Ganduri, scrieri, amintiri din viata lui flori veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Iacata m-am pricopsit cu un jurnal Mihai. Ultimul pe care l-am avut pe la 18 ani a fost aruncat in foc de taica-meu, ca era impotriva lui si a regimului instaurat de el da si eu pe vremea aia .Dar despre asta ceva mai tirziu ca acuma mi-e somn si am asa de multe de spus . Trebuie sa ma hotarasc cu ce sa incep, desigur cu inceputul o sa spuneti dar au fost atitea inceputuri in viata mea ca nu stiu cu care. Oricum pina data viitoare ma hotarasc eu! Acuma si buna dimineata celor care abia se trezesc

Acest topic a fost editat de flori: 6 Dec 2004, 06:09 AM

Nu n-am plecat inca uff ce nehotarita sint si ce greu mi-e sa ma despart de han, sint o fire independenta si faptul ca m-am atasat asa tare de han ma innebuneste dar gasesc eu antidotul odata si odata!
Haideti sa va spun de ce am ales titlul asta ... pentru ca mi-e dor de mine aia de la 3 ani de cind dateaza primele mele amintiri si pina la mine aia de ieri care dansam in draci Ciuleandra cintata de Maria Dragomiroiu la spectacolul romanesc si si de tot ce a fost bine si rau pentru ca totul este trecerea mea efemera pe aici prin lume, adica viata asta de care o sa-mi fie intodeauna dor chiar daca uneori ... Nu! gata, am plecat de data asta hotarit

Mie dor de parinti, prieteni lasati in urma, iubiri de demult. De mamaliga de odinioara, de sarmalute, cozonac, palinca, slanina afumata. De colidele de Craciun. De bunici, de copilarie, De Romania pe care mi-o amintesc, De Romania pe care o port in suflet.
O Romanie, din pacate, disparuta. Pentru totdeauna.
Pentru mine trasatura caracteristica e cea referitoare la dorul de casa. Un dor care doare pentru ca stiu ca nu voi mai regasi acele bucati de acasa de care mi-e dor. Romania pe care o iubesc eu e disparuta.

Asa este flori, un cuvant taaaaare mic, doar de trei litere, insa cu o incarcatura atat de maaaaaaaare !

Cred ca am venit pe lume fara voia mea , mama spune ca tipam atit de tare si eram asa de agitata ca au trebuit sa ma tina 4 asistente ca sa nu le scap din maiini. Si-apoi dupa citeva luni am vrut sa evadez , ce mai cred ca stiam eu ceva . Unde mai pui ca am fost un copil introvertit, pe de-o parte, dar faceam atitea pozne pe de alta. numai cu intentia de a-i necaji pe ceilalti ca si cum as fi vrut tot timpul sa ma razbun pe cineva sau pe ceva. Nu degeaba eram eu gazda batailor si toti spuneau ca "pielea rea si rapanoasa ori o´bate ori o lasa" Poate chiar asta-i si motivul, ca astazi am ajuns sa am o piele atit de fina . Primele batai pe care le-am primit cred ca dateaza mai dinainte de a.mi aduce aminte, asta mi-a povestit draga mea bunica ( singura fiinta care cred ca m-a iubit cu adevarat si pe care o pastrez in inima mea ca pe o icoana ).
Eram primul copil mai bine zis prima dintr-un sir de 4 fete venite in familia noastra din 2 in 2 ani, adusa cu multa greutate dupa 4 ani de rugaminti pe la biserici ,tratamente pe la medici si leacuri pe la babe fapt pentru care mama-mi spunea de multe ori "copil nebun facut din buruieni". Eram un copil "pretios" cum s-ar spune, si mama afirma si azi ca spalind scutecele mele avea impresia ca spala aur si nu rahat. Dar se vede ca indeletnicirea asta a inceput la scurt timp sa o enerveze atit de tare incit cred ca a trecut la educatia mea prin aplicarea constitutiei chiar mai inainte de virsta la care as fi putut sa ma asez singura pe olita. Bunica a descoperit asta prima data caind avind cam un an si ceva , am fost adusa pentru prima data la tara. Era in timpul sapatului si bunica a fost nevoita sa ma ia cu ea la vie. Ca prin minune devenisem un copil asa de calm, ca toti erau surprinsi. Si cum sapa bunica in vie si eu ma jucam linistita la umbra unui pom ,deodata ma aude urlind ca din gura de sarpe " nu bate bunicaaaa!, nu bate bunicaaaa!" . Lasind sapa fuge intr-un suflet la mine care ma uitam infricosata in ochii ei si continuam sa tip . Abia cind m-a luat in brate si-a dat ea seama care era motivul groazei mele. Nu te bate bunica iubire ,si atit m-a sarutat si m-a mingiiat pina a reusit sa ma calmeze ca de atunci am ramas copilul ei drag iar pentru mine ea a fost intodeauna prietena si aparatoarea mea. Pe mama degeaba a certat-o ,ca ea a continuat cu aceleasi metode de educatie, culmea numai in ce ma privea ,cine stie poate intr-adevar m-a iubit, dar in mintea ei trebuia sa procedeze asa, ca sa devin copilul perfect!

