Banuiam ca esti cu Bivolaru.

Nu sunt cu bivolaru.

Sindromul AntePreConcediu

Sindromul AntePreConcediu este diferit de Sindromul PreConcediu si evident il precede pe acesta din urma. Sindromul AntePreConcediu se caracterizeaza printr-o lipsa totala de motivare la munca. Gandul umbla aiurea si imi fac planuri de duca. As vrea sa muncesc dar cu greu ma urnesc, vreau sa termin treaba din timp ca sa nu intru mai apoi in Sindromul PreConcediu. Mintea imi este goala si nu imi vine nici o idee desi ma straduiesc, dar cu cat ma straduiesc mai tare cu atat mai lipsit de idei ma simt. O lipsa de concentrare s-a asternut peste mine si inevitabil fac o multime de greseli si daca fac greseli, cu atat ma simt mai putin motivat sa muncesc de teama sa nu fac si alte greseli. Dar va trece si acest Sindrom AntePreConcediu si va veni acel Sindrom PreConcediu in care parca sunt in transa, fac toate lucrurile precipitat, fara sa le mai gandesc, din instinct si culmea imi ies bine. Fac in 2-3 zile ceea ce trebuia sa fac in 2-3 saptamani si reusesc sa termin treaba inainte de a pleca in concediu.

Ghici cum este Sindromul PostConcediu.

Si daca tot nu am chef de munca, mai scriu cate ceva pe aici. Sa continuam cu "what if".

Cum ar fi daca am trai cu totii sub pamant?

Cred ca deja exista tehnologia necesara pentru a construi un intreg oras subteran in care sa poata convietui 2-3 milioane de oameni. De fapt cred ca se poate face o intreaga retea de orasele interconectate care sa adaposteasca intreaga populatie a terei. Ar fi super ca in loc de fabrici, strazi, orase, hoteluri sau mai stiu eu ce alt ceva sa vezi deasupra doar pajisti si ferme, Paduri, ape cristaline, etc. Oamenii sa iasa la suprafata doar ca sa se recreeze, sa vada lumina soarelui sau ca sa munceasca in agricultura. Ar fi mult mai liniste afara in lipsa aglomerarilor urbane si a multimii de autovehicule care misuna acum pe strazi. Pentru ca nu putem trai prea mult fara lumina soarelui, ar trebui sa existe din loc in loc lifturi pentru iesit la suprafata, la aer si la soare.
Singura problema pe care o vad este aceea a aerului. Daca s-ar muta 6 miliarde de oameni in subteran ar fi nevoie de niste sisteme de ventilatie uriase.
Cred ca primii care vor implementa sistemul asta al traiului in subteran vor fi chinezii. La rata lor de crestere, vor avea nevoie de fiecare petic de pamant pentru a hrani intreaga populatie. Cred ca nici importurile nu vor mai face fata

Sunt si multe avantaje ale traiului sub pamant, de exemplu vara e racoare, iarna este cald. Va dati seama ca ar fi temperatura constatna peste tot, si in birou si pe strada si acasa. Si toata lumea va circula cu metroul sau se vor folosi masini care nu elimina noxe, gaze, vor fi masini ecologice. Oricum in subteran cred ca ar fi mult mai avantajos sa iei liftul sau metroul sau metroul lift. Ala merge foarte repede de la uni nivel/sector la altul si nu ar fi nici o problema sa ajungi de exemplu din Bucuresti la New York in cateva ore, cu metroul. In subteran scapam de aglomeratie pentru ca se pot face strazi pe mai multe niveluri, iar zona de trafic motorizat ar fi strict delimitata de zona de trafic pietonal.
Sa ne imaginam o zi in orasul subteran. Te trezesti, iti faci tabieturile si iesi din casa. La 30 de pasi pe aleea iluminata cu neon se gaseste liftul principal care duce la parcarea te la nivelul 45. Ajungi in parcare te urci in masina si te indrepti catre liftul de masini ca sa intrii pe autostrada 666 Intri pe autostrada superrapida si cu 250 Km/h ajungi doar in 20 de minute la servici, adica in parcarea special amenajata. Acolo iei din nou liftul si ajungi la nivelul unde sunt birourile tale. In pauza de masa iesi din birou si mergi 15 pasi pana la fast food. Iti cumperi mancare la pachet (biodegradabil) si pleci mai departe la liftul pentru suprafata. Iesi afara sa iti iei masa, pentru ca lucrezi in schimbul 3 este noapte afara, dar nu are a face, aerul curat iti face bine, e vara si e senin, pe cer se vad stelele, iei masa in iarba in cantecul greierilor, pui ambalajele in topoganul special amenajat langa lift, care le va duce automat la centrul de colectare, sortare si reciclare. Cobori din nou la munca, la sfarsitul programului te grabesti sa prinzi "Expresul Soarelui" cu care faci doar 30 minute pana la plaja. Acolo iesi exact la timp ca sa prinzi rasaritul. Petreci primele 3 ore ale diminetii alaturi de prieteni si colegii de la servici pe o terasa temporara la o berica si un mic. O baie in mare (o apa foarte curata) un pic de plaja si apoi acasa, ca este tarziu si a doua zi o iei de coada din nou. Oricum expresul inapoi este aproape de plecare.

Ai citit "Caverne de Otel"?

Nu stiu sigur. Am citit mai demult, demult o nuvela SF intr-o revista SF in care toti oamenii se mutasera sub pamant. Nu mai stiu cum se numea. Oricum la 20 - 30 miliarde populatie cred ca s-ar impune o astfel de abordare.

Acest topic a fost editat de actionmedia: 5 Jul 2006, 09:29 AM

Cum ar fi daca am trai intr-o lume virtuala

Eh, asta nu se inscrie tocmai in "what if", dar cred ca merge aici. Daca ne imaginam o lume gen matrix sau mai rau, o lume in care pur si simplu nu existam fizic, doar avem senzatia ca existam, ca traim, ca respiram, ca gandim...
O lume virtuala creata de cineva, un fel de zeu pentru noi care are drept de viata si de moarte asupra noastra. O lumea ar putea disparea in urma unei "pene de curent" sau a unei erori de programare.
Eu zic ca mare diferenta nu ar fi, pentru ca oricum nu ne-am da seama ca suntem doar niste biti intr-un calculator. Ba chiar nici nu este exclus sa fie asa. Daca ar exista un programator extrem de bun care sa programeze fiecare detaliu fiecare gand, fiecare sentiment al nostru, fiecare senzatie, fiecare aspect al vietii si daca acel programator ar avea grija sa nu ne dam seama ca suntem creati de el, nu avem cum sa ne dam seama. Chiar si constiinta de sine, chiar si credintele, chiar si sentimentele fiecaruia, chiar si initiativele, ar putea fi simple rutine ale unui program foarte complex.
Am fi prizonierii unui program, dar nu am fi nefericiti din cauza asta pentru ca nici nu ne dam seama ca suntem prizonieri. Avem binenteles alte frustrari ai alte preocupari pe care programatorul abil a avut grija sa le introduca in program. Am fi niste robotei convinsi ca sunt stapani pe viata lor . De fapt am fi exact ceea ce suntem acum.

