As dori sa reusim sa dam viata in acest topic momentelor mai putin vizibile din exterior pe care le intampinam fiecare pe Cale. Putem impartasi unii altora experiente, citate, pilde, povestiri esoterice, etc., oarecum nesesizabile in importanta lor, a caror valoare ascunsa, a dus la schimbarea directiei, gandurilor, pasilor, poate chiar a cursului vietii noastre la un moment dat.
Acest subiect fiind totusi de o sensibilitate ridicata, nu-mi ramane decat speranta ca vom reusi sa gasim un echilibru. Bineinteles ca nu este de recomandat sa ne punem sufletele pe tapet, dar ceea ce vine din inima si dintr-o simtire adevarata, nu poate aduce decat bine.

Si cum orice Intrare pe Cale incepe cu trecerea primei porti, il las mai departe pe Kafka sa vorbeasca:

„În faţa Legii stă un păzitor. La acest păzitor, vine un om de la ţară şi cere voie să intre în lege. Dar păzitorul îi spune că acum nu-i poate permite să intre. Omul chibzuieşte şi apoi întreabă dacă va avea voie să intre mai tîrziu.

«Tot ce se poate, spune paznicul, dar acum nu.» Întrucît poarta legii este deschisă ca întotdeauna, iar păzitorul se dă într-o parte, omul se apleacă pentru a privi pe uşă în interior. Cînd păzitorul observă asta, rîde şi spune: « Dacă te ispiteşte într-atît, încearcă să intri înăuntru, în ciuda interdicţiei mele. Bagă însă de seamă: am putere. Şi eu sînt păzitorul cel mai de jos. La intrarea în fiecare sală stau, însă, alţi păzitori, unul mai puternic decît altul. Pe al treilea nu mai pot nici măcar eu să-l privesc.»

La asemenea dificultăţi nu se aşteptase omul de la ţară; că doar legea trebuie să fie totdeauna şi oricui la îndemînă, îşi zice el; dar, acum, cînd priveşte mai bine la păzitorul îmbrăcat în şubă, la nasul lui mare şi ascuţit, la barba lui tătărască răsfirată şi neagră, se hotărăşte, totuşi, mai bine să aştepte pînă ce i se va îngădui să intre.

Păzitorul îi dă un scăunel şi-i spune să şadă lîngă uşă de-o parte. Acolo stă zile şi ani în şir. Mai face multe încercări de a fi lăsat înăuntru şi-l oboseşte pe păzitor cu insistenţele sale. Adeseori paznicul îl supune la mici interogatorii, îl întreabă de unde e de fel şi multe altele, dar sînt întrebări puse doar de formă, aşa cum pun domnii cei mari; iar la urmă îi spune tot mereu că nu-i poate da drumul înăuntru.

Omul, care-şi luase multe lucruri cu el la drum, foloseşte totul, oricît ar fi fost de preţios, pentru a-l mitui pe portar. Acesta e drept că primeşte tot ce i se dă, dar spune de fiecare dată: « Primesc numai ca să nu crezi cumva că n-ai făcut tot ce-ar fi fost cu putinţă ».

De-a lungul nenumăraţilor ani, omul îl observă pe păzitor aproape fără întrerupere. Uită de ceilalţi păzitori, şi acesta, primul, îi apare ca singurul obstacol care-l împiedică să intre în lege. Blestemă nefericita întîmplare, în primii ani cu glas tare şi fără să ţină seama de nimic, mai tîrziu, pe măsură ce îmbătrîneşte, doar mormăind în barbă pentru sine. Dă tot mai mult în mintea copiilor şi, de vreme ce de-a lungul anilor a ajuns să-i cunoască păzitorului pînă şi purecii din gulerul şubei, se roagă şi de pureci să-l ajute a-l îndupleca.

Într-un tîrziu, vederea îi slăbeşte şi nu mai ştie dacă în jurul lui se face cu adevărat tot mai întuneric sau dacă îl înşală doar ochii. Dar distinge acum prin întuneric o strălucire nestinsă care răzbeşte pe uşa legii. Numai că nu mai apucă să trăiască mult.

În preajma morţii, toată experienţa din acest răstimp se adună într-o întrebare pe care încă n-a apucat s-o pună păzitorului. Îi face semn să vină mai aproape, întrucît nu-şi mai poate ridica în sus trupul care a început să înţepenească.

Păzitorul trebuie să se aplece adînc, pînă la el, întrucît diferenţa de înălţime s-a schimbat mult în defavoarea omului. « Acu' ce vrei să mai ştii, întreabă păzitorul, nu te mai saturi o dată? ». « Toţi se străduiesc vezi bine, să afle ce-i legea, grăieşte omul; cum se face atunci că, în atîta amar de ani, n-a mai cerut nimeni, în afară de mine, să intre înăuntru? »

Păzitorul îşi dă seama că sfîrşitul omului e aproape şi, pentru a mai răzbi pînă la auzul lui care se stinge, răcneşte la el:

« Pe aici nu putea să intre nimeni altul, întrucît intrarea aceasta ţi-era hărăzită doar ţie. Acum mă duc s-o închid.»”

