Erwin...

Am comandat ceva, că am vazut că ţi-e frig:


(vesta aia pe care o ţine în mână - e a ta. Fugi şi îmbrac-o!)

Hash, mulţu' de vizită şi de vestă...

adevărul dragii mei, este că iubirea adevărată este mai presus de aceste neînţelegeri despre care vorbeam şi altadată... iubeşti cu toată fiinţa ta întreaga fiinţă a persoanei iubite, cu toate imperfecţiunile şi lucrurile bune deopotrivă...
iar ăsta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în ultima vreme, să reînvăţ lucrurile astea, uitate în timp ce deveneam cinic, frustrat sau refulat... m-am regăsit pe mine însumi, cel adevărat, în oglinda unui suflet şi ăsta este un fapt preţios ca însăşi viaţa...

Ce frumooooooooooooos !!

"Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?"...incheie divin poetul...

Buna seara, Erwin! Fractalii tai se cer cinstiti cum se cuvine.

Kristin, Frisky, mulţu' de vizită şi de vers!

Fractalii nu sunt "ai mei", sunt "ai tutulor"!

Acest topic a fost editat de Erwin: 13 Oct 2006, 09:42 AM

Dialog

Pe valuri, gandul meu
Mangaie tacerea marii
E vantul greu
De soapta iubirii...

Ma gandeam iubite
Sa iti dau de stire:
E a mea iubire
Din vise neciobite...

Cu cat ii iubesti mai mult, cu atat asteapta ei mai mult de la tine. Asteapta sa le dai tu ceea ca isi doresc, doar de-aia ii iubesti, nu? Ca daca nu simt ei ca ii iubesti, e ca si cum nu i-ai iubi, nu?
Cei care nu asteapta sa te lupti cu morile de vant pentru ei, cei care nu cred ca li se cuvine "sacrificiul" tau ... aceia sunt cei mai demni sa fie iubiti, mai ales ca nu pot fi raniti.
Daca gasesti macar doi dintr-astia (de sex opus, de preferinta), sponsorizez eu colonia, numai sa-i mai inmultim pe lume ca in prezent n-avem loc nici sa murim de pretentiosi si pretiosi.

Fantasee, am constatat ca, daca reusesti sa faci oamenii sa viseze destul incep sa se mai "destupe" la minte!
Iti multumesc si tie ca ai trecut pe aici!

Erwin

Daca tot am ajuns aici si, inca imi rasuna in urechi poezia lui Michelangelo, adaug si eu un vers nou apropo la cele de mai sus :

" Tu-mi dai ce te inalta totdeauna
si-mi ceri doar ceea ce nu am sa-ti dau."

...asta ce-i dupa parerea ta? L'as fi intrebat pe Michelangelo, da'i ocupat cu nemurirea ...

La cat mai multi fractali!

Frisky:
Buna seara!

cred că aici era vorba de cu totul altceva... şi e greu să îmi dau seama aşa desprinsă din context... Michelangelo era îndrăgostit de arta sa, sculptura în marmură - piatra sfântă - şi suferea atunci când nu putea sculpta, fiind obligat să se ocupe de arhitectură sau de pictură... talent, frustrare, sacrificiu, devotament şi mai ales credinţă... El era măcinat între aceste forţe, dar n-a fost înfrânt, a fost un om puternic, un titan al epocii sale... aş zice că nu e la persoana întâia ci altcineva îi spune asta, căci mereu plata pentru truda sa i-a fost amânată şi a trăit în lipsuri... Arta l-a înalţat iar el a cerut în schimb doar să poata sculpta, în afară de cele minime subzistenţei şi finanţării lucrarilor...

Erwin

Eu m-am gandit la altceva. Poezia este non-finita, un distih ( parca asa se numeste), versurile sunt de sine statoare...nu le-am "smuls" din context. As spune ca mai degraba efortul lui Michelangelo se consuma in a integra simturile in rosturile mintii ("te inalta totdeauna"), dar asta inseamna sa le lipseasca de viata ("si-mi ceri doar ceea ce nu am sa-ti dau"). Ca sa obtii desarvarsirea in arta inseamna, uneori, sa-i rapesti originalului suflarea, cu alte cuvinte...de bebelus!

Zile frumoase in continuare!

