acea scrisoare. Am recitit-o: erau File de jurnal, povestea unei vieti de om in sapte zile. Aparent doar niste ganduri, un jurnal ca oricare altul, cu propriile sale pasiuni, sentimente si idei dar eu stiam ca e mai mult de atat. Stiam ca sub acea scrisoare se ascundea o firava speranta.
Speranta? Imi aduc aminte de seara trecuta cand am deschis o carte demult uitata. Pe prima pagina o dedicatie m-a inmarmurit. O amintire placuta a inceput sa ma alinte in acel moment. Un suspin din trecut a reusit sa razbata prin pieptul meu si sa ma faca sa vibrez inca o data. O inima uitata parca, a inceput pentru o clipa sa bata iar.
Amintirea devenea din ce in ce mai clara si mai ademenitoare. Curand, prinse viata:

“Un chip imi obseda mintea in clipele acelea. O fatza angelica ma privea cu niste ochi mari si negri, in care ma oglindeam eu. Imi vedeam albastrul ochiilor si prin ei intreg sufletul. Imi priveam intreaga viata prin ochii ei. Incercam sa patrund in sufletul ei, incercam sa descopar ce ascund ochii aceia mari si negrii, dar deodata totul s-a intunecat, a disparut oglindirea ochilor mei intr-ai e. A ramas doar negrul de gheata, neiertator dar atragator in acelasi timp. Atunci mi-a cuprins capul cu amandoua mainile, s-a apropiat de mine si m-a sarutat. A fost un sarut patimas, plin de o dragoste de necrezut, a fost modul ei de a-si cere iertare de la viata, de la sufletul care il lua.”

Inima-mi batea puternic incercand parca sa opreasca suvoiul de vise-fantoma ce-au inceput sa-mi bantuie sufletul. Am deschis ochii, putin speriat, de propriile-mi amintiri.
O parte din suflet mi-a fost luat de acel inger, o parte din mine a murit in acel moment dar alta s-a nascut. Nu regret nimic, nu mi-e in fire.
Cu un gest vag din mana am incercat sa alung voalul amintirilor ce ma cuprinse, punand in acelasi timp cartea pe noptiera si stingand lumina.
Pe intuneric, din pat, privesc cerul si mi-as dori sa zbor. As vrea sa zbor pana pe cea mai inalta stanca din lume, unde sa stau si sa privesc stelele. Vreau sa le i-au pe fiecare in parte, sa le imbrac in haina visului si sa le intreb, cum pot ajunge ca ele?
Acum fac o ciudata asociere intre inger si trandafir. Imi imaginez cum ar arata trandafirul daca ar lua forma ingerului. Frumos, ar fi ideal!...

Iata-ma cum visez cu ochii deschisi....iarasi! Dar, totusi...o persoana in care sa te oglindesti, in ochii careia sa-ti privesti sufletul, careia sa poti sa-i dai totul fara sa-ti fie teama ca vei pierde ceva....e un ideal intr-adevar! Cati gasesc acest ideal, cati trec pe langa el, cati...il traiesc?"

Superb!!!

ce ciudat...cautam ceva scris de mine mai demult. "Un vis" cred ca se numea. Il cautam pentru ca vroiam sa verific ceva dar in loc de acel .doc am deschis un altul care ar probabil ar fi trebuit sa'l sterg de multa vreme....l-am citit si inafara de o mica senzatie difuza n-am simtit nimic... in urma cu exact un an si o jumatate de ora eu scriam chestia de mai jos si pot spune ca eram intr-o stare cum de putine ori am fost....acum, recitind ce am scris, imi vine in minte un citat pe care il voi parafraza deoarece nu-l mai tin minte exact: intotdeauna sufletul si inocenta iti vor fi furate de cineva care nu are nevoie de ele....am furat si am fost furat....altceva important ce vroiam sa spun: nu stiu ce inseamna iubirea. ieri noapte, pe la 3:30 am realizat acest lucru....oricum as lua-o, tot trist e....