Oare il cunoastem cu adevarat pe cel de langa noi.
Ne-am obisnuit tot mai mult sa ne plangem ca nu suntem intelesi de catre ceilalti, cand de fapt lucrurile ar trebui sa se petreaca in sen invers, noi sa facem efortul de ai intelege pe cei de langa noi.
Ne grabim deseori sa-i invatam pe ceilalti, ... sa-i salvam din orice si catre orice, numai sa-i salvam, dar stim oare cine este cel de langa noi?

"La o mînăstire, printre toţi cei ajunşi acolo spre a atinge, mai cu metodă, Ţinta supremă, era un individ mai simpluţ la cutiuţă, de aceea s-a considerat că nu va face faţă ritmului iniţierii (greacă veche, ebraică etc.) şi că să stea el frumos la bucătărie şi la mătură, în vreme ce băieţii făceau meditaţii, concentrare, rugaciuni soptite la ureche, tot tacîmul.

La un moment dat, în timp ce erau serviţi la masă, discipolii au observat că prostovanul abia atingea podelele, adică levita, şi că, mai mult, era pe cale să se sfinţească. Au considerat imediat că este vorba de o „lucrare” şi s-au pus să-l urmărească a doua zi. Ce credeţi că făcea?

În vreme ce c*răţa tigăile cu nisip, spunea: „Doamne, aşa cum luceşte cratiţa asta, fă să lucească şi sufletul meu!”; cînd mătura: „Doamne, cum c*răţ eu podelele astea, aşa c*răţă-Mi şi Tu trupul meu.” Şi tot aşa! Era în dialog necontenit cu Divinitatea, fără atîtea angoase şi complicaţii."

Mi-am amintit de un prieten pe care nu l-am mai vazut de foarte multi ani.
Primul lucru profund personal pe care mi l-a povestit a fost cum a ajuns el la credinta!

Intr-una din zile avusese o controversa puternica pe tema existentei lui Dumnezeu. Deoarece lucrurile degenerase-ra in certa, iar partenera de discutie era chiar persoana la care tinea foarte mul, prietena lui, a simtit cum il cuprinde o stare ciudata, un fel de criza existentiala.
Ramanand singur in camera a zis: "Doamne daca existi da-mi un semn!". Exact in acel moment s-a deschis usa de la intrare. A ramas pentru cateva clipe mut si surprins, apoi a inceput sa rada nestapanit, zicandu-si in gand: "Hehe, a fost curent, nimic altceva si de aceea s-a deschis usa! Nu ma poti pacali cu astfel de nimicuri!"
Nu credea in Divinitate, dar oare cu cineva vorbea cand spunea ca nu se lasa pacalit asa usor?
Imedit dupa aceasta intamplare a iesit din casa, incercand sa-si adune gandurile in parcul din apropiere. Nu putea sa-si scoata din minte intamplarea, repetandu-si mereu ca acela nu a fost un semn, el are nevoie de ceva mult mai clar,.... si apoi promite solemn ca se va lasa cu totul in mainile Domnului.
Cum se plimba el asa pe aleile parcului, a fost brusc trezit din contemplatie, de o persona de pe una din banci, care-i facea semne disperate aratandu-i ceva in sus.
Nu a a pucat sa-si ridice bine privirea, ca o creanga destul de mare s-a desprins din copac cu un zgomot foarte mare, si l-a lovit, doborandu-l la pamant. A simtit ca nu se mai poate misca, vederea i s-a intunecat si parca l-a inconjurat o tacere de mormant. Ramasese totusi lucid. In acele momente si-a zis: "Doamne, daca existi,... RIDICA-MA!"

Si-a revenit in urmatorul moment, dar a simtit ca renaste a doua oara. Din acel moment nu numai intamplarea in sine i-a schimbat radical viata. Mi-a spus ca se produsese o schimbare indescriptibila si profunda in interiorul lui, Vedea intreaga lume cu alti ochi, fusese atins de acel Ceva, care iti unge sufletul si ti-l incalzeste pentru totdeauna!

"Ridica-te si fugi ! Afara-n larga zare !
Aceasta carte plina de secrete
De Nostradam, el insusi, scrisa,
Nu-ti este indeajuns o indrumare ?
Ai sa pricepi din ea al stelei mers in zare.
Iar cand natura te indreapta,
Puterea sufletului se desteapta,
Intelegand cum duhul altui duh vorbeste.
Zadarnic o gandire seaca
Aici sacrele semne-ti lamureste.
Voi, spirite, pe langa mine cand plutiti,
Raspundeti-mi, de-ar fi sa m-auziti !

(Deschide cartea la intamplare
si vede semnul macrocosmosului.)

