Da contraste cred ca ai dreptate m-am cufundat intr-adevar in acea iubire iluzorie si eram atit de sigura si straina, credeam ca sint unica, o printesa alungata dintr-un palat de cristal, mi-a trebuit mult timp sa inteleg ca toti sintem la fel... ardem ca lumanarile de la inviere care sint aprinse de la flacara Domnului, ardem cu intensitate mai mare sau mai mica si ne stingem ca apoi sa ne aprindem din nou .

Acest topic a fost editat de flori: 13 Mar 2005, 04:28 PM

Conform Bibliei, Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea sa, l-a creat de sexe diferite: barbat si femeie. Dar Dumnezeu l-a creat mai intai pe Adam si apoi a creat-o pe Eva. De ce a creat doua fiinte daca El este doar Unul? Dupa chipul si asemanarea cui a creat-o El pe Eva? De ce a ajustat-o atit de perfect la constitutia lui Adam? De ce nu a vrut sa le descopere deosebirile dintre ei si s-a suparat atit de tare cind le-au descoperit singuri sau mai bine zis cu ajutorul sarpelui? De ce se temea atit de mult ca ei sa nu-i devina egali si care este marele Adevar pe care l-au descoperit mancand fructul interzis? Si totusi prin ce i-ar fi devenit ei egali? Se temea probabil ca paradisul va fi suprapopulat si impotriva maniei le-a oferit totusi o planeta unde sa-si intemeeze un camin. Spiritul religiei crestine, dispretuieste si condamna iubirea carnala, oare explicatia sa fie teama Lui Dumnezeu de a nu-i deveni egali? Dar totusi eu cred ca Dumnezeu a creat primii oameni dintr-o nemarginita dragoste. Oare sa fi existat un mariaj celest din care Dumnezeul barbat a alungat-o sau anihilat-o pe consoarta Lui? Ce o fi trezit oare mania Lui incit a facut asta? Oare sa fi fost Dumnezeu intr-adevar gelos? Oare actul creatiei, infaptuit de unul singur, a fost expresia unui sentiment de nostalgie - mai ales in ceea ce priveste crearea Evei intruchiparea frumusetii si a gingasiei. Dumnezeu este dubla esenta a perfectiunii. Ipoteza ne-ar putea oferi si explicatia faptului pentru ce Dumnezeul gelos a creat omul de sexe diferite. Separand esenta masculina de cea feminina, El a rupt pefectiunea in doua, evitand sa-si creeze un rival intru totul egal Sie-si. O mama nu cred ca ar fi fost in stare de asa ceva... de aceea cred ca Dumnezeu este mai mult esenta masculina- un Tata .
Este o lupta continua ale celor doua esente divine care genereaza efecte secundare, Doar cand aceste doua forte vor veni in echilibru, Dumnezeul orgolios si razbunator va deveni tolerant si binevoitor. Si cred ca asta depinde in primul rind de noi, fii Lui. Cred ca daca am fi mai toleranti, mai buni si mai intelegatori cu semenii nostri. Daca am renunta la ipocrizia si egoismul nostru, daca vom crea un echilibru armonios intre noi si in casa pe care ne-a daruit-o poate atunci se vor trezi in El si sentimentele de mama si ne va iubi ca atare.

Acest topic a fost editat de flori: 13 Mar 2005, 09:19 PM

FLORI, nu inteleg de ce pedalezi atata pe ideea crucii.
Stiu ca pe undeva ai radacini mozaice.
Vrei sa le smulgi de tot?
Imi poti raspunde pe PM daca consideri, sau deloc, daca este prea direct.
Copilaria doare, religia inteapa....