"1-Sep-03
01:05

Intalnirea

Te vad de departe....
De fapt, mai mult te simt dar stiu ca esti acolo. In urma cu doua zile, noaptea, am visat intalnirea asta. Am stiut ca vei veni. Am vrut sa par surprins si la urma urmei oricum m-as fi aratat tu ai fi interpretat reactia mea drept uimire.
La inceput cred ca voi fi rece. Ar fi cea mai buna alegere pentru amandoi. Dar in acelasi timp as vrea sa fiu bun, cum am fost intotdeauna cu tine. As vrea sa pot sa te iubesc.
Poate ca ar fi fost mai bine daca nu as fi stiut ca vii. De fapt cel mai bine ar fi fost sa nu fi venit deloc. Dar acum ca esti aici nu mai am ce face. Trebuie sa te privesc inca o data si sa ma desprind pentru totdeauna de tine...sau asa sau...mda, pacat ca nu mai este inca un "sau". Vad ca e singura cale. Trebuie sa o fac. Atat pentru mine cat si pentru tine.
O chitara plange in fundal, e "Cargo – Calatorie in timp", dar de data asta nu mai gaseste ecou in mine. Nu mai am lacrimi. Au fost, oricum, prea multe. M-am saturat sa ma trezesc dimineata cu lacrimi uscate pe obraz, m-am saturat de gustul lor...
Nimeni nu a zis ca fi usor, nici nu ma asteptam sa fie dar nu pot lupta singur. Nu pot duce si lupta altora, o am pe a mea.
................................................................................................................................................
Am invins.
Am iesit invingator. M-am gasit. Stiu cine sunt pentru ca stiu ce vreau. Ce minunat e. Singur am facut-o si de altfel nici nu m-ar fi putut ajuta cineva. Asta e o lupta pe care fiecare trebuie sa o duca pentru sine.
Da, stiu, am castigat doar o lupta iar razboiul e lung. Stiu ca voi mai avea de dat multe astfel de batalii.
Important este ca am castigat-o pe asta. Acum stiu ca pot invinge si asta intentionez sa fac si mai departe. Dar destul. Lupta s-a incheiat.
Ciudat e ca nimic din ce vroiam sa povestesc aici nu s-a intamplat si sincer nici nu stiu daca se va intampla vreodata. Intalnirea nu a avut loc insa lupta, da. Pentru mine totul s-a sfarsit dar pentru tine nu. Tu inca lupti iar eu oricat de mult as vrea sa te ajut nu pot. E lupta fiecaruia.
As vrea sa invingi si tu caci atunci vei vedea ceva...stiu ceva ce tu nu stii...si nici nu-ti voi spune. E atat de simplu si esti atat de aproape...Ciudat e ca eu sunt acela care iti spune toate astea. Ironia sortii: acum eu stiu mai multe decat tine.
Imi place mult citatul acesta si voi incheia cu el. E atat de...adevarat...

"O cadere de la etajul trei te zdrobeste la fel ca si una de la etajul o suta. Daca tot ar fi sa cad cel putin sa cad de la cat mai mare inaltime". (Paulo Coelho – La raul Piedra am sezut si-am plans)"

Acest topic a fost editat de black ice: 1 Sep 2003, 11:31 AM

ascult marilyn manson...si mi-e frig...simt o raceala interioara care ma cuprinde incet, incet...nu stiu ce fac, ce sa fac, ce voi face, sau de ce fac toate astea...poate ca, asa cum mi-a zis cineva, sunt o persoana rea si chiar am inceput sa ma complac in aceasta stare. scuze mi-as gasi destule, la asta sunt maestru, dar acum nu, acum simt ca nu mai am nevoie de nici o scuza.

zicea afro ca sunt sincer...am fost sincer, intotdeauna am fost sincer. adica la trecut. de putine ori sunt sincer si in prezent...acele lucruri pe care le-am scris, atat aici pe jurnal cat si pe editorial, sunt parti din mine, din sufletul meu. parti in care eram sincer cu privire la ceva deja trecut. ceva ce a trecut si cu care nu mai puteam sa traiesc. trebuia sa le dau afara, sa le smulg din mine si sa le dau altcuiva, oricui. si asa am si facut. am inceput sa-mi rup din suflet tot mai mult. de fiecare data cand simteam ca nu mai pot, scriam. e ceva in mine care ma determina sa scriu. cred ca n-as putea renunta la scris pt. nimic in lume....desi...*zambesc*, da, asa e, pentru fericire as renunta la tot. dar nu orice fel de fericire, ci acea fericire, de care vorbea si Cartarescu intr-una din ultimele sale carti. acea fericire pe care o cautam cu totii, indiferent de calea pe care o urmam.