Suntem ceea ce gandim, dar gandim asa cum suntem.

Oare ii poti cere unui om, unui individ, care are un anumit sistem de gandire sa isi schimbe acel sistem? Evident ca ii poti cere, dar oare acel om va putea sa isi schimbe sistemul sau de gandire?
Va putea, doar daca se schimba pe sine. Schimbarea modului de a gandi, de cele mai multe ori inseamna o schimbare a sinelui, chiar o schimbare a modului de viata, de comportament. Altfel nu isi poate schimba modul de a gandi. Nu are cum. Chiar daca pare ca gandeste altfel, ramane ancorat in sistemul vechi, si inevitabil se va intoarce la acel vechi sistem, pentru ca un nou sistem de gandire nu ar fi compatibil cu vechiul sine, cu modul de viata.
De exemplu, Bufnila probabil ca nu va putea niciodata sa gandeasca ca actionmedia, decat daca ar deveni actionmedia. Asa cum actionmedia nu ar putea gandi ca Bufnila decat daca ar deveni Bufnila.
Scoala si societatea vine si apropie oarecum sistemele de gandire astfel incat intr-o anumita comunitate se poate intelege cat de cat om cu om. Internetul insa revolutioneaza complet sistemele de gandire, iar noile generatii vor gandi probabil intr-un sistem dominat de internet, de spatiul virtual. Oamenii vor fi niste ID-uri, niste avataruri, niste ganduri.
De fapt aceasta comunitate a hanului este un exemplu de astfel de oameni digitalizati. Fiecare dintre noi si-a creat un duplicat virtual identificat printr-un avatar si printr-un nick si binenteles prin niste ganduri exprimate. Acest duplicat virtual interactioneaza in acest plan al hanului cu alte duplicate virtuale ale altor oameni. Cred ca deja este gresit sa spunem ca interactioneaza om cu om. Interactioneaza duplicat cu duplicat. Nici duplicat nu este tocmai corect. Pentru ca intrucatva nu poti fi 100% sigur ca duplicatul cu care interactionezi este o copie fidela a omului care l-a creat, sub aspectul gandirii si al exprimarii. Sau dimpotriva, duplicatul de pe net sa fie exact acel om, in profunzimea lui, iar in realitate sa fie altul, mai inhibat sau mai putin transparent. Exista cazuri si cazuri. Este ceva interesant. Putem vorbi deja de personalitati multiple datorita internetului. Oameni care se comporta (gandesc, se exprima) intr-un fel pe internet si in alt fel in viata reala, sociala, si probabil in sinea lor sau in intimitate sunt cu totul altfel.
Mastile umane imbogatite de internet.
Partea interesanta este ca acele masti, pe le afisam in public, nu par a fi masti. Credem atat de mult ceea ce spunem, sau ne-am obisnuit atat de mult cu acest mod de exprimare sau de gandire incat ni se pare natural sa fim asa intr-un anumit context. Este ca si cum intre prieteni te dai in stamba si injuri si spui bancuri si esti dezinvolt si lipsit de inhibitii, ludic; in timp ce la un examen sau la un eveniment protocolar iti schimbi complet comportamentul, gandesti altfel, esti sobru, gandesti logic, analizezi la rece, si toate astea fara a te forta sa o faci. Esti alt om, dar fara efort. Este ceva natural.

Salut, actionmedia!
Frumoase ganduri.

Cred ca in ultimul post ai vorbit despre adaptare. Personalitate multipla nu inseamna neaparat prefacere. Inseamna acordarea selectiva de prioritate "corzilor" din noi. Cine e "ludic" nu e ilogic. Cine e logic nu e neaparat rece. Acelasi om poate fi pe rand ludic, logic, indiferent,... Daca cineva zice "Pe forum sunt asa, in viata sunt altfel" - acela nu se cunoaste destul. Chiar analiza atenta a "multiplelor personalitati" proprii te poate face sa-ti dai seama cine esti.
Nu stiu daca iti foloseste ce-am scris. Daca nu, scuze.

Roger and Out.

Acest topic a fost editat de Hashaspire: 6 Jul 2006, 12:29 PM

Multumesc!

Cred ca ai dreptate in ceea ce ai scris mai sus. Cam acelasi lucru am vrut sa spun si eu. Multumesc ca m-ai completat.

Bine, ideea a pornit de la altceva, ma gandeam la responsabilitatea de a fi si responsabilitatea de a face.
Pana la urma suntem si nu suntem responsabili de ceea ce suntem suntem si nu suntem responsabili de ceea ce facem. E o chestie foarte relativa. Depinde din ce unghi privesti.

Nu suntem responsabili pentru ceea ce suntem pentru ca nu noi alegem unde si cand ne nastem, ce invatam, cum ne formam ca oameni.
Nu suntem responsabili pentru ceea ce facem pentru ca de cele mai multe ori facem ceea ce facem plecand de la ceea ce suntem si influentati de ceva care nu ne defineste ca fiinta.

Suntem responsabili pentru ceea ce suntem pentru ca cel putin virtual avem posibilitatea de a alege la un moment dat ce vrem sa fim, dintr-un numar finit de posibilitati si pe baza unui numar finit de informatii. De cand ne nastem devenim un sistem autonom care este mai mult sau mai putin stapan pe propriile componente si actiuni. Aste ne face responsabili in raport cu sine si in raport cu alte sisteme cu care interactionam

Suntem responsabili pentru ceea ce facem pentru ca noi decidem ceea ce facem, chiar daca suntem constransi de factori externi sau interni si chiar daca suntem tributari conditiei noastre. Din nou ca sistem finit in raport cu alte sisteme sau in raport cu sine suntem responsabili la un anumit moment in timp.

Hai ca am aburit-o rau de tot.
Poate era mai simplu sa spun ca privind lucrurile dinamic, in timp, nu suntem in nici un moment responsabili pentru ceea ce facem si pentru ceea ce suntem pentru ca in orice moment exista o relatie de cauzalitate care determina o alta actiune. Chiar si in ipoteza aleatoriului, tot nu suntem responsabili.
Privind lucrurile static, ca pe un instantaneu, la un moment dat in timp sau pe un interval scurt de timp, si luand individul ca o entitate data, fara a tine cont de cauzalitati, putem spune ca individul respectiv este reponsabil pentru ceea ce este si pentru ceea ce face pornid de la momentul respectiv.

Ceea ce facem ne defineste ca fiinte si de multe ori ne transforma. Deci individul la momentul t0 este repsonsabil pentru ceea ce este la momentul t1 dar ar fi absurd sa spui ca individul de la t1 este responsabil pentru ceea ce este la momentul t1. Nu avem de unde sa stim ce decizie ar fi luat individul de la t1 daca ar fi fost in t0.