Ce voluptate din ce vad imi vine
Prin simturi, ah, prin toate dintr-o data !
O fericire tanara si sfanta simt
Suind cu foc prin nervii mei, prin vine.
A fost un zeu cel ce a scris astfel de semne,
Ce-mi ogoiesc tumultul dinauntru,
Ce-mi umplu inima de bucurie,
Ce-mi dezvalesc in talcuri tainice si demne
Jur imprejur puterile naturii ?
Sunt eu un zeu ? Lumina mi se face mie.
In trasaturile acestea pure
Natura insasi in puterea ei se da pe fata.
Acu de-abia pricep a inteleptului povata:
A duhurilor lume nu-i ascunsa,
Doar mintea ta si inima-s inchise.
Ridica-te, discipole, fara mahnire
Si scalda-ti pieptul in aurorele deschise !"

(Goethe, Faust - trad. Lucian Blaga)

Cine stie germana poate citi textul originar aici (incepand cu Flieh! auf! hinaus ins weite Land!...).

Oare de ce a exclamat Goethe "Mai multa Lumina!" chiar inaintea mortii?
Nu adusese chiar el destula lumina in propria viata si in viata altora?

Si Goethe a trait cateva experiente deosebite ce i-au marcat viata, poate voi avea ocazia sa amintesc despre ele altadata!

"Licht, mehr Licht!" frumoase cuvinte intr-adevar. Ca un om sa perceapa insemnatatea ori profunzimea acestor simple insiruiri semantice, trebuie sa se plaseze in mijlocul perioadei care la dominat ori care la marcat pe acest om al literelor. Ideologiile vremii, situatiile mondene decadente, pacla promiscuitatii societatii l-au indemnat sa strige "Lumina, mai multa lumina!". Faptul ca a aderat si la anumite cercuri de oameni, un fel de a doua societate din cadrul primeia, nu este un secret, chestiune de altfel amintita si de istorici. Ce este interesant este ca un suflet macinat a reusit sa se ridice, din sanul uneltirilor sociale, si sa-si impuna amprenta pe o cultura inca vie, productiva si nicidecum muribunda, cum afirmasera unii critici mai pretiosi in afirmatii dar mai saraci in argumentatii. Orice societate, fie ca vorbim de sec. xii fie ca vorbim de sec. xx1 are de-a face cu crize sociale, culturale ori de alta natura. Important de retinut este ca mereu sistemul elitist va incerca sa se opuna plafonarii si promiscuitatii, aport la care intervin si factori mai putin cunoscuti ai societatii respective, iar acest lucru este imbucurator vizavi de implicarea cator mai multor membri ce se dovedesc utili intr-o lume in schimbare. Schimbarea nu trebuie sa fie dificila, nu trebuie sa fie cu urmari urate, poate fi si frumoasa si sigura. Trebuie sa mentinem autoritatea morala asupra uzului ratiunii din noi si sa fim deschisi la progres. "Lumina, mai multa lumina" este poate un mesaj atemporal, care ar merge inclus si societatii romanesti actuale, societate ce trece printr-un nesfarsit travaliu de reforme si modificari sociale, nu din cele mai benefice ori sigure. Trebuie sa jucam in echipa ca sa avem un rezultat local ori global macar satisfacator. Numai bine.

Da, sunt de acord! Cat mai multa lumina asupra masoneriei care se tine pitita in intuneric.

Problema cu masoneria este un subiect care nu ma intereseaza catusi de putin... si nu as vrea sa capete amploare aici.
Sa nu uitam ca deasupra tuturor lucrurilor exista Dumnezeu, sa nu devenim paranoici in ceea ce priveste tot felul de organizatii care conduc destinele omenirii. Cel de Sus stie mai bine care este rostul acestei lumi, si oricat ne-am agita noi, tot Voinata lui va prima.
Cea mai importanta datorie pe care o avem este sa avem grija ce facem in primul rand cu noi insine.
In ceea ce priveste Goethe si multe alte personalitati ale lumii, ... toti au fost oameni si trebuie sa stim sa privim partea buna a lucrurilor. Nu poti spune despre un savant sau un mare artist recunoscut ca atare de intreaga umanitate ca nu exista, sau ca nu este bun, doar pentru ca a fost mason sau homosexual, sau orice altceva!

Acest topic a fost editat de Maharajah: 12 Jan 2005, 09:17 AM

N-ai inteles. Minerval a schimbat sensul initial al topicului prin mesajul sau cu caracter masonic dand de inteles ca Goethe datorita trecutului sau masonic exclama pe patul de moarte: "lumina, mai multa lumina".
Eu zic sa recitesti cu atentie mesajul lui Minerval.

In sfarsit, mie mi s-a parut ca a amintit doar in treacat si ca de fapt a pus accentul pe cu totul altceva!