azi sunt haotic in gandire. trec de la o idee la alta inainte sa apuc sa o scriu, motiv pentru care cred ca am sa si renunt.

totusi, mai scriu o idee si plec.
ati avut vreodata un vis atat de real incat atunci cand v-ati trezit sa va spuneti ca nu va vine sa credeti ca ati visat? sau, ati fost vreodata la acea limita dintre constient si inconstient? atunci cand va traiti aievea visul, cand simtiti ca voi sunteti cel care il creaza dar va bucurati si va aratati uimit cand vedeti cum continua?
o singura data am fost la acea granita. eram constient ca dorm, eram constient de ceea ce se petrece in visul pe care tocmai il visam. eram constient ca eu il creez si stiam ce va urma dar eram uimit in acelasi timp de modul in care continua. cred ca acesta esti si motivul pentru care am reusit sa-l tin minte atat de clar astfel incat atunci cand m-am trezit sa pot sa-l scriu. stiu ca visul s-a declansat, ca sa zic asa, de la o poza pe care am privit-o inainte sa ma culc. am atasat-o. iar visul, e mai jos.
"a murit" destul de curand, acel vis. de fapt, cred ca niciodata nu se va implini....cred ca acel drum nu se va incheia niciodata, iar acel cerc, simbol al perfectiunii, nu se va forma niciodata in jurul meu. am impresia ca intotdeauna ma voi trezi prea tarziu...ca nu o voi gasi pe "ea" in mijlocul acelui cerc si ca nu-l voi putea completa...

Vis

"Sunt intins pe o pajiste si privesc cerul de alabastru. Mai multi oameni se agita in jurul meu dar eu nu-i cunosc. Fiecare parea sa caute ceva, chiar si eu. Ma ridic si pornesc cu pasi destul de repezi spre paduricea din apropiere. Ma incanta faptul ca totul este inconjurat de apa. Atat de limpede, atat de albastra...fantani, lacuri, rauri peste tot. Nuante de albastru si verde peste tot.

Intru in padurice, urmand un curs de apa. Vreau sa vad de unde porneste totul, ce da viata acestei gradini mirifice. Merg pe ceva ce seamana cu un drum vechi; se mai vad cateva dale de piatra, demult ingropate de vreme.
Las in urma paduricea si continui pe un fel de pod care devine din ce in ce mai ingust. Un sentiment claustrofobic incepe sa ma cuprinda mai ales ca de undeva se aud niste zgomote nu foarte linistitoare.

Picaturi mici de apa ma stropesc din ce in ce mai des...iar zgomotele devin tot mai puternice. Incerc sa vad de unde vin, vreau sa ma aplec sa vad dar.....nu pot. Ceva ma obliga sa continuu, ma atrage. Ma las in voia acelei forte invizibile.

Podul se ingusteaza si mai mult, acum nu mai e loc decat pentru pasii mei. Simt o mare prapastie dedesubt, vreau sa privesc dar din nou, aceeasi mana invizibila imi indreapta capul si privirea, si ma face sa merg mai departe.
Gata. Simt ca am ajuns acolo unde acea forta misterioasa vroia sa ma aduca. Sunt pe un fel de platforma, deasupra...a ceva. Nu vedeam ce...."Inca nu", mi-a spus o voce atat de cunoscuta mie. "Mai trebuie sa astepti". Atunci am inteles, m-am intins pe jos si am inceput sa privesc cerul din nou...acelasi albastru tulburator...asteptand.

Ma trezesc din nou, sunt pe aceeasi pajiste privind la acelasi cer. Ma intreb daca am visat. Dar nu, nu am visat, imi aduc aminte. "In sfarsit...a trecut", mi-am zis si am luat-o la fuga pe acelasi drum, acum cunoscut. Am ajuns din nou pe acea platforma. Acum erai si tu acolo...in sfarsit. Te-am luat in brate, te-am sarutat...si am ramas asa...Un voal mi s-a luat de pe ochi, acum vad...Privesc prin parul tau cascada de sub noi...O revarsare de ape ne inconjoara inchizand un cerc in mijlocul caruia suntem noi."