Hai ca am reusit sa o aburesc si pe asta.

Am sa revin.

Cugetarea asta e superba!

Multumesc!

Apropos de asta... (hai ca azi am chef de scris, cred ca multumita incurajarilor primite), mi-am amintit de un film S.F. in care erau pedespite crimele inainte de a fi comise, pe baza unor persoane care puteau sa prevada viitorul. Oare e corect? Este oare mai corect sa arestezi inainte de a se comite crima decat dupa? In afara de faptul ca previi o crima. Practic arestezi persoana care ar fi comis crima si nu persoana care a devenit dupa ce a comis crima. Este si nu este.
Oare daca arestezi persoana respectiva inainte de a comite crima mai este aceeasi persoana? Eu zic ca nu. Oare ar mai comite crima? Cine poate stii....
Mie mi se pare stupid sa pedepsesti un om care a gresit, dar care isi da seama ca a gresit si care s-a transformat in felul acesta... Ce rost mai are. De fapt nu il mai pedespsesti pe cel care a comis crima, ci un alt om.
Pe de alta parte, daca nu ar exista pedepsele si legile si chiar religia, oare procentul celor care isi dau seama ca au gresit si au remuscari ar fi mai mare sau mai mic? Bunul simt ne spune ca ar fi mai mic. Motivele remuscarilor ar fi mai putine prin urmare si sansele ar fi mai mici ca acele remuscari sa apara.
Si totusi, atunci cand ai remuscari si mai esti si trantit la pamant si hulit de toata lumea, atunci cand esti acuzat, parca-parca ai tendinta de a te apara. Si cum te aperi (sinele tau cum se apara)? Simpul! Refuzi sa crezi ca esti vinovat. Deci sansele de a avea remuscari sunt diminuate si daca exista legi si constrangeri.

Pana la urma cred ca nu este mare diferenta. Cred ca legile, regulile sunt facute mai mult pentru a beneficia de ele anumite categorii de oameni in defavoarea altora si nu neaparat pentru a face o societate mai buna, pentru a indrepta oamenii pe calea cea buna.

ce e aia forex?

acest link ar putea sa te lamureasca. Pe scurt este o piata internationala pentru tranzactionarea valutelor.

Ultima Zi


Da astazi e ultima zi de razboi, pardon, de servici si incepe prima noapte de pace, adica de.... concediuuuuuu
In sfarsit odihna si calatorii. Voi cutreiera iarasi frumusetile patriei. Nu stiu de ce pleaca toata lumea din tara cand aici sunt atat de multe locuri frumoase de vazut. Ba stiu, se duc sa se sparga in figuri pe la bulgari, pe la greci sau pe la turci. Sau cine e mai cu dare de mana si cu portofel mai gros merge in locuri mai exotice, Spania, Egipt, Tunisia, etc.

Mie imi place in Romania. Ca sa te duci in afara trebuie sa iti faci rezervare, obligatoriu ca altfel sa te duci la plesneala e cam nasol. Pe urma in romanica am mai multa libertate de miscare si daca ma supar pot oricand sa plec in alta parte sau chiar si acasa.

Unde mai pui ca mie imi place sa merg cu cortul. Decat sa merg la hotel sau pensiune cu toti sedentarii, mai bine la cort, in natura, sub cerul liber. Si nu imi plac locurile aglomerate, care atrag comerciantii ca rahatul mustele si unde toti incearca sa te jecmaneasca. Vreau liniste, vreau sa ma trezesc cand m-am saturat de dormit si sa dorm atunci cand imi este somn, nu vreau program. Vreau sa ma bucur de natura.

Cred ca mai inatai ma voi duce la munte. Nu am fost inca in Muntii Vrancei, iar in Muntii Buzaului abia daca am trecut asa pe langa, asa ca s-ar putea sa fac mai intai Penteleul si dupa aceia sa intru in Muntii Vrancei. Sau poate renunt la Muntii Vrancei si fac si Siriul si Vulcanii Noroiosi. Cred ca o sa ma decid la fata locului in ce parte voi merge.... Oricum nu am prea mult timp la dispozitie, pentru ca dupa aceea vreau sa plec la mare... cateva zile. Cred ca o sa merg la Gura Portitei, am auzit ca e foarte frumos acolo si ca e liniste. Sper sa mai fie liniste acum dupa ce a aflat mai multa lume de acel loc. Poate ca preturile relativ mari la cazare si accesul mai dificil ii va indeparta pe alti turisti de acele locuri. Ma intreb daca se poate pescui. Nu sunt mare amator de pescuit, dar parca ar merge sa faci un gratar de peste seara, la un foc de tabara... Acuma, problema e cu lemnele, dar cred ca se poate aranja cu vreun localnic de pe acolo. Daca nu prinzi nici un peste, trebuie sa apara vreun pescar cu barca care vinde peste, ca doar e la doi pasi de Delta.

Si dupa aia cred ca merg iar la munte ca sa ma recreez.

Sa ai parte de un concediu asa cum iti doresti!!

PS: Si mie imi place la cort...

Multumesc!

Daca iti place cu cortul si iti place si muntele, poate facem impreuna vreo excursie pe munte.

Nebunaticilor!

Eu tocmai am ieşit din sindromul antepreconcediu si am intrat in preconcediu. Exact aceleaşi "simptome": "foc automat"... şi toate îmi ies la fix; başca o stare de euforie de parcă am cîştigat ceva la loto!...

Concediu plăcut!

Mi-ar placea foarte mult, dar eu mai am de asteptat pana la concediu...

Omul Cu Tarnacopul

Am cunoscut un om care iubeste viata mai mult decat mine.... Mi-a placut foarte mult de acest om. Daca toti oamenii ar fi ca el, lumea ar fi mult, mult mai buna.
Mai demult, acum cativa ani, citisem pe undeva o cugetare care suna cam asa:
1. Poti sa fii fericit pentru o ora sau doua, daca tragi un pui de somn.
2. Poti sa fii fericit pentru o zi daca mergi la iarba verde
3. Poti fi fericit pentru o saptamana daca pleci in vacanta sau la pescuit
4. Poti fi fericit pentru o luna, daca te casatoresti si pleci in luna de miere.
5. Poti fi fericit pentru un an daca mostenesti o avere sau castigi la loto
6. Ca sa fii fericit toata viata trebuie sa inveti sa iti placa ceea ce faci (si as adauga eu, ceea ce esti)

Fiecare idee era insotita de o imagine sugestiva, iar in dreptul celei de a sasea era un om ca tarnacopul care sapa de zor. Ei bine, saptamana trecuta l-am cunoscut pe omul cu tarncopul. Chiar el era. Si pe bune era cu un tarncop in mana si zambea, exact ca omul din imaginea aceea. Dezbracat pana la brau, transpirat, putin obosit, dar multumit, fericit si poate recunoscator ca are de lucru, ca cineva ii apreciaza munca.
Partea si mai interesanta este ca acest om, este magazioner. Deci la servici el se duce si sta pe scaun si completeaza hartii, nu cara, nu ridica, nu sapa, nu sparge. Are o munca relativ sedentara. Si atunci ce e cu tarnacopul? Pai este un fel de hobby. In timpul liber este instalator, electrician, muncitor in constructii, sudor, mecanic auto sau ce altceva vreti. Este om priceput la toate. Cand l-am intrebat, de ce? Mi-a raspuns: "pentru ca ii place foarte mult", tot cu zambetul pe buze.
Este un om atat de calm si de balnd, chiar si ochii lui exprima blandete.
Acum eu nu stiu cum este in sinea lui, dar ceea ce am vazut, ceea ce a afisat, m-a surprins placut.