...aici nu prea am priceput unde baţi, mai degrabă Michelangelo credea că vede în blocul de marmură închisă statuia, iar el nu făcea decât s-o elibereze, s-o scoată la lumină... o simţea înăuntru şi lucra mai întâi cu forţă, apoi pe măsură ce se apropia, cu delicateţe, ca şi când ar fi fost vie...

m-am jucat candva
nici nu visam ca poate
fi asa iubirea

...ce liniste-i pe aici...echooooo...

Ti-am citit ultima creatie si m-am gandit sa vin si eu cu ceva ( poate asa universul fractal isi continua expansiunea )

Inlocuiesc prin
zambet cuvintele
nerostitului chin.

Bună Frisky, ... păi mă lăsaşi singur să bat câmpii despre Michelangelo...

... niste Haiku pentru... expansiune

Raze senine
plăcute atingeri
de frunze prin păr

Oniric în zbor
sărut etern, iubito,
îmbraţişare.

Dimineţile
sunt reci fără zâmbetul
şi privirea ta...

Imaginarul
perdea de fum şăgalnic
împlinit acum...

mulţumesc de trecere, bine că m-ai tras de mânecă, era să mă pierd într-un vortex ceva mai încolo, pe unde nu se plictiseşte lumea deloc, mai bine aici unde e linişte şi pace, nu?
... punem de-un picnic?

Da' prolific ai mai fost...in haiku, evident...
Ne mai vedem! Zile pline de inspiratie iti doresc!




Acest topic a fost editat de Frisky: 29 Oct 2006, 04:51 PM

Zilele alea pline de inspiraţie se lasă aşteptate... iarăşi mi-au venit idei în cursul zilei şi până seara le-am uitat! Lecitina!

Văd că e la modă, mai nou, umblatul în parpalace şi paltoane, uite, soarele străluceşte şi nu mai vezi pe nimeni în tricou, pantaloni scurţi, nici urmă de picioare... pauză până la primăvară când se dau ceasurile îndărăt

uff! se pare că am căpătat o durere de cap odată cu fulgii de zăpadă care mi s-au topit in creştet...

Mi-am dorit foarte mult intalnirea cu cineva dincolo de realitatea asta atat de cruda sau de insipida. Am vrut sa fiu cu o persoana fascinata de nimic.

"Nu mă pot gândi la nimic". A fost primul meu eseu. Trebuie să caut caietul ăla şi să-l transcriu... Ciudat, păream mai matur atunci la 17 ani decât acum!

... nu numai tu .

... azi am vorbit la telefon cu un tip ce se numea Ervin am avut aceeasi senzatie ca şi atunci când vorbesc cu un tiz al numelui adevărat...
interesant că, dupa o vreme, nick-urile alese ni se insinueaza în eul personal ca şi când ar fi nişte nume adevărate... chiar la intalnirea forumistă mi s-a părut natural să fiu apelat ca Erwin, deşi m-am prezentat cu prenumele adevărat...

apropo, voi când aţi luat seamă de prenumele vostru?

mai demult exergy ne vorbea despre prima ei amintire... cam pe la vârsta la care ea îşi căuta prima amintire, cu aproximatie de câţiva ani, eu căutam să-mi amintesc când mi-am dat seama prima oară că eu sunt cel strigat pe numele respectiv şi că alţii au alte nume, că nu-i cheamă numai "mama", "tata", "nana", (sorei mai mari îi ziceam "nana" ) ş.a.m.d....

prenumele mi-a plăcut, însa numele de familie mai puţin şi asta pentru că majoritatea oamenilor au tendinţa să-l pocească, crezând că e totuna cu sau fără diacritice, aş fi preferat un nume comun...

mi se pare atât de ciudat când la o întâlnire mi se spune "tikky"....cred că îmi place mai mult prenumele meu din certificatul de naştere.

tikky, ai şi prenume care nu sunt în certificat?

Inca o data multumiri pentru statul in ploaie si frigul indurat aseara.

ei, asta înseamnă că le-ai îndurat cu plăcere...


Anotimp

timpul s-a scurs, clipele au adormit,
se vor intoarce zilele frumoase?

în răcoarea brazilor, un colţ de zăpadă,
amintirea iernii ce va veni indată...

melodia glasului tău fermecat,
vraja mângâierilor tandre şi cuminţi...

poveşti depănate, visând pe umărul meu,
lacrimi dulci pe obraz şi pe buze...

fericire caldă în strângeri de mână,
valea cuprinsă de ceaţă în amurg...