Superb vis!! Da, cel putin mie mi se intampla de foarte multe ori sa fiu la acea granita de care ziceai, insa de fiecare data cand sunt acolo am cosmaruri,nu vise atat de frumose...Si de fiecare data cand mi se intampla sa visez asa, tin minte, si, dupa o perioada , ceva rau se intampla...Am avut putine vise atat de frumose pe care sa le tin minte si care sa se transpuna in realitate...Dar acele vise parca au fost un film, inspirat din viata mea si din ceea ce avea sa se intample...De fiecare data s-a intamplat aproximativ exact asa cum am visat...Nu intru acum in detalii pt ca mi-e rau...Sper sa revin alta data asupra subiectului, eventual in jurnalul meu...Te pup

Eu una nu te cred. Nu cred ca esti o persoana rea, chiar daca nu te cunosc aproape deloc. Ce ti-au zis ceilalti, nu conteaza. Si mie mi-au zis-o suficienti: ca sunt rea fara motiv, ca sunt o scorpie. Eu deja incep sa devin imuna la vorbe d-astea. Pentru ca stiu ca ceilalti nu sunt in situatia mea, nu simt ce simt eu sa aiba dreptul sa ma judece. Conteaza sa nu crezi tu ca esti ceea ce zic ceilalti...sa te complaci asa, cum ai zis si tu. Sunt ultima persoana in masura sa dea sfaturi, pentru ca in capul meu e o varza totala si ajung de multe ori sa ma contrazic... dar... ce daca visul nu exista in realitate? Macar exista sub o forma. Acea fericire cred ca n-o vom putea gasi vreodata...dar ceva pe aproape tot vom avea cu totii la un moment dat, chiar de va fi doar o clipa. Oricum, optimismul meu de doi bani de-acum nu te ajuta, dar nu m-am putut abtine sa nu scriu.

ufff...de 10 minute scriu aici la raspunsurile catre afro si DeatRose cand mi-a venit minunata idee de a apasa pe nu_stiu_ce buton care mi-a sters tot....in fine...ce am scris s-ar putea rezuma astfel:

@afro: fa-te bine reoede

@DeathRose: inteleg ce spui despre fericire caci si eu am aceleasi opinii...

mai jos e ultima mea obsesie. de aproape doua saptamani nu mi-a dat pace. azi, cumva, am reusit sa o termin. nici nu stiti ce "usurat" ma simt
nu am vrut sa o pun pe Editoriale pt. ca nu stiu daca merita sa fie acolo, astfel ca, pana una-alta, o pun aici, pe Jurnalul meu.
O parere, o idee, ceva feedback, e bine venit...


"Leoaica tanara, iubirea"


"Leoaica tânãrã, iubirea
mi-a sãrit în fatã.
Mã pândise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fatã,
m-a muscat leoaica, azi, de fatã."
(Nichita Stanescu – Leoaica tanara, iubirea)


Ultima noapte de la Busteni, cea dintre duminica si luni, cred ca a fost cea mai frumoasa noapte din viata mea. A fost ceva metafizic. Stateam pe balconul vilei la care eram cazati si ma bucuram de linistea noptii. Nu am fost deloc in apele mele la aceasta intalnire. In primul rand, eu sunt un tip retras, linistit, calm, timid chiar, care nu suporta mult timp o multime galagioasa.

Dupa o vreme simti nevoia de a avea liniste. La fel si eu, dupa o intreaga noapte petrecuta impreuna cu inca sapte-opt oameni care radeau si vorbeau tare, incercand sa acopere muzica ce urla non-stop, simteam ca nu mai pot.
Dupa o astfel de noapte alba si o zi plina, eu zic ca e si normal sa caut un loc in care sa-mi recapat linistea. Astfel ca, pe la ora 1 noaptea, am iesit pe balcon...

