Aha, pai depinde din ce unghi privesti. Daca intorci capul doar o idee spre stanga sau spre dreapta are doar un singur varf in sus. Doar e inscris intr-un cerc si poti sa-l privesti din ce unghi doresti, nu?
Sunt 5 unghiuri din care se vede "semnul umanitatii" si 5 unghiuri din care se vede "semnul diavolului". Si mai sunt multe alte unghiuri intermediare din care nu se vede nici una nici alta sau si una si alta.

Deci cum ramane pana la urma?

OK, am inteles ce este o pentagrama. Sa mergem mai departe. Sunt curios sa aflu legatura pentagramei cu originea si evolutia numerelor. Sunt convins ca vom avea o versiune mistica, dar sunt curios sa o aflu.

nu aşa se priveşte şi se poziţionează o pentagramă.. ea se aşază de exemplu cu un vârf spre intrărea clădiriii (dacă o pui cu un vârf îndreptat dinspre ieşire către exterior deja e altă treabă), sau dinspre anumite puncte cardinale (est).. şi mai e ceva: fiecare vârf al pentagramei are de exemplu asociat în magie (un element, sau altceva, ca să nu zic aici ce).. asta e altă discuţie nu vreau să intru în ea că iar sunt etichetat..

deocamdată nu se poate înţelege cum e cu pentagrama.. doar am făcut o mică introducere.. până să ajungi la 5, trebuie să ştii celelalte numere: 1,2,3,4 şi cum divizează ele cercul, ce figuri geometrice înscriu în cerc şi ce înseamnă ele.. de ce se foloseşte cercul şi nu linia, etc..

Solidele platoniciene sunt solide regulate perfecte cu următoarele proprietăţi: toate feţele sunt egale, toate unghiurile sunt identice şi toate feţele sunt identice. În fiecare colţ a acestui solid converg acelaşi număr de suprafeţe. Există 5 tipuri de solide platoniciene: tetraedrul, hexaedrul, octaedrul, dodecaedrul şi icosaedrul. Solidele şi regularităţile lor au fost descoperite de pitagoreici şi au fost numite originar solide pitagoreice. Platon a descris aceste solide în detaliu mai târziu în cartea sa ,,Timaeus” şi le-a asignat noţiunile specifice concepţiilor sale (platoniciene) despre lume. Astăzi ele sunt cunoscute sub numele de ,,Solide platoniciene”. Tetraedrul este forma fundmentală, piramida cu trei feţe stând pe o bază triunghiulară, un solid format din 4 unghiuri. Două dintre acestea generează cubul şi octaedrul, cinci dintre acestea generează dodecaedrul şi icosaedrul.

Solidele platoniciene

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 8 Sep 2006, 05:34 PM

Stai putin, vrei sa spui ca nu il poti defini pe 5, daca nu il stii pe 1, 2, 3, 4?
Eu zic ca e foarte simplu si foarte probabil ca 5 sa fi fost definit, denumit, conceput, inaintea lui 3, spre exemplu. Sa spunem ca 1 si 2 ar avea intaietate, dar 5 este la fel de natural ca primele 2 (5 degete la o mana). 3 si 4 sunt mai greu de dedus prin observatie. Ai mai putine ocazii sa contempli, sa observi, sa vezi grupuri de 3 sau de 4.

Bine v-am regasit !

Cred ca ... e momentul sa ma auto-citez.

(sursa)

Sa mai incerc o data.

(sursa)

Asta ar cam fi punctul meu de vedere.

„La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimic, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns,
Fu prăpastie, genune, fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare fără-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mişcă… cel dintâi şi singur. Iată-l
Cum din haos face mumă, iară el devine Tatăl!…”
(M. Eminescu. Scrisoarea I)

puţini au exprimat aşa de bine metafizica pură..

Unitatea-Fiinţă este afirmarea zeroului metafizic (NeFiinţa care nu e Neant)..

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 17 Oct 2006, 05:18 PM

Cum adica ?

Uite-asa bine.