Acest topic a fost editat de flori: 9 Dec 2004, 08:21 PM

Cind m-au adus inapoi acasa ,surpriza! mama purta in brate alt bebe atunci am aflat prima data ce inseamna gelozia. O trageam cu putere de tivul rochiei si tipam in gura mare sa arunce bebelusul si sa ma ia pe mine ca acolo-i locul meu . Mai tirziu faptul ca nu urlam ii ingrijora pe parintii mei cel mai tare , asta insemna ca faceam o pozna! Intr-una din zile stateam linistita ca pe un scaunel pe capul surorii mele care dormea , noroc ca mama a intrat imediat alarmata de tacerea mea ca altfel cine stie daca mai aveam sora in ziua de azi!
Cind s-a nascut a treia sora , mama se chinuia singura cu trei copii ca tata hotarise sa-si termine facultatea de unde fusese dat afara din cauza ca provenea din familie de chiaburi, dar cum intre timp se dovedesise a se fi dat pe brazda ( intase in partidul comunist) a fost reprimit si a devenit un tata de dumineca caci venea acasa numai in vacante. Biata mea mama a ramas sa se descurce singura cu trei copii mici si mai ales eu care o stresam cit inca trei . Ca sa poata face fata s-a mutat la noi mama ei adica cealalta bunica , pe care eu o numeam bunica rea, desi ea sarmana era cea care ducea tot greul gospodariei ,caci mama se ducea la lucru si muncea din greu in doua schimburi. Eu nu incetam sa urlu , mai ales ca toti nervii se descarcau pe fundul meu cind bunica cea rea nu gasea suzeta pentru sora mea care urla si mai tare si cind incepeam si eu era un adevarat concert din care nu se mai intelegea nimic. De aceea s-a hotarit sa fiu data la gradinita cu program prelungit . Era intr-un vechi conac cu doua sali mari la parter unde mincam si ne jucam iar la etaj dormitoarele. Uram faptul ca trebuia sa ma scol dimineata la 5 odata cu mama in timp ce surorile mele isi continuau somnul linistite dar mai ales faptul ca eram obligata sa dorm la prinz. Parca vad si acum geamul ingust si inalt cu arcada din dormitorul cu multe patuturi mici , si pe mine culcata fortat intr-unul din ele uitindu-ma cu ochii inlacrimati la plopul inalt de afara. Doar jocul pufuletilor albi care se scuturau din plop, devenise pentru mine o alinare si ma uitam cu ochii larg deschisi , gindindu.ma cu invidie ca in timpul asta celelalte surori se joaca in libertate cu copii pe afara . Asta nu inseamna ca aici nu m-as fi jucat si eu dar asa un chef nu tin minte sa fi avut , caci nu erau prietenii mei de la bloc unde eram eu intodeauna seful. Faptul ca plingeam mai tot timpul si stateam retrasa si trista a facut sa devin pentru ceilalti copii "moaca" cum incepusera sa ma strige. Atunci cind mi-au smuls papusa de care nu ma desparteam niciodata si mi-au aruncat-o in beci unde se spunea ca erau raci cu clesti mari care mincau chiar copii, m-am hotarit sa fug la bunica la tara pentru a scapa de scatoalcele bunicii rele, de varga mamei si de copii cei rai de la gradinita. Nu stiu daca implinisem cinci ani dar incepusem deja sa-mi fac un plan . Era iarna si intunericul se lasa mai devreme . In fata gradinitii era statia de auobuz iar eu stiam ca se ajunge la gara de acolo iar de la gara trebuia sa ma urc in tren. Cind am iesit de la gradinta in loc sa ma duc acasa m-am dus in statie uitindu-ma atent sa nu observe cineva.Am intrebat taxatoarea cit am putut de tare daca autobuzul merge la gara si mi-a raspuns da, fara sa observe ca eram singura. M-am urcat in autobuz si pentru prima data in viata mea m-am simtit importanta. Abia cind am ajuns in gara m-a cuprins teama si nu mai stiam ce sa fac era asa de multa lume si eu eram asa mica si nimeni nu ma baga in seama. I-mi era frig si frica am intrat intr-o alimentara. aici era cald si am uitat definitiv de frica si de frig ba chiar si de planul meu. Ma uitam pofticios la borcanele mari cu zahar candel .Una din vinzatoare m-a intrebat unde e mama si i-am spus ca-i pe aici, atunci m-a mingiiat pe cap ,mi-a spus ca sint o fetia tare frumusica si mi-a dat o bucata de zahar candel. Dar fericirea asta n-a durat mult ca a venit ora inchiderii si ramasesem singurul client. Vinzatoarea aceea simpatica m-a luat de minuta si m-a dus la militie unde a lasat adresa ei pentru ca pe-a mea nu o stiam si nici nu voiam sa spun nimic ca nu doream deloc sa ma intorc, apoi am plecat cu ea acasa. Toata lumea se purtase asa de frumos cu mine , fetita si baietelul vinzatoarei care erau ceva mai mari decit mine m-au adoptat imediat ,si nu stiau ce sa-mi mai ofere sa.mi faca pe plac si ce multe jucarii aveau! M-am adaptat imediat ca si cum ar fi fost familia mea de cind lumea. Ne-am jucat pina tirziu si am dormit busteam fara sa ma mai gindesc nici o clipa la cei de acasa. In timpul asta mama ajungind la 12 noptea de la schimbul 2 a gasit-o pe bunica plingind disperata ca eu nu ajunsesem acasa si cum telefon nu aveam biata mama a plecat la militie prin nameti la ora aceea din noapte sa ma caute. A doua zi de dimineata pe cind stateam linistita la masa sorbind din ciocolata cu lapte apare mama in pragul usii . ma intreba ce fac si eu ii raspund linistita- Nu vezi beau cafea cu lapte! Abia atunci am zarit varga din mana ei si mai ales ce usturator am simtit-o pe spinarea mea care a ramas mult timp vargata cu dungi albastre , pe care apoi mama nu mai stia cu ce sa le unga ca sa dispara, ca se apropia venirea tatii de craciun si cred ca el n-ar fi fost de acord cu asta.
Venirea tatii era o adevarata sarbatoare ,insemna ciocolata si rochitele de catifea si dantela. Mai ales craciunul acela n-am sa-l uit niciodata! trezindu-ma dimineata am vazut in casa noastra cel mai mare si mai frumos brad impodobit din viata mea. n-am sa uit niciodata cu cita nerabdare am asteptat seara, sa vina "mos gerila" prin nameti, care pe atunci erau chiar adevarati. Iar mosul nici nu mai vorbesc , l-am vazut printr geamul incarcat cu flori de gheata care se topeau sub caldura nasucurilor noastre lipte in stradania de a vedea ceva prin paienjenisul acela ,si apoi ce emotii! cind l-am vazut chiar intrind pe usa noastra , nici nu mai stiam ce poezii sa.i mai insir si devenisem asa de vorbareata de parca l-as fi cunoscut pe mos dintodeauna. Ce sa mai vorbesc de cizmulitele rosii de lac ,fustita scurta tricotata verde ca iarba cu dungi rosii si galbene la la poale si mai ales noua papusa mai mare si mai frumoasa dar care nu a reusit sa ocupe golul ramas de cea veche aruncata de copii cei rai in beci la raci.

Soptesc in gandul meu, ca sa nu deranjez pe nimeni:"sper ca Flori sa mai scrie, mult..."

Desigur mai am asa multe de povestit! am sa va spun acum cum a ajuns pe lume sora mea cea mica adica a patra fata in familie. Tata care tot la studii se afla isi dorea mult un baiat dar avea deja trei fete si isi cam pierduse speranta asa ca s-a hotarit impreuna cu mama sa renunte si sa se opreasca la trei. Dar Dumnezeu a vrut sa le mai trimita si pe sora mea cea mica asa ca o incercare si cind spun asta stiu eu ce spun. Aveam pe atunci cred cam 5 ani, cind am observat ca mama plinge disperata si se discuta lucruri despre care noi nu prea intelegeam mare lucru. Abia dupa ce s-a nascut sora mea am inteles ca mama plingea din cauza ca tata o amenintase ca da divort si pleaca in lumea larga ca el nu vrea sa se trezeasca cu casa plina de copiii cind va termina facultatea si ca mama trebuie sa avorteze neaparat copilul care accidental s-a cuibarit in corpul ei. Dar cum sa faci asa ceva cind principiile religioase ale mamei ii interziceau cu desavirsire asta. Totusi dragostea pentru tatal meu si pentru familie au facut-o sa se decida desi stia ca face cel mai grav lucru pe care ar fi putut sa-l faca. A fost programata si a doua zi trebuia sa aiba loc interventia dar visul pe care l-a visat in acea noapte a determinat-o sa renunte si sa nu se mai duca sa avorteze si sa infrunte orice risc chiar pe acela de a-si creste singura patru copii. Tin minte cum povestea mama, bunicii, visul pe care l-a visat in noaptea aceea si eu ascultam cu ochii larg deschisi desi era tirziu si nu intelegeam mare lucru. Se facea ca este purtata de miini printr-o padure deasa de niste pitici negri si uriti si ii era tare frica de aceea a inceput sa se roage in gind la Dumnezeu sa o scoata din miinile piticilor. Astfel a ajuns intr-un luminis in mijlocul caruia se deschidea o prapastie plina cu foc iar deasupra o femeie foarte frumoasa imbracata in alb tinea un prunc in brate . La vederea ei mama a inceput sa se roage de ea sa o salveze pentru ca piticii voiau sa o arunce in prapastie. Atunci femeia ia spus ca o va salva numai daca vrea sa tina ea pruncul .Mama a raspuns ca doreste sa-l tina cu draga inima si astfel cu pruncul in brate a fost purtata in zbor de catre acea femeie pe malul celalalt al prapastiei si cind a fost lasata pe pamint femeia ia spus ca trebuie sa aiba mare grija de acel prunc caci el a salvat-o de la foc si sa nu fie ingrijorata ca nimic rau nu i se va intimpla ,ba ciar dimpotriva cind pruncul va implini un an va primi un dar care o va ajuta sa-si creasca copii mai usor. Si intr-adevar tata s-a intors si fiind pus in fata faptului implinit si-a dat seama ca nu mai are ce sa faca. A inceput sa lucreze ca inginer intr-o interprindere din oras si exact in ziua cind a implinit sora mea un an a cistigat la loto masina la care visa de mult timp si pe care nu si-ar fi putut permite sa o cumpere niciodata din doua salarii si cu patru copii de crescut. Desi mama ii povestise si lui visul ei, el a preferat sa creada ca totul a fost o intimplatre si faptul ca a cistigat la loto acea masina a fost pur si simplu norocul lui. Acesta a fost rezultatul ideologiei ateiste pe care o invatase in facultate.