Oricum, citind cele trei volume "Poezie si Adevar" de Goethe, am reusit sa inteleg cu claritate, care sunt, sau care ar trebui sa fie prioritatile de ordin calitativ in viata, in sufletul unui om. Nu as putea sa spun ca m-am nascut credincios. In ceea ce ma priveste, o anumita pondere in formarea mea pe acest drum, a avut-o si cultura. Dar pentru asta, bineinteles ca mai intai de toate trebuie sa ai o anumita disponibilitate de ordin interior. Citeam fascinat si simteam o bucurie ale carei radacini nu-mi erau foarte clare. Era o satisfactie de ordin intelectual, dar in acelasi timp mai era si altceva, banuiam ca mai lipseste ceva. De unde stiam ca mai lipseste ceva? Ii simtisem aroma prin cultura, iar de aici pana la credinta nu este un pas foarte mare. Amandoua iti alina sufletul, dar Dumnezeu ti-l si implineste.

Acest topic a fost editat de Maharajah: 12 Jan 2005, 10:56 AM

Discipolul: De ce nu mergeti să propovăduiti adevărul tuturor oamenilor de pe Pământ?

Maestrul: De unde ştii că n-o fac? A propovădui înseamnă a transmite Cunoaşterea; aceasta nu se poate face cu adevărat decât în tăcere. Ce-ai zice despre un om care ascultă o predică timp de o oră şi pleacă fără să fi ajuns să-şi schimbe viaţa? Comparaţi-l cu acela care se aşeză la picioarele unei Sfinte Prezenţe şi duce cu sine, întorcându-se acasă, un mod de a gândi cu totul nou. Ce este mai bine: să predici cu glas tare dar fără efect, sau să rămâi tăcut, revărsând razele forţei lăuntrice în jurul tău?

Gândeşte-te şi la originea vorbirii. La început este cunoaşterea abstractă, din care purcede ego-ul. La rândul său, acesta zămisleşte gândirea, iar gândirea dă naştere cuvintelor. Prin urmare, cuvântul este strănepotul Izvorului originar. Şi dacă el este atât de eficient, gândeşte-te de câte ori trebuie să fie mai puternică propovăduirea prin tăcere! Dar oamenii nu înţeleg acest adevăr simplu şi limpede, adevărul experienţei lor de zi cu zi, veşnic, mereu prezent.

Oamenilor nu le place să audă vorbindu-se despre acest adevăr. Ei au nevoie de lumea de dincolo, de cer, de infern şi de reîncarnare. Pentru că iubesc mai mult misterul decât Adevărul, religia le dă ceea ce îşi doresc, în speranţa de a-i aduce în cele din urmă catre Dumnezeu; atunci de ce să nu ne statornicim in El, chiar de acum, aici, în clipa aceasta?

Nu mai ţin minte ce somitate zicea că atunci cînd cineva caută să înţeleagă în profunzime natura umană, felul de a fi al omului, se îndreaptă cu paşi mari spre... scepticism... sau pesimism...

Cine este cel de lîngă noi?...

Acest lucru se intampla de obicei in momentul in care inversam oarecum prioritatile. In primul rand este foarte important sa stim noi insine cine suntem. Avem pretentia de a cunoaste orice altceva din exteriorul nostru, fara a sti cine este cel ce-si aroga dreptul de cunoscator.

Privindu-l pe cel de langa noi, s-ar putea nici macar sa nu banuim ca ne uitam de fapt intr-o oglinda!

...e ca si cum i-ai predica porumbelului costumat in cartita, zborul...

N-ar fi rea o detaliere aici, dacă nu cumva intrăm în off... Dacă într-un anume fel pot zice că mă văd ca într-o oglindă în celălalt, într-alt fel (privită problema) nu prea mă văd. Îmi scapă ceva, oare?...

O altă problemă ar fi "prioritatea de a şti cine sîntem noi". Dacă asta e o prioritate s-ar putea să nu mai ajungem prea c*rînd la... "exteriorul" nostru. După cum se poate vedea foarte des în viaţa de zi cu zi...

@saldora
Ce-i cu porumbelul costumat în cîrtiţă?

Maharajah
Nu am inteles povestirea de la inceput, din Kafka. Cu ce a gresit cel care dorea sa intre?

Cu faptul ca nu a intrat efectiv.
Permanent s-a tot gandit ca poate i se va permite.
Pazitorul portii i-a si spus ca daca vrea, sa incerce! Bineinteles ca pazitorul era puternic. Dar si incercarile noastre vor necesita permanent un efort, sau sacrificii mai mari sau mai mici. Daca nu incerci, oricum nu ai nici o sansa.
Mai ales ca poarta era deschisa special pentru el.


Milimetru:

Am sa-ti spun foarte pe scurt, ... esenta nici macar nu poate fi sugerata, cu toate ca reprezinta exact ce am spus.
In primul rand Dumnezeu l-a creat pe om dupa "chipul si asemanarea Sa", nu pe unul din oameni dupa un chip, iar pe altul dupa alta asemanare. Asta inseamna ca esenta este aceeasi in toti. Si in alte religii exista acelasi tip de cosmogonie cu mici detalii schimbate. Iar experienta directa conduce la aceeasi concluzie. Asta ar fi si un motiv sa ne abtinem de la a face rau altuia.
Pe de alta parte, de obicei avem tendinta de a raspunde ceiluilat cu aceeasi moneda, ce exprimi tu se reflecta si in celalalt si invers. Daca unul tipa la celalalt, aceasi reactie vine ca raspuns, de cele mai multe ori nu putem stapani, controla acest lucru, cum ar fi normal. Daca cineva iti arata consideratie, te iubeste, ... este usor sa-i raspunzi si tu in acelasi fel. Ca intr-o oglinda.