Contraste bunica mea evreica a trecut la crestinism pentru ca s-a maritat cu un calugar crestin ortodox in ciuda faptului ca el nu avea dreptul sa se casatoreasca. E o poveste destul de lunga si complicata dar sa revenim la oile noastre eu nu am spus ca sint de religie mozaica sau crestina... Am spus ca-mi curge singe de evreu prin vene ceea ce e cu totul altceva. In ce priveste religia Hmmm... Am fost botezata in religia crestina , mama si bunica (evreica nu buni cea de pe tata) erau crestine fanatice iar tata ateu (nu chiar convins cred ca mai mult datorita fanatismului manifestat de cele doua). Am crescut in atmosfera asta pe de o parte exagerarile religioase ale mamii pe de alta opozitia ironica sau agresiva a tatii. Mult mai tarziu cind am ajuns in Israel am cunoscut religia mozaica asa ca mi-am format o parere personala despre religie. Important e ca eu cred in Dumnezeu si consider ca El se afla oriunde, cit despre biserici indiferent din ce relige ar fi ele sint facute de oameni pentru a aduce orfanda Domnului prin slujbe si rugaciune ... am fost in multe biserici, am asistat la multe slujbe din diferite religii si am constatat ca indiferent de religie uneori am fost foarte impresionata alteori nu, deci nu religia conteaza ci credinta si sufletul celor care aduc orfande Domnului. Toti sintem la fel indiferent de religie sau nationalitate,doar viata ne modeleaza sufletele in mod diferit...uneori. Copilaria doare pentru ca nu mai este, religia nu inteapa ci oamenii se inteapa... Cuvintul religie provine din latinescul re-ligare, si se refera la o noua legare de Dumnezeu deci ar trebui sa fie ceva bun dar din pacate religia sau mai bine zis religiile au fost folosite atit de mult in scopuri meschine... iar de la exaltare pina la fanatism nu e decit un pas asa ca ...
In concluzie eu cred in acelasi Dumnezeu in care cred si crestinii si evreii si musulmanii ... Pentru ca El este Unic si Unul pentru toti.

Subscriu acestei idei !
Dar am senzatia ca unii isi poarta crucea, tu si pe ea, si tionul , ceea ce este mult mai greu, mai ales pentru o fiinta delicata ca tine....
In jurnalul meu iti vei primi o dedicatie....

Contraste aici te inseli sint o fiinta foarte puternica si crucea mea nu ma rapune ba chiar imi place...E drept ca am luptat mult ca sa ajung la performanta dar nu-mi pare rau!

Bunicii mele

Mama,o sa vin in august acasa!!!
Va pot ajuta la fin
Daca ati termint de coasa.
As putea sa merg din nou
Cu vitele in padure
Si sa culeg pentru dulceata
Zmeura si mure.
Si-o sa te ajut sa framinti pita
Si sa lipesti cuptorul,
Sa facem scoverzi pe plita
Ca tare le duc dorul.
M-oi duce si cu porcii la scaldat
In mocirla, linga vale
Ca-s grasi de laudat,
Unul ca altul de mare.
Si o sa am grija mama si de boi
Sa coboare seara de ,,La Piatra``
Si-o sa duc sarea in tarc la oi
Si fin in ieslea din poiata.
Si-o sa te ajut sa faci mincare
Si la ce traba in gospodarie
O rugaminte am insa, mare:
Cersesc.....copilarie.
Cersesc strajac din paie
Si tolul din lina,
A focului vapaie
Si sfinta ta mina.
Cersesc sa ma tii in poala
Si sa imi spui povesti,
Sa-mi mingii fruntea la boala
Cu vorbe crestinesti.
Cersesc sa te vad torcind
La lina linga soba
Sau la razboi tesind
Cu lina cea mova.
Si pentru ca am uitat de mine la scaldat,
As vrea chiar sa ma atingi
Cu o nuia din salcia pletoasa,
Sau sa te vad cum stingi
Lampa cu petrol din casa.
Sa te vad mama, sa te simt
Caci tu imi lipsesti intr-una
Si-a mele cereri nu ma mint
Si m-or urma intotdeauna.
Cersesc lui Dumnezeu copilarie


E scrisa de o poeta din Germania...pentru bunica ei Maria, Dar ce bine i se potriveste si bunicii mele Ana!!!si mai ales sufletului meu

Acest topic a fost editat de flori: 18 Mar 2005, 04:28 PM

Si mai tii si garda sus, nu ?

