Problema se pune mai ales cu privire la justetea textului in cauza. Daca preceptele morale prezentate in biblie nu conduc la o societate mai buna atunci relativitatea lor este un fapt secundar.

Sa inteleg ca exista o diferenta notabila intre "adevarul biblic" si adevar ca atare. Ma bucur ca ai facut aceasta precizare, sunt intru totul de acord cu ea. In orice caz cred in justetea acestei fraze.

Poti da exemplu de o lege morala respectata de celule sau e doar o figura de stil? Un exemplu concret daca se poate, insotit eventual si de argumente care sa ateste independenta acestei "legi" de legile fizicii.

Acestea fiind...?

ueit, eu am o teorie mai draga, asa...

Cum ca noi suntem de fapt sclavii acelei infime si subtiri portiuni din creier care se numeste scoarta, si ale carei celule dicteaza tot ce fac restul celulelor din corp... Taie-mi o mana, un picior, tot corpul, pune-mi creierul intr-un suc hranitor si atat timp cat voi mai putea avea reactii electro-chimice in creier, voi ramane.... EU. Ba ia si mari parti din zonele de creier de sub scoarta, si inca va mai putea functiona... (suna cam masochist, eh...).

Ei bine, la aceste celule, ca grup, ma gandeam. Ele dicteaza intregului corp ce sa faca, mai mult, supravietuiesc in majoritatea lor pe intreaga durata de viata a corpului - practic s-au aliat pentru a se mentine in viata cat mai mult.

Peste un secol oamenii ar putea inlocui cu totul corpul uman cu niste parti cibernetice, si durata de viata a acestor celule mafiote ar putea creste la peste 120-150 de ani.

Peste inca un secol poate ca se va reusi replicarea exacta (desi oarecum contrazisa de fizica...) a creierului, si porta structura chimica a sa intr-un limbaj prelucrabil de computer. Din acel moment, nimic nu impiedica nemurirea ... mecanica... Faci un short? Iti trage careva un glont in cap? Nu-i nimic, revii la versiunea 2.4, salvata pe backup acum 5 zile... Evident, daca se ocupa cineva de tine, un bun samaritean, ceva... cu un rest de religie in el...

De ce aceasta digresiune?

Pentru ca aceste celule nu mai sunt sclavele unor reactii care tin de lumea fizica. Prin reactiile dintre ele iau nastere ganduri, sentimente, samd: vectori care indeamna sirurile de celule din mana mea de exemplu sa apese frenetic pe tastele unui computer, in loc sa stea in repaus, cum poate ar dori. Exista o prapastie tot mai mare intre necesitatile fizice stricte ale corpului, si necesitatile ideatice si spirituale ale acestei zone mafiote din creier. Ea doreste tot mai mult, tot mai multe. Ea ne face sa dorim sa cunoastem (de ce?), ne face sa dorim sa avem un scop, o directie clara si un raspuns acceptabil la intrebarile existentiale.

Ei bine, o data cu dezvoltarea fizica, apare si impactul tot mai mare asupra mediului. Omul isi distruge foarte, foarte rapid planeta pe care se afla. Daca printr-un miracol va depasi faza de dat cu petarde atomice pe crusta basicii pe care ne aflam, isi va extinde apucaturile pe alte planete. La un moment dat, aceasta dezvoltare stiintifica trebuie sa mearga mana in mana cu altceva. Cu o maturizare morala. Cu calitati care sa asigure un echilibru, o dezvoltare durabila.

Or astea vin din morala. Nu intru acum intr-o discutie despre sursa moralei - admit ca ea nu este neaparat religioasa. Dar sunt de parere ca morala crestina a fost in stare -desi aplicata limitat si imperfect - sa genereze o societate mai buna.

Ele schimba oamenii, sa stii! Stiu asta for sure, si am vazut-o de repetate ori. Din pacate problema nu se afla in ele, ci in oameni. Dar nu este o problema de vina aici. Pur si simplu consider ca suntem prea tineri, prea copii, ca sa le putem aplica.

Ne place in general sa vorbim despre ele, sau sa le contestam. Cu aplicarea, mai putin...

Da ca obiecte, eventual dupa marele pas.... Iar ca subiecte ... aspiratiile intime ale omului ramin necunoscute chiar si celor apropiateti, iar ca subiecte pentru stiinta doar pe la neuro... Sa fim sinceri.