Si ca sa il laud un pic, trebuie sa va spun ca este si foarte constiincios si un om care trateaza cu seriozitate un angajament, el singur a sapat si a scos afara din beci aproximativ 2-3 metrii cubi de moloz. El a spart cu tarnacopul o shapa de beton veche dar destul de groasa, el a facut amestecul si a turnat noua shapa de beton si toate astea le-a facut temeinic si ni la mai si parat pe vecinul care ii dadea indicatii pretioase cum sa scape mai repede de munca daca doar arunca acolo cimentul si pietrisul si dupa aceea toarna apa peste. Un om constiincios, cinstit si una peste alta fericit. Un adevarat model. Si e roman.

Acest topic a fost editat de actionmedia: 27 Jul 2006, 02:12 PM

"A fi" sau "A avea"

Ne nastem cu "A FI" in sange. Tot ceea ce facem este pentru "a fi" pentru "a exista" pentru a supravietui. Dar undeva pe drum il invatam si pe "a avea". La inceput "a avea" este subordonat lui "a fi". Vrei sa ai ca sa fi. Vrei sa ai un adapost, vrei sa ai mancare, vrei sa ai aer, etc. Toate pentru a fi. Si totusi. Se intampla ceva, nu stiu cum si uitam de ce vrem sa avem. Uitam ca rostul lui "a avea" este acela de a-l facilita pe "a fi" si de atunci incepem sa vrem sa avem pentru "a avea". Vrem casa cu nu stiu cate camere, cu termopane, vrem masina, vrem excursii, haine de fite, etc. Parca "a fi" paleste in fata lui "a avea". Deja rolurile se schimba, vrem sa fim pentru "a avea". Ne subordonam vietile dorintei de "a avea" si devenim sclavii acestei dorinte. Viata trece pe langa noi si tot continuam sa ne gandim la "a avea" si din ce in ce mai putin la "a fi". Concentrandu-ne atentia pe "a avea" uitam sa ne mai bucuram de "a fi", de un rasarit de soare sau de un strop de ploaie, sau de o briza usoara, de un peisaj frumos, de primavara, de toamna, de iarna, de vara, de apa, de pamant, de arbori, de flori, de pasari, de iarba, de oamenii dragi noua, de zambetul unui copil... de tot ce inseamna viata.
A trai bine inseamna sa te concentrezi pe "a fi" si nu pe "a avea". Daca te concentrezi pe "a avea" nu vei fi niciodata multumit cu ceea ce ai, deci nu vei putea fi fericit.

Ai spus-o pe româneşte. Accentul pe suflet, spirit, eul interior. Mulţi nu înţeleg diferenţa lui a avea pentru a fi şi filozofează...
Ce sein, ce desein!
Fără filozofeală !

De ce PET in loc de sticla?

Imi este greu sa inteleg, de ce este preferat PET-ul si nu sticla normala.
Oare din ratiuni economice?
Ma indoiesc, nu cunosc procesul tehnologic al fabricarii sticlei si nici pe acela al fabricarii PET-urilor, dar bunul simt imi spune ca imbutelierea in sticla clasica este mai ieftina, din urmatoarele motive:
1. Sticla se fabrica din nisip (resursa ce se gaseste din abundenta) in timp ce PET-ul se face din plastic care este la randul lui un produs al petrochimiei, adica foloseste o resursa limitata, mai scumpa si al carui pret continua sa creasca.
2. Recilarea unui recipient din sticla se poate face simplu, prin spalare, in timp ce pentru a recicla un PET, trebuie sa il treci din nou prin linia de fabricatie.

Ar putea fi totusi o problema la manipulare? Probabil ca e mai costisitoare manipularea sticlelor decat a peturilor, din cauza fragilitatii primelor.

Sa fie oare o problema de igiena? Poate se considera ca este mai igienic sa folosesti ambalaje de unica folosinta si nu recilabile, dar probabil ca nu se tine seama de influenta plasticului asupra compozitiei chimice a produsului.

Poate este mai la moda PET-ul, asta cred ca e ratiunea. Si multa lume le recicleaza, pune in ele fel de fel de lucruri, cred ca sunt preferate din cauza ca se pot etan

Si totusi eu prefer sticla. Lasand la o parte vinurile si berea, care in mod obligatoriu ar trebui sa se distribuie la sticla pentru a nu-si schimba gustul, prefer si apa minerala la sticla, parca e mai buna decat aia la PET si isi pastreaza mai mult timp acidul, nu stiu de ce. In plus, continutul din sticla se raceste mai repede decat cel din PET.
Ar mai fi si faptul ca nu platesti ambalajul, de fiecare data cand cumperi apa. Apa minerala la sticla este cam la jumatate de pret fata de cea la PET.

De cutiile de aluminiu nu zici nic?

Pai uite ca au zis altii inaintea mea: Promovarea la comun e "mai de gasca"

Pana la urma este asa cum scrie acolo. Sunt interese economice.

Traim intr-o societate de consum. Fiecare vrea sa isi vanda produsul.

Va mai amintiti acele vanzari la pachet? Tu vroiai sa cumperi ceva, dar pe langa asta trebuia sa mai platesti vreo 2 produse care nu prea a aveau vanzare si sa le iei si pe alea, probabil cu o modica reducere.

Vanzarea bauturilor la PET sau la cutie de aluminiu face acelasi lucru, iti vinde ceva de care nu ai nevoie. Dar pentru ca nu se poate altfel, esti nevoit sa cumperi.

Industria ambalajelor este o industrie ca oricare alta in care companiile se zbat sa faca profit, iar afacerile mari sunt alea care au piata mare de desfacere. PET-ul a facut ceea ce nu a reusit "cutia". A inlocuit sticla. Acum cutia cauta sa isi refaca terenul pierdut.

