Pazitorii Portii, Semnele Divinitatii |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Mesajele cu caracter ateist sau care au ca scop denigrarea unei religii sunt interzise in cadrul acestui forum.
Pazitorii Portii, Semnele Divinitatii |
11 Jan 2005, 09:41 PM
Mesaj
#1
|
|
Vornic Grup: Membri Mesaje: 326 Inscris: 4 January 05 Forumist Nr.: 5.362 |
As dori sa reusim sa dam viata in acest topic momentelor mai putin vizibile din exterior pe care le intampinam fiecare pe Cale. Putem impartasi unii altora experiente, citate, pilde, povestiri esoterice, etc., oarecum nesesizabile in importanta lor, a caror valoare ascunsa, a dus la schimbarea directiei, gandurilor, pasilor, poate chiar a cursului vietii noastre la un moment dat.
Acest subiect fiind totusi de o sensibilitate ridicata, nu-mi ramane decat speranta ca vom reusi sa gasim un echilibru. Bineinteles ca nu este de recomandat sa ne punem sufletele pe tapet, dar ceea ce vine din inima si dintr-o simtire adevarata, nu poate aduce decat bine. Si cum orice Intrare pe Cale incepe cu trecerea primei porti, il las mai departe pe Kafka sa vorbeasca: Īn faţa Legii stă un păzitor. La acest păzitor, vine un om de la ţară şi cere voie să intre īn lege. Dar păzitorul īi spune că acum nu-i poate permite să intre. Omul chibzuieşte şi apoi īntreabă dacă va avea voie să intre mai tīrziu. «Tot ce se poate, spune paznicul, dar acum nu.» Īntrucīt poarta legii este deschisă ca īntotdeauna, iar păzitorul se dă īntr-o parte, omul se apleacă pentru a privi pe uşă īn interior. Cīnd păzitorul observă asta, rīde şi spune: « Dacă te ispiteşte īntr-atīt, īncearcă să intri īnăuntru, īn ciuda interdicţiei mele. Bagă īnsă de seamă: am putere. Şi eu sīnt păzitorul cel mai de jos. La intrarea īn fiecare sală stau, īnsă, alţi păzitori, unul mai puternic decīt altul. Pe al treilea nu mai pot nici măcar eu să-l privesc.» La asemenea dificultăţi nu se aşteptase omul de la ţară; că doar legea trebuie să fie totdeauna şi oricui la īndemīnă, īşi zice el; dar, acum, cīnd priveşte mai bine la păzitorul īmbrăcat īn şubă, la nasul lui mare şi ascuţit, la barba lui tătărască răsfirată şi neagră, se hotărăşte, totuşi, mai bine să aştepte pīnă ce i se va īngădui să intre. Păzitorul īi dă un scăunel şi-i spune să şadă līngă uşă de-o parte. Acolo stă zile şi ani īn şir. Mai face multe īncercări de a fi lăsat īnăuntru şi-l oboseşte pe păzitor cu insistenţele sale. Adeseori paznicul īl supune la mici interogatorii, īl īntreabă de unde e de fel şi multe altele, dar sīnt īntrebări puse doar de formă, aşa cum pun domnii cei mari; iar la urmă īi spune tot mereu că nu-i poate da drumul īnăuntru. Omul, care-şi luase multe lucruri cu el la drum, foloseşte totul, oricīt ar fi fost de preţios, pentru a-l mitui pe portar. Acesta e drept că primeşte tot ce i se dă, dar spune de fiecare dată: « Primesc numai ca să nu crezi cumva că n-ai făcut tot ce-ar fi fost cu putinţă ». De-a lungul nenumăraţilor ani, omul īl observă pe păzitor aproape fără īntrerupere. Uită de ceilalţi păzitori, şi acesta, primul, īi apare ca singurul obstacol care-l īmpiedică să intre īn lege. Blestemă nefericita īntīmplare, īn primii ani cu glas tare şi fără să ţină seama de nimic, mai tīrziu, pe măsură ce īmbătrīneşte, doar mormăind īn barbă pentru sine. Dă tot mai mult īn mintea copiilor şi, de vreme ce de-a lungul anilor a ajuns să-i cunoască păzitorului pīnă şi purecii din gulerul şubei, se roagă şi de pureci să-l ajute a-l īndupleca. Īntr-un tīrziu, vederea īi slăbeşte şi nu mai ştie dacă īn jurul lui se face cu adevărat tot mai īntuneric sau dacă īl īnşală doar ochii. Dar distinge acum prin īntuneric o strălucire nestinsă care răzbeşte pe uşa legii. Numai că nu mai apucă să trăiască mult. Īn preajma morţii, toată experienţa din acest răstimp se adună īntr-o īntrebare pe care īncă n-a apucat s-o pună păzitorului. Īi face semn să vină mai aproape, īntrucīt nu-şi mai poate ridica īn sus trupul care a īnceput să īnţepenească. Păzitorul trebuie să se aplece adīnc, pīnă la el, īntrucīt diferenţa de īnălţime s-a schimbat mult īn defavoarea omului. « Acu' ce vrei să mai ştii, īntreabă păzitorul, nu te mai saturi o dată? ». « Toţi se străduiesc vezi bine, să afle ce-i legea, grăieşte omul; cum se face atunci că, īn atīta amar de ani, n-a mai cerut nimeni, īn afară de mine, să intre īnăuntru? » Păzitorul īşi dă seama că sfīrşitul omului e aproape şi, pentru a mai răzbi pīnă la auzul lui care se stinge, răcneşte la el: « Pe aici nu putea să intre nimeni altul, īntrucīt intrarea aceasta ţi-era hărăzită doar ţie. Acum mă duc s-o īnchid.» -------------------- We are like monkeys who dwell in the forest and shit on the very branches from which we hang
|
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 20 May 2024 - 01:03 AM |