Si astfel s-a completat familia noastra, formata din 7 femei (noi 4, mama si cele 2 bunici) si bietul tata ,care trebue sa fi fost un erou daca a rezistat. Abia acum inteleg eu de ce era mai tot timpul prin delegatii!
Mama era tot timpul nervoasa cind venea de la servici si gasea casa intoarsa pe dos , ce sa mai vorbesc de larma si incaierarile permanente! Cred ca parintii mei sint intr-adevar niste eroi! Desi multi ne invidiau ca eram o familie frumoasa si chiar toti cu ochii albastri, de unde ni se trasese si numele de clanul albastrelelor, la noi in casa era permanent ori veselie ori cearta, tipete si plinsete dar niciodata liniste. Daca o sa credeti ca asta mi-a placut va inselati . Intodeauna m-am simtit atit de neinsemnata si lipsita de dragoste ca nimeni nu avea timp de mine si eu trebuia sa renunt intodeauna in favoarea celorlalte surori, ba chiar sa o si incasez in locul lor pentru ca eram cea mai mare si asta a facut din mine o fiinta rea si egoista. Dar ce-mi placea mie , era vara sa plec la tara la bunica mea iubita care ma facea sa ma simt ca o mica printesa, sa...tra-la-la-la si hai-hai-hai ... ca dor mi-e de maidanul cu cele trei fintini din fata casei ,gradina imensa cu porumb si cei doi zarzari ,ripa din fundul gradinii cu paraiasul care curgea tumultos dupa ploile repezi de vara cu fintina de apa buna si jungla de salcimi, tei ,puieti si tot felul de buruieni erau regatul meu, ce sa mai vorbesc despre copii din vecini care i-mi dadeau asa un sentiment de superioritate prin felul lor de a fi, mai ales ca toti erau buurosi sa devina supusii mei
Nu pot sa uit nici acum, cit de disperata era biata mea bunica sa ma impace cind urlam cit ma tinea gura, trantindu-ma la pamint si rascolind pamintul cu picioarele, pentru ca facuse imprudenta de a oferi farfuriuta cu dulceata unei fetite din vecini inaintea mea. I-mi aduc aminte ce fericita am fost, cind am primit mingea aceea mare rosie cu buline albe pentru ca am sapat gradinita cu zarzavaturi din fata casei ,pe care de fapt o sapasera supusii mei dar sub comanda mea, si in fond de jocul cu mingea am beneficiat toti pina la urma. Dar cea mai mare placere era sa trag pe geam cu cirligul de la fintina,plapuma si pernele, din odaia pe care bunica o incuia inainte sa plece la prasit la vie, si sa-mi construiesc punctul de observatie in virful zarzarului , care incepuse sa dea in copt si-ii atragea pe copii vecinului. Si sa fi vazut spaima din ochii lor cind le saream in spate in timp ce furau zarzare. Si ce pedepse le mai dadeam!
Si draga mea bunica cum putea sa fie atit de buna si blinda si sa rabde toate ticalosiile mele? Mi-o aduc aminte: slaba si inalta cu parul nins si ochii ei albastri si blinzi, de unde atita putere, ea care parea atit de firava sa sape toata ziua in vie ? parca o vad cu mersul ei lin cum se indeparta purtind pe umar sapa sau cobilita cu doua cofe pline cu apa buna de la fintina din ripa. De unde mai avea putere sa ne spuna povesti si sa ne cinte atitea cintece seara inainte de culcare cind ne uscam picioarele pe cerdacul de lemn sub corcodusul din fata casei in care gainile se suiau tacticos pe scara pentru a-si gasi un culcus . Asa le invatase bunica pentru ca in ripa din spatele casei era temuta vulpe care dadea iama prin cotet.Dar din pacate vacanta se mai si termina si eu trebuia sa plec inapoi in infernul de la oras era nedrept, era un cosmar si plingeam cite o saptamina pina ma acomodam. Singurul lucru care ma scotea din starea asta era mirosul proaspat de rechizite scolare si uniforma cea noua . Dar bucuria asta nu dura prea mult pentru ca in ciuda faptului ca eram trimisa la scoala ca scoasa din cutie ma intorceam cu caietele si uniforma pline de cerneala , fara fundite in parul zburlit si cu genunchii juliti de la incaierarile cu ceilalti copii care continuau sa fie rivalii mei. Iar acasa ma astepta alta chelfaneala si uite asa m-am invatat cu bataia si chiar nu-mi mai pasa deloc ,cu cit incasam mai mult cu atit deveneam mai indaratnica

Acest topic a fost editat de flori: 20 Dec 2004, 10:42 PM

Mama plingea mai tot timpul , eu nu prea intelegeam ce se intimpla dar nu-mi placea acasa si nu-mi placea nici la scoala , nu-mi placea nimic si nu ma interesa nimic, cind m-am nascut a fost un sfirsit... intodeana am avut senzatia asta dar am uitat total ce s-a sfirsit atunci , a fost sfirsitul a ceva dupa care sufletul meu tinjeste necontenit am senzatia uneori ca am venit dintr-o lume de DRAGOSTE minunata care imi ierta orice nebunie pe care as fi facut-o dar cred ca ceva s-a intimplat ca am fost alungata pe neasteptate din acea lume minunata pe care nu am gasit-o pina acum aici in lumea in care am ajuns, fara voia mea . Doar de citeva ori, stind culcata in iarba proaspata de sub zarzarii mei infloriti si privind norii albi si pufosi printre crengile incarcate cu flori parfumate, am avut impresia ca-mi amintesc de acel loc. Cred ca sufletul meu stia ca nu va gasi niciodata acel loc minunat si nici acea Dragoste si de asta a protestat asa inca de la acel prim sfirsit-inceput al vietii mele. Mama plingea ,tipa si blestema dar ne-a iubit,si l-a iubit si pe tata, in felul ei. Parintii fusesera copii unici si s-au trezit deodata cu o casa plina de copii pe care si-o dorisera tot timpul dintr-un capriciu copilaresc si egoist, ,fara sa se gindeasca la consecinte , si fara sa-si faca nici un fel de calcule! Nu numai din punct de vedere material cit sufletesc am simtit ca nu am primit niciodata cit as fi vrut. Oh Doamne iarta-ma! m-am apucat iar sa-i judec pe bietii mei parinti , cred ca am fost un monstru care le-a facut viata si mai grea. I-mi amintesc si acum privirile otelite ale tatii in timp ce-si scotea cureaua sa-mi aplice pedeapsa pentru notele proaste ,absentele de la scoala sau alte ticalosii ale mele sau ale surorilor mele pentru care tot eu eram vinovata , tot asa de bine i-mi amintesc zimbetele sarcastice de satisfactie insotite de sic-sic de pe fetele surorilor mele dupa ce incasam cite o chelfaneala. N-am sa stiu niciodata cine a aruncat intre noi marul discordiei ,si cum am ajuns eu cea de atunci care eram doar un copil sa fiu asa de ticaloasa , sa-i urasc pe toti si sa-i reprosez mamei ca ea e vinovata ca a facut asa multi copii si de asta ii este greu si ei si noua si tatii care profita de orice imprejurare sa chiuleasca de pe acasa.
Da!... Eram ratusca neagra ,urita si rea din poveste , dar ce DOR imi este de a ea , cit de mult as vrea sa ma strecor linga ea care plingea incetisor, in fundul subpatului unde fugea de fiecare data dupa ce primea cite o chelfaneala , trecind prin fata celorlalte si scotind limba de un cot ,stapinindu-si lacrimile de indignare.