Flori, intervin pentru prima data in frumosul si nostalgicul tau jurnal...sper ca imi permiti.
Imi place foarte mult poezia. I se potriveste foarte bine bunicii mele Maria, si chiar si mie...huuh ce vremuri crunte mai erau cand trebuia sa ud in gradina

Pai cum nu contraste ce crezi ca s-ar alege de mine cu atita dor daca n-as tine garda sus?

Zorro oricind esti binevenit la o ceasca de melancolie si o felie de dor!

Acest topic a fost editat de flori: 18 Mar 2005, 09:05 PM

superba poezia
imi cer scuze ca dau buzna asa ...si ca sa nu te superi..un pt baietelul tau..ala dragalas rau ..si un cadou pt tine.. ..pentru mamicutza de tine...

Iniya multumesc, e minunat cadoul tau!

M-ati intrebat azi intre patru ochi de ce sunt proasta...
De n-as fi fost, mai ajungeam la Dumneavoastra????
Degeaba nu-i nimic pe lumea asta,
Asa a trebuit, sa va-ntilnesc si basta!!!!!
Mie n-are decit sa-mi para bine,
Si chiar ma bucur findc-asa imi vine!

Si sper cu ajutor sa scot iar la iveala
Pe-aceea care-am fost, sau ce-a ramas din tavaleala,
Caci m-am luptat cu mine pe viata si pe moarte,
M-am rupt bucati, m-am alungat in noapte,
Mi-am reprosat, am plins si m-am jignit...
Veniti cu ceva nou, m-am plictisit!


Spuneati ceva odata de-un punct in Univers
Pe care cine-l are, cu-n dram de interes,
Contrindu-se intr-insul cu degetul cel mic
Bici din rahat va face, sau chiar si din NIMIC
Gustoasa-i teoria...intocmai precum untul
Dar zicetzi-mi mai bine unde sa-mi caut punctul....

Se poate ca avut-am un PUNCT si l-am pierdut,
L-am ratacit, s-a risipit sau n-a-ncaput
Vreodata in bagaje, caci de-o eternitate pot sa zic,
Ma mut aproape-n fiecare an macar un pic
Ce de noroc avut-am, dar schimbind intr-una locul
Se pare ca mi-am risipit pe drum norocul.

Nu va lasati uimit de-a mea infatisare,
Ma intrebati ce simt? Simt disperare!!!!
Si nu de ce a fost, sau ce va fi sa fie, vreau sa zic,
Ma infricosez cind vad ce mult Nimic
M-asteapta-n fiecare zi de dimineata...
Ajutati-ma macar sa-l leg cu ata,
Sa crosetez ceva din el cit mai curind;
Un bici, un plover sau macar un gind....

Tu, ai crosetat mai mult de-un rand ....

Ce minunat !!! Nici nu m-am gindit ca si anul asta o sa prind pastele in Israel. Pe 15 zburam la Tel-Aviv, si desigur ca o sa fac tot posibilul sa vad sfanta lumina la inviere, sper ca de data asta sa reusesc sa intru in biserica...

Vezi, si esti atat de plina de doruri !
Daca ramaneai legata de priciul casei, unde mai calatoreai atat ?

Da contraste ai dreptate, dar acest lucru nu ma descarca de doruri ba chiar le intensifica, uite acum as fi dat orice sa merg in Ro. dar sint nevoita sa plec in Israel. Pe de alta parte ma bucur ca o sa am parte, inca o data sa merg la Sfintul Mormant mai ales in ziua Invierii. E o experienta unica. O sa povestesc mai mult cind ma intorc.