Nu vreau sa o lungesc prea mult, cu toate ca as putea-o face pe zeci de pagini.

__________________________

Prioritatea despre care vorbeam este esentiala. Altfel, oricum a ajunge la exterior nu aduce decat un folos iluzoriu, ceea ce este mai rau decat nimic.


Acest topic a fost editat de Maharajah: 13 Jan 2005, 04:45 PM

Eu as fi interpretat altfel sfarsitul...

Atunci cand Pazitorul se ducea sa inchida poarta, ar fi inchis-o pe dinauntru pentru ca batranul ar fi fost trecut dincolo de poarta fara sa-si dea seama de schimbare, greseala sa fiind aceea de a nu pleca mai departe... Iar explicatia pentru inchiderea portii in momentul mortii ar fi fost imposibilitatea de intoarcere in lume...

Cea care l-ar fi ajutat sa treaca ar fi fost rabdarea, dar din cate inteleg eu Kafka a dorit sa puna accentul pe lipsa curajului si nu pe prezenta rabdarii... (si ea discutabila totusi... a se vedea intrebarile cu care plictisea Pazitorul)

Cred ca eu as fi fost un Pazitor prea ingaduitor, pana la urma daca as fi vazut ca nu reuseste nicicum sa treaca prin propriile puteri l-as fi luat pe sus si l-as fi trecut eu...

Zicea Maharajah, "Pe de alta parte, de obicei avem tendinta de a raspunde ceiluilat cu aceeasi moneda, ce exprimi tu se reflecta si in celalalt si invers. Daca unul tipa la celalalt, aceasi reactie vine ca raspuns, de cele mai multe ori nu putem stapani, controla acest lucru, cum ar fi normal. Daca cineva iti arata consideratie, te iubeste, ... este usor sa-i raspunzi si tu in acelasi fel. Ca intr-o oglinda."

Ma intreb, pot fi aceste cuvinte puse in legatura cu misterul pazitorului portii...? Ce inseamna cuvintele sale, "Am putere"...? Exista vreo legatura intre aceasta pilda si ceea ce simbolizeaza o oglinda...?

Imi place cum ai pus problema. Poate ca este totusi prea profunda din anumite puncte de vedere, ar putea avea intelesuri si forme multiple.
Dar poate ca o astfel de punere de problema nu este menita pentru a primi un raspuns scris. Poate ca sensul ei este tocmai acela de a ne raspunde singuri... si poate ca prin acest raspuns am mai trecut o poarta!

@milimetru
Ce-i cu porumbelul costumat în cîrtiţă?

Imagineaza-ti un bal mascat (ca in reclama la Schwepps) si porumbelul costumat in cartita .. un papagal, vecin de masa, incepe sa-i explice cum e cu zborul...

Acest topic a fost editat de saldora: 17 Jan 2005, 04:19 PM

Poate ca Mantuirea, Eliberarea, Nirvana, este cu adevarat un lucru important pentru fiecare. Dar oare pe ce pozitie se situeaza acest aspect al vietii in sistemul nostru de valori?

Un savant reuseste, in sfarsit dupa multi ani sa viziteze un Intelept.
Cand intra in grota, se inclina adanc si spune: "Oricine a auzit de intelepciunea ta extraordinara, de aceea am facut tot ce era posibil sa vin si sa te vizitez. Poate ca Dumnezeu a vrut sa am programata o conferinta intr-un oras din apropiere si uite astfel am avut ocazia dupa multi ani in care am tot incercat, dar n-am reusit, sa vin si sa te vad. Peste aproximativ doua ore am tren spre orasul de care vorbeam, consider ca este timp destul sa-mi spui cateva vorbe care sa-mi inalte sufletul, prin care sa-l pot descoperi mai usor pe Dumnezeu!"
Inteleptul l-a ascultat in liniste, apoi a tacut pentru o vreme.
Vazand ca timpul trece si nu se intampla nimic, savantul a continuat: "Te rog fie-ti mila de mine ca tare ma grabesc si nu vreau sa plec cu "mainile goale" de la tine!
Inteleptul a ridicat usor privirea, apoi a spus:
"Mergi mai intai si prinde trenul de care vorbeai, apoi om avea timp si pentru cele Divine!"