Cu mare certitudine fabricarea unui pet este mult mai ieftina decit fabricarea unei sticle...stii cam cita masa plastica este necesara pentru un pet de 5l?...cit o nuca...plus ca procedura lor de extrudare e mult mai putin energofaga decit procedura de realizarea sticlei(iti dai seama numa dupa ce punct de topire au fiecare!)
Imi povestea cineva ca a participat la un program de cercetare la Bruxelles, finantat de Coca Cola,de gasire a unei solutii pentru o aplicatie a laserului a sectionare a bucatelelor,de marimea unei jumatati de creion de poli... d-asta din care se fac sticlele lor.Programul trebuia sa puna la punct cantitatea si timpul de actiune precum si dispozitivul de maxima precizie cu care laserul sa taie exact fara sa topeasca bucatelele alea...procedeul clasic fiind cu freze de diamant cu durata de viata limitata.Iti dai seama daca au bagat ei atatia bani sa faca economie si la sectionare cit de ieftina trebuie sa fie productia in sine si cit de rentabila

Probabil ca da, dar asta nu se simte la consumatorul final. Dimpotriva.

Isi trag profituri aia care fabrica PET-uri. si-ti baga tie petul pe gat cu tot cu sucul, apa, berea, vinul sau ce ai cumparat.

Ideea era ca o sticla o fabrici si o folosesti de 100, 1000 de ori inainte de a o arunca. Pe cand un pet il fabrici, si il fabrici, si il fabrici, de fiecare data cand imbuteliezi ceva.

Lasand asta la o parte. Tocmai mi-am adus aminte de studentie... ( ce vremuri) si am chef sa povestesc. As vrea sa se mai intoarca. Traiam bine si pe vremea aia, chiar daca aveam doar o bursa amarata acolo.
Cam in fiecare an de studiu am avut bursa, pe vremea aceea bursele se stabileau semestrial. De obicei o ratam pe cea din primul semestru, dar recuperam in semestrul 2, abia spre sfarsitul studentiei, in anii 3 si 4 am invatat sa imi calculez sansele in asa fel incat sa termin anul cu medie suficient de mare pentru bursa (ca sa am bursa si in primul semestru).
Am profitat din plin de faptul ca la vremea respectiva, in ASE luai bursa chiar si daca ai avut restante sau reexaminari in anul precedent. Daca situatia finala era OK, adica peste media minima, aveai bursa. Asa ca... incepand cu anul 2 am invatat sa imi las strategic examene pe vara pentru a le lua cu nota mare. La vremea respectiva am invatat ce sunt acelea prioritati si cum sa organizez prioritatile.
De fapt in anul 2 am avut prima restanta, dar nu pentru ca am vrut eu ci pentru ca nu am fost in stare sa iau examenul respectiv, lipsa de concentrare, oboseala, absente repetate de la cursurile si seminariile acelei discipline (Economie de Eamura) m-au condus catre primul esec. Am luat 4 . Dar tot raul spre bine... cateva zile mai tarziu aflu eu ca media minima pentru bursa este de 8,50. Hopa! Imi fac eu calcule peste calcule si la terminarea sesiunii imi dau seama ca daca iau 10 in restanta fac media 8,50. Zis si facut. M-am pus pe treaba, toata vara (eh, nu chiar toata, dar mare parte) si m-am dus la restanta (examen scris) expert in "Economie de Ramura".
In mod strategic l-am intrebat pe profesor, care tocmai trecea pe langa mine: "Dom' Profesor, se poate lua 10 la acest examen?". Profu mi-a raspuns zambind: "Sigur ca da! Daca faci lucrarea de 10 iei 10".
Si mi la dat. Nu a fost o lucrare perfecta, dar mi l-a dat. Cred ca a contat foarte mult ca l-am intrebat, m-a remarcat si a tinut cont probabil de ambitia mea.
De atunci in fiecare vara aveam o boaba sau 2 lasate strategic. Una dintre ele (Management Industrial) am dus-o pana in RR (adica reexaminare), dar in RR proful nu a vrut sa imi dea 10 desi am stiut perfect. Mi-a dat 8, dar tot mi-a iesit media. Totusi faptul ca am mers cu acel examen pana in RR m-a ajutat foarte mult la licenta, cea mai mare nota la licenta am avut-o la Management Industrial. Se pare ca pana la urma repetitia e mama invataturii.
Acuma sa nu credeti ca sunt vreun tocilar. Nu mi-a placut niciodata sa copiez, totusi bursa se putea obtine relativ usor si am zis, de ce nu? Nu mi-ar strica un ban in plus, asa ca am ales singura varianta posibila: am invatat.
Eh, au fost si situatii in care am copiat, dar numai cand Profu (Profa) ne permitea. Da, am avut si astfel de profesori care permiteau sa copiezi, tacit, ce-i drept, dar te lasau. Toata lumea avea nota mare.
Am avut un profesor de statistica la care toata lumea copia. Eu am uitat sa imi iau cursurile de acasa si aproape ca imi venea sa ma zgarii pe fata de ciuda, cand gasesc in masa niste fituici, ma uit mai bine si vad ca sunt exact fituici de statistica, lasate de o alta grupa probabil yupiiii . Am copiat dupa alea, am mai bagat si de la mine niste chestii citite din cartea lui si uite asa am luat nota mare. Si nu a fost singurul caz de felul acesta. In fiecare an aveam 2-3 examene pe care le aranjam in acest fel.

Dar cel mai mult si cel mai mult imi lipsesc anii petrecuti in camin. Ce mai vremuri... Am avut bafta sa stau in zona Regie. Desi conditiile de cazare in caminul UCECOM erau oribile, oportunitatile de distractie au compensat cu mult.
Imi amintesc de bataile cu apa... Cand se apropia vara, in plina se(xi)une de examene, cand ne plictiseam de atatea (s)cursuri, umpleam pungi cu apa si le aruncam de la etaj sau faceam o gaura intr-un capac de sticla PET de 2l si o foloseam drept stropitoare.
Eu stateam la etajul 6, iar o colega de grupa statea la etajul 4. Ne cunosteam bine si cu colegele ei de camera, asa ca nu ne-am sfiit intr-o zi sa le stropim cu apa in momentul in care au scos capul pe geam. Eh, si atunci sa vezi nebunie. Ele s-au urcat pe acoperis si ne-au stropit de acolo, dupa care am mers si noi pe acoperis si le-am stropit cu apa, dupa care a inceput brusc o furtuna si ne-a udat pe toti pana la piele. "Razboiul" a continuat pe holurile caminului si in camerele de la etajele 6 si 4 ligheane de apa turnate pe sub usa. In final un coleg s-a dus la 4 sa propuna un armistiu, mare greseala. S-a intors ud fleasca. A batut frunos la usa. Fetele au intrebat cine e, el le-a spus despre ce e vorba, usa s-a deschis brusc si continutul unui lighean de apa i-a zburat drept in fata.
Si lupta a continuat. Cand ne stropeau ele, cand le stropeam noi. Caminul arata ca dupa inundatii. Dar cui ii pasa. A fost frumos.