Acest topic a fost editat de flori: 7 Apr 2005, 08:30 PM

O primavara in Olanda

Sint lucruri in viata noastra pe care nu e usor sa le marturisim celor apropiati noua dar care au asa de mare importanta pentru cei ce ne urmeaza incit ar trebui sa nu moara odata cu noi. De mica am aflat din povestile bunicii despre existenta frumoasei Tari Sfinte. Despre faptul ca mama a fost nascuta la 7 luni si avea doar 1.700g si printr-o minune a supravietuit imedat ce a fost botezata in apa sfinta a Iordanului. Bunica insarcinata fiind a fost cuprinsa de durerile nasterii chiar in momentul cind vaporul care-i aducea in Tara Sfinta dupa un lung pelerinaj la sfintul munte Atos unde bunicul, care fiind dat la minastire de la o varsta frageda, din dragostea mare pentru Dumnezeu a dorit sa-si ispaseasca pedeapsa ca intr-o noapte de vara dupa 25 de ani de castitate a fost atras in mrejele dulci ale dragostei trupesti de copila pe care o conducea spre minastire . Dar regretul ca nu a reust sa reziste ispitei acestei lumi asa cum a jurat in momentul cind a hotarit sa devina calugar si sa-si dedice viata intu totul Domnului l-a urmarit toata viata si si-a impus o penitenta pe care nu stiu daca multi muritori ar fi reusit sa o duca pina la capat. Este o poveste trista si mult mi-as fi dorit sa fi discutat cu bunicul care a murit la putin timp dupa nasterea mea. Din povestile bunicii pe care le ascultam toate patru numai ochi si urechi in serile de iarna am aflat ca undeva departe exista o tara minunata unde s-a nascut chiar Fiul Domnului Isus Hristos, si acolo sint pomi infloriti tot timpul anului, care inmiresmeaza aerul cu arome ametitoare si pe cimp cresc flori mari ca cele din gradini si asa de frumos colorate cum niciodata nu se pot vedea pe meleagurile noastre, iar pe strazi arabii te imbie cu fructe atit de gustoase si variate cum nu se vad niciodata pe la noi. Adormeam intr-un tirziu visind la minunata Tara Sfinta dar niciodata nu am visat ca o sa ajung si eu acolo. Ne placeau asa de mult aceste povesti si ne facusem un obicei si o santajam pe biata bunica in fiecare seara amenintind-o ca nu ne culcam pina nu ne spune iar despre tara sfinta, de multe ori adormea biata bunica frinta de corvoada treburilor zilnice chiar inaintea noastra abia murmurind cuvintele cu ochii inchizindu-i-se iar noi ca niste mici calai ce eram nu-i dadeam voie sa adoarma si continuam cu intrebarile. Povestea era cam aceeasi si se repeta in fiecare seara dar crescind am inceput sa-mi pun mai multe intrebari asa ca de pe la 13 ani am inceput investigatiile pe cont propriu si astfel am descoperit in podul casei, intr-un cufar vechi pe care mama avea grija sa-l stearga tot timpul de praf si ale carui chei stateau ascunse, intr-un loc pe care nu mi-a fost greu sa-l descopar, un teanc de caiete vechi scrise de bunicul meu calugarul Visarion...
va urma