ok, so ideea care este ? ca putem intra in lege din timpul vietii ? e ok ideea, multi care sunt credinciosi in religia lor considera ca sunt in lege

dar ai mai spus ca unii prefera sa creada in reincarnari si altele. aceste idei de lege, legate de reincarnare, chakre si porti energetice si Divine o au destui si sunt convinsi, sustin ca este Adevarul. Asadar multi spun ca stiu Adevarul. Si-atunci omul care vrea sa isi deschida mintea si sufletul nu este dezorientat ?

dar hai sa zicem ca as fi fericit intr-una din legile descoperite de mine, pe care evident as considera-o Adevarul, dar asta e alta poveste. cum sa imi pese mai mult de mine decat de ceilalti, cum zici undeva mai sus ? nu in sensul de a-i judeca, ci in sensul de neputinta pt necazurile lor. caci nu asta vrem cand gandim pozitiv, sa facem lumea mai buna, sa ajutam ?

Nu am inteles exact ce a vrut sa exprime intreaga fraza.
De asemenea nu stiu unde ai vazut tu ca am spus ca ar trebui sa ne pese mai mult de propria persoana decat de ceilalti.

Totusi daca sesizez corect ce ai vrut sa exprimi, trebuie sa-ti rasund citand din Biblie.
Cum ar putea un orb sa calauzeasca alti orbi?
sau...
Inainte de a scoate paiul din ochiul aproapelui, scoate mai intai barna din ochiul tau.

A ajuta, sta la indemana oricui, cu o fata buna, cu o vorba buna, etc, ... este chiar un lucru demn de incurajat. Dar a ajuta cu adevarat, a indruma sufletul omului spre ceruri, este cu totul altceva!

Maharajah a spus:

Poti detalia ? Intre cunoasterea abstracta-ego-gandire ( ce fel de ? ) nu este nimic intermediar ?
De ceva timp, ma framanta ideea asta: EGOul... ce este EGOul ? de ce se manifesta asa, cum poate fi atenuat ? cum trascendem in final EGOul? sau, se poate transcende EGOul ?

Din cunoasterea abstracta purcede EGOul ? Cum ?
"Daca nu e un altul nu este nici un el" - parca asa ceva spunea Lao Zi in Dao De Jing
sau "tat tvam asi" ( tu esti acela ) si "aham brahm asmi" (Totul este Brahman ) - in Brahmanism parca,
sau " Eu si Tatal suntem una." -Iisus Cristos

EGO-ul are consistenta/substantialitate, ne aflam intr-o dualitate/multiplicitate delimitata, sau totul este o iluzie in Monismul absolut ( Dumnezeu, Brahman, Iahve - " Eu sunt cel ce sunt ", etc ) ?
Multumesc.

Acest topic a fost editat de bishop: 26 Jan 2005, 12:23 AM

Gandesti (sau te exprimi) cam incalcit.

Dorinta de atenuare a ego-ului e specifica vechilor credinte indiene. Astazi insa trebuie sa depasim acest stadiu. Ego-ul nu este ceva la care trebuie sa renuntam cu orice pret, ci acea parte a fiintei umane ce trebuie sa se desavarseasca pe sine si in acelasi timp intregul om...

Nu stiu daca are rost sa ne intrebam cum "arata", de vreme ce nu-l putem pipai.

Ai sintetizat un intreg univers prin aceste cateva intrebari si altele care ar putea sa se mai adauge, de aceea probabil ca iti dai seama cat de dificil ar fi un astfel de raspuns. Acum, depinde foarte mult si de genul de raspuns pe care te astepti tu sa-l primesti. Daca doresti un raspuns care sa te satisfaca din punct de vedere intelectual, n-ar trebui sa fie prea dificil. Il poti gasi intr-un fel sau altul, prin carti, de la alti oameni, etc. Sunt destui care sunt gata oricand sa te lamureasca.

Daca insa tu cauti un Raspuns, care eventual sa produca o transformare de nivel in interiorul tau si astfel sa te aseze pe Calea catre Mantuire, Eliberare, Nirvana, Iesirea din Ciclul Karmik al Nasterii si al Mortii, etc., atunci lucrurile stau cu totul altfel si in nici un caz nu-l poti primi aici, de la mine sau de la altcineva.
Intrarea pe acest Drum implica si sacrificii si nu poate fi catalogata ca o simpla toana sau un hobby.
Cum poti gasi Raspunsul, este putin mai dificil de aflat, dar nu imposibil.
Cred ca ai auzit ca s-a spus: Cauta si vei gasi. Bate si ti se va deschide. Cere si ti se va da.
Sau...
Cui ii este sete, cauta apa, dar cine moare de sete, lasa totul la o parte si nu-l mai intereseaza nimic altceva decat sa gaseasca apa.

Importanta este intensitatea cu care cauti si cat de mare este dorinta de a intra pe Cale.
In momentul in care progresul spiritual devine evident, realizezi cum se produce o transformare pe toate planurile. Are loc o răsturnare spectaculoasă între această latura a vieţii (spiritualitatea) si viaţa însăşi. Viaţa exterioară devine o anexă a căutării interioare, iar de aici încolo ceea ce se întâmpla nu mai poate fi nici măcar sugerat.