Eh, si ar mai fi multe de povestit, dar mai si respiram. Contiunarea, data viitoare.

Erau beton bataile cu apa!

Children of the Revolution

Cei care au acum in jur de 30 de ani si au facut facultatea la Bucuresti isi amintesc de greva stundenteasca, cea din 1995 toamna. Abia incepuse scoala si studentii au intrat in greva. Eh, sunt mandru ca am facut si eu parte din acea generatie de grevisti si ca am avut ocazia sa ies in strada si sa imi strig oful impreuna cu ale cateva mii de studenti. Imi pare rau insa ca am ratat ploaia cu paine si apa din Piata Victoriei si ma bucur ca am ratat cafteala dintre jandarmi si studenti de la Eroilor. In rest am fost la toate manifestarile greviste.
Desi initial nu am inteles despre ce era vorba (de fapt nici acuma nu inteleg pentru ce am demonstrat atunci) mi-a placut. Este o senzatie stranie atunci cand esti in multime, cand simti ca faci parte din multime. Te simti puternic te confunzi cu multimea si simti ca totul este posibil.
Este si o ocazie sa te vezi cu prietenii. Pe vremea aia nu existau mobile. Asa ca daca nu ai fixat anterior o intalnire si vroiai sa te intalnesti cu vreun prieten puteai fi sigur ca va veti intalni la "greva".
Daca imi amintesc eu bine acea iesire a adus 50% reducere la transportul in comun, care s-a transformat ulterior in gratuitate. Ne-am castigat niste privilegii in strada, dar ne-am si distrat.
De atunci am prins gustul strazii si profitam de orice prilej pentru a mai iesi putin la "demonstratie", si am mai avut astfel de prilejuri, oferite de echipa nationala de fotbal. Atunci am si incasat-o serios de la niste bodyguarzi dar ce sa ii faci, riscul meseriei . Era dupa meciul Romania - Columbia din 1998 de la CM din Franta. Am plecat gasca mare din camin si am scandat si am tipat si ne-am bucurat cateva ore pe strazile Bucurestiului. In final am ramas doar 3, vizibil aptiguiti de atata vin, tuica si bere. Nu stiu cum am ajuns pe undeva pe langa TVR unde ne-am oprit la o terasa undeva pe locul in care acum s-a construit o cladire imensa de birouri. Acolo am mai supt vreo 2-3 beri cat ne-am uitat, sau mai bine zis ne-am zgait asa printre sticle la alt meci, cred ca unul in care juca Germania. Dupa meci, am plecat la fel de zglobii, cu mult chef, facand multa galagie, catre camin, si am mers noi catre Manastirea Casin (de fapt nu stiu de ce ii zice manastire ca e Biserica). Intre timp gloata s-a suptiat vizibil, iar pe strada dintre arcul de triumf si Casin eram doar noi trei, cu aceasi multa galagie. Mai treceau doar masini carora continuam sa le facem semne. Fiecare dintre noi avea in dotare una bucata sticla PET in care pusesem pietre si una bucata bat si evident faceam mare taraboi batand cu batul in sticla.
Asa ne manifestam noi bucuria. Nu stiu ce s-a intamplat, ca una dintre masinile care treceau pe langa noi, s-a oprit brusc. Din acea masina (neagra cu numere de corp diplomatic) au iesit 4 zdrahoni, de fapt 3 si unul mai mic, si pana sa apucam noi sa ne dam seama ce se intampla au ajuns langa noi si nici una nici doua au inceput sa ne altoiasca. De riposta nici nu putea fi vorba, aia erau oricum mai mari ca noi, iar noi eram oricum beti turta. Acuma daca stau sa ma gandesc, cred ca pur si simplu aveau chef sa bata pe cineva, iar noi am fost la locul nepotrivit, in momentul nepotrivit. Dupa aceea unii colegi si prieteni faceau misto de noi si spuneau ca ne-au batut columbienii, de ciuda. Dar erau romani, ca ne-au vorbit romaneste, au zis ceva de genul "De ce n-ai ba sapca"... ba nu asta era un banc, aia au zis "De ce dati ba cu bete si cu pietre in masini". O fi aruncat vreunul din noi cu vreun bat dupa aia.... nu-mi mai amintesc, pot insa sa jur ca nu am fost eu ala.
In orice caz, ne-am furat-o dar nu ne-am potolit. Am mai iesit pe strazi oridecate ori am avut ocazia. Dar deja nu mai eram student.

Acum pentru cei care ar vrea sa vina la WE forumistic la munte dar nu s-au hotarat inca voi povesti cateva intamplari din viata mea legate de munte. Nu le voi pune neaparat in ordine cronologica, dar cred ca dupa aceste intamplari ori vor renunta definitiv ori vor vrea sa mearga, in orice caz, vor lua o decizie... (Da, da... vise.)

Cu ce sa incepem? Cu povestea Cabana Trei Brazi?

Nu mai tin minte ce varsta aveam, dar cred ca eram la liceu. Asta inseamna ca evenimentele s-au produs dupa revolutie. Eram in Predeal. Venisem cu mama si cu fratele (mai mic) intr-o excursie organizata pentru copiii de la Casa de Copii la care lucra mama. Evident locurile pe care am venit noi le-am platit din buzunar (asta ca sa nu apara discutii pe urma). Nu ar fi prima excursie de genul acesta, doar ca spre dezamagirea mea, de data aceasta nu prea aveam companie de varsta mea, ori erau prea mici, ori erau prea mari. Dar am trecut repede peste asta si mi-am gasit eu de lucru.
Pe vremea aceea erau la moda bermudele. Stiti, pantalonii aceia scurti foarte colorati. Pentru ca eu nu aveam bermude, mama a decis sa imi cumpere o astfel de pereche de bermude de la un chiosc din Predeal. E de fapt nu vroia sa mi-i ia, dar eu am insistat foarte mult si pana la urma mi i-a luat, desi veneau cam fix pe mine. Ideea la bermude e sa fie mai lejeri. In plus materialul era cam prost.
In fiecare zi se organizau plecari in diverse locuri, dar de obicei nu se stia inainte unde se pleaca. Intr-una din zile am plecat cu grupul, numai ca dupa cativa pasi m-am intors pentru ca uitasem ceva si a ramas ca ii prind din urma. Nici nu ar fi fost greu, pentru ca piticii oricum mergeau incet si i-as fi prins oricum. Doar ca socoteala nu se mai potriveste. Ajuns la o bifurcatie nu stiu pe unde au apucat-o. Oare spre stanga sau spre dreapta. Mai nu cred ca spre dreapta ca pe acolo au mai fost si ieri si alaltaieri si parca era vorba ca merg spre stanga (cabana Trei Brazi astazi), asa ca fara sa mai stau mult pe ganduri o apuc voiniceste spre Trei Brazi.
(contiunarea maine)