Eram imbracat in negru. Purtam un hanorac cu Metallica plus o bratara lata cu tepi mici pe mana dreapta. Stateam aplecat pe balustrada balconului cu mainile incrucisate si cu capul pe ele. Pe obrazul drept simteam atingerea metalica a tepiilor bratarii. Nu erau ascutiti, astfel ca atingerea lor rece, imi placea. Desi era frig afara, inima imi batea cu putere ca dupa o indelungata lupta. Lupta cu mine, bineinteles. Eu impotriva mea, nu era nimic nou. Dulcea dorinta de autodistrugere lenta, ce ma facea sa trag fum dupa fum, inghititura dupa inghititura imi provoca repulsie si o data cu aceasta, placere. Sa simti decaderea, in toata plenitudinea ei, in fiecare celula a corpului tau, sa simti un strigat launtric, neputincios, de revolta impotriva sinelui tau, cred ca e o senzatie ce nu poate fi descrisa in cuvinte. Acel moment in care, livid, privesti abisul cum isi deschide prapastiile intunecate si te inghite fara ca tu sa poti face cel mai mic gest, in care te prabusesti intr-o bezna, ca o smoala vascoasa si simti ca te ineci in ea, e un sentiment care te zmulge cu brutalitate din realitate. Te lasa fara suflare pentru cateva minute si-ti asterne, invariabil, o expresie de nebun pe fata. Cazut intr-o infinitate, egal departat de viata si de moarte, te simti ca un condamnat la plictiseala si pasivitatea eterna, absoluta Desi iti doresti dinamica tumultoasa a vietii, stii ca ar trebui sa renunti, totodata, la toate voluptatiile mortii. Astfel te regasesti intr-o dilema: sa renunti la visul tau din totdeauna, la insusi motivul existentei tale pentru ceva inutil, efemer si absurd?

Nu, niciodata...
Insa, acceptarea tacita a raului in tine, umplerea sufletului tau pana la refuz cu el, poate sa te faca sa-ti doresti o alta soarta, lipsita de griji metafizice dar inlocuite de altele ridicole, lipsita de intuneric, pentru o iluzorie lumina, lipsita de actul creator, pentru... o viata ingropata in anonimat.
Toate acestea, consider ca pot sa faca o inima sa bata cu putere, intr-un anume moment, revelator, a vietii tale.

O inghititura dintr-o ciudata licoare incolora mi-a inecat fumul ce se zbatea sa iasa la suprafata, lasandu-ma pentru un moment fara aer. Un icnet sumbru urmat imediat de un al doilea m-a facut sa ma trezesc din visarea filozofica in care am cazut si sa ma uit curios in jur: nimic nou, a urmat rapid concluzia.

Imi reiau pozitia si las de aceasta data fumul inecacios sa iasa incet si sa ma invaluie. As vrea sa-l simt intinzandu-se pe pielea mea, as vrea sa-l cuprind in maini, sa-l mangai usor si, in cele din urma sa ma contopesc cu el. Sa fiu o eterna desertaciune. Ceva pe care sa-l doresti, sa-l iubesti, sa-l ai, sa plangi dupa el si sa-l urasti cand se va destrama, dar pe care sa nu poti sa-l simti niciodata.
Fumul: o iluzie indrazneata, nimic mai mult.

Zambesc usor la ideea acestui gand ciudat cand, in spatele meu aud ca se deschide usa de la balcon si iese cineva. Vine langa mine, pune mana pe spatele meu si-mi spune ca am inghetat. Nu-i raspund nimic. Continua sa se uite la mine si ma intreaba ce fac. De aceasta data ii raspund: "I'm enjoying the night...". In romaneste nu cred sa existe o expresie care sa sune si sa redea la fel de bine ca aceasta sentimentul pe care-l aveam atunci. Efectiv, ma bucuram de acea noapte. Desi zambeam cand am spus aceste cuvinte, s-a uitat putin ciudat la mine, a mormait un O.K. si a intrat din nou in camera.

Am ramas din nou singur. Doar eu cu Noaptea mea. In acel moment chiar am simtit ca era noaptea mea. Nu aveam nevoie de nimeni si de nimic altceva. Admiram intunericul si misterioasele sale forme abia deslusite in bezna din jur. Doream sa vad doi ochi mici, rosi, undeva difuz in fata mea, macar pentru o secunda. Tanjeam dupa senzatia de a fi privit. Dar nu era nimic, doar aceeasi noapte, senzuala, ce se intindea, languroasa, pretindeni. Ma inconjura, cu nenumaratele-i brate intunecate, imi mangaia fruntea, ochii, buzele – fata toata. Ii simteam rasuflarea aproape de mine, pe gat iar apoi, incet, pe buze. Doream o sarutare de la ea..Vroiam sa fiu ca ea, sa ma infrupt din intelepciunea ei, sa vad totul, incepand cu nasterea si sfarsind cu moartea ei, vroiam sa cad din timp alaturi de ea.