Acest topic a fost editat de Maharajah: 26 Jan 2005, 12:07 PM

Draga Maharajah, foarte frumos zici, atat doar ca eu intampin cu o anumita reticenta enumerari de genul "Mantuire, Eliberare, Nirvana, Iesirea din Ciclul Karmik al Nasterii si al Mortii, etc." Asemenea lucruri sunt propri multor culturi, fiecare mareata in felul ei, fiind insa intelese de-a lungul timpului si in randul civilizatiilor in mod deosebit. Sa nu le echivalam de aceea, caci nu sunt intru totul identice, ba chiar exista mari diferente de la vechii indieni, la egipteni, la greci, si pana la crestinismul de astazi. Si cu siguranta oamenii din viitor le vor intelege intr-un mod in care cei mai intelepti dintre noi n-ar reusi sa o faca astazi...

N-am avut nici cea mai mica intentie sa trag semnul de egalitate sau identitate intre toti acesti termeni. Tocmai in ceea ce ii diferentiaza sta puterea fiecaruia dintre ei si prin aceasta putere se poate ajunge si la ce ii uneste.
Dupa cum am mai spus si altadata, monopolul adevarului nu sta intr-o religie, credinta sau alta. M-am obisnuit sa nu judec diversele cai spirituale si implicit sa vorbesc la un mod mai general, fara a lasa impresia ca incerc sa denaturez sau din contra sa scot in evidenta ceva.
As fi putut sa spun Mantuire, iar cel ce primeste raspunsul sa fie Buddhist, sau as fi putut sa spun Nirvana, si sa fie Crestin.
N-am de unde sa stiu ce se ascunde in cele mai intime camari ale sufletului celui caruia ii raspund, asa ca incerc sa fac referire la o scara mai larga de termeni si principii. Unii oameni sunt mai sesnsibili decat altii cand este vorba de ce au mai pretios - Credinta!
Bineinteles ca am ideiile si credinta mea, dar acest lucru in nici un caz nu-mi va ingradi spiritul sau gandirea.

Acest topic a fost editat de Maharajah: 26 Jan 2005, 01:25 PM

Fiecare dintre noi crede intr-un anumit moment ca este pe drumul cel bun(a gasit calea) si stie ce are de facut mai departe.
Eu unul spun ca in momentul cind ai pasit pe Calea Adevarului (pt ca este numai una), simti ceva in interior, te simti linistit, este o stare greu de explicat in cuvinte...este ca si cum ai pune ultima piesa la un puzle.
Incep sa curga raspunsuri la multe intrebari, cind vrei sa faci ceva nu te gindesti de 2 ori daca e bine sau rau, sau cauti raspunsuri logice si matematice la ceea ce vrei sa faci, acum totul vine de la sine...daca e un lucru bun pe care vrei sa il faci, nu te mai gindesti cum sa il faci...grijile dispar...totul curge lin.

Frumoasa expunere si destul de apropiata de realitate. Pacat doar de semnatura din final... aduce o usoara nota contradictorie.
Si inca ceva... Adevarul, nu poate fi decat unul singur, Caile de a ajunge la El sunt totusi multiple!

Acest topic a fost editat de Maharajah: 26 Jan 2005, 11:53 PM

ptr. maracine

Hmm, interesant. Astazi trebuie sa depasim acest stadiu ? Cu ce anume sa-l depasim ? Ai senzatia ca am ajuns la stadiul asta desuet de atenuare a ego-ului ?
...Acea parte a fiintei umane ce trebuie sa se desavarseasca pe sine... cum sa se desavarseasca ? exacerbandu-se ?
Explica-te te rog.
Multumesc.

ptr maharajah

exact, asa cred si eu.

ptr. bubu

Cum spunea Maharajah, Caile spre adevar sunt mai multe, Adevarul insa poate fi unul singur - zic eu.
Despre descrierea senzatiilor simtite, felicitari, se vede ca ai trait pe Cale - acum, cat de departe putem ajunge fiecare, e o alta intrebare.
Si inca ceva: ai sesizat un aspect - de esenta zic eu - GRIJILE DISPAR ! TOTUL CURGE LIN.
Exact asa au trait toti marii luminati ai lumii asteia - in armonie cu absolutul. Si cat de putin au avut nevoie din lumea asta materiala !
Intrebarea este: cum putem sa mentinem, sa prelungim, starile acestea de revelatie ?
Caci mundanul ne trage la loc in vartejul cotidian.