Acest topic a fost editat de flori: 24 Dec 2004, 05:07 PM

VIS DE CRACIUN

Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de mine,
Pasii ni se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla:
Una era a mea, cealalta a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri
Reprezentau o zi din viata mea...
M-am oprit ca sa privesc in urma
Si am revazut toti pasii care se pierdeau in departare.
Dar am observat ca in unele locuri, in loc de doua urme,
Nu mai era decat una singura...
Am revazut filmul vietii mele...
Ce surpriza!
Locurile in care nu se vedea decat o singura urma
Corespondeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele:
Zile de neliniste si de rea-vointa,
Zile de egoism sau de proasta dispozitie,
Zile de incercari si de indoiala,
Zile de nesuportat,
Zile in care eu fusesem de nesuportat...
Si atunci, intorcandu-ma spre Domnul, am indraznit sa-i reprosez:
"Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele!
De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singura in cele mai grele momente din viata,
In zilele cand aveam cea mai mare nevoie de Tine?..."
Iar Domnul mi-a raspuns:
"Draga mea, zilele pentru care n-ai vazut
Decat o singura urma de pasi pe nisip
sunt zilele in care te-am purtat pe brate..."

Acest topic a fost editat de flori: 25 Dec 2004, 12:31 AM

Ce frumos ti-ai intitulat jurnalul.........de asta cred ca ne e dor la cei ce ne e dor..de fapt ne e dor de noi , cei care am fost o data .....de timpurile ce au trecut.........

Da Roxana ai dreptate titlul jurnalului meu vrea sa fie tipatul disperat al inimii mele pentru fiecare zi care trece , indiferent daca e rea sau buna inapoi nu o mai primim ea ramine doar in inima noastra ... un dor care doare!

Asa ne-am impartit in doua tabere eu aia mare „Floaca“ din cauza parului meu vraiste care nu statea niciodata impletit in codite porecla care ma scotea din sarite drept pentru care le-am daruit si eu celorlalte (spre disperarea mamii) in ordine descrescatoare 1.„Poarca“ desi nu i se potrivea fiind slaba si desirata ca un tir dar pentru ca ea imi inventase numele am gasit de cuviinta ca i se potrivea mai ales ca -si iesea din sarite in ciuda firii sale blinde. 2.„Babet`“ ei asta a fost ceva mai potrivita ca semana cu bunica cea rea si in plus chiar atunci rula la cinema filmul „Babet pleaca la razboi“ care m-a inspirat in gasirea poreclei , desi nu-l vazusem, dar sora mea era o fire intr.adevar razboinica si era prima care punea mina pe bolovanul cel mai mare daca cineva indraznea sa atenteze la integritatea uneia din clanul nostru, asa ca desi la inceput nu prea i-a convenit dupa ce avazut filmul, a fost singura care era chiar mindra de porecla.
3. Despre cea mica ce sa spun nu aveam chiar nimic impotriva ei ca in fond era cea mai nevinovata ,dar era prea dragalasa era chiar ca o papusa de portelan cu parul lung castaniu si buclat ,cu fata alb rozie ca florile de cais si despre ochi ce sa mai vorbesc erau asa de mari si albastri si ne priveau atit de nevinovat ca muream de dragul ei ,asa ca i-am spus „Mugurel“, doar cind se alia cu celelalte impotriva mea ce-i drept o numeam „Mucea“ drept pentru care incepea sa plinga si se ducea cu para la mama care avea grija sa o razbune cu virf si indesat, dar si eu bietul copil cite a mai indurat din cauza mea!

Cel mai mare chin pe capul meu erau coditele ,care nu stateau niciodata impletite datorita incaierarilor cu baietii care daca indrazneau sa-mi rasuceasca miinile la spate din cine stie ce instincte care banuiesc ca se trezesc ín aceasta specie mult mai devreme decit la noi, primeau in schimb cite un picior „ foarte usor“ in fluierele picioarelor si atunci sa vezi incaierare .
Totusi satisfactia cea mai mare era ca "o sa le sucesc giturile" cind o sa cresc mare dupa cum spuneau unii cind discutau cu mama. Desi nu intelegeam prea bine de ce mama raspundea de fiecare data cu „offf! cine stie ce rusine oi mai avea de tras cu ele , numai de-or fi destepte!“

A trebuit să mă fac mai mare ca să pricep că toată sfada din casa noastră era, de fapt, un fel de supapă de evacuare pentru niste frustrări din exterior.

Datorita prieteniei mele cu bunica Anica am reusit sa inteleg sensul cuvintelor mamii.
Cind bunica Anica si-a vindut casa si s-a mutat la noi a devenit nu numai aparatoarea mea dar si prietena mea cea mai buna.Ea era de acord cu toate ispravile mele ba de multe ori chiar ma ajuta sa le pun in practica de exemplu tinea de scaun cind ma urcam pe cel mai inalt raft din camara ca sa fur borcanele cu dulceata ascunse de mama "de raul meu". Si a fost singura care m-a aparat de furia mamii , cind ascunsa in baie mi-am taiat coditele ca sa nu mai fiu „dihania flocoasa“ si sa nu mai fiu supusa la chinul impletitului.
Cit de mult isi dorea ea sa apuce ziua sa ma vada mireasa si sa nu moara inainte. In zadar ii spuneam eu , ca ea n-o sa moara niciodata iar eu n-o sa ma marit niciodata , ea tot ii tragea inainte cu , ce mireasa frumoasa voi fi si ce pacat ca n-o sa apuce ziua aia!
Eram tare inversunata impotriva baietilor, nu atit din cauza povestilor de groaza despre toate violurile despre care auzea mama , care a avut mare grija sa ne bage bine in cap ca barbatii sint dusmanii nostri cei mai mari si au un singur scop in ce priveste femeile , si anume acela de a-si bate joc, cit din experientele mele care se lasau mai todeauna cu incaierari, si pentru faptul ca intodeauna voiau sa le recunosc superioritatea. Asa ca „nici daca o sa-i vedeti tirindu-se ca rima in fata voastra sa nu cedati sau mai bine muriti decit sa-mi faceti vreo rusine“ erau cuvinte pe care mama le intrebuinta foarte des in educatia noastra.

Pe de alta parte bunica desi taranca , avea ceva singe albastru “de chiabur” si ceva mai multa scoala , asa ca am avut parte de sfaturi mai academice , pe care le-am folosit tot impotriva “dusmanilor mei”

„Vei trăi mult si bine dacă vei învăta să râzi de vremurile prin care treci. Nimic nu ucide mai sigur decât ridicolul. Dacă te temi de cineva, închipuie-ti-l într-o postură ridicolă si n-o să-ti mai fie frică de el. Ne întepăm, ne luăm peste picior între noi, dar sa nu uităm o clipă că afară este inamicul nostru comun. Greutătile, timpurile grele îi doboară pe cei mai multi dintre oameni. Tu vei supravietui daca le vei râde în nas. Când nu vei mai avea ce ridiculiza, înseamnă că trăiesti bine si poti să devii serios, Dar nu te sfătuiesc.