..asteptam.. ..superbe cuvinte

Cufarul din pod a fost intodeauna pentru mine o mare enigma, mama il deschidea uneori ca sa ia cite o carte religioasa dar noi nu aveam voie sa cotrobaim prin el, intodeauna era ferecat cu grija si cheile ascunse bine, intr-un loc numai de ea stiut. Dar cu putin efort am reusit sa dau de cheie si cu riscul sa o iau bine pe cocoasa in cazul ca voi fi descoperita am urcat in pod. Am deschis cufarul cu teama, ca pe cutia Pandorei, ca ma asteptam chiar sa iasa la iveala cine stie ce dihanii, din moment ce mama avea atita grija sa nu deschida nimeni cufarul in afara de ea...Stiam in principiu ca sint doar cartile sfinte ale bunicului acolo, dar cum de carti sfinte si icoane era casa plina, spre disperarea tatii, intuitia imi spunea ca mai trebuie sa fie ceva! Intr-adevar am gasit acolo o gramada de caiete ingalbenite, ca prgamentele vechi, printre carti religioasa cu coperti innegrite si roase de atita rasfoit, pe marginea multor foi erau insemnari scrise cu o calgrafie impecabila si m-a uimit forma frumoasa a literelor putin inclinata si cu contururi ingrosate ca si cum ar fi fost scrise cu tocul, abia cind am dat de notita " mina putrezeste/ pana se toceste/ dar scrierea mea/ in veci va raminea" mi-am dat seama ca erau scrise cu pana...Acelasi scris frumos l-am gasit si in numeroasele caiete si am fost uimita cita rabdare a avut bunicul meu sa scrie atita cu o pana din pacate erau multe insenari intr-o limba straina care am banuit ca ar fi chirilica. Tot rasfoind prin cufar am dat si de doua pasapoarte. Erau pasapoartele bunicilor mei cu care calatorisera in Palestina cum se numea in acel timp Tara Sfinta despre care ne povestea bunica...Surpriza cea mai mare a fost sa vad pentru prima data o poza a bunicului. Nu mi-am imaginat niciodata ca ar fi fost un barbat atit de frumos. Din poza ma privea un barbat cu ochi albastri, dupa nuanta dar atit de mari si bine conturati de sprincenele lungi si arcuite sub fruntea inalta si neteda incit pareau negri, probabil impresia asta o dadea tristetea si intensitatea din privirea lui. Nasul drept si gura senzuala dar totodata de o virilitate bine conturata probabil datorita barbii si mustatii care nu prea cunoscusera briciul si a parului lung castaniu si putin ondulat dadea impresia unui barbat impozant si puternic...de altfel tot acolo erau trecute, inaltimea 1.85, si culoarea ochilor, albastri. Parerea de rau ca nu l-am cunoscut pe bunicu a luat o proportie si mai mare...Din pasaportul bunicii ma privea o fata rotunda de copila, bine imbrobodita pina peste sprincene cu o broboada neagra, doar ochii mari si umezi parca de caprioara speriata tradau ca ar fi vorba de o copila, caci altfel semana cu bunica asa cum o stiam eu...

Va urma

M-am intors aproape de o luna din Israel unde am petrecut cu familia lui E. pesah-uö intr-un satuc de linga Ierusalem amenajat in mijlocul desertului. Apoi am trait emotii de neuitat in intimpinarea Luminii Sfinte de paste la Biserica mormantului sfint din Ierusalem. M-am intilnit cu Lucia sora mea la Natania si am descoperit poze din copilarie pe care ea le-a copiat de la mama cind a fost in vizita la ea. Nici nu mai credeam ca exista aceste poze. E uimitor cum ne schimba trecerea timpului...Dar si mai uimitor si mai bine zis tragic este faptul ca daca mi-am regasit chipul de copil in aceasta poza imi este imposibil sa regasesc sufletul de copil...Unde as putea sa-l mai gasesc oare mai exista pe undeva? Oricum daca exista e foarte departe si foarte bine ascuns de mine si ce dor imi e de el...Cred ca sufletele de copii sint cele mai crude desi sint atit de inocente!!!

Ah ! N-am mai dat pe aici de mult...desi am promis sa scriu in continuare povestea bunicilor mei ! Dar nu cred ca are rost si nici nu intereseaza pe nimeni. Poate mai tarziu. acum ma preocupa lucruri mult mai prozaice...
Mi-a casunat, sa cumpar apartament in Bucuresti pentru fiul meu, oare merita? Caut in disperare pe internet pe toate seit-urile cu imobiliare si-mi dau seama ca e o treaba foarte complicata, si ce preturi . Voi reusi oare?

Ne înconjurăm mereu cu tot mai multe lucruri doar pentru a deveni sclavii lor. Ne irosim timpul şi energia pentru menţinerea lor. Ne umplem viaţa cu activităţi din ce în ce mai variate, astfel încît să nu ne mai rămînă timp pentru înfruntarea problemelor reale care ne-ar putea conduce la o mai bună cunoaştere de sine. În loc să ne trăim viaţa, ne trăieşte ea pe noi, ne poartă singură dupa propriul ei impuls straniu, convingîndu-ne că nu avem nici un control asupra ei.
Gindurile astea or sa complice si mai mult treburile...Oare chiar merita?

Pe mine ma intereseaza
Hai, scrie te rog. E o placere sa te citesc.