Dacă prin Nefiinţă nu se înţelege decît purul neant, e inutil să se mai vorbească despre ea, căci ce se poate spune despre ceea ce este nimic? Dar e cu totul altceva dacă se consideră Nefiinţa ca POSIBILITATE DE A FI, Fiinţa este menifestarea Nefiinţei astfel înţeleasă, fiind cuprinsă în stare potenţială în Nefiinţă.
Raportul Nefiinţei cu Fiinţa este raportul non-manifestatului cu manifestatul, non-manifestatul fiind superior manifestatului căruia îi este principiu, deoarece el conţine în potenţă tot manifestatul, plus ceea ce nu este, n-a fost şi nu va fi niciodată manifestat. Este imposibil să se vorbească despre o distincţie reală, deoarece manifestatul este conţinut principial în non-manifestat, această distincţie există DOAR pentru noi.
În cazul Dualităţii sub aspectul distincţiei între Fiinţă şi Nefiinţă, e la fel, şi cu atît mai mult pentru celelalte aspecte ale Dualităţii. Distincţia dintre Spirit şi Materie este iluzorie. Dualitatea nu poate exista fără Ternar, deoarece dacă Principiul suprem, diferenţiindu-se, dă naştere la două elemente, care de altfel nu sunt distincte decît în măsura în care le considerăm ca atare, aceste două elemente şi Principiul lor comun formează un Ternar, deci în realitate, Ternarul şi nu Binarul este cel imediat produs prin prima diferenţiere a Unităţii primordiale.
Fiinţa nu este realmente distinctă de NeFiinţă, această distincţie nu există decît în măsura în care o creăm noi înşine, pentru că noi nu putem concepe NeFiinţa decît prin Fiinţă, nemanifestatul decît prin manifestat, diferenţierea Absolutului în Fiinţă şi NeFiinţă nu exprimă decît modul în care ne reprezentăm noi lucrurile. Absolutul din acest punct de vedere este principiul comun al Fiinţei şi NeFiinţei, al manifestatului şi al nemanifestatului, deşi în realitate el se confundă cu NeFiinţa, deoarece aceasta este principiul Fiinţei, care la rîndul ei este principiul prim al oricărei manifestări. Dacă se vrea a lua în considerare aici Binarul, ne vom găsi în prezenţa Ternarului, dar pentru a exista cu adevărat un Ternar, adică deja o manifestare, ar trebui ca Absolutul să fie Unitatea primordială, iar Unitatea reprezintă de fapt Fiinţa, afirmarea Absolutului. Această Fiinţă-Unitate e cea care se va manifesta în multiplicitatea indefinită a numerelor, conţinîndu-le pe toate în potenţă şi emanîndu-le ca subunităţi, şi toate numerele sunt cuprinse în Denar, realizat prin parcurgerea ciclului manifestării totale a Fiinţei.
Dualitatea se naşte prin distincţia între două principii, nicidecum contrare ci COMPLEMENTARE, activ şi pasiv, pozitiv şi negativ, masculin şi feminin. Însă aceste două principii coexistă în Unitate iar indivizibila lor dualitate este ea însăşi o unitate secundară, un reflex al Unităţii primordiale, astfel împreună cu Unitatea care le conţine, cele două elemente complementare constituie Ternarul, care este prima manifestare a Unităţii, deoarece doi-ul, fiind născut de unu, nu poate exista fără ca trei-ul să nu rezulte imediat prin chiar acest fapt: 1+2=3.
La fel cum nu putem concepe NeFiinţa decît prin Fiinţă, nu putem concepe nici Fiinţa-Unitate decît prin manifestarea sa ternară, consecinţă necesară şi imediată a diferenţiereii sau a polarizării pe care intelectul nostru o creează în Unitate. Această manifestare ternară, oricare ar fi aspectul sub care este luată în considerare, este întotdeauna o indisolubilă TRINITATE, adică o TRI-UNITATE, deoarece termenii săi nu sunt realmente distincţi, ei nefiind decît aceeaşi Unitate ce conţine în ea însăşi cei doi poli prin care se va produce orice manifestare.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 18 Oct 2006, 01:51 PM

Deci fiinta e cuprinsa in nefiinta? Nu prea cred ca e logica treaba asta...

Eu stiam ca daca zici non-p, p nu e cuprins in non-p , altfel cum naiba mai zici non-p?

...

Macar am incercat... nu ar fi trebuit nici sa intreb, trebuia sa ma astept la asa un raspuns...

repet: Principiul conţine în potenţă tot manifestatul, plus ceea ce nu este, n-a fost şi nu va fi niciodată manifestat.. Nefiinţa înseamnă POSIBILITATE DE A FI, în ea Fiinţa e cuprinsă în stare POTENŢIALĂ.. analogia cu matematica nu-şi are locul.. infinitul din matematică este de fapt indefinit, care e o formă de finit.. infinitul nu înseamnă indefinit.. expresia din matematică: ,,..tinde la infinit" e greşită..



Acest topic a fost editat de shapeshifter: 18 Oct 2006, 04:25 PM

Eu cred ca a stat vreun arab pe spate si o numarat stelele...

De ce?

Apropos infinit.
Nimeni nu ne poate spune azi "unde s-ar termina Universul infinit"
E si paradoxa problema...

Acest topic a fost editat de Cla: 18 Oct 2006, 09:27 PM

păi.. simplu.. nimic finit, calificat, condiţionat nu poate tinde spre ceva ce este total necondiţionat si indeterminat.. nu exista nici o masura comuna.. de fapt expresia ,,tinde la infinit" trebuie corectata astfel: ,,seria numerelor creste INDEFINIT".. Indefinitul este o extensie a finitului, finitul contine in potenta indefinitul, la fel cum Unitatea contine in potenţă denarul.. o desfasurare completa a unitatii.. restul numerelor sunt compusi.. e adevarat ca mai exista si numere ciudate precum cele p-adice.. dar asta face lumea in care traim mai frumoasa si interesanta..

Deasupra usii din camera lui Platon scria: ,,Nimeni sa nu intre daca nu e geometru.."..
Trasatura cea mai importanta a mentalitatii moderne este tendinta de a reduce totul la punctul de vedere strict cantitativ.. Conceptele de spatiu si timp, în ciuda eforturilor matematicienilor moderni, nu vor putea niciodata sa fie reduse la cantitate pura, pentru ca asta înseamna reducerea lor la niste notiuni in întregime vide, fara nici un contact cu o realitate oarecare.. In realitate, in ciuda unor abuzuri ale limbajului obisnuit, nu cantitatea se masoara prin ceva exterior ei, ci lucrurile sunt masurate prin cantitatea insasi. Masura este in raport cu numarul ceea ce este manifestarea in raport cu principiul ei.. Cantitatea, ca si spatiul si timpul, este una dintre conditiile speciale ale existentei corporale..

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 21 Dec 2006, 06:53 AM