Acest topic a fost editat de flori: 27 Dec 2004, 07:26 PM

Maine plec in Brazilia! Ce sa spun cred ca mai bine , il las pe marele nostru geniu sa vorbeasca. Ce bine a redat ce simt eu acum!!!

Din străinătate

Când tot se-nveseleste, când toti aici se-ncântă,
Când toti îsi au plăcerea si zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-al patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.

Si inima aceea, ce geme de durere,
Si sufletul acela, ce cântă amortit,
E inima mea tristă ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

As vrea să văd acuma natala mea vâlcioară,
Scăldată în cristalul pârâului de-argint,
Să văd ce ei atâta iubeam odinioară :
A codrului tenebră, poetic labirint ;

Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, linistiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice soptiri.

As vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală ce undula de flori,
Să tot privesc la munte, în sus cum se ridică,
Pierzându-si a sa frunte în negură si nori.

Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile si albe le-a tesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica soptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadentă a frunzelor, ce freme,
Născură-acolo-n mine soptiri de-un gingas dor.

Da ! Da ! As fi ferice, de-as fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde ghetoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce linistire,
În visuri fericite m-ar duce către nori

Eminescu

Acest topic a fost editat de flori: 29 Dec 2004, 04:41 PM

Bine, danseaza o samba in Brazilia, gandeste-te ca si eu as vrea, iar la anul, vino aici, in Ropmania, cu samba bine invatata, si-om mai povesti...

Contraste samba am invatat-o deja , am fost chiar la scoala la rio . da nu mi-a intrat asa bine in singe am sa mai exersez si cind vin poate o sa va pot arata ceva... pina atunci... ma gindesc cu groaza la cele 11 ore de levitatie din noaptea asta

Acest topic a fost editat de flori: 30 Dec 2004, 04:36 PM

Blonda aceea senina esti tu ? Esti si mai blonda si mai senina prin... contraste cu negrii sambisti !

Acest topic a fost editat de contraste: 3 Jan 2005, 02:12 PM

Da sint eu!
Desi nu am timp aproape deloc n-am putut sa ma abtin sa nu dau o fuga pe la han si de aici de la Rio. Este f.cald si slava Domnului au trecut primele 2 zile de acomodare care sint cele mai grele. In rest timpul trece f.repede de dimineata iesim la mare inotam venim pe jos acasa si abia avem timp sa imbucam cite ceva din minunatele bunatati pe care ni le pregateste Zeze bucatareasa ca picam de oboseala . dormim vreo 2 ore si intre timp se umple casa de rude care vin sa ne vada . apoi iesim in oras pe la restaurante , discoteci etc. ce mai grea munca . mai mult stres decit acasa!
In noaptea de revelion a fost un imens foc de artificii toata lumea pe plaja imbracata in alb ca sa le mearga bine tot anul si citiva imbracati in rosu ca sa fie iubiti fiecare cu ce~l doare. Dar cel mai mult i-mi place obiceiul de a arunca flori in mare fiecare vine cu flori si lumanari si le arunca in mare . Am aruncat si eu cu flori in mare si m-am gindit la toti cei de pe han asta inseamna ca veti intra toti in gratiile lui Neptun! Va urez la toti UN AN NOU O VIATA NOUA!

Maine vin acasa neagra ca o mulatra acum in mijlocul iernii trebuie sa fie sic in Ro. Numai ca din pacate nu o sa ajung chiar acum pe acolo. Pina una alta am invatat bine sa dansez samba si o sa am ce va invata si pe voi cind oi ajunge pe acolo! Mie dor de copilu care ma asteapta la Dusseldorf...

as vrea sa mai scriu ceva pe aici chiar mi-e dor sa maiscriu dar am atitea de facut ca nu stiu de ce sa ma apuc mai intii .e groaznic ce repede mai trece timpul de cind m-am intors nici macar n-am avut timp sa telefonez pe la prieteni... si acum trebuie sa ma duc la culcare ca aabia m-am adunat de pe drumuri si sint inghetata bocna. Nu e simplu sa conduci 8 ore intr-o zi dar macar bine ca nu a condus E. ca era si mai stresant. acuma el e si mai obosit ca mine...si ma tot intreaba ce-as zice sa mergem la culcare...pai ce sa zic ideea nu e rea deloc asa ca... Noapte buna!!!

Daca... Am vazut pe aici un topic cu numele asta si citeva intrebari mi-au adus ceva inspiratie...mai bine zis mi-au mai trezit ceva amintiri, multe din ele foarte neplacute ,traite in adolescenta, nu stiu daca o sa am putere sa le povestesc totusi ma mai gindesc... Ma intreb DACA, nu ar fi fost cum ar fi fost astazi viata mea ...si-mi vine in minte "efectul fluture". Teoria Haosului spune că mişcarea aripilor unui fluture într-o parte a lumii poate provoca un taifun în alt punct al planetei. Adus la cazul omului, "efectul fluture" înseamnă că schimbarea unui mic episod din viaţă ne poate schimba cursul întregii existenţe
De câte ori nu ne-am întrebat:"Ce s-ar fi întâmplat dacă....?". În psihologie acest tip de raţionament se numeşte gândire contrafactuală. Este evident că a-ţi parcurge propria existenţă în sens invers comportă riscuri enorme, întrucât datorită "efectului zborului de fluture" , orice modificare a trecutului se repercutează în mod fatal asupra viitorului. In ciuda trecutului atit de zbuciumat si patetic pot spune ca sint satisfacuta de prezent ,ma refer la ce am realizat pina acum in plan material si spiritual...Totusi ce-ar fi fost DACA....?!!!
Una din marile mele realizari, de fapt cel mai frumos dar al vietii mele zbuciumate!:

Acest topic a fost editat de flori: 27 Feb 2005, 07:52 PM

De copilarie m-am despartit destul de greu , Mi-aduc aminte cu tristete cit ma enervau cuvintele “de-acum esti mare ar trebui sa faci asta sau sa porti asta". Nu... hotarit lucru! eu voiam cu orice pret sa ramin copil ii uram pe toti cei care-mi spuneau ca sint mare si faceam tot felul de boacane numai sa le arat ca sint tot un copil, ma cataram prin copaci chiar si la 16 ani iar despre relatiile cu baietii nici macar nu voiam sa aud. Incercarile mamii de a discuta cu mine despre schimbarile care vor interveni in viata mea se terminau cu iesiri violente din partea mea ,si n-o sa-mi iert niciodata ca-i strigam dispretuitor ca n-am sa ajung niciodata ca ea ...adica o femeie. Nu stiu daca va fi vreodata o adolescenta mai proasta si mai ignoranta decit mine. Desi invatasem deja la anatomie despre schimbarile fiziologige care se petrec cu orice fata eu eram convinsa ca mie nu mi se va intimpla. De fapt nici macar nu ma gindeam la asta iar prietene de virsta mea nu prea aveam caci ele aveau cu totul alte subiecte de discutie decit ce aveam eu in cap si asta nu ma interesa deloc asa ca pur si simplu le ignoram . Cred ca asta a fost si motivul ca primul firisor de singe pe picior mi-a aparut destul de tirziu cred ca aveam 16 ani . Ma aflam catarata in zarzarul meu drag din gradina cu porumb a bunicii ,cintind in gura mare:
“Sint o fetita mica ,care
Iubesc pe cine-mi iese-n cale,
Cu ochii mei eu ii vrajeeesc
Si cu privirea-i ametesc...
Cind deodata simt ceva caldut ca mi se prelinge pe picior, Ridic fustita sa vad unde m-am zgiriat dar ioc zgirietura... Nu stiu cum am sarit din pom si urlind cit ma tinea gura am alergat la bunica “.Bunii! Eu mor!! Uite ! “ in zadar mi-a explicat bunica ce si cum , nu am vrut in nici un chip sa accept ca e ceva normal si trebuia sa mi se intimple si mie odata...Asta a fost pentru mine o lovitura grea si intr-adevar atunci a murit fetita aceea vesela si nepasatoare care se catara prin copaci se juca cu bobocii de rata si punea la cale fel de fel de ispravi ca sa-i necajeasca pe cei care nu-i erau simpatici...
Cind m-am intors din vacanta de la buni eram deja complet schimbata. Abia acum au inceput adevaratele conflicte dintre mine si mama care a observat schimbarea si a inceput sa ma iscodeasca si sa incerce sa-mi dea sfaturi penibile si lipsite de tact (sau poate ca doar mie mi se pareau atunci asa) , pina si profesorul de chimie un pervers care-mi mai era si vecin a observat ca m-am schimbat mai ales ca raspundeam cu dispret la privirile lui iscoditoare, i-a spus mamei ca ma port de parca am imbatrinit deodata, se vede ca-l deranja faptul ca nu mai avea cu cine conversa pe balcon, care din pacate era comun. Devenisem un om trist si recalcitrant ,nu mai aveam chef de nimic si aveam impresia ca toti cei din jurul meu ma urasc si vor sa-mi intre-n suflet cu cizmele pline de noroi. Asa ca m-am inchis in mine si la propriu si la figurat . Cam pe aici incepe cea de a doua eu “ eu adolescenta”. Cit am regretat-o pe "eu copila" si cit am mai plins dupa ea dar... asta e... acum mi-e dor de copila Eu... Mi-e dor de mine si de tot ce a fost in acea perioada ... si de biata mea mama... pe care o detestam si acum regret ca am necajit-o atit de mult.

Acest topic a fost editat de flori: 10 Mar 2005, 12:38 AM

(sper, ca nu deranjez)


Numai bine. Sa ai parte de tot ce-ti doresti in viata.

Mami cum sa ma deranjezi chiar te rog sa intri pe aici oricind doresti. Si eu citesc cu drag prin jurnalul tau... Multumesc mult pentru pisica e splendida dar mie-mi plac mai mult cainii... nu stiu de ce ...in poze pisicile sint minunate dar in realitate ma tin departe de ele desi le admir ghimbuslucurile ...Totusi nu intodeauna am avut aceasta aversiune fata de pisici . Cind aveam vreo 14 ani am gasit un pisic mic si gri pe strada si mi-a fost asa mila de el ca l-am luat in casa ,l-am botezat Philip si am indurat multe scandaluri cu ai mei din cauza lui. S-a dovedit a fi o pisicuta cind a nascut o gramada de pisici pe care-i tineam in curte. Philp insa era singura care avea acces in casa asa ca intr-o zi a ramas incuiata in baie la etaj. Biata Philip nu a putut rezista sa-si lase puii flaminzi. Cind i-a auzit plingind a sarit pe geamul care era deschis ,Pina jos si-a zgiriat labutele de peretele zgruntzuros si a facut sepicemie , n-am mai put sa o salvam...

Anul 2 de liceu a inceput ca de obicei , numai eu eram alta... retrasa si tacuta stateam in coltul meu si nu prea avem chef sa discut cu nimeni... Invatam mai mult in sila ca sa evit bataile pe care le primeam sigur daca veneam cu vreo nota proasta...Diriginta care era si profa de filozofie a observat schimbarea mea dar nu a spus nimic. Stiam inca din primul an ca sint febletea ei,nu stiu de ce, poate ca au impresionat-o raspunsurile mele originale sau numele meu poetic dupa cum spunea ea, ca de altfel nu eram o eleva prea stralucita la invatatura. Pe 1 decembrie ne-a anuntat la sfirsitul orelor sa venim la ora 5 ca avem adunare U.T.C. speciala cu tema “cea mai...cel mai...”, uniforma nu este obligatorie chiar ne-a recomandat sa imbracam ce avem mai frumos...sa ne facem frumosi...Nici nu ma gindeam sa vin. Mi se parea o idee ridicola iar eu ma simteam destul de urita si nici nu aveam ce imbraca pentru ca ai mei erau total impotriva luxului. Nu aveam decit uniforma, ciorapi grosi si pantofi negri cu sireturi. Era chiar ziua mea dar eu uitasem definitiv pentru ca nimeni nu avuse grija sa-mi aminteasca...Doar colega de banca mi-a spus in drum spre casa ca diriginta impreuna cu toata clasa a pus la cale in mod special o surpriza, sa-mi sarbatoreasca ziua de nastere . Fatala surpriza pentru mine... Cind am ajuns acasa n-am spus nimic. Hotarit lucru nu voiam sa ma duc. Dar se vede treaba ca diriginta deja discutase cu tata care cumparase 5 cutii cu bomboane de ciocolata “Vinga” ( pentru a-i servi pe colegi) si a venit cu ele la mine spunindu-mi “la multi ani” si intrebindu-ma de ce nu ma pregatesc sa ma duc la scoala la petrecere . Am ramas uimita... tata era un adevarat dur in aceasta privinta si acum ma trimetea chiar el la petrecere ! I-am raspuns ca nu ma duc.. “ De ce” i-am spus ce gindeam si ca nici nu am cu ce ma imbraca... “ --Da ce uniforma ce are? O scolarita trebue sa mearga numai in uniforma! “ i-am raspuns ca diriginta a spus sa venim imbracati cu ce avem noi mai frumos. Desigur ca i-a sarit mustarul si a mai sarit si mama cu gura “aha uite le baga luxul in cap ,ce mai? Or incepe sa-si faca de cap, asta ii invata pe la scoala in ziua de azi!” Doar bunica s-a dus la sfonier si a deschis usa ca sa-i arate mamei cite rochii luxoase are ea si nu-si face de cap... De aici a iesit un adevarat scandal intre parintii mei si biata bunica. Ea spunea ca le-a dat lor totul ca sa-i vada realizati , ca dupa ce si-a vindut casa le mai dadea si ultimul ban din pensie , si nu sint in stare sa-mi cumpere si mie ceva de imbracat... Ea ar fi vrut saraca sa mearga cu mine chiar atunci in oras sa-mi cumpere ceva dar deja ii daduse banii tatii ... Atit i-a trebuit bietei bunici ca amindoi au sarit cu gura sa nu se implice in educatia noastra ca stiu ei de ce nu vor sa ne bage luxul in cap , bla bla...Eu ce sa mai spun ?M-a apucat plinsul , dar am luat cutiile cu bomboane si le-am spus ca ma duc la scoala si ca nu are rost sa se mai certe degeaba...
Cind am ajuns la scoala petrecerea era in toi. Aproape ca nici nu-mi mai recunosteam colegele erau imbracate atit de elegant ( intimplator aveam in clasa doar copii de “stabi” ). Am ramas uimita si stinghera in cadrul usii, parca nu aveam ce cauta acolo, diriginta nu era, se vede treaba ca a lasat copii sa se distreze cred ca era prin cancelarie. S-a facut un moment tacere dar imediat cineva a strigat "Aaaa! Sarbatorita ! Cea mai frumoasa si cea mai eleganta ! sau ceva de genul asta... Si au inceput sa cinte “ Multi ani traiasca” Nu stiu daca mi s-a parut mie sau chiar asa era dar parca toti rideau ironic si-si dadeau coate... M-am simtit groaznic i-mi venea sa intru in pamint de rusine am lasat bomboanele pe banca de linga usa si am fugit ... nu stiu cit am fugit pe strazi plingind dar m-am trezit inghetata bocna, ghemuita linga un copac nu departe de casa... Aveam chef sa mor nici nu-mi pasa ca sint inghetata, dar nu mult dupa aceea au aparut buni si mama si m-au luat in casa...Tata le-a spus sa ma lase-n pace ca-mi ies mie prostiile astea din cap iar pe mine m-a certat si mi-a spus ca sint o proasta si sa-mi fie rusine ca m-am comportat asa si l-am facut de rusine si pe el. Atunci am simtit ca nu mai vreau sa traiesc. Ca toata lumea ma uraste in afara de buni care era de partea mea si mi-a promis ca din pensia urmatoare o sa-mi cumpere cea mai frumoasa rochie din oras. Dar eu nu mai voiam nimic, hotarisem sa nu mai traiesc , asa ca dupa ce s-au culcat toti am inghitit toate pastilele care le-am gasit prin casa... m-am trezit la spital .