Abia acum mi-am bagat nasul in jurnalul tau si am ramas fermecata, abia astept sa-l citesc pe tot! Si nu te opri sa spui povestea bunicilor tai, macar pentru Zorro si mine.

Si pentru mine

Ma bucur ca va place si va intereseaza povestea bunicilor mei, dar pe de alta parte poate va intrebati ce legatura are cu povestea mea? De cind am inceput sa ma intreb cine sint, adica de pe la virsta cind am descoperit insemnarile bunicului meu, am constatat ca nu putem sa ne cunoastem pe noi insine, daca nu ne cunoastem radacinile cele mai indepartate, pentru mine a fost o surpriza foarte mare sa aflu povestea lui, mai ales ca la noi in casa nu se vorbea aproape deloc despre bunicu. Stiam doar ca fusese calugar, i se spunea parintele Visarion, dupa ce s-au intors din tara sfinta s-au asezat intr-un sat de munte si lucra ca cizmar, si toti satenii veneau la el cind aveau probleme grave penru ca putea sa scoata pe "cel rau" din oameni si animale, iar cind plecau la targ cu noaptea-n cap, intodeauna il rugau pe bunicu sa-i insoteasca mergind in frunte cu o cruce mare adusa de la Ierusalem, deoarece prin padurea pe care trebuiau sa o traverseze, aparea intr-un anumit loc necuratul si citiva oameni din sat chiar isi pierdusera mintile din cauza vedeniilor.
Dar cind am aflat ca un calugar nu are voie sa se insoare am inceput sa intreb, cum se poate sa fi fost bunicul meu calugar daca se insurase cu bunica si au avut-o pe mama?
Atunci bunica mi-a povestit pe scurt ca ea a fost vinovata pentru tot ce s-a intimplat, dar pe de alta parte crede ca Dumnezeu le-a iertat pacatul, pentru care se considera singura vinovata si din care a rezultat mama, pentru ca au trait toata viata in castitate, rugaciune si au facut din casa lor o adevarata manastire, asa cum i s-a cerut bunicului in canonul primit dupa ce si-a marturisit cel mai mare pacat al vietii lui. Pe de alta parte aceast lucru i-a fost confirmat chiar de bunicu inainte de a muri, cind dupa o coma de 3 saptamani timp in care nu a vorbit si nu a mancat, s-a ridicat din pat, a cerut tocul si cerneala si dupa ce a scris aproape jumatate de ora o scrisoare unui frate din Sf. Munte Atos, i-a spus bunicii ca acum stie ca Dumnezeu l-a iertat si acum pleaca linistit. A binecuvintat-o pe bunica, i-a cerut sa aiba grija de mama si de mine care avem deja 6 luni, dupa care s-a asezat in pat a inchis ochii si a adormit cu zimbetul pe buze ca un copil. Bunicii nici nu-i venea sa creada ca a murit, desi nu mai respira si nu mai avea nici puls, ea tot mai spera sa se trezeasca pentru ca nu si-a inchipuit ca un om poate sa moara asa usor. Asta a fost tot ce-am reusit sa scot de la bunica dar eu nu eram multumita si voiam amanunte, degeba tot o sacaiam eu pe bunica sa-mi povesteasca mai mult, nu voia in ruptul capului, spunea doar ca nu a fost decit erezie, ispita si pacat, dar in ciuda tuturor se bucura ca l-a cunoscut pe Dumnezeu datorita bunicului.
Totusi insemnarile bunicului si putina imaginatie m-au ajutat sa reconstitui cit de cit fascinanta (sau poate exagerez) poveste a bunicilor mei.