Aventura Trei Brazi
(contiunare de ieri)

Si cum va spuneam, am pornit voiniceste spre cabana Trei Brazi. Am uitat sa va spun ca eram imbracat in acele bermude despre care v-am spus mai devreme, ca doar nu am vorbit de bermude, doar asa ca sa ma aflu in treaba, ci toata povestea e legata de acele bermude.
Deci, imi iau eu avant spre Trei Brazi, cand imi vine in minte ideea de a-mi arunca totusi privirea in partea opusa adica spre dreapta, asa ca traversez si doar verific daca nu cumva grupul a apucat-o totusi spre dreapta, chestie care imi ia doar 1-2 minute, din locul in care eram se vedea foarte bine in departare, dar nici urma de "pitic", asa ca trag eu concluzia ca decizia de a merge la stanga a fost cea buna. Insa nu am tinut cont de faptul ca in apropiere era o zona destul de mare care era mascata de pomi si de cladiri. Gandidu-ma ca totusi grupul s-a deplasat, ar fi trebuit insa sa apara in raza mea de vizibilitate, asa ca am ignorat posibilitatea de a fi mascat de acele obstacole.
Avand confirmarea, am pornit din nou spre Trei Brazi, de data asta cu mai mare convingere. Si evident am luat-o pe scurtatura, ca sa mai recuperez din timp. Nu aveam de recuperat mai mult de 7-8 minute, ceea ce se putea face intr-un sfert de ora sau chiar mai repede, pentru ca foloseam scurtaturile. La un moment dat scortaturile se termina, asa ca merg in continuare pe sosea. Si merg, si merg, si merg. Dupa un sfert de ora ma gandesc din nou ca poate am apucat-o gresit. Poate grupul nu a luat-o intr-acolo. Deja trebuia macar sa fi auzit galagie, copiii fac de obicei galagie.
Ma hotarasc sa intreb trecatorii daca nu cumva au vazut un grup de copii. Toate raspunsurile au fost NU. Concluzie, nu au trecut pe acolo. Daca nu au trecut pe acolo si nici nu i-am vazut in partea cealalta... atunci mi-a picat fisa ca poate s-au oprit la cantina, acolo unde puteau fi mascati de cladiri si de pomi, cum spuneam mai devreme.
Ma decid sa ma intorc, doar ca acum distanta de recuperat era si mai mare. Deja trecuse cumulat aproape o jumatate de ora, plus ca aveam un minus de 15 minute in care am mers in sens opus. Ce sa fac? Oare exista o scurtatura si mai scurta inapoi?
Gandind astea am pornit inapoi pe sosea. Nu departe am vazut oameni iesind din padure de pe marginea drumului. Imi fac eu socoteala ca pe acolo tre sa fie o scurtatura ceva (in realitate cred ca era o cale de acces spre un loc in care cei de la campingul din apropiere mergeau sa isi faca nevoile ).
Nu am dat peste nici un rahat in drum dar am inteles repede, ca de fapt nu este o scurtatura. Era destul de abrut, si la cativa metri de sose nu mai era nici o poteca. Dar nu m-am descurajat. Am zis, cu atat mai bine, daca e abrupt, voi coborî mai repede.
Si uite asa, am pornit la vale prin padure, fiind convins ca ma indrept inapoi spre Predeal.

(continuarea va urma)

(continuare)

Cum spuneam, coborarea era destul de abrupta, dar era destul de bine, prindeam viteza. Doar din cand in cand mai ma prindeam cu mana de cate un copacel tanar pentru a mai reduce din viteza.
Pentru ca era o zona neumblata, erau multe obstacole pe care trebuia sa le evit. Pe langa copacii (foioase) pe care trebuia sa ii ocolesc, mai erau cioturi de copaci taiati de care trebuia sa am grija sa nu ma impiedic, multe crengi uscate si cazute pe jos, de care iar trebuia sa ma feresc, fiind periculso sa calci pe un astfel de bat, existand riscul sa aluneci si sa cazi urat. Pe langa asta mai erau si unele gropi si mici vaisoare de torent peste care trebuia sa sar uneori. Si totul era acoperit de frunze galbene ceea ce facea si mai dificila observarea obstacolelor. Iar eu alergam ca nebunul la vale, incercand sa evit toate aceste obstacole.
La un moment dat vad foarte tarziu o groapa, sa ma opresc era prea tarziu, pentru ca aveam viteza mare, sa o ocolesc la fel, singura solutie era sa sar peste ea, asa ca am arcuit piciorul drept, l-am aruncat pe stangul in fata si am executat saltul, uitandu-ma dupa un punct de sprijin, dupa un copacel de care sa ma agat, pentru ca urma sa aterizez pe o zona in panta. Numai bine ca in timpul saltului aud si in acelasi timp simt in partea dorsala un brchssrrrrp. Aterizez, ma opresc si pipai locul cu pricina. Bermudele mele cele noi au suferit o ruptura fix in fund . Nashpa. Nu ma agatasem de nimic, fiind cam fixe pe mine, la saritura, fiind intins prea tare materialul a cedat. Era un material prost probabil.
In plus, tot coborasem si nu se vedea nici semn de civilizatie, semn ca nu coborasem pe unde trebuia, adica ma si ratacisem. Eh. Era clar ca obiectivul de a ajunge din urma grupul de copii era ratat. Si noi obiective se conturau:
1. Sa ajung intreg inapoi la vila
2. Sa evit cumva ca lumea sa vada ca am pantalonii rupti in fund.

(continuarea va urma)

(contiunare)