Eram la spitalul de copii, dar se vede ca cei de acolo nu discutasera inca cu ai mei si nu stiau motivul incercarii mele de sinucidere asa ca imbecilul medic m-a trimis la control ginecologic banuind ca as fi insarcinata... eu nu stiam unde voi fi dusa cu salvarea dar m-am trezit in fata acelei mese oribile si mi s-a spus sa ma dezbrac si sa ma urc pe masa... Nu intelegeam nimic si am intrebat de ce ? Idiotul de medic mi-a spus ca banuieste ca as fi insarcinata , am spus si ce daca? Mi-a spus ca n-are rost sa fiu impertinenta, ca ei nu-mi vor decit binele si daca e cazul ma vor ajuta... Am spus ca nu e cazul si ca n-am cum sa fiu insarcinata ... Atunci m-a intrebat de ce am luat pastile? Am spus ca am vrut sa mor... asa ca l-am scos pe idiotul de medic din rabdari si s-a rastit la mine “Asculta fetito ! Ai fost trimisa aici pt. control asa ca ia si te urca imediat pe masa, nu se discuta si a chemat asistenta ...” Hai mai fato ce te sclifosesti atita ...lumea asteapta afara ...ce crezi ca avem timp pentru mofturile tale? Asa ca s-a calcat inca odata pe sufletul meu cu bocancii plini de noroi... Am inceput sa urasc lumea in care traiesc!
In ciuda batailor tatii n-am vrut sa ma mai duc la scoala, m-am inchis in camera mea si n-am mai iesit de acolo mult timp, au vrut sa ma duca la psihiatrie dar i-am amenintat ca daca indraznesc sa ma mai duca la vre-.un spital sau doctor chiar ma omor asa ca m-au lasat in pace.
Singura persoana pe care-o acceptam in preajma mea a fost buni , doar cu ea ieseam si ma plimbam prin parc si discutam mult despre viata, de la ea am invatat multe in acel an zbuciumat, dar tot ea ma si alinta si-mi spunea ca sint o printesa, trebue sa fiu mindra pentru asta si sa nu iau in seama pe cei din jurul meu caci ceea ce fac , fac numai din invidie... Ea m-a invatat sa nu bag in seama pe cei rai si daca mi.e teama de cineva sa- l imaginez intr-o postura ridicola si sa-i rid in nas. M-a invatat ca eu sint importanta si daca vreau sa supravietuesc trebuie sa le rid in nas si sa-i tratez cu indiferenta pe cei care merita asta...
Asa am devenit o mica pritesa, buni nu-i mai dadea tatii pensia si-mi cumpara mie tot ce doream ...
La scoala nu ma mai duceam. Mergeam intepata cu capul sus si cu nasul in vint, si nu bagam in seama pe nimeni. E drept ca ma cam enervau suieraturile impertinente ale baietilor si privirile rautacioase ale fetelor dar nu-i mai bagam in seama. Rideam dispretuitor si ridicam nasul si mai sus de cite ori treceam pe linga gasca aia de baieti parsivi care strigau decite ori ma vedeau “ooo printesa!!!“ si suierau chipurile admirativ . Dar intr-o buna zi , au pus la cale o magarie:Tot vazindu-ma trecind asa cu zimbetul meu dispretuitor si cu nasul pe sus , au intins o ata subtire dintr-o parte in alta a trotuarului si m-am trezit intinsa pe asfalt cit eram de lunga...I-mi venea sa urlu si sa-i omor pe toti de indignare, dar n-am mai avut timp caci am auzit un urlet si mai puternic, un marait amenintator si strigatul “fugiti ba ca ala a asmutit lupu pe noi...” Din pozitia in care ma aflam nu puteam decit sa aud gafaiturile lupului care ma cerceta si ma mirosea ...Indignarea mea s-a transformat incet in frica dar cainele s-a linistit si s-a asezat pe coada asa ca am indraznit sa ridic privirea si nu mi-a venit sa-mi cred ochilor , era un caine lup cit un vitel dar avea o privire albastra atit de blinda si buna cum nu vazusem pina atunci la nici un om poate doar la bunica... m-am ridicat si m-am asezat pe bordura fara sa-mi mai pese de frumoasa mea rochie albastra de voal pe care bunica o cumparase cu atitea sacrificii si acum era rupta si plina de noroi , ma uitam plingind in ochii cainelui care s-a apropiat de mine atit de usor ca aproape nici nu am sesizat ca-mi lingea genunchii juliti , am inceput sa-l mingai incet pe blana sura plingind din ce in ce mai tare ca si cum m-as fi aflat in bratele cuiva care ma intelegea si-mi mingaia sufletul ranit. Atunci a aparut stapanul cainelui “- Ma scuzati domnisoara , v-a suparat Lupu cu ceva?” Era un lungan cu blugi si camasa rosie cu patratele albe , cu parul lung si cret plin de cosuri si cu ochelari pe nasul care mi se parea enorm... “ “Nu dimpotriva ,dar ma-.ntreb cum poate fi un caine mai bun decit oamenii, si cum ma intelege el asa de bine?”, “Mda e un caine special , de fapt am observat totul si l-am asmutit pe ei, dar n-are rost sa-i bagati in seama sint doar niste copii si asa cred ei ca se distreaza...” “ Eu sint Vali si Lupu e prietenul meu, mai am unu pe ala il cheama Hotu , nu e caine e un baiat dar seamana cu Lupu, daca vreti puteti sa intrati in gasca noastra... de altfel cred ca Lupu nu va mai putea trai fara dumneavoastra” “Pe mine ma chiama Flori si hai sa nu ne mai spunem dumneavoastra ca nu se potriveste in gasca.” Asa m-am trezit eu facind parte din gasca cu Lupu, Vali si Hotu. Vali si Hotu erau cu vro citiva ani mai mari decit mine dar cu ei ma simteam bine si cutreeram toate dealurile si padurile fara sa-mi mai fie teama de nimic , Doar imi pare rau ca am scrijelat o gramada de copaci desenind inimioare in care incrustam F+V+L .

Gasca a avut un efect pozitiv asupra mea...