Nu există o înrobire mai amară ca speranţa de a fi fericiţi. Dumnezeu ne oferă pe pămînt o vale a plîngerii. Dar suferinţa asta, este, pînă la urmă, trecătoare. Fericirea veşnică vine în viaţa de apoi. In acest minunat timp, Dumnezeu, care este stăpân peste tot Universul, s-a coboarit cu pacea Lui sfântă şi în simpla mea mănăstire, unde eu mi-am aplecat pentru prima dată genunchii fragezi ai copilăriei mele şi viaţa I-am dat-o lui Iisus pe care-L iubesc atât de mult.
Dar citeodata îl întreb pe Dumnezeu, răzvrătit, nemulţumit: Oare nu merităm o parcelă de veşnicie şi în trecerea noastră vremelnică pe pămînt?
Dacă iubim pe pămînt mai putem să ajungem apoi în rai? Nu trăind ca nişte penitenţi, flagelaţi, pustnici sau famelici ai vieţii, ci bucurîndu-ne de ea din plin, dobîndind şi binemeritând roadele sale pămînteşti, fără a anula astfel viata veşnică; fără a cere iertare pentru că am iubit „not wisely but too well"?
Se pare ca asa gindea bunicul meu vazind faptura aceea frumoasa dormind, cind ingerul negru cu aripi de cenusa ii flutura pe la urechi. depunind , semintele care i-au incoltit dorinta in inima si in viscere . Ce trista va fi viata daca nu va simti niciodata gustul femeii, din convingerea si teama de a face ceva care ii este interzis...

Acest topic a fost editat de flori: 11 Jun 2005, 01:31 PM

Iisuse care Te-am iubit
Şi atâta vreme Ţi-am slujit
Mă rog Stăpâne, nu lăsa
Să-mi piardă lumea viaţa mea.

Cu pofte-amare să mă-nşele
Şi să mă-nece întru ele
Nici osteneala tinereţii
S-o pierd în vremea bătrâneţii

Tu, Doamne, care ştii să ierţi
Şi care cu măsură cerţi
O! nu uita că întru mine
Te port de-atâţia ani pe Tine.

Şi dacă-acuma mă iubeşti
Şi vrei ca să mă mântuieşti
Prin scârbe lacrimi şi necaz
Să-mi întăreşti al meu grumaz

Şa nu-mi pleca genunchii mei
In lume întru pofta ei.
Că tot ce-am strâns la tinereţe
Să pierd, prin ea la bătrâneţe.




Dragostea faţă de Mântuitorul constituie raţiunea de a fi a călugărului... Viaţa călugărească, prin ea însăşi este o forţă duhovnicească care determină îndreptarea gândurilor către Dumnezeu. Acest mod de vieţuire, puţin obişnuită în lume, nu se poate duce fară ajutorul lui Dumnezeu...

Dar cine era fatuca aceea cu chip de inger care dormea la picoarele lui aici in padure, asa departe de lume? Oare era realitate ori inchipuire? Nu vazuse nici macar in vis un inger atit de frumos. Citeva raze de soare se jucau fericite prin parul rosu si buclat, imprastiat in iarba verde...si pielea atit de alba si catifelata punctata cu pistrui i se parea facuta din petalele florilor de cais inrourate...Era aproape convins ca sub camasa alba de in subtire se ascundeau aripile diafane de inger...Totusi de unde senzatia asta ca este in pericol? Si de ce simtea nevoia sa fuga cit mai repede? Si ce cauta acolo ingerul negru cu aripi cenusii pe care il alungase de atitea ori cu un simplu "piei satano". Simtea ca acum a venit timpul razbunarii si lupta va fi foarte grea caci se simtea deja legat de picioare iar mintea ii era asa de tulburata ca nici macar rugaciunile cele mai puternice nu-l ajutau sa fuga de acolo...Dar copila aceea ce cauta acolo? Era un inger a lui Dumnezeu sau o plasmuire a satanei? In timp ce chinuit de aceste ginduri ridica Domnului rugaciuni fiebinti, pleoapele fetei se zbatura ca un falfiit de aripi si pe fata din petale de cais se aprinse lumina a doi ochi mari de caprioara speriata.Ramasera un timp privindu-se si cercetindu-se reciproc...simteau ca timpul sta in loc, si toata esenta lui este concentrata in aceasta clipa...Deodata fata se ridica brusc in picioare si se arunca la pieptul monahului inginind printre lacrimi si hohote de plins ca Domnul l-a trimis si el este salvarea...I-a trebuit ceva timp ca sa inteleaga prin hohote si sughituri ca a fugit de la propria-i logodna care-i era sortita inca din copilarie caci era evreica...iar batrinul ei tata fusese de nainduplecat la lacrimile si rugamintile de a nu o marita impotriva vointei ei, mai ales ca era in pragul falimentului si asta era singura sansa de a-i salva averea...Mersese mult prin padure si dormise o noaptea pe pamintul gol in speranta ca va fi gasita de fiarele padurii si asta va salva situatia ei disperata, dar el era singurul suflet intilnit in acest rastimp...