Obiective care aparent sunt incompatibile, este clar ca daca vreau sa ajung la vila va trebui sa trec prin locuri populate. Deci sanse destul de mari ca lumea sa vada ca am pantalonii rupti si sa rada de mine. Asa gandeam eu, imi era deja rusine de ce mi se intamplase. Deodata am simtit ca imi este foarte cald. Nu stiu daca de rusine sau din cauza ca depusesem efort si tocmai ma oprisem, iar excesul de energie pe care organismul a produs-o era acum eliberata prin piele. Poate amandoua. In orice caz, in cateva secunde eram leoarca de transpiratie. Apoi, deodata mi s-a facut frig, poate de frica sau poate din cauza ca adia un pic de vant, iar eu eram transpirat. Respiram greu, iar in urechi auzeam dum-dum, dum-dum bataile inimii, sau ma rog, pulsul. Simteam si tamplele cum imi zvacnesc. Am tras de cateva ori aer in piept si am incercat sa ma calmez.
Ce-i de facut acum? Eram in padure, departe de civilizatie, nici macar nu stiam cu exactitate unde sunt. M-am uitat in urma si nu mai vedeam locul pe unde intrasem in padure. Oricum a urca pieptis acel versant abrupt nu era o solutie tocmai fericita, deci am renuntat repede la ideea de a ma intoarce pe unde am venit. M-am uitat in stanga si in dreapta si inainte si parca, parca panta se mai inmuiase, iar numarul vailor facute de torente era tot mai mare, ba undeva se auzea curgand o apa.
Mi-am spus ca apa m-ar putea scoate pe undeva la o zona locuita pentru ca de obicei oamenii se aseaza pe malurile unei ape. Deci daca urmez cursul unui torent ajung la apa, iar daca urmez cursul apei ajung la o apa mai mare si pana la urma poate ies in vreun drum ceva sau dau peste vreo asezare si de acolo ma descurc eu.
Asa ca mi-am luat un toiag si am pornit agale pe langa prima vaiuga de torent pe care am intalnit-o. Nu am mers mult pana cand am vazut malul unei ape care curgea la vale. Nu m-am dus chiar pana la apa, pentru ca malul parea mai putin accesibil, fiind plin de lastarisi, buruieni si pietre. Am pastrat oarece distanta si am mers cat de cat paralel cu raul, la vale. Din cate mi-am dat seama, era o apa destul de mare. Facea mult zgomot pentru ca curgea la vale printre pietre. In acelasi timp am inceput sa aud si cantecul unor pasarele. A inceput sa imi placa ceea ce fac. Am uitat de teama si de bermude, cand imi apare in fata o alta vaiuga de torent. Aceste vaiugi au prosul obicei de a se lati si a se adanci foarte mult atunci 1cand sunt aproape de varsarea in rau, asa ca a trebuit sa fac un salt destul de mare pentru a trece peste ea, si brchsrrrrp! ruptura se face si mai mare. Abia incepusem sa ma simt mai bine si iar am patit-o. Situatia devenea din ce in ce mai grava. Cu cat era mai mare ruptura, cu atat sansele sa fie vazuta erau mai mari. Imi venea sa intru in pamant!

(continuarea va urma)

(continuare)

Am zis asta e, ce poate fi mai rau? In plus, panta era din ce in ce mai bine, aproape ca nici nu mai simteai ca cobori. Doar ca terenul era tot mai accidentat. Ici colo bolovani destul de mari, vaiugi si delusoare, unul dupa altul, asta era semn ca ma apropiam de valea unei ape mai mari. Intradevar, dupa ce am mai facut cativa pasi am vazut si raul cel mare. Habar n-am ce apa era, nu am reusit sa aflu.
M-am apropiat de apa si am observat ca pe celalt mal este un drum forestier, am cautat un loc prin care sa trec raul care nu era foarte adanc, dar nici nu aveam chef sa ma ud la picioare. Am gasit destul de repede un loc de trecere, din piatra in piatra. Mai greu a fost sa urc malul care era cam inalt. Incercarea de a-l escalada s-a soldat cu un nou.... brchsrrrp. Adica s-au mai rupt putin bermudele mele. Acum aveam o fanta de vreo 20 de cm. Imposibil de ascuns. Ce sa fac, deja ma apropiam de civilizatie, drumul insemna ca voi iesi curand intr-o zona populata. Ma batea gandul sa imi pun niste frunze la spate ca sa maschez ruptura, imi si imaginam ca o sa arat ca Baloo, dar pe urma mi-am dat seama ca in acest fel as atrage si mai tare atentia. Mai bine sa fiu cat mai discret
Bun, am ajuns la drum. Incotro? Pai logic ar fi sa continui sa merg la vale. Deci in sensul in care curge apa. Si am portnit. M-am intalnit pe drum cu niste drumeti, le-am dat buna-ziua si am mers mai departe. In final am vazut masini, am auzit zgomote si am vazut un soi de cabana. M-am apropiat si am aflat in sfarsit unde am ajuns. Ajunsesem la Timisul de Sus... sau poate ala de Jos nu mai tin minte exact. Ei bine, prima etapa am trecut-o cu bine, am iesit la civilizatie, insa la distanta destul de mare de locul in care vroiam eu sa ajung. Ajunsesem la soseaua nationala. Daca mergeam pe acea sosea, sigur ajungeam la Predeal. Dar in ce sens sa merg? In stanga sau in dreapta? Sa intreb pe cei care erau la acea terasa sau cabana sau popas sau ce era, nu prea imi suradea ideea pentru ca vroiam sa raman discret. Pentru ca aveam o problema, inca aveam pantalonii rupti, asa ca eram pe cont propriu. Fara discutii cu alte persoane.
Bunul simti imi spune ca in dreapta. De ce? Pai cand am urcat spre trei brazi am lasat drumul in urma si cobora, drumul spre Trei Brazi incepe de la marginea Predealului si dupa calculele mele m-am abatut prea mult spre nord, la vale si de acee anu am nimerit Predealul.
Oricum am vazut si borna kilometrica la un moment dat care ma anunta cati km mai sunt pana la Predeal. Nu mai stiu acum cati erau, daca mai erau 3-4 sau 10-15. In orice caz am apucat-o pe o poteca ce mergea paralel cu soseaua, pe partea dreapta, prin padure. Oarecum ferit de cei de pe sosea. Dar nu am scapat de peripetii. Poteca s-a terminat la un moment dat si a inceput sa se caste o prapastie in partea dreapta a drumului. Si acum ma minunez cat de inconstient am fost cand am incercat sa merg pe marginea drumului, dincolo de parapet, pe o bucatica de pamant, avandd in dreapta o prapastie. Bine, mi-am dat repede seama ca e o prostie ce fac, si am incalecat parapetul si am intrat pe drum. Si asta era o si mai mare prostie pentru ca masinile mergeau cu viteza si puteau sa ma loveasca, am mai mers asa cativa metrii pana am gasit o noua poteca pe partea stanga a drumului. Deja imi intrasera niste pietricele in pantofi si ma jenau. Am gasit un loc in care m-am asezat si le-am scos. Nu mai era mult pana in Predeal. Am mai trecut un camp cu grau sau orz sau nu stiu ce era, dupa care am ajuns la calea ferata. Mergand paralel cu CF am ajuns si la podul (auto) ce trecea peste ea si asta inseamna ca intru in Predeal. Eh, abia acuma incepe greul. Trebuia sa ma fac invizibil. Sa nu atrag atentia si sa fiu cat mai putin expus privirilor. Noroc ca nu era prea multa lume pe strata. Cumva, cumva m-am strecurat neobservat si am ajuns in camera.
In sfarsit! Am fost nespus de fericit. Aveam niste julituri, picioarele ma cam dureau. Ma arsese soarele pe maini si pe fata. Dar eram fericit ca se terminase cu bine. Una peste alta mi-a placut aventura asta. De atunci nu zic nu unor escapade pe munte.

The end.

Frumos mai povestesti, intamplarea e nostima dar ai avut de invatat din ea, sunt convinsa!Candva mi s-a intamplat ceva asemanator,o sa povestesc intr-o zi...