***********
Pericolul cel mai mare cand incepi sa intri pe Cale este trufia, orgoliul, mandria : Eu stiu, eu inteleg, eu simt, etc.
De fiecare data cand recitesc pasaje din Noul Testament, Filocaliile, Dao De Jing, Dhammapada, Maestrii Zen, Yoga Sutra, etc, trebuie sa recunosc ca simt cum inteleg ceva in plus, si asta ma face sa ma mandresc.
Sunt la genunchiul broastei, dar mandria imi spune ca unii nici asta nu au priceput inca.
"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre."- Iisus Cristos Ev. dupa Matei

Poate ca ar fi mai bine sa folosim cuvantul "Eu", daca ego ne duce prea repede cu gandul la egoism... Egoismul este intr-adevar o trasatura sufleteasca ce trebuie combatuta in cat mai mare masura, mai cu seama in ziua de astazi. Eul, pe de alta parte, nu a fost intamplator primit de om - chiar tu aminteai de semnificatia numelui Iahve, Eu sunt cel ce sunt. Greseala apare numai cand omul cade intr-o unilateralitate a egoitatii sale, generand egoism, asa cum se intampla prea adesea. A incerca sa-ti infranezi sentimentul Eului (iar nu egoismul) ar fi insa o alta tendinta spre unilateralitate, opusa de altfel primeia. Asta am vrut sa spun.

Editat: Am sentimentul ca aceste lucruri conduc la o discutie ce este inca destul de departe de sufletele noastre, astfel ca riscam cu usurinta sa cadem in abstract. Oricum, in legatura cu cele ce ai mai spus, cu privire la vechile scrieri de intelepciune, de multe ori se ridica din sentimentele mele intrebarea: oare cum a putut sa ajunga omul contemporan pana acolo incat sa considere ca toate acestea sunt simple fantezii? Cred ca un spirit cu adevarat inalt simte inca mult mai puternic, cuprinde cu mult mai mult tragismul din spatele acestor cuvinte.

Acest topic a fost editat de mărăcine: 27 Jan 2005, 09:49 PM

Nikos Kazantzakis

Viata mea era atat de bicisnica, incat nu mai puteam suporta. M-am dus la un pustnic batran care traia departe, intr-o pestera sapata in stanca, si m-am spovedit:

- Ce sa fac, parinte?

Batranul ascet si-a pus mana pe crestetul meu:

- Fiule, ai rabdare; graba este una dintre capcanele diavolului. Asteapta linistit, cu incredere.

- Cat sa astept?

- Pana cand izbavirea se va coace inlauntrul tau. Strugurii acrii au nevoie de timp ca sa se faca dulci ca mierea.

- Si cum o sa stiu, parinte, cand strugurii acrii vor fi dulci ca mierea?

- Intr-o dimineata cand o sa te scoli, o sa vezi ca lumea s-a schimbat. Dar nu lumea se va schimba, fiul meu, ci tu vei fi acela care se va fi schimbat; salvarea s-a copt inlauntrul tau. Ai pornit pe cel mai dificil urcus si esti tare grabit sa ajungi in varf; crezi ca poti ajunge inainte de a urca povarnisul muntelui? Esti om, nu uita, nici mai mult nici mai putin. Da, stiu, dorinta suprema a omului este sacralitatea. Dar mai intai trebuie sa treci prin toate dorintele comune, trebuie sa inveti sa desconsideri trupul si setea de putere, de aur si de revolta.

Pornind de la ipoteza ca noi cautam niste RASPUNSURI (cum spunea Maharajah) si nu doar o discutie intelectuala agreabila, atunci, de ce sa ne fie frica de abstract ? (o alta intrebare care ma framanta: de ce nu exista infractori batrani - cu rare exceptii ? Sa fie asta explicatia: " Cel care-si îndrăgeste sinele, să-l păzească cu râvnă. Înteleptul să vegheze la el în una din cele trei etape ale vieţii - tineretea dedicată studiului, maturitatea dedicată vietii de familie, măcar bătrânetea să o dedicăm cunoaterii sinelui " - Dhammapada)
Si mai este ceva: eu, cel de ieri - mai ignorant - credeam ca sunt simple fantezii. Acum, cum am mai spus, eu consider ca m-am ridicat de la nivelul solului la genunchiul broastei - dar aici mai nimic nu s-a clarificat - unde fanteziile devin adevaruri mai mult sau mai putin intelese si explicate.
Atentie insa la nuanta: cine vede ceva adevarat dincolo de fantezia aparenta, NU INSEAMNA ca este "un spirit cu adevarat inalt" ! Asta este pacatul mandriei. Cuviosul Siluan Athonitul spunea exact asa: cand a crezut ca e puternic, ca stie, ca e virtuos, tocmai atunci a cazut. Vezi si Sarmanul Dionis.
Asta insa nu ne impedica sa ne punem intrebari, sa cautam intr-adevar adevarul intr-un mod onest.
"cautati adevarul si adevarul va va face liberi"
Lucrurile se leaga - asta am inteles cautand raspunsuri - in toate religiile pamantului : trecute, prezente sau viitoare
( indraznesc sa spun ).
Ceea ce am afirmat despre buddhism pe un alt topic - sper ca Maharajah sa ma ierte - a fost doar ca sa aflu mai multe.
Multumesc

Acest topic a fost editat de bishop: 27 Jan 2005, 10:23 PM