Raspuns pt. Thunder (la o disutie pe Monoteism si politeism... ), pe un topic mai potrivit. Subiectul este despre dusmani si ce motive am avea sa-l alegem pe Iisus, inaintea altor invataturi.

E o lista, intr-adevar. Dar acestia nu sunt "dusmanii". Omul care se lasa cuprins de RAU si face voia lui, nu este el insusi rau ci mai degraba naiv pt. ca se lasa manipulat. Zeii enumerati nu exista pt. mine, iar cu dl. B si cu yoghinii nu am nimic de impartit. Ei au ales niste tehnici pentru iluminare, eu alta. Discut despre valoarea lor dar nu am nimic personal cu ei. Nu imi permit sa judec oamenii. Oricare dintre ei are sanse pina in clipa mortii sa devina mai bun. Si daca el ajunge unde e bine, eu n-o sa pot sta cu el pt. ca l-am judecat si in mintea mea nu e loc pt. el.
In ciuda departarii de subiect ar fi o sansa sa ma apropii on topic daca as sustine ca intr-adevar Iisus e mintuitorul s.a.m.d.
Relatarea e strict personala, nu se poate altfel. M-am oprit la el pt. ca am prins pestele cel mare. Pe calea aratata de el sunt cu adevarat liber de orice tehnica si invatatura spirituala. Altfel prin contactul cu semenii si schimburile la nivel profund pot invata intr-o viata mult mai mult decit urmind o alta cale spirituala. Se invata acel lucru subtil al interactiunii eficiente, deschise, plenare cu ceilalti. Urmind o tehnica, meditatia, chiar si devotiunea catre un anumit iluminat ma limitez. Cu Iisus le invat pe toate, ceea ce el imi cere este sa ii iubesc pe ceilalti asa cum el ne-a iubit, atit. Asta implica si rol activ si asumarea responsabilitatii pe toate nivelurile. Pe mine tehnicile diverse ma tin prizonier, Iisus ma ia si ma arunca intre oameni si ma obliga sa privesc la fiecare cum priveste el. Ce te poate trezi mai bine decit asta? Eu de fapt ma descoper prin ceilalti, vad la ei ceea ce nu pot vedea la mine, cu bune si rele. Este, cred, si o imposibilitate a unui sistem informational sa se cunoasca pe sine pe deplin. Singurul sansa pe care o are este nu "umflarea" anumitor muschi intelectuali, senzoriali etc. ci interactiunea cu sisteme asemanatoare.
Iisus spune undeva ca "toti ceilalti care au veni pina la mine sunt furi". Adica ne iau atentia, energia si ne-o conduc pe cale sau alta. Nu ne putem conduce singuri cit suntem sub invatatura lor, nu devenim fiinte independente cu adevarat (mereu exista relatia maestru-discipol). Iisus ne spune descurca-te dupa ce ne arata cea mai rafinata cale de cunoastere.
Pentru El nu am un respect inoculat dinafara, ci unul care vine din interior, intr-o deplina libertate. De fapt pot spune ca il iubesc mai mult decit pe oricine si orice, pentru ca este singurul care m-a bagat cu adevarat in seama. Restul oamenilor traiesc pentru ei, El a trait si murit pt. mine. De nu ar fi murit nu as fi crezut ca intr-adevar imi vrea binele, dar cind binele meu (trezirea mea) a pus-o mai presus de viata Lui am fost cucerit definitiv. O asemenea relatie nu mai pot avea cu nici un invatator, niciunul nu a facut asa ceva pt. mine.
Tu vii si spui ca aceasta e habotnicie (la toti cei care il respecta), nu vezi ca e iubire, de la El spre mine si una mica, pe masurile mele, de la mine spre el. Nu convingeri etc ci sentimente. Ii tot dai cu Iisus in templu, fara sa fii atent ca acolo nu aplica metoda pt. a invata oamenii ci pentru a alunga negustorii (cei ce vindeau acolo). Pe cei pe care ii invata ii inconjura cu o iubire pe care ei, "neam indaratnic", nu au inteles-o. Niciodata nu a batut fariseii sau invatatii acelor vremi, nici n-a incercat sa invete iubirea cu forta.

Acest topic a fost editat de IoanV: 24 May 2005, 06:18 PM