In acel moment, o adiere rece s-a strecurat, obraznic, pe sub hainele mele. Mi-a cuprins incet tot corpul intr-o imbratisare rece, dar placuta.
Imi era din ce in ce mai frig. Imi simteam singele incetinind inghetat, inima batand mai incet, mai rece.
Deodata, o scanteiere scurta a doua mici margaritare ascutite, m-au strafulgerat pentru o secunda.... In clipa urmatoare m-am simtit patruns de ele. O infiorare rece, insotita imediat de o multime de amintiri haotice, de imagini aparent fara nici o legatura: tari indepartate, chipuri frumoase, de oameni, animale, stele si cele mai diverse forme de intuneric, mi-au trecut fulgerator prin tot corpul. Voluptati neinchipuite m-au strabatut pret de cateva secunde, lasandu-ma, in cele din urma, aproape fara suflare...

Fiorul a trecut si mi-am deschis incet ochii, dornic de aceleasi senzatii.
Priveam in continuare inainte, in noapte, fara nici o tinta anume cand un gand straniu isi facu loc in mintea mea: "Nu mai are rost sa te ascunzi...". Am soptit de cateva ori aceasta sintagma, in incercarea de a-mi da seama de unde a venit si de ce acum. Nimic: era un gol imens in mintea mea - ca si cand toate celelalte ganduri au fugit sa se refugieze intr-un anume colt al mintii mele, speriate de ceea ce au vazut s-au ar fi putut sa vada.

Mi-am reluat pozitia de indragostit al noptii si am inceput sa zambesc usor in timp ce in minte repetam, obsedat, aceleasi cuvinte. "Nu mai are rost sa te ascunzi...Nu mai are rost....Nu mai....Nu..."

Pai...
O parere...ti-am mai spus, superb...
O idee...continua sa scrii
P.S.: la tine ma refeream in jurnalul meu ca-mi furi gandurile ...continua tot asa...

Uhh, imi merge netu' ca naiba incerc sa postez cat mai scurt cu putinta: Blacky: superb! Imi place ce ai scris! Te-as citi non-stop Mai vreau

Am spus mai demult ca voi atasa cateva poze din Franta si Viena.
Normal, la lenea mea, doar acum am reusit sa le pun pe calc si sa le editez putin.

In poza este palatul Shoenbrun din Viena.

Acest topic a fost editat de black ice: 10 Sep 2003, 11:18 PM

Notre-Dame - panorama.
Cel din poza, e tatal meu, in caz ca va intrebati
Eu faceam poza.

Acest topic a fost editat de black ice: 10 Sep 2003, 11:26 PM

Interiorul unei vestite cafenele din centrul Vienei. Din pacate, am uitat cum se numea.

O poza funny acum: E.T. la Paris

O parte din La Defense, cel mai modern cartier din Paris.

Notre-Dame, ceva mai aproape.

Sacre-Coeur

Sacre-Coeur. Reloaded.

Saint-Michel

Si ultima, Tour Eifel.

Uhh, frumoase poze

Stiu
As fi vrut sa pun poze si cu Castelele de pe Valea Loirei, Luvru, Versailles, plus inca niste peisaje din Viena. Dar din pacate cu Viena nu mai am, iar celelalte sunt "puse bine" pe undeva
Chestie care presupune sa le caut, sa le scanez, si sa le editez. Iar in momentul de fata si "sa dau din inima" mi-e lene

Totusi, voi pune trei poze cu mine, de la intalnirea forumului xpc de la Bustenica.

Acest topic a fost editat de black ice: 12 Sep 2003, 11:45 PM

Me: Reloaded.

Last one...

OK, trebuie sa citesti neaparat Blackwood Farm.

Ma-nnebunesti cu acea carte
Un citat/link/carte-online, exista?

Cred ca ar fi prima (si ultima) carte pe care as citi-o in engleza si in format digital. Sau poate as printa-o....

uffa

Doar cateva pagini din pacate...

http://www.amazon.com/exec/obidos/tg/detai...how#reader-link