şoapte de iubire, răsfăţ casnic în doi,
supliment de timp tihnit la o cafea...

menirea sufletului pereche dovedită,
joaca şi râsul deopotrivă senine...

se vor întoarce mereu prin iubire,
ca anotimpurile, mereu diferite.

HAIKU

Până nu pierde
Vraja zborului sub stea
Cântecul de nai

Bună ziua Han!
Azi e zi "aniversară" pentru că implinesc chiar acum 1000 postări pe Han... Am venit acum exact 11 luni fără o zi, adică în 26 decembrie 2005, a doua zi de Crăciun... E vreme de bilanţ, mi-a plăcut aşa de mult de la bun început aici, încât am devenit dependent de han, hanul a luat locul filmelor sau emisiunilor de la TV, mi-a ocupat într-un mod plăcut timpul liber (şi aşa puţin), ba chiar s-a extins şi în timpul în care ar fi trebuit să fac altceva, să ma ocup de slujbă, de casă sau mai ştiu eu ce altele... Am trecut şi prin emoţii puternice alături de prietenii virtuali, am cunoscut pe viu câţiva la întâlnirile forumistice, am descoperit persoane interesante printre muşterii pe care îi urmăresc, cu unii m-am împrietenit, alţii mă citesc sau chiar mă simpatizează fară s-o ştiu, am fost deschis şi direct, glumeţ sau trist, ca fiecare dintre noi, am fost primit cu căldură, atmosfera de la han mi-a priit, chiar dacă mai trage curentul prin unele odăi şi m-au luat durerile de cap câteodată, în mare, pot spune că hanul este un loc primitor, plin de surprize şi de oameni deosebiţi, plăcuţi şi inteligenţi, un loc unde am găsit deopotrivă răspunsuri şi întrebări fără răspuns, nebănuite comori de înţelepciune, virtute, artă... dar şi plăcute jocuri, distracţie şi relaxare în Poiană, informaţii pertinente sau pur şi simplu comunicare...

Dragii mei, sper ca totdeauna să vă găsesc mereu cu bine la han, să fiţi voioşi şi sănătoşi, să aveţi parte de lucruri bune în viaţă şi pe han!

Erwin

(plec puţin...)

...niste floricele pentru asa un eveniment! As fi venit cu un haiku sau o vorba de duh pe deplin meritate de un ratacitor ca tine, dar inspiratia m-a "tradus" in weekendul asta... Iti doresc numai lucruri bune si cat mai putine dureri de cap!

Cu drag alături de tine!
La cât mai multe postări!

Şedere plăcută în continuare!

Bună seara Frisky, Contraste şi Adina!
Mulţumesc de urări!

Drumul care sa te duca spre postarea cu numarul 2000!
... bineinteles ca e un drum fractalizat

Apropo de fractali, ieri mă gândeam că de fapt, nu există ordine/dezordine ci numai fractali infăşuraţi/desfăşuraţi ... dacă linia dreaptă e o geodezică în spaţiu (de fapt e tot o curbă, dar într-un spaţiu multidimensional) atunci ea e un caz particular de fractal, complet înfăşurat (nu i se văd nici una din formele sinuoase din care este format) ca şi când priveşti o sfoară bine întinsă (ea are o săgeata imperceptibilă datorită gravitaţiei)... nu există linii drepte decât în imaginaţia noastră şi în geometria euclidiană care este o aproximare a realităţii...

mai îmi trece prin minte că nici spaţiul-timpul nu există obiectiv, e doar o reprezentare simplistă pe care o avem noi din cauza modalităţilor prin care achiziţionăm informaţii din lumea externă...

totul curge, există numai ipostaze, procese, mişcare... toate sunt iteraţii într-un mediu fractal (înfăşurarea şi desfăşurarea fiind aici în sensul lui Bohm) la nivel cuantic

nu mă lasă aştia, dom'le, să dorm... am pus telefonul pe "intâlniri" şi când m-am trezit : "10 apeluri pierdute"

dor...a
dor...e
dor...i
dor...o
dor...u
dor...ă
dor...î

DOR...M ca să-mi trimit dor...ul să viseze dor...inţa

TE dor tare vocalele?! Lasa consoanele sa-si faca datoria. s-ar putea sa iasa niste cuvinte minunate, cuvinte ce-ti vor alina dorurile fractalizate.