Dat fiind faptul că pe bunicul îl cunosc mai mult din scrierile sale, eu nu pot şi fără nici o îndoială, nici nu ştiu să vorbesc despre trăirile sale, si nici nu stiu daca mi se cuvine...dar cred ca a fost pus in aceeasi situatie ca si Adam cind i s-a oferit fructul interzis. Incercarea de a mangaia copila aceea disperata le-a aprins la amindoi dorintele, si ce a urmat a fost inevitabil, cind s-a trezit la realitate era pus in fata faptului implinit si nu-i mai raminea decit sa ia decizia de a-si marturisi pacatul si ispita...Stia ca de acum soarta lui va fi legata de aceasta copila pentru care, simtea o enorma raspundere in ciuda faptului ca era motivul alungarii lui din raiul pacii impreuna cu Hristos...A dus-o la minastirea de maicute si a dat-o in grija lor, pina cind Domnul ii va arata calea de urmat. Tulburat peste masura a mers direct la duhovnicul lui si a marturisit tot ce se intimplase ...
"Nimic pe faţa pământului nu poate împiedica sufletul să trăiască în Hristos
Ti-ai petracut copilaria si adolescenta aici printre noi, dar acum ai fost pus in situatia sa alegi si singur ti-ai ales calea...vei putea deveni desavirsit, asa cum tinde sufletul tau, dar va fi mult mai greu caci ai ales tumultul lumii...Poti ramine aici dar niciodata nu vei primi iertare...”
Asa ca a fost lasat sa ia singur decizia. Cu multa parere de rau s-a hotarit sa paraseasca manastirea si sa mearga in cautarea iertarii pcatului care-i apasa constiinta atit de greu.

In sfirsit plec in Romania marti...Ah ce greu trec zilele si cit de mult astept clipa cind o sa ajung acasa...Mi-e atit de dor!

Si te mai tii de promisiune sa ne vedem ?

Sint de doua saptamini in Romania, Ah ce bine e acasa! Acum chiar sa nu-mi mai e dor de nimic...doar de fiul meu care a plecat aseara la Vama Veche si azi m-a apucat deja dorul de el iar!
Vreau sa va spun ca ma simt minunat acasa adica aici la noi. N-m mai fost de un an...intr-adevar nu e confortul de afara dar e acasa unde poate fi mai bine decit acasa, si daca nu exagerez as putea spune ca se simt si ceva schimbari in bine in atitudinea oamenilor parca au mai inceput putin sa inteleaga ce e respectul pentru celalat sau daca nu macar parca ar fi putin mai deschisi si mai receptivi ,ma refer in special la autoritati! Am ramas uimita cind un politist vazind ca am stationat intr/un loc unde nu era permis, a venit si vorbind pe un ton politicos ne-a rugat sa parcam in alt loc si chiar ni l-a aratat, ok. mi-am zis poate avem noi figuri mai aerisite dar uimirea cea mai mare a fost cind s/a adresat pe acelasi ton si unui amarit cu o dacie jerpelita , va spun sincer imi venea sa ma duc sa-ll sarut parca era un extraterestru oare e adevarat
Fratilor nu pot sa scriu de pe leptopu lu fii/meu ca are o tastatura tare aiurea si nu stiu pe unde sa apas safac semnele de punctuatie sper sa ma intelegeti, de altfel cred ca nici n/o sa am prea mult timp sa scriu cit sint pe aici!
P.S.
Contraste n/am uitat de promisiune, m/as bucura f. multsa ne vedem dar unde!