Acest topic a fost editat de flori: 11 Mar 2005, 08:29 PM

N-a fost iubire! Sau poate da... nu stiu , oricum sint sigura ca a fost prietenie, o prietenie frumoasa si unica. Pe Vali si pe Lupu nu pot sa-i uit niciodata... Nu pot sa inteleg cum acel baiat a avut atita rabdare cu mine. De unde stia el ca pe dinauntru sint doar un copil desi aratam ca o domnisoara in adevaratul sens al cuvintului. Ne jucam ca doi copii dar in adevaratul sens al cuvintului , despre a ma atinge cu scopuri erotice nici vorba... abia in toamna cind ne-am dus impreuna la film pentru prima data mi-a luat mina mi-a mingiiat-o intr-un mod aparte si apoi m-a sarutat pe gura. A fost primul sarut , inima-mi batea sa-mi iasa din piept si apoi am continuat sa ne sarutam si pe strada pina am ajuns la poarta casei mele unde am mai stat vre-o jumatate de ora sarutindu-ne. Nu ne-am mai spus nimic m-am smuls din bratele lui si am fugit in casa direct in camera mea , infricosata sa nu ma vada cineva, ca mi se parea ca am buzele uriase si toti isi vor da seama... In noaptea aceea am avut primul vis erotic... dar culmea nu era Vali... Era un barbat puternic ...nu-i vedeam decit ochii erau ochii lui Lupu. Era peste mine si-mi lingea corpul gol ...Asa cum imi lingea Lupu genunchii insingerati prima data cind ne-am intilnit. Eram o flacara, mi-era frica si-l rugam sa ma lase ...nu-mi vorbea dar parca-mi transmite telepatic, sa nu ma tem sa am incredere in el ...ca nu vrea decit sa ma faca fericita ...sa zbor... am inceput sa pling , atunci m-a privit cu acei ochi pe care-i vazusem prima data, albastri umezi si blinzi dar totusi fermi si mi-a spus ca nu ma poate lasa, sint a lui si trebuie sa ma faca fericita... Si a inceput sa ma sarute marunt si sa-mi linga corpul gol soptindu-mi dulce fetita mea iubita nu-ti fie teama o sa-ti fie bine, relaxeaza-te. Ma zbateam voiam sa scap dar am simtit deodata o durere dulce ca o explozie si cred ca am lesinat , a doua zi dimineata cind m-am trezit eram uda si rece ca gheata iar cearceafurile erau vraiste . Eram speriata si parca ma simteam vinovata de ceva. Nu stiam prea bine de ce dar stiu ca senzatia din vis fusese foarte placuta si poate de asta. Am inceput sa-l evit pe Vali si pe Lupu, cind il vedeam o luam pe alta cale. Desigur ca i s-a parut ciudat comportamentul meu si a facut tot posibilul sa discute cu mine. Pina la urma am acceptat sa discutam si el si-a cerut scuze pentru sarut , m-a rugat sa ramanem prieteni chiar daca nu mai vreau sa iesim impreuna si de-atunci nu ne-am mai intilnit asa des, dar cind era ziua lui de nastere venea si ma invita la petrecere sau la anul nou venea intodeauna la noi cu uratul...Apoi m-a invitat la nunta lui si m-am dus fara nici un regret am dansat mult cu Hotu si de citeva ori cu el care mi s-a parut cam trist pentru un mire...dar nu l-am intrebat de ce.

Acest topic a fost editat de flori: 12 Mar 2005, 03:49 PM

Cred ca eu am iubit mai mult ideea in sine si am incercat sa o pun intr-o lumina aparte..Iubirea pura... iubirea pura insa nu exista! Am fost o idealista si imi doream sa traiasc o iubire numai a mea,o iubire ideala, o iubire deosebita si daca s-ar putea sa fie pentru totdeauna..dar gandindu-ma la cat de mult visam si cat de altfel a fost realitatea..imi dau seama ca adevaratele iubiri sunt rare daca nu chiar imposibil..de atins. .Iubirea e un sentiment trait diferit de la un om la altul...este o stare sublima dar precum un foc...se stinge sau isi diminueaza din intensitate..cu vremea. Iubirea e un sentiment aparte, trait mereu,in alte forme si cu alti oameni....Daca intr-adevar ar exista o iubire pura..nu ar fi specifica oamenilor....oamenii nu pot iubi pur,atata timp cat ei nu sunt demni de aceasta puritate..
Prin urmare prima mea dragoste a fost iubire pura dar a fost doar o iluzie...
Un Zburator cu ochi de caine credincios, ochii lui Lupu, A fost cel care m-a alintat si mi-a daruit atite clipe de fericire, dar el nu a existat decit in imaginatia mea.
Din cauza lui devenisem un sloi de ghiata, Baietii imi timeteau, flori si biletele, sau le ruga pe colege sa-mi transmit ca ma plac, caci nu indrazneau sa ma abordeze direct din cauza sagetilor de gheata si a privirilor ironice de care toti erau speriati. Pina la urma au renuntat mi s-a dus vestea ca nu sint prea normala si nu-mi curge singe prin vene...
Eram la scoala profesionala intr-o clasa numai de fete... Nu-mi placea lumea asta nu aveam cu cine discuta majoritatea erau prea vulgare si galagioase, iar altele prostute si umile...M-am trezit iar singura dar cel putin devenisem independenta din punct de vedere financiar si o scutisem pe biata mea bunica de certuri cu parintii mei si de reprosurile surorilor mele care erau invidioase ca numai mie imi da tot ce doresc. Iar la scoala ma simteam ca o adevarata printesa, Aici eram intr-adevar cea mai cea ,desi eram invidiata si multe colege incercau sa ma imite lucru ce ma distra dar ma si cam deranja.

Patima si dor,ura si pacat

Parca asa goala cum eram,
Privind in ochi-ti tristi speram
Sa vezi ca parca imi vine bine
Cu capu` asa pe piept la tine.
Tu te insurai a doua zi
Si nu indrazneai a-mi spune,
Dar eu simteam....ceva va fi...
Cineva imi soptea dintr-o alta lume.
Tu m-ai iubit din prima clipa
A intilnirii noaste de destin
Si parca iti purtai pica
Si parca erai tot,un chin.
Prea tirziu sa fugi,
Prea tirziu sa stai,
Tirziu sa m-alungi,
Tirziu sa ma ai...
Ma stringeai la piept
Ca pe viata ta...
Neputindu-mi spune sa nu mai astept
Mirele, dupa nunta sa.
Noaptea aceea in mine a adunat
Patima si dor,ura si pacat.
Toate strinse au fost intr-un sarutat.
Ultima ta noapte de... ,,neinsurat``.

Acest topic a fost editat de flori: 12 Mar 2005, 10:34 PM

Sa lasi iubirea pura sa plece si sa vina,
Sa plingi cind te simti trista, jignita sau straina,
Sa zbieri cind simti Minia si sa o lasi sa iasa,
Ia-te de brat cu Frica si spune-i ca-i frumoasa.

De vrei sa dai la Altul, umple-ti Tu-ntii paharul,
De vrei s-aduci un zimbet, alunga-ti Tu amarul,
Sa poti iubi pe Altul, iubeste-te pe Tine.
Vei putea face bine, doar cind Iti va fi bine.

Si uite-asa, te-ai scufundat intr-o prietenie, care ti-a intins protectie, si flori ale iubirii de care aveai atat de multa nevoie...
Scufundare pana la confundare, nu?
In practica reincarnarii se spune ca atunci cand veti ramane impreuna, se va incheia ciclul reincarnarilor.
Probabil, nu in aceasta viata....


Cea din urma poezie are metrica si cuvintele uneia scrise de mine....
Cand ti-asm spus ca avem puncte comune....

Acest topic a fost editat de contraste: 13 Mar 2005, 10:40 AM